Cînd eram mică, voiam relativ puține lucruri: să nu trebuiască să dorm la prînz, să mă joc, fuste care se învîrt, pufuleți cu lapte praf. Dar cel mai mult îmi doream să fiu mare. De la înălțimea celor 95 de cm pe care-i aveam la trei ani, mi se părea că a fi om mare, femeie, e cam cel mai nemaipomenit lucru din lume. Poți să-ți cumperi ce fuste vrei tu, îmi amintesc precis că la cinci ani mă întrebam de ce oare femeile își mai cumpără și altceva decît fuste. Poți să te culci tîrziu. Ai bani mulți, banii tăi, nu trebuie să ceri lucruri de la alții, care de cele mai multe ori te refuză cu replica: N-am! Poți să mănînci ce vrei. Poți să te dai cu ruj, cu parfum, să porți tocuri, să te uiți la filme de groază.
Am crescut, nici mai repede nici mai încet ca alte fetițe, complet neatentă la cum mă schimb în timp. Abia pe la 18 de ani am observat că nu mai sînt fetiță. Că atrag privirile bărbaților, că nu mai pot sta pe scaun decît picior peste picior, că am forme (minime, dar am), că-mi pasă ce cred băieții despre formele mele, că petrec tot mai mult timp în fața oglinzii încercînd să găsesc feluri care să mă facă mai interesantă.
Vă spuneam acum cîteva zile că abia după 30 de ani am învățat să mă accept așa cum sînt. Și cred că odată cu asta mi-am acceptat și vîrsta de om mare. Pentru că acum sînt om mare. Pot face toate lucrurile care mi se păreau raiul acum 30 de ani. Numai că, ce să vezi, acum nu mă mai tentează nimic de pe lista aceea veche. Acum tare-aș vrea să nu trebuiască să am bani, să mă dau cu parfum. Aș da toți banii pe care-i am să mă oblige cineva să dorm la prînz. Pufuleți cu lapte praf ca cei de-atunci nu se mai găsesc.
Sînt om mare. Mi-e teamă de vîrsta mea? Da, sigur că da. Simt că am trecut de jumătatea vieții. Mi-e teamă să spun care mi-e vîrsta? Uneori. Deși știu bine că sînt frumoasă chiar și cu riduri pe frunte și fire albe în sprîncene, cu pielea mai puțin elastică și picioare mai obosite, uneori mă simt… în vîrstă. Cînd sînt înconjurată de femei mai tinere, care vorbesc pătimaș despre lucruri de care nici n-am auzit, atunci parcă m-aș declara cu 5 ani mai tînără (oare m-ar crede cineva?).
Peste trei luni împlinesc 35 de ani.
A trebuit să calculez cifra înainte de a scrie rîndul de mai sus. Da, nu știu exact cîți ani fac, pentru că nu prea mă gîndesc la asta. În fiecare an cînd se apropie ziua mea, glumesc mereu cu cei apropiați spunînd că împlinesc 30 de ani (a doua, a patra, a cincea oară). Pentru că mă simt bine cu mine, deși a trecut o jumătate de deceniu de cînd am împlinit 30 de ani prima oară.
Uitați-vă la clipul de mai jos, vă rog.
Conform unui studiu recent realizat de Dove, una dintre trei femei crede că trebuie să fie tînără pentru a fi frumoasă.
Mai mult de un sfert dintre femei (27%) se simt judecate pentru vârsta lor de către persoanele din jur.
Aproximativ trei sferturi (73%) recunosc că se simt îngrijorate în privința aspectului exterior, despre care consideră că se înrăutățește pe măsură ce trec anii.
Pentru femei, vîrsta este o sursă de anxietate ce se manifestă mai tare odată cu împlinirea vîrstei de 30 de ani, dar se resimte încă din adolescență. Un sfert dintre femei simt presiunea de a arăta mai tinere.
Majoritatea femeilor își ascund vârsta atunci când sunt întrebate. Un sfert dintre femei evită să-și aniverseze ziua de naștere pentru a-și ascunde vîrsta. Două din cinci femei au pretins că sunt mai tinere decât sunt în realitate.
Concluzia studiului e că majoritatea femeilor se feresc să-și recunoască vîrsta în contextul în care, din păcate, percepția generală este că doar tinerețea este asociată cu frumusețea. Presiunea venită din partea societății pentru a arăta mereu tinere este atât de puternică încât mai mult de un sfert dintre femei se simt judecate de persoanele din jur în funcție de vârsta pe care o au, conform celui mai recent studiu global desfășurat de Dove. Același studiu evidențiază faptul că doar 10% dintre femei sunt mândre să-și recunoască vârsta, iar 40% adesea își ascund vârsta reală.
Studiul Dove ”Tu câți ani ai?” (”How Old are You?”) a fost efectuat la finalul anului 2013 pe un eșantion de 6.006 femei cu vârsta cuprinsă între 18-64 ani. Acesta s-a desfășurat în 12 țări: Statele Unite ale Americii, Canada, Mexic, Brazilia, Argentina, Marea Britanie, Germania, Italia, India, China, Tailanda și Filipine.
Frumusețea n-ar trebui să fie o sursă de anxietate. Frumoase sîntem nu doar pentru forma sînilor și culoarea ochilor, ci pentru cum zîmbim, pășim, gîndim, creștem copii. Și da, fetele sînt foarte influențate de felul în care se raportează mamele lor la propria vîrstă.
Cînd o întreb pe Sofia cîți ani are, zice relaxată că are doi ani și trei luni. Ce-i pasă ei cîți ani are? Cînd mă întreb pe mine, zic bucuroasă că 30 și ceva. Mie îmi pasă. O să mai zic la fel de bucuroasă asta și peste cinci ani? Sper că da…
Azi e Ziua Internațională a Frumuseții. O sărbătorim neapărat, pentru că sîntem superbe, indiferent de vîrstă! Sau mai degrabă PENTRU CĂ avem vîrsta pe care-o avem.
In tom cu postarea ta, am vazut zilele trecute o reclama care mi-a placut mult.
https://www.youtube.com/watch?v=XjJQBjWYDTs
Cateva persoane adulte si apoi cativa copii au fost rugati sa imite o fata, la modul „alearga ca o fata, arunca ceva ca o fata”. Si apoi a urmat intrebarea: „dar ce inseamna de fapt sa alergi ca o fata? sa lovesti ca o fata?”… mi-ar placea sa le oferim mai multa incredere in ele fetitelor, nu sa le modelam in niste creaturi neajutorate si cu stima de sine scazuta. Frumoasa si initiativa de la Dove.
m-a impresionat foarte mult reclama de la always. Multumesc ca ai postat-o. Chiar au dreptate…
Oooohhhh, peste doua saptamâni fac 40. Iubesc fiecare an care a trecut. Iubesc fiecare minut care urmează. Sunt frumoasa, sunt in fiecare zi cea mai buna versiune a mea. E așa o chestie de perspectiva: peste cinci ani o sa știi ca la 35 erai tânara si frumoasa. De ce n-ai fi sigura si acum?!
Buna, Printeso! Eu am facut acum 2 luni- 35 de ani dar nu-i simt. Nu ma simt asa cum credeam acum 10-15ani ca ar trebui sa ma simt la 35. Copilul meu de 6 ani nu ma lasa si ma bucur. Ma simt copil din nou cand ne ”prostim” impreuna. Ce sa mai zic de fratiorul lui care trebuie sa vina peste 3 luni care joaca fotbal cu ombilicul meu 🙂 Am invatat sa ma simt bine in pielea mea dar nu am fost dintotdeauna asa, multi ani nu imi placeau picioarele ca aveam genunchii nu-stiu-cum, sanii ca sunt prea mici, parul ca e prea des/cret, etc. Dar la un moment dat am invatat sa ma iubesc pe mine si lucrurile au inceput sa se schimbe: parca si cei din jur ma vedeau altfel.
Acum spun: asta sunt si sunt frumoasa, unica, perfecta in felul meu. Oricum cei care conteaza pt.mine, imi spun ca sunt cea mai frumoasa, restul nici ca mai conteaza!
Depinde ce intelegi prin frumusete! Daca e cea exterioara, atunci categoric e legata de tinerete. Tineretea e frumoasa. De ce nu mi-o fi spus nimeni cand aveam intre 15 si 18 ani, esti tanara si frumoasa, ai lumea la picioare? Eram mereu complexat de aspectul meu exterior si asta mi-a afectat unele decizii. Batranetea are haine grele, dar nici nu-mi pun mintea cu ea. Ferice de cei care pot sa imbatraneasca, ca nu stii a cui e ziua de maine! Sa imbatranim frumos, ca bunicii nostri si am rezolvat-o si pa asta cu tinerete fara batranete si viata fara de moarte:D
Apropo am 36 de ani si e prima data, anul acesta, cand uit ca i-am implinit:D o fi din cauza micutei mele de 10 luni?;)
Cred ca in segmentul 25-> 33, 34 ani, am avut aceleasi emotii de a spune. Acum o traiesc cu bucurie, si cu mandrie: I AM 36. Si vine 37. Daca nu ar fi sa dau bani (sunt o zgarcita), mi-as cumpara 37 lumanari, roz 🙂
Campaniile Dove in care promoveaza faptul ca suntem frumoase la orice varsta ma impresioneaza de fiecare data. Si eu am avut momente cand inaintarea in varsta m-a ingrijorat. Anul trecut nici n-am vrut sa-mi fac ziua din acest motiv. Acum insa sunt mult mai relaxata, numarul de ani nu are nici o importanta atata timp cand ma simt bine in propria piele si ma bucur de tot ce are viata de oferit. Foarte frumos ai scris, ca de obicei!
Fetelor, Ioana, genomul uman este programat sa traiasca 120 de ani! E genetica cea care zice asta, nu eu! Deci suntem TINERE! Si nu, la 35 de ani nu te apropii de jumatatea vietii, esti foarte departe!!!
Am 32 de ani si jumataaaaaate 🙂 si sincer iti spun, sunt mai rau ca un copil cand zic asta 🙂
E adevarat ca le invidiez pe adolescente, ca au pielea super fina si fete perfecte dar ma simt bine asa cum sunt, cu mine 🙂 Sau, mai bine zis, nu m-a atins depresia aceea de „trecuta de 30 ani” si nici nu m-au apucat aerele de femeie in floarea varstei. Atat timp cat pot si vreau sa ma mai dau intr-un leagan si sa ma bucur de asta, sunt tanara si ma simt frumoasa. Si, probabil, femeile isi ascund varsta pentru ca nu au incredere in ele, in realizarile si in frumusetea lor. Numai ca eu cred ca o femeie, indiferent de varsta, este capabila de foarte multe lucruri frumoase, are spirit de sacrificiu, are mult de daruit si poate imbunatati semnificativ vietile celor din jur.
Am nascut acum o saptamana o fetita minunata si ma simt cea mai frumoasa de cand ma stiu … departe de a fi vreo narcisita, ba poate am avut derapari in sensul opus de-a lungul vremii.
Ce mai conteaza cati ani am ?! ;))
Acum am 31 aproape fix si de 3 ani ii stiu… ma oprisem pe la 23 si am depasit momentul. Acum simt cum alunec spre 40 si parca nu ma mai opresc, nu imi place ce vad si trec printr-o negare completa. Am trecut in extrema in care ma vad la 40 si parca nu este bine.
Eu ma simt foarte ciudat cand ma gandesc ca voi implini in curand 29 de ani. Nu pot asocia varsta (de om mare) cu mine. Parca as avea tot 20 de ani. Dar imi place cum sunt si acum. Mult mai matura in gandire, mai calma, nu ma reped sa trag concluzii si sa dramatizez. Ce sa mai, e foarte misto.
Singurul lucru care ma deranjeaza foarte tare este faptul ca multa lume isi permite sa ma judece pentru ca nu sunt casatorita (desi stau cu iubitul meu de ceva ani) si nu prea vreau sa fac copii. Toata lumea are impresia ca imi poate da un sfat referitor la aceste lucruri si toti imi spun ca e timpul, ce mai astept? De ce ar trebui sa ma supun unor conventii sociale doar pt ca am varsta la care toata lumea considera ca trebuie sa fac asta? Nu vreau nici unul dintre aceste lucruri, doar pentru ca toti o fac in jurul meu e musai sa ma aliniez la turma? Asta ma deranjeaza la viata de adult, tiparul dupa care trebuie sa ne modelam viata.
Stai linistita ca si eu patesc asta (am 32 ani) si am ajuns la concluzia ca tot ceea ce este diferit, pe unii oameni ii sperie, tocmai de asta iti tot pun aceeasi placa cu maritisul si copilul 🙂 Cel mai bine este sa traiesti asa cum poti si cum vrei tu, daca tu esti ok cu tine, este perfect 🙂
Si eu patesc asta, desi am doar 24 de ani :)) Am ezitat pentru o clipa si am vrut sa scriu 23. Nici eu nu imi simt varsta, de multe ori ma simt ca la 18 ani. Si ma iubesc asa cum sunt. Fiecare e frumos in felul lui, frumusetea pleaca din ochii privitorului si nimeni nu e perfect. Cam asa gandesc eu 🙂 Zi frumoasa ca noi!
Cand spun cuiva ca nu-mi doresc copii si nici maritisul nu-mi surade, sa vezi de priviri chiorase imi iau… deci nu esti singura
Nu mi am ascuns niciodata varsta , in octombrie fac 32 de ani si ma simt la fel ca la 22 🙂
Eu fac 29 in fiecare an. De cand ? De ceva timp , nu spun cat 🙂
Sunt frumoasa? Da , sunt pentru ca asa vreau eu sa ma simt. Ma vad altii la fel cum ma vad eu? Nu stiu si nici nu-mi pasa , e treaba lor iar frumusetea e in ochii celui ce o vede . Nu exista un standard al frumusetii. Posibil sa existe frumusetea aia orbitoare , care ii face pe barbati sa le tremure toate madularele sau aialalta mai molcuta , mai calma unde nu trebuie sa-ti dai ochii peste cap , nu falfai din gene si nici selfie cu bot de ratza nu-i musai sa faci pentru a cuceri sexul tare .
Eu am implinit ieri 40 si ma simt excelent din toate punctele de vedere. Chiar ma gandeam ieri intr-un moment de sinceritate ca sunt mult mai bine decat acum 20 de ani. Si planuiesc o mare petrecere ca sa stie toata lumea cati ani am.
Bravo! La multi ani!
La multi ani!
30 bate la poarta, dar eu simt ca sunt the best version of myself until now, si exterior si interior. Si asa as vrea sa simt in fiecare an de acum incolo 🙂
hei Ioana, sper sa imi revina si mie optimismul la acest capitol. Ani de zile am gandit la fel. Acum, in schimb nu mai e la fel – peste 6 luni voi schimba prefixul (40) si deja am inceput sa nu mai am ganduri pozitive. Zilele trecute o colega chiar spunea ca la gradinita nici nu mai stii care e mama, care e bunica – peste 2 ani piticutul meu (acum are doar 1,3 ani) va pasi si el la gradinita si mi-e frica de sentimentul de a fi categorisita ‘bunica’ – de pe acum, optimismul meu e in pericol sa fie acoperit de pesimism…
Laura,si eu sunt la categoria ” bunici” cu copii mici.Cand voi avea 40, copilul meu va avea 2 ani.E adevarat ca suntem cam coapte pentru a fi mamici de pici, dar avem norocul ca traim timpuri moderne cand avem multe exemple de femei care isi incep viata de mamica la 40+.Sa ne concentram pe ce putem oferi mai bun copilului, din experienta si maturitatea specifice varstei.
Eu am oglinda mea „de interior” pentru mine si pentru cei din jur. In fiecare zi incerc sa ma fac mai frumoasa.
Restul sunt detalii superficiale care se pot intretine sau indrepta daca tinem neaparat.
Ce tanara esti, printesa. eu peste trei luni chiar de Craciun fac 45 de ani :). Poate am avut noroc sa nu-mi arat varsta. Am colege de servici care la varsta mea au copii mari trecuti de 18 ani, atunci cand ma raportez la ele, ma simt un pic batrana, eu avand un copil de 9 ani( si numai si numai la acest aspect pt .ca am un copil cam mititel pentru varsta mea, dar ce sa fac nu mai pot schimba nimic, multumesc ca fetita e in viata mea si e minunata ca toti copilasii de pe acest pamant) .
Uite tu la cei 35 de ani pe care ii vei implini, ai 2 copilasi frumosi si sanatosi. Asa ca la 45 de ani , vei fi o femeie frumoasa si implinita ca toate femeile care si-au propus sa faca si sa aiba, ceea ce si au dorit cel mai mult de la viata. Cred ca noi femeile suntem frumoase pt ca asa ne-am nascut, dar deh viata, familia , necazurile sau bucuriile ne transforma in ceea ce devenim.
Dar cred ca totul se poate schimba prin un pic de vointa, de oameni potriviti, de articole potrivite, de un gram de noroc si de zeita Fortuna. Numai si numai de bine sa avem parte in viata de zi cu zi, si bafta tie femeie-printesa frumoasa la suflet si la chip in tot ceea ce intreprinzi.
Eu am facut de curand 30, sincer a fost un prag psihologic destul de puternic, dar cert e ca ma simt mai atragatoare decat la 20 de ani, si imi place mai mult viata de acum decat cea de atunci. Sper sa zic acelasi lucru si dupa ce o sa nasc la cateva luni 😀
he he,ce dove…eu mi-am luat un sot ceva mai mare(cu 8 ani jumate) ca sa ma simt mereu tanara…si ce sa vezi?suntem mereu tineri amandoi!
Eu ma bucur ca imbatranesc. Sunt curioasa ce aduce fiecare varsta si de-abia astept sa fiu o bunica de vreo 80 de ani, asa cum e a mea, senina si impacata cu viata, inteleapta, multumita ca a trait plin si ca e gata sa si plece – un lucru care ma uimeste, dar presupun ca poti ajunge si acolo, sa simti ca nu ai teama nici pentru ce lasi in urma, nici pentru ce va urma. O sa implinesc in cateva luni 30 de ani si am recunoscut mereu cati am. Cand eram copil ma simteam uneori batrana in ciuda anilor, acum ma simt fetita cateodata, mi se pare ca am mai multe varste in acelasi timp si le schimb intre ele, in functie de imprejurare. Al meu sot e ca tine, a-mplinit recent 35 de ani si cand ii lalaiam la multi ani a declarat botos ca gata, a ajuns la jumatatea vietii. Eu sper insa sa-i treaca ideile astea si sa-mi mai si traiasca tanar si vesel cat mai mult (ce-mi place posesivul asta romanesc „sa-mi traiasca”:)
Draga Printesa, azi ai atins o coarda foarte sensibila. Obisnuiam sa fiu nemultumita de trecerea nemiloasa a timpului, nu numai asupra mea, dar mai ales asupra parintilor mei. De pe la 18 ani si pana dupa 30, am plans mereu in ziua cu pricina, uram faptul ca am mai „imbatranit” cu un an. Pe la 32 de ani am realizat ca adaugarea fiecarui an este, de fapt, un motiv de sarbatoare, o groaza de persoane ar fi sarbatorit dar n-au mai avut ocazia. Asa ca am trait cativa ani multumita de mine, de ce vad in oglinda, de locul unde ma aflu in viata, de alegerile pe care le-am facut along the way. Si-am multumit Cerului pentru binecuvantarile primite. Dar in mai putin de un an voi schimba prefixul (inca nu pot sa pronunt sau sa scriu numarul) si ma sperie putin (mai mult). In poze nu vad mare diferenta intre mine de acum 15 ani si cea de acum, in suflet ma simt ca la sfarsitul adolescentei (Inca am mereu cate un crush pe vreun actor sau cantaret), doar ca acum sunt completa, implinita. Imi spun ca varsta e doar un numar, nu reprezinta starea de spirit, si deocamdata nici forma fizica. Intotdeauna m-am considerat frumoasa inside and out, am fost comfortabila in pielea mea, si sper ca voi continua tot asa. Doar ca acum (pe langa folosirea serurilor si a altor cosmeticale menite sa ma fac sa arat mai tanara) importanta de a duce o viata sanatoasa s-a accentuat, sa imi ofer mie (si celor din jurul meu) o sansa de a adauga anii frumos si cat mai multi. Sa continuam sa ne bucuram din plin unii de altii.
Peste sase luni voi face 30. Ma sperie lucrul asta? Categoric, nu. De ce mi-e frica tare e de boala. Am vazut multe persoane in jurul meu care dupa 30 au inceput sa sufere diverse boli. De doua luni fac sport intens. Adica zilnic,aproximativ o ora.sper sa ma tina toata viatade acum incolo si la 30 de ani sa pot zice ca ma simt mai bine in pielea mea decat ma simteam la 20.
Niciodata nu mi-a fost frica de imbatranire. Cred ca fiecare etapa a vietii are frumusetea ei.
Eu am 30 de ani jumate :-).. Teoretic, această vârstă ma speria, practic, e mult mai ok decat ma asteptam. Arat mai bine ca la 20, ma simt mai bine ca la 20 (pt mine a fost o vârstă foarte grea, a fost anul in care mi-am pierdut mama, a fost un an dureros, nu mai vreau sa am niciodată 20 de ani). In plus, abia astept toti anii care vor urma, o sa ma bucur de fiecare in parte.. Targetul meu de mama, este sa fiu cat mai mult timp alaturi de puiutii mei, imi doresc din tot sufletul meu sa îi vad mari, asa ca nu va spun ce nerabdatoare astept sa suflu in cele 80 de lumanari de pe tortul meu..
Ce tare ii faza aia cu somnul!! si eu aveam impresia, cand eram mica ca daca dorm pierd ceva , iar acum bucuros as dormi la pranz..dar..nu se mai poate..asta e…sa ne simtim noi bine in pielea nostra..ca restul nu prea conteaza
Gosh, dar mi s-a intamplat chiar zilele trecute sa zic ca am 23. Uneori mai zic 27. Am 29.. nu o fac constient, pur si simplu uit si alea au fost varste la care m-am simtit EU. 30 ma sperie de numa pentru ca mi-am dorit sa fiu mama tanara (mama la 28 era deja batrana, credeam eu copil-fiind). Si se departeaza din ce in ce mai mult ideea de mama-tanara (25 ar fi fost it, dar ce faceam eu atunci?) si se apropie 30-ul (aprilie, here I come).
Din familie mi s-a tras mie partea de indiferenta&dezgust fata de varsta, cand mi-a povestit var’mea ca Unchiul nu-si mai serbeaza aniversarile pentru ca nu mai e placut. Remember cum erau aniversarile cand erai copil? Party of a lifetime. Cam cum mi-am simtit acum nunta. Si cat de suparata am fost pe Claudia si Vera ca n-au venit la ziua mea de la 13 ani – don’t remind me. Eu inca incerc sa serbez cat mai frumos si special ziua de nastere, ador orice sarbatoare (mai putin pe cele religioase), chiar si pe cele importate – celebration forever, daca s-ar putea, in fiecare zi.
Chiar zilele trecute ma gandeam cat de nemultumita sunt de corpul meu, cum s-au lasat deja toate pieile si cum tre sa ajung la o sala de forta (pentru sani, ahem!). Si incercam sa-mi aduc aminte cand am fost ultima oara multumita de corpul meu. Cred ca aveam 14-15 ani, cracii pana-n china si cu 10 kg & 10 cm mai mult decat toate prietenele mele. But it feels good sa ma uit la fotos de atunci. Cred ca it’ll feel good si la 40 cand ma voi uita la mine la 30. Sper!
Peste o luna fac 36 de ani. Sunt foarte incantata de persoana mea, sunt impacata cu defectele mele, fericita cu alegerile facute. Acu’ daca nu as imbatrani, ar fi chiar misto ..
Buna printesa, te-am descoperit doar azi, un link ce ducea la povestea ta cu invitatii ce nu mai ajungeau la nunta din varii motive. Ideea e ca imi place cum ne povestesti gândurile (si nu nu numai) tale. Apropo, am o veste buna! Se gasesc pufuleti cu lapte praf si chiar au acelasi gust cu cel din copilăria mea! Ii cumpăr cu baxul… O firma din campeni ii produce si se dau cam cu pile la en gros-ul de unde ii procur eu. Acum sunt prin Portugalia cu job-ul si ultima pungă am terminat-o de vreo doua zile si nu imi amintesc numele producătorului. Oricum cică nu produce cat e cererea si de aceea sunt mai greu de gasit.. Keep blogging..
Si am uitat sa zic ca am 43… Făcuti acum o saptamana..