Trei, doamne, și toate trei cu bicicleta

M-am îndrăgostit de mititele, dar mai ales de muma lor, mi se pare atît de nemaipomenit de grozav ce fac fetele astea trei acolo împreună, pfoa, mîine aș abandona tot: casă, pisică, limbă maternă și aș fugi acolo unde poți să-ți cari copiii în căruciorul de butelii împins de bicicletă fără să le riști viața la fiecare pedală. Nu știu unde e tatăl familiei, probabil ceva mai în spate, cu cei doi băiețoi ai familiei în celălalt cărucior de butelii împins de bicicleta masculină a clanului. Ah, ce viață! Ce moace! Ce gambe!

De aici.

Pin It

Tags

19 Comments

  • C spune:

    Pai ce te tine sa pleci in Olanda sau Scandinavia sau Austria sau Irlanda, zone/tari in care poti face liber si sigur lucrul asta? 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Pai… Si ratele la casa asta noua din ce sa le platim? Si mincare cu ce sa cumparam? Neah, sintem prea batrini sa haiducim. Iar Sofia e prea tinara. Maybe in another life. But its nice to dream. 🙂

      • L spune:

        Important este sa vrei cu adevarat. O data luata decizia poti pune universul in miscare si se realizeaza dorinta. Rate, varsta, sunt niste realitati, dar nu de nedepasit. Singuri ne incorsetam si ne limitam.
        Sper sa nu te supere commentul meu, sa stii ca este intr-un fel scris pt mine 🙂 si eu imi doresc ceea ce e in poza. Ma aflu intr-o situatie din care ar trebui sa ies doar depasind limitarile astea, care intr-un final sunt impuse de mine.

  • C spune:

    Rata se plateste din inchirierea casei :D.
    Mancarea se cumpara din banii de la job din tara adoptiva :D.
    Nu e haiduceala, e doar o mutare in alta zona. Oameni ca tine sau Liviu isa gasesc relati usor joburi bune in Vest.
    Raspunsuri sunt, inteleg insa motivatia :).

  • Alina spune:

    In Copenhaga vad zilnic zeci de astfel de biciclete. Sunt mai multe modele, dar cea mai raspandita – cel putin in Danemarca – este Christiania Cargo Bike. Lumea cara orice cu ele, de la mobila si brazi de Craciun pana la oameni. Am vazut si patru copilasi intr-una 🙂

  • mara spune:

    Ai uitat „Ah, ce străzi!”. Că la noi nici cu căruciorul nu poți înainta uneori… 🙂

  • Maria Xing spune:

    Ia veridic-o pe Taza! 😀 http://lovetaza.com/

  • thea spune:

    Prietena mea isi cara zilnic cei trei copii pe care ii are cu un carut de genul asta… al ei are chiar si o husa de plastic, daca ploua, nu-i uda copiii :). Personal, mi se pare destul de greu sa strunesti o bicicleta cu carut; prietena mea spune ca e nevoie doar de forta si de un pic de experienta :). Noroc ca zona e destul de plata, nu-s dealuri :).

    • Adina spune:

      Buna, Thea 🙂 Eu am vazut si bicicleta semi-electrica (nu stiu cum se cheama exact) si cu carut si fara, mi se pare foarte utila cand e mai greu de pedalat sau obosesti pur si simplu.

  • Adina spune:

    Eu zic sa nu te gandesti la abandonat nimic, Ioana, pentru ca bicicleta asta ar putea deveni realitate chiar si-n Romania cu un pic de initiativa si implicare. In Polonia se iese pe biciclete o data pe luna in grupuri foarte mari, se blocheaza strazi etc, se tin intalniri de tot felul, exista organizatii active. Asta de mai bine de un an cred. Rezultatul? S-au creat mai multe piste pentru biciclete si anul acesta s-au introdus de inchiriat cam peste tot prin oras si sunt si extrem de ieftine, s-au facut harti cu rute pentru biciclisti, poti primi training etc etc 🙂 Lucrurile s-au schimbat mult aici, in bine, in decurs de doi ani. Cand am ajuns aici, nu era deloc asa, abia vedeai cate o bicicleta ici colo. Iar daca la inceput eram si eu mai tematoare, acum biciclesc cu incredere. Inca nu e ca-n Amsterdam, dar incet incet, cred ca se poate 🙂

    • Adina spune:

      *Asta cu biciclitul in scop de umplut si blocat strazi e o forma de protest pentru conditii mai bune, piste mai multe etc – am uitat sa precizez si poate nu se intelege care-i scopul 🙂

      • Iuli spune:

        Hmmm mie nu mi se pare mai bine neapărat, da au apărut niște piste, și la mine în cartier și în mai multe zone, dar sunt făcute tot în bătaie de joc, tot se pot parca mașini pe ele, și în plus nu este ca în Berlin de exemplu, unde comunică unele cu altele frumos, poți merge și în periferie și în câmp trecând pe bicicletă, și nu există loc unde sa nu ajungi așa. Noi avem program la metrou, da recunosc că există în sfârșit posibilitatea de a duce bicicletele în metrou, ceea ce e un pas înainte… dar nu cred că vom ajunge la nivelul țărilor civilizate vreodată.
        Apropo, v-ați plimbat vreodată prin parc și ați auzit bombăneli de genul, nu mă dau dragă la o parte de pe pistă, să meargă pe unde or merge, și asta venind din partea unor pietoni. Ca să nu mai zic, că pe stradă este aproape de sinucidere să mergi cu bicicleta, mai ales dacă ești un pic începător ca și mine. Și în plus nu este nimic practic, adică pistele făcute sunt ca să ne închidă gurile și le fac de agrement, nu le gândesc ca și infrastructură separată pentru ca un om care nu foloseste mașina pe post de umbrelă să ajungă și el la orice destinație…

        • Printesa Urbana spune:

          eu prefer de o mie de ori sa merg pe strada cu bicicleta. trotuarul e un cosmar pentru biciclisti.

          • Adina spune:

            Foarte bine nu este, dar nici nu se va schimba totul peste noapte. Eu cred ca incet incet numarul biciclistilor care isi cer drepturile creste si Varsovia are sanse sa devina un oras bike-friendly. Cand insa, nu stiu. Nu se face suficient, dar o schimbare fata de cum era acum 3-5 ani se observa, sper sa fie mai bine, mai ales ca si eu sunt inca incepatoare inca si timid ma aventurez si pe strazi. Eu am incetat sa ma plang atat de mult cand am cunoscut o tipa care se implica destul de mult in realizarea unor schimbari de acest gen, participa la intalniri, manifestatii etc. M-a pus pe ganduri ca trebuie sa fac si eu ceva cat de curand, pentru ca daca doar stau pe margine si observ ce nu e ok si ma plang, dar nu fac nimic in acest sens, nici nu cresc sansele sa se schimbe ceva. The more people, the better 🙂

  • MissBodescu spune:

    imaginea asta e de vis 🙂 eu tot sper la un trafic sigur, poate pe cand voi fi bunica 🙂

  • Andreea spune:

    oh daaa…pai eu m-am mutat. Astept jobul ala fain sa ma tina mai mult pe meleagurile astea si copiii sa vina sa mi-i plimb in cargo bike. bine, mai visez putin pana atunci 🙂

  • Goean Andrei spune:

    Eu as crede totusi ca tatutzu e la munca iar fetele au iesit la fun. Nu cred ca circula masini pe acolo, eu un fel de strada pietonala de prin Istanbul, cum ar fii Istiklal din Taxim.

  • Claudia spune:

    Imaginea e frumoasa! Si eu tanjeam la asa ceva in urma cu cativa ani, pe vremea cand nici macar cu caruciorul nu puteam sa imi plimb copilul in siguranta. Emigrand pe alte meleaguri, la inceput m-am extaziat de toate cele multe si marunte. Luna de miere a trecut. Acum avem toti biciclete, copiii merg si ei pe biciclete dar totul e asa de comun… nu ma mai bucur de benzile de biciclete ci comentez ca nu-s destul de largi in anumite zone si cand plec cu copiii undeva cu biclele ma stresez sa nu cumva sa aterizeze vreunul in fata vreunei masini, ma stresez ca unii adulti trec ca glontul pe langa ei riscand sa-i sperie si sa-i dezechilibreze, ca trebuie sa stau mereu cu gura pe ei pana baga la cap regulile de circulatie… si uite asa prefer sa-i urc in masina si sa ajung repede si fara bataie de cap, ascultand muzica din punctul A in punctul B. Cand am auzit ca aici incepand cu clasa a doua au in programa scolara o ora de inot pe saptamana am zis oau! Iar acum sunt nemultumita de nivelul orelor de inot de la scoala (profa se ocupa mai mult de cei care inca nu pot sa inoate iar pe ceilalti ii lasa mai mult sa se joace). Si exemplele pot continua. Ceea ce vreau sa spun de fapt este ca sta in natura noastra sa fim nemultumiti si sa ne dorim ceva mai bun. Important e ca nevoile fundamentale sa ne fie satisfacute iar aceste nevoi difera de la individ la individ. Au trecut 7 ani de cand am plecat din Romania si desi pot sa critic o zi intreaga tara in care traiesc acum, continui sa ma simt bine aici, ma simt acasa, am linistea interioara pe care n-am avut-o niciodata in Romania. Pentru mine e important ca vecinul imi zambeste si e politicos intotdeauna desi stiu ca nu-i pasa de soarta mea dar pentru altii e mai important ca vecinul sa fie sincer. Binele e relativ si nu se naste din contextul material desi uneori se strijina pe el. Asa ca daca te simti bine in Romania, asta e cel mai important lucru chiar daca nu prea se poate merge cu bicicleta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *