Planuri pentru Paști

_DSC2652
(poza e făcută acum 1 an pentru revista Mami, de Mircea Popa)

Eu sunt născută de Ziua Națională a României. Bunicul, de Ziua Muncii. Celălalt bunic, pe 22 decembrie. Avem o predispoziție genetică, se pare, să ne naștem în date însemnate. Nici fie-mea n-a sărit departe de trunchi.

De doi ani, pentru familia noastră Paștele nu mai e doar Sărbătoarea Învierii, ci și Sărbătoarea Nașterii Sofiei. Blonda s-a născut fix în prima zi de Paști în 2012, nici să ciocnim două ouă roșii n-am apucat, deși mă chinuisem o grămadă să le vopsesc (probabil de-aia am și născut, hm). Acum, când se apropie vremea de încondeiat ouă, noi dăm comandă de tort cu Albă ca Zăpada, facem lista de invitați și pregătim sufrageria de adunare. E drept că întotdeauna punem pe masă și tradiționalii cozonaci și noaptea de Înviere o petrecem la biserica din cartier (ea nu), dar mai mult ne bucurăm de lumânarea de pe tortul ei decât de cele cu care aducem lumină acasă. O bunică vine val-vîrtej să stea cu noi, cealaltă pune la tren casoleta cu sarmale bine fierte în vase de lut, cu răcituri modovenești de curcan și salată de sfeclă cu hrean, iar printre borcane și oale strecoară și câte-un ursuleț de pluș pentru Sofia, un puzzle cu purceluși și-o rochie cu volane.

Nu, nu mi se pare c-am pierdut o sărbătoare cu această suprapunere de evenimente, ba dimpotrivă. Pentru noi, Sofia e un miracol la fel de mare și de adevărat ca cel al Învierii. Tot despre Dumnezeu, iubire și iertare e vorba și în nașterea unui copil, și în Învierea lui Isus. Din ziua de Paști în care s-a născut ea, cred mai mult, mă rog mai des, sunt mai prezentă, mai recunoscătoare, mai îngăduitoare. Toate astea sunt lucruri pe care n-am reușit să le învăț cu biserica și religia, dar care mi-au intrat în sânge imediat ce-am ținut-o în brațe pe Sofia, cea născută în prima zi de Paști.

Anul acesta de Paști o să fie și mai special, pentru că vom sărbători și pe Sofia și Învierea în preajma unei burți rotunde în care o să-mi dea ghionturi următorul blond a familiei, care se va naște undeva la miez de vară, eventual chiar de ziua aniversării nunții noastre, să mai cumulăm niște prilejuri de bucurie și să mai economisim bani pe șampanie. Și-așa în fiecare an la final de iulie organizăm cîte-o ședință foto aniversară, de data asta poate-o facem în maternitate, cu noul nostru boț de om cu tot. Sau poate nu, cine știe, poate decide să aștepte luna august și alege ziua de Sf. Maria.

Mai e până atunci însă. Avem de sărbătorit o Înviere și o Sofia, avem de deschis cadouri și de fotografiat bunici și nași dansând, avem de mâncat cele mai bune răcituri moldovenești și de făcut cele mai ridicole planuri.

*Articol publicat în ediția de aprilie a revistei Mami (care e foarte faină, by the way!)

PS: Dacă aveți idei de nume de băieți și nu ați participat aseară la sondajul meu de pe facebook, pls shoot (deși cred că s-au spus cam toate…) Nouă nu ni se pare potrivit nici unul din cele la care ne-am gîndit și doar n-o să-i spunem Băiețel toată viața. Trebuie să fie scurt, românesc, să nu ajungă imediat diminutiv (gen Ionuț, Vlăduț, Tomiță, Mitică, Mitruț). De ce la fete-i așa de mult mai ușor?

Pin It

187 Comments

  • Greta spune:

    Luca? 🙂 Nu ştiu dacă s-a spus aseară. E numele de băiat cel mai drag mie (la egalitate cu numele soţului, care nu se regăseşte însă la ce vrei tu – e neaoş, dar poate fi uşor diminutivizat, chestie pe care el n-o suportă, de altfel :D).

  • Iulia spune:

    Mie imi place foarte mult Luca. Nu Lucas, Luca.

  • mihaela spune:

    Andrei..nu stiu cat de 100% romanesc este acest nume, insa este simplu, de sfant, scurt, frumos 🙂

  • Cristina P spune:

    Hehe ce frumoasa alaturare de date.
    Eu sunt nascuta chiar inainte de sf Nicolae . Am trecut de varsta cand si sarbatoaream acea zi. Cand eram mica era un fel de 2in1 :))
    Sarbatori linistite sa aveti si o sarcina usoara! 🙂

  • elena spune:

    Noi am ales deja numele pt bebe 🙂 si ne-a mai ramas de folosit pt urmatorul mostenitor: Flavius, Simon, Damian, Razvan. Totusi speram ca mostenitorul sa fie mostenitoare.

    PS: nu am participat la sondaj, asa ca sorry daca repet.

  • Numele de pe lista mea pentru baieti sunt : Sebastian, Victor,Vlad, Horatiu, Sabin,Sergiu, Gabriel, Filip, Iustin ,Fabian ,Horia, daca va fi baietel se va numi Victor (dupa un bunic al sotului) si Sebastian pentru ca imi place diminutivul pentru cand va fi mic, si sotului ii place Bach, asa ca a zis ca vrea sa il cinsteasca pe compozitor si sa il cheme si Sebastian 😀

  • Ana spune:

    Luca Alexandru:) noi eram siguri ca o sa fie baiat..si asa ne-am hotarat sa ii dam numele..dar a fost sa fie fata 🙂 ne-a fost greu sa alegem numele ei,dar am stiut imediat cand l-am ales ca i se va potrivi 🙂 sarcina usoara!

  • Robo spune:

    hahaha, am vazut pe FB ca Ursul a sugerat „Sofiul” – excelent!
    So-fiul. Sooooo „fiul”.
    multivalent, plurivalent, geniala idee, pacat ca numele asta nu exista… poate insa reactivam nebunia din pod si facem o nefacuta.
    🙂

  • Andrada spune:

    Ce tare, si eu tot pe 1 decembrie sunt 🙂 Partea cea mai făină e ca mereu de ziua mea am avut liber, ba de la scoala, ba de la muncă 🙂 La Multi Ani! 🙂

    • pffyyy spune:

      me toooooo! tot de 1 decembrie!!!! 🙂
      btw, eu subscriu la Sofiul, ca tot se poarta (mai ales la vedete) sa pui nume inexistente. so let it be a glamorous one :)))

      • Printesa Urbana spune:

        Daa, ce bine ca eu nu-s vedeta, asa ca pot sa-l botez si mai pamintean asa…
        Mai, dar n-a zis nimeni Vasile, Gheorghe, cu astea ce-i de nu va plac?

        • pffyyy spune:

          de aia nu ai cum sa il numesti Apple sau cine stie ce alta dementa =))))
          era o faza super funny de genul: nu realizezi pe care persoane urasti pana in momentul in care trebuie sa numesti un copil.
          cand m-am gandit la aceasta tema, mi-am dat seama ca my favourite boy name a fost ruinat forever and ever :)))
          eu zic: Marius, Tudor si Razvan (am citit mai jos de un Marc si mi se pare genial)

        • Stefi spune:

          Prea lungi, prea multe diminutive de la ele, nu se incadreaza in criteriile date de tine 🙂

          • pffyyy spune:

            ah! and don’t hate me please dar stiu o persoana care se recomanda fix cu dimutivul de la Sofia si anume Sofica :)))) asta ca sa sustin ideea ca la orice nume se gaseste un diminutiv

        • cris spune:

          poate Petru, ce zici?

  • Loredana spune:

    Nici noi n-am vrut un nume care ajunge usor diminutiv…dar pana la urma ne-am decis la Vlad.E scurt,e romanesc si il poate pronunta si bunica mea.De David e plin…care de-altfel e un nume superb..Mai e:Tudor,Dragos,Robert.

  • Oana spune:

    Mie imi place Rares, dar na, eu sunt subiectiva 😀 Asa il cheama pe baietelul nostru care face 2 ani peste 2 luni 😀

  • Robo spune:

    Victor. frumos nume.

    • de acord 😀 si are si rezonanta puternica, te gandesti la cineva victorios 😛

    • Aham si toate muierile il vor striga Victoras imediat!

      • andaz spune:

        Pe baiatul meu il cheama Victor si cand era mic si il striga cinema Victoras, le spunea imediat ca pe el il cheama Victor, nu Victoras. Dar e bun de nume international, nu il poceste nimeni.
        Eu visam ca pe copiii mei sa ii cheme Alexandru (Alex, pe scurt) si Alexandra (Alexa, din Invitatie la vals), dar nebanuite…
        Ii cheama Victor Andrei si Sara Andreea.

  • alexandra spune:

    mie imi place mult rares sau razvan si of course alexandru. Ioana, mai ai cumva pe lista nume de fete care-ti plac? …ca mie pe cuvant ca nu mi se pare mai usor la fete.. si numai maine nu-i iunie si tre sa ii zic si eu altfel decat moatza.

  • Daniela spune:

    Hm. Am citit toate numele de pe facebook. Mie imi plac: Romeo, Razvan, Victor(daca as avea baietel, i-as pune unul dintre astea).
    Pana il nasti, sigur o sa ai un nume.

    • Anca spune:

      o nu! nu Romeo. Ma duce cu gandu la etnia rroma sau la Romeo Fantastic :)) ala de canta sexy bomba.

      • Daniela spune:

        Anca, te rog nu te lua de Romeo ca pe al meu sot il cheama asa. Si mie mi se pare foarte frumos. Eu nu mai cunosc pe nimeni cu numele acesta, in plus chiar e un barbat foarte puternic si stie sa faca o multime de lucruri. De fapt, doar creierasul nostru asociaza numele cu diverse pesoane sau situatii(potrivit experientei noastre), si dupa asta ne gandim daca ne place sau nu.

  • Andreea Olariu spune:

    Tudor?

  • Oana spune:

    Da, Victor imi place si mie. Si Stefan. Imi doream ca pe baietelul nostru sa il cheme si Stefan, dar pana la urma a ramas simplu Vlad, pentru ca era singurul cu care eram amandoi de acord. La fete e muuuult mai usor!

  • Di spune:

    Noi am scris amandoi cate-o lista cu nume in ordinea preferintelor. Am ales singurul numele care a fost pe ambele liste…

  • Lavinia spune:

    Pentru noi a fost greu sa alegem un nume de baiat, chiar dupa ce aflasem ca e baiat tot nume de fete alegeam . Pana la urma am ales Marc ! Sotul si acum dupa 1an jumate imi mai spune ce idee buna am avut :d . Foarte buna initiativa cu lista , asa ne putem inspira pentru bebe2 in cazul in care va fi baiat. Nu inteleg de ce la fete e mai usor!

  • Olguta spune:

    Din pacate, eu n-am gasit poll-ul pe Fb, asa ca imi dau cu parerea aici :D. Deocamdata nu e in plan niciun bebe, insa atunci cand o sa am un copilas, daca ar fi baiat i-as pune: Radu, Vlad sau Sebastian. Iar daca asa avea o fetita mi-ar placea sa o cheme Mara, Delia sau Natalia.
    Ai mei au fost tare neinspirati cand m-au botezat. Pe langa faptul ca o sa ma strige copii mai incolo „tanti Olguta”, s-au gandit sa imi mai tranteasca si „Mariana” pe langa. :))) Trebuia sa ma cheme Olga Marina (pretentiile nasilor), insa tata a considerat ca e un nume mult prea dur si m-a „alintat” putin in acte.

    • Printesa Urbana spune:

      Mie imi place foarte mult Olga! Si Olgutza!

      • Alina spune:

        Si mie imi place Olga, si Daria, si Catinca, si Anastasia si Ileana si Ilinca si Natalia si Marina:P (regasesc aici 2 strabunici si 2 bunici si pe mama)
        De baieti, am zis ca daca o sa am baiat cand voi avea copii, Filip o sa fie numele lui (pentru ca eu imi doream sa am doar baiat, de fata nici ca ma puteam gandi:P) Dar pana la urma am renuntat pentru ca mi-a zis un amic:”Nu Filip, o sa-si bata copii joc de el al scoala”…m-a mai dat inapoi, dar cred ca fetelor le va placea de un Filip:P
        Oricum deocamdata nu am niciun copil si nici ganduri sa fac prea curand, dar na, uite ca imi vin in minte si alte nume de baieti: Mircea (NU Mihnea), Mihai, Cristian, si Daniel (ai si diminutiv, Danut:)
        Nu-mi plac deloc: Andrei, Adrian, David, Marcus, Flavius etc. un Robert mai merge:P

  • loredana spune:

    Draga mea, ești superba cu burtica. Nu te.ai îngrășat, arati chiar hot 🙂
    In privința numelui, la băieți e mai greu. Nu ai de unde alege. Iti ofer numele nostru de puiuți. Noi am ales Eva si Petru. Eva e o fetiță năzdrăvana, iar Petru încă ne așteaptă, sa decidem când vrem sa.l concepem 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Petru imi place si mie foarte mult, sau Petre.
      Si sa stii ca am pus deja 9 kile! 😀

      • Robo spune:

        da, si Petre nu va fi Petrica?
        adica de ce la Ioan merge argumentul asta ca va fi Ionut, dar la Petre nu…
        😛

        • Printesa Urbana spune:

          Sau Petruț. Da, păi nu știu, n-avem nume, aia e.

          • Mai e si Petrisor la Petru.

            • Robo spune:

              ar trebui sa-i punem un nume diminutivat si vom fi rezolvat problema cu diminutivele
              ceva gen Vladut sau Dragoselu’ sau Mitica :))

              Mitica Maco…

              • OanaC spune:

                I have a confession to make, sotul meu e Petrisor in buletin! 😛 Mie una imi plac diminutivele, numele prescurtate, o alint pe Simina mea in fel si chip. Dar soacra-mea m-a batut la faza asta :)).

                Eu il votez pe Calin, mi se pare predestinat sa intre in familia voastra regala :).

                • Dora spune:

                  Am dat un search pe aici si nu am gasit printre propuneri Adam.
                  Mie imi place foarte mult ca e scurt si se echilibreaza cu numele vostru de familie, nu imi vine automat in minte nici o varianta dulceaga de alint si pana la urma e numele primului barbat ever!
                  Oricum, si daca nu decideti nimic inainte, probabil va veti da seama dupa ce ii vedeti ochii si expresia si culoarea pielii ce fel de nume i se potriveste baiatului vostru.

  • Hapi spune:

    Nume de baieti care-mi plac. Adica numele imi plac. Poate si baietii. Barbati.
    Remus, Sergiu, Razvan. Cam atat imi vine in minte.
    Ma cam enerveaza numele importa(n)te adica mi-e egal dar na- nu-mi plac mie.

    Cred c-ar trebui s-adaug aici ca aproape am recapitulat adunarile cu Printesa Urbana 😛

    • Printesa Urbana spune:

      Da, sorry pt aritmetica, dar altfel ma ingroapa spamul…
      Sergiu imi place si mie f mult, Razvan il cheama pe sotu si nu prea merge.Dar Sergiu nu prea merge cu numele de familie…

      • Hapi spune:

        Nu stiam ca Razvan il cheama pe sotul tau.
        Coincidenta c-am zis numele, desi mai nou nu credem in coincidente 🙂

        Lasa, e bine sa recapitulez. Stau prost la mate oricum.

  • Gina Ovedenie spune:

    Pe baietelul nostru il cheama Petru-Octavian, al doilea fiind cel pe care il poarta. Insa e in varianta scurta, Tavi, ni se parea prea oficial numele intreg. Inainte sa ne hotaram vroiam Carol Octavian 🙂

  • nicoleta spune:

    Pavel s-a spus? Cred ca e un nume simplu si frumos, romanesc!

  • Adina spune:

    Pe-al meu îl cheamă Matei (ma-theos = darul lui Dumnezeu). De când l-am dorit și până a sosit, numele a suferit de inflație (mai sunt n Matei prin parc, grădiniță, școală), dar el este al nostru, unic. Și-l mai cheamă și Ștefan, ca pe fratele meu.

  • Ana spune:

    Robert, Luca, Darius, Albert, Radu, Victor :))).Abia astept sa vad ce decizie vei lua. Succes

  • tango spune:

    Si eu sunt nascuta de Paste 🙂 Dragos? Calin?

  • Di spune:

    Marc, nu e romanesc dar noi am avut mari probleme cu numele romanesti in exterior.
    Cred ca numele trebuie sa fie scurte, usor de pronuntat si de retinut. O sa il ajute mult pe plan profesional.

    • Printesa Urbana spune:

      Ahahaaa, da, mai ales ca numele de familie (al nostru) n-o sa-i fie deloc de ajutor in directia asta (decit poate in Ucraina).

  • doina spune:

    Iorgu, Iancu, Şerban, Gelu, Grigore, Virgil, Gheorghe, Ioan, Mircea, Anghel, Vladimir, Victor.
    Multe nume puternice 🙂 Cit despre diminutive, vor aparea de unde nici nu te gindesti – problema e ca la vremea cind micutul va fi ditamai barbatul sa poata pronunta un nume care sa nu stirneasca surisuri compatimitoare pentru imaginatia parintilor 😀

  • Anamaria spune:

    Iancu, Petre, Bogdan, Marius 🙂

  • Oana B spune:

    Dragos si Petru♥

  • ionela spune:

    La primul copil, in a cincea saptamana de sarcina, am decis asa: daca e fata, aleg eu numele, daca e baiat, tacsu. Mara a ”cazut” dupa vreo doua luni, Heineken nu suna prea bine, apoi tacsu a vazut Underworld si a avut o revelatie: ii place numele Victor. Si asa i-a ramas numele. Un timp l-am alintat ”vampirila”. La al doilea copil, am zis ca repetam schema. N-am avut noroc de Mara, ci de un Paul. Acu’, locuind pe alte meleaguri, ma bucur ca am ales niste nume… internationale, usor de scris si de pronuntat. Cu numele de familie e dezastru :))

  • Elena spune:

    Mie imi plac : Victor, Traian, Alexandru, Matei, Remus 🙂

  • Gloria spune:

    Mihnea, Calin, Sergiu, Toma, Victor, Cezar, Eusebiu, Horia, Filip, Iosif, Iulian, Ivan, Mircea, Silviu, Sorin 🙂

  • ioana spune:

    vladimir

  • Anca M spune:

    Damian, Filip, Lorin, Mihnea, Iosif

  • Simona spune:

    Ioana,va urez inspiratie in alegerea numelui,conteaza atat de mult. Uneori,prin parc,aud niste nume atat de….nepotrivite,si daca trebuie sa vad cum suna numele complet – si este atat de important sa sune bine impreuna!! – cu numele de familie adica,nepotriveala devine si mai mare.Numele are o menire,un rost, isi lasa amprenta asupra vietii noastre,are propria energie. Nu stiu daca sa imi para rau pt copil (cu siguranta), sau pentru parinti ca sunt atat de saraci cu duhul.
    Evident,ca tre sa imi dau cu parerea,ca doar de aia ai postat articolul de astazi,desi sunt aproape sigura ca decizia voatra asupra numelui este in mare formulata:) Imi place Stefan, Petru, Sergiu si altele. Ca ziceai de Ivan..not on my list:)

    • Printesa Urbana spune:

      Te asigur ca n-avem nici cea mai vaga idee cum o sa-l cheme. Nici una. 🙂

      • feedback spune:

        daca nu va puteti hotari (desi mai este timp), si daca aveti doza de curaj, scrieti numele preferate pe biletele si puneti-o pe Sofia sa aleaga 😉

        • Printesa Urbana spune:

          O sa facem o lista scurta si tragem la sorti, ca vad ca n-o scoatem la capat. 🙂

          • Sofia are un singur prenume?

          • Stefi spune:

            Treaba cu trasul la sorti e o strategie buna pentru ca de multe ori scoate la iveala preferinte din subconstient (desi crezi ca esti neutru, de fapt iti dai seama ca speri sa iasa o anume varianta…) Alte nume care parca nu prea s-au vehiculat: Toma (nu stiu daca nu e super la moda in momentul de fata, si daca vreti asa ceva sau nu), si din generatii mai vechi: Emil, Eugen.

            Mai aveti timp destul, dar si eu cred ca e greu cu numele de baieti (noi am avut criterii un pic altele decat ale voastre, si primul nume pe care l-am zis dupa ce am aflat ca o sa fie baietel a si fost numele cu care a ramas – Sebastian, si am avut apoi cateva luni bune sa ne decidem intre cateva alternative pentru al doilea nume 🙂 Bafta la gasit numele perfect!

  • Oana spune:

    Scriu pt prima data. De cateva saptamani iti citesc blogul si am ajuns pe la pagina 26 (in curand ajung la zi).
    Cu tine retraiesc primele zile, saptamani de la nasterea fetitei mele care acuma se apropie de 9 ani (ea s-a nascut de Inaltare in iunie 2005).
    Un nume drag de baiat este Traian. Alte nume care-mi plac sunt: Gabriel, Andrei, Lisandru, Ocatvian, Petru.
    Mult succes la alegerea numelui potrivit.

  • Stefi spune:

    Cred ca Dan/Daniel nu s-a spus (diminutivul Danut e dragut, zic eu), Bogdan, Adrian, Dorin, Sorin, Silviu, Lucian (Luci e comun ca diminutiv dar ok, zic eu, si poate nu-i vine nimanui ideea de Lucica), Paul, Mihai, Marin (foarte popular in Franta), Florin, Iulian (daca se naste in iulie), Gabriel … Nici unul n-a fost pe lista mea de baieti (din diverse motive), dar poate vreunul va surade. Poate gasiti in familie (bunici, strabunici) un nume care sa va placa la amandoi.

  • gabi spune:

    Citind numele propuse mai sus ma simt ca in schitele lui Caragiale, s-a intors moda, bag de seama … un nume interesant de baiat este Ioachim … ar mai fi Bogdan, Claudiu

  • Ioana spune:

    Dima 🙂

  • deea spune:

    Eu as fi vrut sa-l botez pe al meu DAN, dar nu a vrut sotu’, asa ca am cazut de caord asupra altui nume. Dar imi place in continuare Dan foarte mult…..

  • Claudia spune:

    Pe al nostru o să îl cheme (în viitorul bine-planificat :D) Gabriel Alexandru. Poate poate… Şi am mai avut ca alternative Paul, Teodor (da, cu diminutivul clasic Teo, dar nouă ne place) şi Ciprian.

  • iuliana spune:

    Foarte frumoase numele romanesti gen Vasile, Gheorghe, dar nu mai sunt folosite.
    Oricum e greu de asortat un astfel de nume cu Sofia.
    Poate Petru, Ioan, Iacob – ultimele tendinte 🙂

  • Ana spune:

    Tudor, Ștefan, Călin,Cătălin, Mihnea, Petru, Darius (nu știu care e diminutivul ), Dumitru, Constantin, Gabriel, Cristian

  • Gongutza Rosie spune:

    Ian – am mai sugerat unei prietene numele asta, si de 2 ani asa il si cheama pe baietel. Desi credeam initial ca, fiind asa de scurt si simplu, nu are nevoie de diminutiv… intre timp a aparut si „Ianuc” 🙂

  • Claudia spune:

    Iuri,Dominic

  • kittysor spune:

    hahaha …
    Noi am facut schema cu nume de baieti, mai aveam putin si ajungeam la ecuatii cu 2 sau 3 necunoscute.
    cred ca toate numele pamantului le-am pus pe hartie …niciunu nu era potrivit.

    Daca era fetita stiam clar ca o va chema Ana-Maria – asa vroiam eu. nici nu incapea discutie Punct
    Dar aveam baiat — ce nume sa-i punem?! Andrei …dar pe taicasu il cheam Andrei…nu se poate 2 Andrei :)) aiure!

    Daniel – nu, i se va spune Danut, nu-mi place
    Cristi – nu…prea sticlos
    Robert – personal asociez cu trompeta – exclus
    Flavius – flaut :))
    Nicolae – este tata
    Dragos – frumos dar imi imaginez un baietel gras
    Liviu – frumos dar avem prieteni al caror baietel se numeste asa…
    Bogdan- e dur …ca si Razvan

    ..aveam termen in jurul datei 21.05.2012 …si ma gandeam cu groaza ce nume as putea sa-i pun daca se naste de Constantin si Elena.
    In vata mea am urat din tot sufletul 2 nume (nu si peroane care le poarte) ….pur si simplu nu-mi plac sub nicio forma 2 nume – Elena si Costin …iar soacramea o tinea una si buna ca daca ar fi sa se nasca pe 21 nu avem ce nume sa-i punem decat Costin .

    Dupa scheme si scheme am ajuns la numele de Matei 🙂
    Stiu ca acum este la moda Matei, David …nu m-a interesat; mi-a placut mie cu suna Matei fiul lui Andrei si gata!

    Momentan il cheama Mahei , mi se pare ca i se potriveste ca nemaipomenit numele, nu putea sa-l cheme altfel!

  • anki spune:

    Mie imi place dintotdeauna Rares. Presupun ca ar fi mai greu totusi pentru straini de asociat corect pronuntia cu scrierea lui.

    Dar noi am ales Mihnea. Si asta e greu pentru straini – care il pronunta bine, nu il scriu bine, iar cei ce nimeresc corect literele in scris, reusesc sa il rosteasca pocit 🙂 In fine, mie tot imi place, iar copilul s-a obisnuit sa il repete de vreo 3 ori cand se prezinta. Si in timp, oamenii invata si cum sa-l scrie si cum sa il pronunte.
    Si apropo de faptul ca cineva spunea pe Fb ca asta nu poate fi diminutizat, eu alint copilul ‘Mihni’ 🙂

    • AndreeaG spune:

      Eu ma bucur ca dra mea nu se enerveaza cand trebuie sa repede 🙂 Cred ca nu sunt mai mult de doua-trei pers care sa-i fi inteles numele corect, din prima, in 6 ani de existenta 🙂 Toti inteleg Oana sau Ioana, desi pe ea o cheama Luana (numele nasei ei, care mi-a placut f mult, fara sa realizez ca va fi greu de inteles pt altii, si nici ea nu m-a avertizat) 🙂
      SI mi-a placut ca nu se diminutiveaza, pana intr-o zi, cand a aparut o prietena a soacrei, care nu o mai scoatea din Luanita :))
      Si culmea, zilele trecute au facut la gradinita treaba cu diminutivele (alintari le-au spus ei), si m-a intrebat fata care-i numele ei de alint, ca toti ceilalti au :))) I-am zis ca „Lu”

      • pffyyy spune:

        la orice nume i se va gasi un diminutiv, caci ambitia oamenilor e mare….si acestea pot fi mai mult sau mai putin fericite :))))
        cred ca e o ambitie a majoritatii, mai ales cand vad un copil sa ii bage si diminutiv la nume. tot ce poti sa faci e sa gasesti unul care presupune mai multe secunde de gandire caci in general renunta…sau unii nu 😛

      • ioana spune:

        Eu am problema exact inversa, ma cheama Ioana si francezii mai ales imi zic Luana sau Loana pentru ca I seamana cu l mic si pentru ca e o starleta frantuzeasca cu acest nume.

        Pentru nume de baieti noi am cautat ceva cat mai international: romanesc, frantuzesc, etc si am ales Andrei pentru ca are echivalent in toate limbile posibile si era un clin d’oeil catre familiile noastre. Pentru nume de botez ne gandim sa mai adaugam un Emil sau un Mihai/Michel dar nu imi place pronuntia in romana.

        Pentru fata avem Alma 🙂 Aici trebuie sa dai doua nume la maternitate, chiar daca pe ecografie apare ca e ceva, just in case 🙂

  • Raluca spune:

    Filip. desi in parc am fost intrebata de mai multe mamici daca e Philip cu ph…nu stiu de ce, insa cand ne-am gandit la nume, nicio clipa n-a fost altfel decat Filip cu F! 🙂 avem un prieten pe care-l cheama asa si ne-a placut dintotdeauna numele asta. E adevarat ca se poate diminutiva cu Filipel, etc, insa am observat ca nu e constant, de obicei e strigat pe numele intreg. Oricum are nume de alint: e pishcotul meu! 🙂

  • COSMINA spune:

    Buna,

    Te citesc cu foarte mult drag de ceva timp dar nu am apucat inca sa comentez. De cand te-am descoperit am citit toate postarile de la inceput si acum intru zilnic cu nerabdare sa vad ce mai scrii.
    Si eu astept primul bebe undeva la inceput de octombrie. Pentru baietel deja ne-am gandit la nume si ne-ar placea Iustin Cristian. Iustin nu cred ca s-a zis pe aici (se sarbatoreste pe 1 iunie Sf Iustin Martirul si Filozoful). Pentru fetita ne mai gandim. Ne place Alexandra si Sofia ar fi frumos pt ca se sarbatoreste pe 17 septembrie cand noi sarbatorim anii de casatorie (anul asta 3 anisori). Multa sanatate!

  • kittysor spune:

    Calin – un nume foarte frumos si simplu
    Ivan – foarte urat bai Turbinca :))))

  • Oana spune:

    te-ai gandit la Gruia ?? Petru ??

  • Elena spune:

    Buna! Aceeasi problema am avut-o si noi….muuult mai usor daca ar fi fost fetita. Asadar cand va fi fetita stim numele. La baietel …nici un nume nu ne atragea si nici o lista suprapusa sau contrazisa nu ne-a ajutat, motiv pentru care am stiut cu vre 2-3 zile inainte de a-l cunoaste ca va fi Albert Alexandru. Mie mi-ar fi placut Tudor dar diminutivele lui (Tudorel, Tudorica) …no way.
    Concluzia e ca mai aveti timp 🙂 Spor la inspiratie si sarcina usoara!

  • Lela spune:

    Numele de baiat preferat???of course al iubitului si pretiosului meu baietel Vasilis!
    Imi mai plac :Iancu,Valentin, Eduard si Cristian.

  • Xenia spune:

    Mie-mi place mult Cristian dar, cum am deja 2 in familie (unul fiind sotul), nu l-am ales pentru piticul meu. E si romanesc si cu rezonanta si, la o adica, poate fi si international. (De cate ori calatorim in spatii germanofone, sotul devine automat Christian. :)) )

  • feedback spune:

    dario, eduard, catalin, dragos, stefan, horia, rares, gabriel 🙂

  • Adina spune:

    Eu ti-am sugerat vreo doua pe Fb. Azi as mai zice Teodor/Teo, Filip, Iurie, Abel, Carol, Ianis, Imre, Iustin.

  • anki spune:

    Mai imi plac Radu, Filip, George, Petru, Horia – dintre cele amintite.
    Sau Cristian, Marius, Carol, Codrin, Nichita, Laurențiu.

  • ioana ivan spune:

    Cezar? 🙂

  • Lavinia spune:

    Numele mele preferate de baieti: Aron si Amir (nu cred ca s-au mai spus). Fratele meu o supara pe cumnata-mea zicandu-i ca o sa-l boteze pe baiatul lor Virilus :)))))

  • cris spune:

    Teodor, Radu, Vlad, Stefan………….

  • anki spune:

    Armin, Dacian, Ovidiu, Remus, Serban.

  • ga spune:

    as indrazni sa-ti dau un sfat : evita diacriticele – cum globalizarea ne inghite incet-incet fa-i viata usoara … deci fara Rares, Dragos, Catalin,etc. din pacate, ca tare frumoase mai sunt

  • cris spune:

    Petru, Filip, Matei, David…

  • Clau spune:

    Noi cand am ales numele piticii am zis sa fie fara diacritice si scurt. Daca ar fi fost baiat cred ca am fi avut o adevarata bataie de cap pentru ca mai nimic nu ne place. Si ce imi place mie au in general diacritice.
    Uite la ce ne-am gandit atunci Albert ( de la Einstein:))), Elias si unul care imi place deosebit, dar nu e popular la noi Edmund.
    In plus nu cred ca sunt posibile prescurtari enervante. Cum sa ii zica Albertutz, Eliasel?:)) La Edmund, prescurtarea va fi Edi, dar nu mi se pare asa enervanta.

    • alina nicoleta spune:

      wow nu imi vine sa cred ca mai exista cineva care s-a gandit la nume ca elias si Edmund. exact si eu le aveam pe lista dar au picat din alte considerente. noi in schimb am ales prescurtarea unui nume fiind considerat de fapt nume de sine statator si anume Andi. imi placea andrei doar ca era plin in jurul meu de baietei cu acest nume asa ca am ales ceva la fel dar altfel 🙂

  • cris spune:

    Dragos, Mihai, Bogdan, Victor….

  • doina spune:

    Radu si Sofia…suna bine 😀

  • tango spune:

    si am uitat, foarte important, Cosmin 🙂

  • Andra spune:

    Pe fetita mea o cheama Ileana :)…daca ar fi baiat urmatorul…imi plac numele Sergiu si Felix 🙂

  • Cristina D spune:

    Eric – scurt, fara diminutive (am crezut noi, caci bunicii au gasit o varianta)

    Sotul avea numele de baiat pregatit inca dinainte sa ne cunoastem :), iar eu pe cel de fata l-am gasit mai tarziu, dar oricum cu vreo 3 ani inainte sa nasc. Aveam inclusiv variante pentru gemeni, desi acum nu-mi mai amintesc al doilea nume de baiat. Intr-adevar, pentru fete este mult mai simplu.

  • kittysor spune:

    daca ii pui Radu sigur va fi Raducu…mie nu-mi place deloc

  • Raluca spune:

    Hmmm… Eu am in general doua liste, una de nume care-mi plac si alta de nume care ma zgarie pe urechi. Pentru cand fabulez la cum se vor numi copiii mei, care de fiecare data sper ca vor fi doua fete, dar in fine :))

    Imi plac le iubesc si le ador as face 10 copii sa-i numesc asa (glumesc): Eduard, Boris, Carol, Damian, Darius, Dimitri, Tiberiu, Razvan, George, Sebastian.

    Nu le suport: Traian, Octavian, Filip, Sergiu, Alexandru (n-ar avea nimic, dar prea stiu 100 de baieti/barbati cu numele asta), Adrian (la fel), Luca, David, Daniel, Rafael, Alfredo, Michael (stiu pe cineva cu numele asta, un vecin cu cativa ani mai mic ca mine, era asa ciudat sa-l strigi sa iasa afara…), Costin (oribil, parca e nume de sapator de santuri, no offence), Cornel, Eugen, Costel :))

  • cri spune:

    mi se pare extraordinara perioada asta delicioasa si haotica cand se cauta nume pt bebe:) noi am trecut prin zeci de nume, am citit vreo 2 carti pline cu nume, am cerut pareri si am facut liste:-) iar bebe s-a nascut si noi tot fara nume. avea 6 zile cand am gasit Numele!:) nu a functionat deloc sa ii gasim inainte, a trebuit sa ii vedem chipul:-) numele de pe lista scurta nu se potriveau deloc (nu pot sa explic) cu noul nostru bebelus. o epopee, dar este f placuta perioada (pt mine).
    sugestie subiectiva, desigur: Axel-imposibil de diminutivizat (aproape), scurt, sonor, si ..aproape romanesc:-)) (Aproape Alex:))). plus bonus: e foarte cool.

  • Carla spune:

    Stelian, Sorin, Luca, Felix, Filip

  • ade spune:

    Tudor sau Teodor mi se par extraordinar de frumoase.

  • adina spune:

    Buna,
    Tare binevenita aceasta postare deoarece si noi facem ‘sapaturi’ serioase cu privire la numele baietelului cu care asteptam sa ne intalnim la sfarsitul lui iulie. Recunosc ca mi-am updatat lista dupa ce am citit toate raspunsurile de mai sus 🙂
    Pana in momentul de fata, numele pe care eu il prefer e Arthur insa sotul meu nu prea il agreeaza asa ca avem o lista comuna de nume ‘acceptate’: Calin, Horia, Patrick, Robin, Luca si Mate.
    Sarcina usoara si inspiratie!

  • AndreeaG spune:

    Eu zic sa nu-ti bati capul cu diminutivizarea. cum il strigati voi, in casa, asa se va obisnui si asa se va recomanda si el mai departe, daca nu va prefera altfel 🙂 Iar cei ce diminutiveaza se vor lecui repede daca vad ca el nu percuteaza 🙂

    Vedeti sa fie relativ usor de pronuntat si pt Sofia, ea va fi centrul universului lui pt o perioada (6 luni – 2-3 ani) si e mai posibil ca el sa invete cum il cheama, de la surioara, nu neaprat de la voi 🙂

    PS: posed doi, fata si baiat, la doi ani diferenta 🙂

  • Margareta spune:

    …e f greu de ales nume de baieti…credeam ca am fost singura….daca ti vine sa crezi nici dupa ce l am nascut nu stiam ce nume ii punem..din ultimele variante..!!( fiindca stiam ca poti iesi cu bb din spital doar cu numele de fam…!!-asa stiam dar pana la urma s a dovedit ca la iesire tb sa am si prenumele…a 3 zi…) si a fost o alegere rapida intre ultimele variante- Paul si Gabriel ca s a nascut dupa 8 nov si e si ziua mea
    aveam cateva variante finale si eu nu mai reuseam sa ma hotarasc ca parca nimic nu mi mai placea..(eram si dupa nastere…in starea de oboseala dupa..) ; variante la mine au fost: George, Mihail, Andrei..era in nov..Marc ( eu vroiam – al meu sot..nu ca cica e prea frantuzit..), pavel sau paul…as fi vrut pavel sau iacob dar iar sotului nu i placeau numele vechi, Valeriu iar un nume ce mi place
    incepusem sa fac in ultimle luni tot felul de legaturi – cand mergeam la spital la echo si apoi ma uitam in calendar sa vad ce zi era si ce nume erau..gasisem sf Ciprian prin oct parca..eee deci eram la fel ca tine nu ma puteam hotari la vreun nume..si mai auzeam pers care mi spuneau mirate ca – cum de nu stiu inca numele..sau nu mi vine asa vreo sclipire…

    ioan -nume simplu, am multi prieteni cu copii ioan, dimitrie, victor,..luca o multime

    alte nume mai deosebite aveam in lista larga :Casian,vincentiu, iustin, manuel,dorian, simeon, Remus, Leon, Teodor, Timotei, alexandru..
    gasisem un site francez cu toate numele explicate de la origini ..daca l mai gasesc il trimit…

    inspiratie si intuitie !

  • Anca spune:

    Vald si Mihnea. Numele mele de baieti favorite.
    Dar sa faci si niste exercitii de pronuntie nume+prenume. E interest sa auzi varianta completa

  • Mihaela spune:

    Ce zici de Adam? nu prea am vazut sa-l scrie nimeni pe aici..

  • Cristina spune:

    Victor, Bogdan si Cristian

  • Tatiana spune:

    Iustin

  • andrea spune:

    eu am cunoscut 2 baieti cu nume deosebite (si erau intr-adevar deosebiti si ei) si anume:patris si colin.patris macoveiciuc sau colin macoveiciuc nu suna rau deloc,nu?si se potriveste si cu sofia!sper sa va fie de folos!

  • Narcisa spune:

    Mai, eu ma repet cu Damian, e clar si cu rezonanta, merge cu numele de familie si uite ce am gasit:

    ” Despre numele Damian = a imblanzi, a supune, a domestici
    Numele Damian este o forma a grecescului Damianos, derivat din termenul grecesc damao („a domestici, a imblanzi”), apartinand radacinii indo-europene dom- (latinescul domus, grecescul domos), ce inseamna „casa”.
    In poloneza cuvantul „damian” inseamna ceva ce apartine poporului. Este purtat de catre Sf Damian, patronul spiritual al fizicienilor.”

    adica e si puternic si de casa si om de stiinta… na! 😉

    • Liz spune:

      Damian e superb 🙂 Nici nu e prea des intalnit.
      Vad ca lumea pune baieteilor nume de regi: Arthur, Cezar, Darius, Carol. Mi se pare cam prea mult, totusi, sa-l strigi: „Arthur, vino la masa” :)).

  • madalina spune:

    pe lista mea sunt: Gruia, Codin, Calin, Simion, Iurie, Ivan, Barbu, Miron, Amza, Darie

  • Denisa spune:

    Mie imi plac Nicholas,Ianis,David

  • Andreea spune:

    Eu am ca variante adunate de-a lungul timpului: Andrei, Rares, Tudor, Stefan, Vlad, Dumitru 🙂

  • luciana spune:

    Stefan, Dragos, Lucian

  • ana spune:

    Tristan, Arthur, Oscar, Oliver, Martin mi-au trecut prin minte.
    Daca decizi sa alegi un nume romanesc, eventual de sfant, alege unul care e f departe de ziua lui de nastere. Eu am fost mereu incantata sa fiu sarbatorita de mai multe ori pe an:)

  • Bea spune:

    Noi ne-am decis deja la nume, cu toate ca nici casatoriti nu suntem :)) Am mers pe principiu eu aleg daca e fata( Eva Maria), tu alegi daca e baiat( dar neaparat sa il cheme Rares :)) ). Nu am vazut in lista de mai sus Claudiu sau Sorin… Dar am citit repde, deci daca s-a mai spus… Il poti lua ca si vot 😛 Spor sa aveti 🙂

  • ioana spune:

    oarecum offtopic, care e problema cu diminutivele? Cehii diminutiveaza la greu, nu poti vorbi de burta unui copil ca burtica, picioarele picioruse, tot dar tot e diminutivat pe aici. Si parca face limba mai dulce 🙂 Pe Andrei il diminutiveaza Andrejku si mi se pare dragut

  • Liz spune:

    Partea cu alesul numelor e intotdeauna palpitanta :))
    La mine pe lista pt baietei erau asa:
    -Calin
    -Matei
    -Claudiu
    -Damian (my fav)
    -Codrin
    -Cedrin 🙂
    -Dorian/Dorin
    -Antoniu (poti sa ii zici Toni)

  • Cirius spune:

    Zsolt, Laszlo, Attila, Erno?
    Mie imi plac numele unguresti. 🙂
    Si am si unul de fata: Eniko.

  • Alina spune:

    Baietelul meu Tudor s-a nascut anul trecut in sambata dinainte de Paste (4 aprilie). Si eu am vopsit oua 🙂 din care am gustat de pofta cand am iesit. Si sambata cu pricina planuiam sa fac cozonac .. 🙂

  • andreea spune:

    buna,
    nu stiu daca a fost mentionat, dar ce parere ai de Toma?

  • Gabriela Ganea spune:

    La multi ani anticipat Sofiei, sa fie sanatoasa, vesela si norocoasa. Noi am ales ca nume pentru primul mostenitor Petru Serban iar pe gemeni ii va chema Pavel Daniel si Calin Andrei. Am vrut neaparat ca fiecare din ei sa poarte numele unui sfant si al cuiva drag din familie. Mai aveam pe lista Octavian, Mihnea si Radu. Cu mult drag.

  • Lena spune:

    Marat, Edgar.

  • Roxana spune:

    Gruia?

  • Mirela spune:

    Achim, Aron, Alex (pur si simplu gata prescurtat) sau Adam.

  • Madalina spune:

    Oliver

  • Andreea D. spune:

    Ştiu cum e să fii născut în preajma Paştelui sau să-ţi sărbătoreşti ziua odată cu prima zi de Paşte. Eu sunt pe 14 aprilie şi odată mi-am celebrat ziua chiar de Paşte. A fost frumos când eram mică, acum, când am mai crescut, parcă nu mai e la fe de frumosl, nu prea poţi să-ţi faci mereu ziua căci atunci toată lumea pleacă pe te miri unde, ba ţin post.
    Eu aveam o afinitate pentru numele de Mihai.
    Deşi ştiu că e un val (sau promoţie?) de David, Rareş, Andrei, eu am o afinitate pentru Mihai.

  • Ema spune:

    Eu mai am de asteptat nitel pana la marele moment, dar pe lista mea la baieti ar fi Matei, Teodor sau (Theodor) , Mihnea siiii…Silviu.

    Inca ceva, eram pe tren acum vreo 2 ani si pe un pui mic si blond il chema Levi.Mi s-a parut cute:)

  • Caty spune:

    Personal imi place Cezar.
    Cred ca nu s-au „spus” Eduard si Leonard(Leo suna bine:D)

  • Andreea M. spune:

    Bine tare imi place Octav sau varianta mai lunga Octavian.

    Andreea

  • Monica spune:

    Mie imi place muuul Horia, cred ca nu se poate mai romanesc de atat, probabil daca as mai face un baietel numele acesta l-as alege. Sau Octavian, care nu stiu cum s=ar traduce in alta limba. Si eu nu, dar nu accept diminutivul Tavi. De ce? Simplu…nu imi place. Pana acum nu i=a fost nimanui lene sa il strige tot numele, sau daca au incercat, am intervenit 🙂
    Sarcina usoara, si sanatate, rabdare, iubire la multe puteri

  • Roxana spune:

    Buna. Pe fiul meu il cheama Christian -Ionut. 🙂

  • Mihaela spune:

    Eu sunt mandra mamica a lui Mihnea Teodor, mare patriot, nascut la 1 Decembrie (am oscilat un pic la al doile prenume intre Teodor si Theodor, dar mi s-au parut cam multi „h”, mai ales ca si numele de familie il contine). Il serbam pe Mihnea de Sf Mihail si, apropos de faptul ca nu doresti sa ajunga prenumele la diminutiv, Mihnuta suna asa frumos cand il alint 😀
    Sarcina usoara in continuare !

  • Monica Hoxha spune:

    Ce zici de Aiden? 🙂 Stiu ca nu e romanesc dar mi se pare deosebit 🙂
    Si noua ne-a luat o vesnicie sa alegem numele baietelului nostru si ne-am decis asupra acestui nume dupa ce s-a nascut si trebuia sa ii facem certificatul de nastere.

  • Ana (Milano) spune:

    Ivan? Iago? Iulian ( mai ales dacă se va naște in Iulie) Petru? Amza?

  • Crinski spune:

    Iurie, Marcu, Igor, Noe, Matei, Toma, Vicentiu, Liviu…Jr:) ?

  • roxana spune:

    scoate lista de necesitati la inaintare! (ca nu cred ca ai bagat-o la naftalina deja), sa dam cu checked. acuma, cu numele…sunteti doi,pardon trei, care puteti veni cu idei. puneti-o de un brainstorming. si hotarati daca sa fie de sfant,al oricarui sfant sau al celui al zilei/saptamanii/lunii in care se naste, poate vreti sa aiba numele unei persoane dragi sau sa il asociati cu momentul conceperii lui sau alte momente…alegeti un criteriu, zic, ca unic si irepetabil sigur nu gasiti.eu am facut o lista cu nume norocoase si mai putin norocoase – probabil ceva treaba legata de numerologie, ma gandesc, am gasit cred ca pe copilul.ro treaba asta.am intrebat si consortul…am ajuns la doua variante care chiar ne-au placut,insa una dintre ele destul de ”la moda”, gen daca strigi numele respectiv in parc se intorc cel putin trei copilasi. asa ca se numeste Petru.

  • Gabi spune:

    Alexandru.

  • Acte Divort spune:

    Sunteti o familie binecuvantata ! Ma bucur mult pentru voi si te citesc zilnic ! Florii fericite 🙂 !

  • oana spune:

    ce parere ai de andran? iti ia putin timp sa il digeri, insa in final ajungi sa nu il mai uiti niciodata. am intalnit un singur baietel numit astfel acum niste ani. alte nume frumoase: david, calin, marc si sergiu. pe al meu prunc il cheama david. da, se intorc toti baietii cand il strig, dar asta nu ii scade din frumusete si semnificatie. plus ca are fata de david! :)) (nu, nu comuna:))

  • cristinaelena16 spune:

    Al meu e Costin.:)

  • Diana Z. spune:

    Eu acasa am un Darius, dar imi place si Nicholas, Mathias si acum cativa ani am auzit un Dafian care de asemenea mi-a placut.

  • adela spune:

    Petru imi place foarte mult. Daca voi avea un baietel il va chema asa.

  • adela spune:

    A, si Ioan. Este foarte frumos. Nu m-as fi gandit la numele asta (unic) pana acum. Dar o prietena si-a botezat copilul asa acum un an, si de curand in parc am auzit cum il striga: „Ioan, vino la mama”. M-au trecut fiorii, asa frumos mi s-a parut, asa curat si simplu. Doar ca Ioan inseamna primul nascut…

  • Ana spune:

    Poate fi numele unui sfant din ziua in care se naste. Mie imi plac si urmatoarele nume: Victor, Flavius, Nicolas, Paul, Antonio, Marian. Intrebati-o si pe Sofia. Poate este mai inspirata, copiii rezerva multe surprize placute.
    Personal, chiar daca sunt foarte frumoase, nu inteleg de ce intr-un parc trebuie sa fie 10 nume Luca, 10 Matei, etc, doar pentru a fi nume la moda. Exista o multime de nume disponibile. Parerea mea…
    Sarcina usoara!

  • BALUTA VALERIA spune:

    Eu pentru baieti as alege asa : Laurentiu, Teodor, Sergiu sau Catalin . Eu , personal , le consider niste nume frumoase si masculine…Sarcina usoara si Florii fericite!

  • siss spune:

    vin si eu mai tarziu , ce-i drept, cu o idee de nume de baiat: Calin, noi asa l-am numit pe fiul nostru care acum are un an si patru luni.
    Printeso, sa ai inspiratie!

  • Corina spune:

    Fara orizont clar de asa ceva, in capul meu exista deja un Vlad Dacian. O alta combinatie care mi-a placut (e baiatul unei prietene) e Darian Stefan.

  • Monica spune:

    Puiul meu se numeste Ionut Luca. Am bele nume au o poveste, nu au fost puse la intamplare :D.

    Daca as mai avea un copilas, tot baiat, in mod cert l-as numi Timotei.

  • Anya spune:

    Eu zic Nicholas.Întotdeauna mi-a plăcut acest nume şi aşa îl cheamă pe băieţelul meu de 1 an şi 4 luni 🙂

  • Lary B spune:

    Valentin?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *