Listă de vacanță

Peste o vreme urmează să mutăm cam toată casa în micul nostru golf și să ne deplasăm către niște zone cu mare verde și nisip. În acest scop, am alcătuit o listă cu lucruri necesare pentru copilă. Noi vom pleca, probabil, ca și data trecută la mare, cu hainele de pe noi și periuța de dinți în buzunar, pe motiv că nu mai e loc în mașină de nimic altceva (acum îi înțeleg pe ăia de-și iau jeep cînd se naște moștenitorul familiei).

Am pus pe categorii cam toate (sper) lucrurile de care am putea avea nevoie într-o deplasare mai lungă (7-10-234 de zile), urmînd ca înainte de fiecare vacanță să alegem din listă lucrurile care se potrivesc vacanței cu pricina. De exemplu, pentru această vacanță nu vom avea nevoie de aburitor, pentru că vom folosi vasele de gătit la abur disponibile în bucătăria locului. Acum o lună la Sinaia nu am luat scaunul de masă, pentru că ni s-a promis unul de la recepție. Și așa mai departe.

Bon. Voi mame de copii mai mari ca Sofia (care are acum 1 an și 2 luni, încă mănîncă majoritar piureuri și ziua doarme numai afară plimbată în cărucior, iar noaptea dacă simte picior de om la ea în cameră urlă din toți bojocii, astfel încît e musai să cărăm cu noi și cărucior, și pat de voiaj și saltea), sau voi doamne bine organizate, dacă observați că lipsește ceva important de pe listă, pls comment, să amendez enumerarea și la final să avem o listă frumușică de care să se poată folosi cu succes și alte mame.

Așadar, iaca lista de vacanță:

În momentul ăsta dacă vizualizez grămada de lucruri de pe lista asta, am impresia că nu vom avea loc în mașină nici eu, nici ta-su. Ceea ce ar fi nasol, că Sofia nu are permis. Și nici n-aș lăsa-o să se ducă singură la mare, am auzit că e plin de golani… 😀

Pin It

100 Comments

  • mara spune:

    Hahaha, știi cum ar arăta lista mea?
    „Două biberoane, lapte praf, spălător de biberoane, pamperși, haine, 3 suzete, Teddy.” 🙂

  • Cristina spune:

    Poate ar merge un Debridat – sirop ? Unii copii, poate nu e cazul Sofiei, mai au probleme digestive in calatorii….Acum depinde si daca aveti usor acces la o farmacie sau spital….se simplifica mult lucrurile, cel putin din punctul asta de vedere . Vacanta linistita sa aveti !

    • Printesa Urbana spune:

      Dap, sint farmacii, debridatul nu a mers la Sofia nici la gaze, nici la reflux, dar poate e util altor mamici, multumim, Cristina!

      • Anushk spune:

        si smecta ca nu se stie niciodata 🙂

        • Printesa Urbana spune:

          hm e voie la copii asa mici? in fine, asta gasesc la farmacie cred, la medicamente iar strict chestii de maxima urgenta. asa ar trebui si saruri de rehidratare, nu?

        • Cris spune:

          Asta vroiam si eu sa zic, Smecta, Nexium, Metoclorpramid, un antihistaminic gen Aerius. Eu cand era atat de mica am luat dupa mine si un aparat electric de scos mucii, nu mai stiu exact cum se numeste.

  • cami spune:

    Lista este scurta 🙂 mi-a placut, cand plecam ma voi uita sa vad daca am uitat ceva.
    Distractie placuta!

  • Anca spune:

    Cat de mult ma ajuta lista aceasta, nici nu pot sa iti spun! Si noi plecam la mare, dar eu sunt atat de obosita ca nici nu ma mai pot gandi ce imi trebuie. Asa ca multumesc mult, o adptez la nevoile noastre!

  • Bunica spune:

    Cate lucruri iti trebui sa iei iti trebuie o camioneta . In masina voastra nu cred ca incap, dar o sa gasiti o metoda sa va descurcati ,Va doresc o vacanta cat mai placuta.Drum bun si sa nu uitati nimic din ce va trebuie in vacanta /Va pup pe nasuc.bunica

  • Anda spune:

    Nu uita aspiratorul nazal, daca folosesti, si crema de protectie solara. Ochelari de soare eventual, noi avem si folosim (1,6 luni).

  • Iulia spune:

    Ohooo… buna lista. Nu stiu ce masina aveti, dar la noi n-ar incapea atatea decat daca punem portbagaj deasupra. N-am ce sa adaug, in schimb as scoate sterilizatorul (de la 10 luni cand a inceput sa linga papuci si tot ce ii pica in mana, am considerat ca putem sa ne oprim cu sterilizatul) si novocalminul (contine algocalmin, o fi el bun impotriva febrei, dar nu prea se mai foloseste nici la adulti, nici la copii). Si panadol, paracetamol… cam tot aia.

  • Palarie de soare si crema de plaja si dupa plaja! 😀
    Eu ii tot zic sotului ca si a doua masina tot mare trebuie sa fie sa incapa toate, el nu crede!

    • Printesa Urbana spune:

      sint pe lista palarii si lotiune de plaja, adaug dupa-plaja (desi nu cred sa fie cazul, o sa o tin doar la umbra imbracata si cremuita).

  • Andra Cantir spune:

    Scuze daca deranjez, dar folositi novocalmin? Si eu am dat fetei mele (1 an si jumatate) si apoi am fost atentionata de medicul de familie ca e cam puternic iar pe internet am gasit ca in multe tari e interzis.

    • Printesa Urbana spune:

      nu a fost nevoie slava domnului pina acum, dar ma gindesc ca la o mega urgenta, e de folosit.

    • Minnie spune:

      Este interzis ca este pe bune toxic sau doar ca sa faca loc nurofenului, care dupa parerea mea e o porcarie? Eu am crescut doar cu algocalmin, acum folosesc doar algocalmin si in 30 de ani nu am patit nici eu nici altii nimic. Ibuprofenul e ineficient la febra si dureri de cap, plus ca toate „modele” sunt colorate cu tot felul de vopseluri. Oare nu asta s-a urmarit, sa dispara algocalminul care e f ieftin 7 lei 20 pastile ca sa faca loc nurofenului care e dublu la pret si jumatate din cantitate? Si total ineficient, repet, strict parerea mea, dupa multe incercari (pana sa gasesc o sursa de algocalmin constanta)

      • D spune:

        Pe noi ne-a scos din necaz novocalminul supozitoare cand panadol + nurofen la 4 ore nu faceau fata. Cica combinatia e buna pentru ca fiecare are alta substanta activa. O fi n-o fi toxic cand face copilul 40 eu zic ca merita, ne-a zis de el un pediatru. In plus eu m-am impacat excelent cu algocalminul de cand ma stiu, mi-am facut stoc cand au anuntat ca se va da numai cu reteta (sa fim seriosi, cand il doare pe om capul de moare sta sa prinda programare la medic.. sau se duce la spitalul de urgenta sa ceara reteta la algocalmin?? )

      • Liliana spune:

        Eu iti recomand Ibuprofen, este exact substanta activa din Nurofen, doar ca costa in jur de 5 lei 20 de pastile. Si se gasesc si diferite concentratii: 200 mg, 400mg, 600 mg, 800 mg.

  • maria spune:

    sa luati si un antialergic: aerius, zyrtec, ceva de genul. mara a facut o alergie de toata frumusetea, cand am fost cu ea la mare, la soare. e bun si pentru muscaturi de lighioane. va pupam. vacanta frumoasa.

    • Printesa Urbana spune:

      Ahahaaa, okeiu, thx!

      • riri spune:

        plus fenistil gel,in acelasi scop,aplicatie locala;m-a scos din necaz de ex,la alergii urate de la intepatura de tantari sau la alti factori necunoscuti,ptr ca siropul singur nu facuse fata.acuma vezi si tu daca merge la varsta ei,eu i-am pus fetei de 2 ani.

  • alina.cristescu spune:

    Daca tot ai intrebat, imi dau si eu cu parerea 🙂 : fructe bune gasesti mai degraba in golf 🙂 , in bagaje se zdrobesc , piscina de copii si tot tacamul adiacent cumperi acolo si in acelasi loc le lasi pentru alti copilasi, in loc de asternut un cearceaf e de ajuns, nu se intampla nimic daca piureurile sunt din borcanase o saptamana ca sa elimini mixerul si tot asa… Calatoreste light, adapteaza mica printesa vietii voastre si nu invers, iti va fi mult mai simplu sa iei copilul in brate si sa pleci. Si apoi oriunde in lume, la cea mai modesta drogherie gasesti tot ce ai nevoie . Zic si eu , fara suparare 🙂 , vacanta de vis sa aveti !

  • Raluca spune:

    Foarte utila lista:) si noi ne pregatim de vacanta asa ca vine la fix. Eu, inainte sa plec vreau sa discut cu medicul de familie sa imi spuna ce medicamente sa luam cu noi in caz de diferite boli (enterocolita de ex. ) si sa le iau inainte sa plec pentru ca antibioticele nu se elibereaza fara reteta. As lasa acasa ouale, pt ca noi plecam de la Cluj…si pana la mare nu mai sunt bune de mancat :D. In general nu as pune alimente pe care le gasesc si acolo.

  • Sabina spune:

    Si noi urmeaza sa plecam la mare cu cea mica care va avea 10 luni si jumatate insa nu am atatea lucuri pe lista din lipsa de spatiu in masina. Am cautat o pensiune care ne poate oferi un pat de copil in camera, sacul de dormit nu-l mai folosim demult acum fiind vara doarme doar in pampersi, umbrela se va inchiria de pe plaja, deci am taiat-o si pe aia de pe lista, fructe si legume voi cumpara de acolo, doar ce cred ca nu o sa gasesc imi voi lua de aici, ii voi face piuereul de legume pentru 2 zile sa am sa-i dau acolo (ma mai gandeam si la varianta cu el congelat pentru mai multe zile), biberoanele puteti sa le fierbeti intr-o cratita ca sa nu va mai carati cu sterilizatorul (desi, dupa o anumita varsta stiu ca nu se mai sterilizeaza zilnic). As renunta si la scaunul de masa, eu am obisuit-o ca atunci cand plec de acasa sa manance si in carucior si as mai putea sa tai si altele de pe lista. Cada nu o vom lua. Am cumparat un suport de pus in cada (mult mai putin voluminos) si ea sta oarecum lungita in el si o s-o spal cu dusul (am vazut ca mai sunt si niste gadite gonflabile pentru vacante daca e musai). Haine nu lua prea multe deoarece din proprie exeperienta am vazut ca peste jumatate din ele le-am carat degeaba dupa mine.
    Incearca sa mai reduci din lista si sa te gandesti cum te poti adapta la fata locului. Eu ma gandesc ce ma faceam daca ar fi trebuit sa plec cu avionul.
    Va doresc o vacanta frumoasa si fara prea mult stres 🙂

  • Teodora spune:

    Sunt Teodora, mamica lui Mihai de 2 ani si 7 luni si recunosc, iti citesc blogul in fiecare zi cam imediat dupa ce termin agenda zilei :-).
    Pentru ca am fost in aceeasi situatie anul trecut mi-am permis sa iti dau cateva sugestii cu privire la lista ta de vacanta.
    Pentru masa, pot sa iti imprumut un scaun care se pliaza astfel incat incape in valiza .. mie mi-a fost de mare ajutor si poate si folosit oriunde. Nu am o poza cu el dar uite un filmulet: http://www.youtube.com/watch?v=Q0Ap2JBUp4M . Poti sa il pastrezi pana invata Sofia sa stea singurica la masa.

    In loc de cadita daca la asta te referi .. iti sugerez un covoras de baie cu ventuze si dusul :-). Ii va placea la nebunie.
    De asemenea poti sa ai in gentuta de medicamente si un sirop/picaturi pentru alergii. Oricat de multa grija ai avea se poate intampla. Urgo pentru mici accidente acum ca merge in picioare.
    In curand vei putea sa renunti la mixer, sterilizator si patut asa ca vei avea si tu loc de o soseta
    :-)).
    Astept raspunsul tau pe mail daca doresti scaunul si intr-o zi in parc pot sa il aduc.

  • Raluca spune:

    si am uitat de cortul cu protectie uv

  • OanaC spune:

    Eu te sfatuiesc sa iei si un lapte fara lactoza, astea se gasesc mai greu in farmacii. Si da, un antialergic prinde bine, niste saruri, etc. Sa nu uitati de jucariile preferate :).

  • Elena spune:

    Sterilizator nu trebuie, n-am sterilizat biberoanele copiilor mei decit imediat dupa cumparare. Ca doar noi nu sterilizam vasele din care bem.
    Pat pentru bebelusi se gasesc de regula cam peste tot in strainatate in hoteluri sau apartamente de inchiriat. Eventual de acasa se poate cara doar salteaua, care nu ocupa atita loc.
    Si tot felul de dezinfectante de suprafete parerea mea ca nu sunt sanatoase si copilul nu trebuie crescut intr-un mediu steril. La fel si cremele de tintari si aparatul: mai bine o plasa de tintari la pat.
    Pentru baie am folosit un mic lighean (care poate servi si la spalat hainute) unde ii puneam in piciaore si ii spalam cu dusul. Lotiunile de plaja le evit tinind copilul la umbra .Eventual o crema solara si gata.
    Deci lista se poate simplifica mult.O spune o mama care a batut toata Europa in masina de cind aveau copiii citeva luni.
    Succes!

    • Printesa Urbana spune:

      Aaah Sofia uraste dusul! Pentru noi nu-i deloc o varianta, din pacate….

    • Diana spune:

      Asa e, n-am folosit nici eu nici un sterilizator. Anticorpi?! 🙂 Eu am fiert o data si gata. Oricum la cate dracii baga in gurita de pe jos nici nu prea vad rostul aparatului. Asta e o moda noua a parintelui urban. 🙂
      Noi n-am folosit patul pentru ca locul nou o speria pe micuta noastra si a preferat sa doarma in pat cu noi desi acasa doarme singura la ea in camera.
      Fetita mea are un an si mananca ce mancam si noi. Fac des ciorbite, legume fierte sau coapte la cuptor daca exista in noua locatie si totul nesarat si necondimentat. Peste, puiutz, bucati de legume proaspete sau fierte, paine cu unt si orice poate tine singura cu mana si molfaii in voie.
      Am un Sack n Seat pe care-l folosesc oriunde merg, chiar si in vizita la cineva care nu are copilas sau scaun de bebe…
      http://www.amazon.co.uk/Sack-Seat-Portable-Highchair-Dots/dp/B005UWOVJY
      Ocupa putin loc si e foarte practic…

  • Teo spune:

    Ce scaun de masa aveti ? Noi avem unul din acesta care se prinde direct de masa, ocupa foarte, foarte putin loc si acasa si cand plecam in concediu 🙂 il recomand. Va pup Teo

  • adra_bell spune:

    Cred ca ai prea multe la capitolul mancare si somn, prea multe antiinflamatoare (panadol+nurofen+paracetamol – banuiesc ca-s supozitoare) dar nu ai nimic contra insectelor si pt protectie solara.
    Dar malai? 🙂

  • Daniela spune:

    Draga Printesa,
    Apa oxigenata sa mai ai la tine. In caz ca se loveste urat, pe picioruse sau maini si da sangele, e bine sa oxigenezi rana contra tetanosului(tetanosul nu traieste unde e oxigen). Si jucarioare pentru plaja, pentru nisip:). Si noi mai avem si scutec de inot de la hiphip, special pentru bebei(http://www.hiphip.ro/collections/scutece-pentru-inot). Sau poti folosi pampersi special pentru apa, de la LIbero de exemplu.
    Vacanta usoara sa aveti!

    • Printesa Urbana spune:

      Eh, e rece apa, nu cred ca se va balaci anul asta, dar pentru la anul sigur luam scutece de apa, multam!

  • Oana spune:

    Un termos in care sa pastrati apa calda pentru lapte? pe geamurile masinii aveti parasolare (cred ca asa se numesc) puse? Forfecuta de unghii, pieptene parca nu am vazut. Eu am un portfard micut in care tin forfecuta, perie de par, burduf de scos mucii (nefolosit pana acum din fericire), cateva fiole de ser fiziologic (la fel de nefolosit:)), Camilia pentru eventuale dureri de dintisori si un termometru, asa ma asigur ca nu uit nimic important cand plecam undeva. Lista aia de medicamente ma ingrozeste, daca nu aveti un copil bolnavicios si daca mergeti la noi la mare nu le vad rostul, nu cred ca e statiune fara farmacie. Eu iau doar tinctura de galbenele (poate fi folosita pe rani, piscaturi de insecte, diluata pentru arsuri solare) si un macerat de coacaz negru (bun antialergic).
    Avem multe deplasari la activ in cele 11 luni de viata ale bebelusei si ne-am adaptat, luam doar strictul necesar: un cearceaf impermeabil , doarme intre noi si o invelim cu patura noastra (in prima seara adoarme mai greu dar apoi se obisnuieste), scutece, servetele umede, o salteluta de schimbat de unica folosinta, crema poponet, sampon, prosop, cateva jucarii mici, fructe daca acolo unde mergem nu se gasesc usor, iaurt, 2 borcanase Avent pe post de castroane, o lingurita, cana apa, razatoarea de sticla pentru mere, scaun de masa Chicco Booster (se poate atasa la orice scaun normal). Mancare ii fac la fata locului si o pasez cu furculita sau ii fac de acasa daca plecam doar pentru un weekend. Nu sunt adepta borcanaselor dar nu cred ca pateste copilul nimic daca mananca 2-3 zile unele bune, de la Organix sau Hipp organic. Sterilizator am folosit doar intre 4 si 6 luni,, uscator de par niciodata, dezinfectantul nu il consider necesar pentru copilul nostru, am stat si la tara cateva zile si nu a patit nimic. Haine iau mai multe, am ramas cu obiceiul asta de cand am fost la munte si a iesit pisu din scutec pe toate cele 3 pijamale intr-o singura noapte. Pentru transport caruciorul si/sau Manduca.

  • C spune:

    Cred ca in vacanta din Italia nu am avut niciun medicament :). Si a mancat si paste, si pizza, iar fructele de acolo… priceless ;). Doar niste biscuti uscati pentru avion si acolo ca-n Italia treaba organica e mai complicata un pic ptr. copii, dar inteleg de ce ;).
    Din fericire de sterilizator nu a avut nevoie in 16 luni decat 2 zile, la inceput de tot, cand a fost o mica problema. Biberoane/suzete – obiecte SF :D. Medicamente la fel, din fericire, e un omulet norocos (cred ca doar o data, dupa un vaccin, preventiv, ca facuse 38), plus ca in Italia a avut medicamentul natural – vit.D de la soare.
    Hainele, alea da, alea au fost 90% dn bagajul lui de vacanta :D. Plus caruciorul, ca e obositor ptr toata lumea fara el. Per ansambu, in afara de oboseala si atentie dedicata, nimic major, din fericire.
    Happy holiday!

  • Anna spune:

    Buna, suna bine lista, nu sunt mama dar am lucrat ca bona prin toata Europa. Pot sa iti spun ca romancele sunt cele mai grijuli, disperate chiar. Ce iei tu acolo, ele nici acasa nu folosesc. Bun, nu sunt de acord sa iti iei copilul la mare, saracul nu intelege, e prea mic, nu mi-as lua copilul la mare. Nici eu nu pot sa am o libertate si il chinui si pe el, plus in Romania este ingrozitor de cald vara. Mama/soacra…sau nu ma mai duc, il iei cind creste, cind stie ca e vacanta, ca aia e marea si nu e cada.
    Dar nu judec si e doar o parere, fructele le poti cumpara de acolo, asa si lotiunile, ca presupun ca o sa cumperi inainte sa pleci, ia-le de acolo, tot ce vrei sa cumperi inainte sa pleci…nu lua, cumpara de acolo. Si nu, nu sunt scumpe, te duci la farmacia locala nu la aia de pe plaja. Sa ai o vacanta frumoasa. Felicitari pentru fetita, este foarte frumoasa.

    • C spune:

      Anna, la mine a fost asa: baietelul meu a fost extrem de incantat de contactul cu marea si nisipul, si asta la 15 luni. Am intrat cu el in apa, pana mai jos de genunchi, am stat cu el pe margine si am construit ziduri de aparare ca sa nu-l cotropeasca valurile :D, am ras, i-am vazut incantarea din ochi. Sceptic la inceput, dupa aia megajucaus cu nisipul, cu apa, sunt convins ca a inteles el ceva sau i se formeaza ceva fain in creier pentru dezvoltarea lui ;).
      Ma feresc sa-mi tratez copilul ca pe un potential mic dusman care tb indepartat – ba lasat acasa, ba lasat zile intregi doar cu bona/altcineva, ba lasat sa doarma in alta camera, ba lasat sa planga, etc.
      Insa fiecare cu deciziile lui legate de propriul copil.

    • lori spune:

      Vacanta la mare cu un copil mic nu e un concediu in adevaratul sens al cuvantului…e mai degraba un tratament pentru micut. Poti cauta pe net despre aerosolii marini si o sa vezi despre ce e vorba, despre beneficii etc. O familie cu un copil mic nu merge la mare sa se distreze, nici sa faca plaja,ca nu poti sa tii copilul in soare, doar dimineata devreme si seara,asa ca…

  • Cristiana spune:

    Eu as mai scoate cate ceva din lista ta, nu de alta, dar clar nu am mai incapea in masina 🙂 Mario are 1,4 luni si noi spre exemplu, in vacanta ii dam sa manance in carucior (daca nu gasim scaun de masa unde suntem cazati). La sterilizator am renuntat pe la 1 an, dar nici nu prea mai folosim biberoane. Mancarica ii luam doar pentru primele 2 zile, restul cumparam/ preparam la destinatie, ca sa fie proaspete. In ceea ce priveste imbracamintea, recunosc ca ii iau aproape tot dulapul (mai putin hainele de iarna :)) Mario a avut nasul infundat si ochisorii rosii anul trecut la mare, probabil de la briza sarata, asa ca i-am luat niste picaturi de nas si picaturi pentru ochii. La capitolul diverse as mai adauga: betisoare de urechi si bavetici. Oricum lista e adaptabila in functie de fiecare copil si nevoile lui 🙂 Dar initiativa este foarte buna si sigur o sa ma ajute vara asta sa mai reduc stresul pregatirilor de vacanta.

  • AndreeaG spune:

    Hehe … ce bine ca au crescut, ma ia cu frisoane cand imi amintesc! 🙂 Acum avem doar … 20% din ce-i pe lista, restul fiind inlocuit, cel mai adesea, de echipamentul pt camping 🙂
    Ce ne-a ajutat mult in gestionarea bagajelor a fost faptul ca o parte din genti, cele cu haine sau fara lucruri deteriorabile, le puneam in masina, pana la inaltimea banchetei, cu un cearceaf/patura peste, formand astfel un mare „pat” unde se puteau ei juca sau puteau dormi in voie. Dar recunosc, nu am facut foarte multe drumuri, si erau cam la 3-4 ore maxim.

  • Ana C spune:

    Utila lista pt mamicile aflate la prima experienta de vacanta.desi,parerea mea, o sa ramana nefolosite o parte din lucruri.poate ar fi util si un termos, cum a mai zis cineva, de la noi e nelipsit, apoi o cana de aia speciala de incalzeste apa electric sau vasul pe care il folositi si acasa, o sa aveti nevoie de apa calda(biberoane,ceai etc).aa,da chiar, si poat niste ceaiuri ar fi bune, mai bune asta daca bea ceai pitica.
    Off topic, noi tocmai ne-am intors dintr-o vacanta din franta, sti cate bagaje am avut?un rucsac in spate, o valiza potrivita si geanta de voiaj+carucior.am mers cu avionul lejer, acolo a mancat fructe ,iaurturi, peste, toate productie locala(unele chiar bio,ca au francezii o obsesie cu bio).am calatorit cu autobuze,trenuri, caruciorul intra oriunde:-)
    Aaa, si ce e aia aleza?

  • Adriana B spune:

    Buna Ioana,

    Pt ca ai intrebat mamicile care au copilasi mai mari, imi permit sa vin si eu cu cateva sugestii, incercand sa nu repet prea mult din ceea ce s-a spus pana acum.

    Noi obisnuiam sa confirmam cu pediatra lista de medicamente pt vacanta. Intotdeauna ne-a recomandat sa avem la noi, pe langa antitermice si dezinfectante, ceva pt diaree – Hidrasec 10mg, ceva pt rosu in gat – Tantum Verde sau Bioparox si ceva pt alergii – antihistaminic gen Zyrtec, aceste situatii fiind des intalnite la copii mici atunci cand merg la mare (nu avem un copil bolnavicios, am patit-o insa de cateva ori cu gatul). Mai bine sa le aveti la indemana (si sa nu le folositi), nu este nici o placere sa cauti in toiul noptii o farmacie deschisa. Noi intre timp am trecut exclusiv pe remedii homeopate, daca aveti un medic care sa va recomande ce anume sa folositi si in ce doza, puteti inlocui o parte din medicamentele de pe lista.

    Pt balaceala obisnuiam sa luam la noi baticuri gen bandana (se usuca mai repede) si cateva tricouri de bumbac (in plus fata de cele pe care le purta pe uscat, ca sa zic asa). Intre timp, au aparut tot mai multe articole de imbracaminte cu factor de protectie, puteti lua si un set din acesta. Nu-mi amintesc sa fi vazut pe lista, un colac cu scaunel este foarte bun, noi l-am folosit de la 11 luni la 2 ani.

    Pt tantari, incercati si un aparat cu ultrasunete, poate fi plasat chiar langa copil (noi am avut varianta portabila de la Chicco). Pt julituri o crema de galbenele, pt vanatai merge cea de arnica combinata cu menta. Pt piele iritata este foarte buna apa termala (noi obisnuiam sa o folosim la mare, in fiecare seara dupa dus).

    La mancare noi am optat pt o varianta mai lejera, ii dadeam anumite feluri de la restaurant (mamaliguta cu branza, putina supica sau carnita fara sos) combinat cu borcanele.

  • Alexandra spune:

    1.Ia si niste pungute de unica folosinta(eu astea le-am folosit inca din maternitate, pt. cand facea nr.2) si niste saci de gunoi/sacose ca sa pui ce murdariti si nu puteti spala(nici nu cred ca pleaca cineva in vacanta si se apuca de spalat „la mana” si de intins pe terasa vilei/pensiunii/hotelului).
    2. De asemeni, daca tu in Bucuresti esti fidela unui singur pediatru ar fi bine sa-l intrebi daca dansul colaboreaza cu vreun coleg de-al sau din zona in care mergi si sa-i ceri numarul de telefon al acestuia.
    3.Cei care au copilasi mai mari(al meu are aproape 4 ani) au nevoie de olita si/sau de reductorul pt. WC.
    4. Cred ca scaunul de masina/scoica/inaltator auto(in functie de varsta copilului) il ia oricine, nu este necesar a fi trecut in lista.Copilul in bratele mamei nu e o solutie pt. intreg drumul, mai ales la distante mari.

    • Printesa Urbana spune:

      ah da, la noi scaunul auto nu e optional, e practic parte din masina!
      adaug si olita reductor, si pungute pt gunoi, f utile, da!

  • nusch spune:

    Oau, cred ca n-as lua nici jumatate din ce ai scris acolo. As simplifica meniul pe cat posibil, in functie de cat stau, fac mancare pentru pranz si sterilizez la aburi, dimineata cereale, dupa-amiaza iaurt, mixer vertical pentru fructe si gata. Depinde unde mergi, insa n-as cara fructe/legume de acasa.
    La 1 an si 2 luni, in vacanta, Tudor a mancat peste, supa de gaina, friptura de vitel la tava, piure de cartofi, mamaliguta cu smantana (nu-i placea branza)/ unt la pensiunea unde am mers. Nici eu nu ma omoram sa-i dau sare/zahar etc., dar, de dragul confortului nostru, al tuturor, m-am adaptat la situatie. (Cu Ioana, asbia astept sa se adapteze cat de cat la mancarea solida, sa-i dau sa manance „normal”, ca terciuri si zemuri nu o satisfac deloc, ea e geana pe telemea, varza 😀 si altele asemeni)
    La medicamente, importante sunt cele antidiareice/antitermice/anticonstipatie, pentru ca, din nefericire si doamne feri, se poate intampla sa bage-n gura ce nu trebuie si gata problema!
    Pat n-am luat niciodata, pe unde am fost, acum, ca-s doi, cu atat mai putin! Dorm cu noi, de-acum, pe unde ne ducem, luam apartament.
    Grija la urzici si alte balarii de genul, pe unde va duceti, Tudor a picat intr-un tufis de de-astea la 1 an si 4 luni, a urlat 3 ore, cu tot cu Fenistilul si gelul mentolat de l-am pus pe el, ne-am chinuit amandoi in toiul petrecerii de botez a altora :(.
    Vacanta placuta si relaxata!!

  • Mădă spune:

    He he ! Si eu fac același lucru :))! As adauga periuta si pasta de dinti ?!

  • k. spune:

    Ceva pt muscaturi de inscte? Gen Fenistil?

  • dana spune:

    imi cer scuze ca intervin ,te citesc cu mare drag de 2 luni de cand sunt mamica lui stefan dragos( am facut cunostinta,asa mi se pare frumos),si vreau sa te intreb cand ai fost prima data cu fata la mare?eu as vrea sa il duc la 3 luni….sunt nebuna?

    • Printesa Urbana spune:

      sofia avea cinci luni, dar era septembrie. nu l-as duce in iulie si august, mi se pare prea cald, dar mamicile care au mers in lunile astea te pot sfatui mai bine…

    • nusch spune:

      Daca nu e cald, du-l cat mai mult, pana incepi cu diversificarea si bataile de cap aferente. Daca-l alaptezi, e cat se poate de simplu. Chiar si hranit cu biberonul e mai simplu decat dupa diversificare.
      Si, daca poti, la modul general, plimba-l cat mai mult cat e mic si nu are nevoie de un arsenal urias si nu reclama atentie sporita ca umbla si baga-n gura, ca nu se tine bine pe picioare etc.
      Curaj, ca sunt multe de descoperit!nu

    • Ana (Milano) spune:

      Draga Dana am dus copilul la mare cand avea fix 2 luni si jumatate, prima oara, si era inceputul lui septembrie. A fost super ok, totul a fost simplu pt ca era doar alaptat la san si dormea in carut oriunde. A fost si pentru mine o schimbare de peisaj si o gura de aer. Il duceam pe plaja dimineata de la 7 la 9 si seara de la 5 la 7…in rest stateam pe terasa casei unde eram, la umbra si racoare. Soarele de dimineata si seara e chiar util copiilor, chiar si asa mici…pentru e vita sa-i dai picaturi industriale de vitamina D. Ideal e soarele de la 7 la 8 dimineata…e grozav si nu face rau pielii. Evident la mare trebuie lasati cat mai mult fara scutec si fara creme inutile…puneti o carpa curata, sau un prosop sub ei si lasati-i sa respire in voie chiar si daca fac pe ei se spala, nu-i problema. Uleiul de masline contine protectie naturala contra razelor UVA si UVB si e ideal si ca lotiune dupa-plaja pentru toata familia deci nu-i nevoie sa-i dati cu nici o crema.
      Daca exista in Romania, varianta 100% naturala si fara chimicale, din medicina omeopatica pentru paracetamol se numeste Viburcol. Daca mergeti prin Europa vara asta sau daca il gasiti pe la vreo farmacie este ideal pentru mici si mari. Cereti supozitoare pediatrice pentru cei mici. Le-am golosit cu mare succes de cate ori a avut febra puiul si e doar pe baza de plante si nu are niciun efect secundar.
      Am gasit si un articol despre asta.Se foloseste doar pentru febra pana la 39 de grade.
      http://www.traumeelremedy.com/flu-infections-in-infants-young-children/

      Peste 39 de grade se folsesc supozitoare pediatrice Belladona de la Wala. Sunt tot 100% naturale si nu au efecte secundare.

  • Lia spune:

    Eu de obicei iau si un (unguent) Advantan la mine, in caz ca ma confrunt cu vreo alergie la nivelul pielii din cauza spatiului necunoscut etc.

    Nu-ti recomand sa cari de acasa iaurt – e cam pe toate gardurile si e usor sa te orientezi in functie de termenul de valabilitate si modul de depozitare din respectivul magazin. E si incomod, chiar daca iti umpli lada frigorifica si presupui ca nu exista riscul alterarii din cauza temperaturilor din timpul excursiei. Similar, pentru multe articole – gen scutece, servetele umede – pe care suntem tentate ca mame sa le luam in cantitati infinite – nu mergem chiar in varf de munte si se gasesc de cumparat (chiar daca la un mic supra-pret pe maul marii, de exemplu) in apropierea cazarii, fiind usor sa te orientezi inainte sa ramai fara..

    Eventual o jucarie preferata, in special daca stii ca adoarme mai usor cu o anume perna sau un plus de care nu se desparte. Am prieteni care la mare au facut noapte alba din cauza ca au uitat acasa perna fetitei. 🙂 Eu n-am astfel de probleme fiindca al meu omulet nu are asemenea pretentii / preferinte, dar e un aspect important daca situatia sta invers.

  • Lia spune:

    Si un alt detaliu – daca iei caruciorul cu tine, nu cred ca mai e necesar sa cari si scaunul de masa. In general la mare e spatiu suficient si nu stramba nimeni din nas daca tii caruciorul in restaurant. L-am carat si noi prin deplasari si nu l-am despachetat din masina de f multe ori.

    • Miruna spune:

      Si noi am folosit caruciorul pe post de scaun de masa. A functionat foarte bine asa.
      Iar daca banuiesti sa apara vreo raceala la orizont este bine sa ai un instrument eficient de scos mucozitatile ca sa nu alergi prin farmacii in caz de nevoie.
      Poate si plasa pentru insecte a caruciorului daca ii place sa doarma afara, o pui dupa ce adoarme.
      Detergentul ei de vase/ haine daca ai unul anume.
      A mai scris cineva mai sus, un produs gen Smecta, au voie si copiii mici si ei de obicei au probleme de tranzit cand pleaca vara de acasa.

      Vreme frumoasa si vacanta fara peripetii!
      Jucarele preferate?

  • Andreea T spune:

    Utila lista si binentele adaptabila nevoilor fiecaruia.
    Sa nu crezi ca este invers proportionala cu numarul de ani. In cazul nostru, la 4 ani, au disparut produsele specific bebelusesti si au aparut carti, papusi, ponei, sirene, rochite fara numar care trebuie asortate cu diversi pantofi/sandale. 🙂

    As adauga pe lista, pt fetitele cu par lungut, clame si elastice pt prins parul.

    Vacanta placuta!

  • Sinziana spune:

    O opinie medicala: Algocalminul e interzis in State pentru ca in rare cazuri poate provoca agranulocitoza (dispar o parte din celulele albe cu risc de infectii grave). In Germania unde lucrez eu se da destul de des, si am vazut cateva cazuri. In conditii de spital poti controla hemograma si poti opri medicamentul (agranulocitoza e reversibila), dar eu nu as lua altfel si nu as da copilului meu. Mai bine paracetamol sau ibuprofen.

  • Magda spune:

    Uaaa, ce listoi!
    In minus: Sof nu ar putea dormi cu voi in pat cateva zile, sa nu mai carati pat, saltea, asternut, etc?
    In plus: Vigantol. Sau faceti pauza cateva zile? Jucarii, carti. CD cu muzica pentru drum. Monitor (interfon) bebelusi, Nu stiucum este unde va cazati voi, noi seara mai iesim pe terasa de la parter si lasam copiii dormind in camera

    • Printesa Urbana spune:

      Sof nu doarme nici cu noi in camera, d-apai cu noi in pat. exclus, din pacate pt bugetul familiei.
      nu avem monitor, avem camera de luat vederi, am pus-o pe lista.
      bravo pt vigantol.

      • Diana spune:

        deobicei se zice ca in lunile care nu contin litera „r” nu mai e nevoie de vigantol, deci mai-august

      • Lia spune:

        Apropo de chestia cu monitorul. Va spun cum am procedat noi la mare. Daca ai – si sigur ai – telefon cu touchscreen/Android/Iphone etc descarci o aplicatie gratuita gen Baby Monitor si folosesti tel pe post de „interfon”. Lasi tel pe silent in camera, setezi nivelul de sensibilitate si definesti un nr de tel pe care aparatul din camera face un apel in momentul in care sesizeaza sunete de tipul plansului de copil. Exista varianta sa faca si poza etc.. Noi lasam un telefon in camera si il setam sa sune pe cel pe care-l aveam la noi. Coboram la terasa restuarantului si mancam in liniste. 🙂

  • Gabriela Ganea spune:

    Buna Ioana,
    Daca mergeti in afara tarii, nu uitati de pasaportul Sofiei si de certificatul de nastere. Altfel e bine sa aveti cu voi macar o copie dupa certificat.
    Sa aveti o vacanta frumoasa si relaxanta!

  • sofia spune:

    Pai la cat aveti de carat faceti 2 drumuri pana la mare.
    In privinta mancarii, de ce nu o luati de la mare… chiar are rost sa cari din Bucuresti? Imi dau si eu cu parerea, de cate ori car mancare ramane nemancata. Slip pentru copil:))…ai pus? Eu stiu ca la mare acum la 3 ani si 9 luni trebuie sa iau multe haine si jucarii. Sa aveti vacanta palcuta.

  • Anca spune:

    Eu n-as lua nici piscina/cadita cu noi. Pe unde mergem ii facem dus, e cel mai simplu.
    Si la varsta Sofiei cred ca ar putea mancarea ca atare sau zdrobita cu furculita. Noi nu mai luam mixerul/blenderul cu noi de cand avea copilul 8 luni.

    • Printesa Urbana spune:

      Sofia nu suporta dusul. Ca daca il suporta, nu ne caram nici noi cu piscina dupa noi. We are not idiots. 🙂
      Nu vrea mincare zdrobita inca. Nu toti copiii sint la fel, deh… Incercam din vreme in vreme, mai gusta, dar o masa intreaga ne-piure e inca plan pe termen lung.

      • Anda spune:

        pai noi am plecat la mare, cand ea avea 8 luni, cu blenderul dupa noi. Si blenderul s-a stricat in prima zi de vacanta. Asa ca n-am prea avut de ales, eram in 2 mai si sursa ioc de luat alt blender… In prima zi n-a mancat, a doua zi a gustat si a varsat, dar dupa aia a inceput sa manance si asta a fost. Si asta in conditia in care inainte nu suporta nici macar branza de vaci granulata, ci doar pe cea facuta pasta 🙂 Se adapteaza ei repede ca n-au ce fa ce.
        Tot atunci ne-am carat cu un lighean foarte mic dupa noi, in care ii faceam baie. A functionat perfect. Acum sta la dus, fiindca sta bine pe picioare, dar doar dupa ce am dus-o de vreo 2 ori la aqua magic. Inainte e asta dusul o speria. Oricum, o solutie buna e piscinuta gonflabila, asa cum ai si scris in lista, ca aia nu ocupa loc.

  • Cristina spune:

    Prima iesire la mare cu bebe a fost anul trecut, la 1 an si 2 luni. Am mers cu trenul, asa ca bagajul a fost limitat (un geamantan potrivit, un rucsac mic si o geanta de plaja).
    Am avut doua randuri de schimburi pe zi, palarii, un pachet mare de scutece, scutece de inot+slip, crema de protectie, prosoape.
    In privinta mancarii, cereale macinate de acasa pentru terciul de dimineata (fiert la gazda) plus fructe zdrobite cu furculita, servite la Dinamo, caci erau singurii din 2 Mai care aveau scaun de masa (fructele cumparate de acolo). Masa de pranz – legume cumparate de acolo cu leguminoase aduse de acasa, gatite la gazda. Masa de pranz servita de tati, in brate la mami sau invers :), sub bolta umbroasa din curtea gazdei. Masa de seara (fructe de acolo sau biscuiti facuti de acasa) la terasa, in manduca. Intre mese, alaptat la cerere.
    Somnul – ca acasa, in pat cu noi.
    Baie – la dus, in brate la tati.
    Medicamente – camilia, un supozitor cu paracetamol si niste oscilo.
    A fost cel mai odihnitor concediu – am dormit de fiecare data cand dormea si el, si la pranz si seara de la 21.00 🙂 Abia astept sa mergem din nou in septembrie, caci am ramas in urma cu somnul…
    Sa aveti vreme buna si sa va bucurati de vacanta!

  • Mrs. Vizy spune:

    Crema de soare, spray si bratara de tantari, trusa de unghii, vigantol, gel de dinti, apa de mare, picaturi pt ochi, betisoare de urechi, comprese sterile, plasturi, aspirator nazal, pasta si periuta dinti, apa termala.
    Astea le-am avut noi in plus la plecarea de la mare de anul trecut. Imi cer scuze daca ma repet, nu am apucat sa citesc ce au scris restul 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Dap, am primit si eu linkul asta, dar e cam supara lista si se refera mai degraba la chestiunile de maxima necesitate.

    • Printesa Urbana spune:

      Dap, am primit si eu linkul asta, dar e cam sumara lista si se refera mai degraba la chestiunile de maxima necesitate.

  • Mihaela spune:

    Prima deplasare cu fetita mea a fost la 2 luni si jumatate. Muream de nerabdare sa imi revad orasul natal, fusesem ultima data pe cand aveam 4 luni de sarcina, dupa care am evitat sa mai calatoresc.
    La vremea respectiva, nu ne trebuia mare lucru, in afara de multe haine de schimb, aleze, batista bebelusului (in caz de ceva), suzete si carucior.
    Pe masura ce a crescut, bagajele noastre (al meu si al sotului) s-au restrans la o geanta mica in care indesam cateva obiecte de igiena (periuta, deodorant…) si 2-3 schimburi. Bagajul fetitei crestea exponential 🙂
    Nu am uitat niciodata urmatoarele:
    – Vigantol
    – pampersi si aleze
    – crema pentru fundulet si ulei de corp
    – sampon si gel + manusa de baie (de obicei in vacanta luam lotiune de spalat din cap pana-n picioare)
    – betisoare de urechi
    – biberoane, lapte praf, cereale, suzete
    – jucarii (Pooh, Mickey – nelipsiti)
    – pijamale (una pentru fiecare zi)
    – bluzite cu maneca lunga si scurta
    – pantaloni
    – pantofiori (macar 2 perechi, unii mai subtiri, unii mai grosi)
    – caciulite, sepci, palarii
    – fructe mai greu perisabile (pentru 2-3 zile daca aveam de unde sa imi mai cumpar dupa aceea)
    – perie de biberoane si solutie de spalat biberoane (fiindca nu am mai luat sterilizatorul, preferam sa iau o solutie (detergent) inodor, special pentru bebe
    – Nurofen si Panadol (nu am avut nevoie, slava Domnului!)
    – mixer si steamer (extraordinar de folositoare)
    – scaun de masa nu am luat, ii dadeam masa in carucior (din lipsa de spatiu de carat cu masina)
    – trusa de manichiura
    – servetele umede in pachete mari si mici (cele mici mi-au fost utile pe drum, la plimbare, daca manca prin parc…)
    – am fost cu ea in vacanta cand avea 11 luni si nu puteam sa iau steamer-ul cu mine, asa ca i-am preparat de acasa mancarea, i-am pus-o in borcanase, ca sa fie portionate (cele mai bune si mai rezistente sunt cele de pasta de tomate de 200 g), pe care ulterior le-am fiert in bain-marie (de asta ziceam de rezistenta)
    Sper ca nu am uitat nimic. Vacanta placuta!!!

  • Maria spune:

    Când mă gândesc că pitica mea nu are nici patru luni, iar noi ne gândeam să plecăm în lume în vreo lună, departe, departe, prin Europa. Cu tot cu ea. Păi parc-aș vrea să mă cam răzgândesc. Și sunt și mare iubitoare de liste, încă de pe vreme când eram doar doi. Și-am mai găsit și cuvinte pe care nu le pricep: azele. Greu, domne, greu!

  • Ruxandra spune:

    Buna. Am si eu cateva sugestii de adaugat (cel putin eu le am intr-un tabel asemanator:)): plasturi (din cei normali, dar si din aceia speciali pentru taieturi (foarte utili chiar daca ai farmacie in zona), comprese sterile, periute de dinti si pasta, jucariile preferate…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *