Grădinița și școala franceză din București

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ŞI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Îți citesc cu mare plăcere în fiecare zi blogul și, inspirată fiind de articolele privind grădinița din țările vestice și nordice, m-am gândit să vă povestesc despre experiența noastră cu o școală din România, dar care urmează un alt sistem de învățământ, respectiv sistemul francez. E vorba despre Liceul Francez din București, cu părțile lui bune și cu cele mai puțin bune.

shutterstock_146233586

Încep prin a vă spune că ambii mei copii sunt înscriși la acest liceu, băiatul în școală primară, iar fetița la grădiniță. Am ajuns întâmplător la această școală, după ce am prospectat îndelung piața de școli de stat și private din București, în vederea înscrierii la școală a băiatului. El mersese încă de la 2 ani la o grădiniță particulară, fără foarte multe pretenții, dar curată și decentă. Urma să-l înscriem la școală în clasa pregătitoare și simțeam că sistemul de stat nu i se va potrivi deloc, el fiind un copil destul de timid. Ne era teamă că, în ciuda anilor în care am tot încercat noi să-i insuflăm cât mai multă încredere în sine, dacă va nimeri la o învățătoare care să-l certe pentru că vorbește prea încet, sau îl va pedepsi în vreun fel dacă nu se implică într-o activitate conform așteptărilor, nu va mai deschide gura tot anul școlar.

După ce am vizitat toate școlile de stat bine cotate din oraș și câteva dintre școlile private, am nimerit la Liceul Francez. Deși ni s-a spus că înscrierea e destul de complicată, întrucât au prioritate copiii de naționalitate franceză și frații celor care sunt deja elevi, am avut noroc. A dat o testare (de limbă franceză și de verificare a cunoștințelor specifice vârstei) și a fost acceptat. Singura condiție a fost să îl înscriem la grădiniță, să repete grupa mare. La început ne-a speriat puțin gândul ăsta, pentru că el e înalt pentru vârsta lui, și ne temeam că nu se va simți tocmai bine printre copii ceva mai mici că vârstă și ca înălțime decât el, dar adaptarea a fost foarte ușoară.

Încă din prima zi de școală a fost super încântat de activitățile pe care le făceau, de broscuța pe care o creșteau în clasă, de mascota din pluș a clasei, pe care fiecare copil o lua prin rotație acasă. Surprinzător pentru noi a fost faptul că nu a fost deloc inhibat, deși nu vorbea deloc franceza, iar educatoarea franțuzoaică, ca toți ceilalți profesori din școală de altfel, refuza să le vorbească în română. El abia aștepta să meargă a două zi la școală și să vadă ce se mai întâmplă nou. Anul repetat de grădiniță i-a prins bine și ca să recupereze handicapul pe care îl avea față de ceilalți copii, care aveau deja cunoștințe de scris și citit mult mai bune față de el.

Sistemul francez de învățământ e destul de diferit de cel românesc, în sensul că cei mici încep să învețe să scrie și să citească încă din grădiniță, mai întâi cu litere mari și apoi cu litere mici. Cititul se învață fotografic, prin asocierea imaginilor cu cuvinte, cu toate literele deodată, nu ca în abecedarul românesc. Încă de la grupa mică (care începe la 3 ani) copilul trebuie să știe să-și recunoască eticheta cu prenumele din grămada de cartonașe cu numele tuturor copiilor. De asemenea, încep încă din grădiniță să scrie și șă facă socoteli ușoare, astfel încât când ajung la școală toți știu deja să citească și să scrie. Noi eram uimiți când, după prima luna în clasa întâi, puiul nostru putea citi fluent o pagină întreagă din manualul de lectură.

Manualele sunt plăcute și amuzante și urmăresc pe întreg parcursul anului școlar aventurile unei fantome prietenoase și a unui roboțel și îi fac pe copii să aștepte cu nerăbdare lecția următoare. Franceza fiind o limbă cu o fonetică mai complicată, se pune mare accent pe pronunția corectă a sunetelor și pentru asta se fac ore speciale de fonologie. De asemenea, se acordă importanță laturii artistice, sunt multe ore de pictură în program, iar copiii învață de mici să deseneze și să picteze în maniera marilor artiști. În felul ăsta, ajung să cunoască o mulțime de nume de pictori, în special moderni, și reușesc să identifice lucrări ale pictorilor celebri.

Comunicarea părinților cu profesorii se face doar în franceză, prin întâlniri față în față, sau prin intermediul caietului de corespondență. A fost ceva mai greu la început să accept că nu o pot sună pe profesoară oricând vreau, așa cum eram obișnuită, că să verific ce face copilul. La ședințele cu părinții nu se povestește niciodată despre copii individual, ci doar despre activitățile comune ale clasei, că întreg. Notele obținute la evaluări nu sunt publice și copiii nu știu ce note primesc ceilalți.

Nici în discuțiile individuale cu profesoarele nu am auzit vreodată să fie menționat numele sau să fie caracterizat vreun alt copil, în afară de al meu. Faptul că numele de familie al copiilor nu apar în listele clasei, fiind oarecum secrete, iar copiii sunt strigați întotdeauna doar după prenume, îi face să fie și să se simtă egali, chiar dacă părinții unora sunt politicieni sau oameni de afaceri cunoscuți. Profesorii sunt foarte implicați și, de fiecare data când consideră că apar dificultăți, ești chemat la școală la discuții cu învățătoarea, profesoara de franceză sau cea de română, sau după caz, directorul etc. Dacă dificultățile copilului sunt mai mari, i se alocă o suplinitoare dedicată, care stă lângă el în clasă și îi explică și îl ajută, astfel încât copilul să participe totuși la ore împreună cu ceilalți și să nu rămână în urmă foarte mult.

Copiii ies în fiecare zi afară cel puțin de 2 ori câte o jumătate de oră, indiferent cât de frig ar fi și, în plus, cei mici merg zilnic în sala de sport și fac exerciții de motricitate.

Orarul e între 8:30-15:30, pentru 4 zile pe săptămână (luni, marți, joi, vineri), miercurea fiind zi scurtă și se termină la ora 12:00. Sunt foarte stricți cu programul și riști ca la 3 întârzieri sau absențe să primești acasă un avertisment de la director. Există posibilitatea de a prelungi programul și de a-i înscrie la activități extra, numite “apres-classe”, dar acestea se plătesc separat. Taxa anuală pentru școala primară și grădiniță acum e în jur de 4800 Euro și include și masa de prânz pentru cele 4 zile cu program lung.

O altă curiozitate a sistemului francez este faptul că, în fiecare an, și în grădiniță și în școală, colegii se schimbă după un algoritm bine stabilit (naționalitate, sex, nivel de cunoștințe, etc.) astfel încât să existe o pondere egală în fiecare clasă și să nu existe clase bune și clase slabe, sau clase cu mai mulți francofoni și clase cu mai puțini etc. Partea bună e că, după câțiva ani, copiii ajung să se cunoască și să fie prieteni cu toți cei din anul respectiv. De asemenea, în fiecare an se schimbă profesoara și, deși pare mai greu de acceptat la început, în final lucrul acesta nu face decât să le crească nivelul de adaptabilitate. Partea mai neplăcută e că ei nu vor avea acea învăţătoare de școală primară la care să se gândească cu drag, pentru că de la ea au învățat toate cele, așa cum facem noi, ci vor avea 5 învățătoare.

În fiecare trimestru se schimbă și așezarea în bănci. La grădiniță există o profesoară franțuzoaică și o asistentă maternală, care de obicei este româncă, și care îi ajută pe copii să se adapteze și să comunice, iar la școală o învățătoare, care este franțuzoaică, și câțiva profesori dedicați diverselor discipline specializate (engleză, științe etc.). Față de grădinițele și școlile românești, serbările sunt pur simbolice, fără ținute speciale, au ca scop doar marcarea unui moment din an, durează maxim o jumătate de oră, sunt urmate de o mică petrecere și, de multe ori, părinții nici nu sunt invitați să participe.

Rox
Sursa foto: fetiță și băiat din Franța, via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

78 comentarii

  1. „Notele obținute la evaluări nu sunt publice și copiii nu știu ce note primesc ceilalți”.

    Inteleg ca este alegerea ta acest sistem, desi pedigree-ul cred ca a avut un cuvant de spus insa daca tot traim intr-o societate in care competitia la toate nivelurile este aproape acerba, nu cred ca a escamota prin secretomanie notele copilului este de bun augur. La un moment dat se va confrunta cu realitatea, poate la liceu, poate la universitate insa nu poti sa il feresti la infinit de competitie.

    Inca ceva, daca copilul este un pic mai timid, ar trebui sa il duci sa practice arte martiale, de exemplu Aikido.

    • cristian, sistemul britanic e identic. Copii incep de la 3 ani sa invete sa isi recunoasca numele, nu exista abecedar. o data pe saptamana primeste o carte mica. este atasata o foaie de hartie unde tu ca parinte faci o mentiune gen: azi a citit bine is I- a placut povestea. La 5 ani un copil poate citi cursiv Și socoti insa se axeaza foarte mult pe capacitatea de socializare si integrare in grup a copilului. Sunt teme pentru acasa dar in nici un caz sa streseaze copilul. Sedintele cu parintii sunt axate Numai pe dezvoltarea copilului. nu stii ce fac ceilalti copii. calificativele copiilor sunt aflate Numai de parinti. de altfel, se dau premii dar nu pentru invatatura ci pentru capacitatea copilului de a fi sociabil de pilda, de a face un proiect( cresterea unei plante de pilda). Copii au prin rotatie Asa numitii parteneri de discutii care se schimba in fiecare semestru. Nu stii ce dezvoltare au ceilalti copii din clasa. primesti la sfarsitul anului cateva foi unde sunt presentate progresele copilui. Nu exista pedepse la scoala. Copii sunt incurajati individual sa faca progrese. copii au o gustare de fructe( interzis altceva) la Ora zece Și o masa calda la pranz. La inceputul anului primesti Meniul saptamanal care a variat Și f sanatos si gatit proaspat. Au pauzele dese in clasa pregatitoare si multe excursii in natura sau de pilda la lanturi de supermarketuri unde vezi legumele etc. la 3 – 4 ani se asteapta ca sa isi recunoasca numele, sa manance cu cutitul Și furculita Și sa se imbrace singur.

    • In Germania nici macar la universite notele nu sunt publice. E mai sustenabil sa inveti pt propria placere si ca sa imbunatatesti rezultatele tale decat sa inveti ca sa fii mai bun decat colegul de banca. Concurenta mal ales LA varste nici creeaza mult animozitati si frustrari.

    • In Franta, sistemul de note „secrete” nu se aplica doar la gradinita, ci in cadrul tuturor ciclurilor de invatamant (inclusiv al celui universitar si post-universitar).

      Evident ca ulterior aflarii notelor, colegii discuta intre ei despre notele primite si astfel isi pot da seama cum se situeaza in raport cu rezultatele celorlalti. Institutia de invatamant insa are obligatia sa pastreze confidentiale notele la orice tip de evaluare, din considerente de etica – se considera ca notele acordate sunt elemente care tin de viata privata a elevului, iar orice divulgare a rezultatelor poate fi facuta exclusiv cu acordul acestuia si/sau al parintilor.
      (In paranteza fie spus, o regula similara exista si la nivelul dreptului de utilizare a imaginii – inainte de a publica o fotografie a unui elev / student intr-un album sau intr-o brosura a institutiei, este necesara solicitarea prealabila a acordului persoanei de a i se expune public imaginea).

      Un alt aspect care mi-a placut la ei este faptul ca elevii / studentii au dreptul oricand sa solicite sa-si consulte lucrarile dupa acordarea notelor, pentru a vedea modul de corectare, punctajele obtinute la fiecare subiect, eventualele sugestii facute in scris de catre profesor, etc. De altfel, este chiar incurajata discutia post-evaluare cu profesorul, in vederea ameliorarii rezultatelor si cunostintelor.

    • Eu ţin minte că pe tot parcursul şcolii ne-am primit lucrările, direct de la profesori, ca să vedem ce-am greşit.

    • Eu nu 🙂 nu in invatamantul superior, cel putin (in scoala generala ni se dadeau inapoi lucrarile, intr-adevar).
      In facultate si la master insa niciodata nu mi-am primit foile de examen corectate, se pastrau in arhivele universitatii. Se putea bineinteles face contestatie, insa fara a consulta in prealabil lucrarea initiala.

      Imi amintesc si acum un episod din facultate in care am constatat ca picasem un examen, eu si alte doua treimi de grupa. Notele erau afisate public, pe o foaie pe panou. Nota mi s-a parut absurd de mica, in conditiile in care aveam certitudinea ca rezolvarile mele fusesera corecte, asa ca am cerut profesorului sa-mi arate lucrarea corectata.
      M-am lovit de ostilitate si reticenta atunci cand mi-am solicitat acest drept, insa am insistat si pana la urma mi-a aratat-o. Pe foaia de examen trona o nota mare, care reflecta reusita examenului. Nu am primit nici un fel de explicatie legat de diferenta intre cele doua note, insa m-a tinut minte toata studentia ca am indraznit sa-i cer sa-mi explice modul sau de corectare.

      In Franta nu m-am confruntat niciodata cu astfel de atitudini, dimpotriva.
      Just a thought…

    • Ideile conform carora ” oricum va face asta mai tarziu in viata, asa ca mai bine il inveti de mic” nu ar trebui aplicate in niciun aspect al vietii. Fiecare varsta face parte dintr- o etapa, indiferent ca vorbim de alimentatie, educatie, invatamant. Din cate stiu eu, copiilor pana intr-o anumita varsta le este chiar daunator sistemul bazat pe competitie. Pana pe la 12 ani, copii lucreaza mai bine in echipa, asimileaza mai multa informatie, se dezvolta mult mai frumos. Un sistem bazat pe competitie ii face sa priveasca pe orice coleg ca pe un rival, dusman, se nasc frustrari si antipatii. Am trecut si eu prin acest sistem, ca noi toti de altfel, tin minte privirile pline de dusmanie ale unor parinti care „ratasera” coronita de la sfarsit de an, prietenii ce se rupeau din cauza notelor si a comentariilor profesorilor ” un elev de 10 nu ar trebui sa isi piarda vremea cu unul de 8″ si multe altele. Asa cum stiu ca, pana in ziua de astazi, sportul preferat al unor parinti este sa caute pe listele de note numele anumitor copii, sa vada ce a facut X sau Y si eventual sa se comporte in consecinta.

    • Eu am facut masterul in Polonia. Notele mi le vedeam doar eu, in contul personal.

    • Recunosc ca la inceput, dupa ce atatia ani de scoala am stiut ce note luau colegii mei, si mie mi-a fost greu sa inteleg ca, de fapt, notele celorlalti copii din clasa nu conteaza pentru evolutia copilului meu. La inceput, il tot intrebam ce au facut prietenii lui la teste si el imi raspundea ca nu stie si ca nu il intereseaza lucrul asta. M-a tot intreba mirat de ce ma intereseaza pe mine, pana am realizat ca are dreptate. Chiar nu conteaza ce calificative primesc ceilalti! Important e doar ca el sa fi reusit sa-si insuseasca informatiile din perioada respectiva!

    • Cred ca e mai important sa înveți mai întâi ca cea mai buna si importantă competiție e cu tine însuți, decât sa înveți sa verifici periodic ce mai face capra vecinului, daca nu cumva a murit deja.

    • Trebuie sa recunosc ca in sistemul asta copii infloresc. Toti asimilam diferit. Decat sa traiesti in atmosfera de invidie permanenta cum e la noi Mai bine Asa. pot spune ca copilul meu a inflorit in primul an si a invatat foarte mult.Se spune aici ca Numai parintii de fite isi dau copii la scoala privata. mentalitatea e diferita in uk ca in Romania. In cadrul cluburi lor de mame nu se vorbeste de retete ci de ce II poti oferi in educatie copilului, asta e cea mare responsabilitate. De sigur exista parinti bogati pentru care nu conteaza 14ooo de lire pe an insa pentru ceilalti Inseamna. Acestia cumpara haine la second hand is limiteaza bugetul pentru a asigura copilului educatie. nu exista ca in Romania ca cumperi carucioare de fite sau haine de fite. Totul merge la taxele de scolarizare Și asta Și Numai asta e singura discutie obsedata. Nu intelege am cand am venit aici, mi se parea SF. Acum inteleg. nu sunt importante carucioarele scumpe, hainele de fite ci educatia.

  2. Multumesc pentru acest articol!
    As vrea sa stiu, in plus fata de detaliile din articol, daca exista pedepse si recompense (bile albe/bile negre) in cadrul acestei scoli?

    • Eu aș vrea să știu de ce automat ”o bilă neagră”= pedeapsă? Dacă bilele albe, negre, roz sunt cele care înlocuiesc notele să zicem de ce ar fi considerat drept pedeapsă un mod de notare a rezultatelor unor acțiuni. Așa ar însemna că nota 4 egal pedeapsă și că toți copiii care au luat un 4 au fost pedepsiți nu evaluați de profesori.

    • Si notele sunt tot un sistem de recompensa-pedeapsa. Mult mai util atat pentru parinti cat si pentru copii este un feedback narativ. ce stie sa faca, cum a evoluat, unde mai trebuie lucrat, solutii. sunt multe scoli in lume care functioneaza asa, iar elevii au rezultate foarte bune (ma refer la cunostinte si compente). universitati mari primesc studenti pe baza evaluarilor profesorilor, nu pe baza notelor. o nota nu spune de fapt nimic. sa ne amintim un pic cum era cand eram elevi. cati dintre noi n-am spus: „azi nu mai invat la geogra, am nota”.si daca profu’ avea chef sa te asculte chiar daca aveai nota, sau dadea extemporal iti strica media. daca nu… aveai frumos media zece chiar daca poate invatasei 5 lectii tot trimestrul. notele si recompensele duc la furtisaguri: copiat, suflat, plagiat, ales tema sau proiectul mai usor. notele duc la competitie si individualism si sunt kilometri de studii care demonstreaza ca studiul in grup, prin cooperare este mai efficient si mai placut. si dupa parerea mea te pregateste mai bine pentru viata. eu pe la cate interviuri am fost, m-au testat daca sunt capabila sa cooperez, sa lucrez in grup, sa dau o mana de ajutor unde e nevoie. e greu sa iesi din sistemul cu care ai fost obisnuit dintotdeauna. dar tarile care au reusit sa o faca au rezultate foarte bune la testele internationale si economii puternice.

    • Dragă Smaranda, sunt de acord că trebuie să îmbinăm metodele în procesul de învățare dar și evaluarea își are rostul ei. Rostul evaluării este deopotrivă și pentru cadrul didactic. De exemplu, tu îți evaluezi elevii cu itemi diverși și ai o scală. În funcție de unde se situează elevii pe aceea scală îți poți da seama dacă metodele tale de predare sunt eficiente sau nu. Mai concret, dacă reușești să mergi de la inducție la deducție. Eu, ca și cadru didactic nu văd o notă mică ca și o pedeapsă ci ca o posibilitate prin care să îmi stabilesc obiective, să fac ore de backup cu cei care au nevoie. Sunt perfect de acord că notele ar trebui să fie private pentru a respecta legea intimității. Dacă s-ar proceda așa, altfel ar sta lucrurile.

    • E discutabil. In scoala generala, la mine in clasa, acelasi profesor ne nota diferit. Nu mai spun intre clase sau scoli.

      Drept ptr care mama a ramas tablou cand i-a confirmat profu’ de mate ca da. „Pai noi parintii cum sa stim ce face copilul nostru”, a primit raspunsul ca are pretentii diferite de la noi. Si a inceput sa ii explice mamei despre mine…

      In situatia asta, mai bine bine fara note.

    • Scrie foarte clar în articol:
      ”Taxa anuală pentru școala primară și grădiniță acum e în jur de 4800 Euro și include și masa de prânz pentru cele 4 zile cu program lung.”

  3. Foarte util articolul, la gradinita si scoala asta ma gandesc si eu pentru cea mica, de fapt ezit intre ea si scoala internationala americana, cambridge si mark twain. M-ar interesa totusi si cand anume trebuie inceputa procedura de inscriere. Am inteles ca la scolile bune se inscriu copiii si cu un an sau mai mult inainte sa inceapa. A mea are 5 luni si vreau s-o dau la gradinita de la 2 ani, insa de pe site am inteles ca ii primesc abia de la 3. Cam cand ar trebui sa incep procedura de inscriere sa fiu sigura ca prindem loc. Franceza vorbim fluent si eu si sotul, desi suntem romani, ziceai ca este si acesta un criteriu de selectie.

    • Inscrierea se face on-line primavara (februarie-martie) pentru anul scolar care incepe, de obicei, la 2 septembrie. Cel mai bine e sa urmaresti constant site-ul lor. Daca sunt selectati, copiii, impreuna cu parintii, sunt chemati la un interviu cu directorul scolii primare. Interviul e in limba franceza, dar exista si translator. Criteriile de selectie le gasesti pe site, au prioritate vorbitorii de franceza, dar pentru cei mici sunt ceva mai flexibili.

    • Buna, Rox! Si eu as vrea sa imi dau gemenii la Liceul Francez (Gradinita). Ei acum au 1 an si 10 luni, insa de la anul acolo as vrea sa ii dau. Cum sa procedez ca sa mi-i primeasca? 🙁 Mi-as dori tare mult. Eu vorbesc franceza insa la nivel mediu, iar ei nici romana nu vorbesc inca. :)) Cui sa ma adresez? Cum ai procedat tu? Vreau sa fac pasii corecti.
      Multumesc mult! Sper ca vei vedea acest comentariu.

    • Noi am început summer school la Avenor (fostul Little London) și sunt foarte încântată. Se văd schimbări pozitive în comportamentul puiul meu. Predarea este în sistem britanic, se vorbește numai în engleză, învățarea se face pe arii de cunoștință în funcție de tema săptămânii. Puiul meu pare fericit și îmi place și meniul lor. De restul, nu știu exact ce să zic 🙂

  4. Aș vrea să clarifici un aspect pe care nu l-am înțeles, referitor la înscrierea la această școală. Întâi spui că băiatul ”a dat o testare (de limbă franceză și de verificare a cunoștințelor specifice vârstei) și a fost acceptat” iar apoi spui că ”nu a fost deloc inhibat, deși nu vorbea deloc franceza”.
    Deci vorbea sau nu vorbea franceza?

    • La momentul interviului pentru inscriere, avea cunostinte minime: sa se prezinte si sa spuna cati ani are, sa numere pana la 10, sa spuna culorile si cateva animale. Testarea s-a desfasurat separat, fara prezenta noastra, a inceput in franceza si a continuat in romana. In schimb, din momentul in care intra pe usa scolii, toate activitatile se desfasoara doar in franceza.

  5. Foarte util articolul! Însă vin și eu cu o întrebare: există vreo reducere pentru cel de-al doilea copil înscris?

  6. As vrea sa stiu si eu cati romani isi permit sa dea 1800 lei lunar doar pentru taxa de gradinita si scoala primara a progeniturii (ca sa nu mai luam in calcul si alte taxe).
    Da, stiu, aceste unitati de invatamant se adreseaza unui segment exclusivist, dar hai sa nu ne mai laudam atat cu asta.

    • Ti-am dat thumb down pentru negativism. Mi se pare ca doar a impartasit experienta ei, nu s-a laudat cu ea. Nici eu nu imi permit sa dau banii acestia pe luna, insa apreciez sharing-ul de informatii. Daca tu nu iti permiti, asta nu inseamna ca ceilalti care isi permit( sau nu) nu merita sa afle experiente de genul.

    • Imi pare rau ca ai perceput articolul asta ca pe o lauda. Daca ti se pare o pierdere de timp sa-l citesti, atunci nu o face! Era pur si simplu o relatare a experientei noastre in legatura cu o altfel de scoala din Romania, de care ar putea fi interesati unii parinti. Ai dreptate ca, din pacate, nu e la indemana tuturor parintilor sa plateasca taxe scolare pentru copiii lor. Desi nu e ieftin, noi consideram ca merita efortul, pentru ca e investitia in educatia lor e cheltuiala cea mai cu folos pe care o putem face.

    • 5% din romani castiga peste 5 000 lei lunar, majoritatea sunt in Bucuresti. Acesta este targetul scolilor private.
      In plus exista un cumul de expati vorbitori de franceza (ambasade, firme, etc).

      Nu cunosc alternativele private la scolile din Bucuresti, dar gradinitele obisnuite private sunt undeva 10-1200 lei, deci ceva mai mici.

      O necunoscuta o reprezinta costurile la supraveghierea copilului dupa 15:30

    • De ce numiti un copil „progenitura”? Așa va numiti și propriul copil?
      În articolul de față nu este vorba de bani ci de un alt sistem de învățământ, diferit de cel pe care îl cunoașteți. Banii sunt o alta poveste.
      De ce mereu atâta răutate și invidie? Jigniți fără sa fi fost jignit. Nu se face așa ceva, maturizati-va!

  7. Eu mi-as dori ca al meu copil sa urmeze o institutie de invatamant de stat, ca si parintii lui! Mai ales facultatea.. Trebuie sa stie sa lupte pentru ce isi doreste. Am invatat perfect 4 limbi straine si in sistemul de „stat” si sunt foarte mandra de realizarile mele in plan profesional..

  8. Eu sunt curioasa de ce ar alege cineva o scoala cu predare in limba franceza, avand in vedere ca franceza nu este o limba extraordinar de cautata, nu este vorbita in multe tari, etc. De ce nu se alege o scoala cu predare in lb engleza?
    Bineinteles, nu ma refer la cei cu parinti de nationalitate franceza.

    • Sunt convinsa ca la absolvirea acestei scoli copilul va cunoaste perfect atat franceza, cat si engleza. Engleza ne înconjoara si chiar ne-a invadat vietile fiind astfel mult mai accesibila.
      Un copil care termina insa o scoala cu limba de predare engleza nu inseamna ca va cunoaste o a doua limba, respectiv franceza, la fel de bine.
      Mie mi se pare o alegere excelenta.

    • @Ioana – In primul rand, serios, nu mai spuneti va cunoaste „perfect” sau „la perfectie” o limba straina, indiferent care ar fi ea. 90% din populatie nu-si vorbeste „la perfectie” nici limba materna. Si nu ma refer doar la populatia din Romania – 90% din populatia Marii Britanii nu-si cunoaste „la perfectie” limba materna. As merge chiar mai departe, si as zice ca 99% din populatie nu stie chiar toate cuvintele din limba materna. Aplicabil tuturor popoarelor de pe glob. Chestia asta cu perfectiunea ma omoara de fiecare data. Nu ma credeti? Spuneti-mi ce inseamna hidroxietilceluloza, fara sa cautati in dictionar. Sau apoptoza. Sau… cred ca as putea da un dictionar intreg.

      In al doilea rand, engleza invatata intr-o institutie franceza nu e chiar engleza. Sa fim seriosi, majoritatea francezilor vorbitori de engleza au accent specific. Chiar nu cred ca la Anna de Noailles au adus englezi care sa predea engleza.
      Sunt perfect de acord ca, dupa ce termina liceul francez, o sa stie franceza. La perfectie? Nu. Dar mult mai bine decat multi altii. O sa stie engleza? Hmmmm… Am indoieli.

      Nu contest calitatile educationale ale sistemului francez – nu le cunosc, deci nu ma pot pronunta, doar ca dupa ce am ascultat sute de francezi vorbitori de engleza, am inteles ca nu poti spera la o engleza buna (nu perfecta, ca pe-aia nu ti-o da nici calitatea de vorbitor nativ) de la o institutie franceza de invatamant. Olandezii si finlandezii vorbesc mult mai bine engleza decat francezii sau nemtii. My two cents

    • Lucrez intr-o multinational si deja incepe sa se simta lipsa de vorbitori de limba franceza. In cativa ani os a fie si mai crunt, plus ca mai nou faptul ca cineva stie doar limba engleza nu mai e considerat un mare avantaj, pentru ca e un skill foarte raspundit.

    • Pentru ca engleza e o limba vorbita de toti…iar pe viitor dc dorești sa te distingi de marea masa…e bine sa stăpânești ceva rar ?

  9. Nu inteleg de ce mereu trebuie sa existe comentarii de genul: „cati isi permit sa plateasca atat”? De ce Misu considera lauda faptul ca cineva ne informeaza cu privire la o alta forma de educatie. Atat de rai si de invidiosi sunt o parte dintre noi, romanii. Mi-e si sila de astfel de indivizi.
    Multumim pentru articol. Foarte util!

    • Ai dreptate, genul asta de comentarii sunt inevitabile la orice articol care implica ceva relativ scump. Si mai sunt si teribil de enervante.

  10. Nu sunt de acord cu tine Cristian, poate pentru prima data.Pe de o parte, daca tot mai multe institutii educationale ar promova in primul rand cooperarea si mai apoi competitia am trai intr-o lume mai buna. Stresul pe care competitia il induce copiilor(si adultilor)poate fi coplesitor.Trasaturile de caracter care se dezvolta in urma competitiei nu stiu daca ti le-ai dori pentru copilul tau(ma gandesc la egoism, individualism, invidie), si mai putin spre deloc cooperarea, altruismul.
    Dar ok, traim intr-o lume a competitiei, nu putem feri copiii de ea. Atunci cel putin sa nu expunem agresiv copiii la ea, s-o facem treptat, intai sa ii consolidam increderea in sine, (care n-o obtii la un copil timid sau la altul mai putin daruit cognitiv prin plasarea sistematica in coada clasamentului, plasare umilitoare facuta publica).

    • Vai, cata dreptate iti dau! eu am fost un copil foarte silitor si constiincios, am terminat sefa de promotie, aveam mereu premiu cu coronita, si cu toate acestea ma simteam mereu inadecvat. NU m-am putut bucura niciodata de reusitele mele din cauza ca tot ce am facut era din cauza ca imi erau insuflate de parintii mei, care, inca de la gradinita ma comparau mereu cu X sau Y. Nici macar in liceu nu m-am putut imprieteni cu colegii, pentru ca mereu imi era teama ca ma considera „tocilara” si ca ma vorbesc pe la spate. Ai mei mereu imi spuneau ca „nu exista prieteni”, si ca nimeni nu imi vrea binele ca familia, etc. etc. Am fost mereu un copil extrem de sensibil si dornic sa socializez,dar toate astea mi-au fost inhibate de spiritul competitional insuflat de parinti sau sistemul educational inca de la gradinita (tin minte ca am negociat cu educatoarea o saptamana rolul Albei ca zapada intr-o sceneta la serbare, doar pentru ca eram convinsa ca orice alt rol ar fi fost total neimportant).

      Tarziu, dupa ani de cariera, cand am ajuns intr-o pozitie de conducere, fiind foarte apreciata de superiori si cu rezultate excelente, am fost socata sa aflu ca firma nu ma mai vroia din cauza competitivitatii mele dusa la extrem. Soc este putin spus ca sa descriu ce am trait. Din fericire, am reusit sa inteleg ce s-a intamplat, si sa revin, dar asta a fost un proces care a durat destul de mult si f f anevoios. In concluzie, am invatat cat de distructiva poate fi comeptita dusa la extrem, cat de „consuming” si stresanta, cata presiune pune pe relatiile interumane si cat de mult dezumanizeaza oameni cu potential. Nu zic ca ea nu e buna, doar ca e ok sa fie aplicata in anumite contexte si in anumite conditii.,,,de cele mai multe ori atunci cand vrei sa te depasesti pe tine insuti 🙂

  11. Buna ziua tuturor,
    Ma numesc Gabriela, sunt profesor de franceza, de 9 ani in Franta, de 6 ani in sistemul lor de invatamant. Am lucrat ca profesor de romana-franceza si in Romania, timp de 6 ani. Am 39 de ani. Sistemul de invatamant francez este extrem de diferit de al nostru dar este un sistem performant si de urmat. Afirmatiile din articol sunt corecte. Mi-au trebuit cativa ani sa inteleg si sa accept diferentele, multe lucruri (de exemplu schimbarea invatatoarei in fiecare an) mi se pareau total nepotrivite. Astazi, cunoscand atat invatamantul privat cat si cel de stat francez pot spune ca un elev roman si chiar parintii pot avea numai de castigat din aceasta experienta.
    Sigur, franceza nu este atat de raspandita ca engleza dar ramane o limba straina de invatat, universul francofon fiind foarte vast. Franta ramane, alaturi de Germania si Anglia, una ditre tarile cu o economie puternica in Europa. De asemenea este o tara in care cultura si arta sunt la loc de cinste in continuare, asa cum au fost si in trecut. Tinerii talentati sau cei care isi doresc sa aiba acces la un invatamant performant au toate sansele de a reusi, nu este nevoie decat sa fie cu adevarat buni. Sigur, trebuie sa te si bati putin, nu vin toate de-a gata. Sistemul social si cel de sanatate, la randul lor, sunt foarte bune.
    Nu vreau sa discut despre rasism si altele, as divaga prea mult, spun doar ca exista probleme, ca oriunde altundeva in lume dar observ vointa politica si sociala de a le remedia si de a merge inainte.
    Un tanar care are solide cunostinte de limba franceza si nu numai (nu il impedica nimeni sa invete foarte bine si engleza si poate si alta limba) va avea mai multe sanse de a-si gasi un loc de munca pe care, poate, daca s-ar rezuma numai la Romania, nu l-ar avea.
    Exista din ce in ce mai multi profesori romani in sistemul francez, tot asa cum exista medici. Ceea ce pot spune astazi, si o spun ca o concluzie, este ca am devenit mult mai performanta aici. In Romania m-as fi plafonat. Ni se cere foarte mult dar consider acest lucru normal. Nu exista loc pentru dilentantism deoarece am putea distruge viitorul unui copil, ori nimeni nu se joaca cu asta.
    O prietena medic oftalmolog, venita in Franta de doi ani si care a lucrat la Spitalul Militar si in policlinici private in Romania mi-a spus, odata ajunsa aici: „Trebuie sa pun mana serios pe carte altfel nu voi face fata. Nici unul dintre medicii pe care ii cunosc in Romania nu ar putea lucra asa cum ni se cere sa lucram aici. Deci nu am de ales, ori sunt foarte buna si eu, ori plec acasa”. Nu stiu daca avea in intregime dreptate dar m-a impresionat ce a spus. La fel am simtit si eu acum noua ani.
    Asa ca lasati-va fara teama copiii in scolile franceze. Nu contest viabilitatea sau valabilitatea sistemului de invatamant romanesc dar cred ca nu aveti nimic de pierdut daca permiteti copilului dumneavastra sa cunoasca si altceva.
    As putea scrie pagini intregi dar ma opresc aici. Daca aveti orice fel de intrebare legata de sistemul de invatamant francez, nu ezitati, va raspund cu placere.

    • Fiind în învățământ știi că la pedagogie învățăm ca principalul lucru la actul

    • Lucrând în învățământ știi că la pedagogie învățăm că principalul obiectiv în predare este idealul educațional care se raportează la cum dorește societatea să fie individul. Așa că în sistemul de stat până nu se schimbă valorile societății, nu știu ce realizări majore de pot înfăptui 🙂

  12. Si noi vrem sa inscriem copii la aceasta scoala, si facem eforturi sa economisim pentru a le oferi ceea ce este mai bun. Ai mei merg in strainatate la o gradinita franceza si vom reveni in tara la fix 6 ani si 5 luni si vrem sa continuam pe aceasta linie cu ei. Noi am ales franceza pentru ca oriunde in lume poti gasi scoala franceza si o data invatata aceasta limba engleza vine foarte usor. Ai nostri dupa un an de gradinita doar in franceza acum la 3 ani vorbesc fluent, fara alt ajutor, noi nu vorbim franceza, semn ca scolile franceze sunt bune.
    Referitor la articol as vrea sa stiu daca pe langa taxa anuala si masa mai exista alte cheltuieli, gen manuale, uniforma? In strainatate la scoala franceza exista acestea, extra taxa, dar copii primesc si caiete si pixuri, creioane, etc.
    Si daca pentru al doilea copil este vreo reducere?

  13. „În clasamentul numărului de vorbitori ai diferitelor limbi, franceza este pe locul al VI-lea în lume și pe locul al II-lea în Europa. Franceza este limbă oficială în 29 de țări, ocupând în această privință locul al II-lea după limba engleză” (sursa: Wikipedia). Aşadar, limba franceza nu este nici pe departe o limba perimata, cat despre limba engleza…imi amintesc nedumerirea unui director al unei multinationale bucurestene: „Ce limbi straine stii, in afara de engleza?”. Da, e laudabil sa fim capabili sa folosim engleza la nivel nativ, dar, cand desconsideram invatarea unei alte limbi straine pe motivul „engleza e cautata”, s-ar putea ca socotelile noastre de acasa sa difere fata de cele de pe piata muncii.

  14. Cat despre neafisarea publica a notelor, nu numai in strainatate se practica, dar si la Universitatea din Bucuresti, Facultatea de Drept. Iar acest procedeu nu pare sa ii frustreze deloc pe studenti 🙂

  15. Reducerea pentru al doilea copil se aplica doar la taxa de inscriere in scoala, care se plateste o singura data, la inceput. In rest nu se aplica reduceri pentru mai multi copii inscrisi.
    Nu exista uniforme, manualele si o parte din rechizite sunt furnizate de scoala. Exista o lista de rechizite care trebuie procurate de catre parinti, care cuprinde cateva pixuri, carioci, creioane colorate, servetele, etc. Lista variaza in functie de fiecare an scolar.
    Alte costuri care ar putea aparea, dar care nu sunt obligatorii, ci doar la libera alegere a parintilor: excursiile, atelierele (teatru, desen, karate, dansuri, etc) care se desfasoara in scoala, dupa finalul orelor.

  16. Am uitat sa spun ceva ce eu consider important: in sistemul de invatamant francez se pune la fel de mult accent pe orele de muzica, arte plastice sau sport – tot asa cum se pune accent pe matematica, franceza sau fizica, nimic nu este neglijat. Nu exista meterii „de umplutura”. In orele de muzica se face cu adevara muzica, copiii invata sa cunoasca instrumente si sa le foloseasca, iar notele nu sunt mari daca nu se invata. Isi fac temele la muzica tot atat de serios precum la celelalte materii. Idem pentru sport – copiii invata obligatoriu sa inoate de exemplu. Fac cunostinta cu toate disciplinele sportive, fac fotbal, karate, se catara si altele, invata disciplina sportiva – si sunt evaluati la asta. Desenul se face si el in cel mai serios mod. In clasele a saptea si a opta copiii, pentru a se orienta in cunostinta de cauza pentru liceu, trebuie sa faca un „stage” obligatoriu, acesta poate fi la brutaria din colt sau la redactia unui ziar, oriunde copilul isi doreste si este acceptat. Astfel inteleg ce inseamna a munci, cum se castiga banii si de ce trebuie sa fii serios si performant, de ce e important sa nu intarzii.
    Li se explica ca a fi performant nu inseamna numai a avea o nota maxima si ca performanta exista in orice domeniu, de la astrofizica la vanzator de flori. Celor care au abilitati practice sau manuale li se recomanda scolile profesionale iar aceasta orientare nu este o rusine, dimpotriva, copiii care aleg aceste filiere sunt mandri de ei.
    Exista si ceea ce noi am putea numi „repetentie” insa nu are nici o legatura cu cea de la noi. La ei se numeste „doubler”/”redoubler”, se repeta un an daca copilul nu are nivelul pe care ar fi trebuit sa il aiba conform standardelor programei sau scolii. Acest lucru se intampla le cerere, la cererea scolii, a dirigintelui, a parintilor sau a elevului. Ei spun ca a repeta un an in cazul in care nu ai putut ajunge le nivelul dorit este o sansa. Nimeni nu vede asta ca pe o rusine. Copiii au dreptul sa dubleze trei ani in total, pe parcursul intregii scolaritati.
    Exista consilieri pedagogici, consilieri de educatie, mediatori, psihologi, consilieri de orientare scolara, oameni care isi fac cu adevarat treaba, care cauta cele mai bune solutii pentru reusita scolara a unui copil.
    Nu se pune accetul pe concursuri nenumarate, pe olimpiade, aproape ca nu auzi de ele, la fel si in ceea ce priveste serbarile, practic nu exista. Se marcheaza momentul dar nu se face din asta un eveniment. Recunosc ca nu sunt de acord cu asta. Nu exista „premiul intai cu coronita”. Exista fericirea de a promova sau de a fi selectat pentru o anume clasa, un anume profil (sunt de exemplu cclasele europene, inca din gimnaziu, unde merg cei mai buni).
    Se face latina si greaca – tot la modul serios. Nu ambele in acelasi timp.
    Scolle franceze din strainatate functioneaza un pic pe principiul invatamantului privat dar alfel decat invatamantul privat din Franta care este sub tutela diocezelor catolice (dar este deschis tuturor). Invatamantul privat in Franta este considerat cel mai bun, ei au criterii elitiste clare si de erformanta si isi permit sa „ejecteze” din sistem elevii care nu se ridica la nivelul cerut, acestia fiind preluati de sistemul de stat.
    Din scolile franceze copiii ies mult mai pregatiti pentru viata decat cei de la noi.
    Precizez ca nu se copiaza, e de neimaginat, a trisa este unul din lucrurile cele mai rusinoase. Bacalaureatul se obtine greu si reprezinta o adevarata incununare a anilor de munca. A avea BAC-ul in Franta (apropo, BAC-un a fost inventat in Franta pe vremea lui Napoleon) este un lucru care poate face fericit un copil si pe toti ai lui. Cei care nu pot insa avea BAC-ul nu sunt aratati cu degetul.
    Am uitat sa vorbesc si despre „meditatiile” care de fac la scoala. Exista si cele de acasa, mereu legale, declarate, dar acestea sunt alta poveste. In scoala exista asistenti pedagogici sau profesori care fac meditatii cu copiii care au nevoie.
    Nu trebuie sa va ganditi neaparat la bani, e adevarat ca nu toata lumea are aceleasi resurse. Educatia unui copil este o investitie mare dar exista oare o alta mai buna? Si eu am invatat la stat, ca toata lumea, si nu stiu nici azi sa descifrez o partitura, nu am facut nici zece ore de sport pe toata perioada scolaritatii mele, nu am invatat sa desenez. Mi-as fi dorit. Azi e prea tarziu. Copiii cu care lucrez stiu toate astea de la scoala lor de cartier sau de la tara… Uneori ii invidiez.
    In Franta am invatat ca nu exista materii de umplutura, ca nu exista note care sa nu reflecte realitatea si ca un 5 meritat (10/20) e la fel de valoros ca un 10 pe merit (20/20).
    Parintii si profesorii comunica permanent prin carnetul de corespindenta, obligatoriu. Acolo se consemneaza si absentele, intarzierile sau pedepsele si sanctiunile. Exista si o nota la purtare care reflecta exact comportamentul elevului, si care nu este 20/20 daca nu este meritata. Nu se ramane repetent pentru asta dar conteaza atunci cand se fac departajari, mai ales in clasa a VIII-a sau a XII-a.
    Buletinele de note sunt secrete, e adevarat, se trimi parintilor la fiecare sfarsit de trimestru si se pastreaza o copie in dosarele copiilor, la scoala. Fiecare materie are asa: nivelul clasei, nivelul elevului fata de nivelul clasei si evaluarea personala, in cuvinte, a elevului, facuta de profesor. Poti citi ca un copil a lucrat foarte bine, sau ca a fost vorbaret si nedisciplinat, ca se descurca mai bine la oral decat la scris sau ca nu isi face toate temele. Invariabil poti citi ca se poate mai mult, se poate mai bine si trebuie perseverat.
    Dirigintii, ca si invatatorii, se schimba anual.
    Exista intalniri parinti-profesori-elevi obligatorii, comune dar si in tête-à-tête, in cele comune nu se prezinta cazuri particulare pentru a nu rani pe nimeni. In sedintele numite consiliu de clasa, la final de trimestru si de an, parintii nu au acces dar participa toti elevii si profesorii clasei respective, impreuna cu un director si dirigintele. Acolo se discuta public totul, dar asta pentru ca toti sunt la curent cu „la vie de la classe”. Nu au voie sa participe persoane care nu au nimic de-a face cu clasa respectiva.
    Exista comitte de parinti alese prin vot si reprezentanti ai claselor alesi la fel, care participa activ la viata scolii si la consiliile de administratie.
    Cam atat desi raman multe de spus. Sper ca am reusit sa redau o imagine mai clara pentru a se intelege de ce a alege o scoala franceza este o sansa pentru copil.
    Numai bine tuturor!
    🙂

  17. Pentru a ajuta copilul sa-si recunoasca numele, exista puzzeluri cu numele copilului. Se fac pe comanda. Cautati puzzle personalizat.

  18. dragilor, sunt mama unui baietel de 13 luni. de cand am nascut m-am gandit ca o sa trebuiasca sa imi duc copilul la cresa, dar am tot amanat inscrierea. precizez ca locuiesc in Franta, tara birocratiei. cand am considerat ca a venit momentul am mers la cresa unde am vorbit cu directoarea adjuncta care mi-a dat informatiile cu privire la inscriere. deci o formalitate simpla- de facut o cerere la primarie; primaria fiind finantatorul cresei. zis si facut. urma mai apoi sa fiu anuntata prin curier de disponibilitatea locurilor si data cand copilul meu va putea fi primit. Iata in sfarsit raspunsul cel asteptat mai bine de o luna a venit. Négativ. un curier standard- Am aflat mai apoi de la o prietena frantuzoaica ce a facut aceleasi demersuri. Bine-nteles am sunat la cresa si mi s-a spus sa astept pana voi fi contactata din nou de indata ce vor fi locuri libere. dupa inca o saptamana m-a sunat una din prietenele mele romance, care mi-a povestit cum a fost contactata de primarie pentru a da detalii cu privire la situatia mea si a sotului, ce lucram, daca suntem proprietari de casa sau chiriasi, de cati ani locuim aici, din astea care nu ar influienta in nici un fel inscrierea unui copil la cresa. dat fiindca mai apoi toti copiii ar fi considerati la fel. Tin sa mentionnez ca prietena asta lucreaza la scoala, dar este angajata de primarie. Deci am putut sa o deleghez in a vorbi cu directoarea sa grabeasca un pic demersurile in acceptarea inscrierii copilului meu la cresa. Am primit raspuns de la ea dupa cateva zile- sa sun la cresa in fix o luna. Deci urma sa mai astept. Din pacate, sunt defecte si la sistemul lor.. Am fost dezamagita atunci, dar si dupa ce am primit raspunsul pozitiv al lor. Am aflat de la o alta prietena romanca cum Ca si ea ar fi fost supusa aceluiasi chestionar in ceea ce priveste situatia noastra, de catre o doamna de la primarie intamplator pe strada. Deci daca eu si sotul nu am fi avut o situatie matériala suficient de satisfacatoare pentru primarie nu am fi avut nici o sansa! De conditiile de la cresa, de program, de activitati, de mancare si restul sunt foarte multumita. copiii sunt primiti inca din prima zi foarte putin timp astfel incat acestia sa se adapteze si progresiv se ajunge la programul ales de catre parinti. Un alt inconvenient aici este ca pretul pe ora sau pe trimestru mai tarziu la scoala este stabilit in functie de venitul parintilor de 2 ani in urma, fiind actualizat in fiecare an! De aici si interesul primariei cu privire la situatia parintilor!!! cu çat esti mai instarit, cu atat platesti mai mult…Daca nu te incadrezi, ceri ajutorul unei bone platita, a parintilor sau cine stie cui…Sper din inima sa fi facut alegerea corecta in ceea ce priveste tara in care locuieste, invata, se dezvolta si traieste! nu-mi doresc decat sa fie fericit si sanatos! In concluzie: nici un sistem nu este perfect! Numai bine!

    • Luiza dacã analizãm mai bine sistemul francez este mai degrabã defect. După 10 săptămâni trebuie să te întorci la muncă. Eu am preferat să demisionez ca să nu stau luna de luna să dau socoteală nimănui pentru zilele de concediu cerute in plus pentru creșterea copilului. Franța este țara curierelor . Nu am văzut atâta maculatură de când eram in scoală. Ai perfectà dreptate în ceea de privește plata școlii in funcție de veniturile părinților . Cu cât castigi mai mult cu atât plătești mai mult pentru aceleași servicii . Nu o să înțeleg niciodată de ce această diferență din momentul în care copilul meu beneficiază de aceeași atenție și pregătire ca ceilalți. Nimic în plus . Din septembrie ( 18 luni )eram și eu pornită să îl înscriu dar m-am răzgândit ținând cont de faptul ca il pot duce doar până la 12 maxim eu neavând un job. Am prietene care nelucrând sunt puse să își ia copii acasă în pauza de masă că nu sunt acceptați la cantină. Să vezi ce frumos este să plimbi copilul în amiaza mare să ii dai de mâncare și după iar du-l la școală. In plus copilul nu are voie să fie mai retras . Una doua sunt contactati părinții si trimiși cu copilul la psiholog /logoped. Nu mai vorbesc de grevele pe nepusă masă când te trezești cu copilul in fața Grădiniței și ți se spune că au intrat in grevă la 7 dimineața . Și tu stai ca boul la poartă uitându-te că trebuie să mai ajungi la muncă. Plus zecile de sărbători și poduri . Cât despre mentalitate este una foarte lejeră sau leneșă mai degrabă. Cunosc francezi care au de mai bine de 10 ani acelasi salariu (+/- în funcție de evoluția salariilor ) .
      Și dacă stăm să ne gândim la ce se întâmplă în ultima perioada în Franța parcâ îmi vine să îmi fac bagajele . Deja ne gândim tare să migram în alte părți mai babyfriendly și unde porcul să nu ajungă subiect interzis în scoli la nivel de meniuri.

    • Nu pot comenta aspectele de care se lovesc cei ce traiesc, zi de zi, intr-o anumita tara. Totusi, referitor la taxa, as face o remarca: cei ce castiga mai mult nu platesc mai mult, ci cei ce castiga mai putin au anumite facilitati. Taxele si preturile sunt bine stabilite, in functie de veniturile familiei o parte din costuri este suportata de stat, pentru a facilita accespul la educatie. Mie asta mi se pare un mare avantaj pentru societate, nu doar pentru individ, iar Franta nu este singura tara in care se aplica aceste legi. Pana si la noi exista burse sociale, iar anul acesta au fost discutii pentru acordarea alocatiilor in functie de veniturile familiei.

    • Cu privire la taxele pentru cresa sau gradinita si Danemarca practica tarife diferite in functie de veniturile parintilor.

    • Primaria pune astfel de intrebari, pt ca vrea sa cunoasca daca copilul poate sta in continuare cu mama sau cu bunicii acasa (un copil la cresa in FR este o cheltuiala pt statul FR, chiar daca si parintii contribuie cu taxa) sau daca parintii isi permit bona. Au prioritate familiile unde lucreaza ambii parinti si unde parintii nu au rude in apropiere care sa poata sta cu copii lor, sau in cazul in care mama are probleme medicale si trebuie spitalizata. Deasemenea, inscrierea la cresa a copiilor se face pe perioada cand mama e insarcinata in 4 luni, pentru ca sunt locuri limitate la cresa. In nici un caz nu va avea prioritate un copil ca a fost inscris la 13 luni!!

  19. Mi se pare geniala partea cu schimbarea colegilor si a profesorilor, anual. Consider ca este vital pentru copil sa se obisnuiasca cu acest schimb, invatand astfel ca in viata de multe ori trebuie sa te desparti de lucruri sau persoane, si esti nevoit sa te acomodezi cu unele noi. Si cred ca asta i-at ajuta mai ales pe copiii timizi. Imi amintesc cand eram in clasa a8-a mi s-a schimbat diriginta, fapt ce m-a bagat intr-o mica depresie. Ar fi fost mult mai usor daca s-ar fi schimbat in fiecare an!

    • Eu sunt o fire care se adaptează mai greu. Aşa e caracterul meu. Dacă în copilările aş fi schimbat clasa în fiecare an sunt convinsă că nu mi s-ar fi schimbat caracterul. Aş fi avut parte doar de mai multă suferinţă.

  20. Foarte interesant articolul, dar mi-ar placea sa aflu si care sunt punctele negative ale sistemului francez de invatamant. Pareri?

    • Din punctul meu de vedere:
      – neadaptarea la societatea actuală, foarte diversă și foarte rebelă, perfect reflectată în populația școlară. Există o mare rigiditate datorată și faptului că nu știu încă cum sa facă față în mod corect la multitudinea aspectelor legate de mixitate socială și culturală. Exista multă violență în afara scolii și multa incultura. Cineva spunea ca școala franceza e făcută numai pt copiii cuminți și educați din familie, nu au luat în calcul ca nu toți sunt așa. 🙂
      – „l’enfant roi”. Disciplină obținută cu greu sau deloc în ciuda unui întreg sistem prevăzut în acest scop.
      – enormă ierarhizare. Nu poți trece cu o informatie sau o plangere direct la un responsabil mai mare ci doar la cel care este imediat superior.
      – eșec aproape național în predarea și însușirea limbii engleze dar și a celorlalte, germană, spaniolă…
      – franceza – copiii ajung uneori pe băncile facultății fără sa o scrie și sa o vorbească corect. De adulți nu mai vorbesc. Cei care o scriu și vorbesc mai corect sunt cei din generația 50+.
      – lipsă de respect pentru instituția școlară și rolul ei, întâlnită în special la populația mai săracă sau provenită din imigrație.
      – faptul ca violenta se poate manifesta foarte dur (atacuri, dispute) în interiorul scolii, vizavi de profesori și elevi, în unele zone (ZEP de exemplu, cum ar fi în departamentul 93 – St Denis, s-au Trappes in 78, sau Marsilia). Practic acolo nu faci carte ci disciplină în cea mai mare parte a timpului. Profesorii și restul personalului se plâng ca sunt lăsați singuri în fața unui fenomen de societate pentru care nu sunt pregătiți.
      Din păcate acum și în zonele considerate sigure sau burgheze te poți aștepta la multe, gen: profesor sau elev atacat în clasă de către alt elev, atac cu un compas sau cu alte obiecte, foc declanșat de elevi în scoala sau în curtea ei, fecale aruncate în locuri publice etc.
      – din ce în ce mai mulți copii cu dereglări de personalitate, le trouble bipolaire. Unii spun ca este de vina și faptul ca sunt enorm de mulți copii în familii monoparentale sau compuse.
      – se fumează foarte mult (la poarta scolii) și se consuma foarte mult droguri, exista dealeri printre elevi de la vârste foarte fragede – de ex 12 ani.
      – educație sexuală deficitara în ciuda eforturilor destul de mari si evidente care se fac, de unde cazuri frecvente de fetițe gravide începând cu 11-12 ani. Familia nu este întotdeauna informata, mai ales în cazul fetițelor din familii musulmane, ele pot avorta doar însoțite de un adult responsabil școlar. Eu cred ca mama ar trebui măcar sa știe.
      – criminalitate în mediul școlar gimnazial de la vârste foarte fragede.
      – birocrație.
      – protecție a copilului dusă până la paranoia, evitarea oricărui risc posibil sau imposibil, începând de la faptul ca un asistent, profesor sau consilier este mai bine sa evite sa se afle cu o fetiță intr-o sală închisă, părinți acuzați de violenta sau abuzuri pe care nu le-au comis niciodată doar pt ca copilul știe ca o poate face și va fi crezut cu prioritate (am văzut cazuri).
      – sistem de permanente (spațiul dintre orele de curs care poate fi de o ora-două) manageriat foarte prost, este în majoritatea școlilor unbtimp mort în care copiii nu fac nimic. Sunt supravegheați dar din lipsa spațiului sau a supraveghetorilor, copiii pierd vremea în curtea scolii sau în săli gen „pre-haut”. În teorie în acest timp ar trebui făcute activități sau lecțiile dar nu se întâmplă nimic.
      – este obligatoriu ca copilul sa schimbe clasa la fiecare oră, în multe scoli (cam peste tot). Pauzele numite intercurs sunt mici, 5 minute, timp în care trebuie sa se duca cu tot bagajul, haine și cărți, în alta clasă. Pe cei mai mici, clasa a cincea sau a șasea, îi streseaza asta.
      – obligatoriu în pauzele mari, una de dimineata, una după amiaza și pauza de prânz, copiii trebuie sa iese în curtea scolii sau în ore-haut, adesea expus direct spre afară. Nu este întotdeauna un lucru bun. E drept ca au posibilitatea sa meargă de exemplu la biblioteca și în pauze și în permanente dar putini sunt atât de studiosi încât sa stea în bibliotecă.

    • Bravo Gabriela . Eu chiar am stat pe gânduri dacă să detaliez sau nu cum ai făcut-o tu. Și nu nu stau în nici o zona rău expusă . Defapt toată Franța este pusă sub supraveghere vigipirate.

  21. Francezii sunt foarte nemultumiti de sistemul lor de invatamant, sunt inregistrate rezultate foarte slabe in ultimii zece ani.
    Probleme importante ar mai fi:
    – pentru inscrierea la liceu se tine cont de zona/arondismentul in care locuiesti, esti obligat sa te inscrii la unul din liceele din zona ta;
    – toate bune si frumoase, numai ca liceele de top sunt exclusiv in arondismentele bogate. Deci copiii din familii instarite merg la liceele de top;
    – la majoritatea facultatilor se intra pe baza rezultatului de la bacalaureat (asta apropo de tot felul de inse care se tot lauda pe blog cu diplomele lor de Sorbona, e una din facultatile la care se intra usor, nu e cazul sa picam in admiratie asa usor). Exista cateva universitati elitiste, tehnice in general (ecole superieure) plus fac. De drept si cea de medicina unde se intra in baza unui examen de admitere extrem de dificil (dupa liceu, in general te mai pregatesti un an in plus pt acest examen);
    – acum, majoritatea absolventilor acestor universitati de top provin, ca intr-un cerc vicios, din randul elevilor care au terminat liceele de top. Sunt singurele care iti ofera garantat un job bine/foarte bine platit, si din pacate din cauza sistemului sunt rezervate progeniturilor din familii instarite (universitatile mai ofera cateva burse elevilor mai saraci, insa proportia este foarte mica);
    – Parisul geme de absolventi de Sorbona si alte facultati la care se intra in baza rezultatului de la bac care nu isi gasesc locuri de munca, situatia agravandu-se in perioada crizei, cand nr. somerilor a atins cote alarmante;
    – in fata acestei logici de fier, bineinteles ca periferiile si zonele defavorizate fierb pentru ca li se cam refuza dreptul la educatie de calitate (indiferent cat de bine ar invata, nu se pot inscrie la un liceu bun pentru ca intervine criteriul circumscriptiei- eu am copilarit in cartierul militari, nici nu vreau sa ma gandesc cum ar fi aratat 4 ani de liceu la unul din scolile de cartier…)
    Bottom line, eu zic sa nu mai slavim orice sistem pe principiul ca sigur e mai bun pentru ca nu e romanesc.

  22. Anne, de acord cu tine, doar ca sunt 2 licee de top la Paris care primesc copii pe baza rezultatelor scolare din colegiu(Louis le Grand si Henri IV). Trimiti notele si esti sau nu acceptat. Sunt multi copii romani(care locuiesc in Franta) acceptati acolo.

    Si intrarea la „marile scoli” elitiste se face in urma concursului dupa 2 ani de prépa, iar la prépa se intra pe baza notelor din ultimii 2 ani de liceu. Deci dintr-un liceu nu foarte bun ai sansa sa poti fi luat la o prépa intr-un liceu de elita, daca rezultatele scolare sunt bune. Media la bac reflecta , e drept, nivelul elevului, insa nu in functie de ea esti admis sau nu, ci doar trebuie sa ai bac-ul luat.

    La medicina e luat oricine in primul an(daca are bac-ul), doar ca la final in urma concursului ramin foarte putini(cam 25% la facultatile bune de medicina).

    Universitatile unde intra oricine sunt, dupa parerea mea, fabrici de someri. Si din pacate multe scoli de comert(in afala de cele renumite).

  23. Nu stiam de cele doua licee, recunosc, insa ar ajuta daca ar primi un numar maricel de elevi din afara zonei clasice, nu doar sa aloce cateva locuri. Henri IV este visul oricarui elev ambitios, este minunat ca au deschis portile pentru toti elevii merituosi.
    Multumesc pentru clarificari, intr-adevar sunt doi ani de prepa dupa bac, nu unul.
    Stiam de medicina ca este o facultate extrem de grea (extrapoland putin, cum era ase-ul la noi-cibernetica, finante- se intra usor dar se termina foarte greu), uitasem ca intra oricine, dar majoritatea nu apuca sa faca multi pui, ii cern repede in primul an. Tin minte ca profesorii universitari care mi-au relatat situatia admirau sistemele de invatamant din statele nordice si cel german, cel francez situandu-se mult in urma acestora din analiza rezultatelor la invatatura.

    • Nu cred ca au doar citeva locuri , ci eu cred ca orice copil cu rezultate bune la invatatura are o sansa. Iar cei care vin din cartiere de unde sunt arondati sunt copii buni si foarte la locul lor. Si daca te uiti intr-o clasa poti vedea ca sunt proveniti de peste tot, din tot felul de natii si din toate zonele posibile. Au intrat acolo pe propriile lor forte. Si apropo de note: in prepa stiu toti in orice moment pe ce loc se situeaza in clasa .
      Mai este inca o exceptie, dar asta n-o cunosc asa bine, ca nu m-am lovit de ea: liceele pariziene specializate in arta, in dans, in ceva…Si acolo iau de peste tot.
      Mai sunt si multe programme speciale pentru cei din zone defavorizate in care se implica foarte mult „Marile scoli”.
      Deci poti avea cazul: liceu bun la Paris, (dupa colegiu), prépa la acelasi liceu, o mare scoala dupa concurs. Mai poti avea si liceu de periferie, invatamint care nu se compara cu cel parizian. DAR copiii cu note mari acceptati la prépa renumite. Asa ca in final multi copii foarte buni de la scoli de periferie sunt acceptati la cele mai renumite scoli.

  24. Si cu toate acestea francezii au mari probleme cu scrierea corecta, nivelul cultural e slab etc. Paradox! Da, stimata mama, stimati parinti, sunteti obisnuiti ca la orice ora sa-l sunati pe invatator, profesor, diriginte. Niciodata nu va puneti problema ca poate e si el in piata, poate zugraveste sau sta la patul tatalui sau copilului bolnav. Profesorul e de gasit la scoala, cautati-l la scoala, in rest are propria lui viata, nu e la dispozitia voastra 7 zile din 7, 24 de ore pe zi. Nu aveam mobil, ci telefon fix, dar nu s-a intamplat niciodata ca parintii mei sa-i sune pe profesori acasa.

  25. Buna ziua. Multumesc pentru articol, este foarte util. Baietelul meu are 4 ani si 8 luni si am inceput sa studiez variantele de scoala. Desi as tinde catre o institutie de stat, macar pentru ciclul primar, totusi, din mai multe motive, as inclina catre Liceul Francez. Posibil sa fie tarziu deja sa il inscriu, dar asta ramane de vazut.
    O singura problema am. Inteleg ca va invata limba franceza perfect, ceea ce va fi un as in maneca pentru el, cu siguranta. Insa, oare cu limba romana – limba materna de altfel, va avea probleme? Sunt suficiente cele cateva ore pe saptamana de limba materna pentru ca el sa vorbeasca corect? Mi-ar parea rau sa vorbeasca perfect franceza si sa “schiopateze“ la romana.
    In plus, in cazul in care nu va opta pentru o facultate in afara, se va adapta stilului de invatamant universitar de la noi?

  26. Buna seara, multumesc pentru acest articol interesant! Eu locuiesc in Franta si sotul este francez , dar voi veni cu fetita noastra de 9 ani si nationalitate franceza, pt.2 ani la Bucuresti, acest liceu ar fi o optiune…oare cum se mai intqmpla lucrurile si care este parera dvs despre acest liceu acum, la 6 ani dupa ce ati scris acest articol?
    Multumesc mult?

  27. Articol foarte interesant. Discutiile la fel. Dar care este resortul ce ne impinge spre a ne inscrie copiii la o scoala privata? Indiferent care este ea. Dorinta de a ii proteja excesiv si , mai ales, aceea de a nu ii amesteca cu …pleava. Pentru ca, de fapt, noi, parintii, avem o problema: ai nostri sa fie cei mai cei. Costurile exclusiviste ne fac sa credem ca si noi am reusit din punct de vedere social. Vor reusi si ai nostri copii fie ca ii lasam la scolile de stat, fie ca ii ducem la privat. Lasati-i sa se descurce in lumea reala romaneasca, mai ales daca vreti sa traiasca aici ca adulti.

    • Depinde poate si de loc, de mai multe. Depinde si de cate sacrificii finaciare face familiá, daca sunt unul sau mai multi copii. Dar e misune sa protejam copiii oricat ar costa. Ne dorim ce e mai bun pt copii si educatia e importanta. Eu nu am apreciat extremele niciodata. Visez la o lume cu sanse egale pentru toti si macar unde copiii au toti acces egal la minimele necesare copilariei decente. Nu am investit in scoli private mai ales din acest principiu – sa aibe experiente normale, nici prea prea dar nici fara minimul zilnic. Un exemplu ce simt ca se petrece acum in tara: la scolile de stat copiii nu primesc 1 masa calda. Nu stiu cum pot trimite copilul fara mese si mic dejun la scoala. De ce nimeni nu cere cantine in scoli. Ei socializeaza mult la mese. In schimb, altii la privat mananca organic bio ales cu mainile din livada direct proaspat. Intre timp, alti copii nu au acces la apa potabila. Asa e lumea in care traim deocamdata si pana nu exploreaza extremele oamenii nu vor invata sa aprecieze nimicurile si micile de zi cu zí si vor vrea tot mai mult. Apoi vor vrea doar putin, atat cat e necesar si normal. Fiecare lupta si alege cum e mai bine, ce i se potriveste. Vorbind si de partea financiara, daca as avea resusursele pt privat as alege oricand sa cumparam o cabanuta la tara cu livada unde se pot juca si alerga in locul educatiei private. Dar eu am aceasta libertate de a alege, asa am vrut. Am ales sa locuim la curte, au acces zilnic la padure si saptamanal activitati in natura la o livada publica. Dar si la scoala/ gradi primesc toti mese, gustari si fructe locale, in sezon. Avem 3 baieti minunati si cand ma gandesc la tara mea Romania mi se rupe sufletul. Pentru ca stiu, daca nu plecam acum 11 ani din tara, noi nu aveam aceste minuni de copii, maxim 1 copil faceam cu sacrificii mari si probabil aveam si vreo 5 boli cronice pana acum. Si da, ii protejam si ne mandrim cu ei pana la stele si inapoi ca ne topim de dragul lor, asa cum cred ca toti parintii de copii se mandresc.

    • Intr-un fel pus punctul pe i, desi nu asta era intentia cred 🙂
      personal nu sunt neaparat adepta scolilor private DAR sunt adepta incercarii de a oferi copilului meu educatia cea mai buna posibila pentru ca el sa aiba libertatea de a alege sa faca fix ce vrea mai tarziu in viata , inclusiv sa locuiasca in alta tara de adoptie daca asta il va face fericit. si nu ma refer la a pleca din Romania ci in general, de oriunde ar fi .
      de exemplu eu sunt cetatean canadian , locuim in canada si totusi am optat pentru scoala franceza ( care era privata fiind diferita de sistemul clasic canadian) in cea mai mare parte pentru a ii oferi si lui posibilitatea sa plece la maturitate si sa i se recunoasca studiile oriunde in lume , daca asta isi va dori. Dupa parerea mea genul acesta de scoala internationala le ofera o deschidere mondiala care nu are pret.

      nu e vorba de fitze , de a fi cel mai cel sau de a ma simti eu mai realizata social
      ah si ii iau hainele de la h and m
      just saying 🙂

  28. interesant articol! baietelul meu e la grupa mare maternelle la scoala franceza , dar in canada . in mare regasesc aceleasi idei si aici cu o mica mare diferenta: mie mi se pare ca din contra invatatoarea e extrem de dura cu ei si cu pedepsele, nu admite nici cea mai mica eroare , nu incurajeaza copilul ci din contra il streseaza sa “presteze “ si sa nu cumva sa greseasca. e cumva ca o dictatoare..
    e foarte posibil ( si sper din suflet) sa fie numai viziunea invatatoarei si nu a intregii scoli , chiar zilele astea am luat rendez vous cu ea sa discut aceste aspecte si pasul urmator va fi sa ma duc la director.
    bafta multa!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *