Pompa electrică dublă de sîn Spectra 9+

Acesta este un articol despre o pompă electrică dublă de sîn pe care o folosesc de o lună (am primit-o pentru a o testa şi în cele din urmă am cumpărat-o, pentru că mi-a plăcut mult şi n-am vrut să mă despart de ea). M-am gîndit să încep cu precizarea asta, ca să nu vă supărați apoi pe mine că ați citit ceva ce de fapt nu era în zona voastră de interes. Aşa că dacă pompa de sîn nu e pe lista obiectelor pe care le folosiți sau credeți că le veți folosi vreodată, vă rog să nu dați cu roşii, promit ca mîine să scriu ceva interesant şi pentru voi. Azi e însă despre o pompă electrică dublă, pentru că vreau să povestesc despre ea şi altor femei care din diverse motive trebuie să scoată lapte din sîn altfel decît cu ajutorul unui bebe pofticios. Îmi amintesc cu cîtă înfrigurare am căutat eu articole cinstite despre pompele de sîn acum 3 ani, cum n-am găsit şi am cheltuit o grămadă de bani pe tot felul de pompe electrice şi manuale, noi sau folosite, cîți nervi mi-am făcut cînd se stricau şi nu aveam cu ce scoate lapte pentru următoarea masă a copilului meu flămînd.

De asemenea, dacă vă deranjează cuvîntul „muls” folosit în acest context, o să vă rog să nu citiți mai departe, l-am folosit destul de des (fiind un articol exclusiv despre exprimarea de lapte din sîni, pe care eu o denumesc scurt și la obiect fix aşa, „muls”).

Deși nu-s bucuroasă să spun asta, pompa de sîn a fost, în ultimii 3 ani, cel mai folosit obiect la noi în casă. Alăptatul Sofiei n-a mers uns, din păcate, iar la două luni, a refuzat complet sînul. Am chemat consultant în alăptare, am insistat, degeaba însă, refluxul de care a suferit pînă după diversificare a cîștigat războiul: copilul urla ca fiert numai cînd vedea sfîrcul, pentru că odată cu laptele din el începeau și arsurile de pe gîtul ei. Nu m-am lăsat așa ușor și, vreme de nouă luni, m-am muls de șase ori pe zi în fiecare zi. Am folosit atunci o pompă electrică și apoi una manuală, am observat că cea manuală extrăgea mai mult lapte în timp mai scurt, başca cea electrică se strica o dată pe lună.

A venit apoi vremea alăptatului lui Ivan, care a fost, și el, cu cîntec (alăptatul, nu copilul). În primele săptămîni, era atît de slăbit și de somnoros din cauza icterului încăt nu reușea să sugă mai mult de un minut înainte să adoarmă lemn. Am ajuns cu el la urgențe într-o seară, după ce nu reușisem să-l trezesc vreme de 6 ore și respira atît de încet c-am fost sigură că ceva e foarte în neregulă. Nu era, slavă Domnului, era doar foarte slăbit. Nu lua în greutate, pentru că nu sugea, iar problema nu era de atașare sau de lapte, ci de icter prelungit și trup slăbit (avea 2.600 kg și zero forță să sugă).

Așa că a început chinul hrănitului. Mă mulgeam de cîteva ori pe zi, apoi încercam să-i strecor laptele pe gît în orice formă. Am încercat cu seringa, cu degetul, cu paharul și cu lingurița, cu sistem SNS (cu un tub subțire folosit în spitale ca sondă gastrică pentru bebeluși), stăteam la telefon cu consultantul în alăptare de cîteva ori pe zi, Ivan nu trăgea, nu înghițea, era absent și somnoros iar eu muream încet. În cele din urmă, am apelat la biberon. Deși am evitat cît am putut această variantă, împreună cu consultantul în alăptare (care este și pediatru), am luat decizia de a-i da laptele meu cu biberonul. A mers, pentru că laptele curgea ușor, dar nici prea mult cît să se înece (cum pățeam cu paharul, siringa sau SNS-ul). Îl puneam și la sîn la fiecare masă, dar adormea în cîteva secunde, după 2-3 guri de lapte. Cînd avea cîteva zile am mers și i-am tăiat și frenul sublingual, în ideea că e puțin mai scurt și poate și asta îș încurcă. Au fost ceva îmbunătățiri de a doua zi, dar nu cît să ne scoată din cercul vicios nu suge pentru că nu are putere și nu are putere pentru că nu suge.

În două săptămîni de insistat cu biberonul și pus la sîn înainte și după el, Ivan era mult mai bine. A luat în greutate mai mult de jumătate de kg, a devenit mai puternic, a început să sugă mai cu avînt. Alăptez în continuare, deşi Ivan e foarte interesat de solide şi nu prea mai stă la sîn. Folosesc şi pompa zilnic, dacă m-aş fi lăsat în baza lui pierdeam de mult laptele, sînt zile în care nu cere deloc, îl mai pun eu la sîn, corpul meu oricum e destul de obosit şi stors de resurse, iau suplimente cu pumnul şi cam degeaba. Dar nu mă las, trag de mine încă o vreme, cît s-o mai putea. Şi pompa asta, pe numele ei Spectra 9+ (o descriere tehnică a ei se găseşte aici, pe site-ul importatorului) m-a ajutat mult în ultima vreme. O să punctez schematic observațiile mele, nu înainte de a vă asigura din nou de onestitatea lor, ştiu cît de important este să alegi un produs bun. Am încercat şi mulsul manual, n-am reuşit niciodată să scot mai mult de cîteva picături, cu pompa însă umplu rapid borcanele. 🙂

IMG_2591

IMG_2587

IMG_2589

IMG_2592

(poza asta ultima am făcut-o ca să vedeți cît de mică e pompa de fapt)

Ce mi-a plăcut la Spectra 9+:
– că e dublă, goleşti ambii sîni deodată, adică am economisit 20 de minute la fiecare muls, iar pentru mine asta înseamnă dublarea timpului meu liber din fiecare zi, sînt 20 de minute nemaipomenit de prețioase
– e puternică (trage foarte bine, golește bine sînul)
– e confortabilă (deși nu are garnitură de silicon pe sîn, nu m-a rănit, nu m-a durut, nu lasă semne)
– e mică (încap ambele pompe în sterilizator, partea electrică e mică și ușoară, poate fi luată în poșetă sau în geanta de voiaj fără probleme)
– are puține componente, e ușor de spălat, greu de stricat
– e ușoară (m-am putut deplasa prin casă cu ambele pompe montate, cu o mînă țineam pompele și partea electrică, iar cu cealaltă o îmbrăcam pe Sofia sau îl ajutam pe Ivan să iasă de sub scaune sau de cine știe pe unde se mai strecurase și mă striga să-l salvez)
– afișează timpul sesiunii de muls (maaare lucru, cu pompa manuală mă uitam la ceas cînd începeam, peste cîteva minute uitam complet, uneori mă mulgeam prea puțin timp, ceea ce însemna că nu goleam bine sînul, alteori, ca să fiu sigură, mai pierdeam 10 minute în plus)
– e accesibilă la preț (modelul acesta costă 599 de lei, o pompă manuală simplă e cam 260 de lei, eu cred că merită diferența, mai ales dacă știți că o veți folosi mai mult de cîteva săptămîni, iar una simplă electrică e în jur de 5-600 de lei, alte modele de pompe electrice duble sar de 1.000 de lei).
– are acumulator, te poți plimba cu ea de ici colo, o poți lua la serviciu fără încărcător.
– are 10 niveluri de putere, eu o folosesc la 7 şi e suficient.
– e foarte uşor de folosit, nici nu am avut nevoie să apelez la manual.

Ce nu mi-a plăcut:
– nu este suficient de silențioasă cît să poată fi folosită în cameră cu copilul care doarme. De fapt, nu cu al meu, care se trezește și cînd pășește pisica în camera alăturată. Nu e zgomotoasă, de fapt, e mai silențioasă ca celelalte pompe electrice pe care le-am avut, dar na, se aude. Poate fi folosită însă fără probleme într-o cameră vecină.

Mi-a plăcut atît de mult pompa că am cumpărat-o în cele din urmă, simplul gînd că ar fi trebuit să mă întorc la vechea mea pompă manuală și la cele 45 de minute de muls (în loc de 20 cu Spectra dublă electrică) m-a deprimat atît de tare încît bărbatul mi-a zis: nevastă, ia-o ACUM! Și am luat-o.

Spectra este un brand foarte cunoscut în SUA și Australia, din ce am citit după ce am primit propunerea de a testa acest model (m-am documentat şi am văzut că au o reputație bună pe internet). Ce mi-a mai plăcut este că în România, dacă ți se strică ceva la pompa Spectra aflată în garanție, importatorul va trimite o pompă de rezervă cît se află la reparat cea defectă. E mare lucru să poți miza pe asta!

Ca idee, pompa de sîn poate fi utilă în cazul naşterilor premature, cînd bebeluşul este prea slăbit să sugă şi mama se poate mulge pentru a-i oferi cea mai bună hrană, dar şi pentru a menține lactația pînă ce bebe prinde puteri, aşa cum a fost cazul la noi. De asemenea, mamele care au lapte prea mult pot mulge surplusul şi-l pot congela pentru mai tîrziu. Dacă de exemplu eşti nevoită să iei medicamente incompatibile cu alăptarea, nu trebuie să înțarci, foloseşti pompa pentru a menține lactația şi arunci laptele care conține substanțe periculoase. Cînd revii la serviciu şi copilul rămîne cu altcineva, îi poți lăsa lapte muls la frigider. Pompa nu este concurența alăptatului, dimpotrivă, este un instrument complementar care în cazul meu, dar şi în multe altele, a reuşit ceva ce eu singură nu aş fi putut: să toarne pe gîtul copiilor mei laptele meu, cel mai bun lapte.

Detalii despre Spectra 9+ găsiți aici, pe site-ul importatorului. Există şi alte modele, poate vouă vi se potriveşte altceva. Găsiți pe site-ul lor detalii și prețuri, aici.

Sper să vă fi fost de folos. Am pentru voi şi un voucher de discount de 15% pentru orice pompă Spectra achiziționată de pe site, codul de voucher este PRIURB2015 şi e valabil pînă pe 15 iunie. Dacă aveți întrebări despre acest model sau despre folosirea pompei de sîn în general, le aştept cu drag. Mă consider aproape expertă în domeniu. 🙂

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

58 comentarii

  1. Vai ce super!!! Daca as fi avut asa ceva primele 3 luni de „dat la pompa” cum ii ziceam eu, ar fi fost ceva mai suportabile si pt mine si pt sot. Copilu’ nascut mai devreme, stat la incubator, nici o forta sa traga, asta in cazul in care sfarcul meu i-ar fi incaput in gura, ca era prea mare, In spital am avut la dispozitie pompa electrica asa ca mi-am luat si acasa una. Am ars doua in 3 luni si apoi am zis, imi iau manuala! Si mi-am luat, una de la Philips, a costat 200 de lei ca am prins-o la reducere dar a meritat toti banii. Era silentioasa, scotea laptele foarte bine si era mica si usor de luat inclusiv in concediu la mare. Asa am tinut-o pana la varsta de un an a copilului. Primele 6 luni i-am dat exclusiv laptele meu, apoi in paralel cu diversificarea. Am luat pompa si la lucru cu mine, dupa ce m-am intors, dar am rarit sesiunile de muls incet si nedureros si fara incidente de tipul noduli sau mastite. Copilul deja nu mai cerea lapte, bea orice, asa ca doar eu a trebuit sa renunt la muls. M-am mai plimbat vreo 2 saptamani cu pompa dupa mine dupa ultimul muls in caz ca apareau ceva dureri sau complicatii. Dar daca as fi avut una dubla ar fi fost de poveste! Ca asa, reusisem sa ajung la 30 de minute muls ambii sani cam 230-300 ml lapte. Dar cu una dubla ar fi fost lux 😀

  2. unde-ai fost cu articolu’ asta acum un an si 3 luni? 😀

    Eu m-am chinuit 2 luni cu un Avent, tot electric, dublu etc. Zic eu destul de bun, dar probabil la mine chiar nu a fost sa fie …

  3. Pompa manuala buna eu am gasit cu 75 de lei ( e drept nu e o marca cunoscuta). Isi facea treaba repede si bine era usor de montat/demontat si de spalat. Mie 599 de lei mi se pare un pret mare.

  4. In primul rand vreau sa te felicit pentru răbdarea si determinarea pe care ai avut-o! Eu una recunosc ca nu as fi putut face asa ceva. Când al meu bebeluş adormea la sân după primele guri si plângea imediat după detasare, lăsându-mă pe mine cu răni groaznice am știut că alaptatea nu e pentru mine!
    Am avut si canalele înfundate, cu pompa manuală nu am reușit nimic, cu cea electrică de la Avent mergea, dar la început ma mulgeam si plângeam, plângeam şi mă mulgeam. A fost cel puţin cel mai groaznic experiment din viața mea. M-am muls de două ori pe zi până când a făcut bebe 2 luni, timp in care am pierdut mult timp cu pompa pe sâni ( minim o oră / şedinţă). Când s-a diminuat secretia de lapte si nu a mai trebuit sa stau agățată de pompă câte 2-3 ore pe zi am fost cea mai fericită. Nu regret nicio clipă că am dat lapte praf, bebe a crescut perfect, nu s-a îmbolnăvit niciodată şi îi merge excelent. O fi laptele de mama cel mai bun, dar si nervii acesteia sunt foarte preţioşi!
    Da, o pompa ca asta m-ar fi scutit de mult efort, dar asta nu m-ar fi făcut oricum sa stau de cate 6 ori pe zi cu pompa pe sâni – asa ca felicitari încă o dată pentru determinare!

  5. Eu ma intreb ce faceau cei care au dat pompa in teste cu ea inapoi? O sterilizau si o vindeau ca noua? O dadeau in teste altcuiva? Nu e aiurea?

    • In nici un caz nu ar fi vindut-o mai departe, probabil au fi tinut-o pentru teste. Cita vreme se sterilizeaza partile care vin in contact cu sinii si cu laptele, nu vad o problema. Stii ca si la noi si afara exista firme care inchiriaza pompe de sin? Sint persoane care au nevoie de ele pe termen foarte scurt si nu se justifica investitia.

    • Adevarat, dar eu stiu ca se inchiriaza doar partea electrica, celealte componente (care vin in contact cu laptele matern) trebuind sa fie achizitionate ca noi.

    • Sint destul de sigura ca asta se intimpla si cu pompele care sint oferite spre testare, partile de plastic/silicon se ofera noi, doar partea electrica merge din mina in mina. Desi, repet, partile de plastic si silicon se sterilizeaza oricum.

    • Ma bucur ca exista instrumente care sa ne ajute. La prima nastere am abandonat alaptatul pentru ca mi s- a spus ca nu am destul lapte. La a doua nastere am vrut sa fiu tenace dar am avut o operatie de urgenta la 8 saptamani dupa cezariana. Eram prea slabita. Ma simt f vinovata ca nu am putut Alăpta cum trebuie.

    • Si eu ma simt vinovata ca nu am putut alapta. Nu stiam ca exista consiltanti in alaptare, ce-i drept nici nu m am documentat prea mult inaintea nasterii. M am muls vreo 3 saptamani,stateam o ora cu pompa avent electroca si abia daca scoteam 100 ml, apoi am abandonat. Cert e ca nici lapte nu aveam. Nu a trebuit sa iau pastile pt oprirea lactatiei

    • Intr-adevar, in Belgia, poti inchiria de la orice farmacie pompa de muls sau aparat pt aerosoli. Nu stiu insa daca partile de plastic/silicon sunt de unica folosinta sau se sterilizeaza si se refolosesc.

    • Sterilizau ce se poate si da, probabil o dadeau in teste. Nu vad nimic ciudat/dubios in asta. Si maternitatile de stat au pompe de san profesionale pe care le folosesc mamele apoi se sterilizeaza componentele. Daca in spital e ok, nu vad de ce n-ar fi si in alta parte

  6. Da exact. Uite eu de exemplu am inchiriat pompa de san prin asigurarea de sanatate careia ii apartin. Nici nu mai stiu cat a costat , in jurul a 3 euro pe luna (incluse in pret si masinaria respectiva si toate chestiile de unica folosinta). Am folosit-o 6 apoi am returnat-o.

    • Buna,
      Imi poti spune te rog care asigurare prezinta un astfel de beneficiu pentru mamici?
      Mersi mult

  7. Eu am avut sfarcurile ombilicate si din pacate, angajatele din spital, cat si medicul de familie mi-au spus ca nu o sa pot alapta. Pompa manuala si sfarcurile de silicon plus bebe au fost cele care m-au ajutat. Am folosit doar pompa manuala, cu cea electrica nu m-am inteles deloc. Iar dupa o luna am putut sa il alaptez direct, si nu am mai folosit nici-o pompa. L-am alaptat exclusiv pana la 6 luni si apoi pana la 11 luni si jumatate in paralel cu diversificarea.

  8. Pompa, spre deosebire de ce spun unele femei, nu este deloc dracul impielitat. Ba din contra, ajuta si ajuta mult.
    Si eu m-am chinuit foarte mult. Recomand o pompa electrica in favoarea uneia manuale, din tot sufletul!
    Eu am folosit o medela swing, apoi, pentru ca nu mai faceam fata cu timpul am inchiriat una dubla de la Ameda, nu mai puteam sa dau cateva milioane pe ea. Foarte bune amandoua. Insa asta are si un design mai friendly.
    Pff, bine ca am scapat si nu mai vreau sa aud vreodata de vreo pompa.
    Bafta Ioana!

  9. Eu te-as lua la noi acasa macar o saptamana, sa invat tot ce pot de la tine. M-a busit plansul cand am citit prin ce ai trecut si cu Ivan, a dat panica in mine 🙁

  10. Si eu am folosit in primele luni o pompa electrica inchiriata de la farmacie. Ameda se numea, foarte buna dar mare, grea. Partile de plastic care intrau in contact cu sanii si laptele erau noi. Nu m-as fi descurcat cu o pompa dubla, nu vad cum puteam sa tin ambele sticlute, cum puteam sa mai schimb viteza, etc. Nu a fost foarte usor, simteam ca asta fac toata ziua, puneam copilul la san, il adormeam, ma mulgeam, sterilizam aparatul si apoi se trezea copilul si o luam de la capat. Bine ca a durat putin si a inceput suga singura bine

    • Daaa, am ochit-o si eu, din pacate insa nu cred ca mai are sens, ca sint pe ultima suta cu productia de lapte…

  11. Am gemeni, in spital (privat) cu multa dragoste si rabdare gemenii nascuti putin prematur (35 saptamani) au mancat de la san + pompa electrica dubla de spital Ameda Lactaline. Acasa..tot Ameda, intai inchiriata (partile de plastic se achizitioneaza separat) apoi achizitionata. Costul: urias, 900 lei parca, dar a meritat pentru ca i-am alaptat un an de zile – dar laptele praf ne costa acum spre 500 lei pe luna.

    Ma mulgeam si de 8-9 ori in 24 ore, cu cat scoti mai mult lapte si mai frecvent cu atat creste lactatia, adica de la 1 litru la 24 h care le ajungea la inceput am ajuns la un maxim de 1.8 litri la 24 h. Sunt slaba, am fost mereu slaba dar am mancat enorm in perioada alaptarii.

    A fost greu? Da, foarte greu. Pana pe la 9 luni au stat si la san la mine dar eram desertul asa ca…sigur fara electrica dubla nu ajungeam pana la 1 an. In plus Ameda are si mai multe viteze si diverse variante pentru forta cu care extrage laptele. Nu-i fac reclama dar cu Phillips electrica nu iesea la mine nicio picatura, cu una manuala maxim 30-50 ml o data.

  12. Ce mi se pare mie important este sa impartasim experientele acestea. Eu am fost la un curs de alaptare inainte de nastere si am plecat de acolo cu ideea ca „numai cine vrea nu alapteaza”. Cand a venit momentul, nu intelegeam cum de eu vreau din tot sufletul si nu merge bine. Partea buna este ca am muls, ca sa mai stimulez lactatia, am introdus si lapte praf si am mers in paralel cu alaptat si lapte praf pana la 13 luni. Asa ca, dragi proaspete mamici, nu va deprimati (ca mine) daca sunt probleme, ci incercati sa va adaptati la situatia copilului vostru.

    • Si eu am plecat de la cursul de puericultura cu idee ca e nasol sa folosesti o pompa de san, ca e o rusine, un handicap. Dar nu e deloc asa. Am folosit pompa de san ca si tine ca sa imi stimulez lactatia pentru ca aveam foarte putin lapte. Care ar fi fost alpternativa? Sa ii dau copilului lapte praf de la 3 saptamani si sa renunt la alaptat?
      Unii consultanti in alaptare exagereaza, si nu se gandesc totdeauna la ce e mai bine pt copil.

  13. Am citit povestea si imi dau seama ce greu a fost. Si eu am trecut prin asta. Ma bucur ca avem instrumente sa Putem razbi. Eu nu am fost atat de puternica si la prima nastere am abandonat alaptatul pentru ca mi s- a spus ca nu am destul lapte. Am decis sa fiu tenace la a doua nastere dar din pacate am avut complicatii dupa cezariana si am fost operata de urgenta a doua oara. Eram foarte slabita si speriata. Ma simt foarte, foarte vinovata ca nu am alaptat Asa cum se recomanda. Este unul din esecurile mele.

    • Imi pare rau ca nu se pune accent mai mult pe dragostea pe care trebuie sa le-o oferim. Da e bun laptele de mami, dar mai importantă este iubirea, atentia, răbdarea, disponibilitatea noastră etc. pentru ca ei sa crească frumos si cu încredere. Ok, nu ai putut alăpta, dar sunt convinsa ca i-ai oferit mereu iubire cand a avut nevoie si o vei face in continuare si asta e cel mai important. Da sunt pro alăptare, dar daca nu se poate, nu se poate. Nu trebuie nici sa te deprimi, nici sa-l consideri eșec.

    • Nu pricep de ce primesc dislike.. A fost o tragedie ca nu au facut operatia de cezariana bine…

  14. Imi place asa mult sa te citesc incat nu conteaza despre ce e postarea tot citesc, sigur gasesc ceva interesant, si pur si simplu imi place mult cum scrii….despre orice

  15. Si eu am muls timp de 18 luni cu primul copil. Aveam mameloane ombilicate, el era slăbit de la icter prelungit, plângea efectiv când il puneam la san. Dar cu determinare am reușit sa ne hrănim doar cu lapte matern. Tot o pompa electrica am folosit, una no name..dar a fost de folos. Acum la al doilea copil reușim de la san, desi s-a născut prematur, dar am inca nevoie de muls surplusul, așa pentru zile „negre” si clar o voi folosi si când e nevoie sa ma întorc la serviciu. Ma bucur ca nu sunt singura mama „nebuna”, care a trecut prin asta. Spor la alăptat in continuare!

  16. Tare bine mi-ar fi prins articolul asta prin noiembrie asa… cand eram disperata ca nu reusim si nu reusim sa ne atasam si fi-miu incepuse sa primeasca supliment de lapte praf din motive de febra musculara la degete si regade de la pompa manuala. Intr-un final am achizitionat o pompa electrica simpa de la Avent, care pentru mine (si nu numai) a facut toti banii. Am muls si am muls, am facut stocuri serioase in congelator, am si donat, dar tare bine mi-ar fi prins o pompa dubla, sa nu mai pierd atata timp cu mulsul.
    Felicitari pentru articol si pentru felul in care ne tii pe noi, cititorii tai, la curent cu ce se mai intampla prin lume 🙂

  17. Timp de o luna de la nastere m-am muls aproximativ 8 ore pe zi cu o pompa manuala. Imi propusesem sa hranesc copilul cu lapte matern cel putin pana la varsta de 6 luni dar simteam ca in primul rand psihic as putea rezista. Dupa indelungi cautari am achizitionat aceasta pompa desi nu gasisem nici o recenzie la noi in tara. O folosesc de 2 luni de 6 ori pe zi in sesiuni de 10 minute si cu ajutorul ei am reusit sa ii dau copilului exclusiv laptele meu si sper sa ii dau cat mai mult timp. In toata aceasta perioada nu am avut deloc probleme cu ea. As putea sa evidentiez doar doua aspecte negative minore:
    – cupele au o granitura de cauciuc care (cel putin asa s-a intamplat in cazul meu) cedeaza si cade iar fara ea nu se mai face vacuum. Aceste garnituri se pot schimba si costa 7 lei una
    – sticlutele se pot desfileta extrem de usor si e nevoie de o atentie sporita ca acestea sa nu cada si sa nu se risipeasca laptele
    Per total, este o pompa minunata si sper sa pot alapta cu ajutorul ei cat mai mult timp posibil 🙂

  18. Printesa, 9 luni te-ai muls zilnic de 6 ori? Si nu ai pierdut laptele? Te intreb asta pt ca am auzit ca daca bebe nu suge se duce si lactatia…Cu Stefan m-am chinuit si eu, ii scoteam cu pompa, el sugea slabut de la piept si la 9 luni a renuntat singur la san. Cu cel de-al doilea voinic e mult mai bine, el suge, nu comenteaza dar nu stiu din ce motiv dau lapte ca si o vacuta de rasa superioara si e musai sa scot si cu pompa ca altfel explodez. Folosesc o pompa manuala si in 10 minute scot 210 ml lapte.

    • Dap, mith busted. Sofia nu a mai supt deloc, doar muls. 9 luni muls exclusiv.

  19. Multumesc ca existi! Multumesc ca ne impartasesti din experienta ta de mamica. Eu sunt noua in „bransa”asta, am o bebita de 2 luni si azi am comandat o pompa de la cei de la Spectra! Recunosc ca am folosit voucher-ul de la tine! Abia astept sa vina coletul! Sper sa reduc timpul de stoarcere si sa creasca cantitatea! Pupici!:)

    • Wow! Daca imi permiti sa comentez iar….. Wow!!!
      Am primit azi pompa si concluzia mea: am deschis „laptaria”. :)))
      Am achizitionat Spectra S2 si ma declar fan. Cel mai tare gadget, cum ii spun eu! Ce iphoane, ipad-uri, laptop-uri si alte cele? A devenit din prima „jucaria”mea preferata! Dupa un risc de mastita( canale infundate rau, pt ca fetita mea nu suge destul), mi-a fost impus sa folosesc dupa alaptat o pompa. Am folosit una electrica de la nuk, cu care scoteam intr-o sesiune cam 30-40 ml de la ambii sani. Azi am scos din prima 90-100ml!!! E o diferenta enorma! Sper sa rezolv in scurt timp problema canalelor infundate si sa nu mai am ever probleme! Astfel vom putea renunta la suplimentarea de lapte praf!! Yuuhhu!!’ Azi sunt fericita!!! Multumesc!!!

  20. Wow! Daca imi permiti sa comentez iar….. Wow!!!
    Am primit azi pompa si concluzia mea: am deschis „laptaria”. :)))
    E cel mai tare gadget ever! Ce iphoane, ipad-uri , laptop-uri si alte alea!
    Am achizitionat Spectra S2 si de la prima utilizare ma declar fan. Dupa un risc crescut de mastita( canale multe infundate rau pt ca fetita mea nu suge suficient) , mi-a fost impus ca dupa fiecare alaptare sa folosesc pompa, pt a desfunda canalele si pentru a nu mai ajunge in situatia asta. Zis si facut, am folosit o pompa electrica de la Nuk, cu care la o sesiune scoteam 30-40ml de la ambii sani, iar azi am scos cu Spectra 90-100 ml! Yuuppiiii ! In felul asta sigur reusim sa renuntam si la suplimentarea de lapte praf! Azi sunt fericita!!! Recomand pompele Spectra si sustin tot ce ai scris in articol despre ele!

  21. Si eu am inceput sa citesc despre pompe si momentan cea propusa de tine, Ioana, pare cea mai buna solutie (raport calitate pret). O intrebare am, ar trebui sa investesc in pompa electrica inainte de nastere sau dupa ce nasc, in functie de cum merge alaptarea la san?

    Mai am 6 saptamani pana vine bebelina si am inceput sa-mi strang necesarul, plecand de altfel tot de la un articol de-al tau:D si nu mi-este clar daca ar trebui sa fac un pic de risk management si sa fiu deja pregatita sau sa aman pt dupa ce vine bebe. Ce parere ai?

    P.S: Multumesc pentru fiecare articol pe care il postezi, ma faci sa ma simt mai sigura pe mine, mai informata si mai calma 🙂

    • Eu nu as lua, sint sanse mari sa nu ai nevoie. Daca totusi nu te descurci fara, o comanzi si a doua zi o ai la usa. Nastere frumoasa!

  22. As vrea sa-mi comand si eu Spectra S2. Am vazut ca are functie de stimulare a lactatiei? Are cineva aceasta pompa? Este buna? Mai are cineva vreun cod promotional pentru reducere?
    Multumesc!

  23. Buna Ioana! Te rog din suflet sa imi spui la ce dr ai mers pentru frenul sublingual si in cat timp s-a recuperat bebe. Bebelusul meu are 4 luni si are frenul scurt. Multmesc mult.

    • Multumesc mult! P.s. am citit cartea scrisa de tine pe nerasuflate. Felicitari pentru modul in care a fost scrisa si pentru informatiile furnizate.

    • Daca nu e prea tarziu, mergi la
      Mircea Laslau la Dentestet. Pe
      facebook e un grup pe tema frenurilor – Fren lingual fren labial Romania – unde poti primi multe sfaturi utile.

    • Mira multumesc mult pentru sursa de informatii privind frenul. Am rezolvat aceasta problema la dr Andriescu. Este un profesionist. Bebe a fost foarte curajos, nu acelasi lucru l-as spune despre mine si tatal lui :-). Acum nu doar ca mananca mai bine dar si sunetele pe care le scoate sunt mult mai clare.

  24. buna Ioana nu stiu daca acum mai alaptezi dar niste suplimente f bune ptr alaptat sunt cele pe bază de lucerna…nu stiu daca in Romania exista asa ceva eu locuiesc în Spania mie mi au fost de mare ajutor …

  25. Buna seara, sunt o graviduta care ar vrea sa stie, daca se poate, cu ce este mai buna pompa de san Spectra decat pompa de san Medela. Sora mea a folosit o pompa de san Medela Swing parca se numeste…. si a fost foarte multumita dar intre timp au aparut pompele Spectra si as vrea sa stiu daca sa cumpar o pompa Spectra sau sa folosesc tot Medela. Din cate stiu de la sora mea in unele maternitati se gasesc pompele Medela profesionale.
    Va multumesc,Alexandra

    • Draga mea, fiecare femeie este diferita si de aceea nu cred ca exista pompa cea mai buna, la fel cum nu exista crema sau samponul cel mai bun. Pentru fiecare experienta alaptarii este unica, si de aceea pot fi pompe care sunt eficiente si pompe mai putin eficiente. Eu am testat trei branduri, doua din ele nu m-au ajutat, al treilea a fost ok pentru mine. Vorbim de branduri cu care prietenele mele s-au descurcat excelent. Cel mai important este sa gasesti ce ti se potriveste tie. Citeste cu atentie specificatiile tehnice ale fiecarui produs si compara preturile. Poti gasi pompe de inchiriat, astfel incat poti sa testezi daca ti se potriveste sau nu pompa. Sarcina si nastere usoara!

  26. Draga Alexandra, sper sa te ajute raspunsul meu. In toate maternitatile de stat sau private exista pompele profesionele pentru san Medela. Pompele Medela sunt singurele pompe bazate pe cercetare dovedita clinic. Astfel aceste pompe imita suptul bebelusului prin cele 2 faze: faza de stimulare a lactatiei si faza de extragere propriu-zisa a laptelui. Datorita acestor lucruri disconfortul la nivelul sanului este minim, nu se formeaza ragade, mamica avand lapte pe o perioada indelungata de timp.

  27. Eu am incercat pompe de la mai multe firme (nu vreau sa le dau numele) insa CEA MAI BUNA a fost medela swing. Da, a fost putin mai scumpa cam (650 de lei) din bebe tei- lacul tei, dar a meritat toti banii!!!

  28. Buna, eu am folosit Medela 5 luni si Spectra aproape 9 luni. Mi-am luat Spectra ca erau conectorii stricati de la Medela. L-am trimis pe sot sa imi ia una ieftina si dubla de la bebetei pana se rezolva cu garantia ca nu vroiam sa imi pierd lactatia. Ulterior am reparat si medela si le pot folosi pe ambele.
    Amandoua pompele au cele doua faze de imitat suptul bebelusului. La faza de stimulare mi se par la fel. La extragere spectra are mai multe nivele de reglaj si are si mai multa putere de extragere. Asta cu puterea mare mie nu mi-a folosit, dar sigur daca ai canale infundate e mai bine sa ai Spectra. Eu scot cu spectra undeva la +10% mai mult lapte si ceva mai repede. La Spectra nu mai dau banii pe baterii ca are acumulator. Si are si displayul ala care e foarte util ca nu mai stau cu ceasul sa vad de cat timp pompez. La 3 noaptea mereu uitam cand am inceput. Medela are clar biberoanele mai bune.

    Amandoua sunt niste pompe foarte bune, dar daca ar fi sa aleg intre ele as lua Spectra fara sa ma gandesc e si mai ieftina si overall eu zic ca e mai buna.

  29. Eu am mare incredere in produsele Medela, am folosit pompa profesionala in maternitatea Filantropia si pentru acasa mi-am cumparat pompa Medela Swing. Atata timp cat aceste pompe se gasesc in spitale, clar imi inspira mare incredere!!! Cat despre dispozitivul de hranire Calma (care este inclus la pompa) nu exista nici cel mai mic grad de comparatie cu orice alt produs asemanator lui!!! Sunt femeie nu altceva!!! pentru a avea nevoie de mai multa putere la extragerea laptelui.

  30. Buna. Dupa ce am citit articolul acesta, am achizitionat si eu pompa si sunt multumita. Eu am intampinat numai probleme din ziua 0. Si eu am fost la un curs prenatal si mi-am facut mari iluzii ca voi alapta minim 1 an. Insa, din maternitate, bebe nu a supt, canalele imi erau infundate, el nu avea putere, nu aveam sfarc. Dupa 3 zile, la venirea acasa, am incercat un mamelon de silicon si asa am reusit. Insa, la fiecare atasare, 3-4 saptamani, ne luptam 10-15 minute inainte sa incepem. Cred ca ii venea greu. Dupa acest timp de alaptat exclusiv, nu a luat in greutate, ba chiar a scazut si am inceput cu completare, lapte praf. La proba cantarului imi iesea putin, 30 ml din sanul stang si 40 ml din sanul drept. Asta dupa vreo 1 ora la 1 san. Am mers tot asa, la fiecare masa sanii, apoi laptele praf. Insa acum are 7 saptamani, di de 3-4 zile cred ca e in greva suptului. Ma lupt si 3 ore cu el pentru 30 minute cumulate de supt. Insa biberonul il ia de zici ca e mana cereasca. Sper sa nu se intample ce cred eu, sa nu lase sanul. Ma fac si eu cu pompa, dar nu am timp sa ma fac atat de des, petrecandu-mi timpul incercand sa il fac sa suga, luandu-l in brate, alintandu-l si incercand iar si iar. Mi se pare cel mai greu lucru pe care l-am facut in viata. Imi doresc sa alaptez, am citit foarte multe pe tema asta. Sper sa nu fi dat gres. Si daca nu, sper sa functioneze si la mine doar pompa….. Desi si acum scot cam 80 ml din ambii… Oricum, multumesc pentru articol! Si felicitari pentru determinare.

  31. M-am regăsit în articol și am fost cumva ușurată că nu sunt singura mama cu astfel de situații. Și eu sunt una dintre mămicile care mulg, zi, noapte, mulg. Băiețelul meu are 3 luni și nu a supt decât de vreo 2 ori la un singur san – am un sfârc ombilical și se atașează greu. Am încercat sa îl pun la san dar de fiecare dată rămâneam cu frustrarea și copilul flamand și ajungeam la lapte praf. Acum are din 7 mese pe zi , 5 jumate, 6 de lapte de mama restul praf.E voinic și mănâncă destul de mult- 130 —150 ml la o masa. Folosesc o pompa manuala Philips Avent, își face treaba, însă la sânul cu probleme ma tot lupt cu ragadele, când trece una, se face alta. Intenționez sa achiziționez o pompa electrica cu care sper sa îmi îmbunătățesc producția, să putem renunța la praf și să scurtez timpul de extragere. Oricum când ma gândesc ca la început scârțâia pompa jumătate de ora și mă dureau mâinile ca să scot 5 ml de colostru, care se întindea pe sticlă… Încet cu răbdare și ambiție am reușit sa ajung aici. Și când aud întrebări de genul „vai… mai ai lapte?!” parcă mai tare mă motivează. Succes tuturor celor care au genul ăsta de provocări.

  32. Se poate chiria de undeva?as incerca inainte sa cumpar una..si fetita mea are tren scurt cu toate ca i sa facut frenotomie..plus o malformatia usoara a maxilarului care nu o lasa ca „prinda”cum trebuie.. la toate se adauga..refluxul..am fost la consultanți ai alapatarii si mi-au spus ca mulsul ar fi singura variantă.. .multumesc 🙂

  33. Sunt si eu intr-o mare dilema. As vrea sa cumpar si eu o pompa Spectra si nu reusesc deloc sa ma hotarasc intre S2 si 9plus.
    Am incercat pompa manuala de la Avent. Este buna, dar abia daca reusesc sa mulg 100 ml in 2 ore de la ambii sani. Este un chin.
    Bebe al meu are 2 luni. N-avem probleme cu suptul, insa eu nu pot produce cat ar vrea el sa bea la o masa, adica 200 ml, de aceea a trebuit sa suplimentez cu formula si nu-mi place deloc ideea.
    Ma gandeam sa aleg 9plus, dar daca e zgomotoasa, nu e o varianta buna pt mine fiindca trebuie sa ma mulg cat doarme bebe, in camera cu el. In schimb S2 este foarte mare si grea, are cam 2 kg, dar e mai silentioasa. De asemenea, am inteles ca are putere mai mare care rezulta intr-un timp de colectare mai scurt.
    Pur si simplu nu stiu ce sa aleg!
    Please help!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *