Patimile copiilor în Secția de Infecțioase a Spitalului de Pediatrie Sibiu

Înainte de a vă prezenta câteva poveștile de groază trăite în ultimul deceniu de copilași în Secția de Infecțioase a Spitalului de Pediatrie Sibiu (vorbim despre bebeluși și copii de 2, 3, 4 ani, separați de părinți, ținuți legați cu fașă și leucoplast de paturile de fier, lăsați cu caca și pipi pe ei să se opărească până la carne vie, nespălați, însetați, loviți de asistente și infirmiere ca să nu mai plângă după mama, găsiți mai jos detaliile cumplite) aș vrea să vă scriu asta: aveți dreptul legal de a rămâne în spital alături de copilul vostru pe toată durata spitalizării. Cine vă spune că nu vă puteți interna cu copilul comite o ilegalitate, indiferent de regulamentul intern și oficial al spitalului. Acel regulament care spune că părintele nu poate fi internat nu este legal. Dacă nu au locuri, trebuie să vă asigure transfer către alt spital sau altă secție. Nu trebuie să acceptați separarea de copil, în nici o circumstanță. Copilul vostru are nevoie de voi mereu și mai ales atunci când este bolnav, speriat, când urmează a i se face tot felul de proceduri, înțepături, când este scos din mediul lui. În nici un fel separarea de mama lui nu îi va grăbi vindecarea, dimpotrivă. Separarea copilului de mamă (chiar dacă ea e făcută de cadre medicale, în numele actului medical) este un abuz și trebuie pedepsită conform legii. Separarea copilului de părinte în timpul șederii în spital provoacă traume uriașe copiilor, și asta nu e teorie modernă. Citiți mai jos mărturiile multor părinți, despre copii care după trei zile de spitalizare, au uitat să meargă, să stea în picioare, să vorbească, să bea apă.

Data viitoare când veți ajunge cu copilul la spital, iar acolo veți afla că cel mic trebuie internat, iar voi nu aveți voie să rămâneți internată cu el, trebuie să nu vă lăsați intimidați.
În nici un caz nu acceptați separarea de copil. Indiferent cât sunteți de nedormiți, speriați, îngrijorați, aveți DREPTUL să rămâneți alături de copil și nici un medic nu vă poate nega acest drept. Ridicați privirea și spuneți ferm că vă cunoașteți drepturile, că legea îi obligă să vă interneze împreună cu minorul. Ordinul 1284/2012 privind reglementarea programului de vizite al aparținătorilor pacienților internați în unitățile sanitare publice spune în art. 5 că:

(1) In cazul copiilor internați în secțiile/compartimentele de terapie intensivă se asigură prezența cu caracter permanent a unuia dintre parinti, dacă se solicită acest lucru.
(2) In cazul copiilor pana la 14 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se acceptă prezența unui aparținător permanent, dacă se solicită acest lucru.
(3) In cazul copiilor cu vârsta cuprinsă între 14 si 18 ani internați în oricare dintre secțiile/compartimentele din unitatea sanitară se poate accepta prezența unui aparținător permanent, cu acordul șefului de secție/coordonatorului de compartiment.

În cazul în care cadrele medicale insistă să vă trimită acasă, le spuneți că veți face imediat reclamație la poliție și plângere penală cu acuzația de rele tratamente aplicate copiilor (art. 197 Cod Penal, încălcarea lui se pedepsește cu închisoare de la 3 la 7 ani) și acuzația de încălcare a Ordinului 1284/2012, citat mai sus.

Dacă în continuare întâmpinați refuz, luați copilul și mergeți la cel mai apropiat spital, unde o luați de la capăt. Nu lăsați copilul singur în spital. Chemați salvarea, dacă e necesar, sunt obligați să vă acorde ajutor pe loc, apoi decideți ce faceți mai departe.

După ce rezolvați problema de sănătate a copilului, mergeți la Poliție și depuneți reclamație, sunt obligați să facă cercetări. Vorbiți cu un avocat și depuneți plângere penală împotriva cadrelor medicale. Dacă nu aveți avocat, îmi scrieți mie la printesa @ printesaurbana.ro și vă pun eu în legătură cu un avocat care vă poate ajuta pe gratis. Scrieți și către Avocatul Poporului, găsiți formularul pe www.avp.ro, îl completați și îl trimiteți online pe avp@avp.ro. Nu lăsați lucrurile așa, pentru că iată ce se întâmplă când oamenii nu își cunosc drepturile și nu luptă pentru ele: sute de copii rămân cu sechele pe viață, vor face pe ei când vor vedea medici sau spitale, vor avea coșmaruri și probleme de adaptare ani la rând. Faceți reclamație, dacă se vor aduna suficiente, acești oameni care își bat joc cu bună știință de copiii noștri nu vor mai avea loc în sistem, ci în pușcărie. Nu există dovezi până în acest moment, pentru că nu au fost depuse reclamații, iar părinților care sunt internați cu copiii li se interzice accesul cu telefonul mobil (din motive evidente), așa că nu există filmări, poze, îmregistrări. Toată lumea știe, nimeni nu îi dă pe mâna justiției.

Acești ne-oameni (că animale nu îi pot numi, animalele nu ar face niciodată așa ceva cu puii lor) care nu permit accesul părinților în spital ca nu cumva să le deranjeze „bunele metode” de umilire a unor copii bolnavi, disperați, speriați, nu au scuza lipsei de fonduri și de personal. Te porți ca un nemernic pentru că ești un nemernic sadic, căruia îi place să chinuiască pui de om de câteva luni. Nu ai ce căuta în apropierea copiilor mici, de care mai ești și plătit să ai grijă. Locul tău este la închisoare. Nu ți s-a întâmplat nimic încă, pentru că oamenii nu vorbesc, nu depun plângeri, pentru că sunt speriați că dacă o vor face, data viitoare când vor ajunge la spital cu copilul, tot pe mâinile tale de sadic vor ajunge și le vei refuza actul medical din răzbunare (știm deja că nu îți pasă de lege, că nu ai suflet, deci ești capabil de orice), iar viața copilul e mai presus de orice, așa că bagă capul în pământ, speră să uite și alte sute de copii bolnavi încap pe mâinile tale. Asta nu poate să mai continue.

Public mai jos câteva dintre poveștile de groază ale unor copii care au fost abuzați în Secția de Infecțioase din cadrul Spitalului de Pediatrie Sibiu, numit și Luther. Ele au ajuns la mine cu acordul părinților, dacă voi primi și altele, le voi publica și pe acelea. Citiți și vă îngroziți. dacă ați pățit și voi, la Sibiu sau oriunde, mergeți la Poliție acum, cel târziu mâine dimineață. Să se adune zeci, dacă nu sute de reclamații, să curgă anchete, să înceapă procese, să se facă Schimbarea. Salvați Copiii, care m-a sprijinit cu informațiile de la începutul articolului, a început deja demersurile către Ministerul Sănătății, pentru a remedia situația dramatică de la Sibiu. Le mulțumesc pentru răspunsul prompt, multumesc, George Roman, pentru explicații și sfaturi.

Dana povestește: Se întâmpla în 2014, Denis avea 1,6 ani, diagnosticat cu rotavirus. L-a consultat dr. de gardă, a confirmat internarea și a chemat o asistentă să îi aducă pijamale copilului și să îl ducă sus. Deși plângeam și eu și soțul (eram la un pas de leșin), dr. nu s-a lăsat înduplecat… Nu putem să vă internăm și punct. A venit asistenta, copilul mă trăgea de haine/păr/tot ce putea, doar să nu îl las din brațe, l-a luat asistenta și l-a dus în salon. Au urmat cinci zile de coșmar, care ne-au marcat pe toți trei. Plângeam zi și noapte la gândul că copilul meu adoarme plângând, se trezește plângând, iar eu nu pot să îl alin. Mergeam zilnic la vizită, îl auzeam de la poartă spitalului cum urlă. Auzeam de fiecare dată același lucru: „nu el plânge, e alt copil”. Pe naiba, o mamă își recunoaște copilul dintr-un milion! L-am văzut o singură dată, ptr 5 secunde, stăteam ascunsă în boscheți, iar o asistentă l-a dus la geam, i-am văzut doar fruntea și cred că a fost singura dată când a fost dezlegat și ridicat din pătuț în cele 5 zile. În ziua externării, așteptam jos la scări să coboare asistenta cu el. Când m-a văzut, se smucea din brațele asistenței să sară la mine. Plângea… răgușit, de fericire, de revoltă, de ușurare, un plâns aparte care îmi răsună și acum în cap. Nu credeam că un copil poate avea atâta forță în brațe. Pe drum am constatat că nu poate sta pe picioare, pur și simplu cădea, avea mușchii atrofiați. Acasă am observat urme de legături la mâini, jeg lipicios între degete și sub unghii, mirosea de îți venea să vomiți, deși cei din spital m-au asigurat că l-au spălat zilnic, nu avea voce, era tare speriat, nu își ochii de pe noi, să nu cumva să dispărem, seara când am stins becul să ne culcăm, a început urle: „nuuu…” Foarte mult timp dormea doar cu mine de mână, se trezea speriat când mă întorceam de pe o parte pe cealaltă.

Iulia povestește: Acum o lună am avut și eu fetița de 1 an și 3 luni internată acolo, nu au vrut sub nici o formă să mă lase cu ea, au spus că este mare și nu au locuri pt mămici, atunci i-am spus că nu am nevoie de loc, stau în picioare lângă pătuț, doar să fiu lângă ea. Nimic. Doar mămicile care alăptează până la 9 luni au voie, în rest nu. Am plecat acasă. Eram distrusă. Mi-a tinut-o acolo de luni dimineață până joi la amiază… În timpul acesta mergeam ziua la 11 la vizită și să vb cu Dr., care spunea că este bine, mănâncă, bea lichide, este înspre bine… Joi când m-am dus după ea nu mai era fetița mea: era răgușită de cât o fi plâns, mirosea fff urât, avea o vânătaie la cap de cum au ținut-o legată de pătuț și s-a zbătut, plus că era speriată, nu voia la nimeni decât la mine în brațe. Când am ajuns acasă am avut marile surprize: era opărită la fund, nu mai mânca, nu bea nimic, era disperată. Nici pe soțul meu nu îl privea, așa îi era de frică, cum se apropia cineva de ea, începea să plângă. Nu mai știa nici să meargă sau să stea pe picioare.

Teodora povestește: Băiețelul meu în vârstă de 1 an și 1 lua, alăptat, a fost internat singur la boli infecțioase. Medicii de acolo mi-au spus că oricum nu are rost să mai alăptez. Că nu e sănătos pentru copil, la vârsta asta. A fost imposibil să îi pot convinge să mă interneze și pe mine împreună cu el. Nu au fost de niciun folos intervențiile, cunoștințele, telefoanele date și alte “românisme”. L-am vizitat de 2 ori în 4 zile și nu voi uită niciodată privirea lui, un amestec de disperare și reproș, în momentul în care l-au luat de lângă mine. L-am luat acasă, după 4 zile, răgușit. Probail a plâns mult. Avea urme la mânuțe de la cum a fost legat, probabil, de pătuț, pentru a putea primi perfuzia. Îmi mai amintesc cât de mult își dorea să mănânce banane, când a ajuns acasă. A văzut fructieră cu banane și a început să zbiere. A fost tare fericit când i-am dat o banană. Cred că în salon erau undeva banane pe care le vedea, dar nu avea acces la ele. Câteva zile mi-a cerut tot banane, și i-am dat. Și l-am ținut în brațe, mult. Zi și noapte. Când l-am luat acasă și i-am povestit asistenței că băiețelul știe să meargă și să vorbească puțin, s-a mirat. În 4 zile ei nu și-au dat seamă că știe să meargă și să vorbească. După ce a trecut un an, l-am întrebat dacă își amintește că a fost la spital. Nu credeam că își amintește, nici nu credeam că mai știe ce înseamnă cuvântul spital. S-a uitat lung la mine, a făcut o față serioasă, și mi-a spus că da, își amintește. Și l-am întrebat ce a făcut el acolo, la spital. Iar răspunsul a fost simplu: “Am plans”.

Roxana povestește: Ajungem la urgență, iar acolo temerile mi-au fost confirmate, era rotavirus. Dumnezeu mi-a ascultat rugile și i-a luminat mintea domnului doctor, m-au internat cu ea. Ceea ce m-a marcat a fost privirea în care se putea citi o tristețe infinită a băietelului din pătutul alăturat. Era un copil frumos, cu părul cârlionțat blonduț, cu niște ochi mari negri. Luni dimineată plânsetul unui copil mă trezește din somn, ușa salonului se deschide larg, este adus un alt pătuț. Copilul continuă să plangă, ghemuit într-un colț, să-și strige mămica. Încerc să vorbesc cu el, să-l întreb cum îl cheamă, să îi propun să fim prieteni, era ca și când nu existăm. Am început să-i cânt, printre lacrimi își face apariția un zâmbet timid, am înțeles atunci că îmi dă o șansă. În orele ce au urmat lacrimile au fost urmate de reprize de somn, probabil somnul era portița lui de uitare. Mă uităm la el și mă simțeam neputincioasă, vinovată pentru suferința lui, nu mi se părea corect că fetița mea să mă aibă langă ea, iar el să fie singur. Se vede că e un copil iubit care-și adoră mămica pentru că lacrimile i-au secat, iar vocea i-a răgușit strigând-o. Ce e cel mai dureros este, însă, nepăsarea care plutește acolo. Stau și acum,, după aproximativ o lună, să încerc să înțeleg, dar este peste puterile mele. „Da’ mai taci odată că m-ai înnebunit!” replicile doamnelor către un copil care duce dorul mamei. „Needucatule, prostule” sunt apelativele pe câte le primește un copil care refuză să mănânce. Își poate cineva imagina ce simțeam eu când îmi alăptam fetița, iar el plângea, arăta cu degetul și repeta obsesiv „țiți, țiți!”? În acel moment preferam sa plângă a mea decât sa îl mai aud pe el. Își poate imagina cineva cum e sa îl auzi ca cere ceai, iar mie mi s-a interzis să îi mai dau? Dumnezeule, copilului îi era sete, iar lor nu le păsa!

Cerasela povestește: Am avut băiețelul internat acolo 2 zile, apoi l-am scos pe semnătura, l-am scos traumatizat, când mi l-a adus să îl iau acasă, copilul meu parcă era pe altă planetă. Îi spuneam să vină la mine și se uita în sus cu ochii roșii, răgușit și cu mucii uscați la nas, nu mi-a venit să cred ce văd, ca să nu mai zic că am venit acasă și se trezea noaptea și plângea dădea din mâini și din picioare de efectiv nu știam ce să îi mai fac, plângeam de mila lui, plus că atunci când vedea că sting becul urlă cât îl ținea gura, trebuia să îl culc cu becul aprins.

Claudia povestește: Merg acolo și îl consulta și îmi zice că „îi PUȚIN deshidratat” și că trebuie internat, dar fără mine. Și i-am zis că așa ceva nu se poate, le-am rugat frumos dacă îi poate face ceva, o perfuzie sau un medicament, după ceva timp au fost de acord să îi facă o perfuzie și că să ies afară până îi bagă perfuzia în mănută, am zis că să nu le zic nimic numai să îl facă bine. Am ieșit și copilul a început să plangă după mine de numa (și acum îmi vine să plâng ) și am intrat peste ele că nu mai terminau odată și au început să urle și la mine și la băiat. Atunci a început spectacolul: le-am zis să îmi vorbească frumos, că eu așa le-am vorbit și atunci a lăsat tonul mai moale, dar plângea copilul de numa și îmi zicea că îl doare, la care răspunsul lor CĂTRE BĂIAT DE FAȚĂ CU MINE a fost „ce tot urli bă atât că nu te doare nimic mai taci din gură”.Pur și simplu am luat foc. În secundă doi le-am zis să îi dea aia jos că eu plec de acolo cu el, și m-au făcut nebună, iresponsabilă, că vreau să îmi omor copilul, că mă doare în cur de el etc”.

Știu. Groaznic. Fără cuvinte.

O să mai scriu despre asta, o să scriu mult despre asta. Aștept și alte povești de la părinți, aștept răspunsul ministerului legat de întreaga afacere, aștept să se implice presa, televiziunile, dar mai ales vă rog să nu mai acceptați voi așa ceva. Le sunteți complici! Voi îi țineți acolo, voi le dați salarii și le umpleți buzunarele ca să ne terorizeze copiii! Depuneți plângere la poliție, depuneți plângere penală! Haideți să-i scoatem din spital și să-i băgăm la pușcărie pe acești sadici fără suflet care ar trebui să ne îngrijească copiii!

p11149744_830680153652202_3864225838905223717_o

sursa foto: copil abuzat via shutterstock.com

Pin It

141 Comments

  • Gabriela spune:

    Doamne fereste! Nu am putere sa citesc toate marturiile! Chiar ar trebui sa faca reclamatii parintii!

    • CR/ST/AN spune:

      Sibiul este un oras mic, de aproximativ 200.000 de locuitori, si imi este greu sa cred ca nu se stia de aceste orori, adica copiii procurorilor, ai politistilor, ai judecatorilor, ai membrilor din Consiliul Local, functionarilor din Prefectura etc unde se tratau? Nu la spitalul de pediatrie?

      Pina la urma ei, sibienii si-au ales conducatorii, KWJ a fost primar 12 ani.

      Eu cred ca se stia foarte bine ce se intimpla si nimeni nu a facut nimic, este o mare si alunecoasa complicitate intre toti cei ce sunt „de stat”, in special in orasele mici unde se cunosc intre ei, sunt veri, frati, neamuri, colegi de generala si uite asa se perpetueaza dispretul total fata de fiintele umane, instaurat in anii 50. Timpul trece,iar greau mostenire este perfect vie si functionala, zdrobeste destine in voiosie.

      Oricum, ma bucur ca fata hada a realitatii din .RO este revelata cu marturii si cunoscuta si de cei mai tineri; sa speram ca acest demers nu va ramine doar o postare pe blog.

      • nicku spune:

        Sa fim seriosi. Se vede clar ce fel de primar a fost KWI, mai mult lipsa decit prezent. Orasul este mai mult laudat decit e in realitate. Are noroc cu citeva multinationale care ofera salarii occidentale , in rest nimic.
        Cit despre rele tratamente aplicate minorilor in spitale, ma mir ca Politia sta cu capul in pamint si tace. Ce femeie poti fi sa legi un copil de 18 luni de pat? cint acea fiinta plapinda depinde 100 % de parinti . Acele specimene zise si asistente/doctorite nu se pot numi femei.

    • Ana spune:

      Buna tuturor! Sunt medic pediatru in SUA si nici nu pot citi toate aceste detalii, mi se face greata si groaza!!! Asa ceva este intolerabil, sfideaza normalul si orice drept elementar al pacientului (copil si parinte, in aceste cazuri)!!! Dragi romani si romance, cereti-va drepturile, puneti piciorul in prag, bateti la usi, depuneti reclamatii la politie, faceti orice e necesar sa stopati asemenea atrocitati! Orice mama trebuie sa in spital cu puiul ei! Plang si tastez, si sper ca daca voi toti spuneti „Asa nu mai merge, nu se mai poate!”, lucrurile se vor schimba. Doctorii si asistentele nu sunt zei, sunt oameni care ar trebui sa isi faca datoria cu seriozitate si umanitate. Eu in fiecare copil de care am grija la spital imi vad copiii mei, vorbesc cu parintii la fel cum as vrea sa mi se vorbeasca mie ca parinte, seara cand ma culc vreau sa fiu impacata ca m-am gandit destul, si am pus toata energia mentala (si de multe ori sufleteasca) in toate cazurile vazute. O particica din sufletul meu merge in fiecare intalnire cu pacientii mei. Si vreau sa va spun ca se poate, nu e greu, e minunat. Si copiii vostri trebuie sa primeasca atentia cuvenita in spital sau clinica, fara nicio scuza. Si inca ceva, cunoasteti-va drepturile legale, si luptati pt ele.

    • ada spune:

      cutremurator acest articol!si eu sunt mama dar nu as putea accepta asa ceva
      totusi,se pare ca s-a intervenit in acesata problema
      cititi aici

      http://www.oradesibiu.ro/2016/04/29/spitalul-de-pediatrie-din-sibiu-reactioneaza-in-urma-revoltei-mamicilor-ce-schimbari-se-fac/

  • Andra spune:

    Sunt impietrita. Nu am alte cuvinte. TREBUIE sa facem ceva.

  • dojo spune:

    Am citit totul. Omul din mine spune ca sunt fabulatii, pentru ca nu poti ca OM sa accepti asa ceva, sa accepti ca exista alti oameni (unii chiar parinti) care isi pot bate joc de niste suflete nevinovate in halul asta.

    Dar stiu ca nu sunt fabulatii.

    Asa cum nu sunt nici fimele in care educatorii isi bat si batjocoresc copilasii de care se presupune ca trebuie sa aiba rabdare.

    Nu exista epitete pentru asemenea bipezi, nici macar un animal nu e in stare de o asemenea cruzime fata de niste copii nevinovati.

    Scrie, Ioana, scrie.

    Si voi, mamicilor, care ati trecut cu puii vostri prin asemenea tragedii, scrieti-i aici si dati-i materiale.

    Eu de aici nu pot face mult, dar voi populariza cat se poate asemenea articole.

    Este important sa stim cu totii ca avem DREPTUL LEGAL de a sta cu copilul nostru in spital. Am stat cu fiica mea, la Turcanu (Timisoara), cand avea 2 luni, pentru niste investigatii. Am ‘dormit’ pe un scaun, dar am stat cu ea. Nici nu s-a pus problema sa nu am dreptul asta, doar m-au anuntat ca nu exista paturi la nou-nascuti. Dar a fost OK.

    Personalul s-a purtat bine si cu fata si cu mine, deci nu ma pot plange.

    Asta insa nu inseamna ca nu exista monstrii astia despre care scrieti voi, care si-au uitat orice urma de umanitate si de bun simt.

  • Maria spune:

    Nu mă pot opri din plâns…
    Problema cea mai mare e faptul că părinții nu sunt informați… deşi trăim în „era liberei informații”. Ar trebui să ştie că nici o instituție, autoritate sau persoană nu poate abuza de un copil fără să fie tras la răspundere (căci legea româneasca aici e prezentă incriminând astfel de comportamente).
    Există alte spitale… alți doctori… chiar dacă sunt in alte oraşe.
    Infiorător! Bieții copilaşi.

  • Ania spune:

    Sunt un fost copil internat fara mama lui! Acum sint adult ! Dar nu voi uita niciodata traumele acelea!!
    Eu am facut convulsie febrila la 9 ani! Am stat 2 aapt in spital fara mama! Ziua era mai bine! Noaptea era rau! Mama a dat bani in stanga si in dreapta sa poata sta mai mult de 1 ora pe zi cu mine! Uneori o lasau alteori nu!
    Scaparea mea era ca stiam sa citesc si le citeam si celorlalti copii povesti!
    Im amintesc de o fetita mica ( aprox 1 an) internata singura im salonil meu! Era asa de dragalasa si de iubitoare incat o luam mereu din patut si ma jucam cu ea!
    La un moment dat au internat in acelas salon o fata cu grave probl psihice!cred ca avera vreo 12 ani Ziua intreaga era sedata si noaptea era agitata , striga! Imi amintesc ce frica imi era sa nu ma omoare in somn!
    Nu stiu cum internau copii mici de 1 an in acelas salon cu cei mari ! Si cu probl psihice! Dar asa era inainte de revolutie! Credeam ca toate acestea au incetat !
    Cand am devenit mama m- am lovit de aceeasi nesimtire , inconstienta si rautate din partea sistemului sanitar!
    A

    • ioana m spune:

      si eu am fost internatain anii 80 fara mama. legata de pat, pisata toata si neschimbata cu zilele, nu-mi aduc aminte f clar cum s-au purtat cu mine. imi aduc aminte cand a venit mama si am vazut-o in usa, am inceput sa tip la ea, o asistenta a grabit-o afara si mi-a zis ca nu era mama, nu am vazut bine. era mama, saraca de ea si saraca de mine!
      acum am 32 de ani, atunci aveam 4 si tot imi aduc aminte si retraiesc unele momente.

      ceea ce nu inteleg este cum poate un om sa se poarte urat cu un copil! efectiv este peste puterea mea de intelegere cum poti sa maltratezi un copil, bai, un copiiiil! sa tipi la el, sa ii vorbesti urat, sa il bruschezi! si ne mai miram ca in istorie au existat genociduri…

  • Marina spune:

    Cumnata mea are peste 40 de ani si este cea mai dificila persoana pe care o cunosc. Tot restul familiei noastre numeroase are dificultati in relationarea cu ea. E o persoana careia ii sare tandara usor, poate rade usor, poate plange usor. are o instabilitate emotionala care nu prea ii permite sa fie agreabila. Sunt catvea saptamani de cand mi-a povestit cum la putin peste 2 ani parintii ei au adus-o la un spital din Bucuresti pt a ii trata o infectie recurenta. A fost oprita in spital timp de cateva saptamani spunandu-i-se ca mama ei a lasat-o acolo pt ca nu a fost fetita cuminte. Sunt lucruri pe care si le aminteste cu mare claritate chiar si acum si din cauza carora a facut terapie si si-a reorientat cariera din contabilitate catre psihologie, la 30 si ceva de ani. Unele lucruri nu se vindeca niciodata. Sa ne dea Dumnezeu forta si intelepciune sa ne aparam copiii de lipsa noastra.

    • Mia spune:

      Si eu am fost internata singura cand aveam 4 ani si am facut hepatita. Am amintiri clare care ma infioara si acum. Am fost bruscata de o doamna cu care trebuia sa stau in pat. Am vazut lucruri care m-au traumatizat pe viata. Cand veneau parintii sa ma viziteze la o ferestra cu plasa de sarma plangeam in hohote si ei la fel.

  • Copila blonda spune:

    Cum spuneam, Ioana, doar frica de procese și tribunale mai poate face o ordine în sistemul medical românesc.
    Să ne bazăm pe bunul simț al omului e o greșeală gravă.

  • dia spune:

    Scenele astea par desprinse din orfelinatele din Romania pe care le-au gasit cei din vest dupa revoluție..
    Mie imi vine foarte greu sa cred ca asemenea lucruri se petrec sub ochii doctorilor.. Puteți spune ce vreți, dar eu una nu cred ca acei copilași sunt legati de pat si cu leucoplast la gura! Ioana, doar o singura mama din cele ce au scris a reușit sa se interneze cu copilul la spitalul respectiv si nu menționează nimic despre copii legati de pat si cu leucoplast la gura.. Nu stiu motivul pentru care nu se permite parinților sa se interneze împreuna cu copiii cand asa prevede legea.. Dar sa asumi ca doctorii fac acest lucru ca sa poată ei umili si provoca suferința copiilor mi se pare foarte aiurea, sa instigi asa. Motivul tine probabil de ceva birocrație cretina, dar de ce sa nu ii scoatem pe nenorociții de medici in prim plan? Modul prin care o asemenea situație se rezolva e sa rămână părinții cu copiii in spital. Un copil bolnav si speriat care nu are părinții lângă el poate tipa si plânge ore in șir pana la extenuare fara nici o metoda de a fi oprit. E normal ca dupa 3 zile de plâns încontinuu copilul sa fie absolut extenuat si sa „regreseze” temporar. Sa le spui sa tacă si sa ii înjuri e deplorabil, da. Ai scris ca infirmierele si asistentele lovesc copiii. Din nou, pe ce te bazezi cu afirmația aceasta? Nu înțeleg de ce părinții nu au vizitat copiii? Nu sunt lăsați fiind secție de infecțioase? Cu măsuri de precauție nu vad problema. Primele 2 mame nu si-au vazut copiii pe toată durata spitalizării.
    De multe ori ai inițiative demne de laudat cum poate e si asta daca intr-adevăr e adevarata, dar imi pare rau de părțile subiective pe care le-ai adăugat si noroiul pe care il împrăștii asupra medicilor( a tuturor de pe secția respectiva?) cu interpretarea pe care o dai ti cazului

    • Printesa Urbana spune:

      Nu am adaugat nimic de la mine, doar am.rezumat povestile pe care le-am primit. Nu am nici un motiv sa banuiesc ca sunt minciuni.

      • anghel spune:

        crede si nu cerceta uneori e bine dar intereseaza -te si din alte surse e la fel ca chestia cu masina neagra toata lumea o cunoaste nimeni nu a vazut-o.

      • maria spune:

        buna parinti ,care a-ti avut mai mult noroc dacat noi ,sant mama lui MIHAI ,diagnosticat si tratat gresit in spitalul de Pediatrie ,cand m-am internat mi s-a luat dreptul de mama ,copilul statea in Terapie Intensiva iar eu in curte ,in fata usii ,NU am avut voie sa stau langa copilul meu ,sa-l alaptez la cerere , sa respect programul impus de ” ele ‘ adica din 3 in 3 ore ,iar in rest copilul plangea de foame pana adormea ,ca sa nu imi mai pot vedea copilul pe geam in prima noapte asistenta Gabriela si Anca au pus saltele in geam ….dupa doua saptamani de chin am plecat cu copilul in COSCIUG …..dragu lu mama ma arde sufletul de dorul tau …pe MALPRAXIS SIBIU GASITI POVESTEA NOASTRA …TREBUIE FACUTA DREPTATE

    • Silvana spune:

      Buna, sunt din Sibiu si iti inteleg scepticismul, fiindca o minte de om normal nu poate concepe ca asa ceva e adevarat. „Trebuie sa fie macar inflorite povestile, fiindca altfel lumea in care traim ar fi prea mizerabila.” Din pacate, nu sunt inflorite. E adevarat ca nu ar fi nicio problema in a vedea copiii cu masuri de precautie, la fel cum nu ar fi nicio problema sa ai telefonul la tine, ca doar daca aduci virusuri le poti aduce la fel de bine si pe haine, nu e cu nimic mai special telefonul. Dar, totusi, asa se intampla lucrurile. In Sibiu e un grup facebook al mamelor, de 3 ani de cand sunt si eu mama citesc acolo constant povesti de groaza din categoria asta. Am avut indoielile tale, am fost curioasa si am studiat profilul mamelor care le-au postat, le-am vazut alte postari… Sunt oameni de incredere, care isi iubesc copiii ca si noi si care au trecut prin infern cum am fi trecut si noi. Sunt prea multe si prea constant ca sa nu fie adevarate. Stiu ca e greu de crezut, dar din pacate acesta e adevarul. Am mai vazut undeva argumentul ca daca ar fi fost adevarat nu se poate ca toti parintii din Sibiu sa nu fie informati. Nu, nu se poate. S-au mai facut demersuri, s-a incercat un dialog cu spitalul, dar pana la urma nu stii ce e in sufletul unui parinte care trece prin asa ceva. Cat copilul e internat, cred ca esti doar cu gandul acolo, prea indurerat sa mai gandesti altceva. Iar cand iese, traumatizat si insetat dupa tine, i te dedici cu totul lui si nu vrei decat sa uiti, sa te intorci la viata ta si la copilul tau de dinainte de spital. Nu ii poti judeca pentru asta. Dar ii putem sustine acum, ca s-au mobilizat. Ca ne-am mobilizat. Sibiul este orasul meu si il iubesc, iar asta e o buba urata a lui pe care imi doresc sa o vindecam impreuna. Pentru copiii nostri si pentru toti copiii care ar putea ajunge vreodata in aceasta situatie.

    • daneza spune:

      Wow! Exista cineva care nu are idee despre scene din spectrul foarte-neplacute-spre-de-groaza din spitalele si clinicile romanesti! Si daca le-ar vedea, pariu ca ar zice ca olteanul cand a vazut girafa: asa ceva nu exista! Sa fie oare cineva care e „de-al casei” medicale? Hmmm … Nu cred, mai, nu se poate! Poate doar n-o fi fost niciodata, sa zicem, la un control ginecologic la un cabinet oarecare din sistemul de stat … Ia incercati!

      • Eliza spune:

        Oh, asta cu controlul ginecologic chiar mi-o amintesc. Aveam 12 ani si eram la spitalul de copii. A fost o experienta foarte traumatizanta.

    • Delia spune:

      Sunt din Sibiu si nepotul meu si fata unei prieteni bune au fost internati la contagioase in Sibiu fara mama. Si da au fost legati de pat si pusa sticla de lapte spijinita de marginea patul si copila urla de foame pt ca nu ajungea la sticla, avand manutele legate. Asa a gasito mama ei cand a fost lasata sa vada copila printr-un geam. Nepotul meu a avut scarlatina si a stat in spital o saptamana singur la 3 ani si parintii stateau pe strada cu speranta sa isi vada macar la geam copilul. Nu au fost lasati deloc sa il viziteze. DA! Sunt niste nemernici cei de acolo! De la femeia de servici pana la cel mai inalt medic!
      Acum locuiesc in Germania si vara trecuta am fost in Sibiu cu copilul. A facut febra 40 si am fost la urgenta, au vb cu mine ca cu ultimul om pt ca am indraznit sa refuz sa il imobilizeze ele pe copil sa ii ia sange. Am zis ca il tin eu. Si da am facut circa acolo pt ca se poate si altfel. Pana la urma mi-au dat bilet de internare la pediatrie si am mers pt ca dupa spusele lor copilul era suspect de meningita. M-au internat si pe mine ca altfel nu il lasam. Am stat 3 zile acolo sa asteptam rezultatele analizelor. Exudatul nu se poate face decat dimineata si au nevoie de n zile sa vina rezultatul- in Germania il face si medicul pediatrul in cabinet pe loc! A reiesit ca copilul a avut o viroza si chiar doctorita mi-a spus ca a primit antibioticul degeaba. Acum la conditiile din spital: spitalul e o puscarie! Mi-au luat copilul din brate sa ii ia sange, singur in camera de tratament.Eu la usa plangeam de mila lui, cat urla saracul. L-au adus inapoi vanat pe maini! Oase nu puteau sa ma lase sa il tin eu in brate si sa ii ia sange? Fara urlete si chin? Cat timp am stat acolo nu a putut nimeni sa ne viziteze, mie nu mi-au dat in 3 zile nimic de mancare si nici nu avea voie nimeni sa imi aduca ceva. Eu aveam voie sa ies dar cu cine sa las copilul? Cand dormea mergeam la chioscul din afara spitalului sa imi cumpar apa si biscuiti. Odata ca eram la mansarda am luat liftul sa ajung mai repede la copil si s-a rastit femeia de servici la mine ca nu am voie cu liftul sa fac miscare pe scari si sa nu ma mai plimb atat ca fac urme pe jos. Sincer mi se pare strigator la cer! Am platit 100 ron pe noapte! Din aceasta cauza eu nu o sa ma mai intorci niciodata sa traiesc in Romania. Mamici se poate si altfel! Ridicati capul si vocea in fata lor pt ca si ei sunt oamenii ca si noi, nu sunt Dumnezei asa cum se cred!

    • Nico spune:

      Este sectie de infectioase,acesta ar fi un motiv pt care mama nu e internata(desi ea e in contact cu copilul pana la momentul internarii).Apoi lipsa de spatiu/paturi desi mamicile spun ca mereu erau paturi libere.

      Mamicile care s au internat cu copiii au fost mai „infipte” si si au cunoscut drepturile.Celelalte s au resemnat si nici macar nu au depua reclamatie.
      Problema spitalului din sb e veche in 2012 a mai avut loc un scandal.

      Avem un membru reprez al unui ONG care fave parte din comisia spitalului(dupa 2012) dar care „ae loveste” de regulile interne ale lor.

      Ceea ce se intampla e un abuz, minorul tb insotit de adult.

      Sunt sute de cazuri ca acestea pe care le am tot citit de a lungul anilor dar mamicile nu depun reclamatie de frica ca ajung din nou acolo :(.

      E f complex totul…
      Probe nu exista pt ca eati mai rau ca la inchisoare acolo.

      • Luminita spune:

        Am citit cu stupoare si revolta aceste marturii. Daca una din 5 mamici ar fi depus plangeri, sesizari la politie, pentru rele tratamente ( cu pozele vanatailor sau semnelor) s-ar fi facut pana la urma ceva. Daca stati si doar va plangeti NU SE VA SCHIMBA NIMIC. Exista presa si televiziuni care ar face posibila deschiderea unor anchete. Vorbiti cu avocati nu stati pentru ca este groaznic ce se intampla !

    • Andreea spune:

      Dia…mai bine taci.
      habar nu ai ce ,,animale,, exista!!!
      mergi mai departe..treci de acest post pt ca vad ca esti pe langa el.

    • Joy spune:

      Asa ceva se intampla si in Bucuresti, am trăit asta cu bebe de trei săptămâni internat la ATI pentru 2 săptămâni, fără mine, cu vizita de 15 minute/zi. M-au trimis acasa, ca nu se fac internari daca ai copilul la Terapie intensiva, si i-am crezut. Am dormit pe hol, in fata ATI, prin cate un salon gol cand aveam noroc. Am dat spagi intr-una, sa îmi spună asistentele daca e bine, sa-l spele, sa-l schimbe si tot iritat, carne vie, l-am luat de acolo…
      Am văzut cum urlau la copii mai mari, care plângeau dupa parinti… Era o asistenta care avea fetita de 5 ani, căzuse de la etaj, era…of…numai oase rupte, mazilar rupt, si se ruga de doctori si de asistente sa o lase sa stea cu fata, nu stiau daca supravietuieste, si nu au vrut sa o lase!
      Putere sa schimbi ceva? Eram fericita ca traieste, ca încă ma mai pot tine pe picioare si ca mergem acasa. Nici nu am stiut ca am alte drepturi, dar nici nu puteam sa-l iau de acolo ca nu aveam unde sa-l duc…
      Am vrea sa fie inventii, sa nu fie cruda si trista realitate…

    • corina spune:

      esti cadru medical, asa-i? Altfel nu ai avea curaj sa scri ce ai scris. Ori traiesti pe nori roz si pufosi, undeva intr-o lume de basm, ori nu cunosti/nu ai fost pusa in situatia respectiva. Eu zic sa mai cercetezi putin, apoi sa sari sa scri ca Ioana exagereaza. Te rog, fa un bine umanitatii si informeaza-te.

  • Rallu spune:

    Doamne!! Recunosc, nu pot citi tot ce ai rezumat acolo…pur si simplu e peste puterile mele…DAR FELICITARI pentru initiativa si tarie. Nu as mai fi om cateva zile daca as lectura tot. O poveste este suficienta pentru mine dar ca sa poti ajuta trebuie sa cunosti multe detalii…BRAVO! Am fost internata cu copilul in spital, intr-un orasel mic dar m-au lasat sa stau cu el si in salon aveam o mamica cu un copil de 5 ani. Deci, se poate. Credeam ca tot ceea ce ai povestit tu aici se intampla doar in comunism…inca mai exista regula asta idioata?!? Voi salva articolul asta!!! E unul dintre cele mai utile pe care le-am citit aici!!!

  • Nicole spune:

    DIA, nu-ti doresc sa treci prin cumplitele suferinte ale copilasilor si ale parintilor, dar mai ales ale micutilor care raman cu sechele.

    Sunt din Sibiu, iar in drumul meu spre facultate in perioada 2002-2006 treceam zilnic prin fata Spitalului de Boli Infectioase, zilnic vedeam parintii ascunsi dupa gardul de sarma sau tufisuri si se uitau la etaj la geam, dupa copilasi. Micutii nu stiau ca jos, ascunsi, parintii se uita la ei, vi se pare normal una ca asta? Mie nu.

    Ce a scris Ioana si au povestit mamicile nu-s povesti, nu-s inflorituri, e pura realitate. Nu le-as dori nici celui mai insensibil om sa treaca prin asta.

    Si da medicii, asistentele, infiermierele se preteaza la asa ceva, verisoara mea internata acolo a povestit ca a fost legata, certata, umilita, era suficient de mare sa spuna prin ce a trecut. Alt spital, alta sectie, alt an (2014) am patit sa fiu insultata ca venele mele se spargeau, adult fiind mi se parea inuman, apai pentru un biet copil.

    Asa ca nu-s minciuni, e purul adevar. Parintii nu-si cunosc drepturile, poate financiar nu stau prea bine sa-si permita luxul unui spital privat, care oricum lipseste in Sibiu.

    Cine se indoieste de realitatea intamplarilor de la Spitalul din Sibiu, nu le doresc decat sa ajunga acolo…

    Sa dea Dumnezeu ca toti vinovatii, fie ei doctorii salvatori, etc. sa plateasca pentru faptele lor.

    Multumim Ioana pentru implicare.

    • feedback spune:

      ” Nu le-as dori nici celui mai insensibil om sa treaca prin asta.”

      „Cine se indoieste de realitatea intamplarilor de la Spitalul din Sibiu, nu le doresc decat sa ajunga acolo…”

      Indoiala poate sa nu aiba o sursa obligat rautacioasa, pur si simplu poate fi greu sa crezi/ sa imaginezi/ sa constientizezi ca exista asa oameni, asa tratamente, insa o astfel de dorinta, ca cea exprimata de tine… e… urata, desi mai sus cu cateva randuri spuneai ca nu doresti asta nici celui mai insensibil om.

      • Nicole spune:

        Da am fost rautacioasa, inca sunt pentru ca lumea e nedreapta si cei care platesc sunt doar niste copilasi care nu au gresit cu nimic.Imi cer scuze, nu vreau sa jignesc pe nimeni dar DIA spunea „imi pare rau de părțile subiective pe care le-ai adăugat si noroiul pe care il împrăștii asupra medicilor( a tuturor de pe secția respectiva?) cu interpretarea pe care o dai ti cazului”.

        Nu arunca nimeni cu noroi, dar atata timp cat iti interzic un drept, acel medic merita nu doar „noroi” ci tot dispretul. Dar cateodata trebuie sa ne izbim de perete sa vedem realitatea.

        Din pacate stim cu totii in Romania cam la ce nivel sunt spitalele noastre, asa ca nu e loc de inflorit, e purul adevar, dar asa-s oamenii, vii cu dovezi dar ei se mai indoiesc. Tot respectul pentru medicii care isi duc juramantul cu verticalitate, cat despre ceilalti sa nu uite ca sunt in primul rand OAMENI. Privarea copilului de unul dintre parinti nu cred ca il ajuta in bunul mers al tratamentului si mai ales in acele momente.

        E strict parerea mea.
        Inca o data imi cer scuze daca am jignit pe cineva.

      • Oana spune:

        Ce mult va pasa de copii si de semenii dumneavoastra,incat stati sa dati feedback la „exprimari” !
        In loc sa faceti analiza pe text,mai bine informati-va,si dupa ce va dati seama ce se intampla acolo, rugati-va sa nu fiti nevoita sa ajungeti acolo vreodata cu copilul dumneavoastra.
        Doamne in ce lume traim??

        • feedback spune:

          Exprimarea nu ma interesa in context, dar genul asta de idee „daca nu ma crezi, s-ajungi si tu acolo” mi se pare urata. Nicole a inteles ce-am spus eu, eu am inteles ce-a spus ea. Dvs… ati inteles? 🙂

      • Cris spune:

        Eu zic sa nu te mai ofensezi atat, cadrele medicale din acel spital sunt sub orice critica, atat timp cat tolereaza abuzul asupra minorilor. Absolut toti, jeguri!!!

  • Dana spune:

    Eu am fost internata la 14 ani o saptamana fara mama, si fara drept de vizita (era spital de infectioase). Si acum imi aduc aminte ce greu a fost, desi toata lumea s-a purtat frumos cu mine si eu eram suficient de mare ca sa inteleg bine situatia si sa ma adaptez cum pot. Nu vreau sa imi imaginez ce inseamna asta pentru un copil mic, separat de mama, care nu intelege nimic si se simte abandonat. Marturisesc cu jena ca nu stiam ca legea imi permite internarea alaturi de copil pana la 14 ani. Asa ca multumesc pentru aceasta informatie si felicitari pentru aceasta initiativa, este cumplit ce se intamplampla in spitalele noastre. Si curaj parintilor care au fost de acord sa vorbeasca despre aceste abuzuri.

  • Ghiocel spune:

    Eu nu am putut citi si povestile parintilor, a fost prea mult pt mine numai descrierea printesei. E ingrozitor. Noi avem o fetita de 2 ani si pana acum ne-a ferit Dumnezeu de internari, nu am avut nicio problema cu ea. Dar stau si ma intreb, daca ar fi fost necesar sa o interneze, fara noi, daca as fi acceptat. Tind sa cred ca nu as fi acceptat, totusi..nu am stat niciodata noaptea fara ea.

  • Alina spune:

    Nici măcar in Galați-ul (și zic Galați pentru că am văzut ca nu sunt prima care se miră că aceste atrocități se întâmpla în Sibiu, un fel de „de la tine aveam pretenții”) de la sfârșitul anilor ’80 nu se întâmplau asemenea lucruri; da, asistentele ne furau mâncarea adusă cu greu de acasă de părinți, da, erau șoareci la baie (într-un spital de boli infecțioase), da, după ce îți recoltau sânge rămâneai cu vânătăi saptamâni întregi, dar copiii mici erau internați cu mama! Eu aveam 10 ani și eram singură (și dormeam cu o amărâta de lămâie in buzunarul pijamalei sa nu mi-o ia asistenta), dar îmi amintesc perfect că cel puțin copiii sub trei ani stăteau împreuna cu mama!

    • Liliana spune:

      Am un verisor care pentru ca avea 3 ani impliniti nu a putut fi internat impreuna cu mama la spitalul judetean din Braila. Nu este mai bine.

  • Cris spune:

    Dar ce sa iti lasi copilul internat, ca doar nu ti-l ia cu forta.

    daca sunt situatii care necesita internare, operatii etc. nu plec de acolo sub nici o forma, ce o sa fac ma dau afara din spital, cheama politia?

    Sunt slabi si reactionam ca atare in fata unei autoritati, ne pierdem cuvintele, reactiile si nu putem lupta.

  • Rodica spune:

    Ideea unui protest in strada poate avea unele rezultate. In 5 iunie sunt alegeri locale iar din cate stiu eu spitalul se subordoneaza Consiliului Local. De asemenea trebuie dati in judecata si cerute daune morale pentru raul facut parintilor si copiilor, poate asa se schimba ceva.

  • Aniela spune:

    Locuiesc in Bruxelles de trei ani, atunci cand s a imbolnavit copilul meu si a fost internat nici nu s a pus probema sa nu raman cu el. Fiecare salon din sectia de pediatrie continea patul pacientului si un pat pliant pt parinte. Inaintea fiecarei interventii personalul iti explica ce urmeaza sa faca copilului, scopul si toate detaliile si esti incurajat sa stai langa copilul tau in timpul lor(perfuzii,recoltat sange,etc). Tot in aceeasi sectie exista si o camera ds joaca pt pacienti. La anul ma voi intoarce in Romania si in nici un caz nu voi accepta alt tratament. Stiu ca va trebui sa ma lupt, sa intreb de multe ori. Dar stiind ca se poate altfel iti da putere sa ceri. Sa ceri din drepturile tale umane. Printesa esti extraordinara!!! Si noi suntem extraordinari! Sa ne schimbam atitudinea si sa ridicam capul!!!!

  • Maria spune:

    eu citesc si nu mi vine sa cred….aceste lucruri se intampla acum in romania? deci chiar nu pot crede ca se poate intampla asa ceva….si noi am avut baietelul internat in spital la 8 luni cu rotavirus si campylobacter( cei drept la privat), dar nici nu s a pus vreodata problema sa nu raman internata cu el…si nici la stat nu am auzit cazuri sa ramana copilasii singuri internati asa micuti…poate doar cei abandonati…greu de crezut….tin minte cand sora mea a fost operata la bucuresti prima data, avea 12 ani si a stat mama internata cu ea….si la 15 ani la fel….si era la grigore alexandrescu….greu de crezut….oricum eu nu mi as fi lasat copilasul singur mai ales asa micut……

    • Ana spune:

      Buna. Sunt o mamica din Sibiu, activa pe grupul Stop traumatizarii copiilor.
      Ceea ce se discuta acolo, din surse sigure:
      Mamicile nu se pot interna din lipsa de spatiu. Nu exista rezerve, se interneaza si doi copii intrun pat. Ei invoca acest motiv si daca nu-ti convine , iei copilul pe semnatura
      Doctorii sunt OK, ceea ce se ntampla este cauzata de asistente si infirmiere. Cand vin doctorii totul este ” mai calm”. Asistentele sunt Dumnezeii spitalului.
      Se leaga copiii pentru a nu-si scoate branula de perfuzie.
      O asistenta se ocupa pana la 40 de copii, ceea ce inseamna ca sunt plini de rani la pampers pt ca nu sunt schimbati.
      Copiii sunt traumatizati in primul rand de separarea de mama, indiferent de comportamentul asistentelor.
      Lipsa de atentie insa ii face sa se legene singuri si sa se izbeasca cu capul de gratiile patutului de fier.
      Copiii nu fac altceva decat sa urle dupa mama tata bunica si sunt sedati, de multe ori cand vin parintii ei sunt linistiti.
      Asistentele vorbesc in felul urmator : ” taci in p…i”,” ia suzeta ca faci ca toti dracii”” nu meriti brate”,” nu te a invatat ma ta sa mergi?!”
      S-au facut demersuri in 2012… Nu au fost suficiente reclamatii cu nume prenume si persoana pe care o reclami. Neavand telefon pt ca nu te lasa cu nimic, e greu cu probele…
      Scenariile horror se intampla si au marcat multe persoane, adulte. De copii… Nu mai e nimic de zis. Film de groaza.
      Nu stiu ce putem face.. Cerem macar sa stam pe scaune langa ei. Cerem un transfer la at spital sau constructia unuia! Ceea ce e clar ca nu se va intampla niciodata…

      • Liliana spune:

        Si pentru interdictia de a intra acolo cu telefon ce motiv invoca?

      • dania spune:

        constructia unui nou spital nu rezolva problema asistentelor si infirmierelor tortionare si infractoare. Prea multe individe ce nu au ce cauta intr-un spital trec ca rata prin cursuri de doi bani de asistente si ajung sa traumatizeze si sa nenoroceasca oamenii. Nu va faceti griji sunt zeci de mii de ele nu asa cum prezinta media ca vai de mine pleaca cadrele medicale. Am o prietena asistenta si vrea sa se mute in alt oras dar si-a gasit doar la privat ca la stat a zis ca numai pe pile sau bani poate intra.Nu inteleg de unde atata frica in a reclama!e viata copiilor nostril in pericol!Astfel de criminali nu au ce cauta in system!Ce e descries aici sunt infractiuni din Codul Penal!!Daca ajungem la scuze cu salarii, paturi etc hai sa ii scuzam si pe hotii de rand si criminalii de rand ca „saracii”nu au venit si nu au ce manca!!!Si cate astefl de reclamatii trebuie la Politie??? Din ce stiu eu ajunge una!!si presa si asa zise ong-uri de drepturile pacientilor si a copiilor unde sunt de atata vreme??m-am ingrozit cand am citit!! si nu mi-a venit sa cred ca, in ingrozitorul stil romanesc, mai sunt comentarii care le iau apararea monstrilor si dau vina pe „sistem” ca sa se devieze conversatia si sa se dilueze vina ca de obicei in tara asta. Printesa urbana ai dreptate pana la ultimul cuvintel scris aici despre comportamentul acesta monstruos!

  • deea spune:

    Se va face ceva si pentru cazurile ce au fost? Brutele din povestile de mai sus trebuie sa plateasca, chiar pentru ce au facut acum 1, 2 sau 10 ani. Mi- e ca, odata mediatizate cazurile, cei ” cu musca pe caciula” vor pleca din acel spital si vor nenoroci copii in alta parte. Conducerea spitalului este totusi mana criminala din spatele acestor cazuri. Trebuie facut ceva acum, parintii acestia sa nu taca. Exista zeci de asistente cu har care nu au loc in spital de pile, exista zeci de medici ce lucreaza pe 3 lei la privat fiindca nu au loc de fii/fiice, nepoti, fini. Exista oameni drepti care ar putea conduce corect o astfel de unitate daca li s-ar permite asta. Dar oamenii tac, prefera sa strige anonim ca „medicii ne omoara” fara a vedea cum sta situatia cu adevarat.
    Eu ii inteleg pe parinti. Inteleg de ce au lasat copilul acolo. Cand puiul de maxim 2 ani face zeci de scaune proaste nu poti negocia, nu poti sa refuzi si sa mai vezi tu. Deshidratarea ii pune viata in pericol. Oricum, daca se suspecteaza ceva contagios, nu ai unde sa mergi decat la infectioase. Sa chemi ambulanta pentru diaree acuta si sa o blochezi o ora cat i-ar merge perfuzia copilului iarasi nu se face. Ambulanta nu e nici taxi nici spital ambulator, asigura tratament de urgenta pana ajungi la spital si atat. Nu o poti retine sau chema din nou fiindca tie nu ti-a convenit spitalul unde te-a dus. Practic, parintii se vad obligati sa accepte orice li se ofera. Nu prea iti vine sa ameninti medicul cu legi si ordonante cand viata copilului e in mainile lui. Oricand ai face asta, dar nu atunci. Tocmai de asta trebuie create precedente, cei ce vor urma sa stie ca se poate. Iar monstrii sa fie inlocuiti cu oameni, fiindca exista multi oameni. Iar Sibiul e un oras superb.

    • Andreea spune:

      Care e legatura cu „Sibiul e un oras superb”. Si ce daca e, in cazul de fata ?

      • deea spune:

        Pai eu una m-as muta si maine acolo, daca as avea sansa la un post. E drept ca trebuie sa fie de acord si familia mea, e departe de tot ce inseamna casa si acasa dar as incerca. Sunt sigura ca mai sunt multi alti medici, inclusiv tineri pediatri, care ar face asta daca li s-ar oferi ceva corect, demn. Valabil si pentru asistenti.

  • Andra spune:

    Am plans citind marturiile mamicilor! Nemernicii astia nu or avea si ei copii? Cum e posibil sa se poarte in halul asta?
    Sper sa raspunda pentru faptele lor si nu e suficienta o demitere din functie, trebuie sa faca puscarie pentru ca ce fac ei se cheama tortura!

  • ALEX spune:

    Sincer ,desi e foarte probabil ca voi fi numita nebuna,sadica,violenta,eu as strange toate specimenele astea,toti oamenii care au astfel de comportamente inumane si i-as duce undeva departe pe toti,de unde sa nu mai plece,unde sa traiasca impreuna si sa se bucure unul de celalalt.
    Imi pare rau ca asa ceva se mai intampla.De fapt,nu cred ca pot exprima in cuvinte ceea ce simt. Tristete,nedumerire,frica,revolta,neputinta….. Cum Dumnezeu sa fii om si sa faci asa ceva? Nu stiu cat vor inceta numai de frica legii. Oamenii astia sunt asa pentru ca asa sunt si gata. Culmea e ca sigur sunt convinsi ca fac ceea ce trebuie,ca e bine,ca e normal. Isi vor gasi mereu scuze ca sa se justifice in fata propriei constiinte. Cum ca nu ar putea sa isi indeplineasca sarcinile si sa stea sa aline 20-30 de copii in acelasi timp. Ca toti plang,dar le trece,ca nimeni nu moare dintr-atat. De parca cel mai rau lucru care ti s-ar putea intampla e sa mori.
    Eu vin din jud. Ialomita. Primul copil l-am nascut la spitalul Slobozia. O sa imi aduc aminte tot restul vietii cum am fost tratata. Era 5 dimineata,doctorul era nervos ,astepta sa plece acasa,nu avea chef de inca o nastere.Efectiv ma brusca si tipa la mine ca nu mai nasc o data.Tipa chiar si la asistente,le numea incapabile,zicea sa nu mai lucreze pe tura cu el. ” Daca mai ridici tonul odata te plesnesc”. Nu am crezut ca un om strain ,care nu ma mai vazuse vreodata in viata lui ar putea sa-mi vorbeasca asa mie sau oricui altcuiva.
    La 2 luni am fost internata cu fetita in acelasi spital. Asistenta sefa mi-a spus sa o mai las sa planga singura in patut si sa mai merg si eu pe afara,la sala de mese sa mananc. Asa face plamani si se pregateste pentru viata. Trebuia sa imi invat copilul de 2 luni ca viata e grea,dupa parerea acelei femei.
    Pe pervaz si pe chiuveta mergeau niste gandaci din aia de umezeala.Salonul avea un miros inchis,de umed,imbacsit. Dar tot aceeasi doamna a binevoit sa imi spuna ca poate nu ma spal eu suficient de des cand am intrebat-o care e problema.
    Cand m-am mutat aproape de Bucuresti am sesizat si eu diferenta. Spitalele de stat din capitala sunt departe de perfectiune,insa in orasele mici indraznesc sa spun ca nu s-a schimbat nimic din vremea comunismului .

  • Stely spune:

    Nu pot să citesc până la capăt,e peste puterile mele.Plâng în hohote ca poti să faci asa ceva la un copil:(. E dur articolul,dar asta cu părere de rău e realitate:(

  • Flory spune:

    Asta se intampla si in Bucuresti in anii ’80. Copii mai mari de 1 an era internati fara parinti …la un spital de pediatrie normal din Cotroceni. Sora mea in jurul varstei de 2 ani a stat acolo aproape o saptamana iar dupa era de nerecunoscut. Tremura si dadea din cap imediat ce vedea pe cineva in halat alb si facea tot felul de crize. Recuperarea a durat mult timp si a ramas cu sechele pe viata. A fost internata…de data aceasta impreuna cu mama la Spitalul 9 (cum era denumit atunci) pt ca se credea ca a inebunit de tot. La externare ii s-a spus ca nu e asa grav, ca se va face bine (nu era o boala psihica ci doar o trauma) insa ca nu va performa niciodata la scoala (ceea ce s-a si intamplat). A ramas un copil retras, speriat si timid cu urmari pe toata viata, deoarece nimeni nu accepta astfel de oameni , fiind marginalizati.
    Pacat ca nici macar azi in 2016 nu am evoluat ca specie umana si se mai intampla astfel de nenorociri….insa sistemul sanitar a ramas majoritar ca in anii ’80. Aceasi oameni, mentalitati, institutii…doar ca din pacate au mai multi bani pe mana si s-au imbogatit peste noapte pe suferinta oamenilor care ar face orice pt sanatatea si viata copiilor lor.

  • Musetel spune:

    Am fost un copil care la 3 ani a stat singur 3 saptamani in spital (pt hepatita tip A). Nu m-au batut sau legat de pat, dar tot a fost o experienta oribila, pe care nu am uitat-o nici dupa 33 de ani. Panica aia ca sunt abandonata, ca ma vor chinui iar sa-mi recolteze sange etc, ma urmareste si acum.
    Nu acceptati sa li se intample asta si copiilor vostri, va roaga un fost copil traumatizat, azi mama!

  • Luiza spune:

    Eu nu pot sa inteleg de ce au acceptat parintii, mai ales mamele cu copii alaptati, sa isi lase copiii in spital, singuri. De ce? Au avut un soc la aflarea diagnosticului, a faptului ca trebuie internati? Nu puteau sa isi ia liber de la munca? De ce??? Am citit tremurand o parte din marturii, nu pot sa citesc tot, si nu reusesc sa inteleg mecanismul lor de procesare a informatiei… Au considerat ca doctorii aia sunt dzeu, politia, mama omida? Nu vreau sa ii jignesc si nici sa ii desconsider, dar unde le-a fost instinctul de conservare, de protejare a copiilor lor? A functionat doar in ideea ca se vor face bine, dupa un amarat de rotavirus? Dar cu psihicul copiilor ce au avut? Cum iti poti imagina ca il lasi pentru 4-5 zile intr-un spital (nici nu mai conteaza, de stat sau privat), fara o persoana cunoscuta, fara alinarea unui parinte, fara respectarea unor minime ritualuri zilnice. Admit ca sistemul nostru medical este bolnav, dar noi? Noi, cat suntem de prosti, prostiti, indobitociti? Cand avem de gand sa ne trezim, sa reactionam la mizerii? Daca te apostrofeaza unul pe strada, sari la bataie, dar daca te jigneste sau iti face rau fizic un angajat al spitalului, asta e ok? De ce, fratilor/surorilor? Cred ca nici nu mai conteaza nivelul de educatie, pentru ca, din textele citite, daca nu au fost revizuite de Ioana, am impresia ca oamenii care au trecut prin experientele astea sunt macar trecuti prin liceu. Baaaai, cum sa accepti sa iti lege copilul? Cum sa accepti sa ti-l tina nebaut, nemancat, neschimbat sau cum sa iti imaginezi ca asistenta aia, care poate are si un suflet pe sub halat, o sa se poata ocupa de copilul tau, asa cum te ocupi tu de el???

    • ioana m spune:

      dintr-un „amarat de rotavirus” un copil poate sa moara.

    • deea spune:

      Pai si ce sa faca, sa il ia acasa pentru a muri linistit in patutul lui? In astfel de cazuri parintele este cel ce va ajunge la inchisoare. Rotavirusul si BDA in general omoara mii de sugari un lumea intreaga

      • wlfp spune:

        Sa lupte! Asta sa faca! Sa se certe, sa-si ceara drepturile si sa nu mai lase capul jos si nici sa nu puna mita in buzunarele albe!
        Daca nu-si vor schimba ei atitudinnea, nimic nu se v-a schimba. Niciodata, nici in cele mai roz vise nu se v-a schimba comportamentul personalului medical de la sine. E asa implementat ca si cei mai binevoitori se dau pe brazda, altfel nu au loc acolo.
        Daca pacientii nu cer nu vor primi! De aici vine schimbarea. Iar medicii si asistentele care nu rezista sa-si schimbe atitudinea, ca cu siguranta in strainatate nu-i primeste nimeni cu asa comportament!

    • Luiza spune:

      Sa mearga la alt spital, sa cheme politia, sa vina in Bucuresti, daca nu au alt spital in oras! Sunt multe alte optiuni la indemana. Nu am subestimat gravitatea bolilor copiilor si nici nu am sugerat sa il trateze acasa, cu leacuri babesti sau sa nu il trateze. Nu moare de rotavirus dar ajunge un adult, vai de capul lui, traumatizat si cu te miri ce alte afectiuni psihologice…

      • deea spune:

        Ai vreo statistica conform careia nu se moare dintr-o BDA? Sa mearga la care alt spital? E vorba de un oras, un spital, o sectie de infectioase. Exista un traseu bine stabilit: copilul ajunge la infectioase daca este boala contagioasa. Chiar daca este internat sa zicem in chirurgie, in momentul in care apare ceva infectios/contagios se transfera si chirurgul il viziteaza pe sectia de infectioase. Dpar in cazuri extreme ramane in chirurgie, izolat, dar e foarte greu sa izolezi cand si asa ai foarte putine locuri. Sa mearga la Bucuresti? Cu masina personala, cu copil cu BDA, deshidratat? Daca nu ai masina iei un maxitaxi? La Bucuresti unde? Cand orice minut conteaza. Poate sunt parinti care isi permit sa se joace cu viata copilului dar majoritatea nu o fac. Majoritatea fac ceea ce e corect: apeleaza la sistem. Toti parintii au procedat corect. Altii sunt vinovatii. Toti copiii merita spitale decente.

      • Moni spune:

        Scuze, dar tu pe ce lume traiesti? Tu iti dai seama ca se poate sa nu existe alt spital in oras si ca nu toata lumea are elicopter la dispozitie sa zboare la Bucuresti? Ai idee cate ore faci cu masina de la Sibiu ( centrul tarii ) pana in capitala? Nu sunt medic dar banuiesc ca starea unui copil micut bolnav se poate deteriora rapid spre foarte rau (poate ma lamureste Deea si cine e mai in tema, daca asa e) si parintii nu stiu cum va evolua boala daca refuza sa il interneze in spital. Nimeni nu poate fi judecat pentru ca are mintea zapacita in momentele cand i se pare ca face o alegere pe viata si pe moarte. Ideea e ca sa avem conditii bune in orice oras, nu doar in capitala, ca sa nu mai zic (subiectiv, recunosc) ca Sibiul nu e un oras de rahat, mic si neimportant. E foarte dureros sa vezi ca lucrurile astea inca se intampla, mai mult, la Sibiu, oare in orase mai mici si mai prost finantate cum o fi?

      • Rallu spune:

        Sa mergi la alt spital sau sa mergi in Bucuresti, LUIZA, nu este o ” optiune la indemana” oricui. Sunt oameni cu posibilitati financiare reduse, care nu au masina, …ce usor gasesti solutii din fata tastaturii…

      • Tomescu spune:

        Ai dreptate,Luiza. Nu- ti lasi copilul din”mana”. Nu taci daca-l simti amenintat. Nu stai , intimidat de niste reguli josnice s inumane. Stiu ce este in sufletul unui parinte cand se teme ca puiul lui nu va beneficia de ajutor medical.dar mai stiu ca tot ce i se face unui copil in spital trebuie explicat , inteles si aprobat de parinte. Sa nu uitam in ce an suntem, sa nu uitam ca primul for care trebuie sa apere copilul de orice i-ar ameninta sanatatea, viata, este familia. Trebuie sa ne cunoastem drepturile, trebuie sa luptam pentru servicii sociale bune pentru copii.Eu nu mi-am lasat copilul decat o singura ora singur in spital( timp in care am facut un dus, undeva, apoi am cautat prin spital o modalittate sa-mi mantin igiena),dar nu se lasa singur.numai prezenta ta il poate ajuta sa faca fata…sunt si altfel de spitale.eu am avut noroc si era acum 17 ani. Luptati, cunocundu-va drepturile.sa stiti ca sunt si parinti care incurca, care jignesc personalul, care vor favoruri personale etc.dar cazul spitalului din Sibiu este infiorator si de netolerat.

      • gicu spune:

        Sa cheme politia?!!?! Sa rad, sa plang?

    • feedback spune:

      „Baaaai, cum sa accepti sa iti lege copilul? Cum sa accepti sa ti-l tina nebaut, nemancat, neschimbat”

      Baaaai, daca parintii ar sti sau ar fi stiut ca ai lor copii sint legati, nebauti, nemancati, neschimbati, poate s-ar fi gandit mai mult si mai bine la ce optiuni au. Acum sint multe situatii, ca scrie multa lume, dar cand se duce omul cu copilul la spital, este singur, este el insusi speriat, stie ca este raspunzator pt viata copilului dar habar nu are cum sa intervina si ce sa faca, nu stie ce se intampla sau ce se poate intampla. De acum incolo vor sti ca au Dreptul sa stea alaturi de copilul lor, si fiind alaturi de ei, posibil sa fie tratati altfel.

      „sau cum sa iti imaginezi ca asistenta aia, care poate are si un suflet pe sub halat, o sa se poata ocupa de copilul tau, asa cum te ocupi tu de el???”

      Ah, pai despre asta se discuta acum: ca pe sub halat asistenta aia n-are suflet. Nici suflet, nici cea mai elementara omenie, nici cel mai elementar bun simt, nimic. N-a zis nimeni ca trebuie sa ne iubeasca cineva copiii asa cum noi ii iubim pe ei, nu. Oamenii reclama altceva.

      • Mira spune:

        Oh, ok, pot sa inteleg ca il lasi acolo, ca e mic, bolnav, nu ai alt spital in oras si nici posibilitatea sa pleci cu el in alta parte. Dar DUPA ce se face bine? Cand ii vezi urmele de la maini, vanataile? Il tii in brate multe zile si nu te mai intereseaza ca o sa pateasca si alti copii la fel? Pentru ca aici chiar e o problema.

        • feedback spune:

          Mira,

          Inteleg ce spui, dar nu stim sigur ca oamenii/ parintii nu au incercat sa faca ceva. Dimpotriva, citeam in comentarii ca sint grupuri de mame care studiaza mai demult problema, au reclamat, s-au sesizat si totusi… au vorbit dar nu s-a auzit. Sau, daca s-au facut auzite mamele, autoritatile s-au facut ca ploua sau au cautat scuze si motive.

          O mobilizare pe mai multe nivele, poate-poate va avea mai mult ecou.

    • Estsanatlehi spune:

      My thoughts exactly. Mi-e rau de ce am citit, si inteleg ca avand un copil bolnav nu ai poate curaj sa te certi pentru tote detaliile care nu sunt in regula intr-un spital, de frica sa nu fie tratat si mai rau… dar si frica se opreste la o anumita limita totusi. Asa cum nu ar contra ca mi-e frica de un leu, daca mi-ar ataca copilul, cum sa il las singur intr-un asemenea loc?! Ce-mi vor face daca nu il las (dar nici nu semnez, ca il iau acasa pe proprie raspundere)? Sunt obligati sa-l trateze… si sa ma tolereze acolo – sau sa cheme politia.
      Inteleg ca taci si inghiti, inteleg ca nu sari sa te certi, ca nu comentezi, ca nu critici, cu tragi la raspundere, desi ai chef sa urli si sa dai pumni. Dar nu inteleg, cum poti sa pleci.

      • feedback spune:

        „Dar nu inteleg, cum poti sa pleci.”

        Eu inteleg…
        Nu numai ca „l-am lasat”, dar nici macar nu am avut cum sa-l conduc. Al doilea copil s-a nascut prematur, si dupa nasterea lui mi-au spus ca bebelusul este bine, numai ca pt siguranta lui este nevoie sa stea in incubator, si cum acolo nu aveau asa ceva, mi-au spus ca-l transporta in alt spital (si alt oras), mi-au explicat si m-au intrebat daca sint de acord. Nici in ruptul capului nu mi-ar fi trecut prin gand sa spun „Nu, nu-l las”, desi ma sfasia gandul ca ar fi fost singur… Si pt ca am nascut prin cezariana, am fost tintuita locului 4 zile (in loc de 3, ca la o nastere naturala) iar acelea au fost cele mai lungi zile din viata mea! Eu intr-un spital, bebelusul in alt spital, si un alt copil (mic) acasa…

        Pe branci m-am dus la el cand m-au externat, tinandu-mi cu o mana burta (ca aveam senzatia ca-mi ies toate maruntaiele) si cu o alta sprijinindu-ma de sotul meu, sau de pereti, de mobile cand eram singura.

        Sint tot felul de situatii… iar eu cred ca in majoritatea situatiilor parintii se gandesc in primul rand la binele copilului, chiar daca asta implica (uneori) sa-l lasi internat singur.

  • Ana Maria spune:

    Eu m-am ingrozit pur si simplu. Nu mi-as fi imaginat vreodată ca e posibil asa ceva, cum sa existe astfel de neoameni? E adevărat ca si părinții sunt slabi, nu e posibil sa lași copilul de 1 an acolo plângând. E adevărat ca e f greu sa iei decizii raționale când copilul e bolnav, ca frica si disperarea sunt mari, înțeleg asta dar trebuie sa fim mai puternici. Eu am fost o singura data cu copilul la spital in Ro când avea un an si se lovise la cap. Nu era nimic decât o vânătaie dar eu fiind f sperioasă l-am dus la urgentă. Evident ca doctorul ne-a certat ca am venit „ca la piața fără certificatul de naștere” asta a fost singura lui grija. Consultația a durat sub 5 min toată birocrația de după vreo jum de ora. Aici unde locuim am fost internata de doua ori, o data când am născut si apoi când a fost copilul operat la un an si de fiecare data am stat in spital eu, mama si soțul. Cand a fost operat cel mic l-am dus in brațe pana in sala de operație si l-am lăsat din brațe doar după ce a fost adormit. La fel, nu l-au trezit din anestezie pana când nu m-au chemat sa il țin in brațe. Sper sa evolueze lucrurile si la noi, trebuie sa se întâmple asta. Felicitări pentru inițiativa!

    • Daniela Popescu spune:

      Se întâmplă și în România. ..poți sta cu copilul pana adoarme și apoi ești acolo când se trezește și ăsta la Spital de stat

      • Laura spune:

        Probabil ca se intampla si in Romania, dar sunt exceptii. Noi am trecut prin experienta unei interventii chirurgicale minore la Brasov, care a fost extrem de traumatizanta si pentru cel mic (avea 3 ani) si pentru mine. Copilul mi a fost smuls din brate si dus in alta camera pentru a i se pune branula, spunandu-mi ca eu nu am voie sa stau cu el. Evident ca din momentul acela a urlat aproape non stop, chiar daca il tineam strans in brate. Chiar daca se linistea cateva minute, in momentul in care vedea o asistemta incepea din nou sa urle. Pentru ca o cunosteam pe sefa sectiei de Terapie Intensiva, am fost lasata sa stau cu el pana isi face efectul anestezia (o situatie exceptionala deci, caci in mod normal nu se procedeaza asa). Nu m-au chemat sa fiu langa el cand se trezeste, iar cand am ajuns la el era tot rosu, ragusit si transpirat de cat plansese. Iar scorpia de asistenta, aceeasi care mi-l smulsese din mana sa ii puna branula si pe care fiu-miu nu mai putea nici sa o vada, are tupeul sa zica „vezi, de aia nu imi plac mie baietii ca sunt prea atasati de mame? In concluzie, si acum dupa 2 ani cand mergem la dr trebuie sa il asiguram de 10 ori ca nu i se intampla nimic si ca stam cu el. Accepta sa fie consultat doar daca e la mine sau la taica-su in brate.
        La Brasov, la Spitalul de Copii, doar copiii sub 3 ani sunt internati cu parintii (ceea ce am putea considera ca e minunat, avand in vedere marturiile din articol, dar stim cu totii ca este un lucru absolut infiorator). Din fericire, noi am plecat acasa seara. Si spre norocul nostru, ii cunosteam atat pe chirurg, cat si pe anestezist, precum si 2 asistente. Ma intreb ce se intampla cu ceilalti, care nu au „cunostinte”…

        • Alina spune:

          Eu am stat cu copila (4 ani) internata la Spitalul de Copii din Brasov si am platit 50 lei/zi. In urgente a fost jale: a plans atat de rau si nu m-au lasat s-o tin in brate cat i-au pus branula, mi-au spus ca e isterica). Iar pe sectie la fel, nu m-au lasat sa stau cu ea cat i-au recoltat sange. In schimb daca bagam le bagam consistent in buzunare se purtau mai frumos.

  • Ionela spune:

    Este inuman,nu îmi vine sa cred.Întâmplarea face ca lucrez la Spitalul de Boli 1Infecțioase,secția pediatrie ,din alt judet .Iti jur ca internam mamicile, daca copilul are sub sapte ani beneficiaza mămică de foaie de însoțitor pentru concediu medical. Au fost cazuri (aici ma refer la părinții de etnie romă unde ne-am rugat de ei sa rămână internați împreună cu copilul).Se mai intampla rar ca un copil sa fie singur (părinții nu au vrut internarea si nu vin deloc pe durata spitalizarii la copil-tot părinții de etnie roma),dar avem mare grija de acei copii.Doamnele doctor si colegele cu copii mai mici le aduc jucării de acasa, si o vorbă buna,o mângâiere este oferita atât de infirimiere,asistente si medici. Nu vreau sa ma laud pe mine sau pe colegele mele,dar toate astea se pot verifica de la părinții care au fost internați pe secția noastra.Au fost situații in care mămică alapta sau era gravidă si fiind sectie de boli infecțioase nu era indicat pentru ea sa stea cu copilul si in situații de genul asta am facut mutări sa ii putem oferi taticului condiții sa stea cu copilul.Este adevarat,secția necesita renovare (ni s-a promis ca anul asta se ca renova),mâncarea de la firma de catering este foarte proastă,dar avem toate medicamentele necesare,materiale sanitare si dragostea fata de meserie si mici pacienții.
    Mi se rupe sufletul ca exista astazi persoane care se comporta asa inuman cum ai scris in articol.

    • Luiza spune:

      Sunteti de admirat, Ionela!

    • Liliana spune:

      Nu inteleg de ce o mamica daca alapta nu putea sta cu copilul.

      • Tunde spune:

        Cred ca se refera la faptul ca alapta un alt coplias, mai micut, nu pe cel bolnav.

      • deea spune:

        Nu sta nicio mamica cu copilul. Treaba cu alaptatul e delicata, fiindca ar fi o discriminare, ca si cum doar copilul alaptat are dreptul la mama, ceilalti nuProbabil au voie atunci cand laptele matern constituie singura hrana ( nu a povestit nimeni cum e cu sugarii nediversificati). La cei ce inca mai consuma lapte matern ar putea permite cateva sticle cu lapte, daca alimentul ar fi problema. Daca e vorba de rolul terapeutic al alaptarii, atunci si imbratisarile au acest rol si e nedrept pentru ceilalti copii, chiar mai inuman decat este acum. Apartinatorii au chiar obligatia sa fie acolo, asa e in locurile civilizate. Multe proceduri necesita acord scris. Ceea ce se intampla sfideaza orice logica.

      • Miana spune:

        Daca alapteaza un alt copil decat cel internat, probabil.

      • Simina spune:

        Pentru ca: „oricum, copilul este la regim si nu are voie lapte” si „oricum, dupa varsta de 1 an, degeaba il alaptati”.

      • Ionela spune:

        Nu m-am exprimat eu cum trebuie.M-am referit când alapta un fratilor sau o surioara a copilului bolnav.

    • dania spune:

      felicitari! din partea mea acest comportament este exemplar din partea unor oameni care lucreaza in sistemul medical!daca ar fi toti ca voi, restul populatiei v-ar sustine in tot ceea ce ati cere de la nenorocitii astia de politicieni. Dar din nefericire majoritatea dintre noi avem experiente extreme de neplacute in spitalele din Romania si din aceasta cauza eu una sunt de accord cu mariri de salarii si altele numai pe baza de performanta. Ca recunostinta eu as recompensa pe cineva care mi-a salvat familia dar numai DUPA. Cred ca de aceea prof. Danaila este atat de iubit de romani. Desi este un geniu si primeste o suma foarte mica de bani nu se plange si vorbeste frumos si mai da si consultatii gratuite.Respect cadrelor medicale profesioniste si care vorbesc frumos. Pacat ca sunt asa de putini. Restul sunt pleava nepregatita care sper sa plece sa faca lor celor buni.

  • feedback spune:

    Daca a lovi/ imbranci/ agresa o persoana in general, si un copil in special, este condamnabil, daca a lovi/ agresa un copil mic este inacceptabil si inadmisibil, stau si ma intreb cam ce inima, ce curaj, cata nesimtire trebuie sa aiba cineva pt a agresa un om/ copil Bolnav? Nu pot nici sa ma gandesc, darmite sa mai caut raspunsul… Infiorator!

    O astfel de initiativa ar fi binevenita si in cazul femeilor care se interneaza pt a naste. Am auzit povesti, am citit cazuri, in care viitoarele mamici sint tratate de asistente/ infirmiere aproape ca niste prostituate, ca niste curve si ca niste taraturi, care de la primul icnet de durere pana la externare sint jignite, ofensate, insultate mizerabil, pt simplul motiv „ca au desfacut picioarele”, sau pt faptul ca au avut indrazneala sa-si doreasca un copil.

    Nu ma pot gandi… cum poate fi posibil sa fii tratat ca ultimul specimen in cel mai profund sentiment uman, in cel mai delicat si special moment al vietii unei femei. Nu pot.

  • Berta spune:

    Am citit si m-am ingrozit…e greu de crezut ca asa ceva se intampla – si totusi cred ca e adevarat. M-am gandit mult daca sa scriu sau nu, dar cred ca ar fi bine sa dam exemple despre cum in alte tari, in spitale, lucrurile se intampla altfel. Locuiesc in Dublin – sistemul de sanatate e intr-o stare proasta. Sunt liste de asteptare de ani de zile pentru analize, toti cetatenii sunt revoltati, nu sunt bani, se astepata pe coridoare in spitale, nu au paturi suficiente…si TOTUSI…
    am fost internata cu fetita mea de 5 luni pentru infectie urinara – nu au vrut sa riste sa ii dea antibiotic oral pentru a nu-i pune in pericol stomacelul. Nu au avut loc sa ma interneze pe sectia corecta, m-au pus in salon la Chirurgie, nu au avut sa-mi dea pat, mi-au dat un fotoliu pliabil (si-au cerut scuze de cateva ori)…. Veneau sa ma intrebe de cateva ori pe zi daca avem nevoie de ceva, daca fetita are voie sa manance/ bea (era alaptata exclusiv la vremea acea), veneau sa aiba grija de ea cat eu mergeam sa-mi iau ceva de mancare sau la baie (asistentele ma trimiteau sa merg si ma linisteau ca au ele grija pana ma intorc – si ma intorceam la o fetita vesela cu gura pana la urechi). Aveam in salon copii mai mari, cu care parintii nu dormeau, dar era lasati sa vina oricand. Nu am auzit o vorba urata, un ton ridicat – injectiile se faceau cu povesti si se terminau cu abtibilde cu super eroi.
    Vorbim de un spital public, intr-un sistem care are nevoie de multe. Insa are omenie, are intelegere si cred eu mai presus de toate este condus de oameni.

  • Deac Greta spune:

    Pentru a evita toate aceste întâmplări,trebuiesc multe lucruri puse la punct!!!!! 1)Spitale dotate corespunzător,pentru a se putea interna și mamele! 2)Pempărși la discreție pentru a putea schimba copii,ori de câte ori este nevoie!
    3)Angajat personal suficient(Pe timpul meu eram una singura la 17-20 de copii,foarte mulți ptr.o angajată!Personalul să fie selectat cu mare atenție,testat,phsihologic,caracterul(care de fapt se poate vedea doar supravegheat,oarecum,montate camere de luat vederi ascunse!Am lucrat în domeniu,știu ce se-ntâmplă!Am 63 de ani pe vremea mea,la fel se-ntâmpla!Am avut o colegă mai în vârstă,culmea de etnie germană ,care bătea copii din incubatorpentru simplul fapt că întorcea capul și-i cădea sticla cu lapte!!!! M-am revoltat,i-am spus directorului,dar din păcate,nu s-antâmplat nimica bun,iar colega a prins ură pe mine!!!!Și eu sunt de părere că este mai bine ca mamele să fie lângă copiii lor!!! Asta ar fi părerea mea!!!!!

    • ioana m spune:

      dar de ce „culmea de etnie germana”? cumva etnia germana este superioara romanilor? nu, de fapt e vb doar de educatie, pregatire profesionala foaarte buna, o buna gestionare din partea statului….

    • dania spune:

      In primul rand acum trebuie pedepsite astfel de comportamente!!penal cu inchisoarea si cu plata de daune morale de sa simta ce inseamna sa fii traumatizat!Ca astfel de brute nu simt decat atunci cand ii atingi la buzunar si la libertate. Caracterul lor infect si criminal nu vine din lipsa pampersilor ci pentru ca nu au ce cauta sa lucreze intr-un spital!! nu au ce cauta sa lucreze cu oamenii!

  • Manuela spune:

    Mama..asistenta medicala la sectia de nou-nascuti, Satu Mare. Genul de femeie empatica, blanda care alinta si copiii abandonati de ‘mame’ la o zi dupa nastere si ma intreaba ce a ramas mic de la al meu ca sa le dea macar hainute ca stie ce ii asteapta in lumea asta pe micutii nevinovati.
    Nu o laud eu ci mamicile care o recunosc si ne opresc in parc cand iesim la joaca cu piticul meu ca sa -i multumeasca pt modul in care au fost tratate ele si cei mici. Nicio spaga nu o face sa fie asa, cred ca nu ar dormi toata noaptea daca ar lua 50 de banuti de la careva.
    Nu contest niciun moment veridicitatea celor scrise mai sus, ce vreau sa spun e ca inca exista speranta.

  • Ursu Georgiana spune:

    La varsta de 5 ani, am facut o boala autoimuna. Imi aduc perfect aminte cum am fost dusa la spitalul de boli infectioase Galati. Desi mama mai avea alti 3 copii acasa nu a fost de acord sa ma interneza fara ea. Pe semnatura am plecat acasa iar vorbele ei au fost : ” nu te lasa mama aici, astia te vindeca de ceva si apoi te iau acasa cu altceva, are mama grija de tine”… m-as fi simtit mult mai rau, singura..chiar ii multumesc!!! Am citit aceste randuri cu lacrimi,m-au atins!!!

  • mrs tux spune:

    E scandalos ce se intampla, dar e descurajant cand protestele parintilor sunt ignorate. Eu am fost internata anul trecut la Alfred Rusescu in Bucuresti si asistentele au fost extrem de mizerabile (pentru ca nu am dat absolut deloc spaga, probabil). M-au dat afara din salon cand au recoltat probe de sange copilului (avea exact un an) si le-am zis ca nu parasesc incaperea. Asistenta sefa mi-a zis ca sunt obraznica. Termometrizarea se facea din pix. Au cantarit copilul si in fisa au trecut mai mult decat arata cantarul. Stateam intr-o rezerva vis-a-vis de toaleta personalului si in fiecare dimineata ne trezeam intoxicate de fum de tigara (chiar asistenta sefa fuma in pragul usii de cele mai multe ori). Am depus plangere si mi s-a spus ca vor lua masurile ce se impun si ca fumatul este interzis in institutiile publice. Cand am intrebat ce masuri vor lua concret, mi-au zis ca nu am furnizat nume si prenume ale persoanelor la care faceam referire si ca se vor asigura sa fie respectate reglementarile legale. E inutil sa adaug ca nimeni nu s-a prezentat. Un sistem medical precar, completat de mult lipsa de umanitate si multa nesimtire.

  • Carmen spune:

    Am plans. Si parintii de ce nu fac nimic dupa toate astea, ca sa mai pateasca astea o data?!

    Eu am fost in Bucuresti la un spital cu copilul de 1 an care avea febra… era curent in sala de consultatii, le-am spus ca daca nu inchid geamul sau usa eu astept cu copilul in hol. Au inchis geamul spunandu-mi ca nu face rau curentul. Au completat o fisa 40 de min in care m-au intrebat problemele din sarcina de vreo 2 ori… si copilul avea 39,5…

    Alta data la Marie Curie, copilul cu febra l-au internat in salon cu un copil care tusea intr-una si avea pneumonie. M-am tot gandit ce sa fac, mi-era frica sa il iau acasa cu febra dar si sa il las sa ia pneumonie… i-am zis doctorei ca el cei care nu au pneumonie trebuie internati in alta camera, eu il iau de acolo. Celebra doamna care aparea in cazul copiilor din Arges, mi-a zis ca nu e nici o problema, ca n-ar mai fi paturi, desi auzisem ca mai sunt. L-am externat se vedea ca ii parea rau, nu stiu de ce tot insista… Copilul a fost bine.

    La Gomoiu la 2 ani il dusesem iar cu febra, si le-am zis sa nu ii puna branula daca inca ii trece cu antitermice. N-au vrut, dar le-am zis ca am dreptul sa refuz un tratament. A doua zi l-am scos in parc si am plecat acasa. Celelalte mame vroiau si ele, dar doctorele invocau motive … erau 2 saloane ocupate, restul goale, ii tineau sa nu aiba spitalul gol!!! In schimb a fost mult mai bine decat cu pneumonie in camera.

    • Petra spune:

      Curentul chiar nu face rau, de fapt nici nu exista felul ala de curent, iar pneumonia chiar nu e contagioasa.

      • Cristina spune:

        Pneumonia este contagioasă daca este ca urmare a virusului pneumococic si nu s-a facut vaccinarea

        • dia spune:

          Virus pneumococic nu exista, pneumococul e bacterie. De regula, pneumoniile virale sunt mai contagioase decat cele bacteriene dar in majoritatea cazurilor si cele mai puțin grave. Exista si excepții de la regula.

  • Ioana spune:

    Tocmai îmi alăptez bebelușul de 4 luni. M-a bușit plânsul la imaginea copilului care arăta spre ‘țiți, țiți’…

  • Andreea spune:

    Am sustinut si sustin in continuare: personalul medical din Ro isi merita soarta si salariile…nu merita sa primeasca nici un leu in plus, pt ca,in primul rand nu sunt umani, nu se stiu comporta cu pacientii, vorbesc de la un nivel superior asteptand sa fii umil in fata lor, ssi nici pe partea profesionala nu stralucesc. Aici includ de la infirmiere,asistente pana la medici. Si nu, nu sunt exceptii printre ei, toti au aceeasi mentalitate si care sunt ok in general se ” descarca” pe cei mai amarati, care nu stiu saracii multe,care nu dau mici atentii.
    Ahhhh, sunt execeptii…cand intra in clinica privata, se schimba total…ciudat,nu?
    Strict parerea mea.

    • dania spune:

      de accord.de aceea nu au si sprijinul populatiei.pentru ca majoritatea au fost batjocoriti si traumatizati de ei. se tot plang de salarii dar cunosc printer altele un caz de asiatenta care nu a vrut sa iasa inca la pensie ca sa- faca nunta la copil?!! si el angajat in system binenteles. aici pe net se discuta onorariile asitentelor si doctorilor!si comportamentul lor mizerabil mai ales la urgente.

    • Moni spune:

      Parerea mea e ca generalizarile de genul „nu sunt exceptii printre ei, toti au aceeasi mentalitate” pot fi emise doar de o minte incuiata. Majoritatea avem exemple atat pozitive cat si negative, ale noastre sau ale cunoscutilor nostri, in sistemul de stat. De fapt si daca ar fi doar unul singur diferit, intre toti dintr-o multime, nu se mai potriveste faza cu „Toti sunt la fel”.

      • Andreea spune:

        Parearea mea e ca ” doar o minte incuiata ” isi da cu parerea despre ce comenteaza o persoana, in loc sa isi dea cu parerea despre articolul citit, probabil printre randuri…au fost mai interesante comentariile cititorilor decat relatarea Ioanei? Asta e, multe minti incuiate pe astea sunt setate, sa isi dea cu parerea despre parerea celuilalt…

    • Miana spune:

      NU, nu ai deloc dreptate. Eu am avut 3 experiente in spitale de stat in Romania, ambele super ok – doua la spitale mici si amarate de provincie (Sinaia, respectiv Azuga), cealalalta la maternitatea Filantropia din Bucuresti.
      In toate locurile, oamenii au fost foarte OK si profesional, si uman. Foarte, foarte OK.

    • dia spune:

      Da, e extrem de util sa generalizam ca toți sunt asa.. Da, nu exista pădure fara uscături dar cand vad comentarii de genul tău, felicit toate cadrele medicale care au părăsit țara. Oricât de bine te-ai strădui sa iti faci meseria, vor exista mereu persoane ca tine care te vor categorisi rapid ca pe ultimul nenorocit. Si atunci, cum sa nu pleci? Nici sa nu te uiți inapoi. O sa ajungă Romania sa importe medici din Moldova si China daca nu a făcut-o deja. Ca deh, avem norocul ca suntem in uniunea europeană si suntem portița de intrare in vest. Ne meritam soarta, sa plece inafara toate cadrele medicale. Suntem printre putinele locuri care nu dam nici un respect acestor oameni de la bun început, ca tine Andreea. Si de acolo pleacă o parte a problemei.

    • deea spune:

      Da, nu sunt exceptii, o fi ceva in apa de la robinetul facultatiilor/colegiilor/postlicealelor. Cica si tu, daca dai la medicina, tot asa ajungi.
      Cu parere de rau zic dar romanii isi merita soarta. Asa mentalitati nu exista nicaieri. Din pacate sufera nevinovatii.

  • alina atudorei spune:

    ma bucur foarte mult ca faci publice aceste situatii care par desprinse din filmele de groaza. eu, una, nu am stat internata cu copiii in spital, dar stiu de la alte mamici cat de greu si traumatizant poate fi. ce ma scoate din sarite si nu pot pricepe defel este atitudinea personalului medical, parca n-ar fi oameni, nu stiu cum de pot vorbi in asa hal cu mamicile si cu copilasii bolnaviori. sper ca macar una din persoanele despre care pomenim aici sa inteleaga ca nu procedeaza corect si ca este absolut necesar sa-si revizuiasca comportamentul.

  • Ana spune:

    Pe cat de dureros si tragic este cuvantul „patimi” pe atat de real se pare ca este… Recunosc ca nici eu nu am taria de a citi toate marturisirile mamicilor… mi se pare infiorator.
    Din fericire inca se pot schimba multe cu ajutorul mass media, in special al televiziunilor, in ciuda mizeriilor zilnice denumite „emisiuni de divertisment”. Am vazut cata amploare a luat cazul copiilor internati la Marie Curie cu sindrom hemolitic uremic si cat tam tam s-a facut pe acest subiect. Cum ministrul Achimas a mers in vizita la spital, conferinte de presa zilnice…Nu mai punem la socoteala faptul ca presedintele tarii este fostul primar al Sibiului…
    Pare un scenariu desprins din filme de groaza, imposibil de crezut in 2016, intr-o fosta capitala europeana culturala, tocmai de aceea cred ca televiziunile nu ar rata un astfel de subiect!

  • Veronica spune:

    Ce ne facem cand facem plangeri la politie si ni se spune ca „Exagerezi, asa va trebuie, vreti spital dar nu lasati oamenii sa isi faca treaba” cand semnalezi ca nu esti lasat sa ramai alaturi de copil?
    Imi pare foarte rau dar nu am deloc incredere in politie.
    Mi-au fost furati bani din hotel si nu s-a facut nimic. Am facut plangere si ni s-a spus ca se vor face cercetari, evident ca nu s-a descoperit nimic…

  • Moni spune:

    Imi pare extrem de rau ca se intampla asa ceva si sper din suflet ca demersul in a face dreptate va avea succes. Vizibilitatea de pe blogul Ioanei va ajuta sigur.
    Am vazut mai multe comentarii despre cum e in afara, unde nu e perfect dar mult mai bine. E acelasi trend care de mult timp zice: Vrem si noi ca afara, daca ei pot, de ce noi nu putem etc.
    Poate ca e din cauza ca doritul de conditii bune in spitale, scoli, domeniul public etc si evaziunea fiscala nu se pupa nicicum. Sunt romani care sunt happy sa nu plateasca taxe, care considera ca evaziunea fiscala este ceva ce li se cuvine intr-un stat corupt dar nu isi dau seama ca isi taie singuri craca de sub picioare cand e vorba de beneficieze de serviciile de la stat. Oamenii din afara platesc taxe, si aia se reflecta in conditiile din spitalele de acolo, ala e rezultatul, imperfect dar mai bun. Normal ei platesc sigur mai mult, ca isi permit, ca sunt salarii mai mari si tara are alt nivel de trai, dar asta e situatia. Chiar daca tara e saraca, daca romanii si-ar reconsidera pozitia in ceea ce priveste evaziunea fiscala poate s-ar schimba ceva in bine.

    • ioana m spune:

      fac deja 50/50 cu statul. ar fi chiar tare sa mi ia si mai mult acest mirific stat. nu vad nimic pozitiv nici de aia 50% din banii munciti de mine si altii din aceasta tara.

  • badea nicoleta spune:

    eu am fost internata in 2014 cu fetita de 3 ani …pneumonie interstitiala cu saturatie 84 oxigen .. la Grigore Alexandrescu….la internare mi s-a spus clar….fetita are internare gratuita daca aduc dovada ca imi platesc toate dariile catre stat iar eu daca vrea sa raman cu ea va trebuii sa platesc 15 ron pe zi….fara masa ( 7 zile am dormit pe un scaun de lemn fara spatar/ fetita intr un patut de fier…8 zile amandoua intr un pat de 1 persoana). 1. primele 7 zile am stat intr un salon de 6 paturi..2. pe toata durata internarii i s-au administrat 5 atibiotice ( fara sa i se faca vre un test in prealabil). 3. din 6 asistente doar 2 se purtau frumos. Fetita mea a avut curajul sa o dea pe una din asistente afara din salon cu urlete ( niciodata nu mi-a vazut copilul atat de speriat) pt ca ia tras de branula pana ia smuls.o. am vazut ca iau administrat atatea antibiotice de abea in fisa la externare… doar de 2 ori am fost anuntata ca ii se schimba medicatia..

  • Anka spune:

    Am citit doar parima relatare, a cooilasului cu rotavirus … mi se face rau !
    Felicitari pentru acest „Hai!” !
    Sper si ma rog sa fie un punct de la care incepe sa se schimbe ceva, o schimbare reala pentru ce e mai important pentru noi, parintii: sanatatea copiilor nostri!

  • Daniela Popescu spune:

    Am fost internată de 3 ori cu copilul la infecțioase 1 în Tirgu-Mures, nici vorba sa nu mă interneze cu el, sau fără telefon sau fără drept de vizită. ..și da a fost contagios, de 2 ori enterocolita și o data varicela cu otita…te lasă inclusiv lângă un om mare dar lângă un copil…nu îmi vine sa cred ca așa ceva se întâmplă în 2016 intr-un spital din Romania sau de oriunde…copiii aia vor fi marcați pe vecie de un așa tratament…și aici asistentel s vor sa tina ele copilul pentru recoltare, dar nu a fost nici o problema sa îl țin eu sau soțul, iar brandul e fixata cu leucoplast și fașă, nu îi leagă nimeni de pat. Sunt medic, nu pediatru, însă nici la spitalul la care lucrez deși nu e unul mare nu se întâmplă asemenea grozavii. Multă putere părinților!

    • Daniela Popescu spune:

      Nu zic ca a fost perfect sau ca toate condițiile sunt extraordinare însă nu am trecut prin asemenea traume cum se vorbește în articol. Orice schimbare de mediu îl afectează pe copil dar măcar sa aibă pe cineva din familie aproape…

  • Madalina spune:

    Noi mergem lunar la Spitalul Fundeni, sectia Pediatrie. Fetita avea aproape 3 luni cand a fost diagnosticata cu talasemie majora. Asta inseamna lunar transfuzii si analize. Plus ca acasa, de vreo 6 luni, aproape zilnic are de facut un tratament pe timpul noptii cu un ac in burtica. Si totusi, este un copil normal dezvoltat, fara traume. Acum are aproape 3 ani. Dar pot sa spun ca personalul din spital se poarta asa cum trebuie, conditiile sunt bune ( curatenie, frigider in camera, mancare pt copil si insotitor). Si toti copiii sunt internati cu unul din parinti. Exista si o camera de joaca in care isi pot petrece timpul alaturi de parinti si voluntari. Imi pare rau sa vad ce se intampla in Sibiu, sincer, nu stiam. Dar pt binele copilului, nu il lasati singur. Fetitei mele i se recolteaza sange si eu o tin in brate. Inteleg, parintii sunt fortati sa isi lase copiii singuri si Printesa are dreptate. In disperare, fac orice numai sa isi stie copiii vindecati.

  • Andreea spune:

    M-ai facut sa plâng! Ce bestii, ce fiare! Am un băiețel de 1 an si 10 luni si tot ma gandesc cum ar fi sa i se întâmple lui asta si cred ca m-as duce peste ei! Nu sunt oameni, sunt niste bestii si trebuie trimiși in justiție !

  • nela spune:

    Doamne fereste, mă ia si plânsul când citesc asemenea traume. Și eu am fost internată cu fata la Timișoara la Louis turcanu dar pe mine m-au lăsat să stau cu ea la secția de chirurgie, atât la terapie intensivă cât și în salon

  • Elena spune:

    Doamne, ce grozavii citesc! Nu ma asteptam ca tocmai la Sibiu sa se intample asa ceva…. Sunt stabilita in strainatate si anul trecut fetita mea de 6 ani a contactat un virus puternic, a avut nevoie de 7 zile de spitalizare. Singuri, cu un copil de 5 ani bolnav, abia aveam 6 luni in noua tara, am crezut ca o pierdem, momente foarte dificile. Din fericire, a raspuns bine la tratament, totul e bine acum.
    Abia dupa externare am realizat ca nici macar nu am simtit lipsa familiei langa noi ( fizic ma refer, doar vorbeam la telefon de 2-3 ori/zi), atit de bine am fost tratate amindoua de catre cadrele medicale. La cat eram de inspaimantata la inceput, ei au reusit prin grija, atitudine, comunicare continua ( tot tp eram anuntata in prealabil de ce urma sa se intample cu copilul meu) sa ma ajute sa ma relaxez si sa fiu tare pentru ea. Diferente despre care am putea scrie enorm . Sa nu mai amintesc de faptul ca a fost internata intr-o rezerva ( au suspectat encefalita, la inceput) , cu asistenta proprie. O persoana se ocupa doar de ea, plus ca eu eram acolo tot timpul. Parca oamenii astia vin de pe alta planeta, ei nu sunt zei, ca la noi. De ce in Romania nu se mai schimba odata mentalitatea? Cum sa nu iti fie frica sa te intorci in tara ta?
    O sa semnez si eu petitia si mamicilor, faceti ceva, asa ceva nu trebuie tolerat!

  • Claudia spune:

    Fetita mea a fost internata in spital pt 4 zile cand ea avea numai 6 sapt… eu am fost internata cu ea fara probleme intro-o camera cu pt o singura persoana, adica in camera era un patut si un pat pt mine. In alte camere am vazut ca toti copii erau cu mamele lor, chiar daca erau mai multi in camera. Mi-a spus doctorul ca ne-a pus singure in camera pt ca fetita era foarte mica. Acum stau si ma gandesc daca am avut doar noroc sau daca chiar mai exista si spitale in care suntem tratati ca niste oameni. Am fost internate la spitalul de pediatrie Tg Mures. Poate totusi mai exista speranta pt schimbare…

  • georgiana Danila spune:

    Am patit si eu o problema asemanatoare in Brasov. Nu am acceptat in schimb internarea. Nu numai in Sibiu refuza sa te interneze cu copilul. Era un copil de o luna,doar atat si i-au spus ca daca nu e alaptat sa plece acasa.
    Acum cateva luni am ajuns din nou la spital cu o internare de o zi,mi-au luat copilul si l-au legat sa ii faca analize,au zis ca parinti nu au ce cauta cu copilul,nu am rezistat si sotul a intrat peste ele dar si acum se rupe sufletul in mine ca am putut sa il las chiar si pt 10 min. Am facut reclamație si raspunsul lor a fost ca asa e procedura. Vreau sa depun si eu plângere pt acea asistentă dar nu am dovezi,ca de fapt asta au si zis.

  • daneza spune:

    Iar am vazut un comentariu in care cineva se lamenteaza ca vaaaaii de-aia pleaca medicii si asistentele din tara ca nu e draga respect pentru ei, sunt toti tratati fara pic de respect si criticati pe nedrept pana la unul, la gramada. Stiti ce? Nu e, bre, asa! Vaicareala asta tragica asumata pentru toti e din aceeasi categorie extrema ca si opiniile generalizatoare pe care vrea sa le arate cu degetul.
    Eu una am o lista lunga de medici, asistente si chiar sectii de spital (nu spitale intregi, ca asta chiar cred ca nu exista, nici macar la privat) pentru care am foarte mult respect si despre care stiu sigur ca fac ceea ce trebuie sa faca, asa cum ar trebui sa faca si se vede. Toti avem o lista de-asta, mai lunga sau mai scurta, dupa experienta. Ne trimitem unii pe altii spre medicii astia. Stiti, de-aia uneori prin salile de asteptare e coada, dar toata coada aia asteapta, foarte voluntar, la un singur medic, desi optiunile sunt garla.
    Dar asta nu inseamna ca nu am vazut si partea cealalta, cu toate tonurile de scarba corespunzatoare, de la o scarbicica mica la ditamai oribilitatea si groaza. N-ai cum sa nu vezi/auzi. Decat daca nu vrei.
    Nu va mai vaicariti stimati medici si asistente despre lipsa de respect. Respectul nu il primiti automat fiindca faceti parte din breasla asta. Respectul nu se acorda unui sistem. Respectul se acorda de catre oameni altor oameni care il castiga prin felul in care se comporta.
    Si nu, nu o sa va respecte nimeni doar fiindca se stie ca salariile sunt mici si munca grea si de inalta calificare. Sigur ca e adevarat si asta, mi se pare si mie revoltator sa fie asa, dar nu are legatura cu respectul.
    Aici era vorba despre niste oribilitati care se intampla intr-un spital de copii. Oricum ai da-o, chiar daca e adevarat doar o zecime din ce am citit aici, e de groaza. Eu cred ca este. Unii din copii sunt doar ceva mai mari de un an, pentru Dumnezeu! Pentru cei care se simt mai bine daca ii judeca pe parinti, n-au decat sa o faca, dar nu se schimba nimic. Pentru cei care vor neaparat sa foloseasca prilejul ca sa se vaicareasca iar despre ce greu e sa fii cadru medical in Romania si ca astfel e scuzabil sa te porti urat cu pacientul macar din cand in cand, n-au decat, dar tot nu se schimba nimic.
    E rau ce se intampla la Sibiu.
    Am putea sa ne concentram pe o problema identificata si sa nu ne mai ratacim prin „sistem”.
    O luam pe rand.
    Fiecare acolo unde poate si se simte in stare. Cred ca o sa ne simitim mai bine.

  • alina spune:

    …si eu am trecut prin acel spital ,aveam 6 ani si eram internata cu hepatita ,desi am 35 acum inca nu am uitat si nu cred ca voi uita vreodata plansetele bebelusilor si al copilasilor mici 1-2-3-4 ani ,legati la manute de gratiile patutului ,murdari si desfigurati de plans …eu eram maricica si impreuna cu copii din salonul meu mergeam pe furis la ei 🙁 …groaznic …nu mai spun ca ne luam plasuca pe geam printre zabrele cu o sfoara de la parinti si ascundeam sub saltea ce primeam pt ca daca dadeau plasa la poarta la noi nu mai ajungea mare lucru 🙁 inca am imaginea vie a acelui loc
    pt nimic in lume nu mi’as lasa puiul in acel loc singur

  • elena spune:

    Toate aceste lucruri se întâmplă datorita faptului ca încă în România emoția predominanta este, ,Frica,,și în unele cazuri lipsa de informatie.Oamenii,parintii încă mai au acele credințe de pe vremea comunismului, de a nu.si impune punctul de vedere în fata doctorilor,polițiștilor etc.Stau cu capul în pământ, sub ploaia de reproșuri și cuvinte jignitoare aduse de către cine știe ce asistenta sau infirmiera sau chiar doctor.Romania lui 2016 ar putea fi altfel dacă noi am acționa diferit…sunt și eu mana unei fetite de 1 an și 10 luni,am fost internata de 2 ori la pediatrie cu ea.știind deja cum funcționează,pt.ca îmi amintesc perfect toate umilințele pe care le.a suportat mama cu mine mica prin spital,mi.am spus în sinea mea ca n.o sa permit asa ceva.Și nu am permis și nu cred ca o sa permit chiar dacă acest lucru înseamnă să mușc din oricine mi.ar putea traumatiza copilul sau i.ar putea face minimul de rau,pt.ca eu zi de zi îmi ajut copilul sa se dezvolte frumos emoțional și nimeni nu are dreptul sa creeze răni,traume nici măcar unui animal dar unui copil.Acestor cadre medicale și nu numai, ar trebui regulat sa li se facă controale,pt.ca în momentul în care te compur

  • elena spune:

    În care te comporți asa cu un copil este clar ca ai tu anumite probleme,frustrari și cu siguranță este neadecvat și periculos sa lucrezi acolo…Mămici aveți puterea de a lupta pt.bunastarea copiilor noștri, avem datoria și responsabilitatea asta fata de ei,pt.ca noi suntem tot universul lor în primii ani și spun cu siguranță faptul ca ei atunci când raman singuri acolo în spital nu conștientizează faptul ca nu vi se permite sa rămâneți în ei se dezvolta teama, anxietate,frica ca i.ati abandonat și cel mai grav ca nu.si dau seama ce au făcut sau cu ce au gresit sa lu se întâmple asta.

  • Luiza Enaru spune:

    Despre spitalul Marie Curie din Bucuresti nimic? Am stat acolo 2 zile care mi s-au parut ani! Nu stiu cum ar fi fost sa-mi las acolo copilul, dar sigur nu l-as fi lasat! Da, vorbim de subfinantare, atunci cand ar trebui sa vorbim despre omenie! Indiferent despre cati bani ar putea fi vorba, omenia nu se cumpara! O ai sau nu o ai! Despre deontologie profesionala si respect pentru pacient…nici nu poate fi vorba! Sunt si oameni deosebiti in sistem, am avut norocul sa-i intalnesc, dar fata de o majoritate care se poarta asa cum ai descris, cei buni aproape ca nu pot face diferenta!
    Ca sa intelegem cum ar trebui sa se poarte personalul din sistemul sanitar, mai ales cu cei mici, atasez linkul urmator:
    https://www.facebook.com/bardia.Psychology/photos/a.1162033247164572.1073741843.149559765078597/1162036067164290/?type=3&theater

  • Toie Anca spune:

    Stau cu copiii mei langa mine unul de 4 luni jumate si fetita de 10. Ma uit la ei cum dorm si nu concep sa nu fiu langa ei mai ales daca ar avea probleme. Citind articolul si apoi toate raspunsurile mi-am adus aminte ca si eu am fost internata de 2 ori can am fost copil. O data a fost fara mami aveam vreo 5 ani si apoi la 7. La 7 a fost mai traumatizant desi mami a fost langa mine nu au las to la proceduri. Cel mai nasol a foat cand m au luat de langa mami ai m ai pus in camasa de forta si mi au pus tifonul cu eter pe nas su gura. Mai tin minte ca am vazut o pe mami cum plangea.
    Acum ca doi copii nu cred ca as suporta asta. Am avut cu fetita cateva mici probleme de sanatate dar de fiecare data personalul medical s a purtat f bine. E adevarat sotul meu a fost de fiecare data cu noi. A fost deshidratata ca era bolnavioara si nu vroia sa ia nimic pe gura iar la spital de infectioase i a facut o perfuzie. Ne a dus pe sectie si i a explicat ce se intampla si eu am tinut o in brate. Nici nu s a pus problema sa nu fiu langa ea. Mi au si explicat cum sa o tin. Asta s a intamplat in Baia Mare cam in 2013.
    Si o experienta din Oradea la urgente s au comportat nu noi fff bine si am stat cu fetita la proceduri.
    Imi pare sincer rau pt ce se intampla in alte spitale.

  • maddy spune:

    cand am citit articolul am sperat sa apara cineva in comentarii cu dovezi ca sunt povesti inflorite, nu poate fi adevarat asa ceva! cum s`au putut simti saracii bebelusi legati de pat si lasati singuri sa planga, nici nu pot sa`mi imaginez ce era in sufletelul lor 🙁
    sper ca acest articol sa traga un semnal de alarma in presa, sa`l preia televiziunile si sa forteze o ancheta si o investigatie, ca oricum era necesara de ani de zile.

  • River spune:

    Am petrecut foarte mult timp in spitale prin Romania cu copil bolnav cronic. Am si ales sa plecam spre zari mai bune si am si plecat .Niciuna din experientele noastre, cele mai multe dure,nu seamana nici pe departe cu ce se intampla la Sibiu.Nu exista nici o scuza.Pariez ca in spatele minunatei metode de tratament sta o minte „luminata” cu multe titluri, ca multi stiu exact ce se intampla acolo,gen experimentul Auschwitz .Frica nu are nici ea justificare,cei ce baga gunoiul sub pres sunt, vor sau nu vor,complici.Nu exista nici o alta cale posibila decat raspunderea in fata legii ,transparenta,expunerea publica,amendarea legii,pedeapsa in piata publica nu mai e de actualitate dar ar fi fost exact ce meritau.Semnez petitia!

  • Adina spune:

    Bravo, Ioana

  • Simona spune:

    Asa cum am vazut in comentariile de mai sus, nici cu Spitalul de Pediatrie din Brasov nu mi-e rusine! Cel putin la Primiri Urgente sunt niste monstrii cu chipuri de om. In fata mea si a copilului meu in timp ce asteptam sa fie consultat, urlau la o alta mamica( de etnie romă, ajunsa acolo cu copilul cu degetele retezate).Apoi au inceput sa râda si sa spuna ca i daca doctorul nu e, i le vor lipi ele cu SuperGlue.In secunda 2 mi-am imbracat copilul care era destul de mare ca sa inteleaga macar partial ce spectacol grotesc se desfasoara in fata noastra, si ne-am oprit la spitalul privat din Brasov, unde, parca aterizasem pe alta lume.

  • Miha spune:

    In Cluj-Napoca, la UPU, mamele sunt scoase afara pana se pun branule copilasilor. Pentru acele cateva minute de separare oarecum fortata am ramas traumatizata, daramite acum, citind ce se intampla la Sibiu. Am intrebat de ce trebuie sa ies si au zis ca „asa e procedura”. Dupa aceea, normal ca m-am intrebat ce s-ar fi intamplat daca refuzam sa ies. Cred ca, in clipa in care ai copilul bolnav, nu prea mai poti prioritiza proceduri, nevoia tratamentului, legi, plangeri, etc. Vrei doar ca el sa se insanatoseasca…

  • Cristina spune:

    Am citit articolul, am citit comentariile si sincer s-a mai adăugat inca un motiv pentru a pleca din tara asta 🙁 Cu părere de rău spun ca nu mai vad nici o posibilitate de a schimba lucrurile aici 🙁 Nu zic ca in străinătate sunt câini cu covrigi in coada, sau ca nu exista si acolo probleme dar parca la noi in fiecare zi mai apare ceva, se mai trezește un individ sa facă ceva care sa ne lase fara replica. Eu am ajuns cu pruncul de un an la spital pentru ca mi-a vomitat o noapte întreaga, am ales sa merg la privat si aici nu am ce sa reproșez. Am stat lângă micuț NON stop, nu am iesit cat i-au recoltat analizele, nu L-au legat ca sa nu își scoată branule, nu i-au vorbit urat. Si acum ma întreb dacă oamenii din sistemul medical privat nu vin tot din același sistem bolnav? Cu ce e diferit ca sunt angajați la privat? Ca salarii cu siguranța nu au cu mult mai mari, au supărări la munca ca noi toți, intra in contact poate cu persoane mai gălăgioase care cred ca dacă au factura la final pot tipa. La privat clientul face legea doar pentru ca șpagă lui are factura, la stat asistentele si femeia de servici fac legea pentru ca… Ii lăsam noi. Devenim deodată, la intrarea in spitalul de stat umili si fricoși; la privat suntem cocoși. E vina noastră pentru ce se întâmpla, e vina noastră ca ii lăsam pe ceilalți sa ne facă sa ne simțim mici. Eu lucrez intr-un domeniu urat tare, executări silite. Si am avut avocați, primari,doctori, preoți pe care din păcate a trebuit sa ii executam silit. Cand ne-am văzut la birou nu am așteptat șpagă, nu i-am făcut sa se simtă ca ultimul om. Cand ii vad puși pe cearta ii înțeleg pentru ca sunt speriați si incerc sa gasesc o soluție. Cum ar fi sa ne purtam toți la job-utile noastre cum se poarta cei din sistemul de sanatate? Dar am văzut ca mentalitatea românească e ca dacă X e medic e zeitate iar noi muritorii ar trebui sa il divinizate, chiar dacă X a terminat școala cu 5 si nu știe nici cum sa facă o injecție ( văzut cadru medical care nu știa sa facă injecția sau sa măsoare tensiunea). E timpul sa facem ceva, e timpul sa mai spunem nu, sa mai facem niște plângeri, sa mai dam niște declarații .

  • Alina spune:

    Pana una-alta, mamele din Sibiu trebuie sa stie ca exista si Spitalul Luther, adica Spitalul de Pediatrie Sibiu, unde iti interneaza copilul fara probleme, daca are de exemplu enterocolita severa. Nu stiu daca interneaza si cazuri de scarlatina sau hepatita, ma cam indoiesc… Aici unul dintre parinti se poate interna cu copilul, fara discutii. Deci nu mai apelati la Spitalul de Infectioase cand e vorba de virusi intestinali, ca problema se rezolva mult mai bine la Luther.
    Stiu si eu din pacate cateva cazuri asemanatoare…acum vreun an mi-a povestit o mamica cum si-a internat copilul de 6 luni cu o infectie pulmonara la Sp. Infectioase copii din Sibiu. A stat bebelusul acolo cateva zile, iar cand l-au luat, era traumatizat, nu mai gangurea si nu ii mai privea. Statea doar si se uita in gol. Parintii s-au speriat foarte tare, iar de atunci dorm cu copilul in pat, nu il mai lasa singur nicio clipa.

  • Andreea L spune:

    Eu nu am acceptat separarea de fetita in spital (Grigore Alexandrescu, aprilie 2014, cand fetita avea 5 luni) nici cand i-au recoltat analize, nici cand i s-a pus branula pt perfuzie, DAR fiind internata impreuna cu ea, iar ei, administrandu-i-se perfuzii, am fost „invitata“ de o asistenta sau infirmiera la masa, cu sfatul de a-mi lasa fetita singura in patut, cu gratiile ridicate!! Oricum n-as fi putut inghiti nimic in momentele acelea, dar mi s-a parut ingrozitor sa interzici mamelor sa manance in salon, ba chiar sa le servesti masa la un alt etaj decat sunt copiii lor internati …… eu eram singura in salon cu fetita, cu diagnostic rotavirus, pe care insa nu l-a avut, dar asta-i alta treaba…. Masa se servea la subsol, iar salonul era la etajul 1 sau 2 …..

  • SIlviu M. spune:

    Intrucat nu s-a rezolvat momentan nimic prin petitii sau articole, sesizati aici orice problema ati avut cu acest spital din Sibiu:

    http://infrastructura-sanatate.ms.ro/formulare/sesiz_cons_etic

    Il gasiti in lista: Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu Consiliul Local Sibiu
    Sectia: Boli Infectioase.

    Conform Ordinul Ministerului Sanatatii nr. 146/2015, aceste sesizari trebuie analizate in consiliul de etica al spitalului, este obligatorie oferirea unui raspuns si ulterior trebuie raportate si la Ministerul Sanatatii.

    Daca doriti sa sesizati faptul ca vi s-a refuzat internarea cu minorul, faceti referire la Ordinul 1284/2012, Art. 5, alin 2, prin care se reglementeaza accesul unuia dintre parinti impreuna cu minorul internat.

    Pentru a sesiza probleme de etica si conduita a personalului, faceti referire la Legea 95 din 14.04.2006 privind reforma în domeniul sănătăţii si legea 46/2003 privind drepturile pacientului.

    Pentru sesizarea lipsei structurii organizatorice privind apararea in caz de incendiu, faceti referire la Legea nr.307 din 12 iulie 2006, care prevede cum trebuie dotate usile de evacuare cu bara antipanica si impune existenta unui scenariu de incendiu al institutiei, scenariu care sigur nu prevede faptul ca pacientii sunt legati de pat.

    Pentru a sesiza lipsa conditiilor de igiena publica si de izolare a bolilor, faceti referire la Legea 98/1994, republicata in 24.04.2008 privind stabilirea si sanctionarea contraventiilor la normele legale de igiena si sanatate publica – Capitolul VI, Art 14, Alin. b.

    Cu cat mai multe sesizari, cu atat mai mult cresc sansele sa schimbam ceva.

    Multumesc

  • Alexandra spune:

    Acum 50 de ani bunica mea a fost lasata in spital cu matusa mea, care a facut pneumonie. Ea are micuta dar nici nu s-a pus problema sa nu o lase sa stea cu ea. Eu tot nu imi pot imagina ca exista astfel de oameni in societatea moderna si informata in care traim si ca ei noaptea pot dormi cu sufletul linistit ca au comis asemea atrocitati.

  • nicoleta spune:

    http://www.jocurban.ro/2013/03/spitalul-de-pediatrie-sibiu-o-sa-ti-culcam-copiii-pe-jos/
    Au mai fost cazuri si scandaluri cu spitalul din Sibiu, inclusiv plangeri penale in legatura cu lovirea unui copil (era declaratie copilului fata de a asistentei), dar nu s-a schimbat nimic. Cred ca trebuie depuse plangeri la politie, de fiecare data cand nu iti este respectat dreptul. Plus protectia consumatorului, plus … plus … Nu am ajuns inca la spital, dar imi e frica pentru ca sigur eu nu o sa il las singur. Abia l-am lasat fara mine cand am nascut….

  • Cristina spune:

    Nu am putut citi tot din pacate, decat primele 2 cazuri si a fost suficient. Oare cand va ajunge si tara asta la civilizatie??

  • Anton L spune:

    Nu e prima para cand ajung cu fetita la Spitalul de Pediatrie Luther.

    Am multe nelamuriri si lucruri de sesizat pentru ca si asa din afara domeniului mi se par multe in neregula.

    De fiecare data constat ca nu te intreaba nimeni cu ce problema sosesti ca sa ti se dea un grad de prioritate si la fel constat ca se intra inauntru dupa intrarea in spital adica precum pe bulevard.

    Si atunci prima intrebare e: care mai e triajul,care e contributia lui?

    Fetita mea si luxat piciorul sau si l-a fracturat putin jucandu-se cu alta fetita alergand si calcand pe o piatra.

    Dupa o ora de asteptat pe hol,intra sotia cu fetita pentru ca deja nu mi se mai pare deloc un timp normal de asteptat pentru a fi intrebat cu ce problema te afli acolo.

    I s-a facut radiografie,i s-a scris un diagnostic pe fisa desi ni s-a spus sa venim maine la un ortoped pentru ca medicul de garda nu se pricepe si i s-a pus un partea inferioara si laterala a labei ghips continuat cu o parte de ghips menita sa ii tina piciorul fix.

    A doua intrebare:Daca spune ca nu e de specialitate,de ce mai scrie un diagnostic pe fisa si ii pune piciorul in ghips?

    A treia intrebare:Nu e normal sa se dea radiografia pacientului sau apartinatorului?

    Ni s-a spus sa venim urmatoarea zi (fiind in weekend) sa o vada pe fetita ortopedul care s-a uitat la fisa (fara sa ii parvina radiografia) si s-a uitat la piciorul fetitei de dupa birou de la un metru,sa nu cumva sa isi miste fundul ala mare pana la ea ,multumindu-se sa spuna doar ca e ok si ca dureaza 3 sapt.

    Va multumesc anticipat,pareri si raspunsuri sunt binevenite,ba chiar asteptate

  • Patryk spune:

    Nu sunt ortoped de specialitate dar pot sa iti raspund la nelamuririle tale:
    1. La radiologie exista un medic radiolog care pune diagnosticul pe poza, asta e menirea lui!
    2. Daca era o luxatie medicul de garda era obligat sa ii acorde primul ajutor, respectiv imobilizarea piciorului si v a chemat pribabil la un control ulterior cu un ortoped!
    Multe lucruri ae fac dupa ureche din cauza invompetentei sau a comportamentului inuman! Si eu sunt medic si sunt siderata de eceste lucruri! Nu inteleg ce ti se poate intampla in viata ca sa nu mai ai pic de umanitate, decenta sau bun simt fata de pacientii tai!

  • Laura spune:

    Ministerul a mai răspuns?

    • Printesa Urbana spune:

      Da, a raspuns si ministerul, si avocatul poporului, si spitalul, cateva asistente au demisionat, la fel si managerul spitalului, se schimba lucruri!

Lasă un răspuns la Andreea Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *