Cealaltă Ioana din familia noastră

Astăzi e ziua Ioanei, bona Sofiei. Ne-am cunoscut acum un an fără cîteva zile, exact în după-amiaza în care mă despărțisem definitiv de prima bonă, care s-a dovedit a fi mitomană și instabilă psihic. Eram disperată, foarte dezamăgită de prima experiență cu bona, lipsită de alte soluții. Urma să încep munca în trei săptămîni, Sofia avea 10 luni, era încă foarte dependentă de mine, bunicile ei trăiesc în orașe îndepărtate, cu nici o șansă să se mute la București.

Prima bonă, recomandată insistent de o agenție, a fost un eșec total. Am scris despre ea aici. La începutul anului trecut, după aproape trei luni în care ea venea la noi trei zile pe săptămînă și stătea cu Sofia împreună cu mine, a devenit evident că femeia nu e ce trebuie și că în nici un caz nu pot pleca la muncă, lăsînd-o pe Sofia cu această persoană 8-9 ore pe zi. Atunci am decis să îmi caut un job pe care să-l pot face de acasă, cel puțin încă un an. Și să schimb bona. Total dezamăgită de agenții (care e clar că nu fac profilul psihologic pe bune și nu-și asumă nici o responsabilitate pentru omul pe care ți-l bagă în casă), după ce am epuizat toate vecinele, bunicele, soacrele și fostele bone ale tuturor cunoscuților mei, am dat anunț la ziar. În cele două săptămîni cît a apărut anunțul, mi-a sunat telefonul de niște sute de ori. Au sunat inclusiv bărbați, care înainte să-mi explice de ce sună la un anunț care angajează femeie, voiau să știe care e salariul. Femei prea în vîrstă, prea tinere, grăbite, răstite, agramate, fumătoare, o mulțime pestriță de oameni nepotriviți. M-am văzut cu două doamne, nu s-a legat nimic.

Apoi a venit ziua de vineri, 22 februarie. M-am certat cu vechea bonă, care nu a recunoscut că mi-a stricat aparatul cu abur. A plecat amenințîndu-mă, a continuat să mă jignească în sms-uri toată ziua și în următoarea săptămînă. În aceeași zi, a sunat Ioana. Era ultima zi în care mai apărea anunțul, eram gata să renunț, deși habar n-aveam ce-o să fac. Mi-a plăcut vocea ei, era foarte calmă, caldă, sigură pe ea. Am stabilit întîlnire peste cîteva ore, i-am lăsat nr. meu de telefon să mă sune în caz că apare ceva, eu nu i l-am cerut pe-al ei. I-am spus să se uite după o femeie mică, cu un bebeluș în marsupiu. Apoi am ieșit cu Sofia la plimbare, ea a dormit, eu ascultam muzică și mă gîndeam ce-o să ne facem dacă nici de data asta nu iese. A venit ora întîlnirii, m-am dus în stația de tramvai. N-a apărut. M-am mai învîrtit pe-acolo o jumătate de oră, nu a venit. Am pornit încet spre casă, era destul de frig și Sofia devenise nerăbdătoare. Da, eram dezamăgită și resemnată.

La două străzi de casă, a venit spre noi o doamnă cu ochelari și părul cărunt pitit sub o căciulă tricotată.
– Ioana? m-a întrebat. Eu sînt Ioana, mi-a spus zîmbind.
Își notase greșit numărul meu de mobil, pierduse un tramvai, întîrziase, și, pentru că nu avea cum să mă anunțe, pornise în căutarea noastră pe străzi, pînă ne-a găsit.

Eu mă gîndesc că a fost să fie, că dacă o luam spre casă pe alt drum, nu ne-am fi întîlnit. Și eram așa supărată că n-a venit că nu știu dacă aș fi acceptat încă o întîlnire. Dar a venit. ne-a căutat, ne-a găsit. Norocul Sofiei! Ne-am plimbat o vreme, ne-am povestit de toate, Sofia i-a zîmbit, mi-a plăcut, de luni a început munca.

Și a trecut un an. Lucrez de acasă, uneori merg la ședințe și întîlniri, dar nu mai des de o dată la două săptămîni. Eu stau în camera mea și lucrez, ele se joacă, mănîncă, citesc, le aud în permanență, uneori Sofia vine să-mi arate ceva, cîteodată mîncăm împreună. Dar și cînd lipsesc o zi întreagă, sînt perfect liniștită. Sofia o iubește pe Ioana, în weekenduri întreabă de ea, se bucură cînd o vede intrînd dimineața pe ușă. Ioana e răbdătoare, empatică, înțeleaptă, creativă, știe să se joace cu Sofia, e puternică și calmă, sînt tare mulțumită că ne-am întîlnit în ziua aceea de vineri. Se joacă mult, tot timpul, fără televizor. Cîntă, dansează, spun poezii, nu e zi să nu mă surprindă Sofia cu cîte-o achiziție nouă. Ioana e parte din familie deja, e mai apropiată de Sofia decît sînt părinții noștri, care o văd de cîteva ori pe an.

E greu să găsești omul potrivit să stea cu copilul tău, greu spre imposibil. Și uneori chiar nu ai de ales și trebuie să lași copilul cu un străin. Noi am calculat că la grădiniță n-ar beneficia de atenția de care are acum nevoie (chiar și la cele mai selecte grădinițe, tot sînt 4-5 pitici care nici nu merg încă, în grija unei singure educatoare). Plus că ne-a fost frică de boli… și de lipsa de afecțiune unu la unu. Nici acum n-aș da-o la grădiniță, tot mi se pare prea mică, și dacă n-aș fi găsit bonă, aș fi rămas eu acasă cu ea pîn-aș fi găsit. Dar nu toată lumea își permite alegerea asta.

Noi am avut noroc și-s foarte recunoscătoare! Azi e ziua Ioanei, căreia îi mulțumim și de care sîntem foarte atașați. La mulți ani!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

18 comentarii

  1. Buna Ioana,

    Ai mare noroc!!!! Daca mai stii pe cineva cu calitati asemanatoare, sunt in cautare de o bona iubitoare. Nu locuim in Romania, deci ne trebuie cineva interesat sa se relocheze.

    Multumesc!

  2. la multi ani! Nu dai prea des peste oameni deosebiti, insa tu ai fost norocoasa si chiar cred in mana destinului. Asa a fost sa fie, ca Sofia sa isi intalneasca a treia bunica! 🙂

  3. La Multi Ani bonei Ioana atunci! Te invidiez amical de la distanta, esti foarte, foarte norocoasa ca iti permiti sa platesti o bona si sa stai si acasa, lucrand de acasa, dar fara sa stai insa cu Sofia tot timpul. Ca deobicei oamenii platesc bone fiindca nu pot (plus unii nu vor, ca nu li se pare trendy sa aiba ei insisi grija) sa stea cu copilul, preferand sa munceasca pentru niste bani in plus care apoi ajung insa in buzunarul bonei. E un paradox la care apeleaza cei care, in sinea lor, considera ca o viata sociala activa e cel putin la fel de importanta cu dragostea pentru propriul copil.
    Eu nu-mi permit insa bona si atunci m-am prabusit de un an, mi-am colapsat multe lucruri/ganduri/proiecte/si, in final, pe mine :D. Vine insa randul meu in viata urmatoare :)).

  4. Foarte frumos din partea ta sa ii arati recunoasterea meritelor public….Eu stiu ca as fi taaare mindra in situatia bonei…La multi ani,Ioana-bona!

  5. la multi ani Ioanei voastre! si noi avem o poveste asemanatoare, unul din oamenii frumosi si deosebiti pe care i-am cunoscut anul trecut a fost bona baietelului meu cel mic.Dumnezeu a fost cu mine si mi-a trimis in casa , in momentul potrivit si in care aveam mai multa nevoie,o femeie cu vocatie de bona! nu e un lucru usor deloc sa stai cu un copil mic, sa te joci cu el, sa empatizezi si sa ai rabdare cu el, eu recunosc faptul ca nu m-ar tenta un astfel de job, mi se pare solicitant.
    Si eu ii multumesc zilnic, la plecare, doamnei noatre dragi pentru ca ofera atat de mult din suflet copilasului dar si noua deopotriva!

  6. inseamna ca am si eu acasa un fel de „Ioana” – este soacra mea care sta cu Matei tot de la 10 luni; insa la noi sta 10 ore pe zi fara mine fiindca eu nu lucrez de acasa!

    Pe 12.02.2014 – a facut 63 ani (ea zice 36 ) La multi ani mama soacra!

  7. Parca ai descris-o pe bona piciului meu – e copia fidela a Ioanei voastre, mai putin partea cu achizitiile (deh, femeie simpla de la tara, face naveta ca sa vina la noi, ma bucur ca nu face dezacord intre subiect si predicat, ce sa-i mai cer sa-l invete poezii, cantecele si alte cele).
    Eu in schimb am momente in care aproape ca sunt geloasa cand il vad atat de atasat de ea, cand vad dimineata ca fuge de langa mine ca sa topaie de bucurie ca a venit ea asa cum rareori a topait in jurul meu, cand ea imi povesteste ca i-a spus imbratisand-o „ubec” (te iubesc), cand plec 2-3 zile de langa el si n-are nici o tresarire stiind ca va ramane doar cu ea… Sunt defecta, nu-i asa? probabil mi-ar trebui o bona ca cele de care tot aud de la alte mamici, ca sa invat sa apreciez ceea ce am…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *