Locul de joacă, această junglă

Locul de joacă unde mergem 6 zile din 7 e mai puțin aglomerat ca celelalte locuri de joacă, probabl și pentru că la 20 de m de el e un altul mai mare și cu mai multe atracții și majoritatea picilor se îngrămădesc la ăsta mai marele (am fost cu Sofia și aici de două ori și de fiecare dată ea a plecat urlînd, iar eu cu cinci migrene una peste alta, așa haos și hărmălaie nici la The Liberty Parade nu cred că se organizează).

La ăsta mai micul se adună seara vreo 15-20 de copii. Sofia e cea mai mică (ocazional mai vin bone cu bebeluși de 1 an, dar se evaporă repejor). Sofia însă nu se lasă. Ei îi place între copii mai mari. Se strecoară între ei, dă capul pe spate și cască ochii. După care îi imită. Dacă ei se ceartă, scoate și ea vocalize ascuțite. Dacă se alergă, fuge printre picioarele lor ca puiul de găină. Dacă se bat (în joacă, desigur, dar ea încă n-are subtilități d-astea), bagă moaca de mirare maximă spre panică moderată și mă cheamă s-o extrag.

Încerc să păstrez distanța. Stau la 2-3 m de ea întotdeauna, cât să știe că-s acolo, dar să aibă libertatea să se joace cum vrea. Uneori mă ia de mână și mă târâie după ea prin labirintul căsuță, noroc că-s măruntă și încap. Alteori ne dăm amîndouă în balansoar. Dar cel mai adesea ea aleargă haotic printre:
– copii mai mari care alergă cu viteză mare (cel puțin o dată pe zi unul o trîntește, apoi își cere scuze politicos și-o ia de la capăt)
– copii care se dau pe role, cu triciclete sau biciclete (copii mari, 10-14 ani, care deși au tot parcul la dispoziție să se învîrtă, îi tratează pe ăștia micii ca pe jaloane și se dau numai acolo, pe spațiul cauciucat de joacă)
– copii mult mai mari care joacă fotbal cu tații (exact pe locul de joacă, nu lîngă), mingi mari și grele de piele care zboară cu viteză (mi-am luat eu una în piept într-o seară de n-am respirat o eternitate, nu vreau să mă gîndesc ce se întîmpla dacă mingea îi venea în cap Sofiei)
– copii care-i fură jucăriile (în rare ocazii cînd mergem cu jucării în parc) și fug cu ele departe, de unde ne fac în ciudă
– copii care urlă (avem în Kiseleff un băiețel care crede că este cîntăreț de operă și care urlă ne cîntă arii. tare. uneori se bagă în tobogan și cîntă de acolo, ca să se audă mai cu rezonanță. e fun primele 5 minute. sofia chiar încearcă să îl imite. apoi nu vrei decît să apeși butonul de mute. sofia îl arată cu degetul și zice Gatga, pa, niuniuniu)
– adolescenți care se împing și înjură (dacă al optulea cuvânt al Sofiei o să fie un băgamiaș, o să știu de unde l-a pescuit)

Nu mi-e clar de ce sînt copiii atît de agresivi, mai ales cu ăștia mai mici. Prima ieșire la locul de joacă s-a soldat cu un pumn în capul Sofiei dat de o fetiță puțin mai mare ca ea, care din senin a venit în fugă spre fie-mea și-o pocnit-o. Direct în fontanela încă deschisă, cred că vreme de 10 secunde a încetat să-mi bată inima de sperietură. Alții vin foarte aproape de ea, la 10 cm și îi țipă în față. Sofia izbucnește în plîns, normal, după cîteva secunde de șoc (noi n-am țipat la ea niciodată, nici unul la altul niciodată, de bruscat nici vorbă). O împing dacă îndrăznește să întindă mîna spre jucăriile lor, în schimb ei pe ale ei le confiscă imediat.

În fine, chiar dacă nu-mi place mersul la locul de joacă absolut deloc, mergem în fiecare seară acolo. Sînt convinsă că socializarea îi face bine Sofiei, cînd aude de parc tropăie ca un elefant pe amfetamine, cel mai adesea plecăm seara de-acolo vesele. Mă gîndesc că și lumea copiilor e ca o junglă, și că ea are nevoie să crească așa, printre ei. O dezvolta cine știe ce skills care or s-o ajute mai tîrziu la interviuri de angajare, de exemplu.

PS: Sigur că sînt în parc și copii mai potoliți care se joacă fără să-i agreseze pe ceilalți, dar sînt minoritari, din păcate. Și nu cred că parcul ăsta al nostru e mai junglă ca altele, cred că peste tot e cam la fel. Așa eram și noi, semi-isterici și agresivi tot timpul? Parcă au prea prea multă energie, pe are o consumă în feluri deloc elegante. De ce? Alimentația, internetul, gadgeturile, bonele care-i răsfață? Uf, e tare obositor 🙁

Da, sigur, sînt copii, e normal să fie plini de energie, dar chiar așa, să fie nevoie să duci copilul în parc cu cască de protecție și să stai mereu lipit de el ca bodyguardul de Whitney Houston? De ce trebuie să fie și joaca o competiție în care cei mai mari și mai răi cîștigă? Adică nu-i suficient că e viața de om mare așa, chiar tre să înceapă lupta de la 1 an?

Pin It

37 Comments

  • Adina spune:

    Cand eram mica m-a impins unul pe gheata, am cazut in dinti si mi-am ciobit unul. Altul m-a lovit si m-a impins la sanius de-am mers in casa urland in hohote si cu pantalonii rupti de-a iesit tata cu mine apoi si s-a rastit la flacaii care ocupau tot locul din fata blocului si-i altoiau pe restul. Imi amintesc o gramada, dar nu are sens sa fac lista. Frate-miu e mai mic si nu mai stiu de cate ori am sarit eu sa-l scot din mainile pustanilor care il luau la impins din orice. Nu stiu cum a fost copilaria altora, in mare a mea a fost ok, dar din cate imi amintesc, cu incidente destule. Cred ca erau la fel copiii, daca nu cumva chiar mai agresivi. Acum e si ideea ca nu-i ok sa-ti lovesti copiii, traume etc, dar generatia mea cred ca si-o mai fura din cand in cand si asta se vedea si la joaca, unde copiii batuti dadeau mai abitir inapoi in altii.

  • Copiii sunt asa pentru ca parintii nu le spun nimic, nu ii atentioneaza ca nu e bine ce fac, niciodata nu sunt pedepsiti.
    Eu vad astfel de evenimente neplacute la noi, cand vin prietenii in vizita cu copiii, unii parinti considera ca eu ca si gazda trebuie sa ma ocup de odraslele lor, foarte rar s-a intamplat ca un copil care a facut o boacana sa fie certat de parinti, nici macar nu i s-a atras atentia.

    • nusch spune:

      Crezi, Mihaela? Eu ii spun alui meu sa nu tipe, cand deranjeaza, sa nu mai faca anumite gesturi in fata altor copii, sa nu le mai spuna „o sa castig cursa” etc. Si el tot le face. Se stramba, pentru ca si altii se stramba la el. Tipa, pentru ca-i place (si mie-mi placea, cand eram mica :D), vrea sa castige toate cursele pentru ca s-a uitat de nouasutenoujnoua de ori la Cars.
      E drept, al meu e un copil din aia cuminti, care ii deranjeaza pe ceilalti adulti prin faptul ca e extrem de rusinos, se ascunde, nu saluta si nu le vorbeste. Asa ca, rau asa, rau asa.

    • Adela spune:

      Nu cred ca sunt asa numai din cauza parintilor… Fi-miu are un an si 2 luni si spune „niuniuniu” si se duce fix unde stie de la mami, tati si bunici ca „niuniuniu”. Daca lui ii plac tare de tot firele si prizele, ce conteaza ce zicem noi… Probabil ca asa fac si altii, si la varste mai mari.

      Sunt convinsa ca adevarul e pe la mijloc. Copiii sunt in mod natural curiosi, aventurosi, energici… si exprima asta si galagios, si ceva mai brutal (chiar daca face „mai-mai”, tot scapa una mai tare), dar da, parintii ar trebui sa fie acolo mereu, si sa ii ghideze usor-usor, sa ii ajute sa inteleaga. Ei sunt responsabili 100%. Nu copiii.

      In ceea ce-i priveste pe prietenii tai… Nu prea inteleg de ce trebuie sa devii dadaca daca esti gazda… Dar na, stii cum e… prietenii ti-i alegi. E adevarat ca nici ca mine, antisociala de cand cu bebe nu e ok, tot de frica sa nu urle/strice/pateze sau mai stiu eu ce…

  • Monica spune:

    Intamplator, m-ai nimerit pentru ca dupa we care a trecut acelesi intrebari mi le pun si eu si mi-e ciuda ca nu mai imi amintesc cum eram eu la 2,3 sau 4 ani.
    Si am ajuns si la o concluzie dar e cu „ori”, adica nu este definitiva: Ori comportamentul asta cu tipete, istericale si agresivitati este normal la o varsta si nu stiu eu, ori copiii fac ce vad acasa sau la locul de joaca si sunt lasati sa fie asa. O sa aflu concluzia finala cand o sa fie al meu mai mare. Acum pare destul de linistit 🙂
    In we am fost la niste prieteni. Mai erau acolo o fetita de 2 ani si un baietel de 4 plus fetita gazdei de 4. Eu ma asteptam ca al meu (10 luni) sa fie cel mai dificil dar am observat ca eram cea mai relaxata mama de acolo. Ailalti se imbranceau, se loveau, tipau de parca ar fi fost surzi, faceau de 100 de ori lucrul care li se interzisese cu 1 secunda mai devreme, etc.
    Ce mi s-a parut complet anormal, aici nu este cu „ori” si am calificat-o drept agresivitate inutila: sub scaun, afara, fara sa deranjeze pe nimeni dormea un pui de catel. Baietelul s-a dus, a tipat sa il trezeasca si cum catelul nu a reactionat destul de repede, i-a mai dat si un sut in timp ce taica-su il privea mandru. Asta a fost momentul cand mi-am impachetat familia si am plecat cu viteza catre casa. Nu de alta, dar nu se face sa educi copilul altuia!

  • Luiza spune:

    E foarte trist… Nepotica mea de 3 ani jumate care este foarte sociabila este respinsa de foarte multe ori de copiii mai mari ca ii spun ca e mica, sa plece! Mi se rupe sufletul cand o vad trista si ma gandesc cum voi reactiona cand va fi vorba ca Eva sa fie pusa intr-o situatie de genul… cum reusesti sa iti pastrezi cumpatul fata de rautatea unor copii?
    Sper sa deprind secretul pana creste Eva…

  • Ana C spune:

    La noi in parc nu se intampla de-astea.stam in cartier rezidential,toti suntem parinti tineri, evident fiecare cu comportamentul propriu si diferit. Ne jucam frumos,mai se tipa sigur ca da, jucariile se iau de la unii la altii, tricicletele la fel si in final suntem toti prieteni si am ajuns chiar sa ne cunoastem intre noi. Sigur, asta nu inseamna ca e perfect totul, dar nah, eu sunt multumita si asa, bine ca avem unde merge..nicaieri nu e perfect.sunt situatii si situatii.

  • Greta spune:

    Copiii fac asa pentru ca au parinti iresponsabili, carora li se rupe ca odrasla lor needucata si nesupravegheata ar putea rani alt copil. Si daca le atragi atentia, sa te fereasca! Chiraie ca apucatii „da’ ce, doamna, se joaca si el, asa-s copiii!”.

    Zaaau? Sa loveasca un prunc in cap e normal?! Pai ia sa-i carpeasca si al meu una odraslei tale, sa vedem, tot „da’ ce, doamna, e copil” ai sa carai?!

    • Omnia spune:

      Raspunde un parinte iresponsabil: copilul meu mai mic ii da copilului meu mai mare cu minivanul vw flower power in cap on a daily basis. Dupa care zice gangav „scuze”. Uneori e invers. Insa in loc de scuze cel mare incepe a boci la gandul ca maica -sa iar il pedepseste. Numai pe el, intotdeauna. Ca e mai mare 🙂

      Sunt haioase formulele astea definitive si nenegociabile gen „parinti iresponsibili”. Ambii, negresit. 😀

  • Bunica spune:

    Nici acum 80 de ani copiii nu erau prea cuminti .Si atunci cand se adunau 4-5 copii incepeau sa alerge sa tipe sa se imbranceasca ,sa se mai ia la cearta si chiar la bataie .Au multa energie si trebuie sa se descarce ,dar cum daca nu prin joc ,alergare si chiar tipete?La tara grupurile erau mai mici si ne jucam mai mult pe ulita satului .E adevarat acum lucrurile au evoluat si asa au evoluat si copiii ,au jucariif multe si felurite .E bine parintii sa inteleaga in parc la joaca nu se iau jucarii ca sunt tentante pentru ceilalti copii si e un prilej de cearta intre ei.De vei intalni copii tacuti ,retrasi care nu participa la joc , se tin de fusta mamei acei copii asa vor fi si la gradinita si la scoala si in viata Ei nu se vor putea adapta. Asa ca fii multumita ca Sofiei ii plac copiii si doreste sa se joace cu ei .Nu poti sa o tii sub un clopot desticla ,o sa mai cada ,osa se mai loveasca ,dar o sa stie sa socializeze cu cei din jur.Sa fii mindra ca e sanatoasa ,e frumoasa si desteapta dupa cum se veda de pe acum.O pup pe nasuc si pe ea si pe voi -bunica.

    • nusch spune:

      Bine punctat, Bunica! Grupurile de joaca sunt din ce in ce mai eterogene, pentru ca se aduna cu totii la locul de joaca. La vremea noastra, se juca fiecare la blocul lui, cu vecninii lui. Cu varianta: „hai, fiecare la scara lui, ca m-ati capiat cu zbieretele!” :D. Acum, sunt toti concentrati pe cateva zeci de metri patrati.
      Apoi, imi amintesc cat de socata era mama dupa vreo sedinta cu parintii, ne spunea de zeci de ori ca e ca la balamuc in scoala aia in pauze, numa’ zbierete si imbranceli, ea n-a vazut asa ceva!
      Eu cred ca sunt si deficiente de educatie din partea parintilor, si impulsul copilariei. Copiii mai mari par, in genere, sa manifeste o nevoie de a se da mari in fata celor mai mici, sa-i alunge, sa-i priveasca de sus. Cei care au frati mai mici sunt mai toleranti, uneori (nu mereu, daca au frati mai mici pe care-i resimt ca pe niste poveri, ii vor indeparta si pe ceilalti). Copiii sunt cruzi, de multe ori (rautaciosi, adica). Sun trasaturi de temperament, poate, sau induse de parinti. De exemplu, eu am fost mult mai rautacioasa decat sora-mea. Cum se explica treaba asta, daca nu prin temperament?
      Altfel, avem niste prieteni pe care nu i-am mai invitat pe la noi pentru ca cel mare, acum 2 ani, la Revelion la noi acasa, a terorizat nu numai copilul nostru (inccerca sa-i bage mana-n ochi cat Tudor era la mine-n brate!!), dar si adulti – zvarlea cu diverse prin aer, zbiera, tragea de orice, in timp ce parintii lui se refugiasera in bucatarie. Sunt si copii mai greu de gestionat, pe care parintii ii abandoneaza altora – bunici, bone, cunoscuti – si, cand trebuie sa-i gestioneze, urla la ei, ca ii depaseste situatia. Taica-su, in schimb, chiar daca-l cearta cand e agresiv, o face de complezenta, se simte mandria din glasul lui ca fi-su e un cocos…
      Eu zic sa ai rabdare, fata o sa creasca si incindentele vor fi mai rare, cel putin mie asa mi se pare, cu Tudor.
      Mie, uneia, imi trebuie putin sa mi se activeze alarma de copii rautaciosi, de multe ori ma abtin sa nu ma infig in ei. In parcul Regina Maria, acum 5 zile, unul de vreo 8 ani i-a pus lui Tudor piciorul pe fata – se catara pe o scara din aia de sfoara, n-a mai avut rabdare sa termine si asta si il vad cu mutra schimonosita sub tenisii aluia. Cand l-am atentionat (muuuult mai calm decat eram in interior), mi-a zis ca nu si-a dat seama! Pai, mai aveam un pic si-l pocneam!

  • Alina spune:

    Eu sunt nascuta in ’86 si-am copilarit in Suceava si niciodata in viata mea nu am avut parte de asemenea lucruri. De la 4-5 ani am avut privilegiul – asa mi se pare acum – sa ies afara la joaca, in fata blocului, de una singura. Mama se mai uita pe fereastra din cand in cand ca sa se asigure ca nu am disparut – nu de frica sa nu fi luat vreo bataie, vreo minge in cap sau altceva. Eram o multime de copii in curte, fete si baieti, fugeam de colo-colo toata ziua, ne jucam in fel si chip, uneori ne suparam si ne certam dar intotdeauna am fost nonviolenti, nu urlam, nu ne furam jucariile unii altora, s.a.m.d. Acum, la 27 de ani, mai ies din cand in cand cu finul meu de aproape 5 ani in parc in Suceava si mama lui il lasa sa zburde si sa se joace liber prin locul de joaca…Si copiii mi se par mult mai energici si mai nelinistiti decat tin minte sa fi fost eu vreodata insa sunt in genere prietenosi si nu prea exista incidente neplacute. Isi impart si jucariile….si mama finului meu nu-si simte niciodata amenintat copilul de prezenta celorlalti copii.
    Dincolo de alimentatie si de suprastimularea vizuala si auditiva, pe care eu tind sa le cred vinovate pentru agitatia cea mare a copiilor, mi se pare ca traiul in orasul asta, Bucurestiul, afecteaza foarte mult copiii. Prea multi copii fortati sa imparta un spatiu de joaca mult prea mic, prea multi parinti care petrec prea putin timp cu copiii lor -pentru ca astea sunt conditiile orasului mare-mare in care petreci 1-2 ore doar pe drumul pana la serviciu si inapoi plus 8-9-10 ore la serviciu – prea multe bone, din care multe presupun ca nu sunt tocmai cele mai bune educatoare ale copiilor de care au grija…apoi tendinta adultilor de a se transforma in bodyguarzii copiilor, facandu-i sa simta ca ceilalti nu sunt persoane potential-prietene ci amenintari potentiale, concurenti in lupta pentru spatiu, pentru jucarii, pentru locul de joaca…relatii deficitare ale adultilor cu copiii, prea mult rasfat drept compensatie pentru lipsa parintilor din viata copilului…etc. In fine, eu puteam, in orasul meu mic, sa leg prietenii cu copiii cu care ma vedeam zilnic, ajungeam sa ii cunosc, sa am o imagine despre ei ca persoane, personalitati. Si-aveam in capul meu ideea ca alt copil din cei pe care ii intalneam zilnic este o PERSOANA cu care as putea sa ma imprietenesc sau sa ma joc, cu care as putea sa am o legatura. Ceilalti copii nu erau niste straini pentru mine, chiar daca erau propriu-zis straini. Instrainarea, alinerarea fata de adulti si fata de cei de aceeasi varsta, competitia pentru spatiu si jucarii, nepasarea copiilor in raport cu altul si altii si lipsa din mintea lor a unei idei despre limitele pe care trebuie sa le respecti in raporturile cu altii, cam astea cred eu ca ar mai fi cauzele convietuirii in haos a copiilor din Bucuresti. Locuiesc de niste ani buni in Bucuresti, sansele sa ma mut de aici sunt foarte mici – si ma intreb mereu ce-o sa ma fac eu cu propriii mei copii in orasul asta, atunci cand o sa le vina vremea…

  • Liza spune:

    De ce sunt asa? in mare parte, din vina parintilor. si nu ma refer la toti copiii, ei sunt galagiosi si energici de cand lumea, asa am fost si noi, sunt convinsa ca nu fac din rautate, asa imi place sa cred. doar ca nu-si dau seama de repercursiunile actelor lor, de aia se zice ca mintea ne vine la cap cand ajungem la maturitate. cu ce nu sunt de acord insa? cu parintii care nu zic nimic, eram in parc cu Stefan, un baietel de vreo 3 anisori jumate il impinge. al meu nu zice nimic prima data, a treia oara cand e impins se pune pe plans, asemenea Sofiei, nu e obisnuit cu urlat, bruscat etc. M-a uitat cel putin 10 min dupa baietelul respectiv sperand sa-i reperez parintele ca sa-l rog sa se uite la el din cand in cand si ce-am primit? raspunsul maica-sii a fost: sunt copii, se joaca. da, sunt perfect de acord dar din joaca de genul asta se poate ajunge la ceva mai grav, daca cadea si dadea cu capul de rampa? chiar nu sunt genul de mama supra-protectoare dar consider ca le putem trasa niste limite la joaca asa, macar pana mai cresc putin, nu?

  • Anca spune:

    Imi pare rau ca ai parte de astfel de probleme. Noua nu ni s-au intamplat (inca) asemenea lucruri… „Piciunica” mea are 11 luni si cand mergem in parc luam toate jucariile deoarece e foarte interesata de copii si de jucariile lor. Nu este la varsta la care sa inteleaga ca nu e voie sa ia /puna mana pe lucrurile altora si nu mi s-a parut ok ca solutie sa ii interzic sa se joace cu lucrurile altor copii asa incat caram in rucsacel jucarii de toate felurile (mingi, plusuri etc cate o jucarie de fiecare fel). Face schimb de jucarii cu alti copii sau se joaca impreuna cu ei cu jucariile din dotare. Si sunt foarte bucuroasa ca socializeaza cu copii de varste apropiate (maxim copii de 2 ani) si cred ca in timp va invata sa imparta jucariile. Deocamdata atat la ea cat si la ceilalti copii am observat tendinta de a se juca in special cu jucariile celorlalti cu deosebirea (si aici cred ca tine de varsta , nu de educatie, cum cred unii) ca copii mai mari ca varsta ca ea vor si jucariile ei si cele proprii (nu vor sa renunte la nimic 🙂 chiar daca parintii am vazut ca ii invata corect ) in timp ce ea renunta usor la ale ei pentru cele ale altora. Nu am avut parte de incidente , ne-am inteles foarte bine si cu copiii si cu parintii (atat eu cat si ceilalti parinti am tratat cu tact si intelegere situatiile cand Alexia devenea prea posesiva cu jucariile altora sau alti copii cu jucariile ei), sunt lucruri normale specifice varstei iar noi ca parinti trebuie sa-i invatam generozitatea si deprinderile sociale (acestea fiind lucruri dobandite si nu naturale si necesita timp) cu calm si rabdare…. Dupa cum am spus nu am avut parte de incidente de genul agresiune … Fetitele mai mari de varsta (4-5 ani ) de regula sunt foarte dragastoase cu „piciunica” mea ( pe care o plimb prin parc imbracata in rochita, cu fundita) si mereu ma trezesc ca vin s-o pupe si s-o imbratiseze (pentru ele e ca un fel de papusa mai mare), ceea ce pe mica mea nu prea am observat s-o deranjeze… Mai nasol e cu baietii mai mari (ca ei n-au asemenea porniri 🙂 ha ha ha) iar Alexia , care nu cred ca cunoaste diferentele dintre sexe e foarte uimita sa se vada ignorata de ei la joaca. De fapt , asta ar putea fi singurul lucru care ma deranjeaza… Mi se rupe inima sa vad cand e ignorata sau respinsa de vreun copil cand ea se indreapta spre el cu atata curiozitate si speranta si imi imaginez ca sufera , tocmai ea, care e rasfatata intregii familii, primul copil, nepot, stranepot….Dar si asta e o lectie de viata, nu? 🙂 Atat pentru parinti cat si pentru copii…. Din pacate nu-i putem proteja intotdeauna. Putem doar sa le fim alaturi (atat timp cat ne-o vor permite) si sa speram ca sfaturile noastre ii vor ajuta….

  • Antoaneta spune:

    Nu sunt toti la fel,dar depinde de locul unde va jucati.
    La noi in grupul de copii cu care se joaca cei doi pitici ai mei, este un baietel de varsta baietelului meu (mai exact ei doi sunt cei mai mici din grup) care ii loveste pe toti in cap cu pumnul cand nu-i convine ceva, cand vrea o jucarie.
    Pe Andrei l-a lovit o singura data, in urma cu 2 ani, insa de atunci fiu-miu refuza sa se mai joace cu acel baietel; rar se intampla sa greseasca si sa intre in joc cand e prezent si celalalt. Ma bucur ca a depasit frica de el si trauma (asta s-a intampla in primele 6 luni dupa ce a fost lovit), insa nu il pot convinge (nici nu ma stradui) sa se joace cu celalalt. A avut o perioada scurta in care l-a acceptat pe celalalt, insa s-a oprit cand a vazut ca a lovit-o pe verisoara lui in cap cu pumnul.
    Mentionez ca pe Andrei nu l-a mai lovit de acum 2 ani, iar pe Daria niciodata.Cred ca ei sunt exceptiile care nu patesc nimic, in schimb ceilalti….primesc acest „gest de bunavointa” de la tancul de 4 ani fara ca vreunul dintre adulti sa intervina si sa opreasca.
    E adevarat ca eu am intervenit o singura data si a fost de ajuns,iar Daria (6 ani) i-a spus clar ca nu are voie sa se atinga de ea ori de fratele ei ca altfel e jale (m-a zi amuzat ca a spus acest lucru pentru ca ea nu loveste niciodata copiii, iar de certat se cearta doar cu fratele ei).
    In schimb, am avut bucuria de a merge cu Daria la un curs de engleza care se tine la Follow me pe bd.Timisoara; au pauza de 15 minute timp in care merg in parcul din fata sediului ca sa se joace. Am ramas placut impresionata de faptul ca s-au imprietenit toti copiii si s-au jucat exceptional de frumos, fara sa se loveasca, sa se bruscheze…Aveau grija si la cei micuti de la grupa de incepatori si ii fereau…
    Cred ca depinde de educatia de acasa, de genele mostenite….
    Alt loc de joaca nu aveti? E grav daca o lovesc in cap

    • Alexutza spune:

      Bun punct Antoaneta, alt loc de joacă nu aţi încercat? Noi ne-am format un mic grup de amici de joacă şi în afară de mici dispute benigne, normale la vîrstele astea mici, totul este magnific. Iar la locurile de joacă pe care le frecventăm, copiii mai mari se poartă şi se joacă, în general, foarte frumos cu cei mai mici. Dar este pe încercate, dap, fiecare pe propria piele, ca să zic aşa 😀 Might I add, contează atît locul în sine, dar şi orele la care te duci. Pînă la urmă o să vă potriviţi cu un grup care împărtăşeşte good vibes.

      • Printesa Urbana spune:

        nu prea avem alt parc in preajma, dn pacate. oh well, e si asta tot o etapa.

        • Alexutza spune:

          Oh, eu locuiesc departe de orice parc, mergem cu metroul în fiecare zi pînă la parc & loc de joacă. De mică, pentru că nu avem alternativă. Long live Metrorex!

          • Printesa Urbana spune:

            noi nu avem nici metrou aproape si doar 1 ora jumate intre masa de dupa-amiaza si rutina de culcare, so sintem cam obligate la parcul asta. crede-ma, daca aveam alte solutii, nu stateam in jungla asta, sint o pers descurcareata! 🙂

            • Alexutza spune:

              Sorry, nu vroiam să las să se înţeleagă că nu ai fi descurcăreaţă, doar prezentam soluţia noastră, ştiu părinţi care în aceeaşi situaţie fiind au ales să nu meargă cu metroul totuşi, din mai multe motive, în sine foarte întemeiate 😀 Ce nu facem pentru copiii noştri, nu? 😀 Vă doresc să găsiţi pînă la urmă oameni frumoşi şi copiii lor 😀 Există.

  • Ileana spune:

    Agresivitatea apare în mod normal la copiii mici, mai ales între 2 şi 3 ani (când apar şi celebrele crize – „tantrum”-urile -, prin care copilul îşi afirmă eul). Nu ţine de educaţie, ci e o etapă prin care trec aproape toţi copiii.

    • Madalina spune:

      Te contrazic….dar crizele de tantrum se manifesta altfel. Sunt crize de isterie care se manifesta mai ales in contact cu adultii. In plus, oare de ce crizele astea de manifesta asa doar in Romania?

      • ioanam spune:

        whaaat! doar in romania???

        mai experimenteaza, te rog! dar stai, e asa usor sa zici ca aici, in romania asta de kkt, s-a rasturnat caruta cu prosti, obiceiuri tampite, oameni tampiti……..

      • Ana (Milano) spune:

        Garantez ca in Italia este exact…dar exact la fel. Cred ca e ceva ce incepe sa tina de perioada in care traim si mai putin de zona georgrafica 🙂

  • Madalina spune:

    Nu credeam ca o sa ajung vreodata sa gandesc asa, dar copilul e oglinda familiei. Daca acasa el vede agresiune, preia comportamentul ca pe ceva normal. In opinia unui copil agresat de catre adulti, a da cu pumnul/ palma/ picioarele, e semn de putere. Asa ca….
    Oricum, chestia asta e tipic romaneasca. Nicaieri in lume nu vezi asa ceva. Mergem des cu bebe al nostru (are aproape 1 an) la locuri de joaca. NICIODATA nu am vazut acolo un copil agresiv, indiferent de varsta. La cresa unde merge este un singur copil agresiv pe care ceilalti copii l-au indepartat. Asa ca agresivul se joaca mereu singur si nimeni nu il tolereaza. Nu e ok nici pentru el sa fie stigmatizat inca de la 3-4 ani, dar aici violenta e aspru pedepsita si profund descurajata. In 3 ani, de cand m-am tot mutat dintr-o tara in alta, nu am vazut nici macar o data un copil la care parintii sa tipe, nici vorba de palme date. Ceea ce in Romania, ma scuzati, dar vezi la orice pas. In concluzie, asa parinti, asa copii. Mai rau e de cei ca tine, care se straduiesc sa faca educatie cu vorba si cu bun simt, si sunt nevoiti sa traiasca printre creaturi de genul asta.

    • Antoaneta spune:

      Noi am fost pentru prima data cu cei mici anul trecut la mare in Nessebar-Elenite (Bulgaria) si am ramas profund impresionati de cateva gesturi facute de turistii rusi/ucraineni: lasasem jucariile pe nisip si intrasem toti in apa asa ca
      1. au venit o bunica si un baietel, s-au jucat cu ele, au pus totul la loc cand au plecat
      2. apa a luat una dintre galetusele de pe nisip,iar unul dintre copilasi a fugit repede sa o recupereze si sa o puna la loc desi el se juca mai departe

      As vrea tare mult sa vad acelasi comportament si la noi pe plaja,nu sa stai stresat ca iti fura ceva si ca e posibil sa fii si injurat daca comentezi

      • Printesa Urbana spune:

        la mare la 2 mai anul asta am avut experiente placute, copii foarte faini care au impartit mereu jucariile, le-au cerut respectuos pe ale Sofiei… chiar a fost susprinzator de eleganta interactiunea!

  • Ana Alina spune:

    Asta e motivul pt care nu ma pot hotari sa ne mutam la Bucuresti… Chiar daca ne-ar fi muuuult mai bine financiar, se vede clar ca Biancai ii e mai bine la tara.

  • sfinx spune:

    jungla ne mistuie pe toti =)

  • wlfp spune:

    Nu stiu daca tine de tara sau geografie, cert e ca aici eu nu am vazut pana acum copii asa agresivi. De fiecare data cand un copil era usor mai energic/agresiv poate cu altii parintii ii atrageau atentia, dar de lovit nici nu se pune problema.
    La cresa am observat ca copilul meu fiind cel mai mic, copii mai mari veneau si il mangaiau pe crestet si il pupau si se bucurau ca a venit la cresa. Deci un total diferit comportament.
    Oricum e bine ca vrea sa socializeze, pt ca invata mult urmarindu-i si imitandu-i pe ceilalti copii.
    Crestere usoara va doresc :).

  • Ana spune:

    Sfinx, m-ai facut sa rad!!! Ma pregateam sa scriu un comentariu despre viitorul care ne asteapta, cu asa de multa agresivitate care este in jurul nostru. Ma gandeam ce respect vom avea noi din partea noiii generatii, atunci cand vom ajunge la varsta a treia. De fapt, nu vreau sa ma gandesc.

  • Liz spune:

    Noi mergem des prin parcurile din zona Dristor si copiii, in general, sunt cuminti si blanzi. Ca respect nu poti sa pretinzi la 3-4-5 ani oricat ti-ai dori. Vin copii cu varsta maxima de 5-6 ani dar cei mai multi au cam 2-3 ani si sunt ok. Nimeni nu a lovit-o pe Natalia, si ea este destul de dornica de socializare, se duce in mijlocul lor acolo chiar daca e mult sub media ei de varsta. Jucariile ii mai sunt luate dar si le ia pe ale altora. Ce pot sa ii cer la 11 luni? Si parintii aia isi indeamna copiii saa imparta dar na, nu prea se tine cont avand in vedere varsta extrem de mic (unii nici nu merg inca).
    Ce m-a deranjat este ca baietii mai mari de vreo 7-8 ani (sunt putini, ce-i drept) scuipa pe acolo cu o lejeritate vecina cu nesimtirea. Si sunt sigura ca asta au vazut la tatii lor… Obiceiul asta este dezgustator si nu prea ai cum sa te lupti cu el, din pacate. Tot categoria asta de varsta e mai agitata si inclinata spre agresivitate. Eu, daca as avea un baiat, l-as duce sa practice un sport unde sa-si descarce energia si sa se mai astampere un pic.

  • Andreea Dobre spune:

    Really, „cinci migrene una peste alta” (și nu-mi țineți, vă rog, o scurtă lecție despre hiperbolă ca marcă a stilului jurnalistic & de blog…)? Vă deranjează copiii care urlă? Acuma, zău, arii de operă în tobogan… Dacă schelălăia manele ce-ați fi făcut, v-ați fi sufocat de indignare, as a statement? Nu recomand, rămâne copilul nesupravegheat cât hiperventilați.
    Înțeleg că brandul dumneavoastră e să vă apărați sângele albastru și bobul de mazăre. Dar, din când în când, o cură de realitate poate vă ajută să coborâți nasul din cloud 9. Încerc eu o schiță, pe gratis:
    -mergeți într-o curte de grădiniță, la ceasul pauzei „de ieșit afară”, să vă desfătați acolo cu acute;
    -căutați un loc de joacă de cartier (nu Kiseleff, Kiseleff e parfum de roze elitiste…) și priviți de pe margine, în scop de documentare ca la FJSC, pentru o relatare la cald – vestimentație, gustare, ce fredonează minoru’, cum urlă la el majoru’, câți pumni se schimbă și pentru ce pricini. După, bucurați-vă de Kiselefful cu furat temporar de jucării și operă în tobogan (știu, am mai zis, dar băiețelul urlătoriu e pentru mine centrul de interes al postării dumneavoastră. Priceless…).;
    -când mama ori bunica ori unchiul cu lanț gros vă răspunde „așa sunt copiii”, adunați-vă curajul și ripostați cu „al meu nu e așa, vă rog să observați diferențele”;
    -când fetița dumneavoastră va lovi, ea prima, un copil pe terenul cauciucat (verbul e la viitor, nu la condițional), amintiți-vă, în același răgaz de zece secunde, ce scriați pe blog când Sofia avea un an. Și cereți-i scuze, în gând, băiețelului care urlă arii.
    Cu un fel de uimire în fața unor anumite motive de indignare,
    Andreea Dobre

    • Liz spune:

      Problema reala nu e ca unii copii sunt mai violenti ci ca parintii ar trebui sa stea pe langa ei, in loc sa butoneze pe iphone. Asta e, stii ca al tau are tendinta sa zgarie, sa muste, sa dea pumni sau orice actiune mai putin pasnica trebuie sa fii cu ochii pe el.
      Altfel, te poti astepta oricand sa apara un parinte zicand ca al tau i-a spart capul, buza, arcada copilului sau si alte lucruri mai putin placute. Sigur, asta daca te intereseaza ce face copilul tau in societate, dar multi au atitudinea asta pe care ai afisat-o tu: lejera si lipsita de responsabilitate.

    • kittysor spune:

      …pai se putea fara un comentariu ca al tau?!

  • wlfp spune:

    Anca draga, comentariul tau mi-se pare usor deplasat.
    In primul rand e normal sa nu iti convina sa auzi urlaturi (nici mie nu imi plac), cel putin cand iesi in parc. E dreptul fiecaruia sa se bucure de liniste alaturi de copil si la locul de joaca, care nu e sinonim cu „loc de urlete”. E dreptul fiecaruia sa ceara (si poate sa si primeasca) un parc mai ingrijit, un loc de joaca mai linistit, parteneri de joaca mai pasnici si asa mai departe.
    Apoi nu inteleg de ce o trimiti pe printesa la gradinita. Ce sa faca acolo? Sa ii auda pe alti copii urland? De ce? Ca sa demonstreze ce? Ca doamnele educatoare pot sa munceasca intr-un astfel de mediu? Bravo lor, nu toti avem rabdarea necesara si ne bucuram ca ele exista. Cuvantul mama nu e sinonim cu „sunt imuna la urlete”. Sunt antrenata, dar nu imuna.
    Apoi o trimiti intr-un loc de joaca de cartier, probabil unul mai naspa, asa, cu mamici, bunici si unchi cu lantul gros. Pt. ce, ca sa invete ce? Cat de jos poate sa atinga nesimtirea si indiferenta specia umana? Asta e universul spre care tingem? Astea sunt exemplele cu care vrem sa ne inconjuram?
    Adica isi face omul normal un copil, cu greutati, cu sacrifiicii, cu dragoste, cu multe griji, cu multa munca, si isi zice in sine: „Daca mi-am facut un pui de om, hai sa ii ofer ce am si ce gasesc in jur mai bun”. Si ce insemna „cel mai bun” pt tine? Sa iti duci copilul intr-un loc de joaca de unde nu poate invata nimic bun, ci numai prostii, rautati si lipsa de educatie, sau in cel mai frumos parc accesibil, cu roze elitiste? Ce e rau in a dori pt copilul tau tot ce e mai bun si mai frumos din lume?
    De ce trebuie sa ii arat copilului un cacat in loc de un trandafir, pentru ca exista cacatul ala? Lasa, ca are timp sa il descopere, pana atunci vreau sa ii arat doar o lume frumoasa.
    Da, intotdeuna poate sa fie si mai rau, dar asta nu insemna ca nu trebuie sa tingem spre ceva mai bun. Sa vrem sa fim mai buni si sa ne invatam copii sa fie mai buni. Daca asta ne face in ochi altora elitisti, cu sange albastru si bob de mazare in fund, asa sa fie. Eu nu vad nimic elitist in asta.

  • riri spune:

    Hai mai fetelor,nu va mai ambalati.REALMENTE aveti dreptate toate.Optica se schimba in fuctie de variabile ca vechimea ca mama,geografie,demografie etc. Easy!

  • Ce capusor tuns! Si ce pantalonasi de micuta indianca are! 🙂

  • kittysor spune:

    Te iubesc Ioana pentru postul asta!

    Stati sa vedeti ce-mi vars eu ofu’ acum :((
    Eu il preiau pe bebe in fiecare seara dintr-un parc supra aglomerat din Drumul Taberei; si mai stau cu el inca vreo 2-3 ore! Rare sunt zilele cand nu ma enerveaza ceva!
    In primul rand parcul este foarte aglomerat fiindac s-a inchis parcul mare si toata lume se ingramadeste in parculetele de pe langa blocuri!
    Pe langa faptul ca abia incapem mamici+bebiti mai vin si batrani ca sa nu le spun bosorogi care comenteaza; deci e un fel de spectacol la scena deschisa! Intr-o seara mi s-a adresat intrebarea ” asa se vine imbracata cu copilul in parc?” Asta nu-i important! Important este ca nu mai exista pic de respect, pic de amabilitate, pic de educati, pic de bun simt!
    Daca ar fi sa insir aici lucrurile care ma deranjeaza in parc —e mult spus parc, sotul ii spune „crescatorie de copii” , cred ca mi-ar trebui mult spatiu! In mare ma deranjaza ca isi lasa copii in leagan cu orele fara sa le pese ca mai sunt inca 5-6 care asteapta in conditiile in care sunt doar 2 leagane; isi aduc ditamai carucioarele fix in mijlocul parcului, fix pe locul de mers.
    Aseara mi s-a intamplat o chestie care m-a blocat, efectiv nu stiam cum sa reactionez: O fetita cam la 3 anisori l-a calcat pe Matei pe manuta, intentionat! Am cautat cu privirea sa vad insotitorul fetitei!Am vazut pe banca un tip la vreo 30 ani, mi-am inchipuit ca e tatal! Dupa 5 minute ii lui Matei o palma peste cap! Am intrebat-o ” de ce face asta, de ce se comporta asa”
    Mi-a raspuns pe un ton foarte agresiv si cu o atitudine de am inlemnit, cu mainile in sold:” e mic si urat, nu vreau sa-l las pe topoganul meu” WOW …taicasu sau cine naiba o fi fost ala, a inceput sa rada! A continuat sa stea pe banca, nu s-a implicat deloc, probabil era mandru ca odrasla si-a creat teritoriu si actioneaza ca in jungla! Nu am stiut ce sa fac! L-am luat pe Matei de acolo si am plecat un care nervi! Azi vreau sa pregatesc discurs pentru tata,frate,bon sau ce naiba o fi ala care o insoteste! Vreau sa inchei cu fraza ” daca nu vrei sau nu poti sa-ti educi copilul voi fi nevoita sa o fac eu!”
    Exact ca si tine merg in parc deoarece lui Matei ii face bine, socializeaza! Are si prieteni, pe Tudor si pe Mara, Mara are o multime de jucarii pe care le insira in tot parcul apoi la plecare catvia parinti stau sa adune jucariile Marei (particip si eu la operatiunea recuperarea jucariilor) noroc ca are numele scris pe ele 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *