Primul nostru fruct exotic

Acum vreo 25 de ani pe vremea asta, mama lucra în schimbul doi la fabrica de confecții (unde lucrează și astăzi, evident). Am plecat la școală și l-am lăsat pe tata vorbind la telefon în șoaptă, încerca să facă rost de niște dulciuri chinezești de la un fost coleg care era combinat cu o doamnă care lucra la Șop (pe atunci nu știam ce e șopul exact, suna așa, ca un fel de Rai în care se produc și se oferă, contra servicii sau dolari, tot felul de bunătăți nemaiîntîlnite, cum ar fi batoanele Snickers, sucul de portocale cu acid, guma de mestecat, cafea pentru mame, țigări pentru tați și alte asemenea). Eu eram în clasa a doua. Tocmai terminasem de cîntat Trei culori, drepți, cu ochii la tabloul cu tovarășul Ceuaușescu, și de dat raportul despre grupa al cărei șef eram.

– Stimate domnule comandant de clasă, doamnă învățătoare, permiteți-mi să raportez că toți elevii din grupa a doua (țin minte perfect, grupa a doua era formată din elevii așezați în al doilea rînd de bănci de la geam) sînt prezenți, cu temele efectuate.

Booon, a urmat o oră de matematică, apoi pauza mică. Singura pauză mică pe care mi-o amintesc perfect, deși au trecut 28 de ani de-atunci. Colega Irina ne-a ales, cinci fete din clasă, și ne-a chemat cu ea la toaleta fetelor. Ne-am dus, mama Irinei lucra la Șop, avea deci acces la Raiul dulciurior și minunilor produse pe altă planetă, ne-am înghesuit toate norocoasele în urma Irinei, convinse că ne-a pus Dumnezeu mîna-n cap, sigur ne pică și nouă ceva bun de mîncare!

Ne-am înghesuit toate într-o toaletă de 1 pe 2 metri. Și atunci a scos-o. Nu mai văzusem niciodată așa ceva. Galbenă, mare, mirosea dumnezeiește. Mai văzusem banane în Tom și Jerry, dar habar n-aveam ce gust au și cum miros. Priveam mută obiectul miraculos, în timp ce Irina o decojea cu dexteritate.

prima mea banana

Ne-a dat să mușcăm o dată fiecare, ea a mîncat restul. Eu n-am avut puterea s-o mestec. O simțeam pe limbă, așa parfumată, molcuță, că mi-era frică să nu se termine. M-am sprijinit de peretele băii, amețită de valul de senzații noi. Tocmai mă pregăteam să-mi înfig măselele în ea, cînd mi s-a făcut drag de mama. Brusc. Mama, draga de ea, ea o fi gustat vreodată banană? Am scos din buzunarul șorțului batista albă obligatorie, m-am întors cu spatele la fete și am scuipat în ea mica bucată de banană mușcată, plină de salivă și de dragoste, dar mai mult de salivă.

Am împăturit batista cu grijă și am ținut-o în buzunarul șorțului de uniformă tot restul zilei, la celelalte trei ore, apoi în drum spre casă. Am ascuns-o în duapul de haine și am așteptat să se faca 10 și un sfert seara, să vină mama de la muncă. I-am sărit în brațe în hol și i-am zis, mamăăăă vino să vezi ce ți-am aduuuus! Mama era, desigur, circumspectă, eu neavînd bani de cheltuială, ce puteam săi aduc decît vreun muc de țigară din parc sau vreo felicitare strîmbă făcută la ora de lucru manual. Dar nu, eheee, habar n-avea ea ce o așteaptă în dulapul de haine.

Tremurînd toată, i-am întins batista umedă. A despăturit-o cu ceva ce acum cred că era chiar teamă, pe atunci mi se părea foarte bucuroasă. În mijloc trona o chestie neagră și lucioasă, cu miros acrișor. S-a albit la față mama.
– E o BANANĂ, mamă. Ți-am adus să guști!
– Ăăăăă…. o banană??? mă întreabă neîncrezătoare, apropiind ochii de chestiunea care arăta mai degrabă ca un melc mort dat cu parfum de pară stricată. Vai ce drăguuuț, dar de unde o ai, hai povestește-mi (încerca ea să amîne momentul degustării, dar nu, nici o șansă, eu eram pornită să-i fac marea bucurie de a o iniția în tainele fructelor exotice)
– Mamă, gustă, e așa bună și moale și parfumată, special ți-am adus-o ție, am scuipat-o chiar înainte s-o înghit, n-am apucat s-o mestec aproape deloc, am zis să guști și tu, așa-i de bunăăă…
S-a făcut mama verde.

Șiiii… mi-a zis că ea nu poate mînca banană, că n-are voie de la stomac (avea ulcer perforat pe atunci, biata), dar s-o păstrez să i-o dăm bunicii, că ei sigur o să-i placă mult (bunica e și acum topită după banane și portocale). Am fost oarecum dezamăgită, m-am dus cu batistă și melc mort cu tot la mine-n cameră, unde am socotit că pînă mergem la bunica mai erau trei zile, păi și nu era păcat de banana aia așa bună să aștepte pînă atunci? Dacă o mănîncă pisica? Așa că m-am sacrificat. Am mîncat-o eu. A fost oribilă. Punct.

Pin It

37 Comments

  • Fie a gustat, fie a găsit o scuză să nu guste! Ce amintiri frumoase!

  • O fi zis, „lasa Ioana, ca o pastram pentru tata, sa guste si el! ” :))

    Eu nu mai tin minte prima banana, desi tin minte un episod cind le tineam pe dulap, la copt, in schimb imi amintesc prima data cind am baut pepsi, in 85 sau 86 si gustul ala nu o sa il uit niciodata!

    • frmshk spune:

      Ahh, bună asta. Hai spune, ce-a fost pe urmă, nu ne lași toată săptămâna, da?

      Eu n-am amintiri de-astea, probabil era prea mult, și-o banană… dar mi-aduc aminte de Trei culori, de șorțulețe și guleraș alb. Tot e ceva să ai amintiri, cum or fi ele…

  • Andreea 28 spune:

    Ce fain!! probabil ca ti-a dat-o tie s-o termini….

  • AndreeaM spune:

    A mancat-o si-a declarat-o cel mai bun lucru din lume. Asa fac mamele. A mea a mancat toate cioburile de bomboane pe care i le pastram:)

  • Greta spune:

    Eu cred c-a gustat.
    Nu ştiu, eu aşa aş fi făcut. Între fericirea copilului de a-mi dărui ceva din tot sufletul lui şi scârba mea… what the heck, n-oi muri din asta :))

  • Robo spune:

    ti-a tras una la fund pt ca ai adus mizerii acasa si pt ca ai acceptat mancare de la straini.
    eu asa as fi facut.
    :))

    • Printesa Urbana spune:

      Ce bine ca mama nu era germofoba ca tine!
      Sa speram ca daca Sofia o sa faca ceva similar, o sa-mi aduca mie banana molfaita, nu tie!

      • Oana spune:

        Daca iti aduce Sofia ” o banana molfaita” ce vei face? Pentru a afla ce a facut mama ta, banuiesc ca tre’ sa fim cuminti pana mai tarziu …

      • :)))))))) Robo rulez…”mizerii acasa”…mizerie a fost cand am bagat io multe dude negre in ambele buzunare de la uniforma, in ideea de a le manca mai tarziu acasa…n-o sa uit cum aratam cu juma’ de uniforma neagggggrrrra…Si maica-mea „bravo, inteligenta lu’ mama!”

    • Iulia spune:

      Daca asta intra in categoria „Mizerii”, nu vreau sa stiu ce bataie as fi mancat pentru halit nisip, frunze, tencuiala, „cercelusi” de vita de vie, pietre, diverse chestii albe care cresteau prin tufisuri, furnici etc….

  • Natty spune:

    Stimate tovarase comandat de… Nu exista „domnule” pe vremea aia:)
    Eu cred ca am fost singurul copil comunist caruia nu ii placeau bananele, daca faceau rost ai mei si le puneau la copt pe dulap, eu le schimbam cu ciocolata chinezeasca (ascunsa in camara de mama).

  • Oana spune:

    Banane oribile pe vremea aia??!?! :)) Putea sa fie si mucegaita ca tot mi s-ar fi parut o delicatesa. Pe atunci…

  • Adina spune:

    Din categoria banane in vremuri grele, imi amintesc si eu una 😀 A plecat mama la tara pentru o zi sau doua, nu mai stiu. Eu sa fi avut 6-7 ani deja, dar bananele erau si pe atunci o chestie uaau, numai pentru Craciun si sarbatori gen. Mi-a lasat ea mancare, plus niste bani de paine si lapte. Eu singura acasa, cu bani in mana: sa cumpar lapte si paine sau… am luat de toti banii banane 😀 sa ma satur cum ar veni:)) tot timpul mi-era ciuda ca primesc doar una pe an si tot asa, o mega lingeam juma’ de zi, sa nu se termine. Nu mai tin minte cate banane am reusit sa balotez, cert este ca apoi mi s-a facut foarte rau, le-am vomitat si m-am si vindecat de pofta:)))

    • Ina spune:

      ahahaha, si eu am patit! ma vad si acum, la mine in camera, stateam jos, cu spatele sprijint de usa, sa nu intre careva sa imi rapeasca minunatia, bananele verzi ca iarba, si io infulecand pana mi-a venit sa mor. mi se sterpezisera dintii, mi s-a facut greata, dar stiu ca atuci mi-am facut plinul!

  • mamicamea.ro spune:

    Foarte haiosa povestea primei tale banane, se vede ca iti iubeai mult mama, si la noi e la fel cu fetele noastre, ar sacrifica ceva pentru mama dar cu mai putina inima pentru surori

  • V. spune:

    :-)). Eu i-am adus 2 masline intr-un servetel de la ziua unui coleg. Mama a fost impresionata ca m-am gandit la ea (asa e mama, se bucura pentru orice prostioara pe care i-o aduceam, tin minte ca a purtat ani de zile o brosa oribila de plastic in forma de soparla pe care i-am luat-o in clasa a 5-a, si a fost extaziata cand i-am adus dintr-o tabara o cana ordinara de plastic 🙂 ). Tata si sora mea in schimb au facut misto de mine ani de zile ca am plecat cu maslinele in servetel :-).

  • BTI spune:

    ”Nu mai văzusem niciodată așa ceva”. Mi se pare o usoara exagerare livresca, bananele nu se gaseau lesne, dar nici chiar minunea-minunilor nu erau, se aduceau in fiecare iarna, de sarbatori, cu exceptia anilor 88-89, cind nu prea s-au mai adus, plus ca la shop nu se comercializau fructe…Daca era vorba de kiwi sau altceva de genul asta as mai fi crezut, astea au aparut abia dupa revolutie

    • Printesa Urbana spune:

      Intimplarea asta e din 88, sint sigura ca inainte de asta noi nu avusesem niciodata banane, la Piatra Neamt nu prea se aduceau, nu inainte de 89 cel putin. Nu stiu de unde o fi facut rost Irina de ea, n-am intrebat-o, ii pot scrie acum un mesaj, daca e foarte important. 🙂

      • BTI spune:

        acum 28 de ani eram in 1985. in 1988, si daca era piatra neamt, atunci e plauzibil…

        • Printesa Urbana spune:

          Multumesc.
          Ps: am corectat inceputul, sa fim cit se poate de rigurosi, multumesc pentru atentionare.

          • alipety spune:

            eu pana dupa revolutie nu am vazut si nu am mancat banane! pot zice ca pentru mine erau „minuni”. poate de aceea le iubesc cel mai mult! 🙂

  • ady spune:

    eu am o amintire asemanatoare cu o arahida in glazura d-aia alba. cred ca la mama a a ajuns vreun sfert de arahida, fara glazura. pe care a aruncat-o „ce naiba e asta”. si mie mi-a parut rau. puteam s-o mananc eu daca ea n-o voia. 🙂
    nici la mine in oras nu se gaseau banane. inainte de ’89 am mancat o singura data, coapte in ziar, pe sifonier, trimise de o matusa din bucuresti.

  • Andreea D. spune:

    Frumos gestul tău, dar gustul şi aroma s-au pierdut în batistă. Trebuie neapărat să-nveţi să foloseşti batista precum un magician…să scoţi o banană întreagă şi proaspătă dintr-o frimitură înegrită şi molfăită.

  • Nusch spune:

    Triste amintirile astea. Mie mi-e asa o ciuda pe comunism, cand ma uit la cei care i-au supravietuit si mai ales la mame! Ma gandesc mereu cu tristete ca si noi, niste copii, eram atinsi de febra lipsurilor, sora-mea avea o colega ai carei parinti erau diplomati in Japonia (!!!), venea la scoala cu tot felul de minunatii (pe atunci, ascutitori, sau abtibilduri, clame de par etc.), iar o alta colega, practica, in loc sa ceara chestii copilaresti, i-a cerut intr-o zi sa-i aduca si ei o pereche de ciorapi pt mama-sa…
    Sora-mea si cu mine veneam acasa cu bomboanele de le primeam la scoala, sa se bucure si cealalta de o amarata de bomboana. In general, la aniversari, sarbatoritul oferea o singura bomboana fiecarui coleg si pastram bomboana, o injumatateam si ne bucuram amandoua. Rarissim s-a intamplat sa fie vreunul (presupun ca acea colega cu Japonia) sa ofere doua bomboane si sa mancam fiecare cate una inttreaga. Dar in cazul nostru nu se punea problema ca faceam asta pentru ca nu aveam, neaparat. Pt vremurile alea, ai mei faceau eforturi uriase si nu-mi amintesc sa fi poftit la ceva si sa nu fi mancat. O faceam pt ca tineam fff mult una la cealalta. Si o mai facem si acum, eu ii pastrez ei gem de caise cu samburi, ea mi-a adus serbet de portocale din Grecia :-). Mi-as dori ca si copiii mei sa aiba o relatie minunata, asa cum am eu cu Livia.

  • Me spune:

    Mi-aduc aminte cand intr-o zi la gradinita la desert am primit banane. Se-ntelege ca o bucata mica de copil, cam 1/4. Copiii-si dadeau coate, se minunau si exclamau fericiti: ” banane!”. Eu am privit fructul acela cunoscut doar din povestile mamei (se pare ca mancasem o banana-ntreaga cand eram mai mica) si stiind cat de mult ii plac fratelui meu, am pus bucata in buzunarul sortului. Am pazit buzunarul si in somn, sa nu-mi ia careva pretioasa comoara. Pe drumul catre casa, vazandu-ma cum protejez buzunarul ma-ntreaba tata ce am acolo. Ii arat buzunarul cu terciul de banana. Evident nu s-a putut manca, mama a trebuit sa spele sortul, dar pentru buna intentie am fost laudata.

  • Zibe spune:

    Nici la noi nu se gaseau, poate de-alea verzi care se coceau direct stricate dar cumva nu apucam niciodata. Le aduceau la aprozar si se vindeau in secunda 2. Nu am inteles niciodata de unde stiau cei care cumparau ca s-au adus. La fel si cu capsunile, dupa 89 am mancat prima oara dupa 10 ani. Nelocuind la tara nu aveam acces, mi se pareau o trufanda.
    In schimb mama avea grija sa vorbeasca de funie in casa spanzuratului cand ii spuneam ca asa as manca o bananana imi spunea: „Vai mama, si cand erai mica numai asta iti dadeam si afceai la nazuri…” 😀 Si eu aveam un sentiment de „Cum puteam sa fiu atat de fraiera?” de parca as fi putut la 1 an sa prevad ce va urma!

  • Chocolat noir spune:

    Nici eu nu-mi amintesc de banane inainte de ’89, e posibil sa fi mancat, nu zic nu (dar vin dintr-un oras mic si acolo nu prea se gaseau de niciunele). Tin minte in schimb portocale, ananas in compot si ciocolata chinezeasca.

  • wlfp spune:

    Am ras cu lacrimi. Foarte misto 🙂

  • Eva Elena spune:

    Avem fiecare povesti cu prima portocala sau nuca de cocos din copilarie, dar niciodata n-am auzit (citit in cazul acesta) o poveste mai frumoasa ca a ei. Cu nostalgie, cu umor, duios scrisa. Pentru generatia `80, pentru parintii nostri si pentru copiii nostri, cand vor putea sa faca o comparatie.
    Un vot, oameni frumosi, daruiti-l. Aici:
    http://ffff.ro/propune-superscriere-2014/#.U4xQxHaDrUl

    • Printesa Urbana spune:

      Multumesc mult, Eva Elena, pentru ca m-ai propus!

      • Eva Elena spune:

        Cu placere, Printesa.
        Te-am citit cu placere si te-am promovat ca rasplata.
        Ma bucura rezultatul. Indraznesc sa sper la unul si mai bun saptamana viitoare, pentru ca meriti.
        Ne vedem acolo?

        • Printesa Urbana spune:

          Ah, nu cred ca am vreo sansa, sint texte mult mai bune acolo, dar oricum iti multumesc si vreau sa ma revansez! 🙂

  • Elena S. spune:

    M-a facut sa rad cu asa pofta povestea ta 🙂 Prima mea amintire despre banane este sub forma de felii tapetate pe torturile cu frisca fake si fulgi de ciocolata tot fake pe deasupra. Inca mai gasesc genul asta de prajitura la o cofetarie de langa blocul meu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *