10 luni, nouăzeci de grade

Zilele astea îmi doresc foate mult să fi crescut mult mai scundă decît sînt. Nu c-aș fi înaltă. În zilele în care-mi stă părul cu volum împlinesc un 1,60 m aproximativ. Dar of ce bine-ar fi ca măcar pentru o vreme să mă scurtez cu totul la vreun 1,12 m așa. Că tare-i greu să-ți petreci cele 18 ore de veghe aplecată din trunchi la 90 de grade și cu brațele încordate în jos, căci la capătul lor, de fiecare dintre cele două degete arătătoare, stă agățată cea mai minunată făptură din lume. Care fără degetele mumă-sii ar fi complet pierdută, tristă, singură și neconsolată în lumea asta mare, formată în majoritate din persoane pe care le vede doar de la genunchi în jos și care reușesc fără efort să facă ceea ce ei nu-i iese încă decît agățată temeinic de cele două degete.

Antemergătorul nu bun, mobila nu bună, scaunul nu bun, degetele mele, dadada foarte bune, hai să mergem repederepede țupțup și acolo acum hai dincolo daaa vreau în cămară ah ce plictisitor e aici hai înapoi în dormitorul tău acum gata du-mă în bucătărie daaa aici e bine nup nu mai e hai în dormitorul meu și uite-așa de dimineață pînă seara. De dormit ziua nu mai doarme, pentru că încă nu s-a inventat somnul de-a-mpicioarele la oameni, de mîncat ocazional mănîncă, dar numai ocazional, că pierdem vremea, de ce să mîncăm cînd putem foarte bine să mergem de colo colo, eu îndoită de la mijloc, ea atîrnată de degetele mele, da, asta e distracția maximă.

O schimb în picioare, de fapt aproximativ în picioare pentru că ea nu stă singură în picioare decît cîteva secunde. Cu o mînă o țin, cu alta o dezbrac, scot scutec, pun scutec, o îmbrac. Habar n-aveți cît e de simplu să închizi opt capse cu o singură mînă pe un bebeluș care dansează. Vă spun eu: deloc.

Acuma voi nu mai rîdeți și spuneți-mi cît mai durează perioada asta, cînd o să treacă ea la mersul fără proptea și o să revină la somn în timpul zilei, că spatele și nervii mei stau să se rupă-n cel puțin două.

Pin It

42 Comments

  • Bianca Roxana Anitei spune:

    Nu mai e chiar mult.
    Pe la 11 luni, 1 an, in cel mai fericit caz..
    Ma bucur insa ca esti ok si faci haz de necaz. Eu era sa cad in ditamai depresia doar la gandul ca nu o sa mai pot sta asezata vreodata;))
    La mine insa a durat mult dupa 1 an paza asta permanenta, caci al meu copil a invatat intai sa alerge, asa ca iata ca implinise si 2 ani, iar eu tot in urma lui, in alerta mereu, caci se impiedica de te miri ce si cadea, dadea cu capul de toate si cadea, se urca repede pe mobila sa nu il vad eu si cadea, o lua la fuga pe scari si iarsi iar si iar cadea..
    Mergeam in parc, la joaca, cu carut dupa mine, cu jucarii dupa mine, cu geanta cu de toate, iar el ma abandona si se urca in masinute, biciclete, trotinete de-ale copiilor mai mari, de trebuia iar sa las tot balta, cu riscul de a ramane fara ele, pentru a-l proteja de alte cazaturi in viteza lui.
    Acum ma pregatesc de un nou maraton. Cea mica e prea mica de asa ceva, asa ca ma mai bucur putin inainte de a o lua de la capat.
    Putere sa ai! Si rabdare! Trec toate si o sa iti fie dor;)! Poate!

  • Ana Maria spune:

    ioi nu ma mai speria :))))) al meu este la faza in care vrea numai in fund dar nu poate sta singurel. Automat nu il pot tine tot timpul in aceasta pozitie pt ca inca este f mic (3.5 luni) si sa nu dauneze la coloana ceva. Si eu chiar cred ca am in toata casa maracini! De ce? Pai cum il las intins sau pe burta o sec cum urla nene de zici ca a luat foc!

  • Andra spune:

    Oooo, ce viitor interesant intrevad… stiu ca sunt copii care la 11 luni merg singuri in picioare, poate aveti noroc si in curand o ia singura la pas!

  • Cuvânta spune:

    La mine e in faza in care doarme ziua, insa noaptea se trezeste si se joaca cu cheile de la usa, ca sa-i sara ma-sii inima din piept la 3 dimineata ca o jefuieste careva.
    Mai te plangi? Ca io am trecut prin ce ai trecut tu, dar tu mai ai…mai ai…

  • Emilia spune:

    Fetita prietenei mele a invatat mai usor sa mearga in tarc, fara sa o cocoseze pe maica-sa din cale afara. Statea in tarc cu jucariile ei si cand se plimba cineva pe langa tarcul ei era curioasa si se ridica, se tinea de marginile tarcului si pasea pe lateral dupa persoana respectiva pana a prins curaj sa stea in picioare fara sa se tina de nimic (oricum daca cadea nu se lovea decat in ursuleti de plus) si sa traverseze tarcul. Astfel n-a mers nici pe varfuri nici n-a calcat stramb. E deci o varianta de luat in calcul.

    • Printesa Urbana spune:

      sof nu mai sta in tarc de ceva vreme, deloc. ce sa faca ea intr-un metru patrat cind poa sa alerge in 100 de mp?

      • nuschu spune:

        Al nostru n-a stat niciodata-n tarc! Poate si pentru ca n-a dormit decat in prima luna de viata intr-un patut pt bebelusi si restul in pat de oameni mari…
        La modul anecdotic, noi avem o banda d-aia de alergat. Tudor e mare fan: cu orice ocazie: „mama, veau s-aleg pe banda” (chestie pe care o face oricum prin casa si pe afara, tot timpul. Da-i treba sa alerge si pe banda!) Baiatul cel mic al nasilor nostri nu umbla singur in picioare, ai lui erau rupti in 2 ca si tine tarandu-l de maini, pana s-a urcat o data pe banda. Eheee, cea mai buna solutie la problema: copilul merge, dar sta pe loc, banda e mai inalta decat solul, deci parintele nu mai sta aplecat. Am ras juma’ de ora, cand l-am vazut ce face si ce masinarie noua de puericultura ar iesi de aici: o banda mica, de mers, nu de alergat, pentru „taratorii” care nu merg singuri inca :-))!

  • Iulia spune:

    Eeei, told you! Daca mergea mai intai de-a busilea ar fi fost mai simplu, pentru ca s-ar fi ridicat si tinut singura dupa aceea. Incearca un ham, ce sa zic… Sau pur si simplu ceva petrecut pe la subtiori. Asta daca vrea ea sa mearga fara sa se tina. Si sa vezi ce funny e dupa aceea daca va merge cu ridicate.

    • Printesa Urbana spune:

      am incercat cu ham si nuuuuu, deloc n-a fost bine.
      nu prea vrea sa se tina decit de dejtele mele, din pacate pt spinarea mea.

      • Alexutza spune:

        Ham nu bun, dauneaza coloanei daca il folosesti in loc de a o tine cu degetele. Hamul e mai degraba pentru cind va merge singura, ca o chestie de siguranta daca vrei neaparat 🙂 daca nu, o tii de gluga de la hanorac sa n-o zbugheasca 🙂

        Nu ca o consolare, dar de-acum va fi din ce in ce mai greu – cind va merge singura, intr-adevar te mai indrepti de spate, in schimb vei alerga peste tot cu ea, vei urca, cobori si te vei ascunde si fofila pe urmele ei 🙂 All fun 🙂

  • emiliana spune:

    e relativ:)..a mea are 1 an si 2 luni si se ridica de cateva ori face pasi pana la mine si apoi numai tinuta de mana merge toata ziua..nu vrea sa stea o clipa:)dar e asa de bine..cum e!

  • Adela spune:

    Hahaha! Noi abia acum ne mai culcam. De vreo doua saptamani am inceput sa dormim ziua… De cand s-a nascut pana la 9 luni jumatate… erau lucrurile muuult prea interesante. Acum insa am mers suficient prin casa, incat sa ne mai lasam furati de somn. Iar noua ne place si de-a busilea, cand trebuie sa traversam suprafete mari fara pereti, mobila sau maini de mami / tati / bunici. Ba acum dam la o parte mainilea astea mari, ca ne stau in cale. „EU! EU pun mana! EU ma duc sa vad! EU scot de acolo… Tu da-te la o parte!” 🙂
    Sper sa inceapa sa doarma si noaptea intreaga… si sa nu mai viseze ca merge, ca nu ii iese ceva si sa miorlaie… Desi e frumos cand viseaza gadiliciuri si rade in hohote in somn sau vorbeste :D. Dar trebuie sa ma intorc la serviciu si mi-e taaare somn 🙂

  • Daniela spune:

    foarte putin….din ce povestesti, a capatat avant serios, deci e chestie de …secunde pana se desprinde singura.

    partea tricky aici e ca daca se desprinde si ia o busitura zdravana (deh, avantul tineretii), se sperie si o ia de la capat cu mainile ei in mainile tale, cateva luni bune. Dar eu stiu ca Beberita e pregatita sa zboare cu grija….;)

  • Gabi spune:

    Si la noi tot pe la etatea asta a inceput aventura bipeda si a durat vreo2 luni. Culmea e ca desi am crezut ca o sa dezvolt o cocoasa cronica, mi s-a parut ca a trecut foarte repede. Pe la 11 luni inca faceam (numai) ture in lung si in lat pe plaja din Vama in pozitii preistorice, dar la alta turatie. Intre 11 si 12 luni si-a exercitat independenta pe lana mobile (intre 2 mobile mai baga si un 4 labe) si cu 2 zile inainte sa implineasca un an, m-a sunat bona sa-mi spuna ca a facut primii 3 pasi (eu fiind deja intoarsa in afurisitul camp al muncii 🙁 . Consolidarea mersului a durat vreo luna-doua, dupa care a uitat cum se merge, pentru ca a descoperit ca aceeasi distanta poate fi parcursa si alergand. Acum doar alearga. :)))) (in compensare pt energia consumata, mananca si doarme)

  • Gabi spune:

    Oricum, imi amintesc nu nostalgie de vremurile cand lasam copilul in colt de canapea si ma duceam linistita sa-mi fac o cafea, stiind ca nici macar nu se va intoarce pe partea ailalta… asa de nostalgica sunt ca… mai fac un copil :)))

  • Ana spune:

    Noi la 9.5 luni avem doua somnuri pe zi. Nu foarte lungi, in jur de o ora, dar fara ele cred ca ar fi groaznic. Cam la 3-4 ore e rupt de oboseala. La fel ca Sofia nu sta locului un minut, doar ca el merge de-a busilea si se si catara pe absolut orice, mobila, scaune, pereti…

  • Omnia spune:

    Pisoii mei au devenit bipezi la 10 luni; mezinu’ isi tinea echilibrul cu un bidon de apa de 5l gol. Dupa ce a deprins tainele verticalei, nu s-a mai oprit din alergat. Nu cred ca stie sa mearga. Numai sprint si buf-au. Uneori alearga cantand cu capul pe spate si dand din cap stanga-dreapta. Ultimul cucui e de saptamana trecuta. Coafura rezista 🙂

  • Rodica spune:

    Noua doctorita ne-a zis sa limitam tinutul de „aripi”. a zis ca o sa ii fie mult mai usor sa invete singur. stiu ca nu functioneaza intotdeauna, si Tudor mai vrea de mana (din fericire, acum la 10 luni si jumatate mergem doar de o manuta, ca pe bulevard asa :))dar ii place si f mult sa merga singur tinandu-se de ce poate. mai nou se desprinde, face cativa pasi singurel si cand isi da seama se uita dupa noi si asteapta sa il luam de manuta! mie mi se pare incredibil de simpatic, dar intr-adevar f obositor (eu am 1,80 :P)
    Cat despre somn, din fericire inca mai doarme de 2 ori pe zi cate o ora, dar doar in brate adoarme, altfel, lasat in patut/pat se catara pe ce poate si numai in picioare ar sta. Presupun ca o sa le treaca avantul asta si o sa se mai tempereze (asta cand o sa mearga bine singurei). Succes!

  • Mrs. Vizy spune:

    Bulina mea a mers de pe la 9 luni tinuta de manute. Pe la 11 luni a pornit-o singura. Nu mai e mult. Si noi i-am luat antemergator si i-a fost bun exact inainte de a merge singura. Atunci mergea mult cu el si la un mom dat l-a lasat si a facut cativa pasi singura. Si de atunci o tot pasam catre taica-su si el catre mine si mergea cate putin, cate putin, pana cand, intr-o zi, in parc nu s-a mai oprit :)) Pe la 1 an si ceva si-a gasit bine echilibrul.

  • Ionela spune:

    Cu primul baiat, ne-am jucat de-a ruptul spatelui lui mami de pe la 7 luni pana cu 2 saptamani inainte de a implini un an, cand a facut primii pasi singur. S-a ridicat in picioare inainte sa mearga de-a busilea. Apoi, dupa ce a inceput sa mearga, n-a mai vrut in carucior… si cand obosea… hop in spate la mami sau la tati. Deci tot rupt de spate e si perioada asta. Cand a invatat sa mearga cu bicicleta fara pedale, iar a venit o perioada destul de grea pentru spatele meu. Si probabil mai vine inca una cand va trebui sa se invete si cu pedalele…
    La al doilea baiat, care e un pic mai mic decat Sof a ta, incerc sa il incurajez sa mearga de-a busilea mai intai. Sper ca e mai bine pentru spatele meu. Oi vedea ce imi iese.

  • Sonia spune:

    Va trece repede etapa asta. Vei scăpa de mersul în echer, dar va trebui să dezvolți alte abilități. Nu vreau să te pun pe gânduri însă vor urma încercări și mai grele. Mișcarea browniană, cursele cu obstacole (cu scopul clar de a interacționa cu toate), traversatul străzii în drum spre școala, mersul pe bicicletă, drumețiile sau cățăratul pe munți, deplasarea în propria mașină. Dacă ți se pare că am mers prea departe, vreau să iți spun doar că toate se vor întâmpla mult mai repede decât pare acum. Răsplata că ai noștri copii nu fac decât să ne testeze în fiecare clipă capacitatea de adaptare este imensă: dacă fac toate aceste lucruri înseamnă că sunt sănătoși.
    Sunt convinsă că vei trece cu grație prin toate aceste „încercări”. 🙂

  • Anushk spune:

    mamaaa! ce sufeream si eu cand a inceput Bianca sa paseasca… Eu inca nu stiu sa schimb pampers cu copilul stand in picioare… poate iti dezvalui tu secretele:)

  • k. spune:

    Eu am ales premergatorul. Spatele meu e intact si pustiul a invatat sa mearga. Voi repeta figura si cu kinderul no.2.

  • riri spune:

    va tine cat vei dori tu sa tina.banuiesc ca se surescita din ce in ce,din ce devine mai obosita si de aia nu adoarme.cand m-am saturat de bucuriile sacrificului matern,pe la varsta de un an a celui de-al doilea,am luat o pauza,ca nu mai puteam.si ia uite ce bine a inceput urgent sa se descurce singur!copiii se hranesc cu angoasele noastre (fara legatura neaparat cu momentul sofiei).

  • andaz spune:

    Si eu la fel am facut la primul copil, m-am apucat sa intreb in stanga si-n dreapta cat dureaza mersul asta de mana, avand in vedere ca bebe a pornit direct in picioare, ca Sofia a ta, de la 9 luni si o tin minte pe o prietena ca mi-a zis ca nu dureaza mult „doar” vreo 3 luni… Am innebunit… Cum?.. 3 luni in pozitia asta?? Si cam asa a fost, cu o saptamana inainte sa implineasca un an, eram la mama acasa, a mers singur (am si inregistrat).
    In schimb, fetita mea, a doua nascuta, a inceput sa mearga, tot asa, de manute, fara taras, pe la un an si a mers singura la un si jumatate…
    Asa ca… Hold on… 🙂

  • lara spune:

    Ioana, e prima data cand iti scriu, chit ca te citesc de cand s-a nascut Minunata mea – 10 luni jumatate adica.
    Fiind cu atat de putin inaintea voastra, habar nu am cat mai dureaza pozitia „mainile sus….ca trag/ urlu”. Sper si eu ca nu mai e mult…la 1.70 fiind si mai interesant.
    Legat de somnul in timpul zilei am insa o sugestie, poate merge. Noi am folosit in vara cu mare succes un ring-sling ( voi wrap, stiu), pe care l-am abandonat la primii fulgi. Acum cateva saptamani ne-am confruntat cu acelasi refuz al odihnei diurne de care pomenesti, urmat de oboseala maare acumulata si copil motocos, normal. Mi-a venit ideea ca la primele semne de oboseala (ochisori mici, frecat la ochi) sa o pun in sling si sa procedez ca pe vremuri….cantecel in surdina, plimbat 10 min. A mers!!!!!!!!!Dupa vreo 3 zile s-a restabilit rutina somnului – stii ca mititeii au nevoie de ea in general.
    Ca adoarme super tarziu, la 11-12 noaptea, ca mancatul e o lupta…la asta lucram.
    Mult succes si rabdare pe masura dragalaseniei!

    • Printesa Urbana spune:

      Eu cu plimbarea in marsupi rezolv somnul de dimineata (ora 11) si pe cel de dupa-amiaza (ora 17.30), ambele afara, pentru ca in casa nu sta in marsupi nici coapta. La prinz insa nu merge si nici nu am putere sa incerc, cele 3 ore de carat de dimineata si seara ma termina, daca o mai fac si la prinz sint numa buna de tocat si bagat la conserva. nununu! 🙂 Sof la 8 doarme, slava domnului, cred ca innebuneam daca si seara aveam meciuri!
      imbratisam Minunata, poate ne vedem la un parc cu mindrele, ar fi amuzant cred!

  • lara spune:

    Sa incepem de la coada….cand vii in Iasi te asteptam cu drag, in orice parc doriti, Copou, Gradina Botanica sau Palas mai nou si mai fancy :).
    Din cat m-am mai informat si eu 2 somnicuri pe zi sunt necesare si suficiente pentru domnitele active, asa ca….let it be!
    Ham nu am luat si nici nu o voi face, in schimb im diminetile in care ma preling blochez sufrageria cu premergatorul pe lat pus…..altfel busileste pana in hol si linge bocanci :). Nu prea avem usi in apartament, mare greseala! Copilul este astfel in siguranta, pe covor, iar mama mai motaie tot pe acolo.

    • Printesa Urbana spune:

      aah iasi, orasul studentiei alor mele, lovely!
      da mah, care-o fi faza cu linsul papucilor, si Sof e disperata dupa gustul de talpa murdara.

      • lara spune:

        mare dreptate ai…la noi se aplica si la talpa ei „murdara”, adica noi ne intrebam cum o delicata poate sa molfaie cu atata placere un picior acrut care „pute” dupa un timp stat in soseta 🙂

        • Printesa Urbana spune:

          :))))))))))) culmea e ca mie mi se pare ca nu i se acresc deloc picioarele, desi transpira gramezi de dimineata pina seara. oh well, stiu ele mai bine ce e bun pe lume!

          • lara spune:

            eu imi amintesc tare bine copilaria mea..si sper sa ma ajute.
            atunci cand am auzit ca branza cu mucegai e delicatesa m-am indoit de integritatea mentala a bunicilor mei!
            cand toti mancau spanac cu pofta credeam ca e un complot universal
            cand toata lumea mananca caimacul de pe lapte mi se parea gretos….si inca 🙂
            Oare ce e bine si ce e rau, ce e gustos si ce e ieacs?????????????

  • vio spune:

    haaaa…sa va zic ca al meu merge bine merci singurel, dar tot de mana vrea sa ne plimbam prin casa? ca are lucruri/locuri de aratat/vizitat si impreuna e cel mai interesant…
    maine ma duc sa-mi fac radiografie la coloana …haha..nu, nu fac misto, ma doare de crap undeva ..intr-un loc anume..spatele..si zau ca mi-e teama ca mi s-a tasat vreo vertebra sau ceva…
    Ah, sa nu uit: sunt si chestii sus, la care n-ajunge si vrea sa ajunga..ghiciti care-i metoda? Se prinde de pantalonii mei sau ai lui tati si ..hai in brate… La 11 chile si ceva..pentru coloana mea..la 1.70 ai mei..si 54chile ale mele..ii cam greu, zau!!! 🙂
    dar..da, este foooarte funny. Inca! :))

  • Ioana spune:

    Am citit acum cateva zile postul acesta si astazi am dat, intamplator, peste acest articol. M-am gandit ca poate ti se va parea interesant:)

    http://www.janetlansbury.com/2011/03/9-reasons-not-to-walk-babies/

    Spor la mers/joaca/distractie! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *