Doamna, o cafea, o ceafă de porc, o partidă de sex?

Marțea trecută pe la prînz mă întorceam pe jos prin soare de la controlul de 20-și ceva de săptămîni spre 30. Zîmbeam în stînga și-n dreapta, mă simțeam bine, veștile de la doctor erau bune, afară era cald, molfăiam dintr-o grisină cu susan (le iubesc pe-astea). La un moment dat pe bulevardul lat vine spre mine un domn. Cam la 40 de ani, ochelari de soare Ray ban, eșarfă trendy, jeanși cu glezna la vedere, espadrile moi de piele, genul trendy, mă-nțelegeți.

– Nu vă supărați, piața Charles de Gaule e prin apropiere?

Nu mă supăr, ba chiar mă șterg de susan pe la gură și-i arăt cu o mișcare delicată din cap piața cu pricina, aflată la 200 de m în spatele meu. Domnul insistă:

– Dar o cafenea o fi prin zonă?
– Sînt cîteva chiar în piață, zic, amabilă și cu un ochi la grisina de susan care mă aștepta cuminte în mîna stîngă.
– Aha, ce bine, zice. Apoi tace, dar nu se mișcă din fața mea.
– Zi bună, zic eu, naivă.
– V-aș putea tenta cu o …. (pauză lungă, să zicem 4-5 secunde) cafea? îmi spune privind înspre aiurea.
– Ăăăă…

Aici m-am blocat puțin. Pentru că am trecut de mult de zilele în care burta mea putea fi confundată cu cea a unei doamne care a mîncat supliment de iahnie de fasole și acum e puțin balonată. Se poate observa și din telescopul Hubble că în burta mea trăiește o persoană, ba una chiar măricică. Iar domnul ăsta trendy care-mi făcea invitații la cafea nu părea orb.

– Mulțumesc, nu, la revedere, zic, în speranța că răspunsul meu politicos îl va face să-și caute fericirea alături de altă gravidă.
– Atunci, poate…. (pauză lungă) ceva de mîncare? plusează el privindu-și atent eșarfa.
– Domnule, sînt însărcinată, nu flămîndă, îi răspund deja enervată.
Și aici a lovit decisiv:
– Păi tocmai, nu cred că aveți parte de cine știe ce sex zilele astea.

Hait! În mintea mea, i-am dat instant două palme peste chelia incipientă, jap-jap, și i-am zis: asta crezi tu, băi trendinezule, eu fac sex de două ori pe zi, o dată dimineața, între primul șut de la fie-miu din burtă și primele vociferări ale primei născute, unul scurt, așa, ca de dimineață, apoi seara după ce spăl, hrănesc și culc copilul și fac de mîncare pentru soț, atunci începe adevăratul dezmăț, cu lumînări și bice și maraton de sex pînă la miezul nopții, în fiecare zi, iar în weekend am și program de perversiuni cît doarme copilul la prînz. Pf, n-am parte de sex, auzi!

Bine, în realitate nu i-am zis nimic, că prea am fost șocată de abordare. Doar mi-am înfipt grisina cu susan între măsele într-un chip foarte non-sexual și-am plecat mai departe.

Eu habar n-aveam că agățătorii ăștia stradali sînt și ei nișați. Posibil ca segmentul de gravide să fie unul destul de ofertant, deși n-aș fi zis.

Pin It

62 Comments

  • Plina lumea de nebuni, normal ca si asta e o nisa plina de perversi, ce credeai? Daca n-aveai balon nu-l interesa 😀

  • Xenia spune:

    Hahahha! D-astea n-am mai auzit. Dar, totusi, trebuie sa te simti bine: esti atragatoare si cu burtica. 😀

  • Miki spune:

    Ha ha. Am patit si eu un agatament d-asta cand eram foarte insarcinata la Muzeul Satului. Te pomenesti ca-i acelasi ticnit….

    • Printesa Urbana spune:

      Zona ar corespunde… Serial pregnant ladies lover, hahaaaa!

    • Raluca spune:

      @Miki/Printesa (noastra cea de toate zilele)
      Dragilor, in mod cert e acelasi individ…
      La muzeul Satului am patit-o si eu, desi eram cam cat aisbergul de-a inecat Titanicul, afara infernal de cald, eu imensa, picioare stil buturuga de vita de vie….acum vreo 2 anisori….

  • Omnia spune:

    Foarte foarte tare! Am ras pe-nfundate pe dupa monitor. Scena de film absurd 😀 😀 😀

  • Ina spune:

    Nu cred.. Sunt in stare de soc.

  • Andreea spune:

    Nu pot sa cred! Cine stie ce fantezii cu gravide avea specimenul respectiv! Doamne, mare ti-e gradina!

  • Ina spune:

    Foarte tare!!!! Te citesc cu placere!!!! 🙂 frumoasa intamplare!!! hihihih

  • Cristina P spune:

    No way! Si cum de nu l-ai pleznit? :))))))
    Pe bune? Fifty Shades e pepsi pe langa asta

  • oana spune:

    acum vreo 3 ani, cat imi puneam primul copil in masina si eram foarte gravida, trece unul pe la spatele meu si imi trage o palma usoara pe dosul maricel…pt o secunda am zis ca cineva nu avea loc de mine pe trotoar, dar cand m-am uitat in spate, era unul care trecuse deja de mine si ma privea cu sclipiri in ochi…am ramas socata.

  • Corina spune:

    poate chiar trebuia sa ii ataci chelia, e clar ca trendinezul are nevoie de ceva senzatii tari, si o geanta in cap i le-ar oferi. Ai grija sa pui si o conserva in ea…

  • Andreea D. spune:

    Mare ţi-e grădina, Doamne! Merita vreo două după chelie şi un şut în bijuteriile familiei 🙂

  • ana spune:

    Eu cunosc pe unul care e fan gravide…intelegi tu la ce ma refer :))) Sigur nu e acelasi, nu se potriveste descrierii

  • catgal spune:

    Trendinezule :))) foarte fain cuvântul….am râs bine de dimineață :)))

  • Pfuai nu crezi pana nu ti se intampla, si si dupa, parca tot nu iti vine sa crezi sau nu vrei sa crezi ca exista oameni atat de nebuni. Eu mai patesc cand sunt la volan si sotul in dreapta sa se mai uite cate unul cu ochi galesi dupa mine, dar mi se pare atat de …josnic. Pot doar sa intorc privirea si sa-i dau un sarut sotului.

  • Doamne ce specimene :)))) tot incerc s ama gandesc cum as fi reactionat si cred ca pe moment tot la fel as fi fost blocata; cel mai ciuda imi e ca in situatii din astea imi vin replici inteligente dupa ce trece momentl, si atunci ma blochez….

  • andaz spune:

    Vezi? Daca nu scriai despre asta, nu stiam ca există si un asemenea tip de pervers. S-a mai întâmplat si altora. Oare are vreo denumire științifică? :))

  • Robo spune:

    da’ de ce va mirati asa, femeile gravide sunt frumoase si nu e ceva iesit din comun sa-ti placa.
    iesit din comun e sa incerci sa le agati ca sa faci secs cu ele, asta da.
    totusi bine ca nu e insistent, sau violent, doamne fere’.
    mama lui de nemernic, ar trebui sa i se faca un flagrant si sa i se faca plangere de hartuire.

    • Ma, da, ele sunt frumoase si minunate pentru sotii lor. Cand un barbat are „atractii” din astea e clar ca e o buba la cap. Si da, ar trebui ca individul sa fie cumva penalizat pentru ca e o porcarie sinistra sa faca asa ceva. Eu cred ca-l duceam la o carciuma si-mi chemam sotul sa il intrebe un pic de sanatate 😀 Pe de alta parte cred ca o face pentru ca or fi fost si cucoane care s-au dus cu el. Ca n-ar face el asa in gol. DIn cate stiu „fetisul” asta il au si unele femei care de abea asteapta sa fie gravide ca sa fie jumatatea nisei din care face parte domnu’ :)))

  • feedback spune:

    „Eu habar n-aveam că agățătorii ăștia stradali sînt și ei nișați. Posibil ca segmentul de gravide să fie unul destul de ofertant, deși n-aș fi zis.”
    pai… ia gandeste-te…

    daca agata (cu succes) o fetisoara, e posibil ca dupa aia sa-i iasa scandal (ca era fecioara si ca si-a batut joc de ea) – si barbatul agatator nu vrea asta.
    daca agata (cu succes) o femeie ne – gravida, e posibil ca dupa aia sa primeasca vestea ca va fi tatic – si barbatul agatator nu vrea asta.
    daca agata (cu succes) o femeie gravida… liniste si pace dupa :)) – si barbatul agatator asta vrea. o aventura scurta fara urmari.

    orice haos are regula lui :)))

  • Bianca spune:

    Moahahahaha, si mie mi s-a intamplat, in Piata Victoriei, acum vreo …6 ani. Tot pe modelul 9 luni-burtoi-gata-sa-explodeze, infernal de cald, tocmai parcasem masina si un nene care soferea prin zona ma ataca frontal si jucaus in priviri cu o „hei papusa, te duc undeva cu masina”?
    Mda, pai ma dadui jos din a mea sa ma urc in a ta … desteptule care esti!
    Iar altul, tot sofer, de data asta de camion, ma claxona de zor din spate. Numai ca asta, dupa ce a ajuns in fata mea si mi-a observat „balonarea” pronuntata, a avut bunul simt sa-si traga o palma peste cap :)))

  • Alina spune:

    Acum vreo cativa ani eram cu mama mea, de vreo 40 si de ani, in autobuz, ne intorceam acasa. Tatal ei tocmai murise, era in doliu, plansa toata, galbena si suparata. Doua doamne ne-au oferit locurile in autobuz acolo unde sunt cele patru locuri, de se sta fatza in fatza. Vis-a-vis de ea un tip o intreaba unde e statia cutarita. Apoi s intrebat-o daca vrea servetele. Dupa ce a mai zis una-doua legat de ce vedea pe geam a intrebat-o daca vrea cafea. Biata femeie asa pamantie cum era a ramas muta si a bagat o privire severa. I-a zis clar si scurt ca nu. A mai stat gagiul putin..o intreaba daca vrea ceai. I-a aratat ca e maritata si ca nu o intereseaza – tipul nimic, ca pe el nu il deranjeaza :))
    Pana la urma m-a luat de mana si am coborat. Acum realizez ca ea nu mai avea putere sa faca fata tuturor cretinilor iar eu, copil fiind, nu prea pricepeam cum se poate intampla asa ceva.

    pff…si eu am burtica. m-am trezit in metrou cu un nene de vreo 60 ani (?) caare venea cu mana intinsa spre burdihanul meu. i-am dat peste mana din reflex; mi-am cerut scuze apoi tot din reflex, ca de altfel imi pare rau ca nu am dat mai tare.

    • Printesa Urbana spune:

      Da, pai sigur, tot tu sa te simti vinovata. Bine ca n-a vrut sa te pipaie pe sini, ca si aia is rotunzi doar…

    • alta Alina spune:

      Am patit si eu asa, veneam cu mama si o colega din oras (provincie) de unde imi achizitionasem rochia pentru banchetul din clasa a 8-a. Mama statea jos in tramvai, noi pe langa ea. Vine un nene beat bine si incepe sa se ia de mama:”Te cunosc eu, esti o cu*rva, nu le mai prosti pe fetele astea ca nu le duci la tine in bordel” si altele asemanatoare. Mama mea e o femeie respectabila, cu peste 100 de kg, la vremea aia, (acum 14 ani). Nu i-a zis decat :”Du-te dom’le, ca ti-ai baut mintile”. Ala nimic, tot cu vorbe urate si prostii. Lume multa in tramvai, barbati si femei. Nu s-a ridicat niciunul sa ii zica nimic. Nu imi amintesc inca ce a zis betivul ca ultima replica (probabil ceva foarte urat la adresa mamei) ca am simtit ca vad negru, l-am luat de guler si i-am zis:”daca nu incetezi si nu cobori la prima, te ia mama dracu urgent”. A coborat unu-doi la prima.

  • dojo spune:

    He he, e si asta o chestie 😀

    Io zic sa nu te superi, inseamna ca arati excelent. Pe cand eram si io in plina gravidie (a se citi in ultimele luni, ca de abia in luna a 5-a s-a vazut ca am ceva la ‘copt’) traiam cu impresia ca-s a mai hidoasa balena de pe planeta, desi ma bucura situatia, ca doar doream sa am copilul. Asa ca o abordare din asta sigur m-ar fi facut sa rad si sa ma bucur (in sinele meu) ca inca is dezirabila.

    In alta ordine de idei .. acu’ vreo 3 ani, pe cand tronam pe o plaja de partea aialalta a Atlanticului (actualul sot era in apa si se balacea), m-a agatat un puradel de 17 ani, cu vorba moale si leganata, ca un adevarat Sudist. Pustanul era in ‘spring break’ si, dupa ce m-a luat cu un ‘hello, how are you’, m-a intrebat asa direct ce planuri am pentru deseara. Iti dai seama ca am ramas ca la dentist, uimita de tupeul lui.

    Cand a auzit ca-s cu ‘apartinatorul’ si aproape dubla la varsta ca el, s-a linistit si a plecat. Oricum orgoliul personal a avut parte de un puseu de crestere de toata frumusetea 😀

    • Printesa Urbana spune:

      Intr-o lume virtuala, poate chiar ai fi iesit cu el la un cico… Eu cred ca daca n-ai obligatii, ar trebui sa incerci o treaba de-asta once in a life time… 😀 Astia tinerii pot fi surprize placute, sa stii!

  • vio spune:

    :))
    hop si io: eram in luna a 6/7-a, ok, nu maxima burta, dar eram in 2MAI, adica pe plaja, adica evident foarte clar ca..vorba ta..nu eram balonata:))
    ca nenea (de altfel tanar si aratos..nimic de zis..)s-a tinut dupa fundu’ meu pe plaja vreo 2 zile, nu-i nimic, da’ m-a invitat si la ..biliard..:))) Am zis pas, normal, si ma tot gandeam ca, deh, o fi avut omu’ vreo fantasma cu mine lovind..bilele??!!:))) 😛

    p.s.
    aaaa…sincer-sincer…undeva in adancul meu..m-am simtit magulita, e drept! 🙂

  • deea spune:

    Daca stai sa te gandesti, e destul de logic sa alegi femei insarcinate pt aventuri asa, pasagere….sigur nu risti sa ramana gravida si sa-ti ceara pensie alimentara dupa!

  • Julie spune:

    Fetelor aveti grija, ca acum vreo doi ani un nene a violat o insarcinata in luna 8 care isi plimba catelul dimineata in Herastrau.
    Se pare ca fetisul asta cu femei insarcinate e mai raspandit decat credeam…. Oameni bolnavi! Ar trebui internati…

  • Claudiu spune:

    Eu cred că locuieşte în zonă şi a intrat brusc în rut 😀
    Şi ar fi fost funny să îl surprinzi într-o poză, mai râdeam, mai admiram o gleznă fină, pupa-l-aş pe ochişori de cocalar under-cover 😀
    Zilele astea trec pe acolo şi chiar am să mă uit după unu’ cu semnalmentele astea.

  • mary spune:

    Si eu am patit-o o data cand eram gravida,dar nu era unul trendy ca al tau 🙁 si chiar serile trecute incerca sa ma agate unul,ce-i drept burtica mea nu e asa maricica dar eu zic ca se vede destul de bine…dar cum a zis sotul,aratam prea bine cu noii pantaloni si nu s-a mai uitat in sus….

  • Cam pervers ! Nu credeam ca exista asa ceva !

  • Irinuca spune:

    Nu inteleg care-i problema cu o astfel de abordare ? daca asta nu un mod corect / acceptat de abordare, atunci care ?

    Eu am fost mai mult decat placut surprinsa si am acceptat odata o astfel de propunere si nu am avut nici un regeret dupa.

    • Oana spune:

      Sex cu alt barbat decat tatal copilului cu care erai insarcinata? Nici un regret dupa?

    • Printesa Urbana spune:

      pai cred ca lumea e ceva mai conservatoare si indeosebi precauta. adica na, femeile insarcinate cu greu se lasa convinse sa faca sex cu barbatii lor, cu care se simt in siguranta, sansele sa riste asa o intimitate cu un strain care poate fi criminal in serie sau s-o supuna la cine stie ce perversiuni (care pot duce la probleme de sanatate, nastere prematura etc), sint mici spre nule. sa fim placut surprinse ca ne curteaza un alt barbat mi se pare absolut ok, sa ne si ducem cu ele pentru una scurta… hm, cam riscant pentru doamna si pentru burta ei.

      • Irinuca spune:

        daca am ne-am uitam la orice strain de pe strada ca la un criminal in serie presupun ca ar trebui sa umblam inarmati pe strada. nu-i un pic exagerat ?

        cat despre sex – inteleg eu gresit sau parerea unanima este ca odata ce o femeie a ramas insarcinata dispare orice urma de apetit sexual ?

        • Printesa Urbana spune:

          Un om care la a treia replica rosteste cuvintul sex ca o invitatie catre un strain nu poate fi toma ok la cap. Eu cred ca tu vrei sa polemizam oleaca si atit, refuz sa cred ca nu intelegi ce spunem.

  • Anne spune:

    Poate iti cerea si bani dupa :))
    Ma intreb acum, oare oamenii astia au doar un fetis sau traiesc din asta? oricum, nu stiu cum m-as fi abtinut sa nu-i „citesc” cateva ….

    • Irinuca spune:

      daca tie ti s-a intamplat asta nu inseamna ca se intampla tuturor (sa ni se ceara bani dupa).

      • Claudiu spune:

        Irinuca, ți-a picat aşa drag deviatul ăla de sari cu jignirile? Mie unul nu mi se pare normal să abordez cu o tentă vădit secsuală o femeie măritată şi mai ales foarte însărcinată, cu atât mai puţin pe stradă, la o adică aş face maxim un compliment foarte la locul lui. Acuma na, nu chiar toţi suntem aşa „deschişi la minte”, ce să zic, spor la treabă! 🙂
        P.S. – E oarecum deplasat să te întreb printre altele despre respect, minim ăla personal.

        • Irinuca spune:

          nu am facut decat sa-i raspund pe acelasi ton pe care mi s-a adresat.

          apoi nu stiu daca e cazul sa etichetezi o o persoana pe care nu o cunosti ca fiind „deviat ala”. chiar si daca ar fi intradevar o astfel de persoana. este un necunoscut si atat. hai sa nu aruncam repede cu pietre si sa judecam dupa aparente pentru ca nu cred ca s-ar simti nimeni prea bine daca ar fi el cel judecat.

          si nu toate femeile insarcinate sunt casatorite. si care ar fi baiul cu strada ? acolo nu mai suntem oameni ? acolo nu putem interactiona unii cu altii ? daca nu era strada si era cafenea / primarie / club / parc …etc era altfel in ce fel ?

          daca dumneata poti raspunde la jigniri intorcand si celalat obraz nu inseamana ca trebuie sa faca toti la fel. este o alegere persoanala. respect am suficient – atunci cand este cazul.

          • Claudiu spune:

            Păi nu ţi s-a adresat ţie, mă rog asta se vede.
            Îl etichetez scurt, dacă are aşa porniri (cu femei străine şi gravide) e un cretin căruia eu personal i-aş umbla la coaste, şi am pretenţia ca pentru vreo eventuală deviaţie să fiu şi eu minim arătat cu degetul.
            Şi pasul următor care-ar fi, dacă forţez puţin logica ta: „Te văd, îm placi, cred că-ţi plac, dă-te mai aşa că dă lumea peste noi şi sari din textile!”
            Chiar şi în Primărie?! Of măi Irinuca măi 😀

            • Irinuca spune:

              Posibil sa ai dreptate. Daca nu mi s-a adresat mid – am facut o made gaga si imi cer scuze.
              Cine spune ce este aceea o deviatie si ce nu e ? Daca a scris careva in DEX sau alte „lucrari de specialitate” nu inseamna ca asa si este. Inseamna numai ca este asa din punctul de vedere al celui care a scris.

              Propunerea din final e mult prea extrema. Parerea mea.

      • Anne spune:

        Irinuca draga, chiar nu iti era adresat tie comentariul. sincer. chiar imi puneam intrebarea daca asa functioneaza pe timp de zi cei care isi castiga banii in felul asta. dar daca ai sarit atat de repede la remarca, mie mi-a spus multe 🙂 si se pare nu doar mie 🙂

  • Ana spune:

    Credeam ca numai in Sex and the City se pot vedea/intampla chestii de genul acesta, putin socante.
    Poate este magulitor pt femeie, dar aceasta nu inseamna ca omul nu e vreun ciudat/dement/psihopat.
    Sau poate romanii s-au emancipat?? Dar chiar in asa un hal? Mai bine s-ar „emancipa” altfel. Lol.

  • Coffee spune:

    Ca sa vezi ce fetisuri au unii! 🙂 macar a fost elegant, a propus intai o masa.

  • Andreea spune:

    Eu cred ca aia e meseria lui. Omul face asta de mult timp clar! Poate o fi un mare gigolo si poate chiar o fi avut succes mai mare la femeile insarcinate :)) zic si eu ..:))

  • Alex spune:

    :)))))))) chiar am ras cu lacrimi!!!!

  • lucia spune:

    Chiar ma intrebam ce o avea in cap… n-am mai auzit asa ceva pana acum.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *