Ce ne dorim pentru ea

Am făcut balet. Un an. 12 luni la rînd. De douăsprezece ori același curs de o lună. Pentru că mama și tata au vrut ca eu să fac balet. Și o oră pe săptămînă fandam și mergeam pe poante și săream precum o căprioară dezarticulată. N-aveam pic de talent. Abia așteptam să se termine luna să scap, că poate după aia o să pot merge la tenis sau fotbal. Dar nu. La fiecare început de lună se înscriau copii noi, cei vechi dispăreau, eu rămîneam și-ncepeam cursul de la capăt. Nu mi-a plăcut. Am avut și un spectacol la un moment dat. Nu știu cît de mîndri au fost ai mei în public, dar îmi aduc aminte perfect cît de terorizată eram eu pe scenă că mi se văd chiloții cînd săream cu fustă cu tot.

Eu aș fi vrut să fac ceva mai băiețesc. Judo. Basket. Fotbal. Îmi plăceau toate sporturile, eram rezistentă la alergat, aveam detentă și viteză. Dar nu. Tata s-a temut prea mult că o să mă lovesc. Că o să cresc prea înaltă. Nu m-au dat la înot de frică să nu-mi dezvolte prea mult mușchii spatelui (am învățat să înot abia la 31 de ani, n-a fost deloc simplu). Tenis nu, că mi se umflă mușchii picioarelor și n-o să mai fiu grațioasă. Și tot așa. Să schiez nu știu nici acum, că doar nu era doamne fere să-mi rup vreun os. Și uite-așa am ajuns la 33 de ani fără mușchi umflați, nu mai înaltă de 1,61, dar și fără cine știe ce satisfacții legate de activități din copilărie.

În afară de un curs de foto care-a ținut vreo două săptămîni, nimic n-am făcut. Școală și joacă în fața blocului. Nu mă plîng, doamne fere, am fost fericită să am timp de nouă pietre și rațele și vînătorii, iar școala mi-a plăcut întotdeauna. Dar mai mult mi-ar fi plăcut să mă întrebe și pe mine cineva despre ce-mi place să fac, despre cum aș dori să-mi gestionez talentele, pasiunile, timpul. Chiar dacă aș fi spus prostii în 9 cazuri din 10.

Acum cîteva zile stăteam toți trei în jurul mesei rotunde de bucătărie. Sofia rodea niște omletă, noi la fel. Ne minunam amîndoi de cît e de frumoasă și de haioasă, cum se strîmbă ca să ne facă să rîdem, cum ne așteaptă reacțiile ca să decidă dacă repetă sau încearcă altceva. Se ajustează după feedback, cum ar veni. Și mă întreabă omul ce-mi doresc pentru ea.

– Să fie fericită, am zis. Să n-aibă complexe. Și să fie liberă, complet liberă. Atît.

El a zis că-și dorește ca ea să știe că nimic nu e imposibil. Deci cam tot aia.

O să fac un Later Edit peste 10 ani. Să vedem cum a profitat ea de libertate și cum știe să fie fericită. Noi o să-i punem la dispoziție tot timpul și dragostea noastră, plus două modele de viață relaxate, libere și oneste. Cred că e cel mai bun pachet de start posibil (în afară de somnuri bune și mese sănătoase, fără ouă kinder, astea-s by default).

Voi ce vă doriți pentru ei? În afară să fie sănătoși, desigur.

Pin It

33 Comments

  • Nici pe mine nu m-au lăsat părinții să fac nimic, tot din prea multă grijă. Eu îi ziceam soțului că îmi voi lăsa copilul să facă ce vrea, să le încerce pe toate, dar va face obligatoriu schi și înot, pentru că chiar dacă în acel moment nu le va plăcea, când vor fi mari, sigur îmi vor mulțumi, iar eu voi sta liniștită când vor merge în vacanță la mare/ munte.

  • Eu am facut multe…judo, carate, atletism. Imi placeau dar nu cine stie ce. Ce mi-a placut a fost teatrul pe care l-am facut aproape 9 ani. Sa inot am invatat singura atunci cand mi-a trecut spaima de apa pentru ca mama isi dorea ca eu sa inot si m-a bagat cu forta in apa cat am fost foarte mica. Ce imi doresc pentru ea? Nimic special. Sa faca mereu ce ii place. De aia alaltaieri i-am luat o pusca ca ea aia isi dorea intr-un magazinutz plin cu chestii roz. Sa faca ce ii place, ce o atrage. Sau macar sa incerce. Mereu ii zic ca nu e nimic daca nu reuseste acum, sau poate niciodata. Important e sa incerci.

  • Silvia spune:

    Sa fie liberi, in cuget si in actiuni. Sa fie responsabili. Sa nu se lase inregimentati in conventii sociale. Sa nu apartina de nicio biserica, ci sa experimenteze adevarata spiritualitate. Sa aiba curajul sa fie originali, diferiti de ceilalti. Sa nu caute popularitatea printre prieteni cu orice pret. Sa poata privi cu mandrie in oglinda si sa spuna – asta sunt eu, adevaratul eu si nu ma ascund dupa nicio masca.
    Copiii mei vor avea ceea ce eu consider ca e cel mai de pret dar pe care il poate face un parinte – siguranta dragostei neconditionate de note la scoala, performante in sport sau talente deosebite.

  • Ina spune:

    Eu am facut pian. Vreo 5 ani. Pana când am considerat prin clasa a IV-a ca sunt mare si ca pot spune gata, nu mai vreau. Acum regret. Am vrut sa dau la jurnalism, apoi la teatru. Mama mi-a zis sa învăț o meserie! Am ajuns la ASE. Bancher! Hm. O sa il dau la pian. Si il voi incuraja sa facă sport. Mult si multe feluri. Pana va descoperi singur ce i se potriveste. Eu am început sa fac sport târziu, pe la 25 ani. Toată copilaria am crezut ca e o pierdere de timp. Smecheria era sa merg la olimpiada. Hm. Acum cred insa ca sportul te ajuta sa te echilibrezi, într-o lume din ce in ce mai nebuna cred ca o astfel de activitate îți da un rost, o disciplina in viața, ca te poate tine departe de nenorocirile epocii…. O sa fie liber, insa cred, cum am citit undeva, ca libertatea e doar șansa de a deveni mai bun! Asta imi doresc pentru el, sa fie un om bun. 

  • Ciupercutza spune:

    In copilarie am facut balet (vreo 5 ani) – mie mi-a placut mult 🙂 – gimnastica (1 an) si pian (am avut profesoara particulara cativa ani). Cam asta a fost ce si-au permis parintii mei si le multumesc pentru asta (nu stiu cum naiba se descurcau – erau tulburi anii ’80).
    Fiind nascuta pe malul Dunarii, tata m-a invatat sa inot in vara de dinainte de clasa 1. Fratele meu m-a invatat sa merg cu bicicleta.
    Daca as avea un copil, tot chestiile astea de baza l-as invata (ma rog, mai putin baletul daca as avea baiat). Cred ca toti copiii ar trebui sa invete un sport (chiar si oina :)) ) si o limba straina in copilarie (macar notiuni de baza). Lucrurile se asimileaza mult mai usor cand esti copil si parca nici nu ai frica aia de rateuri care apare odata cu viata de adult.
    Nu mi-ar placea insa sa cad in extrema si sa-mi dau copilul la „orice” doar pentru ca e la moda. Principala ocupatie ar trebui sa ramana scoala.

  • Roxana spune:

    ii doresc noroc si minte:) ah! si oameni frumosi si cu suflet curat prin juru-i sa se bucure de fiecare zi. Cum ma trezesc eu in fiecare dimineata cu gandul si zambetul la omul frumos care este EA asa si ei sa ii fie drag sa se trezeasca in fiecare zi!

  • Andra spune:

    Eu ii doresc mandrei mele sa intalneasca in viata numai oameni buni( nu sunt p etnobotanice nu va speriati!!)dar stateam si ma gandeam acum…toti le dorim copiilor sa fie sanatosi ,talentati,destepti sa aiba noroc…mi e frica d mine ca s prea permisiva( mi e sa nu iasa vreo capritza neascultatoare din cauza asta).deci…eu vreau sa aiba parte in jurul ei de persoane cu suflet bun care sa nu i faca rau niciodata…

  • kittysor spune:

    eu am facut ce am vrut! Mama ma intreba de fiecare data ce-mi doresc, ce vreau sa fac?! Mi-au cumparat saracii si pian (pianina) fiindca asa am vrut eu – o auzeam pe profa de muzica de vis-a-vis cum canta si am vrut si eu…! Nu s-a lipit de mine; sau mai bine zis, nu m-am lipit eu de el!

    Am vrut la inot! M-a inscris maicamea la un curs de inot organizat la strand Tineretului. O singura sedinta am fost apoi gata! M-am speriat atat de tare de apa incat nu mai mi-a trebuit! Pe vremea aia se practica aruncatul in apa!

    Ce-mi doresc pentru Matei?! Sa faca ce vrea el, ce-i place insa sa fie mai perseverent! Probabil ma voi implica si eu in „dorintele” lui; voi incerca sa-l indrum sa faca unele lucruri de care va avea nevoie in viata si pe care le inveti mai usor cand esti mic!
    Sa stii Printess ca Sof va face multeee lucruri si le va face bine fiindca berbecii sunt foarte ambitiosi! 🙂 …hai ca abia astept sa citesc peste 10 ani :)))

  • doina spune:

    Un update peste 20 de ani ar fi cel real, cu rezultate 🙂 Sint sigura ca va fi exact ce va doriti, daca o sa construiti impreuna cu ea, pe datele ei, cu iubire si incredere. Sa fiti sanatosi toti trei, aveti mult timp de petrecut impreuna 🙂

  • Adela spune:

    Inot si dans vreau eu. Ca inotul salveaza vieti (in principal a lui, evident, ca-s ma-sa). Dans pentru ca nu pot suferi barbatii care nu-s in stare sa invite femeia care le place la un dans, fie el si-un slow…
    Pe urma ceva arte martiale, zicem ta-su si eu, pentru disciplina si picioare cracanate (e cracant ca asta e mostenirea genetica de la ta-su; bine ca nu-i fetita! 🙂 Dar sper ca un sport de genul acesta mai indreapta lucrurile putin…).
    In rest… ce-o vrea el…. Stiu de o poveste cum ca baiatul a inceput arte martiale si a ajuns la pictura, incurajat de maestru. Si s-a dovedit un real talent. Profesorul de pictura era incantat. Asa ca… nu stii niciodata unde ajungi. Important e sa incerci ceva.

  • Cel mai mult imi doresc sa stie ca e iubita si ca atita timp cit sintem noi si bunicii, unchii, verisorii, o sa aiba intotdeauna pe cineva linga ea, cineva care ii vrea binele si o iubeste.
    Imi doresc sa fie mereu senina si vesela cum e acum, sa treaca de la lacrimi la zimbet intr-o fractiune de secunda.
    Imi doresc sa fie un spirit liber, sa faca alegeri proprii, chiar daca nu intotdeauna cele mai bune, sa dea cu capul daca trebuie, dar sa invete ceva din experienta aia. Sa fie curioasa, sa intrebe, sa calatoreasca si sa adune experiente si trairi.
    Sa fie buna, buna cu ea si cu ceilalti.
    Si daca i-o placea, sa faca sport, sa asculte/faca muzica, sa citeasca, sa invete limbi straine. Ca noi sigur o s-o incurajam la asta.

  • Andra spune:

    In primul rand, imi doresc sa se nasca sanatos la sfarsitul lui august 🙂
    Apoi, ii doresc macar un frate sau o sora, sa nu fie singur ca mine.
    Cat despre cursuri si programe, hm….e musai sa invete inotul in tara asta. Eu sunt la 5 minute de ocean si nu pot decat sa ma bucur de el de pe mal. Cred ca e mai importanta personalitatea lui decat dorintele mele pentru el. Dar mi-as dori sa calatoreasca mult, cred ca asa inveti foarte mult despre viata, despre oameni si despre tine insuti.
    Eu o sa fac tot posibilul sa-l invat sa fie tolerant, increzator in fortele proprii si curios.

  • Mrs. Vizy spune:

    Imi doresc sa poata sa vada frumusetea lucrurilor simple si sa isi gaseasca fericirea si placerea si in lucruri care pentru altii ar parea banale.

  • Alexandra Perse spune:

    Mama mea m-a-ncurajat sa fac tot ce-mi doresc, atunci cand am fost mica. Asa ca am facut, pe rand, atletism, gimnastica, orientare sportiva, tir, canto, teatru, handbal. Nu s-a opus si nici nu a insistat sa continui atunci cand am vrut sa renunt. Iar eu voi face la fel cu al meu pitic (Sebi – 1 an si 4 luni).Il voi sustine in ce va vrea sa faca, il voi sprijini cand va dori sa renunte, ii voi pune la dispozitie resure materiale si emotionale.
    Momentan e in etapa cartilor. Toata ziua le rasfoieste si descopera lucruri noi. Asa ca, saptamanal cumparat carti.

    P.S. Bine te-am gasit, Printesa Urbana.:)

    • Printesa Urbana spune:

      Bine-ai venit, Alexandra! Ti-ar fi prins bine un loc in leapsa pe carti pentru micuti… poate vede cineva commentul meu si te include!

      Si Sofi e inebunita dupa carti, imi aduce cite una, o deschide, imi arata cu degetul sa ii explic, apoi da din cap de sus in jos ca sa-mi arate ca a inregistrat, da din nou pagina, iar imi arata cu degetul, si tot asa si o ora incheiata. Cind vede desen cu fluture da din mina a zbor de aripi, cind vede pisica miauna, cind vede roti face brrrrum. 🙂 Un spectacol.

      • andaz spune:

        Mi-o si inchipui pe Sofia, cred ca e foarte expresiva… Mi-as dori sa o cunosc, povestesti asa de bine despre ea… 🙂

        • Printesa Urbana spune:

          Pai daca aveti drum prin Bucuresti, cu mare drag va asteptam pe la noi!

          • andaz spune:

            Multumim de invitatie. Drum prin Bucuresti avem doar cand mergem/venim de la aeroport sau cand mergem dupa vize. Dar o sa ma gandesc. E asa o scumpa dupa cum o descrii… Eu cred ca nici nu trebuie prea mult sa te gandesti ce iti doresti pentru ea, la cum sunteti amandoi, o sa creasca fericita si increzatoare.

      • Alexandra Perse spune:

        Mersi mult.:)

        Draga de Sofia, e o scumpa. Si se vede cat esti de mandra de ea, dupa cum povestesti despre ea.

        Legat de carti pentru copii, daca-mi permiti, iti recomand, pentru acum sau pentru cand va mai creste, minienciclopediile Larousse sau Prima mea enciclopedie, tot de la Larousse. Sunt absolut geniale, iar explicatiile sunt pe intelesul lor. Sebi le adora. Azi, cand a sosit coletul cu doua dintre ele, deja sarea top-top prin casa de fericire.:))

  • Mihai spune:

    Noi am inceput deja inotul si am vazut-o foarte incantata. Plus ca instructorul era inebunit dupa ea: se jucau impreuna in apa, o lasa sa sara de pe margine si cate si mai cate.
    A invatat in cateva zile sa mearga singura pe role si a fost foarte fericita. Pana sa ne imprumute cineva niste role mai vechi (nu reuseam sa gasim unele destul de mici pentru picioarele ei) se trezea dimineata si ne spunea ca a visat ca mergea singura pe role 🙂
    Pentru anii ce urmeaza ne gandim si la dansuri, poate un pic tenis. O testam sa vedem ce-i place mai mult.
    Pupici lui Sof!

  • Moldoveanca spune:

    Eu am fost data si la balet si la pian si mi-au placut amandoua la nebunie. Si acum exersez la pian cand ma apuca. Cant ca o ciubota si am simtul muzical al unei pisici bete, dar ma relaxeaza, imi place.

    Apropos, tu unde ai facut baletul ala? Iti spune ceva numele de Maftei?

    • Printesa Urbana spune:

      Nu mai stiu numele profului, i blocked it! Ar tiu ca faceam orele in cladirea vechiului tribunal, era la un bloc de casa mea. 🙂

  • Mihai spune:

    Eu inteleg ca celalalt blogger din familie a renuntat la contul lui de FB, dar de ce a renuntat si la scris pe blog?

  • andaz spune:

    Eu am facut vioara 7 ani, pentru ca asa a vrut mama. Imi placea si nu prea, profesoara le spunea parintilor ca sunt talentata, dar lenesa… Nu imi placea sa exersez, dar cred ca nici unui copil nu ii place asta. Am facut si handbal, ca asa am vrut eu. Si cam atat. In liceu am jucat baschet si l-am adorat, si acum as vrea sa joc, dar nu mai am cu cine.
    Copiii mei au inceput cu inotul, in al doilea an, fetita si-a ales si baletul, iar baiatul, fotbalul. Acum, in al treilea an de scoala/gradinita, dupa vreo 2 luni de scoala baiatul meu, Victor, mi-a spus ca ar vrea faca si volei, asa ca l-am inscris si la volei (nu sunt sigura daca a vrut el pentru el sau pentru ca e in echipa o fata de care ii place, dar imi povesteste tot si il vad ca se simte bine si acolo)… O limba straina au invatat-o vrand-nevrand (locuim in Brazilia si nimeni nu vorbeste alta limba decat portugheza). Au fost un semestru si la o English School, din pacate nu am mai putut sa mergem, dar si acolo le-a placut mult… Wow! Privind in urma imi dau seama cate au facut copiii mei, pana la varsta asta (Victor 6 ani si Sara 4 ani).
    Frumos post… Ca de obicei… M-ai facut sa ma gandesc mai profund la ai mei copiii…
    Eu, cand eram insarcinata prima oara, imi spuneam ca imi doresc sa am un copil care sa aiba incredere in el, nu cum am fost eu… Atat…

  • Ionela spune:

    Mi-as dori pentru copiii mei sa guste macar putin din libertatea pe care am avut-o in copilarie, intr-un sat din Bucovina, acum vreo 30 de ani. Sa poata iesi la joaca fara sa le suflam noi, eu sau tac-su, in ceafa. Sa se catere in copaci, sa fure cirese de la vecinu’, sa mearga in padure cu prietenii. Sa vina acasa murdari si sa ii astept cu placinte, gogosi sau clatite. Sa manance castravetii si rosiile direct din gradina. Sa creasca alaturi de caini, pisici, vitel, purcel, caprioara, pui, rate, gaste. Sa se dea iarna cu sania pe ulita si sa ma rog de ei sa vina acasa sa isi faca temele. Sa vina inghetati de frig si sa adoarma inainte sa si le faca. Sa inventeze jocuri si sa se distreze. Sa se necajeasca atunci cand vecinul le taie mingea pentru ca i-au stricat straturile cu capsuni. Sa citeasca ascunsi in gradina. Si muuuuuuulte altele, dar nu-mi trec chiar acum prin cap.
    Nu stiu daca va fi posibil. Dar, cu siguranta, vor sti sa se dea cu bicicleta, sa inoate si sa faca orice sport vor, sa nu ajunga ca ma-sa sa le invete la 34 de ani. 🙂

    • Adina spune:

      da da da! cum zici 🙂 cam asa copilarie am avut si eu, frumos a mai fost, uneori inca este, desi nu mai sunt de mult o copila.

  • Madalina spune:

    Tenis, volei, canto, karate, dans sportiv… La cele mai multe m-am dus nu din cauza unui gram de talent constientizat ori a unei mari dorinte care sa ma impinga spre asa ceva, ma incantau insa mult povestile prietenelor care imi spuneau ca merg in cantonamente, ca e fain acolo, ca e interesant in alta parte etc Pe mine ma apuca invidia si curiozitatea, si hop.. aterizam pentru o perioada pe-acolo. Parintii se straduiau sa ma sustina, fara insa a ma impinge intr-o anumita directie.
    Poate m-ar fi tentat pana la urma mai tare anumite activitati, dar am fost un copil cu foarte mult bun simt, si nu voiam sa cer multi bani de deplasari, echipamente sau alte chestii, drept urmare renuntam destul de repede.

  • AndreeaG spune:

    🙂 Parca as fi scris eu postul !
    Ai nostri-s mai marisori deja si evident ca am inceput diverse.
    Asta cu iubitul si sprijinitul sunt de la sine intelese, tot timpul, si adesea reimprospatate, ca sa nu uite careva 🙂 Pe Matei (3 ani jum) l-a apucat o faza, de vreo doua luni: se lipeste de tine si spune tare (nu vreau sa scriu cu caps 🙂 ) „te iubesc mami!” sau tati sau cine e prin zona, la noi doi se adreseaza cel mai des 🙂 O face de 10-15 ori pe zi si atat de dezinteresat si cu patos, in momente foarte aleator alese, incat iti trece orice buba 🙂
    Cu facut diverse … consider ca ne ocupam noi destul de ei, deocamdata, si inca n-am gasit chestii asa de inscris la „cursuri”, sunt inca mici, dar sigur ii asteapta diverse. Pana atunci, mai „pierdem vremea” scotandu-i foarte mult in natura (ma refer la natura-natura: pe dealul impadurit din spatele casei sau chiar mai departe, cu rucsaci in spate, cu cat e mai pustiu, cu atat mai bine 🙂 ), au biciclete de pe la doi ani, deja merg impecabil si cred ca-s pe la a treia fiecare, ii invatam una-alta prin gradina, le citim zilnic, le explicam detaliat absolut orice vor sa stie si ii incurajam sa fie comunicativi, si d’astea 🙂

  • Carmen spune:

    eu l-am inscris la mai multe cursuri, insa, cu trecerea timpului mi-a spus singur la ce nu mai vrea sa mearga si la ce ar vrea sa mearga, in plus fata de cele la care l-am inscris. 🙂 Si l-am ascultat..supusa. ..desi are doar 6 ani… 🙂

  • wlfp spune:

    Eu nu am facut mai nimic in copilarie, nu tenis, nu schi – am jucat fotbal si hambal si cam atat – dar recuperez acum, la maturitate. Tenisul e super, sa schiez imi place, dar pe patine m-am dat odata si mia ajuns :).
    Cred ca ce i-ai dorit Sofiei e cel mai frumos si mai important lucru pe care il poti dori cuiva – sa fie fericit, indiferent de ce face.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *