Sînt un părinte bun pentru copilul meu

Refuz să mă simt vinovată că-mi cresc copilul așa cum o fac. Refuz să simt cuțitul în inimă de fiecare dată cînd o altă mamă comentează cum că ăia de-și lasă copiii să doarmă în altă cameră sînt niște criminali și c-or să vadă ei mai încolo efectele dramatice ale separării. Refuz să mă simt inferioară pentru că n-am putut să-i dau laptele meu Sofiei decît 11 luni. Că după ce m-a lăsat spatele, am plimbat-o și în cărucior, nu doar în wrap și marsupi. Că nu o las să mănînce orice, zdrobindu-i astfel potențiale dorințe pe care nici nu știe că le are. Că la ora 8 e în pat în fiecare seară, deși poate ea și-ar dori să fie în parc la un cico de zmeură cu alte bebelușe. Că n-am dus-o încă la McDonalds să-i arăt ce înseamnă un cartofior prăjit (privînd-o astfel de una dintre marile plăceri ale copilăriei). Refuz să bag capul în pămînt pentru că o dată pe lună într-o zi de duminică în loc să-mi scot copilul în parc, mă duc la un seminar despre cum să-mi ajut copilul să-și depășească fricile (n-or să-i crească dinții strîmbi dacă iese și cu ta-su în parc o tură). Nu, nu cred că-s o mamă mai puțin atașată pentru că am ajuns la cezariană de urgență în loc s-o scot pe unde a programat natura să fie scoși copiii.

Refuz să cred că-s o mamă rea din motivele de mai sus și din încă cinci sute asemănătoare, pe care le tot aud cînd se discută despre orice are legătură cu părințeala. Ia mai lăsați-mă în pace, oameni buni. Vă poftesc să priviți în ochii fetiței mele, să vedem dacă găsiți acolo, în ea sau între noi, vreun semn de nemulțumire.

Și nu, nu-s genul de om care crede că dacă nu-l bați și-i dai ceva de mîncare, ești părinte perfect. La fel cum n-o să auziți de la mine vreodată că orice părinte e perfect pentru copilul lui. Am scris suficiente posturi în care-am încercat să explic de ce cred că unii părinți nu fac bine cînd își duc copiii cu mașina fără să-i asigure în scaun, de exemplu. Sau că unele sisteme de purtare nu-s sănătoase și mai bine-ar fi fără ele. Nici genul de mamă care-și pune ei întîi masca de oxigen în caz de pericol nu-s. În unele lucruri sînt exagerată, în altele-s prea relaxată. De fapt, nu-s nici un gen de mamă. Sînt doar mama Sofiei și asta m-a învățat o mulțime de lucruri, majoritatea minunate, altele nu prea.

Nu mai vreau să aud cum e OBLIGATORIU să doarmă copilul cu părinții primii ani din viață. Păi unii copii nu vor să doarmă cu părinții, na, ce era să fac, s-o leg de patul conjugal cu curele? Am vrut, am încercat de două nouă nouăzecișinouă de ori, tot picioare în gură și scandal am primit, poftim domniță de încearcă și altceva. Și altceva-ul a fost întîi landoul, apoi patul mic în cameră cu noi, apoi patul mic în camera ei. Am greșit? Nu simt că da. Ea doarme, noi dormim, ne trezim cu toții bucuroși de regăsire, nu plînge nimeni, de ce să mă simt prost că am un copil diferit de ce spune la cartea de părințeală atașată?

Aud mai nou că nu există copil cu reflux, că de fapt ce a avut Sofia a fost vina mea, atașare greșită. Nu cred. Un copil prost atașat nu plînge la 20 de minute după ce-a adormit, nu varsă de 100 de ori într-o zi, nu reacționează instantaneu la medicamente de calmare a mucoasei stomacale. Poate puteam mai mult, dar nu, nu mă simt vinovată că n-am tras de mine încă 1 an, să pot spune sus și tare că am alăptat pînă la doi ani. Am luptat cît am putut, Sofia e sănătoasă, puternică, veselă, doarme și mănîncă bine, nu simt între noi lipsă de afecțiune din cauză că nu mai stă la țîță. Îmi place să cred că am compensat cu altele și că am făcut-o bine, ea e independentă, afectuoasă, calmă, înțelegătoare, nu pare să aibă frustrări sau chestiuni nerezolvate.

Nu cred că plimbatul în cărucior pînă în parc și-napoi a schilodit-o emoțional cum m-ar fi paralizat pe mine fizic purtatul ei prelungit. N-am mai putut și gata. Depășise un sfert din greutatea mea, spatele meu țipa, copilul protesta, deh învățase să meargă, nu mai voia în brațe. Și asta-i vina mea? Să mă duc la spovedanie pentru asta?

Nu, doamnelor și domnilor, nu-mi ispitesc copilul cu fast food ca să vadă cum e (tocmai am fost certată că vai, o cresc ca pe sălbatici, fără Happy Meal, pf, și are deja peste doi ani, mvai ce eroare strategică). Nici ou kinder nu-i dau, că nu cred că are nevoie de el. O să afle despre toate astea cît mai tîrziu cu putință, cu puțin noroc cînd va fi suficient de mare să înțeleagă de ce nu-s ok pentru organism. Nu cred că n-o să aibă prieteni la grădi pentru că nu știe ce gust are cola sau pentru că nu a văzut niciodată desene animate cu Prințesa Sofia. La fel cum nu cred că cei care-și cadorisesc copiii cu ouă kinder la doi ani sînt părinți răi. Nu sînt de acord cu ce fac ei, dar nu cred nimic despre calitățile lor de părinte. Ei știu mai bine.

E foarte competitivă lumea asta, a părinților. Așa o fi fost dintotdeauna, doar că acum, cu internetul la degetul cel mic, a devenit mult mai evidentă tărășenia? Mi-e și frică să povestesc despre lucrurile pe care le-am decis pentru Sofia, să nu mă scuipe cei care au decis altfel (despre vaccinuri, de exemplu, n-o să deschid gura în veci, nu pentru că n-aș avea lucruri de spus, ci pentru că mi-e FRICĂ). Pînă și rîndurile de mai sus, care-s un monolog de apărare în instanță pentru mine și doar pentru mine, sînt convinsă că și ele vor fi luate drept deget acuzator întins către alți părinți care-au ales altceva decît noi. Totul e personal cînd e vorba de copilul tău, că doar e cea mai importantă miză din lume. Înțeleg perfect. Și pentru că e un teritoriu atît de amenințat de sentimentul de auto-învinovățire că ai face orice să te simți sigur pe tine. Iar ca să te simți sigur pe tine, încerci să-l destabilizezi nițel pe ăla care pare sigur pe el după ce a ales diferit. Asta mi se pare obositor, dar mă rog, fiecare știe mai bine cît a dormit azi noapte.

Sigur, asta nu înseamnă că nu-s mereu cu capul bine scos din fund, să aflu ce pot face mai bine. Citesc cît pot, ascult cît pot, învăț ce mi se pare demn de aplicat. Dar cel mai mult sînt atentă la ea, la copilă, ea-mi spune cam tot ce contează. Am încredere în ea că n-o să meargă la terapie la 30 de ani pentru că atunci cînd a fost mică n-a lăsat-o mă-sa la televizor. Și chiar dac-o să meargă, nu e nimic în neregulă cu asta, o să-i plătesc eu factura la psiholog și gata. Nu cred c-o să mă judece că n-a dormit cu mine-n pat sau că am înțărcat-o prea devreme. Știu că mă iubește, că e fericită, că are încredere în mine, mă uit la ea și știu c-am făcut bine.

Am simțit nevoia să scriu asta pentru că mi se întîmplă des să scriu ceva despre mine ca părinte și să se revolte alți părinți că se simt judecați, încolțiți, certați. Și înțeleg de ce se simt așa, și eu mă simt vizată de ironiile altora, deși n-ar trebui, că nu-s despre mine, ci doar despre ei. Foarte repede am învățat să nu mai iau personal poveștile altora, și m-aș bucura să faceți și voi exercițiul ăsta. Nimeni nu știe mai bine ca voi (lăsînd la o parte că pe nimeni n-ar trebui să intereseze, dar în fine) ce e acolo, în milimetrul dintre voi și copilul vostru. Voi știți că e bine? Atunci E bine.

Restul sînt umpleri de timp, răutăți, războaie fără sens, seriale de tragi-comedie gratis pe internet. Scoateți din orice doar ce vă e de folos, ce vă face să vă simțiți inadecvat merită ignorat. La mine merge. Nu de mult, doar de cînd sînt părinte cu acces la internet. Așa bine mi s-a îngroșat pielea, nici untul de cocos nu mai intră, rămîne la suprafață ca grăsimea de curcan deasupra ciorbei. Și e bine, e liniște, e drag de noi, bucurie că sîntem, fără vină, regrete, reproșuri și îndoieli. Doar chef de ziua de mîine, joacă, iubire nemăsurată, promisiuni de totdeauna.

Fără ca asta să însemne că nu contează ce fac, contează, totul contează, încerc să fac ce-i mai bine, mă bazez pe instinct, pe informații, pe experiențe anterioare, pe răspunsurile Sofiei, îi dau ei tot timpul pe care nu-s obligată să-l aloc altora, dar refuz, refuz să mă simt un părinte rău pentru că alții își doresc să mă facă să mă simt un părinte rău.

Pentru toată zbaterea și intențiile mele, dar mai ales pentru că Sofia mă iubește și mă uimește, sînt un părinte bun pentru copilul meu.

Pin It

123 Comments

  • Daniela spune:

    Mie nu mi s-a parut niciodata ca esti un parinte rau. Eu ma pregatesc psihic pe cand o sa avem un bebelus si toate posturile tale m-au ajutat foarte mult.Intr-adevar, ce scrii si nu imi place nu pun la suflet (pot sa citesc si sa zic, ok , asta e parerea ei), dar asta nu inseamna ca te plac mai putin.Nu e nici o tragedie ca nu o duci pe Sofia la Mac(eu nu merg si sunt adult,cred ca am fost acolo de 2 ori in viata mea, si nu simt ca am pierdut nimic, plus ca tot ce se vinde acolo e plin de e-uri si e bun la gust de la momoglutamat nu de la ingrediente).Nici legat de televizor nu pierde nimic, si asa sunt prea putine lucruri interesante acolo (si pana sa inteleaga ea discovery si animal planet mai este), plus ca are toata viata inainte sa se uite. Si chiar ai oferit mamicilor solutii sa nu isi lase copiii la televizor cu little helper.
    Si pana la urma, fiecare isi creste copilul cum crede ca e bine. Mai bine priveste fiecare in ciorba lui, fara sa se bage in oala altuia.

  • Iulia spune:

    Aceeași senzație o am și eu când vine vorba despre alăptare. Mi-a fost depistată hepatita B la debutul sarcinii, boală care, din fericire, nu i-a fost transmisă micuței. Din motivul ăsta nu am avut voie să alăptez, lucru pe care mi l-aș fi dorit enorm.

    Nu știu dacă pote un străin să înțeleagă în ce ipostază sunt pusă de fiecare dată când mă întreabă lumea de ce nu alăptez. Și dacă ar întreba pașnic, ar fi ceva, dar nu. Sunt sfredelită cu privirea, judecată, încă dinainte de a mă apăra. Sper să nu fiu înțeleasă greșit, nu mi-e rușine cu boala pe care am luat-o fără vină și îi protejez pe cei din jur (de ex, la salon mă duc cu trusa mea la manichiura, insist să arunce ceara ș.a.m.d), însă nu am dispoziția să fiu privită cu milă de fiecare dată când discut despre copil, mai ales că nu îmi stă în fire să mint. Nu sunt genul care să se vaite și mă simt tare incomod vorbind despre asta cu toată lumea.

    Măcar majoritatea se simte vinovată ulterior că a întrebat, eventual scapă alte mămici de priviri piezișe :))

    • catgal spune:

      Eu dacă aș fi în locul tău în glumă aș zice că nu alăptez pentru că NU VREAU tocmai ca să se simtă și mai bine în dorința lor de a judeca. Apoi după ce va fi trecut pledoaria de care nu are nimeni nevoie aș zice că din motive de sănătate or smth. Glumesc, însă sunt enervante întrebările astea. La fel cu întrebările despre făcutul copiilor. Poate un cuplu nu are copii pentru ca nu pot să aibă, e nevoie să înceapă pledoaria cu trece ceasul biologic de fiecare dată? Gaaad, urăsc efectul de turmă și lipsa de empatie.

      • Iulia spune:

        Eh, ar fi o idee 🙂 În orice caz, n-am o problemă cu întrebările în sine, ci cu modul în care sunt adresate.

        Înainte să am copil nu credeam că voi face multe dintre lucrurile pe care acum le fac. Un exemplu e cu batista bebelușului. Când am fost în vizită la niște prieteni și am auzit aspiratorul mi s-a parut horror de-a dreptul. Cred că am și jurat că nu o să fac asta.

        Ei aș! Ce crezi că făceam când a răcit micuța și nu putea dormi deloc și respira greu tare? În 5 minute am rezolvat problema. Că nu trebuie abuzat, e altceva. Am lăsat-o să se bucure de muci întreaga zi, dar măcar noaptea am vrut să doarmă cât de cât.

        • paula spune:

          vezi ca ai talent la scris, mamico! mi-a placut comentariul tau si felul in care l-ai scris la fel cum imi place acest blogg, desi nu am copii inca, dar ma fascineaza lumea Printesei si Sofiei.

    • cristina spune:

      Si daca alaptezi, ferita de intrebari tot nu esti; fetita mea are abia 4 luni, si am primic cateva intrebari cu substrat acuzator ca de ce nu ii dau apa, ceai, suc de fructe, supliment de lapte praf, bla si bla si iarasi bla. Deocamdata ma amuza intamplarile de genul asta, ma fac sa reflectez asupra naturii umane 🙂 Cred ca exact asta e ideea postarii, sunt multi oameni nefericiti cu ei insisi si care vor sa-si micsoreze putin senzatia de nesiguranta atacandu-i (mai pasiv, mai agresiv:) ) pe cei care par multumiti.

      • cornelia spune:

        noi am inceput la 7 luni cu diversificarea;pana atunci nici apa nu prea vroia junioara,ii era suficient sanul;si acum are aproape 1an si 7 luni si tot o mai alaptez cu toate ca majoritatea multimii ma blameaza.Ei si ce? daca copilul meu vrea piept ce sa fac sa-l privez de asta?
        Fiecare copil are propriul sau ritm si nu trebuie sa te iei dupa alte mamici.

  • Xenia spune:

    Mie mi se pare ca eu nu sunt asa buna ca mama cum esti tu. Sincer. Mi se pare ca nu am suficienta rabdare, intelegere, rabdare, cunostinte, apropiere de bebe, rabdare. Deci, faci bine ce faci si ma faci si pe mine sa incerc sa fiu mai buna. Eu zic ca e bine! :*

  • Mihaela spune:

    Eu zic să nu apleci urechile la toate vorbele, mereu se vor găsi persoane care să zică așa nu. Din moment ce voi sunteți fericiți înseamnă că sunteți pe calea cea bună.
    Baftă și spor!

  • loredana spune:

    Eu cred că un părinte bun este receptiv la nevoile copilului său. Copiii sunt foarte diferiți, așa că nu cred in rețete general valabile de crescut copiii. Cred că foarte important să ne informam însă apoi să filtram informația și să aplicam doar ce se potrivește copilului nostru.

    • Alexandra spune:

      Sun total de acord cu Loredana, nu putem sa aplicam acelasi tratament tuturor copiilor si in unele cazuri, nici macar fratilor. Fiecare percepe si accepta in felul sau unic.

  • Andreea M. spune:

    Buna! Foarte frumos ai scris si de data asta. Si mi-e mi-a fost foarte greu sa ignor unele priviri piezise si critici. De exemplu m-am plictisit sa ma intrebe unele persoane de ce fetita mea de 10 luni nu a primit pana acum ceai, suc sau pufuleti. Sau nu mananca dulciuri? Nici sare? Si de cand ii dai bunatatile astea fara care nu are nici un gust manarea? Mananca legume fara sare si iaurt normal fara fructe asa acru cum e? Da le mananca si chiar cu placere (mai stramba din nas la legume). Sa nu mai amintim de alaptat (la noi a functionat 3,5 luni, alimentanta mixt de la nastere din motive obiective). Ar fi mult mai bine sa tinem cont ca fiecare copil e diferit si sa incercam sa ne concentram asupra nevoilor sale, nu sa ii criticam pe altii ca fac altfel sau sa sustinem ca metoda noastra e cea mai buna. Normal nu trebuie sa ne crestem copilul dupa ureche. trebuie sa ne documentam, sa ascultam sfaturile primite, sa filtram si sa alegem din amalgamul de informatii ceea ce ni se potriveste.

  • Violeta spune:

    Nimeni nu are dreptul sa judece pe nimeni atata timp cat am fost construiti sa gandim si sa decidem singuri pt noi. Eu nu ascult pe nimeni care vine sa-mi dea sfaturi si indicatii cum sa-mi cresc copilul meu fiindca nimeni nu stie mai bine decat mine ce are nevoie copilul meu. Cand fetita mea va creste si va putea hotari singura pt ea ii voi respecta deciziile.

  • catgal spune:

    Articolul tău mi-a adus aminte de acest articol pe care cred că ar fi frumos dacă l-ar citi mai multe mămici gata să sară la gât. (http://desprejesperjuul.blogspot.nl/2012/05/despre-mamele-curling-parentingul.html#axzz32zOdbrez).

    Eu singura explicație pentru atitudinile de judecare a altor mămici și uneori de autojudecare e frica. Frica de a pierde controlul. Și mai ales când e copilul mic și atât de dependent de părinți cred că se manifestă cel mai mult comportamentul ăsta îngrijorat. Și panicos. Și frica naște de ce le mai multe ori monstruleți. Zicea cineva în postul despre nutriție că mărul cu biscuite e pe old school și că nu e bun. Dar pentru copiii din anii 80 ce alte fructe erau disponibile, dacă nu doar aproape merele (mai ales pe timpul iernii)? Dragi mame, nu vă mai judecați, copiii sunt acolo să vă iubească și să îi iubiți. Nicio fată la 15 ani când are nevoie de mama ei cel mai mult nu va vorbi despre cât de nesănătos a fost biscuitele cu măr. Eu cred că cel mai important lucru pe care îl pot face părinții pentru copiii lor e să fie oameni în primul rând, să fie prieteni copiilor, să crească niște copii care și la 25 30 35 de ani să se gâdească la ei cu nostalgie și dragoste. Să nu ne pierdem în amănunte. Câte case atâtea obiceiuri. Și e bine că sunt conferințe și ia lumea contact cu diverse idei teoretice ca să aplice fiecare ce și cât e necesar.

    • Robo spune:

      bun articol, multumesc.

    • doina spune:

      Old school sint multe, asta nu inseamna neaparat ca n-au fost sau nu sint inca bune; sint curioasa cum vor arata teoriile de acum in materie de nutritie/crestere/educare peste 20 de ani – tare mi-e ca oricit am incerca sa inovam, tot pe bunul simt trebuie sa contam, pina la capat, in orice domeniu 🙂

  • Andreea 28 spune:

    Binevoitori se gasesc peste tot….fiecare stie tot, gata sa imprastie cu sfaturile probate in casa proprie. Nu trebuie bagati in seama….trebuie ignorati…

  • Di de Barcelona spune:

    Jos palaria, Ioana! Bravo pentru tot ce ai scris!
    Love and kisses, Di

  • Unii oamenii chiar nu au ce face de ii intereseaza atat de mult ce fac altii, si mai ales daca isi si pierd timpul sa le mai zica. Eu imi dau seama ca daca mi s-ar spune diverse replici de genul cum ai zis tu ca ai primit, cred ca as raspunde destul de taios, m-am cam saturat de sfaturi si parerei necerute…
    PS: te-am visat azi noapte ca nascusei o fetita si numisei Clara; eram destul de bulversata ca stiam ca trebuia sa fie baietel, dar eram super incantata de nume :)))

  • loredana spune:

    Apropos de rețete, am uitat sa.ti zic ca fiica mea adoarme in camera ei si sta acolo până la 3 noaptea. Apoi plange și sta treaza până o aduc in pat cu noi. Așa ca eu este jumate jumate :))
    Cum ar trebui să procedez. Dacă insist să rămână la ea in camera, fie stă 2-3 ore treaza si eu lângă ea, fie adoarme si se trezește din zece in zece minute.

    • Robo spune:

      complicata situatia cu somnul fetitei tale. eu nu am raspuns (nu stiu de Ioana, ea a citit niste carti si poate a intalnit situatia asta). dar oricum, faptul ca avem un copil care doarme impecabil nu ne face experti in somnul copiilor, nici pe departe.

      singura situatia similara cu care ne-am intalnit noi a fost cand Sofia era mica si se trezea din cauza refluxului la scurt timp dupa ce adormea.

      deci eu cred ca ar trebui sa incerci sa iti dai seama mai intai despre motivele care o fac sa se trezeasca la ora 3. si in primul rand ar trebui sa elimini niste cauze fizice obiective, adica: o deranjeaza ceva? de ce se trezeste fix la 3? nu cumva e un interval relativ fix dupa ultima masa, deci poate ceva nu e bine acolo. poate se trezeste pt ca a facut pipi sau caca sau mai stiu eu ce alt factor din asta obiectiv.

      daca nu e niciun factor obiectiv, poate se trezeste pt ca e la varsta la care are frici nocturne, mai ales daca e ceva ce a aparut recent. poate se trezeste pur si simplu (copiii mici se trezesc des, ei nu dorm intins) si nu mai stie sa adoarma la loc. poate e prea lumina sau prea intuneric in camera.

      nu stiu ce varsta are fetita ta, dar nu ai incercat s-o intrebi de ce se trezeste? Sofia la 2 ani si 1 luna deja imi spune uneori de ce s-a trezit mai devreme decat de obicei: ieri a facut pipi pe toata pijamaua, de exemplu si striga ca e uda de la 7 dimineata. saptamana trecuta „s-a auzit ceva” si asa mai departe.

      cam atat stiu eu sa-ti spun, daca nu identifici cauze obiective poate n-ar fi rau sa citesti niste carti despre somn, posibil sa fie acolo ceva.

      • loredana spune:

        Robo, ferita mea are 1 an si 2 luni. Încă nu vorbește. Eu cred că motivul pentru care se trezește este să o iau la noi in pat. Pentru că am testat. Când a fost bolnava si a dormit cu noi, nu s-a mai trezit până dimineața.
        Eu sunt pentru somn in camera ei, nu in pat cu noi. Se pare ca ea imi face pe plac doar o parte din noapte:)))
        După vreo 4 luni in care am refuzat sa o iau la noi in pat, amândouă eram frânte de oboseala si ea nu vroia sa cedeze. Așa ca am cedat eu, sperand că această problemă se va regla cu timpul. Niciodată nu a dormit toată noaptea, inca de când s-a născut s-a trezit des.
        Si da, ora 3 este cam la 5 ore de când se culca 🙂

        • Stefi spune:

          Ai incercat s-o culci mai devreme? Ora 10 e o ora tarzie pentru multi copii mici – si uneori cand sunt prea obositi dorm mai agitat si cu mai multe treziri. Daca crezi ca asta e o posibila cauza, ai putea sa-i aduci progresiv ora de somn mai aproape de 8 – 8.30 si sa vezi daca se schimba ceva. Toti copiii se trezesc noaptea (scurt si nu total), numai ca cei mai multi ador mai departe fara sa ne dea de stire ca s-au trezit (si noi adultii ne trezim din cand in cand, ne intoarcem pe partea celalalta si adormim mai departe, uneori fara sa constientizam total ca suntem semi-treji). Unii copii insa, mai ales cei care nu adorm singuri seara, fara prezenta parintilor, nu stiu sa se adoarma la loc si atunci cer ajutor. In functie de cum adoarme seara (singura sau cu voi prezenti) e posibil si ca la 3 cand se trezeste sa nu stie cum sa adoarma in continuare daca e obisnuita seara sa adoarma cu voi prezenti in camera. Altfel, exista si cazuri de copii destul de mari care dorm la ei in pat, dar spre dimineata se muta singuri in pat cu parintii si mai dorm un pic.

        • feedback spune:

          ” Eu cred că motivul pentru care se trezește este să o iau la noi in pat. Pentru că am testat.”
          din experienta mea am invatat ca la copii, exceptia devine imediat regula 🙂
          deci da, daca ai luat-o din patut o data, vrea si a 2-a, si a 3-a oara.

          (iti) impartasesc si eu din rutina noastra, poate va fi de folos 🙂
          – ii culc devreme. (pe cel mic, 1 an si 3 luni, nu-l adorm mai tarziu de ora 20.00. pe cel mare, 4 ani, nu-l adorm mai tarziu de ora 21.00); pe timp de vara, ca-i vacanta, o mai lungim vreo juma’ de ora, dar nu mai mult.
          – ma asigur sa fie conditii optime (sa nu le fie cald, frig, foame, sete, sa fie intuneric, sa fie liniste).
          – pt a-l ajuta (pe cel mic, ca cel mare nu mai doarme ziua de vreun an ) sa faca diferenta intre somnul de zi si cel de noapte, niciodata ziua nu am facut/nu fac intuneric in camera. Niciodata.
          – chiar daca se mai trezeste noaptea, Niciodata nu-l iau din patut. nici pt a-l tine in brate, nici pt a-l duce in alta camera, pt nimic. de obicei dupa 2 scancete adoarme singur inapoi. cand se intampla sa se trezeasca si sa nu mai adoarma singur (foarte rar), ma duc langa el, si stau acolo pana adoarme. (desigur, asta se aplica atunci cand stiu sigur ca e ok. daca are febra, daca e racit, etc sta cu mine in pat).
          – probabil multora voi parea sadica, insa Niciodata nu vorbesc si nu ma joc cu ei noaptea/ in timpul noptii. in liniste ma duc, in liniste il mangai, in liniste stau acolo, cat sa ma vada, sa stie ca nu e singur.
          – la fel, Niciodata nu-l schimb noaptea. ( la primul copil, parca eram nebuna, il schimbam des in timpul noptii, nefacand altceva decat sa-i stric somnul. al lui, ca eu pe motiv de alaptare oricum nu aveam cum sa dorm, si eram complet chiauna).

          cam asta e 🙂

  • Ioana spune:

    Eu nu am copii. Inca ma pregatesc psihic, fizic si financiar de asta 🙂 Ceea ce scrii tu, insa, ma ajuta extraordinar de mult si te respect si te apreciez foarte mult pentru ca imi pari exact genul de mama pe care mi l-as fi dorit sa il am dar si genul de mama care imi doresc sa fiu. Mi se pare sanatos si frumos felul in care iti cresti copilul si nu pot decat sa ma gandesc la cat de norocoasa este Sofia si in curand, micutul Anton, sa te aiba. Stiu ca, poate, felul in care ai trait, adica toate experientele negative te-au ajutat sa devii responsabila, iubitoare si avida de informatie si mi se pare un lucru de nepretuit. Nu pot decat sa iti doresc sa nu te simti vreodata vinovata pentru nimic si sa te bucuri in fiecare moment de ceea ce ai construit si sa continui sa scrii si sa traiesti asa cum o faci 🙂

  • Andreea spune:

    Mda imi place, sper sa ma tin si eu asa tare pe pozitii cand o sa am copii si sa ii cresc cum vreau eu fara sa ma influenteze neamuri sau prieteni:) ca nu e usor. Aaa si sunt sigura ca Sofia o sa te iubeasca foarte tare chiar daca doarme in camera ei 🙂

  • Greta spune:

    Nu inteleg de ce ti-e frica de ce se va intampla daca scrii despre vaccinare. Ca o sa vina unii sa te injure? Comentariile sunt oricum in moderare. Ce altceva se poate intampla?
    Cred ca multora le-ar prinde bine un articol pe tema, obiectiv si documentat, asa cum ai scris de-atatea ori, din dorinta de a-i ajuta pe altii, impartasindu-le experienta ta si ceea ce ai aflat citind.
    Zic si eu… 🙂

    • Printesa Urbana spune:

      Hm nope. Never ever. Primesc mesaje cu amenintari dupa subiecte mult mai soft. Sorry, dar nu, exista sute de surse bune de documentare pe internet, nu-i nevoie si de un post la mine. Plus ca decizia nu e niciodata una rationala, intotdeauna e ceva subiectiv acolo, si de asta refuz sa inclin balanta intr-o directie sau alta. Miza e prea mare.

      • Greta spune:

        Amenintari?!!! Dumnezeule, nu m-as fi gandit la asa ceva. In ce lume traim?! Amenintari pentru niste articole?
        Geeez, ce (ne)oameni…

      • madalina spune:

        Imi pare bine sa aud ca nu o sa scrii niciodata despre vaccinare. Oricat de bine documentat ar putea fi articolul, subiectul este unul extrem de sensibil si decizia de a (nu) vaccina este una foarte personala si asumata.

        • Stefi spune:

          Din punct de vedere stiintific, nu exista nici o controversa cu privire la vaccinare (cine se teme de reactiile adverse la vaccinuri – febra, convulsii, ar trebui sa inteleaga ca sunt reactii specifice bolii respective, si ca in cazul bolii reactiile pot fi si mai accentuate, si ar trebui deci sa se teama de boala in sine nu de vaccin). Spre deosebire de alte decizii, care afecteaza strict familia copilului respectiv, decizia de a (nu) vaccina afecteaza si comunitatea (copiii prea mici pentru a fi vaccinati, persoanele cu imunitatea compromisa, etc). Dar exista suficiente surse scrise de specialisti, asa ca nu e musai sa se discute despre vaccinare si pe blogul asta 🙂

  • maria spune:

    Imi plac povestirile tale de mama si, medic pediatru fiind, am avut un zambet dulce-amar citind cele de mai sus. Si sa stii ca prin asta trec pana si pediatrii, atat in relatiile lor ‘colegiale’, cat si in intalnirile cu pacientii lor, in exasperarile si reclamatiile despre ‘cei mai prosti doctori din lume’ pe care i-au vizitat inainte de a ajunge la tine (cu asteptarea secreta ca si tu vei fi urmatorul care ii va dezamagi).
    Si atunci explic, explic si iar explic fiecare gest pe care il recomand, povestesc despre studii si ghiduri (si uneori despre cat de incert e inca parcursul spre o decizie terapeutica – de exemplu pneumologii au emis acum cativa ani un ghid dupa care copiii cu potential alergic ar trebui se nu primeasca peste pana la 3 ani, dupa care mare parte din pediatrii au sarit sa spuna ca e incorect, si ca aceste regimuri nu previn astmul mai mult decat cele cu introducere la 10 – 12 luni), si tot incerc sa debarasez parintii de ritualuri de ingrijire fara noima, si sa le spun ca nu exista un protocol unic de diversificare ci multe obiceiuri culturale la fel de valide intre ele…
    Si uneori obosesc. Si sesizez disperarea cu care interlocutorul tine sa aiba dreptate – uneori pentru a da un sens tuturor lucrurilor cu care si-a umplut timpul pana atunci, alteori pentru ca toate aceste ritualuri acopera anxietatea veche de a fi un parinte neputincios in fata problemei copilului, sau cine stie cate alte lumi diferite conduc la aceasta indarjire de a-i ataca pe cei ce nu consimt la modelul sau.
    Si atunci ma opresc, pentru ca nu-i loc de mine, imi folosesc autoritatea pentru a spune clar doar 2 – 3 idei de baza (corectand, sper, cele mai nocive comportamente) si las omul sa-si vada de drumul lui.
    Si as vrea ca toti parintii sa aiba iubirea asta a ta, ancorata in concretul actiunii, in invatare si in empatie. Si am fost si eu la acel work-shop, pentru ca si eu mai invat inca pentru copilul meu si pentru pacientii mei.

  • Daniela spune:

    Desi citesc blogul zilnic, au fost rare momentele in care am scris dar la subiectul de astazi nu am rezistat din cauza ca am si eu o fetita care astazi face un an si jumatate. Stiu cat de aprig e ,,razboiul” pe care parca il duc mamele cand e vorba despre pareri legate de cresterea si educarea copilului. Eu fac parte din categoria mamelor care se abtin in a face comentarii atunci cand se intalnesc cu parerile vehemente ale altor mamici. Nu sunt perfecta in ceea ce fac pt copilul meu dar ma straduiesc sa fac ce e mai bine pentru ea. Despre unele aspecte aproape nici nu indraznesc sa scriu stiind sigur ca nu sunt in asentimentul mamicilor…..De pilda, fetita mea e acum la bunici intr-un orasel de munte pt ca eu a trebuit sa ma intorc la serviciu. Ramanea doar alternativa cresei si am preferat sa ma sacrific eu si sa o vad in weekend iar ea sa fie crescuta cu multa dragoste de bunicii pe care ii stie din primele zile de viata….Uite ca am reusit si am spus-o si pe asta. E o solutie de temporara pana cea mica va putea merge la gradi dar cu toate astea am un sentiment de vinovatie. Nu mai scriu despre ce e in sufetul meu, despre cum ma uit la fiecare copil care imi pare de varsta ei……In fine, nu mai insist pe acest aspect mai sensibil. In rest, in mare parte seamana cu ceea ce traiti voi. Nici noi nu stim inca de desene animate la Tv pt ca tv-ul nu reprezinta inca o atractie si sper sa putem sa prelungim aceasta perioada cat mai mult. Inca nu a simtit gustul bomboanelor, a zaharului in general, a chipsurilor, cartofilor prajiti, sucuri si alte bunatati. Si noi suntem in pat la ora opt pt povesti si discutii de noapte buna doar ca patul a fost impartit pana de curand cu mami, acum e cu bunicii (de mica a fost asa iar patutul a fost mai mult de decor). Cam asta e viata noastra la un an si jumatate, mult joc si multa dragoste. Uite ca pana la urma am sris si despre vina mea cea mare asa ca tot ce ai scris tu despre viata ta alaturi de Sofia e cu mult mai putin ,,gresit”.
    Îti doresc multa putere sa te bucuri de ambii copii si sa il cresti si pe micul delfin la fel de frumos ca pe Sofia :))

    • silvia spune:

      Daniela, eu am crescut la bunici până la 12 ani. Perioada mai confuză a fost când m-am mutat la părinți, dar poate pentru că eram mai mare, aveam deja alte legături. Acum însă, la 28 de ani, sunt foarte fericită că am putut petrece timp cu bunicii mei și cu unchiul și mătușa mea, că am avut altă copilărie pe care acum o prețuiesc enorm. So, it will all be ok 🙂

    • corina spune:

      Exact in aceeasi situatie sun si eu cu bunicii si Maya, doar ca la mine e mai soft, ca bunicii stau la 200 m distanta de mine. Si da, deja am fost judecata pentru ca m-am intors la munca si imi las fetita la bunici. Nu toata lumea se gandeste ca degeaba stau acasa daca nu putem acoperi cheltuielile materiale dintr-un salar (plus ca sotul saracul mai lucreaza si extra, pe unde e nevoie, doar sa fie bine). NU DORESC SA O BAG PE LAPTE DE VACADE ACUM, SA II DAU CINE STIE CE PORCARII DE MANCARE SI ALTELE ASEMNEA, NICI SA O OBLIG SA RENUNTE LA PAMPERSI LA VARSTA ASTA (9 LUNI IMPLINITE IN 17), asa ca m-am rentors la munca. De nevoie.

      ps:scuze de mjuscule, din greseala.

  • Irina Ciolac spune:

    Nu exista o reteta universala pentru cum sa ne crestem copiii! Intru totul de acord! totul e instinct, improvizatie, simtire, aplecare catre nevoile celui mic si disponibilitatea de a-l asculta! ca unii, unele le au sau nu, e treaba lor! am facut cezariana (pentru ca asa am vrut si pentru ca in final s-a dovedit ca nici nu se putea altfel), nu m-am lasat afectata de ochii si cuvintele acuzatoare pentru asa o decizie care sfideaza legile firii (mai mult, mi s-a spus ca cezariana nici nu inseamna ca ai nascut – dar ce inseamna? ca te-ai jucat putin de-a rolul de mama si la final ai renuntat?!!; am alaptat pana la 2 luni, cu chiu, cu vai ( nici atunci nu m-au napadit lacrimile ca alti copii- vai au supt pana la 9 luni, 1 an, ca si cum e un merit al lui ca pui de om si al mamei care a stiut sa ii transmita ceva intelepeciune, desteptaciune etc). Nu-mi pasa ca pe strada imi spun mamele sa ii aratati cutare lucru, gest ca asa „am facut si noi” si a functionat! OK, o sa le facem in felul si in stilul nostru, in joaca noastra si doar a noastra! Nu imi place sa intru in discutii si argumentari! IMi place sa tac, sa zambesc si sa trec mai departe sigura ca si copilul meu va sti mai tarziu cand merita si pentru ce merita sa depuna energie si efort!
    Ganduri bune Printesa si nastere usoara!

    • Stefi spune:

      haha, asta cu cezariana = nu ai nascut de fapt, imi da dureri de cap. De obicei aceiasi oameni insista pe de o parte sa eviti cezariana cu orice pret pentru ca e operatie grea, te refaci greu etc. pe de alta, zic ca mamele care au nascut cu cezariana programata (indiferent din ce motive) au ales calea usoara. Pai cezariana asta ori e cel mai mare bau-bau si mama ar trebui sa fie eroina ca a nascut pe aceasta cale grea, ori e cea mai usoara treaba din lume si atunci n-ar mai trebui inspaimantata lumea. Hotarati-va oameni buni si nu mai abuzati de logica! Si la fel in multe altele dupa nastere – alaptatul e asa de usor (si cine nu reuseste e mai putin femeie, nemaivorbind de consecintele grave pentru sanantatea copilului) dar meritam medalie ca am alaptat 2 ani (cand de fapt poate mai mult ar merita medalie o mama ca tine care s-a chinuit sa alapteze 2 luni fara sa-i fie usor); dormim in pat cu copilul pentru ca e cel mai „natural” dar asteptam trofeu de cel mai grozav parinte de pe planeta, etc etc… La final, metodele de parinteala nu se evalueaza cand sunt copiii mici, ci cand cresc – si pana atunci probabil va fi imposibil de ghicit care copil a fost alaptat pana la 2 ani si care deloc, care a dormit cu parintii in pat si care nu, cata vreme nu au fost privati de cele esentiale, si de dragostea neconditionata si de respectul parintilor lor.

  • C spune:

    Tocmai am fost 10 zile in RO cu cel mic, care are 2 ani / 3 luni.
    Afara 23-25 grade, omuletul meu in pantaloni scurti si maneca scurta, ceilalti copii (marea majoritate, oricum, cred ca 8/9 din 10) cu pantaloni lungi si caciulite. Parintii lor se uitau intrigati la omuletul meu si apoi la mine si la mama omuletului.
    Mama omuletului inca il mai alapteaza (desi laptele de san acum conteaza doar ptr. 10-15% din ce mananca zilnic), fiindca din fericire poate inca, dar si pentru ca why not? Numai „rusine” (evident, spus pe ton glumet, dar stim ce inseamna acest ton glumet) am auzit din partea rudelor, etc, etc.
    Si multe altele. Noroc ca de la o vreme sunt plin de zen pe aceste teme si chiar nu ma mai intereseaza deloc. Dar deloc. Fiindca, la fel ca tine, ma uit la omulet, il vad fericit, il vad la ce nivel este dpdv intelectual si stiu ca e pe calea cea buna.
    Si am ajuns atat de zen incat nu doar ca nu mai pun la suflet rautati, dar chiar nu am nimic cu acesti oameni. N-a fost greu drumul asta, am suferit si eu de tampenii in cap mai demult, dar acum cred ca e ok situatia.
    Prin urmare, doresc mult bine tuturor parintilor si copiilor lor din Romania, sa fiti sanatosi si fericiti cu totii, asta e important :).

    • Mariana spune:

      Asta cu plimbatul copilului dezbracat si blamarea parintilor care ii scot imbracati e din aceeasi categorie ca cele expuse mai sus de Ioana.
      Nu aveti de unde sa stiti daca copilul cu caciulita tocmai a trecut printr-o otita, sau poate tocmai a fost racit, sau poate chiar se simte mai bine intr-un pantalon subtire lung decat sa simta soarele arzator pe picioare.
      Nu cred ca s-a uitat nimeni lung la tine. Sau poate s-au uitat la fel de lung cum te uitai si tu la copiii lor.

      • C spune:

        Mariana, nu am blamat deloc, am povestit cum se uitau ceilalti parinti la copilul meu care era in maneca scurta si pantaloni scurti la 25 de grade. Eu ma uitam firesc la ceilalti copii, ceilalti parinti se uitau ciudat la baietelul meu.

        • Printesa Urbana spune:

          Sa stii ca si eu ii pun Sofiei bluze cu mineca lunga si pantaloni lungi, foarte subtiri, dar lungi, pentru ca nu vreau s-o arda soarele, s-o piste ginganii, plus cade des si avind mineci si craci lungi, nu se juleste. In singura zi in care am lasat-o in pantalon scurt s-a belit serios in genunchi. Si pe cap are mereu ceva cind e soare, dar nu e pt frig, ci pt protectia UV.

  • Raluca spune:

    Printeso,
    Te citesc zilnic, fara exceptie. Ca toate mamele, si eu am avut si inca am temeri si anxietati ca nu fac bine ceea ce fac pentru Anastasia (1 an si 10 luni). Incerc sa ignor privirile piezise si comentariile rautacioase, dar, vorba ta, imi scot capul din fund sprea a am informa, din carti, din conferinte, de la mamici ca tine….
    Si DA nici Aanastasia nu stie ce-i aia cola, cartofi prajiti, suc (doar cele de la micul dejun, facute de noi, adicatalea stoarse.., din mere, morcov, sfecla rosie, banane, si alte asemenea), ciocolata, zahar, in general.
    Mac???? Ce e ala? Am 36 ani si am intrat de 2 ori in viata mea la Mac: prima oara, presata de o nevoie fiziologiga, in Bacau, a doua, de curiozitate si trebuie sa recunosc ca nu mi-a placut mirosul din locatie, nici gustul plasticat a ceea ce am ingurgitat, ca nu pot sa-i spun mancare…
    Somnul…hm….patutul a fost doar de decor, nu a dormit neam in el. Ce era sa-i fac? Ca sa te citez: sa o leg cu curele?…Nope…doarme singura, in patul mare. Stam langa ea la discutii si reprize de pupacisme pana adoarme…si ne vedem dimineata, in jurul orelor 06.00 cand striga ca vrea „apte” (a se citi lapte).
    Ce stiu in mod cert este ca-mi iubesc copilul, ca il tratez cu respectul cuvenit, ca ma ghidez dupa cerintele ei, ca o ascult.
    Daca cele de mai sus sunt condamnabile, atunci ma declar vinovata!!!

  • Elena spune:

    Frumuseațea constă în libertatea de a alege ce crezi că este mai bine pentru tine și evident pentru acea părticică din tine, care la un moment data va avea discernământul pentru a alege singură ce este mai bine pt ea. Cred că fiecare judecă în funcție de capacitățile și limitele personale. Adesea evit continuarea conversațiilor cu cei care își exprimă opinia asupra modului în care eu am ales să-mi îngrijesc corpul în care mai am de locuit încă mulți ani (mâncare sănătoasă, sport, somn suficient, lipsa alcoolului și a altor vicii care nu-mi aduc nicio bucurie). Cât despre alegerile făcute de părinții mei referitor la alimentația mea sau la activitățile din copilărie nu-mi amintesc. Știu doar că pe tot parcursul vieții mi-au fost alături și pentru asta-i iubesc și nu pentru că mi-au dat sau nu ciocolată din fragedă pruncie. Aleg să-mi petrec timpul și să-mi trăiesc viața așa cum consider că este mai bine pentru mine și nu în funcție de valorile și dorințele celorlalți și acest lucru nu mă împiedică să mă integrez în societate. În liceu am refuzat să fumez doar pentru că majoritatea colegilor fumau și în pauze mergeau în spatele școlii, am fost prietenă cu ei în timpul liber fără să fiu nevoită să inhalez fumul țigărilor lor.

  • Mihaela M spune:

    Eu cred ca esti un parinte bun, cald, iubitor si responsabil. Tu te informezi, ne aduci argumente stiintifice si ne impartasesti experientele tale personale. Fiecare copil este unic, iar fiecare parinte incearca sa faca tot ce este mai bine pt. puiul lui. Cred ca toata aceasta rautate vine din limitare si lipsa de toleranta.
    Si apoi cine ne da dreptul de a judeca deciziile altora? Ar trebui sa ne uitam mai mult in ograda noasta si mai putin (sau deloc) in a altora.
    Un copil linistit, sanatos, educat si o constiinta curata (a parintelui) sunt cei mai buni indicatori in ”meseria” de parinte.

  • Emilia spune:

    Sunt de acord, doar partea cu masca de oxigen, o remarca: lucrul corect de facut in aceste cazuri este sa-ti pui tie masca prima pentru a-l putea ajuta pe cel de langa tine, altfel totul e in van, e posibil sa nu ajungi sa-l salvezi nici pe cel de langa tine si nici pe tine 🙂

    • Delia spune:

      Si eu m-am intrebat de ce ai scris asa despre masca de oxigen

      • Printesa Urbana spune:

        Am scris asta în ideea că nu-s genul care să se puna pe sine pe primul loc, fara sa insemne ca nu mi-ar placea sa fiu asa sau ca am o parere proasta despre mamele care fac asta, dimpotriva. Nu-mi vine sa fac lucruri doar pentru mine departe de ea, prefer sa fac lucruri cu ea. Adica nu ma simt mai bine ducindu-ma la masaj, de exemplu, in ideea ca o sa fiu mai relaxata si mai ok acasa dupa asta (desi mi se pare absolut ok varianta asta) decit daca stau cu ea si ma relaxez asa, cu ea. Ei, cind or fi doi… sa vedem… 🙂 cred ca atunci abia o sa astept sa fug de-acasa macar o ora. 😀

        • Stefi spune:

          Si daca o sa simti asa, sa fugi la masaj (sau in camera ta cu usa inchisa) fara pic de sentiment de vinovatie – un parinte sanatos si odihnit e o companie mai buna pentru un copil. Exemplul cu masajul e poate trivial, dar sunt multe cazuri care pot deveni periculoase pentru copil daca parintele nu se ingrijeste si de el (de ex o mama obosita pana la psihoza pentru ca alapteaza zi si noapte din 2 in doua ore – e oare egoista daca lasa tatal sa hraneasca bebelusul 2 mese pe zi eventual cu lapte praf pentru ca nu are timp sa pompeze? sau e un gest altruist de fapt sa se ingrijeasca si de sanatatea ei pentru a putea fi un parinte prezent pentru copilul ei?). Asa ca pentru a pune copilul pe primul loc, uneori e musai sa te pui pe tine ca parinte pe primul loc (indiferent ce forma ia asta, de la caz la caz).

  • luiza spune:

    Ah, de cand am asteptat acest post. Ma regasesc in toata postarea ta. Eu inca am mustrari si ma chinuie noapte mii de ganduri ca poate nah trebuia sa alaptez mai mult, ca nu m-am strofocat, ca plimb copilul inca rut, desi urla henria de disc, ca culc copilul la 8.30, sa nu il las la desene pe duck tv..huooo ce mama rea sunt. Asta mi-am auzit-o de mii de ori.

    Cred ca prin aceasta postare ai vorbit in numele a multe mame, care isi rod unghiile de teama, frica, neincredere.

  • Stefi spune:

    Parerea mea e ca attachment parenting „evanghelizata” de Dr Sears e o abordare total misoginistica (femeia nu mai e nimic altceva decat sclava copiilor), si in plus care, desi se numeste „parinteala” ar fi mai corect sa se numeasca „mamiceala” pentru ca practic nu-l considera pe tata parinte egal. Multe dintre practicile propuse sunt foarte bune (daca se potrivesc pentru respectiva familie), dar nu neaparat mai bune decat alternativa. Dormit in pat cu copilul – cata vreme se face in siguranta (fara perne etc.), e alegerea parintelui, dar nu e o alegere superioara fata de dormitul copilului in patul lui. La fel transportul copilului in carucior sau marsupiu – o preferinta a parintilor si copilului, nimic mai mult. Alaptatul peste 1 an – din nou, o preferinta , nu o necesitate (dupa 6 luni deja, si cu atat mai mult dupa 1 an, devine o problema de sanantate daca sursa principala de mancare a copilului e laptele mamei, si in multe cazuri pentru ca acesti copii „mari” practic mananca lapte si intre mese ca sursa de confort ajung sa nu manance destul din celelalte alimente si se ajunge la carente de fier etc). Intoarcerea mamei la serviciu mai devreme sau mai tarziu – iar o alegere a familiei (daca e in postura sa poata alege) fara repercusiuni de durata asupra copiilor (si cu avantaje si dezavantaje si de o parte si de alta). Exista foarte multe alegeri pe care parintii le pot face (in functie de nevoile familiei lor si de personalitatea copiilor) si cele mai multe nu sunt mai bune sau mai rele decat altele. Exceptie fac, cum ai zis si tu masurile de siguranta (si sanatate dupa parerea mea), unde stiinta a aratat ca nu e treaba de optiune (ex. scaunul de masina, casca de bicicleta, vaccinarea, nasterea in spital asistata de personal competent, probabil mai sunt si altele). Si se subinteleg desigur masurile minime de „parinteala” – un acoperis deasupra capului, hrana variata si echilibrata, lipsa violentei, iubirea neconditionata si aratata pe fata (nu chestii de genul „copilul se pupa numai in somn”, dar nici obligatoriu purtatul in marsupiu non-stop daca nu e dorinta parintilor/copilului respectiv). Iar uneori, a-ti pune masca de oxigen inainte de a o pune pe a copilului nu e dovada de egoism, ci de iubire (parintele trebuie sa aiba grija si de el pentru a putea avea cat mai mult grija de copil – un parinte care a clacat pentru ca nu si-a pus prima data masca lui de oxigen e zero ajutor pentru copil). In rest, copiii sunt rezilienti, si cele mai multe din alegerile astea marunte nu au repercusiuni pe termen lung, si ar fi bine daca parintii s-ar sprijini intre ei mai mult si s-ar critica mai putin (eu sunt total pentru sfaturi de genul „noi am avut problema asta si asa am rezolvat-o, poate merita incercat” fata de „trebuie sa faci X altfel copilul o sa fie stricat pe viata”, mai ales ca se stie ca si copiii ca si adultii au personalitati diferite si ce functioneaza la unul nu functioneaza la altul, uneori chiar in aceeasi familie). Am reusit sa scriu o mica nuvela, dar ma enervez mereu cand aud cum sunt criticati parintii pentru alegeri „soft” care nu sunt nici asa nici asa detrimentale dezvoltarii copiilor, si care oricum nu afecteaza decat cel mult familia respectiva.

  • dana spune:

    eu am ales sa fac o pauza si sa nu-mi mai duc copilul la gradi, asta dupa ce a mers o saptamana si nu a fost deloc ok. plangea noapte ca nu mai vrea la gradi etc.
    m-am trezit cu urmatorele uratenii: „poate n-ar fi rau sa te gandesti la homeschooling” in conditiile in care are doar 3 ani, sau ” e mai greu sa te trezesti dimineata dupa ce atatia ani te-ai trezit la pranz”, „al meu a urlat 2 luni, iar acum e bine mersi” sau „noi am asteptat 7 luni pana sa se obisnuiasca”.
    eu nu sunt de acord sa duc copilul la gradi cu forta si cred ca daca nu se obisnuiste in primele 2 saptamani(maxim) ceva nu e ok acolo. poate nu am ales gradinitia potrivita pentru el, poate nu i-a placut ceva acolo, poate…
    mi s-a luat de stampila asta: nu faci ca mine esti impotriva mea, si eu stiu ca am citit studiu x si y si pe blogul z. slava domnului ca la mine instincul de turma lipseste cu desavarsire.

    • Stefi spune:

      Din ce zici tu, ceva a fost sigur in neregula la gradinita respectiva, si ai facut bine ca l-ai retras – copiii poate mai plang in perioada de acomodare, dar gen 5 minute la despartire si apoi se joaca, au o zi normala (sau mai au sporadic cate o zi cand ar prefera acasa in loc de gradi, ca si noi in loc de serviciu, dar fara mare drama). Normal sa planga noaptea ca nu mai vrea la gradi nu e in nici un caz… Nu te descuraja si cauta o alta gradi – si nu conteaza atat dotarile cat personalul – poate fi gradinita oricat de ponosita si cu jucarii putine, daca educatoarele sunt afectuoase copiii merg cu placere (sfatul cu homeschoolingul nu poate fi luat decat ca amuzant, mai ales ca din cate stiu eu in Romania, ca in restul Europei homeschoolingul e, pe buna dreptate, ilegal). Eu am norocul sa fiu intr-o tara unde copilul se acomodeaza la cresa/gradi treptat – in primele zile stai cu el 1-2 ore, copilul poate sa se joace independent sau cu ceilalti copii dar parintele nu paraseste camera, apoi pleci maxim o ora (nu pe furis, ci luandu-ti la revedere chiar daca copilul plange la despartire) si tot asa, poate dura si o luna pana sta tot programul (practic parintele trebuie sa-si aranjeze concediu/program flexibil in luna de acomodare, dar merita pentru ca metoda functioneaza foarte bine si copilul are timp sa-si faca o persoana de incredere care sa suplineasca parintele). Nu stiu daca sunt si in Ro gradinite care sa adopte metoda asta, dar poate merita intrebat.

      • cristina spune:

        Sunt curioasa, Stefi, de ce zici ca „homeschooling-ul e pe buna dreptate ilegal” ? (Sunt realmente curioasa, nu te contrazic)
        Sunt curioasa sa aflu mai multe despre asta, desi la mine timpul de gradinita /scoala nu e inca deloc aproape:) Dar ma sperie faptul ca aud de copii de clasa a doua, a treia, care dupa scoala / afterschool/teme nu mai au nici macar o ora libera. Daca e chiar asa, imi e teama de sistemul de invatamant romanesc si cred ca homeschooling-ul ar putea fi tentant, daca mi-as permite sa nu lucrez. Nu as „preda” eu toate materiile, as apela la lectii private si poate lectii de grup cu alti copii homeschooled in unele cazuri, as alege sporturi de echipa si cluburi de copii pentru socializare si disciplina lucrului in echipa… Hmm, multe lucruri ar fi foarte misto daca mi-as permite sa nu lucrez:)))

        • Stefi spune:

          In America, unde e legal, oricine poate face homeschooling, si o persoana care e pregatita (si urmeaza manuale etc sa isi instruiasca copiii asemanator cu sistemul de scoala) si una care de-abia le are ea cu matematica de ex. Practic un sistem care permite homeschooling-ul permite si ca unii copii sa porneasca in viata in total dezavantaj fara sa fie vina lor, doar pentru ca au parinti neinstruiti care se cred cei mai destepti (nu mai zic de curentul de unschooling unde practic copiii sunt lasati in voia lor sa invete asa din aer ce ii intereseaza pe ei – ceea ce ca idee e ok dar daca nu esti expus deloc la stiinta de ex de unde stii daca-ti place sau nu?). Deci practic pentru ca nu se poate verifica cine face homeschoolingul si nici nu e clar ce criterii ar trebui indeplinite pentru a primi aprobare sa faci homeschooling sau nu, cea mai echitabila solutie mi se pare sa fie ilegal. Problema pe care o ridici tu nu e vina sistemului de invatamant – afteschool nu e obligatoriu, e doar o solutie pentru copiii ai caror parinti lucreaza norma intreaga si nu au bunici etc cu care sa stea copiii dupa orele de scoala. Asa ca daca ti-ai permite sa stai acasa sau sa lucrezi jumatate de norma nu ar fi nevoie sa faci homeschooling – copiii ar merge normal la scoala 4-5 ore si apoi ar avea timp pentru teme si sa se joace.

          • Daniela spune:

            As dori sa adaug doar un lucru legat de homeschooling in Europa pentru corectitudinea informatiei – este legal in Anglia.
            https://www.gov.uk/home-education

          • Paula spune:

            ok, exista multe probleme cu sistemul de homeschooling, dar daca exista probleme de ce in loc sa incercam sa le remediem, il interzicem cu totul? din comoditate sau de ce? de ce eu, ca om care am invatat una alta la viata mea, nu am dreptul sa imi educ copilul acasa, fiind suficient de pregatatita sa il instruiesc (sau sa gasesc alternative pentru domeniile in care nu pot face eu singura asta – si daca asta e un indicator pentru motivul pentru care ma simt in stare sa fac homeschooling, am terminat si facultate si altele)? la fel cu nasterea acasa, de ce nu e reglementata bine de lege, astfel incat daca vrem sa nu nastem intr-un mediu medicalizat, sa putem face asta? pentru ca unii nu stiu sau nu pot gestiona bine libertatea lor, altora li se incalca un drept, nu e ok… stiu ca dau comentarii la post-uri vechi, dar acum am descoperit blogul si unele lucruri chiar ma provoaca sa scriu

            • Stefi spune:

              De cele mai multe ori nu stim ce nu stim – si repet intrebarea foarte practica – cine si pe ce criterii decide cine are voie sa isi tina copilul acasa si cine nu (si nu, terminarea unei facultati nu e suficenta)? Pana nu raspundem la intrebarea asta, riscul e ca libertatea mea ca parinte sa incalce dreptul copilului la educatie. Nasterea acasa nu e ilegala nicaieri in lume, oricine e liber sa nasca acasa daca vrea – nu insemana insa ca societatea e datoare sa-mi aduca un mini-spital acasa pentru ca eu nu vreau sa ma deplasez la spital.

              • Adina spune:

                Hm, in Olanda multe femei pot alege sa nasca acasa de exemplu si exista un intreb sistem facut in asa fel incat sa sustina acest lucru. De ce daca platesti asigurare medicala toata viata nu ai avea dreptul sa ti se ofere asistenta la nastere acasa? De ce sa nu existe alternative? Nu-s insarcinata si habar n-am cum vreau sa nasc si nici nu stiu daca a naste acasa e mai ok sau nu, dar nu inteleg ideea ca societatea nu e datoare sa… dar omul de ce e dator sa plateasca ani in sir pentru a nu primi cam nimic? Ca orice urgenta medicala ai sau cand e vorba de ceva mai complicat, ajungi sa platesti tot tu din buzunarul propriu. Pai daca tot se poate plati o nastere la privat, poate una acasa cu cineva care sa asiste viitoarea mama nu e ceva absurd.

                • Stefi spune:

                  O nastere acasa e mult mai costisitoare pentru sistem, pentru ca pentru a exista conditii minime de siguranta 2 moase e nevoie sa fie la o singura nastere ore si ore in sir (si nimeni nu garanteaza ca nu e nevoie si un transfer la spital in ultima instanta). Un sistem care are destui bani poate isi permite sa ofere si aceasta chieltuiala in plus. UN sistem unde nu exista bani pentru medicamente in spitale, nu stiu, nu prea cred. Asigurarea aia platita acopera anumite servicii dar nu e obligata sa acopere orice preferita a oricui care nu e stric medical necesara. Oricum, nu cred ca o dezbatere pe tema nasterii acasa isi are rostul aici – ideea e ca nu e ilegala, fiecare poate naste acasa daca vrea neaparat. (Si nasterea acasa nu e asa numai curcubee si unicorni, rata in Olanda de ex e in scadere, de ce oare?)

                  • Adina spune:

                    Nu sunt sigura, dar cred ca rata nasterilor acasa e in scadere in Olanda pentru ca e tara unde femeile au copii la o varsta tot mai inaintata (comparativ cu alte tari europene, e in locurile fruntase). Si atunci riscurile sunt mai mari. Eu am zis de nasteri acasa in sensul de alegeri pe care poate ar trebui sa le ai, daca nu gratuit, atunci platit. Dar in fine, nici eu nu vreau o dezbatere 🙂

  • Sara spune:

    Tocmai ce am ajuns acasa de la pediatra, bilantul de sanatate de 25 luni si ghici ce mi-a recomandat in legatura cu alimentatia? Fructe cat mai multe de sezon, variate si crude, fara dulciuri, sucuri si alte acadele/ chipsuri/ cola si chestii de-astea! Asa cum o inveti de mica, asa o vei avea! Bravo pentru cresterea si educatia frumoasa pe care i-o oferi;)

  • Alexandra spune:

    Vad ca exista un trend de parinti care sunt f increzatori si documentati, care stiu ce este mai bine pentru copilul lor. Este bine ca ne documentam si incercam sa ne construim noi traseul, cred ca suntem pe calea cea buna.Trebuie sa ne impacam cu ideea ca suntem oameni cu defecte, si ca nici un parinte nu este perfect. Unele decizii au impact pe termen lung, altele nu. Este bine sa constientizam si sa recunoastem cand gresim. Atat fata de noi, cat si in fata copilului.

    Sfaturile despre alimentatie si alaptare conteaza in primii ani de viata, dar nu sunt esentiale pe termen lung oameni buni. Cele mai mari traume nu sunt cele fizice, ci cele psihologice. Rar se intampla sa hranesti atat de aiurea un copil incat sa se vada efectele si peste 20 de ani. Asa ca aveti grija la relatia pe care o claditi cu copii vostri caci este cea mai importanta.

    Cred ca e o exagerare sa spui ca un parinte este rau pentru ca nu a urmat nu stiu ce chestie. Abia cand a pus viata copilului in pericol, sau a lasat urme adanci se poate spune ca un parinte este rau. Adevarul este ca majoritatea parintilor sunt mediocri, pentru ca inteligenta emotionala si empatia nu este stralucitoare decat la putini. Doar cativa sunt cu adevarat parinti buni, si probabil ca vor avea o relatie extrem de buna cu copii. Ca sa fim sinceri, majoritatea oamenilor au respect si iubire impuse de relatia copil-parinte. Dar cati dintre noi consideram ca parintii nostri ne sunt prieteni?

    Eu imi apreciez enorm de mult parintii, dar abia dupa 25 de ani am realizat ca mama a facut cateva greseli de parenting. 25 de ani m-am auto-acuzat crezand ca eu sunt cauza. Am fost furioasa o vreme cand am realizat ca mama a gresit. Iar mama mea s-a ocupat intens de noi si nu am avut ce sa ii reprosez (cu cateva exceptii in adolescenta cand m-am razvratit). Reflectand o vreme, am iertat-o, si am realizat ca absolut orice parinte face greseli, este o chestie normala.

    Un parinte nu va putea intelege perfect copilul in absolut orice situatie. De multe ori nu stim nici noi insine ce anume vrem, si putini sunt cei care reusesc sa se auto-cunoasca. Ar fi benefic sa fim mai toleranti cu ceilalti, dar si cu noi insine, cu copii, si cu parintii nostri. Iubirea neconditionata exista, si este dominata de toleranta.

    • Stefi spune:

      Pacat ca nu exista butoane de like la comentarii 🙂 As fi abuzat de el pentru comentariu asta. Asta e tot ce am vrut sa zic.

    • Printesa Urbana spune:

      Dap, totally agree.

    • Alexandra spune:

      As vrea sa mai adaug ca in general oamenii retin in primul rand cum te face altcineva sa te simti, nu ce a zis si ce ti-a dat. Ne facem o parere generala despre parinti. Retinem jocurile si vacantele frumoase si ca ne-am simtit bine alaturi, ca am facut excurstii/sport impreuna. In cele din urma daca ne chinuim ne amintim si regimul alimentar sau daca ne-a alaptat sau nu, fara sa fie ceva traumatizant. Retinem de asemenea si sentimentele negative de frica si discomfort.

      Legat de alimentatie, eu sunt consum in mod frecvent cu McDonalds, chipsurile sau alte tampenii. Sunt nesanatoase si asta e clar, nu are cine sa nege chestia asta. Copii nu stiu sa decida asta si sunt curiosi. Nu au maturitatea de auto-conservare pe termen lung (au instinct de auto-aparate pe termen scurt, cat sa se apere de rani de exemplu). Cat timp se poate, ii protejam. Dar nu putem face asta pana la 30 de ani 😀 Cand intra in colectivitate va fi curios si va gusta cu siguranta. Problema e ca alimentele astea provoaca dependenta. Chipsurile sunt crocante, dulciurile au zahar, si asta provoaca o placere (adica secretarea dopaminei in creier) asa ca este greu sa ne stapanim. Multe alimente sunt gandite in mod perfid de catre firme pentru a crea placere si dependenta. Unii mai norocosi nu sunt atrasi de gust, si pot renunta usor. Mie de exemplu nu imi place Coca-Cola si nu am baut de 10 ani, insa daca mi-ar fi placut probabil ca as fi baut din cand in cand, asa cum fac cu alte alimente nesanatoase. Incerc sa gasesc placere in alimentele sanatoase pentru ca stiu ca imi fac bine. Sa fim seriosi, nu putem cere asta de la un copil de 3 ani, si nici macar de la unul de 12 ani. Nici sora mea la 23 de ani nu isi face griji de auto-conservare si tot mananca prostii mai des ca mine :)) Cred ca sentimentul asta apare pe masura ce imbatranim.

      Daca este educat cum trebuie, ar putea intelege pe la 5 ani ca sunt nesanatoase si nu trebuie sa exagereze dar fara sa le interzicem, caci asta creeaza atractie. Asta nu garanteaza ca vor urma sfatul asta si cand vor fi mai mari. Unii poti fi mai rebeli din fire. Cred ca este bine sa ii protejam cat si cand putem, dar dupa o varsta sa le respectam deciziile si independenta 🙂

  • Ionuca spune:

    Foarte interesant; eu nu i-am oferit niciodata dulciuri,chipsuri, cartofi prajiti fiului meu cand era mititel (de fapt nu prea o fac nici acum) insa nu m-am dat cu fundul de pamant cand cineva i-a oferit – l-am lasat intotdeauna sa guste un pic. Spre deosebire de mine, una dintre prietenele mele nu l-a lasat NICIODATA pe fiul ei sa guste nimic din ceea ce nu era aprobat de ea; insa pe la varsta de 3-4 ani , la o petrecere a unui prieten comun (e o varsta minunata, cand deja poti sa respiri linistita la o poveste cu celelalte mamici in timp ce odorul se zbenguie cu ceilalti copii fara grija ta, tu fara grija lui pentru cateva minute bune daca va aflati intr-un mediu inchis si sigur 🙂 – sau cel putin asa ar trebui sa fie) l-am gasit pe fiul ei ingesuit sub scaune cu un bol de chipsuri ce-l luase de pe masa, rontaind de zor… toti ceilati copii se zbenguiau de zor, asta era in misiune sa termine toate chipsurile. Asa face si acum, trei ani mai tarziu.Baiatul meu stie ca are voie sa guste din ele de doua-trei ori, si se opreste, pentru el e ok, stie despre ce-i vorba.O abordare mai permisiva a functionat mai bine in cazurile noastre…

  • irina spune:

    Toti parinti astia „perfecti” sunt niste oameni fara personalitate, dupa parerea mea. se gandesc numai si numai la copil si asta nu e ok. Copilul are nevoie de parinti sanatosi, intregi la mine si cu preocupari, nu o umbra a lui. am un baietel de 1 an si 8 luni, pe care inca il alaptez, dar am de gand sa opresc alaptarea cu toate ca el ar vrea s amai sug si eu am fr mult lapte pentru ca vreau sa pot pleca de langa el pt 2 zile fara sa imi pocneasca sani.
    Il iubesc foarte mult, ma joc cu el, petrecem timp impreuna, il duc Zoo si in parc si ne jucam cu nisip si cu pietricele si bete si frunze, dar pe langa asta ma duc si sa alreg, ma duc la calarie si lucrez de cand avea el 7 luni. chiar dc financiar imi permiteam sa stau acasa pana face 2 ani sau 20 de ani nu vreau sa o fac. Sunt mandra de jobul meu, de pasiunile mele de mine in general. Si ma bucur foarte mult sa vad ca si el are cateva din pasiunile mele: ii place sa citeasca, in fiecare seara si dimineata citim cateva povesti; ii place sa calareasca. e un copil vesel si sanatos si pupacios care spune des te iubesc (la inceput zicea bia, apoi bec si acuma te besc) chiar dc nu l-am dus la MCDonald si nu ii dau cartofi prajiti sau ciocolata. Momentan doarme cu noi pentru ca jobul meu e destul de solicitant si am nevoie de odihna noaptea. cand nu o sa il mai alaptez o sa il obisnuiesc sa doarma singur pentru ca deabia astept sa dorm la sotul meu in brate, doar noi doi in pat.

    • Stefi spune:

      E posibil (si eu sper) ca de fapt exista mai multi parinti echilibrati, care nu urmeaza ultima moda in materie de a fi parinti si adopta practici care se portivesc cu situatia lor, decat parinti asa-zisi „perfecti”, numai ca cei din prima categorie isi vad de viata lor, pe cand ceilalti sunt foarte vocali in a-si revendica „superioritatea” la tot pasul, criticand in acelasi timp pe oricine a facut alte alegeri decat ale lor (si nu ma gandesc aici la alegeri care sa puna siguranta sau sanatatea copiilor lor sau a altora in pericol). Multe din comentariile la articolul de fata imi dau speranta ca am dreptate (cei mai multi dintre parinti sunt ehcilibrati si-si vad de familia si pasiunile lor fara sa simta nevoia de validare a alegerilor lor la tot pasul).

  • lia spune:

    Am invatat deja de mult ca a te scuza, dezvinovati, justifica, a-ti motiva alegerile in plen, si a le si aprecia drept super-bune, nu aduce nimic bun. Dimpotriva. Vor fi mereu doua tabere. Una care te linguseste/aproba/cofirma ca faci bine ce faci asa cum faci, cealalta care spune opusul. Ei bine eu, in cazul de fata, ma voi inscrie ca membru unic, poate, in tabara a treia, cea care nu-si da cu parerea daca faci, ai facut bine ce faci in calitate de mama ce te gasesti. Voi spune doar ca fiecare are dreptul sa-si ia propriile decizii in viata familiala, fara sa fie nevoit sa si le confirme sau justifice prin altii si altora. Desi asemanatori noi oamenii, in partile esentiale, mie-mi place sa fiu atenta la nuante de exemplu. Nuantele, in mod extrem de fin, de discret, uneori greu sesizabile, sunt cele ce ne dau unicitate, cele ce fac diferenta. Asa ca, din acest motiv, eu nu dau socoteala celorlalti semeni despre cum imi cresc copiii. Un mic ex. : nu simt nevoia sa ma ascund, facandu-ma fie ca ploua, fie devenind ipocrita si chimband tabara de ex. cand unele mamici se falesc ca ai lor copii nu au „gustat” privitul TV=ului. Ei si ce ? Unde e motivul de fala ? Ai mei nu sunt restrictionati. Ei si ? Cine decide daca ai mei sau ai tai sunt mai „bengosi” ? Eu ii vad happy si multumiti pe ai mei, idem tu pe al tau. Ai mei sunt isteti si carismatici. Si ai tai. Deci ??? De ce ne-am duela in alegeri? TU alegi cum crezi, eu cum cred. Sa lasam ce-i al „cercetatorilor britanici” ce-i al lor iar noi sa ne vedem de viata ascultandu-ne intuitia si respectand individualitatea copiilor nostri, nevoile lor. Internetul este in zilele noastre o sursa valoroasa de infomare insa putem cadea prea usor in capcana de a incerca sa ne ajustam conform cu „turma”. Psihologia maselor e cea care opereaza in sistemul internautic din belsug. Daca x-uleasca a renuntat la carne, hmmm, ma gandesc, oare s-o fac si eu? Ar fi mai bine? Si multe altele si mai si. In materie de crestere si educare a copiilor exista un potpuriu de curente….mama-mama ! Daca nu esti selectiv, sigur, cat de cat ancorat in tine si cu stima de sine la locul ei, risti sa oscilezi precum o barca fara carmaci dusa ba de un curent, ba de altul, in functie de grupurile sociale cu care te intalnesti si interactionezi. In concluzie, sa ne informam din surse sigure, certificate, sa ajustam ceea ce aflam propriei familii si individualitatilor membrilor ei, si in rest…sa avem credinta ca D-zeu ne calauzeste pasii, daca si noi cerem calauzire, astfel incat sa ne crestem copiii asa cum au ei nevoie sa fie crescuti pentru a ajunge niste adulti echilibrati, optimisti si pregatiti sa si carmuiasca la randul lor propriile vieti cu maini sigure si dibace, cu intelepciune. Sa ne depaseasca pe noi ca parinti, in toate cele bune. Asta inseamna evolutie si evolutia e naturala, si buna, de dorit.

    • Mihaela M spune:

      Ai dreptate, ce ti-e si cu internetul asta oameni buni!
      Parintii nostrii ne-au crescut fara notiuni de ”nutritia bebelusului” si ”parenting” doar cu recomandarile medicului de policlinica, jucand elasticul,frunza si sotron in fata blocului sau la tara la bunici si am fost copii fericiti, liberi si responsabili. Acum parca prea facem un scop in viata din dresarea unor mici omuleti, vrem sa fie al nostru cel mai cel din cartier. Hai c-am facut si-o rima, ha-ha.

    • Adriana spune:

      Minunat comentariul tau! Multumesc, ai punctat niste lucruri pe care aveam nevoie sa le vad puse in cuvinte.

  • Magda spune:

    „Nu cred că n-o să aibă prieteni la grădi pentru că nu știe ce gust are cola sau pentru că nu a văzut niciodată desene animate cu Prințesa Sofia.”
    Confirm.
    Cand unii cunoscuti au auzit ca noi nu avem televizor in casa de cand s-a nascut Matei (7,5 ani) si-au exprimat ingrijorarea cum ca va fi marginalizat la gradi sau la scoala, ca nu stie toate desenele/personajele la moda. Dimpotriva, Matei isi face cu extrem de multa usurinta prieteni cu care vad ca are ce povesti zi-lumina. Iar cola a gustat prima data acum, recent..la 7 ani…si a zis ca nu ii place, oricum, ca e bleax :))

    • Daniela spune:

      Mda…si mie mi-a spus soacra, cand a auzit ca nu vreau ca băiețelul meu ce se va naste in iulie, sa se obisnuiasca cu televizorul, ca o sa cresc un salbatic de care vor rade toti copiii. Asta e… imi asum „salbaticia” lui. 🙂

  • Andreea T spune:

    Asta inseamna sa fi MAMA! Bravo tie ca ai avut curajul sa ”spui” lucrurile astea. Ma regasesc intru totul si nu stiu daca as fi putut, la randul meu, sa ma exprim mai bine si mai frumos fata de cum ai facut-o tu.

  • Dia spune:

    Treaba asta cu aratatul cu degetul spre altii e complexa… Am invatat de mici ca trebuie sa ne comparam in permanenta cu altii ca sa ne vedem adevarata valoare… Prin urmare ne simtit bine cand altii dau gres… Chiar nu cred ca trebuie sa-ti pese de ce zic altii si nu trebuie sa te justifici in nici un fel…
    Apoi, chiar nu pricep de ce romanii iau treaba asta cu „attachmentul” asa de extrem… Parinte atasat e ala care pune nevoile copilului mai presus de propriul comfort, care foloseste ghidarea in manierea pozitiva si nu pedeapsa, care este conectat cu copilasul si care acorda imprtanta nevoilor lui emotionale… Chestiile practice cu purtatul si co-sleepingul nu inseamna nimic… Sunt doar niste idei despre cum se simt unii „conectati”… Curentul asta a venit din nevoia de a respinge stilul vechi in care eram lasati sa plangem singuri de frica sa nu devenim rasfatati… Poate chiar din rana aia emotionala a venit nevoia de „attachment”… Sa critici pe cineva pentru ca nu practica acelasi lucru e absolut stupid, asa cum nu cred ca e ok sa arati cu degetul pe cei care-si lasa copilasii la TV… Sigur ca exista in viziunea unora alternative mult mai bune… dar fiecare are o situatie diferita, resurse diferite si face ce poate… Nu esti in pielea lor sa stii ce functioneaza pentru ei… So, hai sa lasam tonul critic la o parte… E mult mai sanatos sa spunem ce functioneaza pentru noi si sa nu incercam sa convingem pe nimeni ca varianta noastra e mai buna…
    Uite si raspunsul pt ce care sunt extremisti:
    http://www.mothering.com/community/a/are-you-an-attachment-parent

    In legatura cu conectarea:
    http://www.oprah.com/index.html

  • irina spune:

    Si totusi… Sunt de accord cu articolul tau, dar cred ca ar trebui sa recunoastem si noi mamele ca avem tendinta sa luam personal multe dintre sfaturile poate binevoitoare oferite de altii. Cred ca acest sentiment, ca am putea face ceva gresit pt puiul nostru, ne face sa ne creasca adrenalina si sa luam totul ca pe un afront personal. Evident, sunt si situatii in care persoana in cauza este prea vehementa sau spune lucrurile cu un pic de rautate/ superioritate, dar in majoritatea cazurilor cei care isi dau cu parerea doar asta fac: iti impartasesc din experienta lor. De obicei, cand mamele vorbesc despre copiii lor, discutia este mai mult despre ce „problemute” are copilul si nu despre ce „realizari”. Si atunci, institctul de mama este sa sari cu sfatul, sa zici care e experienta ta…mie asa mi se intampla. Nu o faci ca vrei sa aratati ca esti mai desteapta si mama mai buna, ci ca pur si simplu poate o poti ajuta pe cea in cauza cu ceva ce nu a incercat inca. Nu sunt perfecta si nu stiu tot. Asa ca daca cineva vine cu o idee care simt ca as putea-o folosi, o folosesc. Last, but not least, cred ca ar trebui noi mamele sa scapam de mantra asta „sa construim copilul perfect, care va avea o personalitate extraordinara, increzatoare, si va trai fericit pana la adanci batraneturi ;), ca altfel we failed as mothers”. Asa cum sunt convinsa ca sanatatea lui viitoare va tine mai mult de reusita mea in a-l convinge sa manance sanatos o viata intreaga (decat daca l-am alaptat 5 luni si nu 3 ani), la fel cred ca parentingul e un proces continuu, cu urcusuri si coborasuri, unele iti ies, altele nu… si sunt pregatita sa ma iert pt cele care „nu”, pt ca stiu ca tot ce am facut a fost cu dragoste si cu increderea ca „asa parea a fi cel mai bine…atunci…in acel moment”.

  • Daniela spune:

    Sunt de acord cu tine. Prea multe extreme peste tot. Vorba ta, ti-e si frica sa mai deschizi gura cand nu esti de acord cu noile tendinte de parenting extremist ( asa il vad eu ).

  • Roxana spune:

    Daca tot s-a deschis cutia Pandorie, sa-mi spun si eu off-urile – mai mult din punctul de vedere al celorlalti, ca eu sunt foarte ok cu ele: am ales sa pun pe hold cariera si sa stau cu copilul si dupa cei 2 ani, pentru ca nu mi se parea pregatita pentru colectivitate, iar de ceva vreme imi spune ea „vlea si Ilina la gladinita”; am ales sa doarma cu noi in pat, unde se odihneste extraordinar – doarme toata noapte, iar la pranz tot in patul nostru, 3 ore neintrerupt, cu toate „sfaturile” primite: cum ca va fi dependenta de noi, cum ca nu mai avem viata de cuplu – chiar asa lipsa de imaginatie la capitolul asta nu avem 🙂 O duc in brate de la 1 an si 1 luna, cand nu a mai pus fundul in carucior, iar peste 1 luna face 3 ani, deci am ceva antrenament. Merge si pe jos, dar oboseste mai ales cand mai am si eu in mana o sacosa de la piata 😉 si am de fiecare data replica pentru cei care se baga in seama cu „asa mare si te duce mama in brate”. Am refuzat sa o pacalesc, sa-i spun aiureli doar ca sa taca si sa nu mai urle in mijlocul multimii si am stat acolo langa ea pana a inteles de ce nu facem un anumit lucru, cu toate privirile tinta asupra mea. Am lasat-o si pe ea sa decida: sa doarma goala, sa-si umple cada de fiecare data cand venim de afara si sa faca baie, sa manance 2 linguri de mancare pregatita de mine si daca imi spune ca nu mai vrea, sa nu mai insist, sau sa-i deschid televizorul ca sa deschida si ea gura si sa spun „ce bine mananca copilul”. Da, lucrurile astea merg de minune pentru familia noastra si nu le dau ca sfaturi nimanui!

  • Eu nu am avut lapte. Asta e. Doar nu o sa ma sinucid pentru asta. Dar ma uitam la oameni cand le ziceam ca nu alaptez – se uitau asa la mine cu un soi de mila de ziceai ca tocmai au aflat ca is retarda sau ceva. Nah, ala micu creste si cu lapte praf si asta e. Mama o crescut pe timpul razboiului cu toc de zahar in tifon, ca nu gasea bunica lapte, si a ajuns mare si e bine merci si in ziua de astazi. Pana la urma nimeni nu detine adevarul absolut. Nu vad de ce sa critici pe altul ca si-a vaccinat sau nu copilul, de exemplu. E copilul lui nu al meu, nu are decat sa faca bors in ograda lui. Eu cu al meu fac ce stiu eu si ce cred ca e bine si atat. Restul sunt povesti.

  • Maria spune:

    Dar in ce tara traiesti tu de ti se reproseaza ca nu dormi cu copilul in pat si ca ai alaptat doar 11 luni?
    Ca eu traiesc in aia in care familia, colegii si prietenii – cu copii sau fara – ma compatimesc mai mult sau mai putin explicit pentru ca dorm cu cea mica in camera (precizez ca o fac strict pentu confortul meu); iar alegerea de a amana momentul intarcarii pana dupa 2 ani (pentru ca ne era usor asa, nu fortam eu lucrurile in virtutea nu-stiu-caror teorii) m-a costat multi ochi dati peste cap si altele asemenea.
    Cat despre cezariana, majoriatea mi-au spus ca „bine ca s-a intamplat asa, e mai bine pentru copil”…

  • Mihaela M spune:

    Zilele trecute vorbeam cu o mamica de fetita de 8luni care-mi spunea fericita ca ”mananca de toate” adica: ciorbita de-a noastra cu putin delicat, dulciuri de casa, paine in ciorbita, fructe, mazare si fasole verde, carnita ….etc. Am intrebat-o cum i-a spus doctorul sa o diversifice si mi-a raspuns contrariata ca n-a mai mers la dr. de la 6luni si se va duce la vaccinul de un an daca copilul va fi sanatos, ca a citit ea pe net ce trebuie sa-i dea sa manance. Oare am ramas eu in urma (ai mei sunt maricei, 6 si 10) sau copiii se duc la control lunar pana la un an si se diversifica fct. de dezvoltarea fiecaruia?
    PS. binenteles ca am lasat-o cu ale ei………

    • Stefi spune:

      Unii copii se „diversifica” dupa planul lor in sensul ca vor sa manance tot ce vad la adulti in farfurie, si chiar sunt capabili de asta (in privinta asta ai dreptate ca se diversifica in functie de dezvoltarea fiecaruia). In afara de sare poate in exces in functie de cat de sarat mananca familia (copiii nu au nevoie de sare pana la 1 an dar mno…), nu vad nimic rau la lista aia: daca copila e in stare sa mestece si nu se ineaca, bravo ei, mananca la masa familiei si e mai usor pentru toata lumea (eu in cazul asta probabil as gati fara delicat, dar in rest nu m-as stresa). Am observat ca planul de diversificare difera mult de la tara la tara. In SUA de ex se incepe cu cereale+lapte, in Germania (unde locuiesc la momentul de fata) se incepe cu pireuri de legume la care se adauga foarte curand si carne. Dar nimeni nu e impotriva sa dai copilului bucatele de legume de ex in loc de pireu daca copilul le poate mesteca (cei mai multi la 6-8 luni nu pot). De vizite medicale, nu stiu cum e in Ro, dar in Germania intre cam 6 luni si 1 an nu e prevazuta nici o vizita.

    • Ionuca spune:

      bravo ei, eu locuiesc in UK si nu prea inteleg cum vine asta sa-ti spuna doctorul ce sa-i dai copilului… poate pentru ca aici sunt oameni din toata lumea si fiecare face dupa obiceiul tarii – indienii cu ale lor, la 8 luni mananca deja curry, europenii cu ale lor etc. Foarte multe prietene au adoptat ‘baby led weaning’ – il lasa pe copil sa aleaga de la masa familiei ce doreste si ce poate sa tina in mana sa molfaie, nu dau pireuri de niciun fel – si sa vezi ce copii frumosi si sanatosi au si ele!

  • vio spune:

    „nu există copil cu reflux, că de fapt ce a avut Sofia a fost vina mea, atașare greșită.”-aoleu, pe bune?? Pfoa..asta n-o auzisem pana acum. Deci si-al meu a avut reflux pen’ ca a fost atasare gresita. Ahaamm..ia uite, dom’le, m-am luminat si eu! Acum inteleg de ce vomita de zeci-suta de ori pe zi. Ca nici nu mai stiu. Ca nu puteam sta decat cu el in brate, cum il inclinam cum zbura jetul pe mine, pa ta-su, pe pereti… Si, da, dupa 5 luni in care am dormit cu copilul pe mine, eu STAND IN FUND CU PERNE LA SPATE, ca sa nu se mai trezeasca dupa 10-15 minute de la adormire, cand spatele si operatia au inceput sa ma usture de faceam pe mine de durere, oh, da, in carut am circulat cu el. Si, da, la 11 luni s-a oprit el din alaptat (chiar am citit asta pe udneva..ca ei nu se opresc..ca ei nu s-ar opri nicicand..ca daca e inainte de 3 ani inseamna ca mama a facut ceva gresit. Baaaai, fi-miu a scuipat tzitzi scarbit, brusc, la 11 luni. Nah, o avea alte gusturi, la naiba, nu poti obliga barbatul-nici macar la 11 luni- sa accepte ce nu vrea!! :P)
    And u know what? Toti din parcul unde mergeam se minunau de „ce vesel este tot timpul Andrei” Asadar..cred ca nu i-a daunat nici carutul, nici ca dupa 5 luni a dormit la el in patut- in camera lui, nici ca ..nici ca..
    Dar..daca la inceput ma enervau teribil tot felul de comentarii/sfaturi/ori cum vreti sa le spunem..in timp am ajuns la concluzia ta: fericirea copilului nostru este tot ce conteaza. Restul…well..mereu va fi cineva care sa spuna ca nu-i bine cum fac. U know what? NU-MI MAI PASA. Da, citesc, ma informez, cum e cu cele nshpe curente, mode, idei..iau de acolo ce SIMT eu ca e mai bine pt el. Ce vad pe el ca-i este mai bine.
    Ca d-aia exista chestia aia care se cheama instinct matern. Sau nu mai exista si, mai nou, tre’ sa -i crestem cum zice „moda”?:)

  • Gabriela Ganea spune:

    Mi se pare de un bun simt fantastic post-ul tau. Din pacate, in ultimii cativa ani a aparut un soi de politie a alaptatului, de politie a purtatului si de politie a datului de sfaturi. Tot ce iese din standardele grupurilor respective trebuie amendat iar mamele care care nu se supun regulilor trebuie marginalizate. Cred ca Maria Sa Mama Atotstiutoare ar trebui sa ia o pauza si sa intre din cand in cand pe bloguri care vorbesc despre toleranta si despre cum fiecare are dreptul sa-si creasca copilul cum considera de cuviinta, atata timp cat o face cu respect, dragoste si bun simt. Le-as recomanda un blog bun, printesaurbana.ro se numeste.

    • Petra spune:

      Gabriela, politia asta a alaptatului si AP exista mai mult pe net, in afara forumurilor, mie personal mi se pare ca e fix invers. Am o fetita de 9 luni si jumatate si inca o alaptez, cat o sa mai vrea ea si cat o sa mai pot eu, in general doarme cu noi in pat, dar se mai intampla sa se ceara si in patut si evident ca o las, de purtat o port in wrap si intr-un sling cu inele facute de mine, dar avem si carucior pe care il folosim uneori. Legat de ce mananca initial am zis ca fac totul ca la carte, numai ca domnita a decis ca se autodiversifica dupa vreo 2 saptamani, singurele lucruri interzise sunt prajelile si dulciurile din comert (pe mine nu ma lasa inima sa ii spun strabunicii care a trudit cu drag sa faca un cozonac special pentru noi ca nu ii poate da o bucatica sa o molfaie, nu cred ca va face diabet de la asta). M-am abatut de la subiect, ziceam ca in viata presiunea e exact invers. Cu alaptatul nu mi-a fost usor, nu pot sa spun ca mi-a fost bagat pe gat LP, dar mi s-a spus ca nu are rost sa ma chinui ca oricum LP e mai bun decat al meu ca uite eu si X si Y nu au fost alaptati si uite ce buni si frumosi sunt etc. La dormitul impreuna nici nu mai zic ce ni se spune ca o rasfatm ca gata cu viata noastra de cuplu etc. La purtat lucrurile stau 50/50 ori suntem admirati inclusiv de persoane in varsta (de ex bunica mea a fost f incantata ca se parta iarasi copii in naframa, ca ea asa i-a purtat) sau ni se spune ca o cracanam, sufocam etc. La alimetatie eviden ca eu sunt rea ca ii refuz copilului niste placeri ale … bebelusiei. si lista se prelungeste muuuuult.
      La inceput treaba asta ma afecta, ei acum nu ma mai intereseaza. Eu fac ceea ce e mai bine pentru puica mea, probabil la fel fac si alte mame.
      Trebuie sa recunosc ca si eu judec pe altii, dar ma abtin sa ii jignesc. De ex cea mai buna prietena a mea are un baietel de 5 luni pe care il lasa sa planga (mult), eu nu pot face asta, cred ca greseste, dar nu o pun la zid.
      Pana la urma cu totii avem pareri despre toate si e firesc, numai ca trebui sa acceptam ca aceste pareri sunt diferite si sa respectam lucrul asta.

  • andreea spune:

    Iata un speech care mi-a mers la inima (desi e foarte soft doamna):
    http://andreeadragomir.blogspot.ro/2014/05/copiii-se-trateaza-cu-iubire.html

  • Buna ziua!

    Noi, Asociatia Parinti pentru Copii, credem ca un text scris de dumneavostra de 1 iunie sub titlul ” Scrisoare catre mine, copilul “, ar putea imbunatati viata multor copii din Romania. Regasirea emotiei copilariei retraita de fiecare dintre noi prin lectura textelor scrise de dumneavostra alaturi de alte personalitati din Romania la care am apelat, ar putea fi cheia unei noi abordari, atat la nivel personal, cat si institutional, a problemelor reale cu care copiii din societatea moderna se confrunta.

    Ceea ce va rugam este sa acceptati provocarea si sa ne trimiteti pe adresa de e-mail : scrisoricatreminecopilul@gmail.com un text semnat de dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul “

    Textul dumneavastra, alaturi de alte texte scrise de nume respectabile din Romania, precum si de voluntari mai putin cunoscuti, dar la fel de dornici sa participe la cauza noastra, va fi publicat in revistele de nisa cu care vom colabora, pe blogurile colaboratorilor nostri care trateaza teme similare, iar, la final, vor face obiectul unui volum ce va fi publicat, pe baza unei colaborari cu una din editurile de profil, sub titlul ” Scrisori catre mine, copilul ” .

    Va multumim pentru amabilitatea cu care ne acordati atentie , asteptam in timp util textul dumneavostra cu tema ” Scrisoare catre mine, copilul ” pe adresa de e-mail :scrisoricatreminecopilul@gmail.com

    Cu stima, Asociatia Parinti Pentru Copii

    https://scrisoricatreminecopilul.wordpress.com

    La acest proiect pot participa atat persoanele invitate, cat si alte persoane care vor sa ni se alature fara o invitatie speciala in acest sens, dar care cred ca au puterea de a accepta provocarea de a scrie sincer catre cel care a fost odata, copilul.

    Pe masura ce vom primi textele dumneavoastra pe adresa de e-mail:scrisoricatreminecopilul@gmail.com, odata cu publicarea in revistele si blogurile de specialitate vom adauga pe acest blog o parte din textele ce vor sta la baza volumului:” Scrisori catre mine, copilul “

  • ioana spune:

    Nu cred ca poate cineva afirma ca esti un parinte rau…dar cum pe tine te-au deranjat astfel de comentarii, primite din partea altor parinti, poate nici ei nu sunt multumiti de faptul ca tu le spui ca nu cresc copilul bine sau cum consideri tu ca ar trebui crescut.Foarte bine ca doarme singura, ca nu mananca de la mc…si a mea doarme singura si nu mananca mc, dar asta nu cred ca ne da dreptul sa spunem ca parintii care isi duc copiii la la fast food sunt parinti rai. Fiecare parinte isi creste copilul cum doreste. Singurele lucruri care ma scot complet din minti sunt bataia, vorbitul urat ( la adresa copilului), tipatul nejustificat, nevoia de a obliga copilul sa imparta cand nu vrea sau sa se joace cu cine nu are chef..am impresia ca mai e ceva, dar acum nu imi vine in minte. In rest, fiecare e parinte in felul lui.

    • Printesa Urbana spune:

      Păi eu am scris acolo sus ca nu cred ca cine da ce nu dau eu la copil e parinte rau, dar na, probabil ai citit pe sarite. 🙂

  • andaz spune:

    Ce sa zic, Printesa? Eu de abia la al doilea copil m-am relaxat in legatura cu parentingul, la primul am incercat sa fac „ca la carte” si tare stresata am fost.
    SI eu sunt privita un pic ciudat cand le spun ca ma duc la conferinte de parenting (si sambata asta ma duc la un seminar „De ce au nevoie copiii sa planga?”, in Constanta), dar nu imi pasa. Eu am invatat multe din astea si de abia astept sa vina sambata.
    Multe s-au mai intamplat de cand nu te-am mai citit (apropo de citit, nu reusesc sa te citesc de pe mobil, are windows, scrie foarte mic, imi obosesc ochii, poate poti sa faci ceva in privinta asta), am vazut ca ati ales numele bebelusului. E foarte frumos numele de Anton (am inteles bine, sper).
    Si nu in ultimul rand, simt ca esti foarte suparata, imi pare foarte rau, parca mi se intampla mie. Eu cred ca te judeca persoanele care nu te cunosc, cele de pe blog care au citit aleatoriu si cred ca le stiu pe toate, iar cele care te-au cunoscut personal, o data de doua ori si, gata, te eticheteaza. Eu ma bucur ca am avut ocazia sa ne intalnim si sper sa nu fie ultima oara.

  • ALGUESA spune:

    Eu te urmaresc de mult timp. imi place mult ceea ce faci cu si pentru fetita ta , dar si usurinta si fluiditatea cu care povestesti si reusesti sa strecori mereu o unda de veselie si bunadispozitie indiferent de subiect. am sorbit fiecare articol si am invatat multe mai ales ca fetita mea este cam de aceeasi varsta cu sofia , asa ca ma parcurs impreuna 🙂 toate etapele. M-am zbuciumat mult si eu din multe motive : ca ma nascut prin cezariana , ca nu am alaptat decat 4 luni , ca am facut toate vaccinurile mai putin ROR , ca am folosit si eu caruciorul in paralele cu purtatul, ca am inceput diversificarea la 6 luni, ca am ales remediile homeopate in majoritatea racelilor si mi s-a reprosat ca las copilul sa ”boleasca” si nu il ajut, ca si noi dormim separat (dar fara proteste din partea bebelinei, fiindca asa a fost sa fie mai bine pentru noi) etc. Nu sunt adepta extremelor si constat ca in ultimul timp ma lovesc de o foarte mare agresivitate a mamicilor atat in viata de zi cu zi cat si in mediul virtual. Pe facebook am ramas doar pe un singur grup unde se pare ca spiritele sunt mai tolerante. Si nu inteleg . Dupa un zbucium de 2 ani nu am pretentia ca am luat deciziile corecte ci ca ma luat decizia cea mai buna pentru mine si pentru familia mea. am citi tot ce mi-a cazut in mana , dar unele lucruri nu au mers la noi oricat am incercat, desi erau lucruri bune. Cred ca decizia cea mai buna este aceea pe care o ia un parinte dupa ce a citit s-a informat si a hotarat ca ceea ce va face este si in concordanta cu stilul familiei si modul in care traieste. Eu nu dau sfaturi decat daca imi sunt cerute in schimb primesc cu duiumul , fara sa le cer. Si resimt tot mai acut o agresivitatede la unele mamici din jurul meu, asa cum am mai spus, si nu pot pricepe de ce . Am ales sa imi vad de drum si sa incerc sa cantaresc fiecare decizie in functie de noi , de stilul nostru si sa ma fac ca nu aud vociferarile din jur, dar imi ia un eform destul de mare si nu mi se pare corect. asa acum ca m-am racorit 🙂 va doresc o noapte linistita si plina de vise frumoase .

  • SquiKo spune:

    Likers will like, haters will hate.

  • Lavinia spune:

    Numai in Romania se poarta bagarea in seama si sfaturile necerute iar capra vecinului e sport national. Pe mine ma buseste rasul cand o aud pe maica-mea cu sfaturi pretioase, si vorba aia, e maica-mea. Deci ignore pe toata linia !

    • Stefi spune:

      Nu, nu, la capitolul asta nu e Romania unica, se poarta in toata lumea….

      • ioana spune:

        Oh nu, Romania e la fel ca celelalte tari in datul sfaturilor. Sa ii vezi pe socrii francezi cum ne povesteau ce frumos doarme fetita de 4 luni a vecinilor in camera ei frumos aranjata, poate, poate intelegeam ca ar tb sa il mutam si noi pe junior in camera lui. Sa vezi reuniune de familie cu femei din 3 generatii, de pe 2 continente, 3 tari, care imi ziceau sa ii dau apa copilului, in decembrie, la 3 luni.

  • Angela spune:

    Bravooooo! O citez pe bunica:” imi place!”
    Ai mai multa minte decat mine si ma’ta ta la un loc.
    Iubim.

  • le spune:

    ba te rog, te rog, te rog, scrie despre vaccinuri!

  • Diana spune:

    Constat cu parere de rau ca multe mamici sunt mai interesate de aspecte ca dormitul impreuna decat de alimentatia micutilor. Cu siguranta sanatatea de peste ani va fi din oul kinder pe care NU l-a primit, nu din dormitul cu sau fara parinti.
    …si ce usor ne-ar fi noua mamicilor mai stricte in privinta alimentatiei daca ar tine cont si ceilalti parinti de lucrurile cu adevarat importante. Cum ar fi sa ne ducem copiii in colectivitate si nici unul sa nu stie de cola, fast food, ciocolata, etc… Just dreaming

    • Stefi spune:

      Ce treaba are ce mananca alti copii acasa cata vreme in colectivitate nu primesc cola et co? Sunt de acord ca ar trebui duse campanii de informare, pentru ca din pacate mai sunt parinti care duc copiii la McDondalds de ex. crezand ca fac un lucru bun pentru ei, dar daca-s informati, treaba lor ce fac acasa si in timpul liber. Dar vorbind de lucrurile cu adevarat importante, ar fi bine sa ne ducem copiii in colectivitate si sa stim ca majoritatea sunt vaccinati…

  • stip spune:

    Foarte frumos ai prezentat lucrurile. Chiar asa e, cel mai „inversunat” adversar al unei mame sunt celelalte mame. Indiferent de varsta copilului. Si de lumea reala sau online in care se pot exprima. Si se creaza o presiune inutila pentru mame, fiind nevoite sa justifice orice pas si decizie din procesul de „parinteala” si sa se simta vinovate pentru unele decizii care la momentul respectiv au fist mai bune pentru copilul lor. Fiecare copil e diferit si e barometrul ideal pentru orice decizie la un moment dat. Cat am trecut si eu prin asta….

  • lia spune:

    Eu ma consider cel mai aspru judecator al meu. Ma disec seara de seara cu meticulozitate inginereasca, in tot ce sunt ca mama pentru cele doua daruri divine ale mele. Ma gandesc la ce am spus, facut, si la ce puteam spune si face mai bine. Ma uit la ei si i mangai cu privirea, cu palmele, le soptesc cat ii iubesc convinsa fiind ca ma simt si ma aud chiar daca dorm. Imi cer iertare lor cand gresesc si-mi ies din pepeni, ratoindu-ma poate prea repede si poate cerandu-le prea mult uneori, cand ma ajunge din urma si ma si calca in picioare oboseala, si simt ca toate ma depasesc, ca pierd ritmul, ca ma zbat sa tin pasul si cei din jur, ceilalti adulti, nu inteleg uneori ca am atins un prag sensibil, ca am nevoie de suport, de intelegere, de un mic, foarte mic respiro, ca sa ma adun si sa ma pot ridica din nou la inaltimea exigentelor mele fata de mine si de rolul meu.

  • le spune:

    @stefi daca nasterea acasa chiar e legala atunci „societatea” cum ii spui tu este datoare sa iti asigure conditii de siguranta (moase pregatite care stiu ce fac si stiu cand e cazul sa spuna ‘ok lady, time to go to the hospital’, unelte si accesorii adecvate). In plus, ca sa ai voie sa nasti acasa trebuie sa nu fi o sarcina cu risc. E chestie de alegere. Mie lumea imi spune ca am fost crazy curajoasa sa nasc acasa, iar eu raspund ca am acelasi sentiment fata de cele care au curaj sa nasca la spital.

    • Stefi spune:

      Si sa bei e legal, si desi uneori ar fi util un tovaras care sa ne zica cand am intrecut masura, nu inseamna ca societatea e obligata sa ne ofere unul. Multe lucruri nu sunt ilegale fara insa a fi nevoie ca societatea/guvernul sa le regularizeze, sau sa zica are ar fi o idee buna/nepericuloasa si care nu.

  • le spune:

    Analogiile subrede dauneaza grav sanatatii conversatiei – pana la urma si pe sticlele de bautura sunt avertismente. Sunt pana si reclame la tv. Daca ai nevoie de ajutor vizavi de probleme cu bautura exista specialisti care sa te ajute. Pe cand cu nascutul acasa nu.

    ce incerc eu sa zic e ca daca nascutul acasa e legal si multa lume mananca mult spanac vizavi de dreptul fiecareia de a alege, pai atunci sa fie o alegere posibila (aici ma refer la conditii decente, nu tu si barbatul singuri acasa morti de frica fara habar si fara experienta – that is plain stupid si mega riscant).

    In olanda 1 din 3 femei naste acasa. Nu stiu ce inseamna ca scade numarul si nici cat de drastica e scaderea. de fapt, costurile statului scad cu cresterea numarului de nasteri acasa (in loc de un alai medical si o gramada de masinarii in cele mai multe cazuri inutile ai o moasa cu experienta si cu totul alta abordare.)

    E adevarat ca nu exista o educatie pe care o poti urma ca sa devii moasa in romania si, daca da, cum e posibil?

    P.s. ce zici tu mai sus ca ‘nasterea acasa nu e doar curcubee si unicorni’ e rizibil si parca m-as enerva putin.

    • Stefi spune:

      20% cat era rata nasterilor acasa in Olanda in 2010 nu e 1 din 3 nasteri (intre 1997-2000 era 35%). Dar e drept ca e tara cu cel mai mare procent de nasteri acasa, chiar daca acel 1 din 3 vehiculat pe diverse site-uri nu este corect.

      Orice masinarie din spital e inutila pana cand brusc e necesara. Spitalele trebuie mentinute pentru ca se pare ca si cei care aleg sa nasca acasa nu refuza mersul la spital in anumite instante – si deci spitalul e nevoie sa fie echipat cu masinarii si personal indiferent de numarul de nasteri. Nasterea acasa ar fi intr-adevar mult mai ieftina daca s-ar renunta la spitale echipate etc. – nu stiu cata lume ar fi pregatita sa accepte acest risc. Si pentru ca nasterea acasa sa fie cat de cat sigura e nevoie de cel putin doua moase (astea-s de exemplu conditiile in Olanda si Marea Britanie, pe langa multe alte conditii), si doua moase care se ocupa de un singur travaliu care poate dura peste 24 de ore sunt mai scumpe decat X moase + X doctori care se ocupa concomitent de travaliii multiple. Exista moase in Romania, poate costurile lor nu sunt acoperite de asigurarile de sanatate (si in multe tari moasele nu vor sa asiste nasteri acasa pentru ca le considera prea riscante).

      In final, faptul ca putem alege nu inseamna ca toate alegerile sunt la fel de bune, si asta iar nu inseamna ca statul e obligat sa suporte costurilor alegerilor mai putin bune chiar daca nu le face ilegale. (Conform unui studiu recent facut in Marea Britanie, o prima nastere acasa este asociata cu riscuri duble pentru bebelus fata de riscurile din spital, in absenta oricaror altor riscuri la inceputul travaliului, deci desi legal o alegere posibila, nasterea acasa a primului copil nu este neaparat o alegere la fel de buna ca nasterea la spital: http://www.bmj.com/content/343/bmj.d7400?tab=full).

  • le spune:

    Nu stiu cu ce te ocupi si nici ce te face sa zici chestii ca „statul nu e obligat sa suporte costul alegerilor mai putin bune” – nasterile acasa nu sunt in toata cazurile alegerile mai putin bune, dimpotriva, uneori sunt alegerile cele mai potrivite. e sigur ca ambele nasteri au riscuri si da, uneori nasterile acasa ajung la spital, si e ok, cum e si sigur ca de multe ori nasterile in spital incetinesc si dauneaza unui travaliu firesc, creand complicatii pe care le folosesc ca argumente impotriva nasterilor acasa.

    eu nu sunt pentru un tip sau altul, ci pentru alegere. E basic sa poti sa alegi cum sa nasti. Ultra basic. Si cred ca face parte din ceea ce statul si sistemul medical pot/trebuie sa ofere.

    Nu e vorba de care e mai ieftin si care e mai profitabil, dar uite cum le ies calculele englezilor – http://www.nhs.uk/news/2012/04april/Pages/home-birth-cost-effective-labour.aspx

    • Stefi spune:

      Cum am mai zis, costul din articolul respectiv nu ia in calcul costul ascuns al unui transfer, care poate fi sau nu necesar, dar care nu permite ca spitalul sa fie desfiintat (si care are costuri si cu 0 si cu 100 de nasteri). Sunt curioasa cat sunt costurile cand se calculeaza si nasterile planificate acasa dar transferate la spital (mai ales cele transferate pentru compromiterea grava a copilului: encefalopatie, convulsii cerebrale care necesita terapii specifice). (For low risk women having their first baby (nulliparous women) home birth gave cost savings, but there was a higher risk of adverse outcomes in the newborn around the time of birth. This meant that it was less likely to be cost-effective.)

      Am doua intrebari: 1) daca complicatiile de la spital sunt create de spital, complicatiile de acasa sunt create de ce? 2) de ce spitalul e un fel de bau-bau dar altfel e ok de folosit pentru transfer?

      Si da, acasa ai risc mai mic de interventii, dar urmarea se vede (pentru primipare fara nici un factor de risc la inceputul travaliului, riscuri de efecte adverse pentru bebe de peste doua ori mai mari decat in spital, si asta in conditiile in care rata de transfer a fost de peste 35%; despre ce efecte adverese e vorba: moarte intrapartum 0.9/1000 acasa fata de 0.1/1000 la spital, encefalopatie 4.8/1000 fata de 2.8/1000, sindrom cauzat de aspirarea de meconiu 3.3/1000 vs. 1.6/1000, convulsii cerebrale 2.7/1000 vs. 0.8/1000; datele astea sunt din Appendix 8 al articolului pe care l-am citat mai devreme).

      Da, e ultra basic sa alegi, si nimeni nu opreste pe nimeni sa aleaga in cunostinta de cauza. In medicina, din ce inteleg eu, asigurarile de sanatate acopera in primul rand varianta standard de ingrijire, cea dovedita stiintific a avea cel mai bun raport intre beneficii si riscuri, si uneori ce e si ce nu e acoperit de casa de asigurari poate fi o indicatie si in acest sens (nasterea acasa a primului copil, desi nu se vrea sa se recunoasca, implica riscuri suplimentare in primul rand pentru bebe, riscuri care in unele cazuri nu pot fi mitigate nici macar de un transfer adecvat, cum a fost cazul in studiul britanic). Cand citam Olanda si nici macar nu stim sigur care e rata nasterilor acasa, sau a complicatiilor, nu stiu cat de informata poate fi alegerea (de ex, toata lumea zice ca nasterile asistate de moase acasa sau la spital au rate de risc comparabile in Olanda – adevarat. Ce nu se zice e ca nasterile in spital cu moase au risc de moarte perinatala de peste doua ori mai mare decat nasterile in spital cu doctori, desi femeile asistate de moase aveau risc scazut si cele asistate de doctori aveau riscuri ridicate: http://www.bmj.com/content/341/bmj.c5639.full).

      Imi cer scuze ca am scris asa un raspuns lung – sincer personal imi e egal ce decizii ia fiecare, dar mi se pare ingrijorator sa vad diverse idei vehiculate cand de fapt evidenta sugereaza altceva. Si nu, nu e vina parintilor cand uneori aleg ceva ce nu e asa sigur ca alternativa, ci a anumitor promotori ai intoarcerii la natural cu orice pret, care mint cu nerusinare pentru a-si promova ideile/afacerile etc.

  • le spune:

    Pari destul de „in branza” incat sa raspunzi singura la prima ta intrebare. unele complicatii sunt de la natura, altele chiar cauzate de spital si ritmul infernal de desfasurare de acolo. Vorbesti de oameni care promoveaza nasterea acasa pentru beneficiul afacerilor lor – ce speculativ dar mai ales caraghios in raport cu cati bani fac spitalele/doctorii de pe urma nasterilor. Asta e un documentar interesant:
    http://topdocumentaryfilms.com/business-being-born/

    Cat despre a doua intrebare, iti dai raspunsul singura: spitalele sunt bau bau pentru ca sunt destinate bolnavilor pentru a primi tratament. O femeie insarcinata nu e bolnava in majoritatea cazurilor, multe nasteri nu au nevoie de masinariile si uneori inumanitatea din multe spitale. Si cand au nevoie (de tehnologie etc), perfect, atunci sa se intervina. Vorbesti usor in batjocura ca unii vor sa se intoarca la natura, dar eu cred ca e mai mult vorba de recapatarea dreptului femeilor sa nasca pe puterile lor si nu la mila si cheful doctorilor (am citit si auzit multe povesti triste cu cat de greu e sa nasti natural in spitale, unde nimeni nu are rabdare etc)

    Eu tot tin se te intreb de unde si de ce atata vehementa? Esti doctor? Mama?

    • Stefi spune:

      Nu sunt doctor (sau ma rog, nu doctor in medicina :), sunt mama. Repet, ce alege fiecare mi-e egal, cata vreme alege in cunostinta de cauza. Business of Being Born nu e documentar – e film de promotie, si dovedeste exact ce am zis a propos de cum sunt mintiti (intr-un mod credibil) viitorii parinti. Ginecologii fac suficienti bani din partea de ginecologie (de care femeia are nevoie toata viata), nu au neaparat nevoie de partea de obstetrica. In America, unde a fost facut documentarul, momentan e criza de ginecologi (multor femei le este greu sa-si gaseasca doctori care sa mai accepte pacienti), asa ca se pare ca nu duc lipsa de clientela (nu acelasi lucru se poate spune de acele moase care se ocupa numai de nasteri, sau de doulas, pentru care nasterea e 100% afacerea lor). In plus, cei mai multi doctori sunt salariati ai spitalului si platiti la fel indiferent de numarul sau tipul nasterilor (o cezariana costa spitalul mai mult pentru ca e mai mult personal/aparatura/tratament necesar, dar doctorul nu e platit mai bine).

      Femeilor nu li s-a luat niciodata dreptul sa nasca pe puterile lor – dar sa nu uitam ca asta nu inseamna intotdeauna mama si copil santosi la sfarsit (si uneori nu e clar dinainte care cazuri ar merge si fara interventii si care nu asa ca doctorii de obicei prefera sa greseasca alegand calea sigura decat sa astepte cu consecinte fatale). Si uneori asteptatul la nesfarsit nu are un sfarsit fericit, de-aia nu e acceptat in spitale, nu pentru ca are cineva vreo agenda sau pentru ca se grabeste undeva (daca o tura se termina, vine tura urmatoare, nu e nici un bai). Da, nasterea acasa e o optiune, dar parintii fac o alegere doar atunci cand li se prezinta toate faptele: ca o prima nastere acasa imiplica riscuri grave crescute pentru copil chiar si cand spitalul nu e departe, ca mult laudatele moase olandeze au dublu rata de bebelusi compromisi si acasa si la spital comparat cu doctorii etc. Vehementa mea e in a prezenta si acea latura a nasterii acasa peste care proponentii ei gloseaza prea usor. Abia cand stiu toate riscurile, parintii pot zice ca decid in cunostinta de cauza, si pot decide daca confortul lor pentru o zi merita riscurile crescute ale bebelusului.

      Nu m-am referit strict la situatia din Romania pentru ca multe in sistemul de sanatate romanesc nu merg bine (incepand de la a fi nevoie sa-ti aduci medicamente cu tine de acasa). Eu n-am auzit decat de experiente bune in Ro, si cel putin in sistemul de stat o insistenta pe natural pana la a refuza o epidurala in ciuda dorintei mamei (poate din economie, poate anestezistul era prins in alt caz). Dar solutia nu e sa militam pentru a naste acasa (cand stim ca e mai riscant decat acasa chiar in sisteme unde transferul merge ca pe roate), ci pentru ca banii din diverse taxe sa mearga unde trebuie. Si pentru a aduce o parte din confortul de acasa la spital, asta daca chiar sunt asa inapoiate spitalele din Romania cum se lasa citit din postarea ta (eu am fost o singura data intr-o maternitate din Ro, dar in sectia de ginecologie si in vizita la mama mea, si am fost foarte placut surprinsa de conditiile de acolo). Prietenele mele care au nascut la maternitatea de stat din Brasov au fost toate foarte multumite. Dar am mai citit de spitale cu ore fixe de masa pentru bebelusi, ore fixe de vizita pentru tati, lipsa tatalui din sala de nasteri/sala de operatie, asa ca asa o fi (dar astea sunt lucruri care se pot usor schimba si nici macar nu necesita cine stie ce investitii financiare – tinutul bebelusului cu mama daca asta isi doreste ea e chiar mai ieftin pentru spital). Dar asta e deja alta discutie.

      Si batjocura o am cel mult pentru tot felul de asa-zisi specialisti care ignora orice informatie stiintifica pentru a-si promova diverse agende, dar in nici un caz pentru parintii care aleg intr-un fel sau altul, uneori informati, alteori dezinformati.

  • lia spune:

    hello, nu am avut ragazul necesar sa citesc toate parerile, insa vis a vis de nasterea asistata si intr-o unitate medicala versus nasterea acasa o sa imi spun parerea simplu: NU as naste si nu as fi nascut acasa decat daca eram izolata pe vreo insula sau in perioada vreunei calamitati naturale. Nu pentru ca as fi avut nevoie de anestezii epi/peri/rahi etc sau copilul de asistenta speciala post natala. Ci pentru ca asa am considerat ca e igienic, sanatos, pentru toti. Nu am nascut in sistem privat, ci la maternitatea de stat din oras, cu medicul care m-a monitorizat in lunile de sarcina. La a doua nastere cu atat mai putin as fi optat pt nasterea acasa, pt ca nu as expune toti membrii familiei la experienta nasterii. Nasterea desi e ceva natural, frumos, daca se face 100 % natural cum am nascut eu, fara anestezii de vreun fel, nu e ceva 100 % curat, implica gemete, chiar tipete, sange, chestii. Nu mi-as extrage maselele acasa de ex. Nu mi-as trata pb dentare acasa. De ce sa o fac faca exista cabinete specializate si medici specialisti? Nu traiesc in India unde se practica in zonele sarace stomatologia amatorista pe ulite mizere cu instrumente improvizate si sterilizare inseamna o galeata cu apa si o carpa pe marginea ei. De ce as fi ales atunci sa nasc acasa unde nu as fi avut conditiile din spital, adica un medic dedicat mie, care a venit de acasa fix cand am intrat pe ultimele 60 de minute de travaliu, cu asistenta si neonatoloaga alaturi, care aveau tot ce le trebuia pentru ca nasterea sa decurga lin si natural. Ma asistau, efectiv si ma ajutau. M-a linistit prezenta lor si m-au ghidat eficient. Acasa cu o moasa nu mai era asa simplu. Nu m-as fi simtit in largul meu, nici in siguranta. Desi incercam prin alte cai sa ne intoarcem catre natura si beneficiile ei, nu e necesar decat sa selectam ceea ce e bine pentru fiecare dintre noi. De ex. sa renuntam la electricitate, la gaz, la apa curenta, la sistemele sanitate, si sa nastem la lumina opaitului, cu apa fiarta in oale, calare pe patul din dormitor, cu vraciul sau moasa satului care ne sterge cu prosoape vechi, carpe, nu mi se mai pare o optiune valida. Da, sa incercam sa revenim la o alimentatie mai simpla, sa incercam sa apelam la remediile pe baza de plante si nu la antibiotice de ultima generatie daca se poate, sa consumam cat mai multe cruditati crescute in conditii de mediu cat mai curate de pesticide, da. Sa facem miscare in mijlocul naturii, da. Dar de aici si pana la a incerca ca recreem conditii de nascut, procurare a hranei si a trai in colibe de chirpici, a face foc frecand doua cremene, e cale lunga.

  • lia spune:

    Dar, cum spuneam, daca unii dintre noi doresc sa experimenteze conditiile de supravietuire, nastere, etc. ale evului mediu, nu am nimic de comentat. Eu spun doar ca momentan nu sunt curioasa sa testez asa ceva.

  • Andreea spune:

    Ai scris foarte frumos. Parerea mea e ca nu exista reteta perfecta de crescut un copil, cum nu exista nici copilul standard. Toti sunt diferiti si noi trebuie sa ne adaptam nevoilor lor. Rebe are 13 luni. Nu ma simt vinovata de cum imi cresc copilu, ci doar enervata de comentariile celorlalti: # cum? Nu exista nu pot alsptez! Asta ziceti voi acum ca e mai simplu sa le dati cu biberonu. (Din maternitate mi-au zis ca nu pot sa o alaptez-ea prematur, mica si fara putere sa traga de la san, eu fara sfarcuri-dar si asa m-am muls pana nu am mai avut lapte) # ce? Nu ii dai sa manance orice? Pai pofteste si ea. (Pe bune! De ce sa o indop cu prajeli, ciocolata si alte nebunii. Si daca o iei asa, copilu nu stie, ar poftii si la ulei de motor) # nu doarme la ea in camera? Vai! Sa vezi ce greu o sa iti fie! (Hello! Stau cu socrii, nu am unde sa o culc in camera ei. Doarme la ea in patut cu noiin camera) # ce bine e de tine. Stai toata ziua acasa. Esti o doamna. ( crezi ca daca stau acasa cu copilu stau degeaba si ma uit la telenovele? Abia apuc sa imi fac un dus pe zi sau sa imi fac unghiile, de epilat/pensat cand apuc) Nu imi pare rau de nimic. Imi cresc copilul frumos si sanatos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *