Cum se coordona un departament de știri în 1999

Acum 14 ani eram șef de producție în departamentul de știri al Prima TV. Aveam biroul cumva în mijlocul redacției, pe un soi de piedestal, să fiu văzută și să mă pot face auzită. Aveam în același timp și 19 ani. Era destul de greu să mă impun, îmi petreceam jumătate din timp încercînd să conving oameni cu vîrsta de trei ori mai mare ca a mea să lase jocul de table din cămăruța șoferilor și să meargă să aducă prezentatoarea de acasă. Sau caseta cu incendiul de la Cluj, care sosea în Gara de Nord cu trenul de la prima oră. Pentru că da, oameni buni, nu știu dacă vă mai amintiți (iar în cazul în care nu erați născuți pe atunci, dacă vă puteți imagina așa ceva), era o vreme cînd informațiile veneau cu trenul. Materialul filmat din țară ajungea în redacția centrală din București după 12 ore, că atît făcea trenul de la Baia Mare.

Iar coordonarea echipei… Vai, asta o să vă amuze. Rolul meu era să coordonez echipa de șoferi și cameramani astfel încît echipa de știri să poată acoperi toate materialele zilele (să ajungă și la conferința PNL, și la Becali acasă), iar mașinile redacției să ajungă și la Gara de nord să ia cele cinci casete care veneau la ore diferite din cinci colțuri ale țării, să ia și să ducă acasă prezentatorii și realizatorii și tot așa. No bun. Telefoane mobile aveau doar reporterii, prezentatorii, realizatorii și parte din cameramani. Șoferii aveau doar pagere.

Pagerele astea sînt niște sisteme de comunicare unidirecționale. Pe ele doar primești mesaje, nu poți și răspunde la ele. Uite-așa arăta micuțul:

Concret, făceam așa: sunam la centrala de pagere.

– Alo bună ziua, indicativul vă rog! (îmi zicea o voce nazală de doamnă cu coc și cu sinuzită)
– Bună ziua, 3142. (acesta era indicativul pagerului șoferului căruia aveam să-i transmit ceva urgent)
– Mesajul vă rog.
– Costele, dacă în 10 minute nu ești în redacție ai 10% penalizare. Mai lasă zarul ăla. Semnat Ioana.
– Am transmis, la revedere.

În următoarea secundă, Costel auzea pagerul bipăind, iar pe ecranul mic îi curgea rapid mesajul de la mine. Pe care putea, desigur, să-l ignore (ceea ce se și întîmpla adesea). Costel apărea după trei ore ridicînd inocent din umeri și spunînd că n-a auzit pagerul. No, și ce era să-i faci? Între timp, în redacție era haos. Costel nu ajunsese s-o ia de acasă pe Andreea Raicu pentru matinal, reporterul pe social ratase încăierarea din fața primăriei că n-avusesem eu șofer să-i dau să-l ducă (pe vremea cu pricina puțină lume avea mașină personală și chiar dacă avea, cu greu se lăsa convins s-o folosească în interes de serviciu), casetele de la Iași și Arad rămăseseră la șefii de tren, care plecaseră cu ele spre Suceava, respectiv Mangalia. În fiecare zi se adunau ciorchine în jurul biroului meu colegi supărați gata să dea un nou concert pe teme de proastă organizare. Dar deh șoferi erau puțini și tare era greu să împarți patru mașini la cinci echipe de filmare, patru prezentatori (care, desigur, toți se cereau luați de acasă și duși înapoi după emisie), șapte drumuri la gară, plus alte urgențe și paranghelii, peste care adăugăm și lipsa tehnicii moderne și coordonarea prin pager, și gata-i rețeta pentru un haos general și-un job ultra obositor. Noroc că eram tînără și în putere. Am abandonat curînd însă, pentru că eram în anul doi de facultate și deși redacția de știri era la subsolul clădirii în care aveam cursurile, în cele patru luni de job n-am reușit nici la lift să ajung (să depun niște hărțoage la secretariat, nici vorbă de mers la vreun seminar). Cum ieșeam din redacție să-mi iau un croasant cu vanilie (care-mi ținea loc de prînz și cină), cum îmi suna telefonul (da, eu aveam unul, mi l-am luat după ce-am făcut foamea juma de an, era un alcatel gri de plastic, dar despre asta în altă povestire, dragii babei) să vin URGENT înapoi că a explodat ceva și e musai să fac rost de-un șofer pe care să-l trimit la fața locului înainte să se stingă și ultima flacără.

Mda, cam așa am început eu să lucrez în presă. Voi ce amintiri de-astea super SF aveți? În ce an ați pus prima oara ochiul pe internet? Și ce făceați pe internet mai precis? La ce v-ați redactat lucrarea de diplomă? (voi ăia mai purii, că tinereii care s-au născut live pe twitter n-au cu ce ne impresiona la capitolul ăsta….)

PS. Poza e de aici.

Pin It

39 Comments

  • dojo spune:

    Traznet articolul 😉

    In ’98 tocmai terminasem liceul si intrasem la radio. Eram redactor muzical, dar inca nu aveam emisiune, ca eram vai de dumnezeul meu. Asa ca mai suplineam cate un coleg, pana prin vara lui ’99, cand am ajuns si io titular de show aprox matinal (de la 10 la 14).

    Netul l-am descoperit in Complexul Studentesc, dusa de un coleg de faculta (care ma cam placea, desi nu ma interesa persoana lui – era copil misto, dar cu vreo 20 de cm mai mic decat mine. Deci, nu!). Asa am vazut io prima data Altavista si mi-am facut cont pe yahoo.

    La radio aveam net, deci, odata ajunsa mare doamna acolo, stateam pe net ca disperata. In 2002 mi-am facut un site de karate (cu numele asta cu care ma semnez) si am inceput sa invat tot mai multe despre ce inseamna sa tii un site, web design etc.). Nu mai lucrez in radio de 4 ani, de cand s-a inchis ultimul studio decent din oras. Dar am afacerea mea pe net.

    • Printesa Urbana spune:

      Bai, deci eu nu stiu ce e altavista, can u imagine?? :)))
      Uaaa, redactor muzical, si eu am fost asa ceva, la radioul liceului, i loved it! tare mi-ar fi placut si mie sa fac radio, dar mi-au zis niste domni de la RFI ca am voce de telenovele, deci radio poate in alta viata.
      Site de karate? :)))) excelent!

  • Hapi spune:

    Evident ca se faceau deja lucrari de diploma „pe internet” Dar nu am vrut sa risc
    Mi-am incropit lucrarea calatorind intre Deutschland si Romania, subiectul era legat de presa germana asa ca stateam pe aici prin biblioteci traducand cu un caiet si-un pix 🙂
    Nu mai stiu cati „anisori” aveam cand un boyfriend s-a decis sa-mi arate ce-i ala internet 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Aaa, nici nu ma gindisem la cumparat lucrari de pe net, cit la faptul ca pe atunci nici nu aveam calculator la care sa ne tastam lucrarea. Omul meu, de exemplu, s-a angajat la un internet cafe program de noapte ca sa aiba acces la un PC pe care sa-si poata tehnoredacta lucrarea. vorbim de anul 2000.

      • Hapi spune:

        Nici eu nu ma gandeam chiar la cumparat. Dar deja existau persoane care mai traduceau cate ceva si puneau cap-coada pentru a incropi o lucrare „noua” cum ar veni 🙂

        Cat despre mine- ce am facut prima data pe net? Initial am avut impresia ca in veci vecilor n-o sa stiu sa il folosesc si nu pricepeam ce e de fapt internetul. Apoi mi-am facut cont de mail parca. Pe o extensie .ro Apoi a aparut sfantul Neogen si dilemele existentiale

      • Monica spune:

        Vai, vremurile cu lucrarea de diplomă! mi-am ales două luni cu tură exclusiv de noapte la radio pentru ca între buletinele de știri să scriu. A ieșit frumoasă și originală și mereu actuală: cu violența în mass-media 😀

  • Chocolat noir spune:

    Eu prima oara am intrat pe net in anul 1 de facultate. E drept ca aparuse „moda” de vreun an-doi pe la mine prin orasel, dar eu nu avusesem ocazia pana atunci. Lucrarile tot conspectand din carti le faceam. Si uite-asa, prima mea adresa de e-mail am avut-o in anul 1 de facultate, pe portalul kappa.ro (cred ca o mai am si acum). Apoi, taras-grapis, pe la cate un internet-cafe sau laborator de info m-am mai pus si eu la curent cu tehnologia. Proiectele de facultate le faceam pe unde apucam (=pe la cine avea un PC si se milostivea sa te lase 1-2 ore la el). Sau la internet-cafe-uri.
    Ah, si telefon mobil tot in anul 1 am capatat. Un Siemes A35, cred, de ala de afisa mesajele (numai 160 caractere) pe un singur rand. Fara jocuri. Fara culori. Cu credit pe unitati. God, cine si-ar putea imagina astazi asa ceva?

  • Oana spune:

    Ioi, ce vremuri! Eu nu ma prea pricepeam la calculatoare, stiu ca aveam oroare de proful de informatica din facultate ( la liceu nu avusesem materia asta), un tip mic si gras, care considera materia lui cea mai importanta. Si sa ma vezi pe mine, care de abia stiam ce-i ala word si excel, incercand sa inteleg programarea :)))). Eram oripilata. Cu lucrarea de licenta … ehei, anul 2003, intr-o dupa-masa dupa ce vreo cateva ore ma chinuisem sa fac doua grafice „pie” frumos colorate cu albastru, am apasat pe ceva si am piedut tot. Tot asa, mergeam la un prieten acasa care avea calculator si ma lasa sa il folosesc cateva ore pe zi.

  • Aa. spune:

    Eu sunt ceva mai tanara, telefon am avut prin liceu parca prima data, insa imi amintesc de conversatiile de 2 secunde, pt ca primele 2 secunde, pe atunci, erau netaxabile. „Hai sus”, „Ia paine!”, „Treci acasa”, stuff like that. Wow, cat a evoluat tehnologia de atunci!!! Fain.

  • Eu am pus mina pe calculator in 97 sau 98, ca ma lasa memoria, nu mai stiu, cind m-am dus de bunavoie sa fac un curs, simteam eu ca asta e viitorul. Asa ca am invatat MS-DOS, Fox Pro si alte bazaconii. Calculator am avut din 99, asa ca mi-am facut lucrarea de diploma fain-frumos acasa, iar frate-mio a scris-o pe a unei colege, contra cost. Ca pe urma am fost idioata si nu am salvat-o pe o discheta, e altceva. Am pierdut-o odata cu hardul.

  • Alexandra spune:

    Siemens A50 primul telefon nou (avusesem o caramida Nokia cumparata de la cineva inainte), relativ tarziu, prin 2004. Mama, ce fascinata eram de ratustele care apareau cand inchideai/deschideai telefonul… Pfiu! Vremuri, vremuri… Primul job tot la 19 ani, era din asta de duzina, apoi prin presa am ajuns la 20 si 21 de ani, in practica – la ghid la Adevarul si Radio Romania. Acum nu mai are rost sa incerc in domeniul asta al presei din 1000 de motive…

  • Andrada spune:

    Dear, eu mi-am făcut lucrarea de diplomă DE MÂNĂ, acasă, într-o acerbă lipsă de timp (dormeam când picam, mâncam când simțeam că leșin, în rest băgam mare). Era pe Dreptul Mediului și era ceva cu protecția florei (…?). Deși eu am făcut-o, nu mai țin minte NIMIC.

    După aia i-am dat teancul de foi scrise de mână unui băiat din Regie, care l-a tehnoredactat repejor (era iubitul unei verișoare).

    Atunci oricum n-am intrat în licență din cauza unei restanțe rebele de netrecut (deci îți dai seama cam în ce hal de depresie am intrat). Când am dat licența eram deja angajata la o agenție de publicitate și țin minte că am mai completat lucrarea pe ici-pe colo (deh, imprimantă, nopți petrecute în agenție etc).

  • Jules spune:

    Eeeuuu am avut Netscape Navigator „la tata la servici”, în 1996 cred. Atunci pare-mi-se a intrat netul şi la noi în bătătură, iar eu am fost norocoasa cu un tată cu firmă de calculatoare. Hence, unul dintre primele noduri internautice autohtone.

    Aveam voie 1-2 ore pe săptămână (duminica) la „servici”, unde tata mă închidea cu cheia (sic!) şi se ducea în treaba lui. Eu rămâneam în al nouălea cer, cu Sailor Moon şi Sandokan (aveam 10 ani). O imprimantă matricială, care scotea treburi movulii şi făcea ca toţi dracii îmi completa tabloul feeric: câteva fotografii pe lună, că era scumpă foc cerneala.

    Ah. Ce vremuri. Câte dischete stricate. Câţi bani din alocaţie cheltuiţi pe săli de net, de unde copiam cu mânuţa pe hârtie versurile de la Rhapsody…

  • ana spune:

    Primul calculator a fost un Compaq prin 1997, laptop cica!! Era nu alb negru ci negru portocaliu si dimensiunile nu i-ar fi permis sa se clasifice ca bagaj de mana la low-cost!! Pe el mi-am redactat atestatul de final de liceu pe care l-am salvat fain frumos pe o discheta (remember those?) si l-am scos la o imprimanta cu ace.

    Primul contact cu internetul a fost in 1998 in Olanda (am ramas lipita de calculatorul ala vreo 6 ore totally mesmerized!!) si atunci mi-am facut si contul de yahoo pe care inca il folosesc. Imi aduc aminte de Altavista si Mirc si dial up …

    Primul mobil? hmm cred ca mi l-au oferit ai mei pt ca faceam navtea la facultate la Cluj si erau terorizati ca mi se intampla ceva (dupa o tentativa de viol a unui „nas” CFR) ca si cum ala ar fi asteptat sa scot eu Ericsson-ul meu (il tineam ascuns bine intr-un buzunar secret al ghiozdanului- ca pe o comoara) si sa-i sun pe ai mei care ce ar fi facut exact in momentul ala nu stiu! Era imens si il foloseam ca ceas pt ca nu imi permiteam sa sun pe nimeni:))

    Suntem norocosi sa fi vazut evolutii atat de spectaculoase intr-o scurta viata de om!

  • Alina spune:

    Acum 14 ani cred ca te am cunoscut 🙂 . Colege de „suferinta”, intr o vara, in practica la „Aparatorii patriei…sau cum se numea? 🙂 „. Pe internet am intrat prima data la facultate. Calculator avea prietenul :), student la informatica, ba ne mai si transformasem pentru o scurta perioada in mici intreprinzatori, ne am cumparat o imprimanta, stateam in Grozavesti, tehnoredactam/scoteam la imprimanta si lucrarile altora :). Salutari, felicitari pentru blog 🙂

  • Andreea D. spune:

    Da, cand ne dadeam beep în loc de mesaje sau apeluri. Ce vremuri.

  • Roxana spune:

    Intr-a VII-a am vazut primul HTC si-am invatat sa facem floricele. Ma ingrozea faptul ca mie imi ieseau linii nu flori la inceput. Abia un an mai tarziu s-a milostivit directorul de muritorii de la info si a conectat sala la net. Profa statea pe scaun si ne chema in grup de trei sa vedem o pagina pentru prima oara. Holbam ochii ca la o minune si ne dadeam coate intrebandu-ne daca am vazut ceva mai mult decat celalalt sau daca am inteles ce-i aia pagina. :))
    Cand am vrut sa imi fac singura o adresa de mail, pe atunci Yahoo-ul era rege, nici nu stiam bine unde-s toate literele pe tastatura.
    Telefonul si el un lux, l-am primit in 2002 cand am intrat la scoala superioara, era o ditamai caramida cu antena care ma facea si mai chioara decat sunt si pe deasupra dadea impresia apelantilor ca as fi si surda, nu intelegeam decat franturi si ii rugam sa tot repete. 😀 De schimbat am schimbat vreo 3 cartele fiindca nu stiu cum faceam, dar de blocat le blocam.

  • Lili spune:

    Vaaaai, nu pot sa cred! si eu am lucrat la Prima Tv, mai inati ca secretara, iar apoi ca si tine, sef de productie. Ma regasesc total in povestea ta (19 ani aveam si eu pe atunci), aceeasi nebunie am suportat si eu pana in noiembrie 1998. nu-i asa ca pe Nicoleta o aveai sefa? 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Nicoleta Gavrila, daaa! 🙂 Eu am inceput in vara lui 1999. Ah, cit p-aci sa ne intilnim noi doua, ce chestie! 🙂

  • Lili spune:

    Da, ce chestie! Mai erau damas-urile alea amarate? Eu le spuneam „cozonaci” ! Ce amintiri!:)

    • Printesa Urbana spune:

      absolut! si au ramas damasurile alea inca multa vreme… (cel putin pina am terminat eu facultatea, in 2002).

  • Adela spune:

    Mi-am facut prima adresa de e-mail in 2000. Mergeam o data la 2 saptamani la un Internet Caffe din Vitan, care se afla langa caminul studentesc in care stateam. Si prietenul meu de atunci isi facuse mail si ne trimiteam unul altuia felicitari electronice de dragoste. :)))) Un an mai tarziu m-am angajat si am avut un computer numai al meu, cu acces la Internet. Atunci a inceput marea destrabalare! 🙂 Eram extrem de fericita!
    Telefon mobil am avut abia in ultimul an de facultate (tot 2001) pe care dupa cateva luni mi l-au furat tiganii care operau in 123. Ce-am mai bocit!
    Am impresia ca totul s-a intamplat acum multe milioane de ani in urma…..

  • Tatiana spune:

    eu m-am asezat la un calculator in clasa a 12-a (pana atunci stateam la orele de informatica dar ma uitam ca mâța în calendar), asta era cam in 2002-2003 și vorbeam cu lumea pe mirc, vă mai amintiți de el? Acolo mi-am cunoscut actualul soț :D. Scriam căutțnd literele pe tastatura și lumea nu pricepea de ce răspund așa greu :))

  • AndreeaG spune:

    Hehe … eu am facut mate-info in liceu, si mai erau colegi care aveau comp acasa, mai mergeam pe la cate unul sa ne mai benoclam si noi, nu la net, ca n-aveau 🙂 Si era o singura colega de clasa care avea mobil, tot caramida evident, o mai rugau colegii sa il imprumute si lor, si-i dadeau in schimb bani, pe care ea ii folosea sa-si cumpere dulciuri pt care parintii nu-i dadeau bani (in ciuda faptului ca-si permiteau sa-i plateasca tel) pt ca era grasuta si pofticioasa :))
    Cand am ajuns la ASE (2000-2001) am ramas masca de cate tel erau insirate pe banci, ca de, lumea si le etala. Le povesteam parintilor ca daca ar veni cineva sa le fure toate telefoanele la un curs, ar face o caruta de bani cu ele 🙂 Erau scumpe bai, nu eram doar noi saraci …
    Tot odata cu facultatea l-am cunoscut si pe viitorul sot, care statea in Regie, acolo destrabalare, din punct de vedere virtual, desigur 🙂
    Din primul an de faculta am inceput sa lucrez, primul job: oficiant la posta, vre-un an si ceva, mi-a iesit pe nas 🙂
    Primul tel a fost un Nokia 3210, care mi se parea cea mai minunata bijuterie din lume 🙂 A si fost un super-telefon, l-am avut multi ani, adus din Danemarca, tot de prieten, SH, fusese cu o bursa pe acolo si acela a fost cadoul lui pt mine. Ne dadeam zeci de bip-uri in fiecare zi, doar de drag, ca bani de vorbit nu prea aveam 🙂

  • riri spune:

    f misto post!eu am platit enorm – nu numai ptr vremurile alea era enorm,in afara de faptul ca eram noi f saraci- deci cam echivalentul a o suta de euro,iar euro era vreo 40 si ceva de mii,ptr „scris la calculator”si imprimat lucrarea de diploma,redactata evident,de mana.vorbim de anul de gratie 2000.un oras de provincie din romania.munceam deja de 4 ani ca invatatoare si castigam putin sub un milion de lei pe luna.can you imagine?iata un motiv ptr care de atunci nu am mai muncit ca invatatoare,desi asta era pregatirea si vocatia mea,dupa cum am descoperit eu abia dupa 30 de ani,dupa alte studii si multe alte joburi.

  • Me spune:

    Am descoperit netul in 1998 la facultate. Era un chat gen mirc, rula sub dos si stiu ca mi s-a parut ceva extraordinar sa poti vorbi prin litere cu o persoana care e in partea cealalta a orasului. Iar cand primul strain (un finlandez) mi-a vorbit am crezut ca-i unul care face misto… Cum sa poti intra din alta tara pe netul nostru?

    Primul telefon mobil: 2002. Il tineam acasa de frica sa nu mi-l fure in autobuz, dar aveam telefon mobil. Cand a aparut cartela cu minute ieftine (1 cent minutul) am inceput sa-l car dupa mine. Era o „caramida”, cand il scoteam din buzunar radeau multi, dar de mai mult n-aveam nevoie 🙂

  • ellamaria spune:

    eu am avut un amarat de alcatel primul telefon cu o cartela de orange acuma(ca nu imi amintesc cum se numea pe vremea aia), internet prin telefonul fix care se conecta greu si calculator aproape de sfaristul liceului. iar la capitolul presa am lucrat ca reporter si am simtit accidente, teren, alegeri pe pielea mea de multe ori. si da, era ceva frumos de care unii acuma nu au cum sa se bucure

  • ellamaria spune:

    am avut internet in liceu si telefon mobil antic: alcatel. am facut teren in presa si te inteleg perfect:).pacat ca generatiile de azi nu apreciaza unele lucruri ca le au de cand se nasc

  • nusch spune:

    Era demuuult, cand cu dial-up pe Romtelecom si asteptam seara ca pe Mos Craciun, sa se faca 10 pm, sa intram, sa nu consumam impulsuri. Intram de pe contul MyX (providerul de dial-up al lu’ Conex, adica Vodafone :-)))) al fratelui mai mare al unei prietene. Sora-mea si cu ea si cine mai stie cine foloseam acel cont, pe care fratele, cu 10 ani mai mare si marinimos in toate cele, il furnizase.
    Nu mai stiu bine ce faceam pe net, se intampla sa dam sms-uri tot de pe MyX (smsurile alea de le scriai din tastatura).
    Vai, sunetul infam de-l facea modemul ala de dial-up cand se conecta si era pasibil sa-l auda mama si tata si sa se activeze alarma „Impulsuri Romtelecom consumate!!!” Si momentul ala, cand ti-era lumea mai draga si ridica tata receptorul, pentru raportul zilnic al matusi-mii (raport care se incheia, invariabil, dupa ce ti se inacrise de asteptat si dupa ce ea descrisese meniul bunica-mii si al tuturor locatarilor, certurile, medicatia, barfele din birou, traznaile copiilor ei si ai vecinilor, prezicerile Uraniei – sau cine zicea Horoscopul inainte de ea si orice alt eveniment de si-l amintea, din acel prezent, sau din copilarie, a ei, sau a altora :D).
    Si viteza aia de melc resapat, Doamne!
    Of, da, era pe vremea dinozaurilor.

  • Alin spune:

    In Giurgiu inca mai avem in functiune o retea de pagere cu aproximativ 20 de utilizatori http://pager.anunturigr.ro
    Pentru noi sistemul este autonom , nu aven nevoie de operator pentru procesarea mesajelor.
    Toti primim incepand de la meteo, stiri, avertizari hidrologipe, pana la headerele de la email-uri.

    Numai bine!

  • Raluca spune:

    Oau.
    Eu m-am nascut in 1992, in capitala scumpei noastre tari si tot aici am trait pana acuma.
    Parintii mei au lucrat de pe vremea raposatului intr-o unitate de grad 0 (Simultec, mai precis), iar taica-miu a lucrat pe primele calculatoare de la noi din tara (ma refer la cele care se apropiau mai mult de ce avem astazi).
    In ’92 m-am nascut cu calculatorul in casa. Monitorul era de patru ori mai mic ca televizorul si se apropia teribil de mult ca forma de o semisfera (cel putin asa mi se pare acum).
    La 2 ani si ceva, adica in ’94, stiam sa inchid si sa pornesc calculatorul si sa desenez intr-un programel stil Paint. M-am jucat o gramada de jocuri de prin ’80 si inceput de ’90, iar la 7 ani am invatat toate literele si cifrele in…word.
    Din ’97, ’98, undeva pe-acolo, am avut internet constant in casa. Tin minte ca primele facturi bateau factura de telefon fix, iar pe atunci nu aveam mobile.
    Hai ca am dat-o in prea multe nostalgii…

  • Dana spune:

    Net am avut, in redactie, prin 2003 … Dar nu aveam imprimanta!!! Asa ca ma duceam in camaruta unde era calculatorul, cautam ce-mi trebuia sa copiam pe hartie :))) Iar coordonarea se facea prin statii de emisie receptie – cameramanii si soferii aveau, redactori beneficiau doar de pagere.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *