Ortopedul pediatru spune

Acum cîteva zile am mers cu Sofia la profesor dr. Mihai Jianu, specialist ortopedie pediatrică. Eu aș fi găsit o întrebuințare mult mai bună celor 250 de lei pe care i-am dat pe consultație, dar tatăl blondei era ultra stresat că prințesa mică merge prea mult pe vîrfuri. Că dacă are tendonul prea scurt? Că dacă e semn de paralizie cerebrală? Sau retard de creștere? Degeaba i-am zis că fata e ok, că numai se alintă cu mersul pe vîrfuri, el nu și nu, ceva e în neregulă, prea mult și prea des merge o face, deci du copilul la doctor.

Am investigat care-s cei mai buni ortopezi pentru bebeluşi, mi-au rezultat Thierry şi Jianu. La primul am gasit locuri prin primavara-vara, la Jianu am gasit peste trei zile (el are program aproape zilnic la privat, restul înca merg la spitalele de stat şi vin la privat o zi pe luna, de unde şi listele de aşteptare de sute de persoane).

Evident, copilul e perfect sănătos. Consultul a durat 2 minute. Am dezbrăcat blonda, dl. doctor, care e un tip foarte calm și cald și simpatic și cu multă răbdare, i-a flexat tălpile, i-a verificat picioarele, genunchii, șoldul, coloana, a pus-o să facă niște pași desculță, apoi a zis că e perfectă, s-o îmbrăcăm și să spălăm putina. Numai că eu am zis ia stai așa, dacă tot plătesc 250 de lei pe 15 minute, barem să mă folosesc de ele. Așa că am mai întrebat una alta.

Pînă la 18 luni, aspectul normal al picioarelor e de paranteză. După 18 luni se formează X-ul, care e normal și sănătos (și la mîini și la picioare).

Mersul copiilor se definitivează pe la 5-6 ani. Pînă atunci sînt teste, jocuri, exerciții. Din 150.000 de copii văzuți de dl. doctor Jianu, cel puțin 140.000 au mers pe vîrfuri pînă după 2 ani, fără că asta să fie semn că ceva e în neregulă.

Copiii care au tendondul prea scurt (problemă care se rezolvă chirurgical) nu pot călca pe toată talpa. E normal ca la primii pași să-și strîngă degetele în interior. E normal și să pară că au platfus, e pe talpă un strat de grăsime bebelușească ce va dispărea în timp.

Și acum, întrebarea de pe buzele tuturor mamemelor de sugari care se pregătesc de mers: cu ce încălțăm copilul pentru primii pași? Vara, cu nimic. Lăsați copilul desculț, să simtă cu toată talpa podeaua, să învețe să-și folosească degetele pentru echilibru. Dacă vi se pare rece pe jos, puteți pune ciorapi cu buline anti-alunecare sau papuci cu talpa din piele moale (gen Tikki). Lăsați glezna liberă, doar așa își dezvoltă mobilitatea firească. Dacă încălțați copilul cu papuci rigizi care imobilizează glezna, e ca și cum ați pune picioarele copilului în gips. Picioarele au nevoie de mobilitate completă pentru ca cel mic să învețe mersul și să se dezvolte corect.

Înainte să înceapă să meargă nu puneți papuci copiilor, nu au nevoie de ei, ba chiar îi incomodează.

Pe afară vara, doar încălțăminte ușoară, cu talpa super flexibilă. Desculț pe cît posibil (în casă, pe nisip, în iarbă unde știți că nu riscă să se lovească). Alegeți încălțări din materiale care respiră și care sînt flexibile (piele, bumbac, pînză), bebelușii transpiră mult, inclusiv la picioare. Evidați plasticul, lacul, vinilinul, or fi ele frumoase, dar cred că bebelușul poate supraviețui și fără premiul de cel mai frumos încălțat copil din parc.

Cumprați încălțările numai după ce le probează cel mic. Ridicați-l în picioare, talpa îi va aluneca spre vîrf. Dacă reușiți să strecurați un deget mic de-al vostru între călcîi și spatele papucului, e perfect. Ah, și vedeți că ăstora mici, ca și nouă, de altfel, li se umflă picioarele în a doua parte a zilei, așa că mai bine ar fi să mergeți la cumpărat de papuci atunci.

Evitați șireturile, alegeți scai sau elastic, cei mici nu prea au rabdare să stea la încălțat și nu-i deloc simplu să strecori două piciorușe grase în niște converși de bebeluș cu șapte rînduri de șiret. (Sofia are picioarele enorm de grăsune, cam ca niște cuburi așa, foarte greu îi găsesc încălțări care s-o încapă pe înalt și să nu-i fie mari în lungime, foarte greu o încalț, noroc cu Big step și Ecco, am găsit și adidași faini, joși, și am primit și ghete de iarnă de la o fetița darnică, au doar 2 curelușe de scai, o încalț în 5 secunde de papuc, mare lucru).

Ah, și încă ceva. După o oră de mers (prin casă) în încălțările noi, descălțați copilul și analizați bine tot piciorul. Dacă găsiți zone înroșite sau chiar bătături, mergeți să schimbați perechea, înseamnă că nu-i vin și-or să-i vină tot mai puțin.

Iarna sînt ok încălțările mai înalte (protejează de frig), dar e important ca talpa să fie flexibilă.

Talonetul NU e recomandat copiilor care nu au probleme ortopedice. Un copil care calcă bine (nu cu vîrfurile complet spre interior, nu întotdeauna pe vîrfuri) nu are nevoie de talonet. Dacă aveți îndoieli, mergeți la pediatru sau direct la ortoped, nu încălțați copiii cu pantofi cu talonet și înalte pe gleznă pentru că v-a spus nu știu cine că așa trebuie. Omul ăsta care a văzut 150.000 de copii la viața lui spune că sîntem printre puținele țări din lume în care încă se mai practică prostia asta cu încălțările rigide (inclusiv în casă), înalte pe gleznă, și cu talonet. Și-apoi se întreabă părinții de ce la 6 ani copilul nu merge corect…

Aşa. Şi în timp ce noi vorbeam, Sofia vorbea şi ea. Dodo uau, dodo nu bun, tii mimic, du-de acolo, tai acolo, Sosia okey, mama aide pa, etc etc.

– Da ce e la gura ei, doamna, mi-a zis doctorul.
– Da, mai degraba decît s-o duc pe ea la ortoped ma duc pe mine la psihopupu.

Şi am plecat, cu moara hodorogita turuind Binepaaaadodoooo, cu patalamaua de la doctor pentru tatal stresat, acum sa ne vedem din nou de ale noastre, caci iata, blogul e din nou sus pe cer, speram sa şi ramîna acolo.

Sanatate şi picioare în X tuturor copilaşilor!

Pin It

79 Comments

  • Mihaela spune:

    Buna, Printesa, sunt o cititoare abonata a blogului tau si-am observat chiar si azi, cand am citit postul despre papucei, ca blogul inca are probleme. Spre exemplu, de la articolul respectiv, te lasa sa te duci la homepage, dar cand vrei si mai mult, pagina nu mai e disponibila. M-am gandit ca e bine sa stii! Altfel, imi place foarte mult si te rog sa ma consideri drept fan, in conditiile in care, vreodata, te gandesti sa infiintezi vreun fan club…

    • Printesa Urbana spune:

      Hei, multumesc, acum cred ca s-a remediat. Pai sa stii ca exista un soi de Fan club, e pagina de FB. 🙂 Te astept acolo, daca ai chef. Mai povestesc despre Sosia.

  • Greta spune:

    In sfarsit vad si eu articolul, uelcam bec draga blog 😀

    Foarte bune sfaturi, multumiri de la o matusa (aka eu) de nepot absolut adorabil de aproape 8 luni, care deja nu mai are rabdare si incepe s-o ia la pas. Daca mamica o sa aiba intrebari/ neclaritati / temeri, o trimit sa citeasca aici.

  • Bun articol, il dau si surorii mele sa-l citeasca.
    Oare de ce parintii nostri aveau obsesia sa ne dea pantofi cu glezna inalta?

  • andreea spune:

    Da, am fost si eu la ortoped cu baiatul cel mic, pe la 1 an imi parea a fi atat de cracanat incat mi-era frica sa nu i se rupa piciorusele sub greutatea lui :)))). Eram foarte ingrijorata, mai ales ca nu am avut astfel de probleme cu primul copil, el atunci avea picioarele perfecte, drepte. La fel ca si pe tine, doctorul m-a linistit povestindu-mi de etapele () si X. Acum, cel mare(5 ani) are niste X-uri de toata frumusetea iar cel mic(3 ani) are picioarele drepte :)))
    Nici eu n-am inteles de ce toata lumea ma batea la cap sa iau copiilor incaltaminte cu talonete – nu le-am luat niciodata. Aceleasi probleme le-am avut si eu, cu picioarele grasune care nu incap in incaltaminte, si am rezolvat cu ecco si adidas, iar vara sandale cu arici.

  • andreea spune:

    Multumesc printeso pentru ca ai impartasit cu noi.Bebe are aproape 10 luni si cautam informatii despre incaltaminte ce si cum.Bebe sta uneori pe varfuri si nu stiam daca e ok sau nu.Acum m-am linistit.

  • Elisa spune:

    Eu l-am vazut si ieri, l-am citit, am luat aminte, dar faptele astea s-au petrecut, pentru mine si fiul meu, cam demultisor, prin ”74.
    Pot sa spun doar ca talonetele pe care le-a purtat (de fapt ghetute la comanda) pentru curbura talpii nu i-au facut rau. Am fost destul de speriati, am umblat pe la doctori la Timisoara si i s-au pus diagnostice gresite, gen luxatie congenitala, apoi altceva si mai grav, iar cand un doctor ne-a spus ca este de la platfus, ne-am bucurat. Copilul schiopata nitel, tragea un picior usor intarziat, dupa ce a umblat toata vara lui de 1,5 ani, in sandale.
    A devenit un barbat stapan pe piciarele lui, a facut baschet, gimnastica si alte sporturi de agrement, in liceu. Acum, multumesc Lui D-zeu, este taticul unei fetite, motiv pentru care urmaresc, cu atata interes si drag, blogul tau, Printesa.
    Sanatate tuturor copilasilor si bucuria cresterii lor!

  • Dana spune:

    Am fost si eu la acelasi medic cu Vlad al meu, aceleasi impresii pozitive, aceleasi picioruse in x :-). Si pustiu’ meu a invatat sa mearga descult. Problema e că acum, acasa, nu-l mai pot incalta :-). Adica de abia il fac sa poarte o pereche de sosete. La cresa le-a scos peri albi cu descaltatul.

  • Alina Lucaciu spune:

    Foarte adevarat toateeeee!!!!
    Si pe deasupra umblatul descult ii conecteaza si cu tot ce inseamna energia pamantului care e sanatoasa!
    Noi suntem niste stresate/stresati si cumparam in nestire papuci scumpi cu cine stie ce..si nu lasa copilul sa creasca normal asa cum ne-a lasat Al de Sus..care a stiut foarte bine ce face…si exageram ( fara rezultatele scontate 0 cu ptotectia…care se vede unde duce dar nu vrem sa acceptam!!!

    Super descriere …Felicitari!

  • Inca mai joaca feste, la mine merge doar dupa ce dau vreo cateva refreshuri in browser…

  • cris spune:

    Ioana, daca copilul are 2 1/2 ani si cind sta in picioare are picioarele in X ar trebui sa astept sa mai creasca sau sa merg la ortoped sa-i recomande exercitii?

    Multumesc.

    • Printesa Urbana spune:

      Picioarele asa trebuie sa fie, in X, tot restul vietii. Cei cu picioare drepte sau paranteze sint exceptii. 🙂

  • Un articol plin de sfaturi bune. Si noi am lasat copilul sa umble descult foarte mult si vara am preferat sandalele in locul tenisilor. Unele femei din ziua de azi se intereseaza mai mult de moda si trend decat confortul copilului.

  • Ana-Maria spune:

    Si eu am avut aceeasi experienta cu fetita: probleme ortopedice inchipuite de parinti si „spulberate” de ortoped.
    In schimb, am primit sfat din toate directiile legat de faptul ca nu se folosesc incaltari deja purtate. Fiecare copil care modul sau propriu de a calca si pot exista „probleme” (care se rezolva cu timpul: calca spre interior etc) care in mod sigur se „imprima” pe o incaltaminte. O pereche de incaltari imprumutate/capatate pot parea perfecte, dar de fapt sa fie deformate si astfel, piciorul copilului sa preia micile „probleme” ale celui de dinaninte. Deci : incaltari noi intotdeauna.

    • Julie spune:

      Ai dreptate ca in cazul incaltarilor purtate se preia problema de la cel precedent, dar asta e in cazul copiilor mai mari care poarta mai mult acceasi pantofi/sandale/ghetute. Copiii mici care sunt usori si le poarta de 3 ori ca le raman mici nu apuca nici sa le zgarie, daramite sa le toceasca.
      Nu pot sa uit cand acum cativa ani, mama a vazut ca vecina (cu o situatie f modesta) isi incalta copilul de aproape 2 ani cu pantofi de plastic, (niste chinezarii in care piciorul copilului plangea cu siguranta) si a chemat-o sa ii arate ca mai avea de la sora mea incaltari de calitate, si de piele si erau ca noi si dragute pe deasupra. Cand le-a vazut vecina, s-a uitat asa scarbita, si a zis ca ea cand are lucruri de dat i le da femeii care spala pe jos in bloc. Mama i-a spus multumesc si la revedere. Adica si raioasa si cu coada pe sus.
      Daca nu ai posibilitati mai bine accepti de la un alt copilas decat sa iei ceva nou care ii pune in pericol sanatatea copilului.

  • andrea spune:

    multumim ptr impartasirea unor informatii folositoare(banii n-au fost cheltuiti chiar degeaba 🙂 )

  • Andya spune:

    Ma bucur ca nu ai reusit sa ajungi la Burnei si astfel ai ajuns pe mana unui doctor bun. Il recomand si pe Thiery. Noi am vazut multi ortopezi pentru ca avem o problemuta mai grava, dar Burnei ne-a facut rau si nu inteleg cum a putut face o astfel de gafa. Ceilalti ortopezi si kinetoterapeuti au ramas uimiti. E foarte superficial. Baga in seama doar cazurile cu care poate ajunge la tv. De fapt, majoritatea cadrelor medicale intalnite care au lucrat cu Burnei ne-au sfatuit sa ne ferim de el. Nu merita chinul si asteptarea de a face o programare la el. Probabil ca a fost un medic exceptional candva, ca altfel nu si-ar fi castigat acest renume, dar nu mai este cazul.

    • BALUTA VALERIA spune:

      Buna , Andya !
      Scuze ca intervin. Am si eu o fetita de 9 ani care are o problema mai serioasa la picior ( necroza de cap femural) . Vroiam sa te intreb , tu la ce doctori ai fost , ca eu nu mai stiu incotro sa o apuc . Noi am fost la dr.Ulici de la Spitalul Grigore Alexandrescu si la dr. Vlad de la Spitalul Budimex . Ce poti sa imi recomanzi , fiindca mie mi-au zis ca are ceva foarte rar si atipic si ca e frustrant ca nu pot sa se pronunte , sa ii dea un diagnostic concret . Pana la urma cred ca am sa ajung si pe afara …Din experienta ta, ce poti sa-mi spui , ce dr. sau ce clinica imi recomanzi ?

      • Andya spune:

        Nu stiu exact ce presupune problema fetitei, dar pana acum, medicii care m-au facut sa am incredere au fost Alexandru Thiery in Bucuresti (cabinet Recover – http://www.recover.com.ro) sau Ion Donica in Mangalia (http://donica.home.ro/adrese.htm). Noi am plecat din Bucuresti pana la Mangalia pentru consultatie. La numarul de mobil raspunde chiar medicul. Nu se fac programari cu zi si ora. Se cam sta la rand. Eu te sfatuiesc sa-l suni si sa intrebi, ca sa stii daca merita sa faci un drum pana acolo. Poti citi foarte multe despre el pe net. Sanatate multa!

        • BALUTA VALERIA spune:

          Merci frumos de raspuns ! Noi de fapt suntem din Constanta si suntem in supravegherea dr. Nicolae de la Eforie Sud , care intre timp s-a mutat la spitalul din Mangalia , iar la Bucuresti am ajuns ca sa incercam si pareri mai avizate…O sa incerc si o vizita la d-nul dr. Donica . Sanatate multa si sa auzim de bine !

  • Doctori buni. Burnei este primul medic care m-a operat la coloana pentru un implant de disc, Jianu mi-a pus tije si a indreptat coloana.

  • Simona spune:

    dl. dr. Jianu – mare om, asa cum l-ai descris. Simpatic si cu lipici la cei mici, nestresat si la curent cu ce se „preda” si pe-afara. La prima intalnire cu domnia sa, nu ne-a lasat sa plecam pana nu a socs o carte groasa de ortopedie pediatrica franceza, in care ne-a aratat ca NU trebuie sa punem copilului talonet . asa, preventiv. era pe gustul meu, asa ca ne-a ramas in suflet 🙂

  • Miruna spune:

    de curiozitate, ai pus-o in rotobil cand a invatat sa mearga? citisem ca de-aia merg pe varfuri. dl. dr. n-a zis nimic de rotobil?

    • Printesa Urbana spune:

      Ăăă, nu știu ce e ala rotobil, dar n-am pus-o in nimic, nu am avut premergator sau chestii similare. Si nu, nu m-a intrebat Jianu de ele.

      • Miruna spune:

        da, premergator. intrebam pt. ca mi-a zis un medic de familie ca de la premergator se invata pe varfuri si eram curioasa ce zice ortopedul. oricum, n-am de gand sa-l folosesc.

  • Andreea spune:

    Foarte bune sfaturile primite, multumim pentru impartasirea acestora. Am si eu o fetita, tot Sofia, care, ca multi alti copii, la nastere nu avea acea adancitura la talpa si am primit asemenea sfaturi de la neonatolog si pediatru. La toate sfaturile primite de tine as mai adauga urmatoarele: masaj la talpa dupa baita (nu mult, nu exagerat), lasat vara descult de fiecare data cand se poate (noi am lasat-o desculta in curte la tara la bunici, chiar si pe ciment si pietricele mici si a fost ok), daca ii luati trici/bicicleta ii puteti scoate pedalele si apasand direct pe acele bare metalice o sa-si maseze singur piciorusul (incaltat cu incaltaminte cu talpa destul de subtire si flexibila), puteti inventat tot felul de joculete in casa cum ar fi mersul pe un facalet (asa ca cel cu care intindeti aluatul de placinta) masand astfel usor talpa bebelusului. Toate sfaturile acestea le-am primit de la doamna doctor pediatru Ioana Olteanu (Cardiomedica Ploiesti si spitalul de copii Petrolul-Ploiesti) care este un profesionist si un om minunat.

  • Dana spune:

    Acestea au fost si sfaturile lui Thierry.

  • Cami spune:

    Ar fi super daca as gasi articole de-ale faimosilor ortopezi romani sau macar interviuri, opinii despre „outtoeing” la copilul mic, tot ce am google-it nu este in romana si eu sincer tare mult as fi vrut sa stiu parerea dansilor, a dr. Jianu in mod special. Eu una inca nu sunt in clar daca copilul meu are nevoie sau ba de vreo corectie a mersului…multi vb despre mersul cu varfurile spre interior, insa situatia noastra nu am reusit sa o clarific si nici la ortoped „calificat” nu pot ajunge atat de lesne, din pacate. (nu avem in oras la noi dr. ortoped pediatru care sa nu recomande gehetele ortopedice, trist:(.

    • Andreea spune:

      Cami si noi aveam aceeasi „problema”: out-toeing. Si noi am fost la Jianu cand fetita mea avea 1 an si 3 luni si mi-a zis acelasi lucru. Sa o las in pace. Daca vreau sa arunc banii pe kinetoterapeut sa ii arunc.

      Eu insa din ce am citit si pe blogurile din afara m-am convins ca are nevoie de ceva mai multa antentie decat nimic. Adica inot, exercitii prin casa, masaj. Din pacate noi stam la bloc si nu am curaj sa o las sa mearga desculta prin parc. Asa ca miscarea cu piciorul gol in natura trebuie compensat cu altceva daca stai la oras.

      Uite aici site-ul unui specialist unde poti citi mai multe pe tema asta:
      http://www.katysays.com/the-foot-doctor-is-in/

      Toti medicii ortopezi la care am fost mi-au spus sa stau linistita, iar kinetoterapeutii cu care am vorbit mi-au spus ca pozitia defectuoasa a talpilor se poate transmite mai departe intr-o pozitie defectuoasa a genunchilor, soldurilor, spatelui. La fel spune si Katy pe blogul ei. Pareri contradictorii iar eu la mijloc nu stiu pe cine sa cred.

      Probabil ca adevarul este undeva la mijloc. Avand in vedere ca si sotul meu are aceeasi caracteristica a talpilor si spatele usor deformat, tind sa cred ca si fetita mea o sa dezvolte aceeasi statura. Si eu imi doresc sa nu se intample asa. De aceea incerc sa fac ceva mai mult decat nimic.

  • alina silian spune:

    scuzati-mi ignoranta. ce e acela „talonet”?

  • riri spune:

    sa stii ca e o arta si sa o inveti cand sa taca.asa am patit si noi cu primul,k vai hai sa il lasam sa delireze in nestire,asa isi dezvolta gandirea,vorbirea etc si stiu ce asociatii face.vorbeste mult si tare -asta cand e obosit -si acum ,la 5 ani,insa e singurul din clasa pe care invatatoarea nu l-a convins ca nu trebuie sa vorbeasca in continuu cat timp e la scoala.intr-adevar,vorbeste frumos,ales,corect,elevat etc doua limbi,dar are problema cu a pune frana.

  • Adriiana spune:

    au meritat cei 250 lei cheltuiti la dr. Jianu. pentru articolul asta care face toti banii. din fericire l-am vazut sharuit in multe locuri. bravo!

  • BeBe Rostogol spune:

    Draga Printesa, foarte bun postul tau 🙂 si domnul doctor Jianu un adevarat!
    Pt piciorusele micute este foarte important mersul descult chiar fara sosete inca de la primi pasi si masjul talpi si gambei zilnic cate 5 min. Punandu-i sosete bebelusului e ca si cum ai incerca sa desenezi cu manusi . In perioada de invatare a mesului bebelusii au nevoie de cat mai multe informati din mediul inconjurator, in momentul in care l-ai incaltat nu faci decat sa-l sabotezi, e ca si cand te-ai juca cu antena de la televizor si te-ai mira dupa aceea ca nu se vede bine asa ca din momentul in care incepe sa mearga asigura-i un covor mai gros in spatiul de joaca, daca nu ai incalzire in pardoseala sau parchet.
    Despre premergator….biomecanica mersului in premergator este total diferita de biomecanica mersului normal, in premergator bebelusul este tentat sa mearga mai mult cu spatele si asta se realizeaza inpingand in varfuri si daca merge cu fata tot nu este bine, intra alti muschi in actiune pentru ca centrul de greutate pica in alt loc decat la mersul normal.

  • Dora spune:

    Draga Printesa,
    Dincolo de informatiile suplimentare pe care le-ai aflat, eu zic ca au fost bine investiti cei 250 de lei cat a costat consultatia. Ai primit o parere avizata si ai linistit tatal blondei.
    Fratele meu a avut aceeasi tendinta de a merge pe varfuri si toti medicii care l-au consultat pana ce a implinit varsta de 3 ani (acum 20 de ani, e drept) nu i-au gasit nimic in neregula. Explicatiile erau din seria: „se alinta”, „se dezvolta”, „trece cu timpul”. Insa timpul a dovedit ca intr-adevar avea tendoanele prea scurte, mersul pe varfuri fiind din ce in ce mai accentuat. De aici au rezultat o serie intreaga de probleme: calcaie mici si dezvoltate disproportionat fata de restul labei piciorului si degete foarte puternice si late, care faceau imposibila gasirea pantofilor potriviti.
    Parintii mei au decis insa sa nu il opereze. Si fratele meu a facut toata copilaria si adolescenta lui gimnastica medicala si masaj. Acestea l-au ajutat foarte mult, acum poate calca normal, poate face sport si se poate misca in voie. Singurul moment cand se mai observa problema legata de tendoane e cand sta intins si unghiul dintre laba piciorului si gamba e mult mai mare decat 90 de grade.
    Bine, si acum isi gaseste greu pantofi, dar asta pentru ca poarta 1,95 inaltime si poarta 47.

  • Rodica spune:

    Buna,

    Foarte util post-ul. Multumim! Eu as avea o intrebare, de unde va luati voi incalatari Ecco pt ca in mall-uri au niste preturi nesimtite…Stiti voi vreo sursa ieftina?

    Mersi

  • iceyap spune:

    am exostoza multipla (maladia ombredanne) ;imi doresc din suflet sa stiu daca cineva s-a operat de aceasta boala rara ptr care nu exista tratament decat chirurgical .
    Vreau sa aflu numele unui medic ortoped cu adevarat bun care sa efectueze o astfel de operatie ??

    Multumesc .

  • Manea spune:

    Buna seara,am citit articolul si am vazut scris numele domnului doctor Jianu,eu am 26 de ani si de mica am avut probleme cu coliana,domnul doctor ma vazut cand eram mai mica dar intre timp nu am mai fost la consult la el,iar acum ma doare foarte rau coloana si as vrea sa merg la el dar nu mai stiu unde face consultati.Va rog din suflet daca puteti sa-mi spuneti unde mai face consultatii sau un numar de telefon unde m-as putea interesa de el.va multumesc.6

  • alina spune:

    Buna seara!As vrea sa ma ajutati cu o problema:Am un baietel de7 luni jum si de la 5 luni el statea in picioare si facea si pasi dar de 3 zile merge pe varfuri mai ales cu dreptul ca imi da senzatia ca îl doare si il tareste,l-am apasat,l-am masatdar nu da semne sa-l doara ceva.Sa fie vina mea ca l-am pus in picioare prea devreme?dar nu ma intelegram cu el plangea pana il puneam in picioare.Ce ma sfatuiti sa consult un ortoped?Sa fac o radiografie la sold?Va rog astept tasp urgent………..multumesc!

    • Printesa Urbana spune:

      Daca nu plinge cind paseste nu cred ca il doare ceva, dar cred ca ar trebui vazut de un ortoped, va recomanda el ecografie daca e cazul.

  • alina spune:

    Multumesc

  • cris spune:

    buna ziua,
    sunt de acord cu afirmatia ca puteati gasi o intrebuintare mai buna a banilor decat sa mergeti la dr Jianu.
    Eu am o fetita mai mare (12 ani) pe care am dus-o la el si cu toate ca radiografia arata o usoara scolioza in s el mi-a zis ca nici nu exista asa ceva (complet fals) si ca nu are nimic…sa o las in pace(?) Am fost apoi la un alt medic (dr Salajan) care mi-a recomandat kinetoterapie deoarece in perioada de crestere scolioza poate evolua neplacut .Concluzia: Decat sa dati banii pe o consultatie la dr Jianu(care mi se pare cam depasit) mai bine lipsa!

    • aura spune:

      Sunt de acord cu Cris. Si noi am fost cu fetita de 8 ani la dl.dr.Jianu. Ne-a spus acelasi lucru : copilul nu are nimic, sa mearga descult, nu talonete, nu incaltaminte ortopedica, etc. Pe ea o durea in continuare genunchiul, are inceput de scolioza, merge schiopatand, etc. La indemnul altui medic, de curand am inceput Kineto, masaj, fizio. Sper din tot sufletul sa vad cat mai repede o imbunatatire! Se pare ca dl doctor nu prea priveste in amanunt problema. Consultatia este foarte scurta (max.15 mim) fata de costul ei (250 ron la Regina Maria). Nu recomand Dr.Jianu! Este doar o parere personala!

  • Ramona spune:

    Buna,
    In primul rand multumesc pentru acest articol, rezonez intru totul cu cele expuse de tine mai sus. Singura nedumerire pe care o am este clegata de incaltarile pe care ar tbui sa i le cumpar fetitei mele- Ana atunci cand mergem la plimbare. Nu o pot lasa desculta prin parc drept pentru care tbuie sa i gasesc ceva confortabil care sa o ajute sa paseasca pt ca ea are 8 luni si isi calca un picior cu celalat. Mai exact nedumerirea mea e legata de marimea incaltarilor, daca e in regula sa fie putin mai mare pentru ca am citit pe siteurile cu profil de vanzare incaltari copii ca nu i ar deranja pe bebei daca incaltarile ar fi putin mai mari. Am gasit niste incaltari f dragute pe siteul liliputi.roinsa nu stiu daca sa ma aventurez sau nu in a le achizitiona. Ce imi puteti spune mamicilor despre marimea pe care ar tbui sa o cer? Poatr sa fie mai mare sau tbuie sa fie fixa? Multumesc anticipat pentru ajutor!

  • Margareta spune:

    papuceii de la tikki sunt buni si pt afara? mai ales acu in sept oct..? pe site spune ca da..dar cine a luat ..si a folosit cum e? mersi

  • Elena spune:

    Daca ma gandesc ca eram indrumata sa i cumpar lui fimiu ghetute cu talpa tare si rigide pe care sa dau cam 300 ron, la fiecare 3…4 luni, nu cred ca am dat banii aiurea. Mi a placut personajul. Ne-am dus pentru ca sotului meu i se parea ca are platfus si calca ciudat, panica destul de mare pe capul lui care a avut de patimit cu mai maulte operatii gresite, una de „marele Pesamosca”. Imi pare bine ca am fost.

  • Mihaela spune:

    Buna,
    Daca ai timp as vrea sa impartasesti cu noi unde ai investigat care-s cei mai buni ortopezi pentru bebeluşi, si cu am ai ajuns la acest short list Burnei, Thierry şi Jianu.

    multumesc

  • Mihaela spune:

    multumesc. la noi a fost mai simplu am intrebat direct pediatra fetitei si mi-a spus din prima Jianu
    totusi eu merg pe principiul ce este „bun” pentru copilul tau nu este neaparat bun si pentru al meu.

  • ana spune:

    Si noi am fost cu baietelul la Dr. Jianu. Suntem din provincie si ne durea inima dupa cateva luni ce sedinte de gimnastica si masaj care pareau mai mult in fel de tortura fizica si psihica pt noi, parintii. Am ajuns la d-nul Dr.si verdictul era: perfect sanatos. Fara talonet fara talpa rigida, fara papucel inalt si rigid, totul cat mai liber, cat mai natural. A fost f de treaba, ne-a aratat cu example de prin carti… Am plecat cu inima impacata 🙂

  • ileana spune:

    imi poate spune si mie cineva unde il pot gasi pe dl dr Jianu?

  • elena spune:

    Buna Printesa,

    Cum a evoluat mersul pe varfuri la fetita ta? Sunt ingrijorata pentru fetita mea, am fost la un consult, dar la un alt doctor si ne-a spus cam aceleasi lucruri, dar nu observ nici o imbunatatire, ma gandeam sa incerc si la unul din cei trei medici.
    Multumesc!

  • Angelica spune:

    Pfuu si eu ma speriam si parca ma acuzam ca nu i-am cumparat niciodata incaltaminte care sa ii tina glezna.Vara,mergeam afara in parc cu Maca al meu(Marc)direct desculti,nu mai avea sens sa ducem slapii/sandalele dupa noi.Ma intrebam si poate gresesc,cand in plina caldura mamicile ii incalta pe copilasi in tenisi sau in sandale cu ciorapi,oare acei copii nu vor avea probleme cu ele,in sensul ca vor transpira si le vor mirosi picioarele cand vor fi adulti? Te urmaresc cu mare drag.Esti o relaxare pentru mine draga Printesa!

  • Ramona Bica spune:

    Si eu am fost la dr.Jianu si mi-a spus ca nu are nimic copilul, cu toate ca inainte sa ma duc la el mi-i s-a zis ca are varus echin. Am fost dupaia la alti doi doctori si mi-au spus ca nu are varus echin, dar ca arata rau piciorusele si trrbuiesc bagate in gips si dupaia ghetute ortopedice. Nu stiu ce sa fac…. dupa cine sa ma iau. Dr.Jianu vad ca la majoritatea spune la fel, ca nu are nimic copilul si le arata din carti.

    • Maria spune:

      Poți te rog sa-mi spui cum a evoluat copilul? I -ai pus ghips și ghetuțe ortopedice? Mulțumesc și multa sănătate.

  • Andreea Ana spune:

    Despre mersul cu talpa spre exterior si picioarele cracanate ce or zice dr??al.meu merge sg de 2 luni si asa merge desi el are picioare drepte….dr de familie la care am fost azi zice ca e vb de echilibru si sa il mai las o luna sau doua si apoi mergem la ortoped.

  • Roxana spune:

    Si eu acum sunt in dilema daca sa ma duc la Jianu sa dau 300 RON consultatia pentru ca dupa o consultatie la un dr anonim din Regina Maria am primit clara recomandare de talonete ca acum e varsta la care se poate repara, mai tarziu deja se intervine cu tot felul de mecanisme care sa tina piciorul fix (avem 2 ani jumatate) si acum citesc toate astea. Cand am luat talonetele cel de acolo care lua masuratorile tot un pui de doctor poate ne-a zis clar sa i le punem si in casa. La cresa poarta niste tenisi inalti cu talonetele in interior. Cred ca mai mergem la un doctor mai low profile si dupa aceea si la unul din minunatii ortopediei din Romania.

  • andreea spune:

    Ma ajută enorm acest rezumat…iti multumesc mult!
    Am nevoie de un sfat:este recomandat oare ca la primii pasii, copilul sa poarte incaltaminte deja purtat a de un alt copil?

  • Florin spune:

    Buna seara! Pe micuta noastra o cheama Antonia si are 1 an si 5 luni si abia a inceput de o Luna SA mearga dar tinuta de manuta sau din spate de tricou sau bluza ! Vreau sa va spunem ca, cu piciorusul stang merge cumva asa CA si Charlie Chaplin si am decis SA mergem la pediatru care apoi ne-a trimis la ortoped care a diagnosticat-o cu platfus si ne-a recomandat SA mergem la UN magazine de specialitate si SA ii comandam papucii minune cu talpa speciala si care sa-i Tina glezna fixa ! Fetita noastra purta la consult o pereche de papuci gen sandalute din piele f moale si cu o talpa foarte flexibila de la Clarks iar medicul ortoped ne-a spus ceva de genul pfoai pai voi nu vedeti ce papuci are copilul Sant foarte flexibili si nu sustin glezna si CA piciorusele Sant libere SA mearga unde vor si CA nu e bine asa si CA recomandarea lui este papucii PE comanda PT platfus ! Sincer SA va spun cand i-am cumparat papucei fetitei noastre i-am pus in picioare si o Alta pereche de papuci ceva gen mai inalti si mai rigizi si vreau SA va spun CA pur si simply nu putea merge cu ei si de aceea am optat PT cei mai moi mai flexibili dar acum dupa spusele medicului ortoped santem putini derutati ! Fetita noastra nu da nici UN semn cum CA AR avea vreo durere cand calca sau merge din contra acum CA a descoperit mersul vine si ne cere mana sau UN deget si vreau SA mearga in continuu ! Orice parere aveti va rugam SA ne o spuneti ! Va multumim din suflet! Florin !

  • Dumitru oana spune:

    Bună. Am nevoie de un sfat va rog. Fiica mea 7 ani acuză cand merge mult sau aleargă dureri in călcâie. Am fost la dct. Ne-a recomandat talonete. Merge parca cu gleznele mai in exterior. Acum daca din start dct jianu nu este de acord cu talonete nici nu stiu sa o mai programez sa o vadă sau…….vizibil gleznele sunt îndreptate spre exterior. Mai întâmpină cineva aceasta problemă? Va multumesc

  • Mymo Mymoza spune:

    Buna seara, este cineva care are un copil cu displazie de sold?( diagnostic pus de dr Ulici)
    Copilul meu are 2 luni jumate, iar 2 luni a stat in gips. Acum poarta un ham special- perna frejka.
    Sunt fff dezamagita de dr acesta pt ca nu sta la discutii cu parintii si te repede cd vrei sa mai intrebi ceva….offf
    Sunt disperata, am facut prog si la Dr Jianu, sa vedem ce o sa zica.
    Astept pareri de la cineva care are sau a avut aceasta prob cu copilul.
    Multumesc!

  • Cris spune:

    Eu zic sa stergi Burnei din articolul acesta. Uite si de ce:
    http://casajurnalistului.ro/a-fost-un-experiment/
    Nu poti sa stii niciodata cine se inspira de aici.

  • Zamfirescu Dana spune:

    Buna ziua,
    Am născut de curând si in spital mi s-a recomandat ecografia de șold la o luna sa o fac pentru fetița mea. Am mers in urma cu opt ani la Dr Juani undeva in Cotroceni si mi s-a părut foarte cooperant.
    Acum vreau sa merg din nou la dansul, ma pute-ți ajuta sa-mi spune-ți unde mai da consultație .
    Mulțumesc anticipat .

  • Oana spune:

    Buna. Am si eu un baietel de 1 an si o luna care merge pe varfuri si doar tinut de manuta pentru ca i este frica si este si foarte repezit iar atunci cand se grabeste se ridica si mai mult pe varfuri. Ai mei toti m au zapacit ca are probleme si ca trebuie sa merg cu el la medic si sa i cumpar incaltaminte speciala la un momentdat incepusem sa i cred si eu acum vazand articolul tau cred ca sunt mai ok. Spune mi te rog daca problema voastra sa remediat. Multumesc

    • Robo spune:

      Buna.
      da, s-a remediat, desi cuvantul „remediat” nu e potrivit pentru ca de fapt nu era nici o problema.
      la 1 an nu mi-as face probleme daca merge pe varfuri, ca de-abia invata sa mearga, lasati-l macar pana merge singur si capata incredere.
      la 2 ani daca inca merge mult pe varfuri, as merge la ortoped.
      in cele mai multe cazuri nu e nici o problema nici daca merge pe varfuri la 2 ani, dar eu am preferat sa fiu sigur, de asta am mers.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *