Raport scurt de micro-vacanță (și cîștigător)

Știu, vă sînt datoare cu multe, dar am avut așa niște zile și așa o noapte și presimt că mai urmează unele la fel de ne-relaxante… și eram oricum praf după cele două zile jumate de concediu, care ne-au epuizat complet. Nu m-am putut mobiliza deloc la scris, că prea se întîmplă multe deodată și am nevoie de timp să le rumeg, să decid care există cu adevărat și care-s doar în imaginația mea.

Pe rînd, încep cu cele importante. Cîștigătoarea voucherului de 200 de lei la Alioli este Lulu, care mi-a recomandat restaurantul la Paradeta din Barcelona, unde n-am ajuns, am ajuns în schimb în altele, vă povestesc acuș, dar data viitoare cînd ajungem în zonă sigur mergem și unde zice Lulu. Norocoasă dragă, scrie-mi pe privat să stabilim ce ai de făcut pentru o masă bună la Alioli.

Despre mini-concediu spun scurt de tot că a fost excelent!

photo 4

Ne-am văzut de vacanță fără griji, pentru că fetița a fost extrem de amabilă și a acceptat compania oarecum neobișnuită în care a rămas vreme de două zile și două nopți. Nu a plîns deloc, a mîncat și a dormit ca de obicei, a mai întrebat din cînd în cînd de mama și de tata, a aflat că sînt plecați și că revin curînd și gata, și-a văzut de joacă și de dans ca de obicei. Am mai vorbit pe Skype cîteva minute în fiecare seară, ne-a strigat și ne-a zîmbit, am simțit că e totul bine, așa că n-am avut stres pe partea asta. Și da, pînă la această plecare a noastră, Sofia a adormit seara doar cu mine, motiv de oarecare inimă strînsă în ceea ce privește somnul de noapte. Iată că s-a descurcat fetița noastră ca un om mare și înțelegător. A adormit cu bona, s-a trezit cu bona și cu mama, timpul a trecut repede pentru toată lumea.

Așa că na, în caz că simțiți nevoia unei scurte evadări și vă e teamă că n-o să supraviețuiască odorul, fiți fără grijă, cu siguranță el o să se frămînte mai puțin ca voi. Găsiți persoana de încredere pe care copilul o cunoaște cel mai bine în afară de voi (în cazul nostru, a fost bona Sofiei), eventual mai chemați pe cineva care să ajute logistic (spălat de vase, strîns jucării, suport moral în caz de situații neprevăzute), lăsați indicații precise sub formă de printuri lipite pe frigider (inclusiv număr de telefon al pediatrei, nr. de telefon de urgențe, dozaje antitermice și alte detalii), faceți bagajele, explicați copilului din vreme unde plecați și cînd vă întoarceți și la revedere!

Da, normal că am bocit la plecare, am fost foarte aproape să sar din taxi la Arcul de Triumf, convinsă c-am să mor de dor înainte de finalul celor 60 de ore de despărțire. Iată că nu doar n-am murit, dar am mai și avut un micro-concediu fain! Îndrăzniți și voi!

photo 1

Detalii despre cum a fos la concertul Depeche Mode (fuckin amazing), despre hotelul boutique la care am stat și despre toate vietățile mării pe care le-am devorat în tot soiul de bodegi, într-un episod următor, azi de-atît am fost în stare.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

9 comentarii

  1. Multumesc pentru raspunsul de pe email, nu mai reusesc sa-ti raspuns, primesc eroare de transmitere 🙁
    Ma bucur ca ai avut un mini-concediu frumos, la multe inainte!

    • http://www.murmuri.com/
      Noi am platit 130 de euro pe noapte, am avut o camera minuscula, foarte cocheta, dar cu minerul de la terasa rupt, cu țînțari și destul de zgomotos. Altfel, foarte simpatic si ultra central (la 2 pasi de Casa Battlo si 5 min pe jos de Pza Catalunya si Las Ramblas).

  2. Te deranjeaza daca postez aici un link pentru blogul meu? Vand carti de la mai multe edituri (plus carti in engleza) si poate esti interesata de unul dintre volumele pe care le vand sau cunosti pe cineva care ar dori sa cumpere :).

  3. Prima escapada in doi a fost la doua luni de la nastere (litoral Romania-1 noapte), apoi la 5 luni (Londra-5 nopti), apoi la 8 luni (Viena- o saptamana)…si o tinem tot asa de vreo 7 ani. Exista vacante cu copil si vacante fara copil.
    PS: Nu e nimeni traumatizat la noi in familie din cauza vacantelor in doi! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *