În parc (4): Treaba dumneavoastră!

Cum ajungem în parc, bebelușa începe dansul zbaterii în căruț: vrea pe jos. O pun jos, iau mîna de pe ea și zbrum, pornește care încotro. Mai întîi la viteză mică, apoi aleargă ca o găină fără cap, bălăngănindu-se față spate stînga dreapta pînă se oprește fie în patru labe, fie la mine-n brațe, fie în copac sau pune direct frînă de-ampicioarele, face stînga împrejur și pornește înapoi. De mînă nu vrea s-o iau, dacă insist se așează pe ciuci și dă din cap nununu. În brațe nu mai stă demult, se zbate ca șarpele-n sac (și oricum, în brațe pot s-o țin și acsă, nu-i nevoie să merg un km pînă în parc pentru asta).

Uneori se joacă aleatoriu cu o minge, alteori aleargă după un cățel, cel mai adesea doar aleargă fără să se uite încotro, își privește fascinată picioarele și cam atît. Stau mereu lîngă ea, o feresc de biciclete, rolleri, copii mai mari pe trotinete, dar de căzut cade, se împiedică de ea însăși, se dezechilibrează sau o lovește cîte-un gînd lateral care-o seceră instantaneu. Cel mai adesea o prind la timp. Uneori însă nu. Cade în patru labe, se ridică, se scutură pe palme, o ia de a capăt. Revine la poziția bipedă ca o acrobată pe saltea: se proptește cu fruntea de pămînt și se împinge în mîini ca să se balanseze pentru poziția bipedă. Uneori plînge după ce cade, alteori rîde, ba de multe ori nici nu observă, se ridică și reia alergătura brauniană fără pic de reacție. N-o pot feri de toate căzăturile, nici nu vreau. Cu fiecare zi (și fiecare căzătură) devine un pic mai sigură pe ea, mai precaută, mai relaxată în mers.

Suficient preambul. Acum vreo două duminici în parc, un domn de vîrstă medie, cu burtă maximă și ten cu tentă minimă de alb, foarte atent în egală măsură la conversația de la telefon (Fă, așa-i veața dacă ejti proastă!!!) și la parcursul Sofiei, îmi spune certăreț:

– De ce n-aveț, domnișoară, mai multă grijă de copil?? Nu vedeț că cade?
– Păi cade, pînă învață să nu mai cadă. Ce-ați vrea să fac, s-o țin numai în brațe?
– Nu știu doamnă, treaba dumneavoastră.
– Păi dacă e treaba mea, de ce avem conversația asta?
– Hai sictir!

Deci n-am decît să mă duc dracului, oricum e treaba mea, dar barem să-și spună și el părerea, poate se pune ca faptă bună la judecata de apoi sau ceva.

Pin It

24 Comments

  • Oana spune:

    :))))))
    Nu-mi vine sa cred ca unii chiar incep conversatii din astea. O saptamana minunata, dragele mele!

  • Jesus, au luat-o toti razna in parc? De parca o lasai descult pe malul Dambovitei, cum am vazut ca faceau anumite specimene de mame din etnia cu pricina. Ah si era februarie-martie afara.

  • Toți au de dat un sfat nesolicitat! Off, ce obositori sunt, cred că trebuie să învățăm arta ignorării!

  • Fata mea la fel cade, eu sunt relaxata, ea se ridica, de regula nu se buseste tare dar daca ar indrazni careva sa-mi vina cu replici d’astea pai atat iar trebui, probabil arat eu mai fioros :)). Dar, anyway, nu pricep de trebuie lumea sa se bage in treaba altora si sa ii apuce dragul de vorba, indiferent de subiect iar parcul este plin de astfel de oameni care nu au ce face…aaa sa nu-i uit pe cei care se uita lung la tine cand treci pe langa ei de parca ti-au crescut aripi.

  • Lia spune:

    Comentarii o sa fie mereu. Indiferent de „motiv”. Pt ca al meu copil nu statea de mana si n-am parc in zona, cand ne plimbam pe strazi il duceam intr-un ham, sa-l pot prinde la timp, sa nu ajunga in strada etc, dar lasandu-i suficienta libertate pentru directie, viteza etc…
    Atunci auzeam comentarii rautacioase din spate si din lateral „Uite cum isi duce aia copilu.. Asa, ca pe caine, in lesa..”
    Nici macar o data nu m-am oprit sa dau replica ori explicatii, dar da, de doua-trei ori mi-a venit sa-i pocnesc cu un stalp de telegraf peste mutra.

  • oanailinca spune:

    Da, da, da, suna atat de cunoscut! Boala romanului: sa zica si el ceva, sa se bage in seama, sa se simta important! Ma mira doar ca a intervenit un „domn”, noi pana acum (5 luni) nu am avut parte decat de doamne, cu invariabilul „saraca, de ce plange, sigur ii e foame”, de parca copiii nu plang decat de foame, si asta chiar si atunci cand tocmai au fost hraniti. Sunt amuzante interventiile astea…da m-am cam saturat de ele. Pot sa spun si eu „hai sictir”?

  • carmen spune:

    Ce conversatie’rapida’! Ati stabilit iute cum sta treaba si a cui e. :))))))))))

  • Roxana spune:

    Cu siguranta ii atrage ceva la voi pe nevorbotii astia.

  • marcel spune:

    O babuta imbrobodita bine, călătoreşte cu trenul īmpreună cu un negru.
    După un timp, olteanul zice:- Bre, da’ eşti negru!
    Da, zice negrul.——Iarăşi tăcere.
    După un timp, olteanul zice:- Bre, da’ de unde eşti?
    – Din Camerun.
    – Camerunu’ ăsta-i departe?
    – Departe.
    Tăcere.
    – Auzi, bre, da’ al cui din Camerun eşti?

    cam asta e treaba cu romanul. mi se pare ca bancul asta o rezuma cel mai bine.

  • Alexandra Perse spune:

    Doamne, zici ca l-ai descris pe Sebi :)) Asa-i si el, alearga in toate partile, cade, se ridica, plange, rade, alearga iar, se opreste brusc, schimba directia, iar cade, si tot asa.
    Cat despre oamenii astia care n-au ce lucra, ignora-i. Serios, functioneaza. Dupa ce vad ca vorbesc singuri, te catalogheaza nebuna si te lasa-n pace:))

  • IOANA spune:

    Cam in aceeasi idee de raspuns: eram la o terasa in centrul vechi cu bebelusa de nici un an (acasa lasasem unul de vreo 7 ani) si se opreste in dreptul meu un tip la vreo 20 si ceva de ani sa-mi ceara bani (de mancare zice el), la care eu raspund: pai nu vezi ca am copil de crescut? de unde sa-ti dau? :).
    Ce-mi raspunde el: Da’ ce, te-am pus eu sa faci copii?

  • andaz spune:

    Asaaaa! Ai inceput sa dai replici. Bravo Printesa! Din astea am avut si eu de-a lungul anilor cu ai mei doi copchii… Acum imi aduc aminte de o faza, in Carrefour, cand al meu baiat, care avea pe atunci vreo 2 ani jumate, cred, se trantea pe jos ca vroia nu stiu ce… Eu ii tot explicam ca de ce hu putem cumpara, el nu si nu, stergea pe jos. Eu iar ii explicam, dar nu incercam sa il iau de pe jos, pentru ca stiam ca mai rau fac, pana nu intelegea, nu se ridica, daca il ridicam eu, se aseza din nou… Asa ca eu ii dadeam cu explicatiile, cand o doamna imi zice sa imi ridic copilul de pe jos ca se murdareste… De parca asta ma interesa pe mine…

  • Dana spune:

    Ai lipici la personae ‘inteligente’! 🙂

  • Veverita spune:

    Asa iti trebuie daca pui intrebari d-astea :)) Omul a vrut sa te invete de bine, si tu?! O domnisoara recalcitranta…

  • georgiana spune:

    cum doamne iarta-ma numai tie ti se intampla asa ceva? hai sa fim seriosi,ca domnisoara
    neajutorata nu pari in niciun caz. hm,dubioasa chestie.hai ca eu n-am copii ca sa-mi
    dau cu parerea, dar parca pare exagerat sa spui tot timpul ba ca cineva s-a mirat de cum sta copiluul in
    marsupi, ba ca fac conversatii gratuite…nu traim in cretacic, sa fie toti idioti si doar tu emancipata. come on.

  • wlfp spune:

    „Hai sictir” – ce dragut raspuns. Pe bune, ma scoate din sarite. Eu cred ca ii spuneam ca ii multumesc pentru cuvintele frumoase dar il rog sa nu le mai repete ca e mai grav daca copila le invata, decat daca cade si se ridica. I-as zice „burak” in poloneza (insemna, sfecla si i-se potriveste).

  • Maria spune:

    Eu cu babele am patit-o, si nu la nivel de conversatie ci la nivel de pupat. Da, mi-a pupat o baba copila, chiar cand era cam de varsta fetitei tale. Fiica-mea era la 3-4 pasi in fata mea, mergea spre un catel sa il vada mai bine si a cazut in fund. Baba care era cu catelul, una-doua a pus mana pe fiica-mea, a ridicat-o si i-a mai tras si-o pupatura.
    Alta, tot baba dar ceva mai tanara (sub 70) si mancand seminte in pumni (adica dintr-un pumn lua semintele cu gura iar in celalat pumn scuipa cojile) era cu nepotul la locul de joaca unde se juca si fiica-mea la groapa cu nisip. Terminand ea semintele dintr-unul din pumni a avut timp sa observe ca fiica-mea avea o lacrima pe obraz si i-a sters tot obrazul cu palma, intinzand degetul cel mare peste ochi, sa nu cumva sa mai fi ramas vreo urma de lacrima si pe-acolo…

  • Laura spune:

    Sa vezi.Ca nu trece 🙂 Cu fie-mea(catâritã mare,aproape ciunci ani) pe banca,in parculete,langa locul de joaca.Pace,liniste,a mica tragea de o inghetata.Apare o cucoana:muuulta,plina de sacose,gafaind.Se arunca pe banca de sa ne catapulteze si da o replica in catre copil”mananci inghetata” sau ceva gen.Tac,politicos,gandindu-ma ca asa vorbeste lumea cu copiii straini.Si brusc sunt luata in vizor:” Da’ mami de ce e trista?”Un vortex de ganduri si de replici mi se invarte in cap.Ghinionul meu,nu raspund repede.Cucoana transpirata continua,pe un ton baritonal:”Esti mama,nu?”.Cu un sictir suveran ii raspund:”Ne cunoastem de undeva ca sa avem aceasta conversatie?” Tace.Pufneste.Dupa ce a meditat suficient face o intoarcere periculoasa,la 90 de grade spre mine”Oamenii veseli asa vorbesc,intreaba.Si traiesc mai mult! :)))).” Zic:”Ba pardon,sunt doar curiosi”A plecat ofuscaaaataaaa.Frumos a fost ca fie -mea le-a spus tuturor vreo doua zile:”Oamenii care sunt veseli si intreaba traiesc mai mult !!!!”
    Am incercat sa fac din asta o lectie pentru ea,spunandu-i ca nu am vorbit cu madama pentru ca era o straina,o necunoscuta si noi nu vorbim cu strainii.
    Deh,ce ti-e si cu balcanismul asta :ddd

  • Simona spune:

    Printeso, trebuia sa ii spui domnului binevoitor ca se spune totusi „hai sictir,fa”, sa stie si el:))

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *