Mă uit la o emisiune concurs și văd acolo o mulțime de tineri pe scenă, pe rînd, cîntînd mai bine sau mai prost. În culise, cîte-un tată. Toți cu lacrimi în ochi, cîntînd și ei fiecare vers, cu pumnii strînși, cu sufletul ghem.
Tu cînd ai avut emoții pentru mine, tată? Cînd mi-ai ținut pumnii? Cînd ai cîntat împreună cu mine refrenul unui test?
Cînd am dat bacul, ai uitat ziua și nici măcar n-ai sunat să mă întrebi ce-am făcut. Cînd am dat la cele două facultăți, n-ai vrut să știi ce-am făcut, că nu-ți doreai să intru unde-mi doream eu. Jurnaliștii sînt niște oameni de doi lei, îmi spuneai. Te-am sunat eu, fericită, să-ți spun că am intrat la amîndouă, dar că o să merg la Jurnalism, că simt că asta vreau să fac. Te-ai supărat, mi-ai închis. N-am mai știut nimic de tine nouă ani.
N-ai fost aici nici cînd am mers la primul interviu, nici cînd mi-am dat demisia prima sau a doua oară. M-ai mințit că vii la nuntă, te-am așteptat toată noaptea. Mintea mea știa sigur că nu vii, deh, inima-i mai slabă cu duhul.
N-ai știut aproape niciodată cînd mi-a fost greu, ce-am sperat, ce-am primit și ce-am pierdut.
Cînd văd tați cu pumnii strînși și cu lacrimi în ochi pentru copiii lor, mă frige inima, tată. Tu n-ai făcut asta niciodată pentru mine. Nu știu de ce, că dpar am avut și eu destule teste și concursuri și emoții. Doar mama a fost aici, cu inima ghem pentru mine. Doar ea mi-a purtat de grijă. Nu știu de ce nu și tu, și uite, ai reușit să mori înainte să te întreb.
Ne-om mai vedea vreodată. Or fi concursuri și dincolo.
A fost un concurent care cand a ajuns in culise, tatal i-a zis „bravo”, iar ea a ramas foarte mirata, nu i-a venit sa creada. Cred ca multi tati nu au spus niciodată copilului asa ceva…
Pe tatăl meu il cheamă Cotiugă Constantin si a fost căsătorit cu mama mea,e tot ce stiu despre el,nu l-am văzut niciodată,nici măcar in poze,nu stiu cum arată,la bac trebuia sa scriu si inițiala tatălui, m-am blocat,nu stiam ce sa scriu,parea asa de strain:inițiala tatălui. Sunt un copil bun zic eu,am învățat, am dat la 2 facultăți,am terminat,am o familie,2copii,oare el nu se gandeste ca are 2 copii (mai am un frate cu 2 ani mai mare)? Ma gandesc uneori ce fel de om este si daca se gândește uneori la noi,nu ne-a cautat el niciodată! Mi-e greu sa înțeleg ca ma trag dintr-un astfel de om. Măcar bine ca ai avut-o alaturi de tine pe mama ta,a mea ne-a crescut dar nu am avut niciodata o relație apropiată si nu este un sprijin pentru mine. Am si eu doi copii si am promis ca nu voi face greselile parintilor mei,raceala mamei si lipsa tatălui ?
Si situatia mea este foarte asemanatoare cu exceptia faptului ca mama este cea pe care nu o cunosc.
Subscriu la tata absent (desi existent in familie) si mama rece.
Or fi concursuri, dar nu cele trecute aici. Si sincer n-as vrea sa repet experienta asta si „dincolo”. La mine a fost la nunta (nu si la casatoria civila, petrecuta inainte cu ceva luni) dar n-a mai apucat sa isi cunoasca nepotii – poate ca nici nu-i rau, de ce sa-i mai fi dezamagit si pe ei? Acum, dupa o viata fara el, nici mie nu-mi mai lipseste. Ce sa-mi lipseasca? Un parinte langa mine? Aici e mama, sper ca inca multa vreme de acum incolo, si ea se bucura de toate impreuna cu noi.
Nimic nu este intamplator.Poate nu ai fi fost parintele minunat de astazi, daca nu ai fi trecut prin aceasta experienta.
Cu toate astea, iarta-l, orice suflet merita iertat oricat de rece a fost sau este.
Ce copii sunt parintii uneori… 🙁
Mi-ai amintit de mine.Tata a fost mereu absent,desi culmea,se considera un parinte bun si arunca toata vina pe mama.Nu stia nimic despre mine,ce imi place,cum sunt.DAR imi spunea cateodata cat de mult ma iubeste.Cred ca in sinea lui o facea,desi era prea copil ca sa fie responsabil.
Toata adolescenta am visat cum va fii cand voi avea eu copii.Si da,sunt implinita acum cand o vad pe fiica-mea cum sare in bratele lui tata-sau si il pupaceste,il pune sa ii citeasca poezii despre flori,joaca fotbal impreuna,vorbesc despre gradi,planete,printese.Eu nu am avut asa ceva…….
Draga Printesa, in viata nu poti sa le ai pe toate; daca aveai ce invoci acum, poate ca nimic din ce ai si esti acum nu era. Ii spun sotului meu, cateodata, rar, ca a fost mai bine pentru el ca l-a crescut mama vitrega decat daca ramanea la cea naturala fiindca viata asa a dovedit ca este.
Sigur ca ai avut ceva si de la tatal tau, ceva ce nu simti acum sau nu stii acum, vei afla in cursul vietii cate ai si de la tata si vei accepta pana la urma, se va sfarsi zbuciumul tau legat de acest mare aspect al vietii. Iti doresc sa-ti fie bine!
Și totuși, tot ceea ce ai trăit te-a făcut ceea ce ești, tot e firesc să-ți dorești să fi fost altfel. La naiba, știi ce-mi pare cel mai aiurea? Că devenim conștienți de traumele pe care le purtăm în noi, dar tot ne e cumplit de greu să le facem față și, cumva, nu se vindecă niciodată. Și lipsa aceea a unei îmbrățișări de tată, a prezenței, a interesului, a dragostei… cum naiba să te împaci? Când te lasă așa, handicapat emoțional? Oricât de adult ai deveni, partea aceea de copil neîmpăcat o tragi după tine mereu… dar facem față, că nu avem de ales.
Ioana, uite, tu… tu ai reușit, reușești să înclini balanța în cealaltă parte, să mergi pe un drum frumos în propria ta viață de adult… dar mulți, cel mai mulți dintre noi, din păcate, ajungem să ne ratăm și propria viață, să facem greșeli asemănătoare cu ale lor, părinții care n-au știut să ne fie părinți și… apăsarea e de două ori mai mare.
:*
Cat m-au atins cuvintele tale… Al meu traieste in Spania, dar a venit la nunta, la insistentele bunicilor. La botez nu a mai venit, pentru ca nu a mai avut cine sa-l traga de maneca. Cred ca intrebarile vor rasuna in mintea noastra mereu.
Din pacate unii tati se incadreaza in povestirea asta: http://www.catchy.ro/bou-nu-gunoi/83463! Cunosc si eu cativa si tare e pacat ca nu stiu ce traume provoaca prin lipsa lor de atentie!
Mi-ai adus aminte de tavalugul de ganduri cu care m-am tot confruntat. Asa am monologat si eu cu anii, dar nu cu tata, ci cu mama. Ea este in continuare in viata, dar de peste 20 de ani doar reprezinta doar respingere si suferinta la adresa noastra, copiii ei si orice incercare de a comunica cu ea se loveste de un zid de nepasare. Uneori mai am cate o tresarire cand vad diferite poze de pe Facebook unde se preaslaveste dragostea de mama, pe care eu nu am primit-o niciodata. Am trecut peste toate dupa vreo trei ani de psihoterapie si abia acum pot sa spun ca sunt linistita si ca acel copil din mine, de care amintea Loredana, nu mai plange neconsolat ca a fost abandonat over and over again.
Mie mi-e cumplit de teamă că nici anii de terapie nu mi-s de folos și că împăcarea aceea nu există. Nu vreau să-mi plâng de milă și nu fac asta, oricum, nu zi de zi, că-mi văd de viață și merg înainte, nu prea e altă cale, dar sunt momente în care am senzația că e ceva atât de defect în mine, că inevitabil distrug și în jur. Și văd și înțeleg și nu mă simt capabilă să schimb. E nepuțintă și revoltă. Viață, deh.
O sa vina si impacarea aceea candva. Ce e defect se poate repara. Important e doar sa vrei …
Offf, te inteleg foarte bine. La botezul baiatului tatal meu si-a inchis telefonul si nu am putut sa dau de el 3 zile si 3 nopti. eram nebuna la propriu…. si singura.. pe mama o pierdusem cu 1 an si un pic inainte. De altfel cred ca pe tata l-am pierdut atunci, pe la un an de la moartea mamei. Si-a refacut viata din temelii ( da da, la propriu) si m-a lasat cu sufletul zdrobit : m-a parasit, m-a mintit, mi-a calcat cuvantul in picioare, as putea spune chiar ca s-a folosit de mine si si-a vazut de viata lui. Nu am inteles niciodata cum a putut sa se schimbe asa…. radical.
🙁
Offf, m-am regasit intru totul in articolul asta dar cu un tata care a locuit in aceeasi casa cu noi. Doare rau toata treaba asta.
ma inscriu si eu cu 2 tati. Unu mai ‘neglijent’ ca celalalt. Cel natural nu imi stie ziua de nastere dar a refuzat sa imi plateasca pensia alimentara cand a aflat ca am intra la facultate cu media 10 pt ca stia ca este bursa; celalalt stie de abuz fizic, psihic.
Uneori ma apuca furia, dar deseori imi repet: sunt cumulul evenimentelor din trecut, bune si rele, astea m-au modelat si format.