Idei de cadouri de Crăciun

Încep cu ideile de cadouri pentru adulți (nu în sensul de XXX, pentru alea ne auzim exclusiv în privat), în a doua jumătate le găsiți pe cei pentru pitici (de pînă în doi ani, mai mult nu știu, deci nu comentez).

Știu cît de greu e să găsim un cadou fain, original și nu exagerat de scump. Eu în general încep să adun cadouri de prin august, ca să stau liniștită în decembrie și să nu mă calc pe picioare cu tot poporul prin malluri, mai ales că nu știu cum se face că prețurile cresc absolut întîmplător fix atunci.

Ceai de la Tea Forte. E bun, eu nu-s vreo specialistă în ceaiuri, dar pentru că nu am voie deloc teină, deci ceaiul negru și cel verde sînt excluse pentru mine, apreciez mult cînd găsesc un ceai aromat pe care să-l pot bea. Din cele de la Tea Forte i-am dat și Sofiei, bea din cănuța în miniatură cu degetul mic ridicat, o duamnă deja!

sofia si tea forte

Calendare personalizate (de perete, triptice de birou, de portofel). Sînt multe firme care fac calendare cu pozele clientului, anul trecut am făcut pentru familie calendare de perete, de birou și de buzunar cu pozele Sofiei, am dat pe spate toți bunicii, străbunicii și nașii!

Cărți. Mie mi-a plăcut de curînd asta: Extraordinarul voiaj al unui fakir care a rămas blocat într-un dulap Ikea (toate cărțile de la Baroc Books & Arts sînt faine și arată demențial, merg minunat drept cadouri, le găsiți aici). Cartea e light, savuroasă, mă uflă rîsul sub plapumă, iubesc fakirul dement care trece prin ohoo cîte aventuri… I love it!

Acum citesc Zaira, de Cătălin Florescu, doamne, ce poveste dulce, ce scriitură minunată, ce personaje vii!

Și după asta voi citi cartea Simonei Tache și a lui Mihai Radu, deși le-am citit deja toate textele din rubrica Bătăi în dialog a Cațavencilor. Femeile vin de pe Venus, bărbații de la băut. E de rîs, vă promit!

femeile-vin-de-pe-venus

Obiecte desenate personalizate de la Doina Design. V-am tot povestit despre Doina, ea mi-a făcut cufărul de amintiri al Sofiei. Puteți vedea aici ce fel de obiecte creează sau puteți merge direct la magazinul ei, e aproape de Piața Muncii.

Torturile de înghețată Haute Couture La Strada, o alternativă minunată și mai light la tradiționalele torturi cu ouă și cremă de ciocolată. Nu vi le recomand pentru că lucrez pentru La Strada, ci pentru că lucrînd pentru La Strada am avut ocazia să le gust. Sînt… of, ceva nemaiîntîlnit. Arată genial, iar gustul… Hm. Mai bine vă zic ce conțin. Din păcate se vor găsi (de săptămîna viitoare) numai în București (Mega Image, Carrefour, OMV), la Carrefour Brașov și în stația OMV Predeal.

Resize of sampanie_v3

Mai sus e un tort din sorbet de zmeură si coacăze, înghețată de marc de Champagne îmbrăcat în glazură de zmeură și decorat cu ciocolată, biscuiți și cereale glazurate. Need I say more? Dacă vreți să dați pe spate o iubită sau o soacră, așterneți pe masa de Crăciun așa o minune!

Tot la capitolul dulciuri geniale, am descoperit de curînd Grace Couture Cakes, de la ei am comandat suta de macarons de ziua mea, și au fost excelente.

photo 1

Am primit cadou și un tort (care arăta fabulos pînă să dea mama cu el de pămînt de bucurie că a reușit să ajungă cu el acasă întreg). A fost nemaipomenit de gustos, blat subțire, mouse de ciocolată, cremă diplomat, fructe de pădure acrișoare, foarte pe gustul meu, voi recidiva cu siguranță la Grace!

IMG_9861

IMG_9862

Mbon, tot căutînd eu prin vară toamnă diverse idei pentru toată familia, am dar peste un site care vinde vouchere de senzații speciale: plimbări cu limuzina, sărituri cu parașuta, cursuri de navigație, masaje de tot felul și alte experiențe mai mult sau mai puțin inedite.

Decorațiuni de pom neconvenționale, handmade, din pînză, lemn, bumbac. Eu am găsit unele faine la Carrefour, cred că sînt și pe la tîrgul de la MȚR.

Și una special pentru doamne: am primit de ziua mea cado de la soț un plic Moon by Dana Rogoz. Eu nefiind vreo fashionista, ba dimpotrivă. Îl iubesc. E suficient de mare cît să intre în el mega portofelul, telefonul, cheile și încă niște mărunțișuri, are fețe schimbabile (una oglindă, alta neutră, încă una tip piele de crocodil, foarte versatilă).

photo (1)

Mișto e că îți poți cumpăra multe fețe și poți asorta geanta la o grămadă de ținute. E din piele moale, sper eu și rezistentă, are un șnur de piele care i se atașează ca să poată fi purtată și pe umăr. Detalii și toată colecția de fețe găsiți aici. De-acum înainte cînd nu știți ce să-mi luați de ziua mea, o față de Moon e o idee foarte bună! Mulțumesc, Omu, super cadou!

Pentru copilași de pînă în 2 ani (mai mari n-am, așa că nici habar nu este)

Jucării de la Ikea. Nu știu dacă știți, dar pentru fiecare jucărie de pluș și carte de povești pentru copii vândute în magazinele IKEA între 3 noiembrie 2013 – 4 ianuarie 2014, IKEA Foundation va dona 1 euro pentru educația copiilor. UNICEF și Salvați Copiii vor folosi donațiile IKEA Foundation pentru programe educaționale care să ajute cât mai mulți copii să meargă la școală. Sînt multe jucării faine la Ikea, multe din lemn extrem de prietenoase, de la casa cu forme la coșuri cu fructe și legume din material textil, plușuri, trenulețe din lemn, corturi și leagăne, plus celebra bucătărie pentru copchii la care tînjesc cred toți toddlerii.

Cărți

Aici am cîteva recomandări speciale, pentru că am descoperit niște cărți ultra faine în ultimele zile și musai muuusai vreau să le vedeți și voi.

Despre cartea cu colinde de la Editura Gama am scris deja pe Facebook, ea ne-a băgat așa adînc în spiritul Sărbătorilor că am impresia că nici pînă la Paște nu ne extragem de-acolo.

Am mai descoperit și Năsturel, o carte cu o poveste foarte simpatică despre un ursuleț care își caută un prieten, ilustrația e și ea foarte faină.

Da, și cărțile din seria Lucia Muntean, frumoase, delicate, tare pe sufletul nostru. Astea merg pentru copii mai mari, 2-3 ani.

Aaah, și încă o descoperire epocală: cartea pentru baie! E din plastic non-toxic, are 8 pagini umplute cu burete și aer, o poveste faină și colorată, Sofia o iubește (noi o avem pe cea cu pisicuța, mai sînt cîteva în aceeași serie)!

Despre jocuri și jucării am discutat deja aici.

Eu Sofiei i-am luat de Crăciun de la Lidl (joia au oferte speciale pentru copii, m-am dus și eu într-o joi și ce să vezi, plin de jucării faine și ieftine) o căsuță de lemn pentru păpuși, cu mobilă și toate cele, un joc de pescuit cu magneți, un puzzle 3D. Aveau și bucătării pentru cei mici, costau 150 de lei bucata, mult mai puțin ca la Ikea, arătau fain, dar eu nu m-am grăbit, cred că abia la anul o s-o intereseze pe-a mea genul ăsta de activitate. Mai treceți joia pe la Lidl, cine știe ce vă pică în brațe…

Am mai descoperit de curind si magazinul Jumbo, muuulte decorațiuni și jucării ieftine și faine. I-am luat Sofiei un coș cu legume și fructe din plastic, tot pentru Crăciun, 20 de lei. Au de la sănii la costume de prințese, accesorii, jucării, paturi de voiaj, multe de tot, dați o fuga, e în complexul Pallady dinspre Autostrada Soarelui, lîngă Auchan.

Ăștia micii nu se prea bucură la haine, dar dacă vreți musai ceva simpatic pentru ei, go for Lilutesa, o găsiți și la Baby Expo.

Așa, și pentru că și mai frumos decît să primești cadouri celor dragi e să le oferi unor necunoscuți care se vor bucura cu atît mai mult de ele, vă arăt proiectul Shoebox.ro, despre care probabil ați auzit. Ideea e asta: pui într-o cutie de pantofi frumos împachetată niște lucruri faine pentru un copil de o anumită vîrstă pe care o alegi tu (pastă de dinți, jucării, cărți, hăinuțe curate), duci cutia la un centru de colectare (găsiți lista aici), ei se ocupă de livrare către copii orfani. Detalii despre tot procesul găsiți aici. Proiectul e internațional, puteți trimite și din străinătate.

O să fac și eu cîteva cutii cu lucruri, trebuie însă să le cumpăr, cadourile sînt pentru copii mai mari ca Sofia, așa că nu prea avem cum să donăm de la noi. Mi se pare un proiect extraordinar, ar fi grozav dacă v-ați putea rupe din banii și lucrurile voastre pentru niște micuți străini.

Am mai descoperit o inițiativă faină cu scrisori de la copiii internați la Fundeni. Puteți alege de aici o scrisoare și pornind de la ea să faceți un cadou unuia dintre copiii bolnavi.

Ca în fiecare an, aștept și ideile voastre. Teoretic am luat deja cadouri pentru toată lumea, rămîne doar să le împachetez, dar dacă mai primesc o idee genială, mai scobesc pe fundul contului și o să implementez, ce să fac…

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

29 comentarii

  1. Ce bine imi pare ca ai scris despre ShoeBox si sper ca multi cititori sa doreasca sa daruiasca ceva pentru copiii nevoiasi! 🙂
    Nu, se pot dona si cadouri pentru copii mai mici decat limita de 2 ani indicata de ei. Eu am facut anul asta cadouri pentru nou-nascuti (ca doar asta stiu pe moment) si chiar mi-au spus organizatorii ca se bucura pentru ca mereu exista si familii cu bebelushi (pe langa copiii mai mari) care se bucura sa primeasca o hainuta, un biberon, o paturica, o jucarioara zornaitoare. Deci, eu zic ca poti face si tu la fel. (Ei nu au etichete facute pentru aceasta categorie, asa ca eu mi le-am confectionat singura. Am lipit o bucatica de hartie pe cutia frumos impachetata si am scris „Nou-nascut” si B sau F. 😉 )
    Spor la cadorisit tuturor!

    • Așa e, Ioana, poți face un pachet (sau câte vrei) pentru copii mici. Cutiile vor ajunge atât în centre de plasament cât și la copii care sunt în familii, clar sunt și micuți, micuți… 🙂 Eu mă ocup de proiect pe Baia Mare, de-aia zic. Și mă bucur și eu c-ai scris despre el… s-au adunat multeeee cutii până acum și încă vor mai sosi. Frumos. 🙂

      Calendarele, idee genială, și eu fac mereu.

      De ce le-or fascina așa tare pe fetițe, de mici, bucătăriile și oalele? E pentru că le insuflăm noi, adulții, ideea asta sau au ele un simț, că le e lor locul la bucătărie mai mult decât băieților? Zic și io, c-am băiat, dar văd tendințele…

    • Celui mic i-am luat la 2 ani o bucatarie de pe http://www.amazon.de. Una mare sa incapa 2 copii la bancul de lucru. Un Miele. E de plastic, rezistenta, s-au cocotat pe ea… E una din jucariile favorite. Deci si baietilor le plac bucatariile 🙁

    • 1. Confirm si eu, am dus cutii la shoe-box in piata victoriei si doamna draguta care le-a receptionat mi-a zis ca sunt si copilasi mai mici (mai putini, e drept) care ar putea beneficia de hainute si jucarele.

      2. Bucataria e jucarie unisex. Baietelul meu si-a dorit f f mult una cand avea vreo 4 ani , se joaca si acum cu ea, mai ales ca intre timp are si companie (o surioara de 1,8 ani)

  2. Cea mai buna investitie pe care am facut-o eu vreodata in materie de jucarii este tablita magnetica de desenat (noi avem Fisher Price Doodle Pro with snap in magnetic shape makers). Fiul meu cel mare avea mai putin de un an si jumatate cand am cumparat-o si acum, la patru ani, inca o foloseste, iar cel mic este de-a dreptul fascinat de ea. Am facut mii de buburuze, fluturi, ratuste sau mutre, masini, avioane, trenuri, flori pentru mami. Buna si acasa, buna si cand esti pe drum.

  3. eu anu asta la oamenii mari le-am luat ceasuri de perete de la retro boutique 🙂 au fost doar 28lei bucata dar sunt super frumoase, au un aer boem modelul juin en normandie 🙂 eu am o familie mare si mereu sarbatorile au reprezentat gaura in buget 🙂 ptr cei mici care incep de la varsta de 2 pana la 12 ani (fara sa il pun pe piticul meu de 6 luni :p) le-am luat carti 🙂 in mare parte educative ptr perioada de varsta iar ptr cel mare Dan Brown-Infernul ca tot au fost reduceri pe emag 🙂

  4. Uuuuu, plic Moon. Eu de mult l-am pus în wishlist (îmi place tocmai pentru că e din piele și are fețe interschimbabile, ceea ce-l face ușor de asortat), dar poziția lui în top variază, parcă mai mereu se găsește altceva. 🙂
    Încă un lucru … august? Mie mi se părea că-s șmecheră când făceam planuri de cadouri la începutul lui noiembrie. =))

  5. unde fac calendarele de perete si de birou personalizare?
    va rog sa-mi spuneti cateva firme si eventual si preturi.
    Noi vom merge in vizita la bunici/nasi si ar fi bun un calendar alaturi de o bautura si ceva dulce!

  6. Geanta Danei e o idee perfecta- imi place mult. Si eu optez pentru ceai, accesorii pt ceai, carti dar si lucruri personalizate. cred ca aici intram si noi in decor: Zoom decor- litere pentru camera bebelui personalizate- pictate manual, ceasuri la fel, litere de decor, forme pe care poti scrie cu creta. Pai nu sunt ele tocmai bune de stat sub brad?https://www.facebook.com/zoomdecor.ro/photos_stream

  7. O intrebare am: cum poti oare rezista sa ai cadouri in casa si sa nu le dai? Eu din magazin ma duc direct la persoana caruia trebuie sa-i ofer cadoul :))

    • Pai simplu: am doua categorii de cadouri, unele pe care le ofer pe loc sau pe parcurs, tot mai scto cite ceva, altele pe cate le pun bine si uit de ele. 😀

  8. Eu am luat deja pentru bebe, care va avea 3 luni in decembrie, un patut pliabil si un carusel mai smecher, cu muzica
    si lumini. Vreau sa-i mai iau hainute si o caciula. Pentru tati o husa de telefon probabil si pentru mine o bijuterie sau ghete.
    In rest, pentru bunici vom lua papuci de casa caldurosi, dulciuri, ceaiuri si pijamale 🙂

  9. Multumim pt linkurile de la shoe box si121.ft buna initiativa,chiar nu stiam de ele,noi aveam alte contacte.
    Sarbatorile sunt pentru a darui,macar si speranta..

  10. Super idei. multumim mult. Si m-a impresionat maxim initiativa celor de la 121.ro. azi pregatesc si eu ceva pt copiii de la fundeni

  11. Noi am luat 80 % din cadouri de pe vivre.ro dar acum e deja prea tarziu pentru Craciunul asta pentru ca dureaza pana le trimit acasa. Din cate m-am prins sunt lucruri de pe la outleturi din Danemarca, Turcia, Germania, Franta, Belgia etc. Sunt toate originale si sunt deosebite ca nu prea se gaseste nimic de acolo la noi in tara. Cam din aprilie am inceput sa luam de la ei si suntem surprinsi placut de fiecare data

  12. Cum, mă, chiar așa, pe toate? Nu ți-a scăpat niciun text? Mulțumim de recomandare. Și pentru celelalte, m-am îndrăgostit și eu de poșeta Moon și o să citesc musai fachirul, mai ales că îl și am. Carte pentru baie nu cred că îmi iau, totuși. 😛

  13. Cautam intamplator idei de cadouri pe internet si am descoperit acest minunat post! E o binecuvantare sa citesc blogul tau ( fiindca am inceput sa citesc mai multe articole de-ale tale si iti urmaresc cu interes si pagina de facebook), asadar ma bucur ca te-am descoperit. 🙂

    Eu am facut recent cadou mamei mele si surorii care e plecata in Franta cate o ie cusuta manual de la Romanian Label (www.romanianlabel.ro), au produse foarte faine si modele chiar deosebite.

    Succes in continuare si numai bine!
    Cristina

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *