Apocalipsa vine și pleacă

Se prinde temeinic cu mîinile de părul meu și se ridică în genunchi. Mă bălește pe ochi pe nas în gură. Dă bucuroasă din fund ca și cum ar dansa rumba. Chiuie. Trage un pîrț. Se lasă la loc în fund cu un smoc din părul meu între degetele grăsune ca niște caltaboși abia fierți. Îmi zîmbește cu doi dinți albi perfect netociți. Da, azi sigur vine Apocalipsa. Tot aia care a venit și ieri și care o să vină și mîine. Aia în care eu mor de dragul ei și în urma mea rămîne un smoc de păr între degetetele ei grăsune ca niște caltaboși.

Joaca de azi e asta: ce vă omoară în fiecare zi? Pe mine mă mai omoară și teama că n-o să-mi găsesc de muncă, dar și cea, la fel de mare, c-o să-mi găsesc.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

91 comentarii

  1. Pe mine ma omoara teama ca n-o sa am copii si nu stiu daca o sa pot invata sa traiesc fara.
    Si faptul ca-mi doresc foarte mult sa ma intorc la profesorat si e posibil sa-mi fi pierdut trenul. Ma ingrozeste ideea ca o sa ies la pensie dintr-o corporatie.

    • Nu am timp sa scriu acum mai mult, dar o sa revin cu un mesaj mai amplu diseara. Monica, sunt in aceeasi situatie ca si tine. Doar ca la mine nu mai e o teama, e o certitudine. Nici eu n-am stiut daca o sa pot trai fara.
      Dar traiesc. Si nu e atat de sfasietor cum ma temeam ca va fi.
      Sau nu intotdeauna.
      Cel mai adesea, sunt bine. Viata isi are compensatiile ei, chiar daca pentru o pierdere atat de mare nicio compensatie parca nu echilibreaza balanta.

      Te imbratisez si revin.

    • Exista atati copii parasiti care asteapta o familie. Daca o femeie vrea cu adevarat un copil, atunci dragostea ei va sti ca nu e musai sa creasca acel copil in burtica ei,ci in inima ei…Ganditi-va putin la asta….

    • Carmen, ne-am gandit si la asta. In Romania, insa, ai nevoie de apartament cu doua camere (cel putin) ca sa primesti avizul de parinte adoptator.Si de atunci incepe nebunia. Pana om ajunge proprietari, drumul e lung si anevoios.

    • Este foarte, foarte complicat procesul, cel putin in RO. Cunosc un cuplu ce se chinuieste de ani de zile cu o adoptie. Fara succes. Dar asa e, ai dreptate.

    • Şi, cu toate astea, merită să adopţi. Este una dintre faptele cele mai bune pe care le poţi face într-o viaţă. Îmi aduc aminte şi acum de cei doi băieţei abandonaţi în maternitate când am născut-o pe fetiţa mea şi mi se rupe sufletul de mila lor.

    • in majoritatea cazurilor este foarte greu, dar nu si imposibil. Sora mea a adoptat, si a fost se pare, un caz fericit/norocos, in sensul ca toate formalitatile nu s-au intins pe mai mult de 1 an de zile. Nu cred ca mai e nevoie sa spun ca toata familia le adora (sunt gemene) ..

    • Eu am gemeni (fetita si baiat). In mintea mea se intiparise ideea ca nu voi putea avea copii. Stam cu chirie intr-o garsoniera plina de mucegai (cu care ne luptam din greu). Dupa ce am vazut bebelusii abandonati de la Iasi ma gandesc ca unul dintre ei ar putea sa creasca langa copiii mei. Am vazut o fetita de varsta lor, care nici in picioare nu putea sta, desi acum ar trebui sa mearga prin toata casa…si in clipa in care am vazut-o m-as fi dus sa o aduc acasa, indiferent de distanta mare, de vreme, de actele necesare….Pentru cele care spun ca e dificil sa adopti in Romania am o singura incurajare : poate lucrurile se vor schimba daca suficienti oameni vor cere asta si daca voi luptati si va rugati. Undeva in lume un suflet mic si chinuit intinde manutele dupa voi…il veti recunoaste imediat ce il veti vedea.

    • Desi nu am absolut nimic impotriva adoptiei, parerea mea e ca trebuie sa fie ceva mai mult la mijloc decat „hai sa fac o fapta buna”. Pentru ca un copil nu vine numai cu bucurii, si trebuie sa supravietuiesti si sa treci si de rele, si de astea nu se poate trece decat cu dragoste, nu cu suflet caritabil. Daca vrei caritate, te poti face lucrator social din ala care primeste si creste 2-3-4-5 copii si e platit de stat sa faca asta. Dar cand vrei chiar sa adopti (si deci sa-l primesti pe copilul ala ca urmasul tau legal) trebuie sa ai ceva mai mult decat dorinta de a face bine. Asta e doar parerea unei femei care e pusa in fata procesului de adoptie si inca se chinuie sa ia o decizie.

    • Monica,prietena mea a trecut prin aceeasi chestie ca si tine,diagnostic si interventie.Are un baiat extraordinar,care o iubeste enorm.

    • Asa…. cum spuneam, am revenit 🙂

      Monica, din experienta mea (foarte indelungata, pentru ca problema care-a dus la infertilitate am avut-o in prima tinerete) pot spune ca, practic, nu stii niciodata daca o sa inveti sau nu sa traiesti cu asta, sau cand, sau – mai ales – cum. E unul din cazurile acelea cand trebuie sa luam fiecare zi asa cum vine si sa incercam sa ne coloram viata si s-o umplem cu activitati. E drept, asta nu suplineste intotdeauna lipsa unui copil. Dar de cele mai multe ori, da. Oricat de cinic ar suna asta.

      Avem de-a face cu o zona gri, de fapt. Nu exista, in conceptia mea, „e bine CU” si „e rau FARA”. Nu, e doar altfel. Implinirea sufleteasca nu este legata indisolubil legata de maternitate (personal, cred c-am mai scris pe-aici candva asta, mi se pare monstruos sa pui in carca unui copil responsabilitatea de-a te implini pe tine). Implinirea o gasesti intr-o mie de alte lucruri / oameni / experiente, crede-ma. Drept, de asta-ti vei da seama abia dupa ce treci de faza resemnarii. Unde-ti doresc din toata inima sa nu fii nevoita sa ajungi, adica sa poti avea copii.

      Dar si daca nu va fi sa fie, culorile vietii raman pastelate 🙂 Sigur, mai am momente cand imi vine sa sparg ceva, sau sa plang pana la epuizare, sau ma intreb „DE CE EU” (eu si inca vreo cateva zeci de milioane de femei in lume, zice statistica, nu-s deloc unicat la faza asta :D). Insa astea trec, pentru ca, multumesc Domnului, am atatea de facut incat n-am prea mult timp sa gainez pe tema asta.

      Ref. adoptie, am depasit momentul cand imi doream asta (si-mi doream pe la 20+ de ani). Ideea ca nu voi fi mama a crescut insa odata cu mine, iar acum nu ma mai pot vedea in postura asta. Nu cred ca-i un aspect prea vesel, dar nici dramatic nu-l vad. Daca mi s-ar fi intamplat mai hat incoace, spre 30, cred c-as fi facut tot posibilul sa adopt. Asa, insa…

      Sper ca ti-am putut fi cat de cat de ajutor. Nu esti singura. Si daca vrei sa vorbesti vreodata despre asta, am umeri foarte puternici si nu doar I’ve been there – I AM there 🙂

    • Ah Moni, vezi de ce te iubesc eu?Avem aceleasi ganduri…pe mine ma omoara frica ca nu am sa pot niciodata sa mai am si un alt copil si mie chiar nu-mi este de ajuns doar unul, oricat de absurd le-ar parea asta unora, doi la mana, ma gandesc in fiecare zi cum sa fac sa ma intorc la catedra caci in corporatie nu mai vreau si nu-mi mai place si nu vreau sa ies la pensie dintr-o sclavie de acest gen!

  2. Foarte draguta descrierea „Apocalipsei”. Asa apocalispa sa tot vina in fiercare zi 🙂 De ce ti-e teama ca nu o sa iti gasesti de munca? Nu te mai intorci la Zile si Nopti? 🙁

    • Revin, că mi-a rămas comentariul ăsta ca un cui, de parcă n-aş face decât să-mi fie frică. Cineva spunea că nu ajungi să-ţi dai seama ce e aia frică până nu eşti părinte. Cam aşa e. Nu mă văd lăsând-o în tabere mai devreme de 18 ani… 🙂
      Dar cel mai adesea reuşesc să nu-mi fie frică şi să mă bucur pur şi simplu de fiica mea. 🙂

    • La mine e asa: cind sint cu ea, nu mi-e frica. O simt puternica. Cind nu sint cu ea, adica ea doarme si eu ma invirt prin casa, atunci mi se face frica aia mare. Si uneori in somn, mai am cosmaruri. Oribila frica.

  3. Ce frumoos!!!!
    Eu ma intorc in ianuarie la munca si ma omoara teama ca o sa mor de dorul puiului meu:( Cum o sa rezist atatea ore fara el?!

    • te vei obisnui. exista si viata dincolo de mamicie. eu m-am intors cand avea 5 luni puicuta mea. si acum are 3 ani. daca o stii pe maine bune e ok.

  4. Sa inteleg ca nu sunt singura care are frici…nu ca m-ar face sa ma simt mai bine,dar totusi…
    Temerile mele sunt legate de neprevazut,de chestiile pe care nu le pot controla eu.Temerile mele sunt legate de copii.Dar cineva intelept si drag mi-a explicat clar si hotarat sa ma lupt cu fricile,nu sunt constructive si nici sanatoase.Asa ca incerc sa nu ma mai las coplesita de ele,atunci cand ma apuca.Incerc,am spus!

  5. ooof, mi-e teama ca odata ce ma voi intoarc la munca o sa pierd legatura asta minunata cu fetita mea. mi-e teama ca nu o sa gasesc un job ok si mi-e teama ca o sa ma las acaparata de toate aceste frici si o sa uit sa ma bucur de ea, de noi.

  6. poate ca tot raul e spre bine. noi am fost scosi la mezat. nici macar nu stim daca vom fi cumparati. singura mea teama e ca trebuie sa ies din iarna. mai multe nu stiu ….exista oameni care isi cauta de munca de mai bine de un an. si vestile proaste pentru noi, astia cu studii , curg aproape in fiecare zi. ma multumesc sa zic ca am doar niste abonamente de platit. stiu cat e somajul si ma bucur ca macar voi primi acolo ceva cat sa nu le cer alor mei. e trist.

  7. Ai un blog asa frumooss si interesantttt si am auzit ca se castiga binisor din asta! Nu poti face ceva din care sa iasa bani si sa nu mai trebuiasca sa muncesti, sa stai acasa cu micuta Sofia 🙂

    • o sa incerc sa monetizez blogul in viitor, am in plan proiecte interesante, sa vedem daca am noroc, n-as vrea sa transform jurnalul meu personal intr-o suma de advertoriale. din fericire exista si alte cai, mai inteligente si mai elegante de a face bani din blog. vedem. multam de ginduri.

  8. Eu am o fetita cu 2 saptamani mai mica decat Sof si ma sperie gandul ca in martie trebuie sa ma intorc la serviciu si nu stiu ce o sa fac : sa o dau la cresa sa iau o bona? Momentan nu imi surade foarte tare nic una din variante dar trebuie sa aleg pentru ca la birou cu mien sigur nu pot sa o iau. 🙂
    Voi cum ati procedat? Tu ce planuri ai pentru Sof si reintoarcerea in campul muncii?

    • planul meu este sa gasesc ceva cu program flexibil, sa merg la birou 5-6 ore si sa mai lucrez de acasa. pe ea o sa o las cu o doamna, am inceput deja acomodarea. in colectivitate n-as da-o mai devreme de 3 ani, sint cam ingrozita de boli…

    • Draga Printesa, vad o gramada de mamici care te citesc….Vrei sa le intrebam ce pareri au despre vaccinare? (Am discutat subiectul asta cu multe alte mamici, dar parca tot in bezna sunt : sa le mai fac sau nu vaccin copiilor?)

    • pe finuta mea au dat-o la cresa de la un an si 8 luni, pentru ca sa aiba timp sa se acomodeze pana mergea mama la serviciu. la inceput, la cresa, cred ca doua saptamani ii tine doar patru ore, apoi ii lasa la program normal, ora 16-17 cand pot veni parintii de la serviciu. ea s-a adaptat bine in colectivitate, nici virusi n-a colectat (lucky her), cand nu-i place la cresa sta cu degetul in gura :). e bine si pentru ei sa interactioneze cu mai multi oameni.

    • Mda, am o prietena care isi cauta ajutor pentru firma ei de PR. Imi pare ca v-ati potrivi:) Tu ce idei ai? Adica ce ti-ar placea sa faci?

  9. azi nu e ziua in care imi fac griji. se pare ca sunt intr-o stare buna… dar in alte zile cate probleme imi fac cu sanatatea bebelusului meu (e de ajuns sa aiba un muc mai nesimtit care nu vrea sa iasa cu pompita), despre faptul ca al meu mascul ramane fara serviciu din ianuarie (de asemenea, se desfiinteaza firma), ca nu am timp sa ma spal pe fata, par, dinti, ca unghiile nu au mai vazut lumina lacului de unghii de ahaaa…si alte sute de probleme si problemute. insa e bine ca am zile, ca asta de exemplu, in care nu prea imi pasa de nimic si ma bucur de fi-miu! si nici el nu are muci azi! 🙂

  10. prea multe frici sa stau sa vorbesc de ele, uite aici subiect fain cu „degetele grăsune ca niște caltaboși abia fierți”, printre altele minunea si sensul vietii 🙂

  11. Eu ma tem sa nu raman pe vecie „incatusata” in iubirea pentru un om pe care l-am iubit si nu m-a iubit, il iubesc si lui nu-i pasa (ba chiar e antrenat deja in alta relatie)…………si astfel sa nu indraznesc vreodata sa imi indrept ochii catre un alt barbat, sa raman singura si nefericita, fara copiii pe care ii doresc atat de mult, fara „un om” al meu……. 🙁

    • Parere nesolicitata: o sa treaca imediat ce o sa-ti iasa in cale un om bun gata sa te iubeasca. Dar cred ca pt asta e important sa ridici ochii.

  12. mi-e teama ca o sa fiu nevoita sa fac lucruri pe care le urasc pentru bani. Si nu, nu e prostitutie desi uneori mi se pare ca asta ar fi.

    stiu ca nu poti da detalii, dar macar un hint despre cum poti sa monetizezi un blog la modul elegant (ca stiu ca esti impotriva metodei celeilalte cu advertoriale la comanda) ?

    • Eh… anul asta mi-a dovedit ca oamenii isi doresc lucruri inutile si se supara pentru prostii. Nu credeam ca o sa aflu asta la 22 ani. Asa ca pentru viitor imi doresc sanatate. Dar sunt si am fost mereu optimista.
      @Printesa Urbana & Daniela : Va multumesc mult.

    • Anca, schimba alimentatia!

      Nu conteaza daca ti s-a mai spus, zic si eu inca o data.

      Mananca multe legume crude, carne fiarta sau la cuptor (fara prajeli sau gratare), fara cereale (gluten), fara lactate din comert (fa-ti singura iaurt si alte chestii din lapte cumparat de la tara), fara zahar. Multa meditatie si cu siguranta nu revine!

      Ia suplimente de vitamina C, coenzima Q10, omega 3, suc noni…… documenteaza- te si gaseste varianta cea mai buna pentru tine.

      succes!

    • Draga Anca, nu stiu nimic din propria experienta despre cum te poti apara de revenirea cancerului, dar stiu (ca un om care s-a luptat de cateva ori cu tumori necanceroase) ca rugaciunea, increderea ca vei fi bine si alimentatia cat mai aproape de natura ajuta. Ajuta si odihna si bunatatea celor din jur si sa te simti tu bine cu ce faci zi de zi…Fa-ti sperante, planuri, bucura-te de tine si de cei din jur pentru ca la 22 ani viata e cea care trebuie sa invinga! Dupa o incercare asa grea, cu siguranta vei primi o bucurie maaareee…si sper ca bucuria asta sa fie grasuta, vesela si sa miroasa a lapteeee (asa de bine miros bebelusiii !!!!). Te pup

    • Sa fii bine, Anca, iti doresc din suflet! Am o prietena care a trecut prin asta, acum e ok. E o femeie foarte optimista, vesela… pastreaza asta, ma gandesc ca e important sa ai un tonus bun si sa crezi tare de tot ca va fi bine. Te imbratisez!

  13. Ca voi muri singura in casa, fara nimeni care sa stie de mine, fara sa-i pese nimanui. Si da, ca nu pot avea copii si deci, ca, la un moment dat, cand toti cei dragi mie vor disparea (pentru ca au o varsta mult mai mare decat a mea si asta e), voi ramane singura. Ca nu voi avea pe nimeni care sa ma faca sa simt toate lucrurile pe care le simti tu, Printesa, sau care sa ma faca mai buna, mai calma, mai iubitoare, mai, mai…
    Ca a venit vorba mai sus, adoptia nu e solutia pentru toata lumea. Unii oameni (ca mine) nu pot accepta ca nu vor avea un copil biologic, cu cel (cea) pe care il (o) iubesc, ca nu le va semana nimeni, ca pur si simplu nu vor simti nimic din ce simte o mama in cele 9 (sau aproape) luni de sarcina si multe altele…
    Cam asta ma omoara pe mine incet in fiecare zi…Da, bineinteles, se poate trai si asa (si se pot gasi mii de activitati / idei pe care sa te concentrezi ca sa mai uiti) dar, golul e tot acolo si va fi mereu. 🙁

  14. Cel mai des mă tem că nu voi reuşi să fiu mama ce îmi doresc să fiu pentru copiii mei, că n-am suficientă răbdare, înţelepciune, calm şi iubire care să mă oprească din a perpetua comportamentele nocive pe care alţii le-au avut faţă de mine în copilărie şi care ştiu că pândesc după colţ… Mi-e teamă că n-o să reuşesc să-i feresc mereu de rele şi mai important că n-o să ştiu să le ofer armele necesare să recunoască singuri răul şi să îl evite, în general mă tem de toate lucrurile de care nu îi pot apăra. Prima experienţă în lumea mare a fetiţei mele de aproape 3 ani cu grădiniţa s-a soldat cu un eşec pentru că am dat peste o educatoare dusă care urla ca descreierata din 10 în 10 minute la nişte copii de 2 ani. Aşa că temerile mele legate de lumea mare au crescut…

  15. Eu sunt in plin proces de adoptie, am inceput in septembrie si in ianuarie voi avea certificatul de familie adoptatoare. Da, e greu, dureaza mult, dar se poate. Dura cam 1 an dar s-a schimbat legea adoptiilor in aprilie anul acesta si totul se face centralizat, de la bucuresti deci acum dureaza 1 an jum-doi:( of. Dar eu incredere si rabdare ca imi voi tine copilul in brate de Craciunul viitor!
    Din pacate legea asta face ca un copil abandonat sa stea in sistem mult mai mult decat e necesar:(

    • Iti doresc bafta si usi deschise peste tot! Sper sa gasesti un copil bun, iubitor si vesel…de fapt, toti copiii sunt asa,doar ca lipsa dragostei uneori ii schimba…tot ptr a atrage atentia…

    • Multumesc mult Carmen! Sa te auda Dumnezeu! Imi doresc un copil cu care sa simt din prima clipa aceea legatura emotionala dintre mama si copil! Sunt sigura ca e acolo undeva si ma asteapta!

  16. Ma tem de lumea in care am ajuns sa traim, sa depindem de varii „sisteme”, pe care nu le putem controla, o lume in care orice progres/forma de confort e un afront fata de natura, ma ingrozeste multimea de copii, oameni tineri si mai putin tineri bolnavi…

  17. Pe mine ma omoara teama ca nu o sa ajung niciodata sa iau carnetul de soferi, ma omoara teama ca nu voi stii niciodata cum e sa ai o casa a ta si o familie, ma omoara teama ca nu o sa ajung niciodata atata de delarte pe cat imi doresc cu meseria mea. Ma omoara cam multe pe mine 🙁

  18. Mi-e teama de ziua de maine, ca nu voi reusi sa-i asigur cele necesare copilului meu, ca sunt nevoita sa raman intr-o tara in care nu mi-e bine ca sa nu moara el de foame cu dificila boala cu care s-a nascut, ca nu voi reusi in veci sa-mi gasesc de lucru oriunde m-as duce,cu tot cu cele 2 licente ale mele, ca mama poate sa moara in orice clipa singura in casa la 2000 km distanta si eu nu am cu ce sa o ajut, ca nodulul pe care mi l-au descoperit la san sa nu fie malign, asa cum a fost al ei. Mi-e teama ca proprietara ma va da in tribunal si va castiga inainte sa reusesc sa ma mut, ca vom fi aruncati in strada, ca si daca ma voi intoarce in tara va fi si mai rau decat aici. Mi-e teama sa nu i se intample ceva rau baietelului meu, am starea asta mereu, nu stiu de ce, e fragil cu sanatatea si are o groaza de boli autoimune care se pot declansa oricand.Mi-e teama ca nu voi mai avea curajul sa ies din relatia in care sunt si-n care nu mi-e bine, mi-e teama de singuratate, de batranete si neputinta, mi-e teama ca nu voi mai avea timpul sa gasesc omul meu, omul pe care sa-l simt ca ma iubeste cu adevarat … 🙁 Mi-e teama de moarte!

    • Iti inteleg asa bine temerile…si ma doare cumva ciudat tot ce spui…dar nu uita: daca te vei ruga,vei capata liniste si siguranta ca cineva acolo sus are si grija ta! Sarbatori luminoase!

  19. Cea mai mare teama este adunarea atator temeri mai mici: vai o sa cada fata in cap, o sa isi dea cu usa peste degete sau o sa dea in viata peste nemernici care vor profita de ea, oare noi o sa fim bine, o sa fim sanatosi, o sa fim impreuna pentru tot restul vietiii, o sa avem intotdeauna ce avem nevoie? And guess what… Cand esti asa de ocupat sa iti fie frica de ce ar putea sa se intampla, you miss out the real life.
    Ceea ce ma aduce la ce ne dorim sa schimbam odata cu schimbarea anului (aparently ceva magic se intampla in noaptea de 31 decembrie, toate obiceiurile proaste o sa moara si iluminarea mintii si sufletului ne va lovi in cap instant).
    I want to stop worrying and just live. Ceea ce va doresc si dumneavoastra.

    • Ceva miraculos se poate intampla. Anul trecut, pe 31, tremuram de frig in balcon, ma holbam la artificii si credeam cum nu am crezut vreodata ca totul se va schimba, ca trebuie sa se schimbe, ca trebuie sa nu imi mai fie teama de lucrurile rele ce ar putea veni (cele mai strasnice vin oricum fara sa ceara voie si ne iau prin surprindere, nu le putem controla) si nici sa nu le mai amplific pe cele care erau deja, ca eu trebuie sa devin un alt om. Si asa a fost. Eram atat de satula de anul greu pe care il incheiam ca am trecut brusc intr-o stare ca de delir, mi-am impus si chemat fericirea cumva, fara sa am motive speciale sa o simt. Eu zic sa iti doresti tare, tare si sa crezi ca deja e bine 🙂

    • I learned from the best! Aparitia ta in viata mea a fost perfect timing, precis s-au aliniat toate planetele ca eu sa fiu in faza aceea in care sa primesc ce-mi zici 😀 si desi te credeam pe cuvant, eram asa implicata in ce parea de nedepasit ca pana nu s-a schimbat ceva in mine si n-am simtit binele inainte ca el sa vina, nu a mers. Greu tare sa pui in practica lucruri atat de simple! Dar toate vorbele s-au adunat undeva si cand am decis brusc si hotarat sa le pun in aplicare, totul s-a rasturnat. Te imbratisez tare!

  20. Printesa,legat de teama de a nu-ti gasi job am sa-ti spun ce mi s-a intamplat mie:Inainte de a fi mamica de Natalia ,lucram in telefonie mobila ,ma ocupam de o retea de multe multe magazine.Cu 4 zile inainte de a naste si cu teama ca dr meu pleca din tara,m-am hotarat sa intru ca o femeie responsabila in concediu de maternitate.Intre timp in locul meu e transferat un domn corporatist si dintr-o retea mare ,mare devine una mica,mica.Cand sa ma intorc din concediu ,intoarce-te daca ai unde:) Si incep cautarile de job:mult prea calificata pentru ce ofera piata.Nu-i nimic zic si ma duc la interviuri si pentru posturi sub nivel.Si dau peste niste dame care la auzul afirmatiilor mele ca am acasa un copil de nici 2 ani incep:si ce-o sa faceti cand copilul va fi bolnav?o sa ne aduceti concedii medicale de 2 saptamani?vai,dar n-aveti bona?intreb:aveti copii?Nu,dar stim cum e.Si asa am dus-o vreo 3 interviuri cum diversi priceputi intr-ale copiilor,de parca experienta si cunostintele mele erau 0(zero) iar „copchilul” meu era cel mai naspa lucru care mi s-a intamplat.Pana la urma m-am angajat tot la o multinationala(fereste-ma doamne),am si demisionat intre timp:)),dar desi eram o workoholica(am scris bine?)incurabila asa m-am educat si asa ma bucur ca m-am educat si am putut sa renunt la un job care in afara de multe parale nu-mi aducea nici o satisfactie:).Printesa,lasa jobul,cred ca poti lucra si de-acasa:)bucura-te de bebica ta,ca timpul nu se mai intoarce,picioarele alea mici ca niste painite,se vor transforma in niste picioruse de balerina,in curand n-o sa mai vrea in brate,etc.Pupa-ti copchila,barbatul,bucura-te de ce ai,ca job ai mai avut si o sa mai ai.Jobul e trecatorul din vietile noastre!Te imbratisez cu drag,te citesc si ma amuz si retraiesc primul an din viata fetitei mele cu voi!Sarbatori calde si pline de bucurie ,printesa!

  21. Nu mi-e cam teama de nimic acum. Suna a exagerare, dar asa este. Mi-a fost prea rau intr-un timp (nu zic de ce c-o sa para prostesc, dar pentru mine au fost momente de cumpana cand era sa o iau serios pe ulei) si mi-e prea draga viata acum, cu tot cu lunile cand mi-a intarziat salariul si am mancat paine goala, cu plansete ca nu-mi gasesc de lucru (btw: sunt sigura ca o sa gasesti ceva fain, mai ales daca imprastii vorba ca iti cauti. Eu dupa ce am dat strigare peste tot am gasit, sper sa fie bine si la tine) si cu alte zile cand imi venea sa trantesc tot ca nu-mi iesea nimic. Ganduri vin uneori despre daca raman fara munca, daca pierd ce am, daca parintii, daca … insa le alung repede, nu le las sa creasca. De aceea nu le-s numi temeri. Ma gandesc ca orice ar veni, oricat de rau, va trebui cumva ies din ce-o fi ca si pana acum, iar daca n-oi razbi, asta este, nu ma ajuta oricum sa ma gandesc la asta. Imi zic „bring it on si vad ce-oi face.” Mai e si faza ca unele greutati ni le aducem singuri in viata. Si de asta ma feresc, sa nu mai fac prostii cat casa si apoi sa ma jelesc ca Doamne ce rau imi este.

    • Ce frumos, ce vorbe linistiToare, aducatoare de pace. Ma bucur pentru tine. Sarbatori Fericite si un 2013 sI Mai bun iti doresc.

  22. Mi-e frica sa vina Craciunul. Nu pot ajunge acasa din cauza job-ului, iar toata lumea e plecata din Timisoara. E urat sa fii singur in astfel de momente. Probabil o sa am cel mai groaznic Craciun ever. Maine imi fac aprovizionare de carti noi pentru asta…

  23. Mie mi-e teama ca prietenul meu nu o sa-si mai gaseasca niciodata un loc de munca si ca prin urmare planurile pe care le avem o sa fie tot mai greu de realizat.

  24. Dragilor, ce sa mai zic. Deocamdata m-a ajutat Dumnezeu sa nu dau in vreo boala ca in rest am pierdut tot ce am muncit:teren, masina, oras, firma, viata, vacante…. Of, tot. De vreo 3 ani traiesc in spasme si probleme, dar ma ridic incet, timid. Ma regasesc si sunt recunoscatoare ca am o familie sanatoasa, ca am un sot care ma iubeste, ca am o viata de trait.
    Draga printesa, nu te mai chinui cu ganduri negre. Viata are un mod tare ciudat de a ne face sa ne dam seama de ceea ce este cu adevarata important. Deocamdata bucura-te de prezent, esti in a happy place, ai casuta ta, ai o familie minunata, esti pe drumul cel bun! Fii barbata!

  25. Empatizez cu voi toate, cele care ati scris aici, pentru ca si temerile mele sunt asemanatoare cu ale voastre – cele ale unei femei pentru care ultimii 2 ani au fost oribili. Eu de la o vreme insa refuz sa ma mai gandesc la temerile mele si sa le mai contorizez, pentru ca nu ma ajuta cu nimic. Am trecut prin toate – casnicie esuata, joburi pierdute/schimbate, lipsa perspectivei de a avea un copil in curand, probleme de tot felul. Ieri de exemplu au venit niste copilasi de 2-3 de ani la noi la serviciu sa ne colinde, si dupa asta m-am inchis in baie si am bocit de frustrare. Stiu ca sunt multe femei ca mine, dar ceea ce conteaza e ca exista dorinta de a avea un copil. Chiar daca pentru unele nu este posibil din punct de vedere fiziologic sa aiba unul, nu trebuie sa renunte la ideea de adoptie – o colega de-a mea a facut acest pas si are o fetita minunata. A durat peste un an, insa a reusit – si este o persoana cu venituri mici spre medii. Eu chiar cred in planul Domnului pentru fiecare dintre noi.
    In ceea ce priveste partea cu joburile, I lived it all – joburi in multinationale diverse, antreprenoriat, job la firma romaneasca. Si dupa toate astea, parerea mea este ca munca la multinationala nu este chiar dracul impielitat, atata timp cat esti o persoana care reuseste sa isi pastreze coloana vertebrala si sa nu se lase spalata pe creier. Poti invata enorm de multe lucruri intr-o multinationala, iti poti creste standardele foarte mult, esti inconjurat de oameni de calitate, iar ca angajat, ai parte de mult mai multa protectie decat atunci cand esti pe cont propriu. Antreprenoriatul iti ofera mai multa libertate, intr-adevar, insa vine la pachet cu cantitate cel putin dubla de munca si riscuri pe masura, deci nu este pentru oricine. Despre varianta cu munca la firma romaneasca no comment – eu am trecut prin asta vreo 6 luni si nu vreau sa imi mai amintesc despre acea perioada.
    Ioana – fii optimista – blogul tau este de milioane, dovada clara a calitatilor tale, si sigur iti va aduce jobul/sursa de venituri dorita.
    Eu fac tot posibilul sa ma concentrez pe ceea ce AM – chiar daca sunt singura, am sanatate, un job la care ma duc cu drag (am avut joburi la care ma duceam cu scarba si stiu cum e…), parinti si o sora care imi sunt alaturi, spiritual si financiar sunt mult mai bine decat in urma cu cateva luni, trebuie sa fie bine! Cred ca toate relele care vin sunt puse ca sa preintampine un rau mai mare. Ai cazut, trebuie sa te ridici. Rusinea nu este sa cazi, ci sa nu vrei sa te ridici!
    Va doresc sa aveti parte numai de lucruri bune si fiti puternice!

  26. Ce frumoase comentarii am citit la articolul asta! M-au emotionat majoritatea si sper ca fiecare sa treaca peste temerile lui si sa se bucure de viata pentru par niste oameni frumosi sufleteste.

  27. Complet off-topic: am o dezbatere interioara, privind utilitatea prelevarii de celule stem la nasterea unui copil. Si as vrea sa te rog o chestie daca se poate: faci o insemnare pornind de la intrebarea asta: prelevare de celule stem sau nu?

    Blogul tau e locul cel mai potrivit in care sa se desfasoare o polemica pe tema asta.

    Daca te prinzi, multumesc anticipat.

    • Da, sigur, facem, dar dupa sarbatori, ok? Prea sintem relaxati acum sa ne implicam un trebi asa serioase!!

    • Perfect… Nu e o urgenta, dar azi-dimineata, la ora 10.00 mi-a tunat ideea, odata cu telefonul unui prieten al meu, caruia ii naste sotia peste 8 luni si a zis sa „cerceteze piata” din timp.

      Multumesc frumos.
      Ne-auzim!

  28. Si mie cel mai teama imi este ca imi imbatraneste Mama! Si vreau sa o am langa mine mereu! Dar sa fim plini de speranta,incredere si ganduri bune! Sa avem cu totii SANATATE!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *