De ce, Domnule Dragoş C. Butuzea?

Bună ziua, Domnule Dragoş C. Butuzea,

O să mă iertaţi dacă greşesc, dar eu una nu-mi aduc aminte să fi avut onoarea de a vă cunoaşte personal. Pesemne sînt într-o gravă eroare, pentru că se pare că dumneavostră mă cunoaşteţi pe mine, din moment ce consideraţi necesar să mă jigniţi de parcă ne-am fi petrecut cel puţin nişte ani de viaţă împreună. Eu, recunosc cinstit, nu vă cunosc, nici personal nici altfel, aşa că nu-mi permit să emit opinii (deşi în momentul acesta aş emite cîteva, nu foarte elegante) despre dumneavoastră. Singurul contact între noi doi de care-mi aduc aminte a avut loc miercuri seară, cînd eu v-am ascultat discursul la gala Augustin Frăţilă şi mi-a plăcut, iar dumneavoastră n-aţi avut habar de acest aspect, aşa cum era şi firesc. Nu vă citesc blogul, nu vă urmăresc activitatea profesională (mă iertaţi).

De dimineaţă mi-a atras atenţia un cititor că m-a găsit în gura dumneavoastră într-o poziţie deloc măgulitoare:

Ce defecte uriaşe am eu de trebuie neapărat să mă repar citind de pe internet materiale despre ce înseamnă un text bun? Despre ideea dumneavoastră cum că trebuie să afli din teorie ce înseamnă un text bun înainte de a decide dacă îţi place sau nu nici nu comentez, nu cred că e nevoie.

Ne-am întîlnit vreodată în vreun cadru mai mult sau mai puţin oficial şi aţi observat cumva că îmi curge din gură? Sau poate aţi stat lîngă mine cînd am născut şi vi s-a părut că nu împing suficient de tare? Ori poate v-am mărturisit fără să ştiu dumneavoasră sau unui prieten al dumneavoastră cîte cărţi am citit, care, cum şi de ce? Aţi fost cumva la mine-acasă şi-aţi observat cît de des îmi spăl chiloţii paharele de cristal (îmi permit să mă corectez, pentru că din propoziția de mai sus domnul Butuzea a înțeles că îl invit să-mi cunoască lenjeria intimă, lucru cu care se și laudă de altfel pe ici și pe colo, inclusiv la mine pe FB, și n-aș vrea să mă trezesc cu domnia sa la ușă, nu de alta dar soțullui meu îi place exclusivitatea)? Sau poate aveţi extrasele mele de cont şi ştiţi din ce-mi cîştig existenţa şi pe ce-mi cheltuiesc banii? Îl cunoaşteţi pe soţul meu, aţi fost cumva la femei împreună? Sau poate fetiţa mea e colega de scutec cu vreunul dintre copiii dumneavoastră? Nu? Nimic din toate astea?

De fapt, ştiţi despre mine şi altceva în afara domeniului pe care mi-am instalat blogul?

Păi şi atunci, DE CE, Domnule Dragoş C. Butuzea? Ce aveţi de împărţit cu mine, Domnule Dragoş C. Butuzea? În ce fel vă deranjează prezenţa mea pe internet? De ce nu mă lăsaţi, Domnule Dragoş C. Butuzea, să-mi văd de mine însămi, aşa cum sînt eu?

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

71 comentarii

  1. El vorbind urât de tine, ce crede că a dovedit?
    Păcat că oamenii nu învață să se poarte frumos și să vorbească frumos, să se intereseze înainte de a împroșca cu noroi.

  2. iti spun eu ce s-a intamplat: domnul DCB a considerat ca tot ceea ce e de stiut despre tine este continut in titlul blogului, adica in cuvantul „printesa”.

    cu alte cuvinte, domnul DCB crede ca esti o manelista si nu intelege cum poti avea tu acces la sferele inalte ale spiritului, cand titlul blogului ii spune lui cu certitudine ca esti semi-analfabeta.

    domnul DCB este mai intai de toate un nesimtit pentru ca vorbeste asa despre o persoana despre care nu stie nimic.
    apoi este un pafarist, plin de prejudecati, prea incantat de propria persoana ca sa aiba timp sa se si informeze in legatura cu persoanele despre care-si da cu parerea

    nu in ultimul rand, dl DCB un critic ratat ros de complexe, care crede ca daca se ia de piept cu Manolescu o sa auda inca 3 persoane de el (eu fiind una) si astfel o sa-si dubleze vzibilitatea in spatiul public.

    • Eu cred ca scriind despre el i-ai facut un bine, are acum mai multa publicitate decat trebuia, negativa, dar sincer nu o merita

    • Asta e spiritul :))))))Ce imi place cel mai mult la tine. Eu cred ca or sa mai fie multi care o sa te vb nu tocmai de bine…nu ar fi pacat sa te stresezi pentru fiecare?

    • domnule / doamna robo, nesimțit ești dumneata, și aș putea să continui și cu alte epitete. se pare că se poartă pe acest blog.

    • domnul Dragos, inclusiv pe frontispiciul blogului dumneavoastra in partea de sus aveti un citat din Cheov „toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac. alt criteriu nu am…” De ce va deranjeaza gusturile altor persoane?
      Tocmai la asta se refera citatul. O carte poate sa-ti placa sau nu, indiferent daca e un text literar bun sau nu. O carte poate fi f. bine scrisa, dar sa nu-ti placa pur si simplu.

    • Vedeti, domnu’ Dragos, daca stiati cel mai marunt lucru despre posesoarea acestui domeniu ati fi stiut ca Robo e sotul ei 🙂 🙂 🙂 Dar dealtfel sunteti foarte simpatic asa…

    • dl dragos c. sa fie amabil sa invete sa foloseasca forma corecta „sa continuu” (pers. I, sg.) inainte de a lega fraze pe care sa le citesc eu, daca se revendica doct si nu semi.
      si ca sa fiu si mai analitica, „nesimtit” nu este epitet decat prin mahala
      LOL

    • De fapt, forma corecta, confirm noului indreptar, s-a schimbat si este „continui”! Ca in multe altele oamenii impun regulile in gramatica, in timp, si tot repetand greseala a devenit nirma. Verificati cel mai recent doom! 😉

  3. sa ne uitam un pic la ce spune dl DCB intr-un interviu:

    http://hyperliteratura.ro/interviu-cu-dragos-c-butuzea-cel-mai-cunoscut-blogger-livresc/

    „Reproșez criticii actuale că, în loc să apropie, înstrăinează publicul față de lectură. Se preocupă mai mult fie de idiosincrazii personale, fie de faptul că trebuie să recenzeze mult și sunt copilăros de superficiali. Am întâlnit zeci de recenzii ale unor critici ce-alcătuiesc jurii pe la noi, mult mai proaste decât comentariile de liceu – le-am amintit de altfel pe blog, fără jenă. ”

    cu alte cuvinte, acest domn DCB declara ca importanta este apropierea publicului de literatura, insa inviata de zi cu zi este deranjat cand acelasi public isi da cu parerea despre niste carti, pentru ca vezi doamne, despre carti nu se pot pronunta decat specialistii sau macar cei care au citit mii de pagini despre cum se recepteaza corect o carte.

    dl DCB este deci un ipocrit, pe langa cele de mai sus.

  4. Printesa draga, un mic sfat, nu trebuie publicat 🙂
    Cand mai pui imagini, poti pune Link target – Blank, asa se va deschide in alta pagina si nu trimiti cititorul de pe pagina ta 🙂 Uneori mai uit si eu, e drept 🙂

    Oricum, apropo de ceea ce a scris d-l respectiv, nu ii da atentie ca nu merita, cine te citeste si te-a citit apreciaza ce si cum scrii, se aboneaza la feed si revine mereu 🙂 O dovedesc zecile de comentarii aici si numarul de fani pe FB.

    O zi de vineri relaxanta!

    • N-am dat atentie o data, de doua ori, de trei ori. Gata, mi s-a terminat rabdarea. 🙂

      Apropo de link, wordpress nu imi da aici decit posibilitatea linkului clasic, nu stiu programare sa fac altfel (asta o fi defectul pentru care ma sanctioneaza domnul Butuzea?)

    • Am inteles, se voia doar un mic pont .. din pacate nu stiu cum e cu wordpress, eu folosesc blogger si chiar acum am constatat ca de cand au facut schimbari nu mai am posibilitatea asta…o sa cercetez.

      Cum spunea cineva mai sus, eu cred ca dansul a citit doar numele Printesa Urbana si te-a etichetat rapid. Trist…si neadevarat!

  5. Conteaza atat de mult pentru tine parerea lui? Dar cine ma rog e persoana, ca eu aud in prima oara numele acesta. Duca-se…

    • Nu conteaza cine stie ce, ca doar nu-l cunosc pe domnul, dar as vrea sa inteleg.

    • Si eu tot prima oara aud de el, am intrat la el pe blog, si in 2-3 minute am si iesit. Am intrat fiindca am vazut printesa suparata cahhhh asa fac unii publicitate…..pe bune uraaat

  6. oare te-o fi vazut pe la vreo piscina in costum de baie… asta e singura mea explicatie

    la mine fiind singurul loc in care eu m-am intalnit fizic cu vecina de la parter, fara sa ne cunoastem pe atunci si sa ne vorbim vreodata si apoi mutandu-se in bloc a oprit apa cu zilele de multe ori fara motiv… si pentru ca doar am indraznit sa o rog in felul urmator:”VA ROG FRUMOS SA DATI DRUMUL LA APA!” nici un cuvant mai mult sau mai putin si ea a urmat sa ma faca in toooooooate felurile jignitoare romanesti…. incepand de la ‘gunoi’ si terminant cu ‘nebuna’! dar ma opresc ca imi fac rau singura si nici pe tine nu te ajut cu nimic

  7. este incredibil ipochimenu’, pe masura ce caut mai multe despre el ma crucesc cat de ipocrit este.

    avem aici un baietas care a terminat dreptul la particulara apoi a facut, ca tot pseudo-intelectualul roman cu capul plin de flatulatii, un master in comunicare si PR la SNSPA.
    http://www.bestjobs.ro/dragosc.butuzea

    comunicare si PR, intelegi? in asta e masterat acest domn. atat, asta-i toata calificarea lui in ceea ce priveste critica literara.

    nu tu doctorat la Sorbona in literatura comparata, nici macar o facultate de litere la stat.

    sigur, faptul ca are blog unde abereaza despre carti si s-a luat de Manolescu intr-un post ii justifica, in proprii lui ochi, calitatea de critic literar si de arbitru competent in materie de axiologie literara.

    incredibil cat de rautacios si meschin poate sa fie.

    • Ah, daca ar fi investit Domnul Butuzea in a afla lucruri despre mine macar jumatate din timpul pe care l-ai investit tu sa afli lucruri despre el… ce elegant ar fi fost… Barem putea sa scrie despre mine ca-s o vaca la modul documentat!

    • Acuma, eu stiu oameni care au facut facultati particolere si sunt buni si foarte buni in ceea ce fac. Pe dl asta nu facultatile il strica, ci lipsa bunului simt si, mai probabil, absenta unei auto-pozitionari corecte in lumea in care traieste.
      Adica, daca el scrie despre carti, nimenea nu mai e demn sa-si dea cu parerea. Or, oricare cititor, ORICARE isi poate exprima gusturile in materie de literatura. Nu vorbeste nimeni de opinii si critici, dar un „like”, sau un „dislike”. Da-s unii atat de autosuficienti, ca te miri cum mai suflam si noi pe langa ei, cum ne mai rabda pamantul asta, zau asa!

    • sigur ca poate sa fi lucrat si la CAP si totusi sa fie un ganditor de exceptie.

      eu am vrut sa scot in evidenta ipocrizia de care da dovada: pretinde ca cei care-si dau cu parerea despre o carte sa fie specialisti avizati in timp ce el insusi nu indeplineste propriile standarde, avand in vedere ca singura lui „calificare” in domeniu este ca tine un blog despre carti.

    • Si eu am avut aceeasi impresie cat am deschis blogul…mai ales ca se poate citi mare si lat la intrare : „toate operele eu le împart în două categorii: cele care-mi plac şi cele care nu-mi plac.
      alt criteriu nu am…”
      a.p. cehov …pai si atunci unde e problema daca si altii au obraznicia de face fix acelasi lucru 🙂

    • Haha. A facut master in Bucuresti desi lucra ca functionar public in Constanta. Ce mai master…

  8. citez din ultimul lui articol de pe blog: „alții, de pe scaune, când au auzit astea, au gândit că nu e bine. ce dacă nu s-au gândit ei primii. ce dacă na-u mai făcut niciodată așa ceva.” tu din cauza agramatului asta iti faci griji? adica ce scrie el e text bun? acum imi pare rau ca am intrat de curiozitate sa vad cine e…uof…fac trafic la toti frustratii

    • pai eu la tine in texte nu am gasit greseli din astea. si nici propozitii incepute cu litera mica.nu zic ca e agramat, dar se presupune ca el scrie texte bune. nu publici un text bun, inainte sa-l recitesti

  9. Unii găsesc în asta (critică şi cuvinte urâte) o modalitate de a se promova. Uite vezi, azi un articol cu numele său la tine pe blog, mâine la alt blogger şi uite-aşa oamenii mai dau un search să vadă cine-i acest domn şi ce autoritate are el să vorbească.

  10. stimată doamnă,

    vă prezint scuze dacă v-am jignit, nu a fost în atenția mea.
    ceea ce v-am reproșat ieri a fost comportamentul pe care l-ați avut în calitate de membră a juriului.
    suntem într-o țară în care se exagerează și generalizează nepermis, pornind de la un amănunt. de altfel ați exagerat și dvs. cu chiloții extrasele de cont etc.

    afirmația pe care o citați se referă la ideea pe care o am eu față de oameni, aceia că vor să crească și să se dezvolte. la începutul concursului, ați afirmat că „din fericire, un roman care-mi displace îmi displace din primele trei pagini, așa că alegerea va fi probabil una rapidă.” eu aș numi asta „superficialitate”, dar fiecare e responsabil pentru ce face și am trecut cu vederea.

    criticii concursului nu au trecut însă și v-au menționat public aici http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/literatura-e-o-oja-razboiul-lumilor-manolescu-si-blogarii-85279.html și aici
    http://uncristianblog.wordpress.com/2012/09/30/noutati-la-premiul-augustin-fratila/.
    în același spirit de generalizare și exagerare, atributul superficial s-a extins și la toți blogării, inclusiv la mine – care am dedicat cărților efort și seriozitate -, ce pentru mine nu a fost deloc comod.

    în fine, mă așteptam ca fiți mai prudentă și mai conștiincioasă măcar la sfârșit și să vă luați rolul de cititor și de membru al juriului mai în serios.
    în schimb, ați scris că „două mi-au plăcut foarte mult, unul mi-a plăcut pe alocuri și m-a plictisit pe alte locuri, al patrulea m-a lăsat rece”. și atât. să spui doar atât despre cinci romane bune, atunci când faci parte dintr-un juriu – mie, cel puțin – mi se pare tot superficialitate. de aceea, am socotit că nu ați evoluat în comportamentul dvs. ca membru asumat al juriului. și am scris că „ați rămas cum sunteți.”

    abia astăzi am citit postul despre kostas venetis, care e ceva mai mult decât afirmațiile precedente.
    nu a fost în intenția mea de a depăși calitatea dvs de deținător de blog și membru al juriului. ca atare, nu am folosit numele și prenumele pe care îl dețineți, în calitatea căreia – evident – aveți un cont în bancă, un soț etc.

    • Ioana nu a spus niciodata ca va inchide cartile JURIZATE dupa cinci minute! A spus doar, ca o persoana matura si hotarata care a trecut de clasa a treia si stie sigur ce vrea, ca stie daca o carte ii PLACE din primele pagini. Si eu sunt la fel. Dvs. nu vi se intampla la fel? Sau poate a fost vreo carte care v-a captivat brusc la ultima pagina?

    • @Alecandra Albu – da, iată o carte, a cărui ultimă propoziție face cât toată cartea: Ființa răului de William Diehl, editura RAO. am să vă rog s-o citiți.

    • Revin, ca poate nu ati inteles: a zis Ioana ca va inchide cartile jurizate dupa 5 minute? Stiti ca a facut asa ceva? O numiti superficiala fara sa stiti nimic despre ea, insa sunteti destul de ofensat de cuvinte clare care vi s-au adresat pe aici. Cum ramane?

    • Vreti sa spuneti, desigur, „a carei ultima propozitie”, acordul pronumelui se face cu substantinvul pe care il insoteste, in speta cu „cartea””, nu cu sexul autorului romanului in discutie.

    • Daaaaaaaaaaa 🙂 Dar vad ca domnul greseste des. Si cu asta si cu „continuu” si cu „ideea aceia”, si cu transcrierea numelui Alexandra cu c si lipsa de litere…greu, greu cu literele astea…

    • Stimate domn, va multumesc pentru precizari si pentru scuze, le accept.
      Totusi, nu pot sa nu remarc ca motivele pentru care m-ati acuzat de superficialitate (desi comentariul dvs poate fi interpretat in mii de alte feluri ult mai grave, mai niciunele magulitoare pentru mine) nu se sustin, dupa cum observati, de altfel, si singur.
      Cit despre faptul ca nu v-a fost deloc comod sa dedicati cartilor efort si seriozitate, recunosc ca sint usor mirata, dat fiind ca va considerati critic literar. Eu nu sint critic literar si chiar si asa am tratat aceste cinci carti, ca de altfel pe majoritatea cartilor pe care le-am citit, cu seriozitate. De efort nu poate fi vorba, caci citesc din placere. Ceea ce inteleg ca nu e si cazul dvs.
      Inchei rugindu-va sa nu mai emiteti opinii nedrepte si neavizate despre mine, asa cum n-am facut-o nici eu. O atitudine eleganta e binevenita chiar si acum, la finalul petrecerii.
      Va multumesc, sper din suflet sa nu mai interactionam niciodata.

  11. domnule Dragos C Butuzea, tocmai ati infiintat „delictul de preferinta” – dupa parerea dvs, nu este in regula ca cineva sa spuna ca ceva ii place sau nu decat dupa ce a consultat cel putin o comisie de specialisti.

    am o singura intrebare pt dvs: este ok sa interup vizionarea unui film din primele 15 minute daca nu ma prinde, daca nu imi place? este ok sa schimb postul de radio la 3 secunde dupa ce difuzeaza o melodie care nu imi place?

    daca ati raspuns da la intrebarile de mai sus, spune-ti-mi acum de ce nu e in regula sa inchid o carte dupa primele 5 pagini, daca nu imi place scriitura.

    vorbiti despre superficialitate de parca atunci cand decid sa citesc o carte trebuie sa si scriu o teza de doctorat despre ea si este necesar sa o parcurg cap coada de 2 ori, plus sa parcurg toate lucrarile acelui autor.

    NU. literatura se consuma la fel cum se consuma muzica, filmul si orice alta productie artistica.
    va place sau nu, publicul decide valoarea de piata a unei productii pe baza oricaror criterii considera el ca sunt relevante pentru el iar acest premiu a fost despre valoarea cartilor pentru public, nu despre valoarea lor pentru patrimoniul cultural al umanitatii.

    daca se dorea parerea unor specialisti, se cerea parerea unor specialisti – numai ca s-a cerut parerea publicului in calitate de public.

    asa ca mai lasati-ma cu autosuficienta asta.

    si va mai spun ceva: o carte este mare de-abia atunci cand spune ceva oricui, indiferent de preferintele sau de nivelul de instruire al aceluia.

    singurul lucru care se poate imputa „publicului” e ca nu vrea sa citeasca, nu ca renunta repede la o carte care nu-i spune nimic.

    Lectura trebuie sa fie o chestiune placuta pentru cel care o practica, nu?

    • ciudat, avand in vedere ca totusi verdicte despre altii dati din prima, fara sa aveti contact direct cu ei.

    • Domnule „dragos c”.

      Eger ki benim fikrim sorsayidiniz su an sizin yaptiginiza ayip degil, bilmemezlikte degil cahillik diye cevabi alirdiniz.

      Cum, nu ati inteles ce scriu? Si nici limba? hmm.. cam greu.. dar haideti sa va traduc:

      „Daca mi-ati cere parerea pentru cea ce ati facut, nu as denumi-o rusine, sau nestiinta ci doar simplitate”.

      Ideile sunt:
      – v-am scris in turca: recte 99% din cei ce citesc vor crede ca v-am injurat. Gresit.
      – tratati subiecte (carti si/sau oameni) intr-un mod superficial dar spre lauda d-voastra o faceti printr-un stil de enuntare placut, elevat (la prima vedere). Din pacate ideile din spate sunt destul de goale. Mi-as fi dorit totusi sa va ridicati la rangul de domn (cel putin in cazul de fata) prin 2 lucruri simple : nu emiteti axiome despre oameni pe care nu ii cunoasteti si nu generalizati. Intr-adevar pe alocuri as putea fi de acord cu dumneavoastra (daca faci parte dintr-un juriu ar trebuii macar sa citesti toata cartea) dar aici nu a fost cazul. Dupa cum ati si recunoscut mai era un post pe care nu il citiseti (cel de joi) si asta v-a schimbat intrucitva parerea initiala. Aceasta denota greseala initiale de generalizare.

      Repet toate enunturile de mai sus sunt facute cu referinta DOAR la cazul de fata si nicdecum referitor la trecutul/prezentul dumneavoastra academic sau de orice fel!

  12. Draga mea,

    Nenea asta (nu pot folosi cuvantul” domn”) stie totusi un lucru: publicitatea, fie ea si negativa, atrage …Uite numai cati oameni care nu au avut habar cine e dansul (dar te iubesc, respecta, admira si urmaresc pe tine) au aflat despre el, l-au googalit, i-au acordat atentie!!

    Prea ti-ai facut pomana cu el Printeso!!

  13. Eu am terminat studii in domeniu si nu-mi permit sa le zic celorlalti care-si dau cu parerea despre carti ca sunt superficiali, oare ce calificari are acest domn ? S-a uitat la „the weakest link” sau ce? Din cate stiu, si tu ai terminat Jurnalism, deci ai fi indreptatita sa omiti opinii despre carti si nici nu ar fi prima data cand o faci pe blog, oare faptul ca dansul are blog despre carti il face o autoritate in domeniu? Plus ca afirmatiile mi se par malitioase, sa fim seriosi, nu esti de acord cu un om, treaba ta, dar nu te apuci sa il barfesti…

    • @Camelia – nu e vorba despre studii aici, stimată doamnă/domnișoară, e vorba despre cum faci ceea ce faci, când îți asumi o calitate.
      exact ca la serviciu, poți dumneata să ai studii, dacă îți faci treaba superficial, ești sancționată, pentru că e afectată toată firma. despre asta e vorba.

    • Foarte interesanta teoria dumneavoastra. Deci daca un om care isi face treaba cum trebuie isi asuma ce calitate ii da prin cap, asta il face o autoritate in domeniu? Astept cu nerabdare sa vad cum se apuca oameni ca Nicolae Manolescu sa faca operatii pe creier.
      Sau calitatea dumneavoastra e data de faptul ca scrieti pe blog?

  14. Domnul (DCB) va face poc de mandra ca vai, ti-a zis-o! :))) Mie mi-a placut postul tau, cel pe care il critica dumnealui, si cred ca acea calitate de membru al juriului nu pe blog trebuia sa ti-o exerciti ci acolo, la concurs, nous doar ne-ai povestit ce ai simtit tu in fata acelor lecturi, noua si lui – care a binevoit sa te citeasca (cine l-a pus?!). Stii, la oameni d’astia nu trebuie sa le acorzi atentie, ai vazut cat de ironic iti raspunde, se crede tare destept si superior tie, noua… Sa fie sanatos, sa-i fie de bine, daca ii raspunzi, el va continua asa ca lasa-l in pisici sa vorbeasca singur. Eu sunt al doilea cititor (dupa Robo) care aude de el… Ceea ce face sa ii creasca semnificativ virilitatea in spatiul public. Ah, pardon, era vizibilitatea! 😀
    P.S. Poti sa nu publici comentariul mau daca va contribui la inveninarea discutiei, nu vreau sa aiba mai multa satisfactie dumnealui in a mai zice una din strafundurile gandirii lui cu multe (crede el) circumvolutiuni. Te pup si pe tine si pe draga mica, salutari lui Robo de care sunt tare mandra.
    As mai zice, in incheiere, ca unii oameni, din cand in cand, ar trebui sa se mai caute pe la minte si pe la vorbe (sunt doctori specializati in chestia asta) inainte de a le lasa sa zburde libere la adresa celor fara nici o vina.

  15. Buna, Ioana
    Fara sa vreau sa intru in polemici inutile cu cei care isi permit sa te atace, voi spune doar atat: asa cum am afirmat si ieri, tot pe acest blog, eu am incredere in gusturile tale si intentionez sa cumpar/citesc cartile recomandate de tine. Cred ca asta e tot ce conteaza, pana la urma.

    Sa ne citim cu bine sanatosi si la anul, pe acelasi subiect. Caci, nu-i asa, cainii latra, caravana trece.

  16. PS: Nu ma pot totusi abtine: oare sunt singura care observa ca in general, cei care au terminat facultati ca Spiru Haret, de exemplu, afirma mereu, nonsalanti, ca studiile nu conteaza? Eu am cinci ani de studii in Franta la Sorbona. Am muncit in paralel cu studiile. Nu a fost usor, dar a meritat. Pentru ca astazi pot spune cu mandrie ca studiile mele conteaza. Am muncit pentru aceea diploma.
    Si daca am invatat ceva foarte valoros in facultate, este faptul ca niciodata nu trebuie sa afirmi ceva inainte sa te documentez temeinic si serios. Daca domnul care te ataca s-ar fi documentat, daca te-ar fi contactat inainte sa scrie, daca ti-ar fi citit blogul, probabil ca ar fi inteles ca ti-ai luat in serios rolul in juriu.

    De altfel, prin cuvintele sale, pune la indoiala insasi decizia organizatorilor de a te numi in acest juriu. Sunt curioasa care e pozitia lor fata de acest subiect.

    De ce face toate astea? Simplu, voia putina atentie. Trist, dar adevarat, inclin sa cred.

    PPS: Desi recunosc ca sunt curioasa nu voi face click catre blogul dumnealui. Nu merita.

  17. Bai cand aud asta cu „intereseaza-te ce inseamna un text literar bun” imi vine sa vomit! Din cauza unora ca astia mi-am pierdut eu iubirea pentru citit! Am facut pauza 5 ani intregi, 5 ani in care nici macar o carte nu am citit, doar pentru ca niste profesori fara chemare, folosind expresii asemanatoare, au reusit sa ma convinga ca tre sa ai 20 de ani de studii filosofice ca s-o poti intelege pe sandra brown.

    Cred ca o sa scriu un post pe tema asta, ca reactia domnului DCB mi-a scos la lumina toate sentimentele negative pe care le am eu pentru oamenii de genul asta! Si apropos, un citat de pe book blogul meu preferat:
    „[…] the moral “should” that creeps into WAAAAAAY too much book discussion. There is no should, folks […] Let’s take “there is no should, folks” and spread it across the bookish internet. Like a literary version of “keep your laws off my body.” I don’t want guilt or moral imperatives anywhere near my reading, thankyouverymuch” – http://bookriot.com

  18. Nici eu nu am mers pe blogul „dumnealui” pentru ca asa cum spunea Alina, nu merita.
    Iar studiile care „nu conteaza” sunt, poate, ale „dumnealui”!
    Numai bine tuturor! 🙂

  19. Eu am o singura sugestie, pentru toata lumea aici de fata: CONTINUATI, nu va opriti! Scandalul este cu atat mai savuros cu cat zboara mai multe pietre.

    Am citit pe diagonala o discutie care ar fi trebuit inchisa din 2-3 replici ale protagonistilor – cu mult inainte ca totul sa se transforme intr-o vanatoare de vrajitoare.

    • Iar eu nu am citit decat titlul, 25% din text, pe foarte fuga, si apoi am bagat viteza pe comentarii pana m-am oprit la asta al tau, care mi se pare cel mai la obiect :).

  20. Printeso, cred ca ai stricat cumva niste jocuri – altfel de unde imbulzeala de epitete de la necunoscuti? Cind bani multi sint la mijloc , multa suparare este daca ei nu ajung la cine trebuie 🙂 Cred ca nici nu conteaza cine are cel mai cel roman din cinci, conteaza ca nu a luat premiu cine trebuia. Domnul acesta Butuzea – inteleg ca e celebru, imi cer scuze ca nu am auzit decit despre domnul Manolescu, cel pe care-l ataca – ar putea sa-si manifeste frustrarea asupra acestui subiect fara sa se mai impiedice atita in argumente. Ar fi mult mai simplu sa zica, de exemplu: mai idioti care sinteti, contam pe banii astia – un comision, o maslina, un compot – si iata ca nu i-am luat din cauza voastra. Sa va fac de cacat, deci, desi nici asta nu meritati, iar eu oricum tot fara bani ramin. Nu? Si-atunci de unde dicutiile pe principii cu neica nimeni din poteca, criticul literar cu blog dar fara opera? Macar Manolescu e in programa obligatorie – cind o fi si el macar in cea consultativa, mai vorbim. Pina atunci, zic ca un raspuns simplu, onest si din inima unei doamne ar fi suficient: hai la revedere, pacat ca nu ti-ai pastrat anonimatul, singura ta realizare importanta pina in prezent.

  21. la inceputul concursului,d-le c, printesaurbana a zis in mod specific:nu o sa scrie recenzii pe blog,ca de mania „intelectualilor” nu exista ape sa o spele.ceea ce …

  22. o sa adaug inca un comentariu, am avut rabdarea sa citesc inca de vineri discutia , dar din pacate, avand mai multe probleme abia azi pot emite si eu o opinie. umila opinie. citind replicile acestui domn, imi aduc aminte de faptul ca in sfera foto, exista un auto-proclamat critic foto, care este mama si tatal tuturor lucrurilor spuse si nespuse, gandite si negandite. Singura diferenta intre el si domnul Dragos, este faptul ca acel critic foto, se semneaza intotdeauna anonim. Probabil pentru ca stie singur ce-l asteapta in momentul in care va aparea figura lui, alaturi de numele real. Majoritatea scrierilor lui, nu sunt nici macar indreptate catre fotografie, ci exclusiv in ataca cu sange rece o persoana. Remarc asadar, ca acesti oameni exista si in sfera de literatura. Nu vreau sa ii fac reclama nici acestui personaj si nici domnului Dragos, dar cred ca uneori, doar uneori, e bine sa stai pe margine. E adevarat putini au luat bacul, putini mai citesc, putini mai au carti prin casa, dar aia putini, devin cumva o elita, de care ar trebui sa te cam temi, atunci cand emiti pareri.

  23. Vai de capul meu ce rigori! In ziua de azi, nici un cititor nu mai poate emite opinii despre ceea ce citeste, daca nu e persoana autorizata. Ma intreb, cum sa ma autorizez si eu, ca sa pot emite macar ceva pareri pe aici??? Nu de alta, dar dupa colt sta la panda adevaratul „critic literar”, care imediat ma eticheteaza ca superficiala si ma trimite la curatat cartofi.
    Scria un domn „ilustru” mai sus, ca studiile nu conteaza, deci 2 diplome la cos, probabil nici varsta nu are importanta, iar faptul ca sunt femeie mai mult ma descalifica … si atunci? Oare ce sa fac? (Panica!)
    Evrika! De azi ma autointitulez comentator autorizat de bloguri, cel mai tare din parcare, iar pentru restul „ciocul mic si joc de glezna”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *