Să ai 20 de ani și să spui DA

La 20 de ani aveam un prieten complet nepotrivit. Fotbalist în divizia D. La fiecare meci cîștigat primea drept primă o ladă de bere. Îl iubeam, deși îmi era complet nepotrivit. Atunci, evident, nu credeam asta. Dar după ce m-a tras de păr o dată în timpul unei contraziceri de îndrăgostiți, am decis că nu-i de mine.

Aș fi spus DA dacă m-ar fi cerut atunci de nevastă băiatul fotbalist? Sigur, îl iubeam. Ar fi fost bine? Cu siguranță nu.

La 25 de ani aveam un prieten complet nepotrivit. Nu juca fotbal deloc, de fapt nici nu-i plăcea fotbalul. Îi plăceau în schimb blondele. Îl iubeam, deși mă făcea să mă simt cea mai greșită femeie. Atunci, evident, nu credeam că e nepotrivit. Apoi, după patru ani, m-am vopsit șatenă. Ne-am despărțit.

Aș fi spus DA dacă m-ar fi cerut atunci de nevastă băiatul ne-fotbalist? Sigur, îl iubeam. Ar fi fost bine? Cu siguranță nu.

La 28 de ani aveam în sfîrșit un prieten potrivit. Complet ne-fotbalist, perfect de iubit. Atunci credeam asta. O cred și acum.

Am spus DA cînd m-a cerut de nevastă. A fost bine. Acum sîntem trei.

Mi-ar fi plăcut să-l cunosc pe el la 20 de ani, să fie potrivit cu mine cea de la 20 de ani, să mă ceară atunci, să fi spus DA, să facem repede trei copii și acum, la 32 de ani, să mergem în cinci la mare. Mi-ar fi plăcut să fi început mai devreme, ca să avem mai mult timp împreună. Să fi crescut împreună. Să fi avut timp de trei copii. Să ne fi iubit niște ani în plus.

Dar la 20 de ani eram amîndoi ocupați cu persoane nepotrivite. Și desigur, mai bine mai tîrziu decît niciodată.

PS: Ei au 20 de ani, el a cerut-o, ea a spus, desigur, DA. Le doresc să fie potriviți unul pentru altul. E frumoasă întîmplarea lor. M-a făcut să mă gîndesc la a noastră, ceva mai tîrzie, dar cu nimic mai puțin nemaipomenită.

Pin It

30 Comments

  • Simone spune:

    Oh, my God, Printesa, m-ai facut sa plang… pentru toate povestiile… Caci, deh, cred ca toti am avut 20 de ani si am iubit oamenii nepotriviti. Iar povestea de la sfarsit m-a topit toata. Ce frumos… Ai talentul asta de a-mi face ziua mai frumoasa, chiar si atunci cand am o zi frumoasa :). Te imbratisez cu drag. De fapt, imbratisez tot regatul, cu Delfina, Om si pisica :).

  • Adina spune:

    Hm…eu nu stiu daca vreau sa cunosc pe nimeni mai devreme. Relatiile dinainte, mai mult sau mai putin nepotrivite m-au adus aici, m-au facut o femeie puternica, sigura pe ea, care a invatat sa greseasca intai cu altii pentru a sti mai bine cum sa iubeasca acum. Care a acceptat prea multe la un moment dat pentru a sti ce n-ar mai accepta acum, pentru a fi prea intoleranta inainte pentru a sti sa cearna acum ce conteaza la un om sau intr-o relatiile de lucrurile care sunt de fapt nimicuri. Nu zic ca relatiile dinainte au fost de proba, nu vreau sa le reduc la niste incercari pe toate, dar am crescut clar prin ele si am invatat foarte multe nu doar despre mine si oameni, dar despre viata in general. Eu cred ca v-ati gasit la timp, ca poate la 20 de ani nu l-ai fi vazut, placut pentru ca gandeai si simteai altfel. Ai scris la un moment dat un post despre cum te-ai schimbat, de la culoarea parului la a te iubi mai mult. Acest proces a fost cred necesar sa te aduca la el. Ei, la cat mai multi ani sa tot aveti impreuna, tot mai frumosi si plini :*

    • Adina spune:

      Dar am uitat de cei doi din povestea ta, sper sa fie la fel de fericiti si indragostiti impreuna si bravo lor ca s-au gasit asa devreme! Mi-a placut cererea in casatorie si cum a planuit el totul. Fiecare poveste e nemaipomenita, indiferent ca incepe la 15, 20, 30, 40 sau e ca-n Dragoste in Timpul Holerei, hi hi! atatia oameni, atatea istorii 🙂

      • Cineva spune:

        Frumos film, ptr unii chiar real. Asteptarea adica, fiindca restul canci :d.

        • Adina spune:

          Eu am zis de carte ca stiu ca i-a placut Ioanei si prin ea oarecum l-a cunoscut pe Liviu. Mie-mi place ca poveste, e cumva neobisnuita, are si mult umor, e scrisa bine, dar omul a iubit o femeie mai mult inchipuita din scrisori si cateva amintiri o viata intreaga. Si a avut norocul sa-i moara ei sotul, ca altfel astepta degeaba, ea nu-l iubea. Dar na, nemaipomenit e un cuvant ce i se potriveste povestii si e frumoasa:) Pentru cine chiar traieste asa ceva, banuiesc ca isi asuma riscul ca asteptarea poate fi in zadar.

          • Cineva spune:

            Firesc. Numai ca nu e risc, e viata, e o alegere.
            Si nu cred ca se poate spune ca a avut noroc, asa a fost sa fie. Nu e un noroc decesul partenerei/ului jumatatii tale.

            • Adina spune:

              Mmm, cred ca nu ai inteles. Bineinteles ca faza cu „norocul” era o gluma 🙂 gluma de altfel in ton cu filmul/cartea, pentru ca ambele au foarte mult umor, iubirea si moartea sunt si usor parodiate, e o imbinare perfecta de sensibilitate, ironie, comedie. Daca ai vazut filmul, cand a aflat tipul ca i-a murit ei sotul a sarit din pat de 5 metri de fericire si a alergat la ea cu limba de-un cot sa-i spuna ca a asteptat nu stiu cat clipa aceasta, tocmai asta i-a provocat ei furie. Dar totul a fost prezentat asa tragico-comic:)

    • Roxana spune:

      Sunt f. de acord, frumos spus (scris) 🙂

  • Cristi spune:

    Fain, ce bine e sa existe poze frumoase, totul devine mult mai frumos.
    Sper ca povestea lor sa fie la fel de frumoasa si peste 20 de ani. Fara ajutorul pozelor.
    Oricum, de-abia astept sa citesc comentariile ce vor veni la acest post ;).

  • Denisa spune:

    Ce frumos! Şi ce-am plâns văzând pozele 🙂
    Încă plâng…eu am 28 şi mulţi prieteni potriviţi. Atât 🙂

  • evergreen spune:

    Sa stii ca uneori ma gandesc si eu la asta… ca nimeni n-o sa-mi dea timpul inapoi 🙂 Of! Dar toate vin la timpul potrivit, nu?

  • Chocolat noir spune:

    La 20 de ani m-am indragostit de EL… cumva, am stiut ca e „the one”. Langa el m-am simtit acasa. Dupa cativa ani ne-am casatorit (tineri, da, pentru vremurile acestea) si anul acesta aniversam 10 ani impreuna. 🙂 Intr-un fel ne-am crescut unul pe celalalt, ne-am maturizat unul langa celalalt, suntem diferiti de cei care eram acum 10 ani, dar ne iubim in continuare, mai mult, mai altfel.
    E adevarat, imi apare uneori gandul ca poate ar fi trebuit sa ne maturizam separat si sa ne intalnim mai „copti” mai tarziu, dar cred ca asa a fost sa fie cel mai bine, pentru amandoi.

    Sunt foarte frumosi cei 2 tineri din poze. 🙂

  • Alina spune:

    Ce frumos! Eu am 28 si am avut norocul sa am prietenul potrivit de la 14 si nenorocul sa fim in orase diferite timp de 9 ani. Acum suntem 2, cu planuri de 3. 🙂

  • Ina spune:

    Si eu le doresc acelasi lucru.. insa viata demonstreaza ca e o varsta destul de timpurie pentru asta…. E drept ca e o loterie, vorba ‘ceea, mananci un sac de sare cu un om si tot nu il cunosti! Eu cred ca e prea curand, daca nu te-ai format ca om-si orice mi s-ar zice nu cred ca la 20 esti copt- si inca nu stii ce drum apuci… E complicat. Si eu am iubit, muuuult! Si la 22 ne-am casatorit! La 29 am divortat. Frumos, civilizat, dar divortat. Fara regrete. Si am vazut multe casnicii incepute la varste fragede care s-au terminat. Sau au ajuns intr-o etapa urata, in care cei doi fug unul de altul si de fapt isi doresc cu totul altceva…
    Dar sa ne bucuram zic, dragostea e frumoasa indiferent de varsta.

  • Toma Nicolau spune:

    Nu-mi place ca gradul de fotbalbilism am iubitului e invers proprotionala cu potriveala lui fata de tine.
    Nu-mi place si gata.

  • AndreeaG spune:

    Cred ca majoritatea celor care au citit postul acesta au lacrimat, ai un mare fel de a scrie …
    Am lacrimat extra si la povestea, apoi la fotografiie, ambele la fel de frumoase, de la „fotografi”!

    Daca imi permiti, as vrea sa preiau link-ul/povestea de la postul tau, imi doresc sa „popularizez” astfel de povesti (si a voastra si a lor – fotografi/fotografiati), mi se pare ca merita din plin, mult mai mult decat o multime de alte banalitati.
    Este un mesaj atat de puternic si de pozitiv …

    Cat despre ce a fost sau ce va fi … de ce sa ne batem capul? Cat ne priveste, a fost, si astfel am ajuns oamenii care suntem. Viitorul … il construim clipa de clipa.
    In ceea ce-i priveste pe cei doi tineri, e treaba lor daca e prea devreme sau ce se va alege de ei. Acum e frumos, potrivit sau nu!

  • Bia spune:

    La 20 de ani aveam un prieten cu care mă potriveam de la 17, iubire adolescentină, că doar el avea 19. Îi plăceau blondele, iar eu nu mi-am schimbat culoarea 🙂
    Pe la 18 ani (la un majorat pe care l-am sărbătorit numai cu el) m-a întrebat: oare cum vei fi peste 10 ani? Adica la 28… Anul ăsta am ocazia să-i răspund şi să-i spun cât m-a tulburat, că m-a întrebat ce m-a întrebat cu 10 ani în urmă… nu de alta, dar atunci deşi îl iubeam, nu aveam habar că în ăştia 10 ani o să devină cel mai bun prieten al meu, nu aveam habar că o să mă facă să văd un ţel în a mă muta cu el, nu aveam habar că o să colind prin lume cu el de mână, că o să spun la 25 de ani DA la Disneyland, într-o surpriză incredibilă (cine naiba să mai fie surprins după atâţia ani, nu?), sau că o să-mi doresc şi o să am cu el o nuntă ca în poveşti, ori că o să-l iubesc acum mai mult decât atunci… n-aveam habar, dar mă bucur că la 20 n-am fost amândoi ocupaţi cu persoane nepotrivite…

  • Miliceasca spune:

    mi-ai dat fiori de la inceput pana la final. „femeia gresita” e o gaselnita minunata. sa cresti impreuna cu omul de ales e o experienta inaltatoare, din multe puncte de vedere. nu e usoara deloc si cere multa tarie. dar merita. multam pt un reminder frumos!

  • Ami spune:

    Bai, frate, bai!
    Da’ frumos mai scrii!!! 😮
    Plans si aici 🙂

  • diana spune:

    Mda, si eu m-am cunoscut cu sotul meu la 19 ani. Ne-am mutat impreuna, in alt oras, un an mai tarziu. Ne-am casatorit 10 ani mai tarziu. Daca as fi spus „da” la 20 ani, poate, eram si sunt foarte indragostita. Daca Dumnezeu a avut vreodata grija de mine, atunci a fost cu siguranta momentul in care mi l-a scos in cale pe sotul meu. Frumoasa postare, mi-a redat multe amintiri frumoase si tinere… :))

  • Carla spune:

    M-am smiorcait putin.Amintiri,nostalgii,similitudini…Cu siguranta v-ati intalnit atunci cand a trebuit sa va intalniti,cand ati fost suficient de maturi ca sa simtiti ca sunteti facuti unul pentru altul.Si va doresc sa simtiti asta toata viata.

  • Valen spune:

    Eu am zis da la 23 si la 24 am avut prima fata, acum la 29 am a 2a fata, mai am vreme pana la 32 sa mai fac o fata:). Eu ma bucur ca a fost asa, ca le am pe fete ca sunt tanara si relaxata in privinta cresterii lor… Ce sa mai este unul din lucrurile de care sunt foarte mandra, ca am luat decizia sa fac un copil devreme.

  • dojo spune:

    Si eu am avut 2 ‘nepotriviti’ si de al doilea m-am despartit exact pentru ca nu am acceptat sa-l iau de barbat. Ma gandesc ca nu i-o picat bine sa-l refuz, dar asta este. La 24 de ani l-am cunoscut pe el si am ‘copilarit’ impreuna de atunci. In toamna, implinim 10 ani impreuna. El este alesul si cel potrivit. Si planificam sa fim 3 😉

  • Georgiana spune:

    Un articol de-a dreptul superb! Felicitari si la cat mai multe astfel de articole!

  • Superb!!! Tot am fost eu melancolica in perioada asta, deoarece am facut 2 ani de casnicie si 12 de cand suntem impreuna … si inca n-am 30 😉

  • Andreea spune:

    ne-am intalnit cand eu aveam 17 si el 19, am zis DA cand eu aveam 19 si el 21, acum avem 27 si respectiv 29, avem 8 ani de la nunta, practic am crescut impreuna, ne-am facut oameni mari fara sa ne dam seama. Au fost ani deosebiti, cu bune si rele, dar ne-am tinut de mana si am trecut peste toate! Asteptam momentul potrivit cand din 2 se vor face 3, dar pana atunci mai este, intr-un fel ne-am obisnuit asa, noi 2 si-o umbrela!

    A spune DA in zilele noastre pare ceva complex, cu multe variabile, cu multi factori de luat in calcul, pe vremea meaaaa :))) era mai simplu, daca simti ca te potrivesti cat de cat cu celalalt, mergeti mai departe amandoi!

  • Intuneric spune:

    Daca n-ati fi fost preocupati si cu persoane nepotrivite, n-ati fi stiut sa le apreciati pe cele potrivite. Nu privi inapoi cu manie, nici macar cu regrete.

  • Sabina U. spune:

    Intr-adevar, e un mare noroc sa stii de la 20 de ani. Eu sunt foarte recunoscatoare pt ce mi-a fost dat.
    Eu am stiut de atunci, acum avem 2 copii, Sofia s-a nascut cand abia implinisem 23, acum am 33 si ea 10 si suntem aproape ca doua surori….da, e frumos asa:) dar viata nu are retete si timpul meu nu e timpul altcuiva:)

  • Raluca spune:

    O prietenă mi-a trimis link-ul cu „povestea” printr-un mail. Mi-am zis ca o sa fie ceva interesant din moment ce vine de la prietena mea cea mai buna. Acum nu-mi mai pot stăpânii emoțiile! Bine,recunosc, m-am și smiorcăit puțin! Eu am 22 de ani,l-am cunoscut pe el la 18 ani jumatate,am spus DA anul trecut de ziua mea iar anul viitor de ziua mea vom fi deja căsătoriți!

  • Jo spune:

    Off 🙂
    Si eu am „obsesia” asta, ca vreau sa-l intalnesc acum, la 20 de ani, ca sa am cat mai mult timp cu el… Frumosii aia din poze ma fac un pic invidioasa, intr-un fel lipsit de rautate. Poate geloasa, mai degraba, pe siguranta relativa pe care si-o ofera cu pasul asta. Lumea asta in deriva, toate ziarele economice pe care le citesc pentru facultate, parca te imping sa gasesti ceva, orice, pe care sa poti conta, si cum previziunile pentru employment-ul tinerilor sunt super sumbre, poate asta e acel ceva: un commitment.

    Da, da, stiu, casatoria nu e o garantie. Dar tre’ sa iti imaginezi ca daca un tip e gata sa faca pasul asta, intr-o perioada in care normele morale sau de orice fel nu o impun, e cu adevarat indragostit.

    Off ce frumosi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *