Consiliere pentru gravide și proaspetele mame

Miercuri pe 18 aprilie 2012 la ora 13.15 am intrat cu Sofia în casă. Eu aveam pe burtă o tăietură de 20 de cm și urcasem cele trei etaje pînă în mansardă în zece minute cu douăzeci de pauze. Sofia avea trei zile, 51 de cm și puțin peste 3 kilograme. Am închis ușa după noi, eu, el și ea, și-am zis Așaaa, bun, gata, acum sîntem doar noi, ce bine, dă doamne să nu moară nimeni în seara asta, că dacă scăpăm întregi după prima noapte, șansele de supraviețuire cresc semnificativ și-apoi vedem noi.

Știam din maternitate cum s-o spăl și s-o schimb. Teoretic. Știam ce tre să fac dacă face febră (deși de ce-ar fi făcut febră?), știam s-o pun la sîn. Teoretic. Ar fi trebuit să fie ok, nu? Îmi era atît de frică… Evident, am făcut pe curajoasa, pentru că am observat că omul era și mai panicat. Sigură pe mine, am apucat fetița și-am dezbrăcat-o de parcă asta făceam de-o viață. Ea urla de parcă era prima oară (chiar era) la dezbrăcat în mîinile mele. Prima baie a durat trei secunde, cînd am văzut-o vînătă de plîns am zis că mai bine am un copil murdar decît unul sufocat.

4

Prima noapte acasă a fost albă. A doua zi am chemat-o pe moașa Claudia Bider Heim, să-mi explice tot cap-coadă, despre alăptat, adormit, rîgîit, purtat, plimbat. Cît a stat moașa la noi, Sofia a fost ca la manual. A mîncat bine din ambii sîni, a rîgîit exemplar, a adormit ca un înger și a dormit două ore. Cum a plecat Claudia, au început urletele, foiala, nesomnul.

Nu știam ce să fac. Nu înțelegeam ce vrea, cum, de ce. Habar n-aveam ce să fac, cum, cînd, de ce. Citisem zeci de cărți, site-uri, forumuri. Eram într-un grup de proaspete mame pe Facebook care-mi ofereau răspuns instant la toate întrebările. Problema era însă că nici una dintre ele nu era cu mine acolo, să știe despre copilul meu tot ce era de știut. Ele aveau, fiecare, experiența propriului copil, care era considerabil diferit de al meu. Îmi făceam mii de griji, nu dormeam, la pediatru trebuia să aștept pe holuri cu orele pentru consultații rapide de cinci minute în care nici n-apucam să povestesc despre Sofia, d-apăi să mai și rostesc cele jdemii de întrebări pe care le aveam notate în telefon. În fiecare zi, altă grijă. De ce nu doarme? De ce vomită așa mult (asta aveam să aflu abia peste niște luni)? De ce nu rîgîie? Mănîncă destul la sîn? De unde știu dacă da? Și tot așa. Mi-ar fi plăcut să pot chema acasă o dată la trei zile un doctor sau un asistent care să-mi cunoască bine copilul și să-mi răspundă la toate întrebările în primele zile de viață ale Sofiei. Startul e greu. În timp începi să-ți cunoști copilul, acum îmi dau seama dintr-o privire dacă e ok sau nu, înțeleg ce-mi cere înainte să rostească sau să împungă aerul cu arătătorul. Dar startul e greu. Și de multe ori pleci din maternitate cu informații greșite, pe care le iei de bune, pentru că deh, vin de la specialiști. Iar internetul nu e nici el cea mai bună sursă de informații, pentru că e prea mare, prea cu de toate.

Cînd am aflat de Programul Samas, m-am gîndit: ce bine, măcar în unele orașe proaspetele mame or să treacă mai ușor peste primele zile cu bebelușul, cele mai grele. Practic, programul cu pricina vrea să contribuie la sănătatea gravidelor, a mamelor și a sugarilor prin două căi: pregătirea cadrelor medicale (medici și asistenți) pentru a oferi asistență gravidelor și mamelor (în cabinete și maternitați, dar și la domiciliul femeilor care le solicită), pe o parte, și accesul femeilor la aceste cadre medicale instruite, pe altă parte. Samas va instrui 60 moaşe şi asistenţi medicali care practică deja în spitale şi cabinete medicale din opt județe. Aproximativ 5.000 de femei vor butea beneficia de consilirea celor 60 de cadre medicale instruite de SAMAS. Unul dintre obiective este schimbarea mentalitații și a practicilor din cabinete și spitale, încurajarea nașterii naturale și a alăptării, oferirea de informații corecte și echilobrate despre sănptate și alimentația bebelușilor. Cadrele medicale pot fi chemate acasă prin site, iar costul ședinței de consiliere este de 50 de lei. Momentan, serviciul este disponibil doar în București, urmînd ca din 2014 să fie disponibil în celelalte șapte județe (Iași, județele de la Marea Neagră și din cîteva din Transilvania, nu am reușit să aflu exact care).

Ideea sună bine: cadrele medicale primesc informații noi pe care le pot folosi la locul lor de muncă și își suplimentează veniturile acordînd consiliere la domiciliu, gravidele și mamele pot primi consiliere validă în cabinet, dar și acasă, contra-cost, ori de cîte ori au nevoie. Rămîne să vedem cum va funcționa sistemul la nivel național.

Inițiatorii programului Samas sînt Nutricia, Crucea Albă (organizaţie fondată pentru a oferi îngrijire medicală perinatală, ocupându-se de managementul medical în beneficiul mamei şi al copilului) și Crucea Roșie.

Acum ceva vreme am participat și la flash-mobul organizat în Centrul Vechi pentru a atrage atenția asupra programului și a importanței lui. A fost un moment fain, Sound Choir si membre ale Corului de Copii Radio cu burtici (false) de gravide au cîntat Kayama, o incantație emoționantă despre viață și armonie.


Vă țin la curent cu progresele programului, sper să se dezvolte frumos și să ofere sprijin cît mai multor mame.

Voi cum ați supraviețuit primelor zile singure acasă cu primul bebeluș? Că la al doilea mă gîndesc că e deja rutină și plictiseală mare…

Pin It

40 Comments

  • Oana spune:

    🙂 Ia uite-ma …. Daca n-am murit eu pana acum, sansele sa mai mor au scazut considerabil. Prima zi acasa, vai de mine, noroc ca a dormit lemn, cate 3 ore legate. Mie mi-era frica sa-l spal, nu cumva sa imi alunece din maini si vorba ta, preferam sa fie murdar decat vanat. Noroc cu ta-su, care era mai stapan pe situatie. Eu de abia de vreo cateva zile ( 3 maxim) am curaj sa-l imbrac cu body-uri care trebuie imbracate ca bluzitele, in rest aveam grija ca unul din cele 4 care aveau capse si se incheiau in fata sa fie curate :))).
    Si mai sunt … primele zile acasa sunt intr-adevar grele.

  • ionela spune:

    Prima noapte acasa cu primul copil a decurs bine. Aveam nevoie de liniste dupa cele aproape doua saptamani de asteptat momentul nasterii dupa termenul anuntat de medic, cand toata lumea ma intreba ”auzi, da tu’ nu mai nasti odata?”. Dintre care ultimele trei zile petrecute in spital, in saloane cu alte gravide urland de durere. Pentru prima baie ne-am documentat de pe youtube, dar am constatat ca e un pic mai greu in realitate, din cauza urletelor pruncului din dotare. M-am stresat cu buricul, a cazut mai repede decat mi s-a spus in maternitate, iar cand am iesit prima oara afara la plimbare, m-am nimerit intr-o gasca de mamici cu ”experienta” si mi-am dat seama ca nici sa imping caruciorul nu reuseam. Iar cand au sarit toate pe mine ”vezi ca tii copilul cu ochii in soare” am crezut ca am facut o crima. M-am stresat si cu soacra, care ma verifica cati pampersi schimb dupa cautari pe google sau cu intrebari de genul ”de ce plange copilul, n-ai lapte destul?”. Lista grijilor e destul de lunga…

    Al doilea copil s-a nascut in Germania si mi-am dat seama ce mi-a lipsit in primele zile la primul. Aici casele de asigurari platesc moase pregatite special pentru a veni la domiciuliul tinerelor mamici si a le oferi diferse informatii si ajutor. Parca 10 vizite sunt suportate de asigurare, probabil ca poti contra-cost sa ai parte de mai multe. Poate ca programul acesta de care scrii tu va ajunge la nivelul serviciului din Germania candva. Ar fi foarte bine pentru toata lumea.

    In plus,tot aici sunt niste vizite obligatorii la medic, suportate tot de asigurari, in care copilul este cantarit, verificat si puricat. Pleci impacat cand iti spune ca e totul ok cu copilul tau.

  • Alex spune:

    Buna!
    Noi am fost un caz fericit: bebelus cuminte, trezit noaptea doar cat sa manance, dormit si peste zi afara atat in carut, cat si in marsupiu.
    Daca auziti vreodata de o nebuna care se plangea ca al sau copil nu plange-a se citi URLA (mai facea el un oa, oa la misto, dar nu suficient pt. ma-sa), sa stiti ca eu eram aia.
    Insa, pentru ca intre timp m-am maturizat si am inteles ca de fapt fiu-miu a fost exceptia de la regula, spun pas la al doilea.

    Bebelusi sanatosi, cuminti, mancaciosi, care sa permita odihna doresc tuturor parintilor si viitorilor parinti.

  • Luiza spune:

    Cred ca prima saptamana impreuna e grea, indiferent cunostintele in materie sau de experientele anterioare. Ca o mamica ce a nascut prin cezariana, pot sa spun ca, fizic, a fost cea mai dureroasa saptamana din viata mea (bineinteles si din cauza mea, care luam in loc de calmante, Ciprinol- antibiotic- asta pentru ca am fost prea chiauna in spital, in momentul in care imi explica doctora despre ce si cum!). In schimb, vreau sa il laud pe sotul meu care a stat acasa cu noi 3 saptamani si care a fost mama, tata, asistent medical, bucatar sef, femeie de serviciu si psiholog. Daca nu as fi avut ajutorul lui, nu stiu ce as fi facut. Eva a fost cuminte, dormea atat cat poti sa ii ceri unui nou-nascut, cu mancatul a fost mai greu- si inca este- dar, in ansamblu a fost un bebe cuminte si intelegator cu parintii sai- si acum este.
    Despre programul Samas cred ca e o initiativa minunata, mai ales pentru tinerii parinti care nu au pe langa ei persoane ce i pot ajuta.

    • Printesa Urbana spune:

      Daaa, si la noi a fost de mare folos Omu, care ba schimba copilu, ba imbarbata lauza, ba facea de mincare, ba facea de rind noaptea la plimbat copchilita… Cind ma gindesc ca sint mame singure care le fac pe toate, doar ele, de la inceput… uf, greugreu!

  • D spune:

    Nu e plictiseala nici la al doilea! Dar, absolut, prima data e mai greu. Eu am avut noroc cu fetita, a fost totul ok pana la prima vizita, nu urla cine stie ce, „probleme” cu neluat destul in greutate si urlat de colici/dinti/etc. au fost mai incolo. O singura data am ajuns in miez de noapte la urgenta pentru ca mi se parea ca nu poate respira de plans, se invinetise. Era la vechiul CMU de la Televiziune, a mers snur, amabili, rabdatori cu mamica speriata.. Mi-au zis ca e un plans mai ..suparat (nu mai stiu termenul medical) si in orice caz normal. Na.. a mea de obicei nu se supara cat sa se invineteasca de la plans si ii trecea repede. Dar si asta a fost mai tarziu.. la 1-2 luni. La noi primele zile au fost foarte linistite. La al doilea copil am nimerit si un neonatolog super, genul ala care da numarul de telefon personal si raspunde amabil.. dar l-am sunat dupa niste saptamani, cand racise si nu dadeam de pediatru, si tot amabil a fost!

    La al doilea copil au fost multe „noutati”. A avut reflux. Nu stiam cum se face, ce se face. Si eram si cam prea sigura ca stiu cu ce se mananca un copil. Am luat prea usor de bun pusul pe perna inclinata mereu. Am ajuns la gimnastica de recuperare la cateva luni ca nu invata sa se intoarca pe burta, nu il lasasem 😐 ca vomita copilu’. Face foarte usor enterocolita, fetita cred ca a avut de 2-3 ori in tre ani jumate, in schimb ea facea des otita de la ne-eliminat corect mucisorii. Obisnuita ca febra se face de la raceala eram cu serul fiziologic, aspiratoru si Colargolu’ pe el pana sa ma prind ca e cu scaune moi mai mult decat accidental si cu vomitat mai mult decat ca nu i-a priit un fel de mancare 🙂 E mai usor a doua oara, clar te bucuri mai mult de copil si ti-e mai putin frica, dar cred ca si frica aia de prima data ajuta,pentru ca te informezi mai mult, iei mai putin for granted si eviti unele greseli, pe care a doua oara le faci presupunand ca cei doi copii sunt la fel (de exemplu: amandoi ai mei au avut alimente la care vomitau -probabil nu le digerau bine?- dar acestea au fost diferite! l-am privat o vreme degeaba de niste chestii si am insistat cu altele, ca stiu eu ca merg, degeaba)

  • Moniq spune:

    vai…”aceste „amintiri” ne doare”:))). prima zi cand am venit cu ei acasa (am gemeni) cred ca eram cea mai inspaimantata mama de pe pamant. la spital dormeau intr-una. nu le-am auzit guritele. insa stiam ca acasa vor schimba foaia. oricum i-am pus pe pat cu tot cu cosuletele in care i-am purtat si am inceput sa pasim in varful picioarelor. mie-mi venea sa dechid geamul laarg si sa strig dupa ajutor, doar doar i so face cuiva mila de mine sa ma ajute:). ta-su era exact ca vulturii din Cartea Junglei” what we gone to do?” si ma impingea pe mine in fata:)))). cu baitele a fost circ mare. ne lua cate o ora sa asezam si apoi sa strangem taraba din mijlocul sufrageriei iar baia propriu zis dura juma de minut de caciula. ei ramaneu doar putin udati si atat. noi eram leoarca de agitatie si stres. dupa vreo saptamana am hotarat de comun acord sa facem ca nemtii, adica sa-i spalam la doua-trei zile (nu stiu unde am auzit eu asta insa ne-a convenit de minune).mai ma multe de zis dar mai bine ma opresc aici. oricum felicitari , poastul m-a amuzat teribil. scrii minunat!:))

  • Georgiana spune:

    Fetita mea are aproape 3.5 ani si eu tot plang cand imi amintesc primele saptamani cu ea acasa. Am avut momente cand simteam ca cedez, nu manca, nu dormea noptile, plangea tot timpul. Dar a meritat! Si abia astept sa am inca un copil, pentru ca a doua oara va fi mult mai usor!

  • Zibe spune:

    Oooo daaa, prima noapte :D. Mie mi-e frica de inaltimi, in avioane cand sunt nevoita sa calatoresc iau minim 2 diazepame si atat sunt de stresata ca adorm de-abia cand ajung la destinatie, DUPA aterizare dar as afce chestia asta zilnic decat sa mai traiesc odata frica aia. La al doilea copil (pe care nu o sa il fac) mi-ar fi mai usor. Prima noapte este la primul copil, cum spui tu: al doilea este deja aprofundarea materiei invatate la primul :))
    In primele 2 zile NU l-am spalat. Nici macar nu am incercat. L-am sters cu servetele umede (tuta eram!!!) si tremuram numai la gandul ca trebuie sa il dezbrac sa ii schimb scutecul. Pana la urma s-a indurat o prietena de mine si a venit, i-a adus tot necesarul de creme, sampoane, comprese, spirt, betadina, etc. (pe unele le aveam si eu dar nu am fost in stare sa ii spun coerent ce am), i-a facut prima baita (cu mine tremurand ca varga langa ea). Femeia are 3 copii deja la varsta mea, il manevra de zici ca era din plastilina nu din carne si oase si in tot timpul asta vorbea. Pe mine ma loveau informatiile ca MIG-urile, si acum ma mir ca am retinut ce mi-a spus. Sfaturile ei le aplic si astazi si tin minte ce mi-a zis: „fa ce iti spun eu si copilul tau nu o sa aiba bubite, cojite, eriteme si zgarieturi” si asa a fost!!!! Nu exista zi sa nu ma gandesc la ea si sa nu ii multumesc in gand, nu exista sa o sun si sa nu ii mai multumesc odata.
    Este mare lucru ca s-a gandit cineva sa ia o astfel de initiativa, este mare lucru sa ai pe cine intreba. Felicitari!

  • Joanna spune:

    Am avut o experienta traumatizanta cu alaptatul. Mi-am dorit enorm sa-l hranesc la san dar nu puteam, nu aveam lapte, duduile din maternitate au un talent imens sa-ti starneasca sentimentul de culpabilitate care, impreuna cu depresia post-partum, fac o combinatie letala. Crize de plans ca nu-mi pot hrani copilul, ca nu-i place laptele meu, ca nu am destul, ca nu are putere sa suga, ca se dezhidrateaza, slabeste, moare, etc…si toate specialistele, mamici si asistente ma priveau cu mirare si ma intrebau ce naiba e asa de greu, ca ele cate un an au alaptat si ia uite ce copii frumosi si sanatosi au. Am sfarsit la doua luni printr-o mastita urata (un streptococum aureus luat din spital in cele patru luni cat am stat ca sa nu pierd sarcina) si asta a fost. Mi-as dori enorm pentru al doilea sa am pe cineva alaturi care chiar sa ma sprijine si sa ma linisteasca. Comentarii de genul „crezi ca Dumnezeu iti da sani doar ca sa te lauzi cu ei” nu a ajutat.

  • Gabitza spune:

    La al doilea copil cea mai mare grija cand am venit acasa de la spital era cum sa-l acomodez pe baiatul cel mare, de 3 ani, cu ideea ca mai avem un baietel mic in casa. El deja era suparat pe mine ca am lipsit 5 zile, nu pricepuse prea bine ce se intampla, ca eu chiar vin acasa cu bebe mic. Restul mi s-au parut detalii, banuiesc ca m-am descurcat, ca nici nu-mi mai aduc aminte de ceva concret.

  • coco spune:

    a fost infiorator, fara lumina, fara lapte, fara caldura :(((
    ma pregatesc in cateva zile pentru…un rol nou…si sigur o sa fie bine!

  • Magda spune:

    Cand am plecat la maternitate in travaliu, la primul copil, garsoniera noastra era o locuinta studenteasca haioasa, cu postere cu Iris si Nichita Stanescu pe pereti, 2 calculatoare, carti pe jos si pe aiurea si un sac de box intr-un colt. Cand m-am intors dupa 3 zile fusese montat un patut de bebe, o masa de infasat si pe unde mai era loc prin casa plin de produse de bebelusi (de spalat, curata, schimbat). Asa ca in maxim 10 minute m-a luat plansul, ca ce-o sa ma fac eu cu toate lucrurile alea despre care habar nu am cum se folosesc. Din fericire Matei a dormit 4 ore legat imediat ce am intrat cu el in casa, asa ca am avut vreme sa plang pe umarul sotului, apoi sa imi revin, apoi sa ma obosnuiesc in noua noastra casa..iar cand s-a trezit piticul…parca eram mama dintotdeauna!
    Pana la al doilea copil ( 5 ani diferenta) am apucat sa uit totul :)) , doar ca am avut un start f bun din maternitate (Regina Maria) , casa era pregatita pentru noul locatar, asa ca lucrurile au decurs firesc si fara emotii prea mari.

    • Magda spune:

      Ce pacat ca nu putem edita! Sa ma invat minte sa recitesc de 2 ori inainte de a trimite un comentariu ( o data recitisem, dar in diagonala, asa)! Deci :fusesera montate, ca am subiect multiplu ..si inca vreo 2 typos de care imi este f rusine. 😀

  • Madelaine spune:

    Deci am inteles bine? O sedinta de consiliere la domiciliu costa 50 de lei?
    Programul pare absolut minunat, iar eu, ca viitoare mamica in aproximativ 3 sapt, cu siguranta voi fi una dintre cele care va apela la ei. Cu o completare totusi…cred ca anumite parti care sunt trecute la serviciile de dinainte de nastere sunt mult mai utile daca sunt facute dupa nastere. Eu am facut un curs de puericultura cu muuulta informatie, insa daca nu am fost inspirata sa iau un reportofon dupa mine, l-am facut degeaba. Mai bine mi-ar parea sa vina una dintre doamnele care se ocupa cu acest proiect acasa, sa ii achit consulatia si sa ma ia de la zero cu o discutie face-to-face despre alaptare, ingrijirea sugarului, eventual sa fie disponibila si la prima baita, sau masaj kineto-terapeutic etc. Stiu ca sunt mai multe servicii de felul asta in Bucuresti insa preturile practicate sunt mult mai mari si parca de banii aia mai bine ii iau ceva bebelusului si ma uit pe youtube, in speranta ca o sa pricep ceva. Asa, la un cost mai rezonabil, imi permit sa le chem de mai multe ori, pe mai multe domenii…

  • Cristina spune:

    Prima zi acasa…cand a intrat cu el pe usa, pe om l-a busit plansul de emotie. Pana atunci se tinuse tare, dar cand a intrat cu el in casa s-a rupt filmul. Pentru ca dormea, eu am facut rapid un dus apoi ne-am uitat la el si ne-am intrebat: ok, acum ce facem? l-am pus la san, si a stiut ce are de facut. Noaptea insa, tresaream la fiecare respiratie si la fiecare scancet eram amandoi in picioare langa patut, cu lumina aprinsa :). Peste baia din prima zi am sarit, caci ni se parea frig in casa (erau 21 grade, vroiam sa dam drumul la centrala, centrala nu pornea, am sunat instalatorul, asta nu raspundea la telefon, am imbracat copilul bine, l-am invelit – eram usor dusi cu capul, avand in vedere ca era totusi inceputul lunii iulie :P) Ne-am relaxat cam intr-o saptamana, cand ni s-au dezaburit creierii si am inceput sa ne amintim tot ce invatasem la cursul lamaze si tot ce citisem. Dar cu toate astea, la prima baie copilu a stat asa, mai mult deasupra apei decat in apa :))

  • Mura spune:

    Hmmmm…eu mai am putin si nasc.Prima grija asta e,dupa care vin temerile legate de ce,cum fac cu bebe mic…Dar nu sunt foarte mari,ce sa zic,poate si ca nu stiu inca ce ma asteapta.Totusi,sincer acum,ca voi ati trecut prin asta, e nevoie mare de ajutorul 24 din 24 a unei persoane cu experienta?Eu am primit deja oferta de ajutor de la soacra (a se intelege venit si locuit cu noi timp de o luna cel putin,cred).Si nu ca e soacra( poate fi si sor’mea), dar mie nu-mi surade ideea sa fiu a2a mana pe langa copilul meu, in timp ce altcineva il spala,imbraca etc( nu stiu ce-i mai poti face unui bebelus in plus) iar eu sa stau sa iau notite :).Poate si pentru ca sunt foarte independenta nu prea inteleg cum vine treaba cu ajutorul asta,la modul practic.

    • Cristina spune:

      Mura, noi am refuzat orice ajutor pana a implinit copilul 2 ani. Si am supravietuit cu brio! Din ce ne-au povestiti prietenii care au avut o mama/soacra pe langa ei in primele zile, nu a fost cea mai fericita alegere. Teoretic, va puteti descurca doi adulti cu un copil, nu cred ca este nevoie si de al treilea, dar pana la urma voi stiti cum stau lucrurile la voi si ce varianta va avantajeaza. Nastere usoara iti doresc!

      • Ana Alina spune:

        eu cred ca eram moarta fara mama. A venit si a stat in primele 3 saptamani cu noi, mi-a gatit, a facut curat si s-a plimbat cu copila in brate cand urla de colici si eu plangeam langa ea.

  • Moniq spune:

    episodul doi: nu ma pot stapani s anu va mai pov putin din primele zile. l-am parcat pe pinguini intr-un patut care se afla in aceeasi camera cu noi la picioarele patului nostru. cica seara sa ne culcam. adorm copii, ne bagam si noi in pat si vreme de cateva minute era liniste. apoi s-a auzit primul suspin. ne-am executat imediat amandoi si ne-am prezentat la raport langa patutul lor. nu era nimic. si din acel moment nu-mi amintesc bine cand am mai dormit. vreme de 2 saptamani ne ridicam la fiecare adiere , de zici ca eram Dracula din parodia aia cand iesea din cosciug, amandoi la unison. am facut asa abdomene (desi aveam cezariana) pana cand sotu , la o trezire din asta a intrat cu capu-n sifonier. a decretat ca sa-i mutam in camera alaturata. i-am mutat si de atunci ni s-a ascutit auzul. statem cu urechile si mai ciulite. Acum ma umfla rasul , insa atunci …..

  • Andreea D. spune:

    Are mama două fete: pe mine şi pe sor-mea, dar cică am fost atât de diferite, că n-a avut timp să se plictisească prea mult cu mine. Mai că făceam totul taman pe inversul soră-mi.
    A avut noroc că am fost cuminte şi până pe la trei luni nu prea mi-am exersat calitățile vocale.

  • Iulia spune:

    Amintirile din prima zi / primele zile sunt foarte in ceata. Dupa o luna de stat in spital, temeri, durere (fizica) la greu si apoi alte temeri si alte dureri, am ajuns acasa cu un copil de 2,400kg pe care nu il putusem tine in brate decat de 3 ori in 2 saptamani de cand se nascuse. Si, ca orice prematur care se respecta, ar fi dormit in continuu si n-ar fi vrut sa manance nimic-niciodata. Nu pot sa descriu in cuvinte spaima ca nu mananca suficient, ca nu creste, ca se sufoca etc, etc. Prima noapte a fost horror, am tresarit la fiecare suspin, am facut o caldura bolnavicioasa in camera. Din a doua noapte ne-a venit mintea la cap si am mutat copilul in alta camera, am redus temperatura. Prima baie i-a facut-o mama. N-am fost in stare, n-am stiut ce sa fac. Primul scutec murdar pe care l-am vazut l-am inchis frumusel la loc (eram in spital) in speranta ca vine altcineva sa ma ajute. Mi-am facut pana la urma curaj si l-am schimbat cu mare teama sa nu-i fac ceva rau. Genul asta de lucruri ar trebui invatate inainte de nastere. Am cumparat o multime de lucruri pe care am realizat ca nu stiu cum sa le folosesc.

  • Ana spune:

    Of, greu. Cand tu ajungeai acasa, Ioana eu abia nasteam :). A fost greu is in maternitate unde a plans o zi intreaga de nu stiam ce sa-i mai fac. Is toate asistentele imi spuneau ca de foame plange, ca n-am lapte…yeah right. Venitul acasa a fost la modul ca ne-a adus sotul acasa is a plecat la serviciu. Is de atunci tot singuri am fost ( el are un program naspa rau, ne ajuta cand poate). A fost greu cu alaptatul, ma mulgeam in disperare si-i dadeam cu biberonul ca sa vad cat mananca, scriam la fiecare muls cat am reusit sa scot ca sa vad…nu stiu ce voiam sa vad, voiam doar sa I’ll alaptez is desi zic eu ca citisem mult despre asta inainte nu mai aveam incredere in nimic
    . Oare de ce consideram ca singurul motiv pt plans este foamea nu stiu. Mi-a luat mult sa inteleg asta, dar intr-o zi am spus stop is i-am dat doar san. Surprinzator, nu a murit de foame, ba din contra… l-am alaptat 1,5 ani.
    Greu is cu somnul, aici mai avem de lucru. Sau poate asa e el, doarme putin is se trezeste la orice zgomot. Stiu, asa l-am invatat, dar cand te chinui ore sa I’ll adorni, galagia e ultimul lucru pe care l-as mai fi facut.
    Dar ne gandim is la al doilea, asa ca se pare ca mai gasim ceva resurse. Ar trebui sa fie mai usor.

  • Ana Alina spune:

    La noi a fost misto. Mama trebuia sa vina de la Constanta la Ploiesti sa-si ajute odorul (adica pe mine) si CFR-ul a avut intarziere. Muuulta. Noi am ajuns de la maternitate pe la 3-4 dupa amiaza. Mama, la 10-11 seara. Fi-mea a dormit tot drumul de la Bucuresti la Ploiesti. Am ajuns acasa, s-a trezit si a inceput sa urle. Ii e foame, micutei, zic eu atotstiutoare, si o pun la san. Lapte aveam, copilul nu vroia ca mancase cand am iesit din spital. Somn n-avea cum sa ii fie. Zic, o avea nevoie de atentie… Si o iau in brate. Urla si mai tare. Nu-i place de mine. Urlu si eu pe langa ea. Radu o suna pe nasi-mea (cea mai apropiata mamica de succes pe care o cunosteam). Vine asta, se uita la mine, se uita la Bianca si zice: Hai sa o schimbam ca a facut caca! Dupa aia a tacut copilul, si-a infipt un pumnisor in gurita si s-a culcat. Obosise mititica de atata urlat.

    • Printesa Urbana spune:

      :)))))))
      Noi am plecat din maternitate cu refrenul asta: foame frig caca. Adica daca urla, intii mirosim scutec, daca rezultatul e negativ, verificam textila, sa nu fie prea groasa/subtire, daca tot urla, lapte. Daca tot urla, hm… aici intervenea problema.

  • Carmen T spune:

    Eu cred ca am beneficiat de programul asta SAMAS avant-la-lettre:-) Si anume inca din maternitate ne luau fiori(pe mine si pe sot) la gandul ca vom fi singuri acasa cu bebelusul,asa ca la externare,atunci cand asistenta care ne insotea sa ne faca fisa de externare ne-a intrebat daca are cine sa ne ajute cu copilul in primele zile,la raspunsul nostru negativ,ne-a spus ca poate veni ea la domiciliul nostru,sa ne ajute. Pretul era exact ca al programului,50 de lei:-) Problema e ca de cate ori venea asistenta la noi,bebelusul nostru se comporta ca un soldat caruia ii vine un general in inspectie,adica se comporta exemplar si executa tot fara sa cracneasca. Nu plangea,statea la baita,ragaia imediat ce-l batea putin pe spate…problema era ca dupa ce pleca „generalul”,isi dadea in petec:-)
    Dar,vorbind serios,50 de lei mi se pare un pret cam mare ca sa o chem de cate ori as fi voit…

  • andaz spune:

    He, he cate amintiri imi revin. Am citit toate comentariile si unele le-am trait si eu. Eu vand am iesit din maternitate, asistenta mi-a zis sa am grija sa nu faca febra, mai mult de 37.5, nu stiu de ce mi-a zis asta, dar cand am ajuns acasa, i-am luat temperatura si avea 37, nu stii cum am rasuflat de usurata, asa ca m-am dezbracat si m-am pus pe alaptat (aveam pe mine o rochie de gravide si mi s-a parut mai usor sa ma dezbrac de ea). Sotul meu era putin mai mult mahmur, ca sarbatorise cu prietenii faptul ca avea un mostenitor, asa ca am apelat la o prietena sa vina sa ne ia. Eu deja aveam rani la sani, cand il puneam sa suga, prima oara venea niste sange si apoi lapte. Mi-au trecut ranile dupa 6 luni. lapte am avut destul, dar nu am stiut cum sa il pun la san. Nu dormea decat foarte putin. Eu am insistat sa il culcam la el in camera, dar il alaptam la mine in pat si apoi il caram pana la el, dar de cele mai multe ori se trezea pana la patut si faceam drumul inapoi in camera la noi. La al doilea copil am mutat patutul la noi in camera si a fost mult mai usor. Il tin minte pe sotul meu, in prima noapte ca a zis ca noi suntem deja obositi, ce o sa ne facem de acum incolo. Baita i-am facut dupa 10 zile, cred, ca asteptam sa ii cada buricul, dar nu a cazut, s-a infectat (ca nu l-au curatat si dat cu nu stiu ce doctora de familie cand venea in vizita) asa ca a trebuit operat la 3 saptamani.
    Si chiar daca a fost greu, foarte greu la primul copil, ca nu dormea, iar cand adormea se trezea urland dupa 15 minute, am facut si al doilea. Si a fost usor, ca a fost bebe cuminte, cand am adus-o acasa si am vazut-o cum se culca singura dupa ce o alaptam, reuseam si eu sa o admir, sa stau langa ea, ca la primul adormea numai la san, dar cateodata adormeam inaintea lui, de mi-era frica sa nu cad peste el si sa il sufoc.
    Eu am avut ajutor, soacra mea a venit si a stat cu noi 5 zile si apoi mama s-a mutat practic la mine. Sotul meu lucreaza afara, a venit cu 2 zile inainte sa nasc si a plecat dupa alte 5 zile. Mama lucra 2 zile cu 2 zile, iar in zilele cand lucra de abia asteptam sa se intoarca. Nu faceam mai nimic, doar alaptam, dormeam si mancam, dar eram foarte obosita. Dupa multi ani am aflat ca am suferit de depresie, dar atunci faceam totul mecanic, ma gandeam ca va trece oboseala daca reusesc sa dorm mai mult, dar nu reuseam, pentru ca ma trezeam la fiecare foiala a bebelului.
    Ce mult am scris… sper sa fie cuiva de folos. Fiecare bebelus e diferit, chiar provenind din aceeasi familie.

  • gee spune:

    Vai, amintirile ma napadesc…pentru ca joi s-au implinit 3 ani de la nasterea crinei,prematur,32 sapt. In spiyal a fost oribil,tot ce-mi doream era sa ajung acasa. Si cand am ajuns, dupa 15 zile in spital, a trebuit sa stau la mama,pana la 22.00,cand am plecat efectiv cu masina din localitatea unde am nascut la craiova,unde locuiam. Asa ca am ajuns la 23.00, i-am facut baie, am hranit-o si nani. De la 2 noaptea am ramas singure pentrunca sotul meu a plecat in delegatie 4zile, si singure am ramas. Doamne ce emotii. Aveam mereu mainile transpirate,calduri si eram paranoia. Dar paranoia unei mame e de fapt,iubireas. Asa m-am imbarbatat o vreme. Cu Ema a fost mai usor, dar in niciun caz plictisitor. Te pup

  • Ioana Nae spune:

    Ce mă bucur că există un astfel de program pentru cadre medicale. Ideal ar fi ca toate mămicile din țara asta să primească consiliere după naștere.
    Eu am născut în martie și m-am simțit norocoasă că stau în capitală. Pentru că am primit ajutor cu alăptarea la maternitate și pentru că am putut sta cu bebe în cameră ziua după cezariană (care s-a întâmplat noaptea). Am venit acasă cu bebe și mă aștepta și mama care a pus totul în ordine împreună cu soțul meu, așa că doar ne-am adaptat la noul mediu. Ce ciudat a fost ca atmosferă! Bebe a fost cuminte, adică doar a mâncat și dormit, fără plâns sau alt disconfort. Asta se întâmpla sâmbătă. Duminică abia m-am dezmeticit și am sunat pediatra pe care nu o cunoscusem în prealabil, dar care m-a salvat din multe situații cu potențial de bocit (și eu și bebe). A venit a doua zi acasă la noi pe la 22 00 și a stat cu mine până la 02:00. Mi-a arătat și explicat tot. De la cum să-l pun la sân, cum să râgâie, de ce e bine să pape din ambii sâni și cum să-l plimb de la unul la altul, cum se pune un scutec corect, cum să-l culc, de ce sunt hainele mai bune decât înfășatul, de ce e bine să doarmă numai pe burtică, de ce e mai bun un pătuț cu saltea tare decât un landou pentru somn (era așa mic că se pierdea parcă în pătuțul lui, așa că l-am pus în ladou să doarmă), de ce nu pernă, de ce ar putea să plângă, cum să-l țin la baie și așa mai departe. A demontat toate obiceiurile de pe vremea maei cu argumente logice de și mama s-a crucit cât de multe s-au schimbat în 30 de ani și ce bune ar fi fost asemenea informații când m-a născut ea pe mine. A fost nemaipomenit ce start am prins cu pediatra mea. Apoi a venit la fiecare 2 săptămâni să-l verifice pe bebe, și acum, la 7 luni, încă mai vine acasă fără probleme. Ca rezultat al sfaturilor ei Cotiso nu a avut colici, la 6 zile de la naștere își muta singur căpuțul (încercări timide, dar bune), nu a folosit suzetă și habar nu are să bea cu un biberon. Și e sănătoas tun, iar eu mă bucur să-l alăptez și după ce am început diversificarea. Cu biberonul e altă poveste așa că nu mă lungesc.
    Concluzia, un pediatru bun face toți banii. Nu mai vorbesc ce consiliere psihologică ne-a oferit și mie, și soțului meu.
    Mi-aș dori ca toate mamele să aibă așa start cu primul bebe! Mai ales că la spital nu prea te informează nimeni cu nimic concret. Am avut ocazia să discut cu mame din alte localități (noi mergem des la Pitești, de unde e soțul meu) și când mi s-a spus ”da, așa e la București reușești să și alăptezi normal, nu ca noi, cine să ne învețe la maternitate”, mi-a părut tare rău. Dar m-am simțit și norocoasă pentru șansa noastră cu pediatrul cel bun.
    Doamne ajută să ajungă cât mai mult cadre medicale în acest program.

  • Liz spune:

    Inceputul e unic, indiferent de experienta avuta ramane o amintire vie si draga pana la urma. Si eu desi citisem si carti si tot internetul despre pozitii de alaptat si tehnici, am avut multe indoieli si neclaritati. Nu prea puteam sa stau decat in una maxim doua pozitii de alaptat cu fetita pt ca ma durea spatele.
    In rest, nu prea am avut probleme decat atunci cand au inceput colicile si pana am descoperit Colieful minune am avut multe nopti albe. Si o mica problema cu un reflux gastric care s-a rezolvat cu Nexium.

  • alina spune:

    Moniq, esti foarte amuzanta cu relatarile tale.:)
    In prag de somaj, cu o mie de probleme pe cap…tu ai reusit sa imi descretesti fruntea.

  • Moniq spune:

    alina, merci mult pt cuvinte. daca as fi putut la vremea respectiva sa iau totul mai in gluma, poate as fi trecut mai usor peste toate momentele grele. insa atunci nu vedeam asa lucrurile.
    va mai zic episodul trei si va las in pace:): dupa vreo 3 zile de la intoarcerea din spital, sotul meu era foarte hotarat sa-si ia macar partial viata inapoi:). si asa ca le-am dat pinguinilor sa pape, i-am pus in pautut si chipurile adormisera. am pus receptorul( de la statia emisie receptie primita in dar de la un coleg) langa ei si ne-am furisat in bucatarie sa mancam si noi amandoi ca doi parinti ce ne aflam. am asezat frumos masa, alea alea pe masa acolo si cand sa ne aseazam pe scaune..cam pe la jumatatea distantei asa in pozitie semisezanda, s-a auzit primul „oao”. am incremenit amadoi si ne gandema ce sa facem..sa ramanem sau sa ne ducem. eu am dat un semn ca plec, sotu-mi cica: nu te duce! l-am ascultat insa apoi s-au pornit amandoi sa urle. urmatoarea masa impreuna a fost cam peste doi ani asa, cu inca doua scaunele la masa:).
    iar statia emisie receptie am aruncat-o intr-un colt. sa nu o mai vad in veci:) dar povestindu-va acum imi dau seama ca o sa o caut, sa o dau copiilor sa se joace cu ea.
    cineva spunea aici de ragait. vai si jale..rar ne iesea faza asta. sotul meu gasise la un moment dat solutia urmatoare: lua puiul in brate dupa ce manca si facea genoflexiuni cu el. zicea ca diferenta de nivel creeaza diferenta de presiune si ies gazele asa:)))))))))))mai ieseau..mai nu ieseau…oricum ragaitul ne-a cosumat nervii mai mereu.

  • kittysor spune:

    5 zile l-am tinut numai in carpe (niste scutece taiate) – fara body ca imi era frica sa-l imbrac! Daca ii rup ceva??!?!! Era extrem de mic cu toate ca l-am adus acasa la 3.100 kg
    In noaptea aia tin minte ca am sunat la salvare ca mi s-a parut ca are febra! Aveam o porcarie de termometru care imi indica numai aiureli! Apoi i-am luat febra in fundulet cu un termometru normal – avea 37.6! Am sunat instant la salvare la 3 noaptea!
    M-a calmat doamna de acolo, mi-a zis ca e o temperatura normala ptr un nou nascut si din valoarea asta se scad 0.5 (daca este masurata in fundulet) ! Stiam lucrul asta, unde mi-o fi fost capul in secunda aia?!
    Vai de capul meu!
    A venit dr pediatra (doamne ce femeie) – m-a invatat cum sa-l imbrac, cum sa-l schimb, cum sa-l spal, cum sa-l asez pe cantar sa stea cat mai nemiscat! Cum sa-l alaptez! Al meu copil ar fi stat la san non stop in orice pozitie!

    Ca o concluzie pot spune ca a startul a debutat cu panica mare, multa frica, si am avut o perioada de oboseala cronica!
    Acum imi da nana daca stau mai mult de 3 min in fata chiuvetei! Sa merg cu el in sufragerie sa ne uitam pe carticica! El imi arata animalele, eu le pronunt apoi el le imita!

  • Anisoara spune:

    Buna,
    Este primul comentariu pe care il las pe blogul tau si sper sa fie unul util.
    Am apelat la un consilier prin programul Samas si vroiam sa spun ca am platit
    100 de lei pentru sedinta, nu 50 de lei. Ah, si m-a costat si taxi-ul dus-intors
    vreo 30 🙂
    Poate sunt mamici care intentioneaza sa profite de acest program. E bine
    sa stie costul pentru a nu avea surprize.
    La mine din pacate nu a dat rezultate sedinta de consiliere dar nici
    nu a inrautatit problema de lactatie.
    Sper sa fie de folos acest comentariu 🙂

  • Mitzi spune:

    Printeso, e primul comentariu. Si ma incumet sa-l scriu pentru ca poate nu in prima noapte, dar sigur in celelalte m-ai ajutat sa trec cu bine peste primele saptamani cu pistocul cel adorabil, cand hormonii si piticii de pe creierasul meu si-au dat mana si au pus de-o mica depresie…
    Prima noapte…ea a dormit dusa de la 8 pana a doua zi dimineata eu langa ea cu ochii mari si pulsul peste 100 pendulam intre a o trezi, cum m-au sfatuit unii sau sa o las sa doarma, cum m-au sfatuit altii…dimineata am plans. Si am tinut-o asa cateva saptamani…
    Si la mine a venit o moasa SAMAS. A fost de ajutor, chiar daca a facut mai mult consiliere psihologica :))
    Esti minunata si de abia astept urmatorul articol!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *