E gata cartea. Vă aștept la lansare!

Mi-e foarte greu să mă adun. Mă dau jos din pat, mă spăl pe dinți, mă joc cu copiii, dar îmi simt corpul ca o măsea cariată care doare surd tot timpul. Îl visez, vorbesc cu el cînd nu sînt atentă, orice fac, tot la el mă gîndesc. E o rană care nu se va închide niciodată, chiar dacă în timp o să așez plasturi unii peste alții, să nu se mai vadă.

Trebuie să dansez mai departe însă. Cartea mea e gata, în cîteva zile va ieși din tipar. Al doilea mare vis al meu (după cel în care eu și tata ne petreceam măcar parte din bătrîneți împreună, dacă la tinerețe nu s-a putut) se împlinește. Și nu pot să nu sărbătoresc asta, chiar dacă numai de petrecere nu-mi arde.

Am pus și numele lui pe copertă, deși numele meu e altul de mulți ani. Am sperat că o va citi și el, că va fi, măcar o dată, mîndru de mine, și surprins, poate, că uite, sînt bună și la altceva în afară de nimic, cum îmi spunea cînd eram mică și încă nu ne părăsise de tot.

Nu-i nimic, el nu mai e, dar e mama, sînt bunicii, copiii, omul meu, sînteți voi. Așa că o să sărbătorim și o să-mi fie bine. O să mă umplu cu îmbrățișările voastre și o să mă vindec, măcar pentru o zi.

E gata cartea. Pe 12 septembrie e lansarea cea mare, sus, pe terasa Promenada. Începem de la 11 dimineața, citim împreună din carte, facem poze, mîncăm și bem ceva bun, ne strîngem în brațe, poate așa mă conving și eu că e adevărat ce mi se întîmplă. Vor fi lucruri și pentru copii, ca de fiecare dată.

coperta 1

Înainte de toate, mulțumesc Promenada. Am căutat multă vreme un loc potrivit ppentru lansare, care să nu ceară pielea de pe mine, să nu aibă pretenții absurde (pentru că nici eu n-am avut). Oamenii de la Promenada s-au arătat foarte disponibili și buni cu mine, m-au ajutat cu toate cele, ne primesc pe toți în număr mare, la umbră și răcoare, ne pun la dispoziție scaune, microfon, boxe, locurile de joacă pentru copii.

PROMENADA_LOGO_OFICIAL-01

Iubita mea Valen de la Atelier Interesart va face locul ȘI mai frumos, cu flori pe care le va așeza cum numai ea știe.

Mîncarea și limonada vor fi aduse de prietenii de la Finca Alioli, proaspete și gustoase ca de fiecare dată.

10414559_547311075379367_3002352242982850636_n

Baby Fresh Food va aduce gustări delicioase pentru cei mici.

bff

Grace Couture Cakes ne va aduce spre îndulcirea burților macarons și prăjituri minunate.

grace

Fetele talentate de la Zaza Boutique îmi cos chiar acum cea mai de poveste fustă și un tricou cu mesaj special. 🙂

168956_185307548154214_6111252_n

Alex de la Poze cu Ștaif ne va face pozele cele perfecte.

poze cu staif

Prietenii de la Radio Itsy Bitsy mă vor ajuta cu promovarea lansării și a cărții.

983756_786730104711314_1357068577801391837_n

De distracția celor mici se vor ocupa, ca de obicei, prietenii de la Merlin Books and Toys și cei de la Ispoart, care aduc figurine de pictat și imaginat povești cu ele.

10351736_1693810437511140_5380045049316374983_n

11944916_10153523456039827_498046558_n

Nici nu-mi vine să cred cîți parteneri ne nădejde am lîngă mine! Vă mulțumesc pentru tot și sper să mă pot revanșa față de voi vreodată!

Mulțumesc Petronelei Rotar, Simonei Dragomir și Anei Barton că au fost de acord să citească manuscrisul și să scrie cîteva vorbe pe coperta 4. Mulțumesc și cititoarelor care mi-au trimis și ele cîteva texte scurte care au apărut pe supracopertă. Mulțumesc și lui Tily Niculae, care a acceptat cu bucurie să citească, alături de cîteva dintre cititoare, cîteva paragrafe din carte. Vă mulțumesc și vouă, că ați fost de acord să citiți cartea repede, să vă alegeți pasajul preferat, pe care s-l citiți în fața lumii!

Aș vrea să văd acolo toți prietenii, cunoscuții, familia, colegii, pe toată lumea care vrea să-mi facă o bucurie cadou. Nu vreau să vă invit personal, mi se pare că v-aș obliga să veniți și nu vreau asta. Mi-ar plăcea să veniți toți, dar dacă nu vreți, prefer să cred că pur și simplu n-ați văzut, n-ați aflat și gata. 🙂

Am creat și un eveniment pe FB, vă rog să dați join, să știu la cîte persoane să mă aștept. E aici.

Cartea va fi disponibilă la lansare, cu mare drag voi scrie dedicații pentru toți cei care vor vrea să aibă și scrisul meu pe carte, nu doar cuvintele mele în ea.

Voi reveni peste o zi sau două cu detalii despre unde găsiți cartea (aici) și la ce preț (va fi unul foarte bun dacă luați cartea de aici de pe blog sau de la lansare).

Sper să ne vedem sănătoși, mulți și bucuroși sîmbătă!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

55 comentarii

  1. Imi pare rau. O sa se inchida si rana asta, chiar daca acum ti se pare imposibil. Ieri s-au implinit 15 ani de cand a murit tata, avea 42 de ani si eu i-am stat alaturi in ultime secunde. A fost primul om pe care l-am vazut murind; au mai urmat si altii de atunci si de fiecare data il vad pe el. Prima oara cand am ras dupa moartea lui m-am simtit extrem de vinovata, simteam ca trebuie sa port doliu si sa fiu trista toata viata, dar timpul trece si chiar daca nu vindeca, cu singuranta atenueaza durerea. In cazul meu, durerea a disparut de mult, au ramas doar amintirile placute si cel mai important a ramas zambetul (avem acelasi zambet).
    Nu ma mai gandesc zilnic la el, ma intristeaza ca n-o sa fie la nunta mea, n-o sa-mi cunoasca sotul, copiii, ca n-o sa stie ce meserie am ales, dar dupa o repriza buna de plans, trece.
    Bucura-te de viata, razi, ascuta muzica, danseaza, chiar daca e ultimul lucru de care ai chef. Evita sa te imbraci in negru, indiferent de ce cred cei din jur. Eu in toate pozele din clasa a VIII-a eram imbracata in negru, care intristeaza enorm de mult. Doliul nu incepe si nici nu se termina cu o bluza neagra.

    • Stiu ce spui despre doliu și vinovăția pe care o simți prima dată când râzi după ce ti-ai pierdut un părinte. Și eu l-am pierdut pe tata acum 12 ani și încă mai sufăr când mă gândesc ca nu a fost la nunta mea, nici la botezul copiilor mei….Cumva atunci doare cel mai tare, la evenimentele la care se strânge toată familia sa sărbătorească. Atunci e golul cel mai evident.

  2. Te imbratisez cu toata puterea! Esti un Om frumos cu toate calitatile din lume si inima ta a ales sa-si iubeasca tatal, care poate a gresit! E minunat! Dincolo de toate, dragostea ramane, Ioana, si el stie asta! Iti voi citi si eu cartea, cand o voi putea incadra intr-un buget de familie cu trei copii si salarii de profesor. Dar, o voi citi!
    Putere, draga mea!

  3. Sa fie intr-un ceas bun lansarea cărții! :). Mi ar fi plăcut da fiu acolo, uneori distanțele ma încurcă atât de mult!

    Altfel, big hug… been there…

  4. Rănile se estompează cu timpul, uiți, reinvii, deși vor fi mereu momente în care îți vor lacrima ochii și sufletul în aduceri aminte.

    Cat despre lansare, mi-ar plăcea să fiu acolo, din păcate nu se poate căci ești cam departe de mine, poate faci un tur prin ţară cu oprire și în Brașov și particip sigur!

    Mult succes, abia aștept să citesc cartea!

  5. Felicitări Ioana! O să fie foarte frumos!
    Eu eram convinsă ca voi veni la lansare, numai ca se pare ca exact week endul asta vom merge la ai mei la țară (e singurul weekend când mai poate soțul și până la primăvara nu vom mai ajunge 🙁 )
    Succes cu lansarea, și chiar îmi pare rău ca nu voi fi alături de tine, mă gândisem de când ai anunțat ca nu am cum lipsi, și uite ca acum s-a întâmplat așa.
    Te îmbrățișez și mă voi gândi la tine atunci să îți mai iau ceva emoții!

  6. Draga de tine, iti trimit o imbratisare enorma. Nu ajung la lansare ca Iasiul e departe dar cartea o cumpar cum apare pe blog:)

  7. Ioana, condoleante! La mine au trecut deja 5 ani…nu a apucat sa isi cunoasca nepotul 🙁 Ar fi facut 54 de ani luna asta, mi-e foarte dor de el, dar acum cand ma gandesc la el zambesc, deci, crede-ma, va fi mai bine!
    In alta ordine de idei, ma bucur ca ai ales aceasta coperta. Am simtit ceva cand am vazut-o si se potriveste perfect!
    Ne vedem sambata si nu plec fara o copie! Multa bafta!

  8. Minunata noua coperta!
    Minunat tot ce faci pentru noi …. citesc postari și mă regăsesc foarte , foarte mult …. și imi da senzația ca am fost la o cafea cu o pritena care mă intelege.
    Mulțumesc !

  9. Imi pare rau si imi pare bine. Tu esti o tipa puternica si ai foarte multe motive de bucurie in jurul tau.
    Sa numaram binecuvantarile. Asta ne tine adunati.
    Felicitari pt carte, abia astept sa o comand!

  10. Condoleante! Imi pare rau ca un moment atat de trist umbreste o realizare atat de frumoasa. Felicitari pentru carte, pacat ca sunt prea departe ca sa pot ajunge la lansare, mi-ar fi facut placere. De abia astept sa o citesc!

  11. As fi vrut sa pot ajunge in septembrie in Romania . Din pacate astrele au facut ca sa ajung in august , rezolvarea problemelor mele nedepinzand doar de mine. Dar sambata vi cu gandul si sufletul alaturi de tine si de bucuria ta .

  12. Pfuai, cat as vrea sa fiu acolo …. Daca n-ar fi drumul asa lung, n-as lipsi pentru nimic in lume. Dar o sa vreau cu autograf 5 exemplare, daca se poate.

  13. Se poate! Se poate sa ne eliberam de trecut, sa ne desavarsim, sa ne vindecam de durere, sa ne reintregim si sa fim liberi…iertand! Poate ca ar fi buna o discutie acolo, cu bune si cu rele, cu lacrimi si cu zambet si…cu iertare! Pentru ca suntem copiii parintilor nostri, iar copiii nostri, nepotii lor! Si ranile, ca si calitatile, le dam mai departe…daca nu le infruntam, acceptam si da, iertam! Pentru ca nimeni nu e rau ca asa vrea el, pentru ca cei ce ne ranesc sufera si duc si mai mult, pentru ca n viata …ei, da, nu e usor mereu! E foarte aproape binele pt cine poate deja sa povesteasca despre asta:)…ne vedem la lansare, sper eu! Amin!

  14. Mi-au dat lacrimile citind, m-am umplut de emoții de toate felurile.
    Te felicit din tot sufletul meu pentru visul împlinit, abia aștept să te țin în brațe (cartea) 🙂
    Mor de ciudă ca nu pot să vin la București, dar în Brașov sigur nu ratez evenimentul!
    Te îmbrățișez cu mare drag, Ioana și sper ca sâmbătă să fi înconjurată de multi oameni cu multă energie pozitivă!

  15. Condoleante, Ioana. Tatal tau va fi mandru de tine in ziua lansarii. Suntem o multime de oameni care te citim/iubim/respectam si apreciem, oricine ar fi mandru sa realizeze doar un sfert din ce ai realizat tu. Petrecere frumoasa sa aveti, pacat ca nu sunt din Bucuresti, veneam neinvitata si intram pe geam ca sa particip 🙂

  16. Numai distanța mă ține departe dar abia aștept ziua în care,ca atunci când am descoperit blogul,mă voi așeza confortabil să citesc,cu nerăbdare,cartea.

    Va fi bine.Acum este foarte greu,știu dar va fi bine.

  17. Condoleante, imi pare tare rau pentru pierderea si suferinta ta! Si-mi pare rau si pentru ca nu stiu ce as putea sa-ti spun sa te alin :(( Imi esti tare draga asa, de la distanta, fara sa te cunosc personal, sper din toata inima sa-ti fie bine si sa doara mai putin, peste ceva timp. Acu incep sa investighez daca vreuna dintre prietenele mele ajunge la lansare (eu locuiesc cam departe…) sa fac si eu rost de o carte cu autograf. Multa bafta la lansare!

  18. ah ce mi-ar fi placut sa fiu la Bucuresti si sa te vad!! poate treci si pe la Iasi, Ioana!!

    Mult succes si imediat cum pun mana pe carte ma si apuc sa o citesc, la fel cum fac cu toate articolele tale!!

  19. Copilul, prin natura lui, isi foloseste parintele ca pe o „oglinda” pentru validarea emotiilor, sentimentelor, actiunilor sau realizarilor personale. Faptul ca aceasta „oglinda” a fost mai degraba „aburita”, „sparta” sau chiar inexistenta este o problema cvasigenerala a generatiei noastre; foarte putini copii au fost laudati acasa, chiar si cand existau motive reale pentru laude, gen premii la scoala, premii la olimpiade sau performante sportive (iar parintii au rationalizat asta prin explicatii gen „sa nu si-o ia in cap”, „sa nu se culce pe o ureche”, „oricum e obraznic si neascultator”, „premiul 1 in clasele 1-4 nu inseamna nimic, oricum invatatoarea ii urca pe toti pe scena”, „premiul 1 in clasa a 5-a nu garanteaza intrarea la liceu”, „premiul 2 in clasa a 7-a inseamna ca nu invata suficient”, „premiul 1 in clasa a 10-a nu garanteaza intrarea la facultate”, „premiul la olimpiada cutare nu conteaza, ca nu se da materia aia la admitere” etc etc).

    Exista insa „credinta generala” ca poti, ca tanar si ca adult, sa „culegi din mediu” aprecierile si sa-ti construiesti stima de sine din aprecierile profesorilor, colegilor, prietenilor sau ulterior ale partenerului de viata, opinia parintilor fiind (in teorie) doar o picatura intr-un ocean. Din pacate nu e asa – opinia parintilor este fundamentala, e precum „casa construita la rosu”. Si neavand „rezervorul emotional” umplut din copilarie, e putin probabil sa stii cum sa procedezi in cazul copiilor tai. Oricum, nu toti parintii procedeaza asa din rautate sau din neglijenta cu fundament in diverse probleme de personalitate; unii pur si simplu, oricat de bine ar fi intentionati, nu stiu sa raspunda nevoilor de validare ale copiilor.

    (Paranteza: niciodata in istoria umanitatii de pana acum parintii nu si-au laudat copiii, ba din contra; pana in secolul 20 insa traseul in viata era destul de strict delimitat inca de la nastere, supravietuirea fizica fiind provocarea fundamentala a existentei. Aparitia unor noi oportunitati, sansa unui stil de viata diferit de al parintilor a adus aceasta problema in discutie, copiii crescuti intr-un mediu invalidant emotional pornind astfel cu „stangul” in viata).

    • Excelent comentariu Dan! Mai ales ultimul paragraf, foarte multa lume nu constientizeaza ca modul atât de blamat de educare a copiilor practicat de părintii nostri e vechi de mii de ani si ca noi suntem f norocosi pt ca suntem prima generatie care constientizeaza lucrurile astea si incearca si altfel
      Pt Ioana: Condoleante. Nu stiu sa-ti spun altceva. Nu mai cred atat de puternic ca acum cativa ani in viata dupa moarte ca sa-ti spun lucrurile acelea usor siropoase care se spun in altfel de ocazii si care te fac si pe tine, cel care le spui si pe cel care le aude, sa se simtă mai bine: ca cel care a plecat te vede de acolo de unde e el, ca se bucura pt tine etc. Imi pare rau pt tatăl tau. Dumnezeu sa-l ierte. Cred Doamne, ajută necredintei mele.

  20. O sa fim acolo, Ioana! Sa te luam in brate, sa te tinem strans si sa te felicitam pentru visul implinit! Sa te asiguram ca suntem langa tine si ca trebuie doar sa ne chemi si vom veni!

  21. Felicitări pentru carte! Abia aștept să o citesc și eu 🙂
    Condoleanțe! (non sfat: îngăduie-ți să simți și să te manifești cum dorești în perioada aceasta).

  22. Felicitati pentru carte. Desii nu pot lua parte la lansare, o sa fiu cu sufletul alaturi de tine. Astept sa apara aici pe site sa o comand si eu.
    mult succes

  23. Arata perfect coperta. PERFECT. Sa pui te rugam detalii si despre cum putem cumpara cartea din strainatate si eventual in format electronic (banuiesc ca mai tarziu un pic).

  24. Eu nu pot intelege cum poti sa oferi atata dragoste.. Eu cand mi-am dat seama cate ne-a gresit tata, nu am mai simtit nimic pentru el. Sunt sigura ca nu-l voi regreta cand va pleca dintre noi. Ca sa-l iert trebuie sa-l inteleg si nu pot intelege un om care voit face rau copiilor si sotiei, fiind foarte constient. Nu beat, nu drogat, nu bolnav. Am incercat si cu terapie si nu pot sa-l iert. Pur si simplu astept ziua cand nu o sa-l mai vad ca sa ma simt usurata….

  25. Ioana draga, eu am pierdut in mai putin de 3 luni singurele mele tipare de urmat, ale masculinitatii: bunicul si fratele.. Sunt goluri imense, goluri care nu se vor umple cu nici o fericire din lume, dar faptul ca prin gandurile mele si prin vorbele mele ii aduc mereu in preajma ma fac sa ma simt protejata si bucuroasa. Ei sunt tot timpul undeva in spatele nostru si ne vegheaza si ne dau taria de care avem atata nevoie uneori…
    Dragostea si veselia debordanta pe care ne-o impartasesti zilnic iti dau toata puterea..
    Abia astept sa iti sorb fiecare cuvintel din carte, poate mai cu abitir decat in fata ecranului. :* 🙂

  26. Mi-ar placea foarte mult sa vin la eveniment, asa ca imi propun sa fiu acolo (nu promit, pentru ca promisiunile trebuie obligatoriu respectate, si asta nu tine numai de mine:). Dar sper din suflet sa fiu acolo.
    Felicitari pentru carte si imi pare rau pentru pierderea ta!

  27. Spuneai la un moment dat că primele 300 (cred) de cărţi comandate vor sosi cu autograf. Mai e? N-aş vrea să ratez… Gânduri bune pentru lansare, sunt convinsă că va fi o zi de vis! Şi gânduri bune, îmbrăţişări strânse pentru… rănile ce aşteaptă vindecare.

    • Printr-un banner de aici de pe blog, pe site-ul editurii (ca sa obtineti un pret mai bun). Daca veti cumpara cartea direct de pe site, pretul e mai mare. Cititorii mei au practic un discount de fidelitate de 30%. 🙂

  28. Comandam intai cartea si dupa scriu aici ca vreau dedicatie? Sau invers? Sau cum? Scuze dar nu mi-e prea clar si nu stiu daca reusesc sa ajung la lansare desi mi-as dori tare mult!

    • Salut! O sa explic ce si cum intr-un articol separat. Comanzi cartea cu dedicatie si o primesti direct semnata de mine. Revin imediat cu pasi de urmat.

  29. De acolo de susu tatl tau te va veghe si pe canale stiute si nestiute se va conecta cu tine si va auzi paragrafele care vor fi citite. Rana uriasa care acuma sangereaza in timp se va cicatriza si incet incet vse va transforma ca un tatuaj care functie de tine va avea simbolul dorit. Lasa timpul sa lucreze in favoarea ta si ai sa vezi cum aceste clipe f. dureroase se vor transforma intr-o amintire alb -negru antica. Au trecut 11 ani de cand cel mai bun tata pe care-l puteam avea, s-a stins langa mine intr-o seara de noiembrie, eu fiind atunci insarcinata cu fetita mea (nici nu implinisem 3 luni). Era cel mai fericit bunic care cred ca exista la ora aceea pe pamant. Astepta cu nerabdare sa-si stranga nepotica la piept. Isi facea planuri cum se va juca cu ea si o va invata tot felul de jocuri si giumbuslucuri. Si acuma dupa multi multi ani imi dau lacrimile cand imi aduc aminte de clipele acelea, cand nu stiam cum pot sa-l ajut. A facut infart. Salvarea a venit dupa un sfert de ora dar era prea tarziu. Sper ca de acolo de sus , acuma, cumva intr-un fel isi poate vedea nepoata si se bucura cat de frumos creste si o poate veghea.
    Iti doresc ca lansrea de carte sa fie ca din povesti , asa cum ai visat-o. Tu esti printesa sufletelor cititorilor tai imbracata in cea mai cea fusta de poveste. Bafta multa si magia momentului sa te faca pe moment sa uiti din aceasta durere profunda !

  30. Coperta cartii face cat o mie de cuvinte si un milion de imbratisari… Lacrimile imi incalzesc obrazul si simt cum bratele celui mic imi taie respiratia. Cel mai greu imi este cd ma gandesc o secunda ca baietelul meu va dori sa.si stranga cea mai buna prietena, mama si eu il voi veghea… mai e mult pana atunci asa ca incerc sa ma bucur de fiecare imbratisare pura a baiatului meu. Mi.am pierdut ambii parinti de tanara, iar acum ii descriu cu lacrimi in ochi ce bunica minunata a avut. E greu si va fi greu? Te rog sa.mi comunici cum pot achizitiona minunatele randuri pe care sunt convinsa ca le.ai asternut cu mare dragoste si sinceritate. Meleagurile straine fac ca trupul sa nu fie prezent, dar sufletul e alaturi de tine draga maestra a condeiului.

  31. Unul din cele mai induiosatoare articole din ultima vreme. Iti doresc ca in seara evenimentului sa simti numai fericire si implinire, in ciuda tuturor greutatilor prin care ai trecut. Pentru ca meriti din plin.

  32. Stiu ca sambata o sa ai niste emotii maaari! Sunt de bine! Lasa sa te vindece felicitarile venite din suflet ale oamenilor prezenti. 🙂 Cartea e un pas imens pentru tine, sper ca primul de acest gen dintr-un sir lung. Iubesc evenimentele tale, blogul, si de abia astept sa tin cartea in mana! Iti multumesc pentru tot ce faci! Te imbratisez strans!

  33. Iti doresc pace in suflet cat mai curand.

    Nu trebuie sa fie nimeni mandru de tine, doar tu insati, si e suficient.

    Bucura-te de viata ta si de realizarile tale!

  34. Draga de tine…
    Abia astept sa ne vedem. Nu stiu exact la ce ora pot veni (dar vin negresit cu mica) si carti vreau5, o sa dau cate una finelor mele (am 2), prietenei mele si 2 pt.mine in caz ca una pateste ceva. Aba astept sa ma infrupt din platouasul cu bucatele din inima ta.
    Ne faci oameni mai pumosi. Bravo!
    Si te vom imbratisa tare tare sa alungam norii…

  35. Salut,

    As veni si eu dar acum am inteles ca nu o sa mai fie in aer liber ci inauntru. Nu prea e loc pt. o multime de oameni insositi de copii. Mi-e sa nu fie un haos in care nu auzi nimic si nu ai loc nici sa te misti.

  36. As vrea sa pot sa-ti spun ca timpul vindeca rana,dar as minti….putere sa ai,si oameni dragi alaturi.
    La Suceava ajungi cu lansarea cartii?te rugaaaaaammmmmmm

  37. Buna Printesa!Am comandat si eu cartea de pe emag saptamana trecuta.Ieri am terminat de citit.Superba!!Dar cam prea putina:)Trebuie sa mai existe si volumul doi…trei..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *