Se desprinde încet

Nu știu cînd au trecut săptămîna asta, luna asta, prima treime din an. Fac cam aceleași lucruri în fiecare zi, cu aceeași nerăbdare și bucurie: pup fălci, cînt, mă las mușcată, pun rochițe caraghioase pe care abia le-am scos din cutii și care-i rămîn sigur mici înainte să vină vara, alerg cu și după ea, îi explic, o răsfăț, plănuiesc o ieșire la munte, primesc oaspeți cu care stau la vorbă pînă tîrziu la masa din bucătărie, pun sfîrșită capul pe pernă și mulțumesc pentru un singur lucru. Că sîntem sănătoși. Apoi mă rog pentru un singur lucru. Să fim sănătoși.

Crește. Îmi dă drumul la mînă, iar eu nu-s pregătită să nu mai aibă nevoie de mine ca să meargă. Așa începe. La început nu putea face nimic fără mine. Acum adoarme fără mine, uneori rîde fără mine. Încă se uită după mine o dată la trei pași. Dar curînd n-o să mai aibă nevoie. Curînd o să mănînce fără mine. O să iubească mai mult pe altcineva, o să fie fericită fără mine. Îmi crește inima cînd o văd crescînd cu atîta firesc și chiot. Îi admir voința și independența. Dar nu-s pregătită să-mi dea drumul la mînă. Și nici n-o să fiu.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

36 comentarii

  1. Azi e prima mea zi de munca dupa 11 luni de concediu de maternitate, abia acum spun ca s-a rupt cordunul ombilical:)si mi-au dat lacrimile citind randurile tale pline de emotie.Multa sanatate si voie buna dragi printese!

  2. am lacrimat…mie mi-au dat amandoi drumul la maini, gemeni/6 ani/ baiat si fata/ nici eu n-am fost pregatita, nici acum nu cred ca sunt…inca mai pup pijamalele dimineata, dupa ce ei pleaca la grada/ e greu, am stat impreuna, clipa de clipa…din prima clipa <3 <3
    sa fiti/ sa fim sanatosi!

  3. Mai exista si alte variante…
    Cand era cazul, copilul meu nu m-a tinut niciodata de mana, desi nu mergea bine – il duceam in ham ca sa previn accidentarile si fuga periculoasa… In timp, a inceput sa-mi caute el mana si acum mergem pe strada mana in mana, ne plimbam si simt cum imi strange mana mai puternic ori mai slab in functie de cat e de sigur pe el ori in functie de obstacolele pe care le intampina.. Pentru mine bucuria a venit ulterior.. Si o savurez cu un maxim de placere.. Chiar daca sunt constienta ca nu are nevoie de mine ca sa alerge pe strazi 🙂

  4. Niciodată nu suntem pregătiți să ne dea drumul de mână. Le acceptăm independența, o încurajăm, dar în sufletul nostru sunt tot copii neajutorați. Dar savurăm fiecare clipă…

  5. Vei avea grija de ea pana la adanci batraneti.Si dupa ce va pleca de langa tine,apoi vin nepotii de care trebuie sa ai grija si de ei asa cum a facut bunica Va pupa dulce bunica/

    • o da. ca sa dorm si ca sa doarma. putinele noastre somnuri comune au fost chinuitoare pentru toata echipa. 🙂 nu toti copiii dorm cel mai bine la gramada.

    • Asa-i. Nici la noi nu functioneaza dormitul impreuna. 20 de treziri pe noapte pentru toata lumea, copilul se foieste mai mult decat atunci cand doarme singur, picioare-n cap etc.

    • Inseamna ca sunt eu norocos, la mine se trezeste maxim o data pe noapte, poate nici macar, iar de picioare in cap…rar si nu ma deranjeaza deloc ;).

  6. de acord cu printesa in privinta dormitului, somnul adultilor cu copilul in pat mi se pare una din cele mai mari greseli ale parintilor – se incurajeaza o dependenta care mai tarziu nu le va prinde bine si care nu este nici sanatoasa din punct de vedere relational.ce sa spun, am auzit si de tatici care dorm cu fetele lor destul de maricele in pat (de varsta de gradinita , spre ex), fapt care mi se pare deplasat.
    dragi mamici, nu dormiti cu copilasii vostri in pat, gasiti alte modalitati de rasfat, oricat de greu v-ar fi!

    • ei, fiecare decide cum e mai bine pentru familia lui. pentru noi a decis Sofia. toata lumea e fericita. 🙂 la altii se doarme mai bine gramada. foarte bine si asa.

    • „nu dormiti cu copiii in pat”, „nu mai dati copiilor sa suga dupa 6 luni”, etc, etc, etc.
      De ce in Romania se incurajeaza atat de mult „despartirea” de copil? Un copil e copil si are nevoile lui.
      Eu nu zic nimanui imperativ sa doarma cu copiii in pat, fiecare face cum vrea si cum este sa fie, ma bucur ca Ioana e mai democrata. Stie, fiindca are copil si intelege ca se poate si asa, si asa.
      Toate bune.

    • Daaa,de acord,sa citez „clasicele”:
      -nu lua copilu’ in brate ca se alinta
      -intarca-l mai repede ca devine dependent
      -nu-i da sa manance peste ca va fi mut ca pestele?!what?!(asta-i noua,am auzit-o acu cateva sapt)
      -nu il culca cu tine in pat never niciodata ever never,ca acolo ramane
      -etc etc
      Sincer,nu pricep.Pana la urma fiecare isi creste copiii cum vrea,de ce o fi asa greu de inteles nu stiu.Respect ambele tabere si sunt fericita sa vad mamici/tatici care nu judeca,nu desconsidera si pot gandi ‘outside the box’.fiecare decide pt copilul personal ce considera de cuviinta.
      O seara frumoasa in familie tuturor!

    • Ei, Cristi, ce atata relationare cu propriul copil?! Arunca-l in patutul lui, in camera lui, simte-te mandru ca are viata personala de la 14 zile. Nu-l lua-n brate ca se-nvata, nu sari ca ars cand plange, lasa-l sa urle vreo 5 minute, ca asa a zis un psiholog american, ca n-are nimic, se linisteste singur. Poarta-te de parca e un mic strain (eventual dusman/ musafir nepoftit), nu copilul tau.
      Si e foarte, dar foarte-foarte gresit ca nu-ti impui punctul de vedere! Pai, restu’ lumii ignorante de unde sa invete?!
      Ntz, nz, ntz!

    • Da, chiar, nici eu nu înţeleg de ce se încurajează despărţire de copil. Despărţirea asta nu e doar – de cele mai multe ori – inutilă, ci poate fi nocivă, în cazul în care copilul se opune: e nocivă pentru că îl lipseşte de afecţiune.
      În cazul nostru, lucrurile au stat aşa: Sofia (şi pe a mea tot Sofia o cheamă 🙂 a dormit cu noi în aceeaşi cameră (obiectiv, nici nu se putea altfel, dar oricum nu cred că aş fi rezistat s-o ştiu dormind într-o cameră separată). La început a dormit în pătuţul ei, apoi în al nostru, după care ne-a picat fisa: am scos o tăblie de la pătuţ şi l-am lipit de al nostru. Aşa e perfect pentru noi. Sofia preferă să doarmă în pătuţul ei, rar mai vine lângă mine (şi numai pentru câteva minute) – dar asta pentru că pătuţul ei e lipit de al nostru, deci ştie că suntem aproape. (E şi foarte util, pentru că e uşor s-o liniştim dacă se trezeşte noaptea.)
      Nu cred că există o regulă generală. Poate doar una: nu forţa copilul. Dacă el urlă singur în camera lui, ia-l lângă tine. Dacă se foieşte şi se tot trezeşte lângă tine, pune-l în pătuţul lui (aflat în apropiere, aş zice eu).
      Ideea că dacă dormi cu copilul sigur nu mai scapi apoi de el cred că e greşită. Depinde de cum dormi cu el şi depinde şi de celelalte aspecte ale relaţiei cu el. Una peste alta, studiile arată că dacă un copil primeşte afecţiune necondiţionată nu va rămâne dependent, ci dimpotrivă: va avea curajul să fie independent. Fără a generaliza absolut (spunând „întotdeauna”), cred că din acordarea afecţiunii necondiţionate face parte adesea şi a dormi cu copilul (sau în apropierea lui) în cazul în care el vrea asta. A lăsa un copil să urle după tine („până se obişnuieşte” – de fapt, nu se obişnuieşte să fie independent, ci se obişnuieşte cu ideea că nu vine nimeni când el cheamă) mi se pare barbar.

    • O precizare, ca să nu fiu înţeleasă greşit: am înţeles că în cazul de faţă, al Ioanei, faptul că fetiţa nu doarme cu ei este cea mai bună variantă pentru toată lumea. Ăsta mi se pare criteriul pentru decizia corectă – cu rezerva că cel mic trebuie să fie decidentul principal (ca în cazul de faţă).

    • Cred ca esti o mama super ok, ma bucur ptr. fetita ta, ptr. ca-i oferi acest echilibru si ptr. ca ai inteles lucrurile pe care unii nu le inteleg in materie de crestere a copilului.

    • nu cred ca e treaba nimanui sa decida si sa spuna cine e o mama ok si cine nu.

    • Cristi, mulţumesc pentru apreciere! A fi părinte e atât de greu, încât orice încurajare e bine venită!

      Ioana, cred că evaluarea altor părinţi ca părinţi e într-adevăr o chestiune delicată. Dar mi se pare normal să evaluăm, e firesc să ne comparăm cu alţi părinţi şi, implicit, să-i evaluăm; e o tendinţă naturală, dată de propriul nostru interes de a fi părinţi buni. Sigur, ar trebui să evităm să evaluăm prea aspru sau pripit – de pildă, doar pe baza unui singur gest observat în parc (ar trebui să ştim mai multe despre relaţia acelui părinte cu copilul său ca să putem trage concluzii). În plus, o relaţie e mereu în schimbare. Cum zice şi Dolto, unii sunt foarte buni părinţi de copii mici, alţii devin buni părinţi pentru copiii lor atunci când aceştia sunt adolescenţi, de pildă. (Asta mi se pare o altă mare provocare: cum să fii un părinte bun pentru copilul tău la toate vârstele lui!)
      Uneori, a decide şi a spune că o mamă sau un tată nu se poartă ok cu copilul său e chiar necesar, în cazul în care copilul este abuzat, violentat etc. Copilul nu este proprietatea părinţilor lui, ca aceştia să poată face orice cu el. Un părinte care ar începe să-şi bată copilul în parc cred că ar trebui oprit; eu, cel puţin, aş interveni (măcar pentru a-i semnala copilului că ceea ce i se întâmplă nu e ok).
      Oricum, evaluarea lui Cristi mi se pare în regulă – nu pentru că a fost pozitivă, ci pentru că a fost făcută pe baza unui principiu pe care l-am enunţat: principiul afecţiunii necondiţionate. Ideea mea era să încercăm să-i acordăm copilului afecţiune necondiţionată, pentru că aşa cresc şansele să devină un adult independent şi, în acelaşi timp, deschis către ceilalţi.
      Acordarea afecţiunii are mai multe forme, nu implică automat să dormi cu copilul, depinde de la caz la caz. În cazul nostru, a însemnat asta. În cazul tău, de pildă, nu presupune asta, dar presupune multe alte lucruri pe care tu şi tatăl fetiţei voastre le faceţi cu ea. Din tot ce scrii tu aici este evident că îi acordaţi afecţiunea de care ea are nevoie. Aşa că – dat fiind că, citindu-te, ştiu cum te raportezi la copilul tău – cred că pot să spun că eşti o mamă super ok. 🙂

    • si noi dormim impreuna ..aceeasi varianta cu patutul fara tablie si lipit de al nostru….si avem un bebe fericit, independent, increzator si ffffff iubitor si pupacios;0:)))
      am avut cu totul alta idee despre relatia parinte -copil inainte de a naste, totul s-a schimbat cand mi am tinut pruncul in brate.Matei stie ca poate./are voie sa faca singur o multime de lucruri, dar in acelasi timp stie ca suntem mereu acolo pentru si langa el si unde nu poate/nu stie/ii e frica, il sustinem noi.Matei are 1 ani si 2luni.:)

  7. Mi-e drag s-o vad pe Sof.
    Ei se desprind,noi nu ne putem obisnui.Le purtam de grija mereu,cu toate gandurile.Asa-s parintii…

  8. Parca mai ieri trebuia plimbata/leganata toata ziua prin casa de te dureau toate cele si acum parca au fost doar un vis momentele acelea, uite cat de mare s-a facut! <3 Buburuza mica… ma bucur tare mult cand pui filmulete cu ea.
    Apropo te-am visat azi noapte, fiindca am adormit cu gandul sa te felicit pt articolul din Mami, imi place mult de tot culoare parului iar tunsoarea se potriveste perfect personalitatii tale. Ieri am citit postarea pe telefon si n-am apucat sa las si comentariu. Pup!!

  9. Ma iertati ca va deranjez,vin cu rugamintea la d-voastra sa publicati un articol umanitar despre copilul meu.Singura mea speranta sunteti d-voastra.Toate detaliile despre copilul meu le gasiti pe blogul umanitar:
    http://dorintilica.blogspot.ro/ .

    Va multumesc anticipat!

    Va rog frumos sa-mi dati un raspuns daca puteti publica articolul de care v-am rugat la adresa de e-mail tilicamariana@yahoo.com

  10. Pe cat suntem de mandri de cuceririle lor, pe atat ne este de greu sa-i lasam sa fie. Dar oricat ar fi de mari tot mama este punctul lor de echilibru, in clipele de maxim ale vietii spre noi intorc capul, si sa rada, si sa planga. Datoria noastra este sa fim mereu acolo.

    Sa fiti sanatosi!

  11. Asa de cald e afara? Ma bucur…
    Sper ca nu s-a lovit prea tare… Ma gandeam acum in legatura cu asta, ca oricat i-am proteja, am sta langa ei, ei tot cad, se lovesc… Important e sa fim acolo, sa stie ca ii ajutam in orice situatie… Si la orice varsta…

  12. si eu am plans ca proasta.stiu si eu fireste, cum e.dar sa stii ca niciodata nu va iubi pe cineva mai mult,ci doar va iubi altfel.verificat.tu ai locul tau,castigat si binemeritat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *