Nu există copii răi, există doar părinți cu răni vechi

Aud foarte des oameni spunând despre copiii lor sau ai altora, pe care îi cunosc bine sau mai puțin ori poate chiar deloc, că sunt răi. Obraznici. Diavoli împielițați. Monstruleți. Tirani. Râzgâiați. Și sunt perplexă. Nu reușesc să cuprind realitatea asta: că cineva care are copii poate spune așa ceva despre copilul propriu sau despre ai altora.

Pentru mine, copiii, TOȚI copiii sunt niște făpturi absolut incredibile. Minunate. Minuni, pur și simplu minuni. Stau și mă minunez, uitându-mă la ai mei, dar și la alții, la grădiniță, în parc sau pe Facebook, ce ființe extraordinare sunt. Câtă încredere au în adulți. Câtă limpezime au în minte și în suflet. Cum pot ei să iubească, abadonându-se complet. Cum ÎNȚELEG lucruri fără să aibă noțiuni încă. Și să cred că adulții în care micuții ăștia încă nealterați de viață spun despre ei că-s răuți sau monstruleți… ei bine, mi se pare ireal.

Stăteam aseară cu ai mei și le povesteam despre dor și despre iubire. Amândoi mă ascultau aproape fără să respire. Nu se clintea nimic pe chip. Ochii mari, gurile căscate.
– Chiar așa, mami? mă întreba Sofia.
– Da, iubito.

Ea crede tot. Știe că ce spun eu e adevărat. Mă iubește, deci are încredere în mine. Atât de simplu. Nu trebuie să-i demonstrez că e adevărat ce spun, e suficient să-i spun. Iar eu să-i spun că e rea? Că e un monstru? Mi-ar sta inima pe loc.

Pentru că m-ar crede. Ar crede imediat despre ea că e rea. Și ar începe să fie, ca să nu mă dezamăgească. Mama are întotdeauna dreptate, nu-i așa? Mama e totul, ea știe, ea simte doar adevăruri. Iar dacă mama spune că-s rea… ei bine, sigur așa e.

Oameni buni care credeți și simțiți despre copiii voștri sau ai altora că sunt răi, să știți că greșiți amarnic. Copiii nu sunt răi, nu încă. Ei sunt în căutare de sine, uneori fac lucrurile altfel decât vreți voi pentru că fie au o durere pe care voi n-ați dibuit-o încă și încearcă să vă arate asta, fie pentru că au nevoie să aibă și ei o fărâmă de control. Copiii mici lovesc pentru că nu știu mai bine, pentru că-s proaspeți și noi pe lumea asta și nu au învățat controlul. Niciodată pentru că sunt răi. Ei nu sunt răi, dar pot deveni, dacă sunt neglijați, abuzați, dacă nu sunt lăsați să prindă aripi, dacă li se spune că-s răi.

Să spui despre copilul altuia că e rău mi se pare complet lipsit de respect și de orice simț al realității. Eu n-aș îndrăzni așa ceva niciodată, aș intra în pământ de rușine. Nu că n-aș putea să spun așa o grozăvie (asta este exclus, nu mi-aș permite în vecii vecilor să emit așa enormități despre copilul altuia), dar nici n-aș putea gândi așa ceva. Nu cred, pur și simplu nu cred așa ceva, că un copil e rău, și am văzut mulți copii manifestându-se în toate felurile posibile, distrugându-mi lucruri sau lovindu-mi copiii.

Problema e la voi, oamenii mari. Că nu înțelegeți, nu aveți mintea suficient de deschisă să cuprindeți ce se întâmplă sub ochii voștri. Că în loc să înțelegeți că există o problemă în relația voastră cu acel copil sau cu toți copiii sau cu voi, alegeți calea ușoară: acest copil e rău, deci na, aia e, eu am încercat, dar dacă așa e soiul, la revedere.

Era supărată o doamnă pe mine că din cauza mea copilul ei e rău. Că ea a învățat de la mine să-l țină în brațe când și cât are nevoie, că din pricina mea a tratat copilul cu respect, iar acum, la doi ani (sau poate trei, că nu mai știu), copilul nu face ce vrea ea, ba se mai și trântește pe jos când nu-i convine ceva, că e obraznic și rău pentru că l-a tratat cu iubire și respect. Am vrut să-i scriu să-i explic ce cred eu despre situația ei (că nu a făcut nimic greșit, dimpotrivă, că iubirea și respectul nu au efecte adverse, că puiul ei nu e rău, ci doar în proces de descoperire, că e important să aibă răbdare și să se uite și la felul în care ea însăși se dă cu fundul de pământ, cu vorbele, nu cu trupul), dar am renunțat. Ar fi fost degeaba.

Oameni buni, nu rezolvați nimic spunând despre un copil, despre orice copil că e rău. Niciodată, nimic. Dimpotrivă, faceți rău. Părintele care aude asta despre copilul lui suferă. Copilul care aude asta despre sine suferă, posibil pe termen lung. Motivul pentru care voi simțiți asta (și care e la voi) va continua să existe în continuare, pentru că nu faceți decât să mutați privirea și vina în altă parte. Poate vă simțiți bine când spune asta, dar nu cred că binele ăsta poate ține mai mult de trei secunde. Să faci rău voit altor persoane cu vorbele tale, doar pentru că poți, fără să crezi că poți ajuta în vreun fel, nu are cum să-ți facă bine.

Oameni buni care credeți și simțiți despre copiii voștri (sau ai altora) că sunt răi, măcar nu spuneți asta cu voce tare. Pentru că ei vă cred, orice și tot ce-ați spune. Și vor crește răi, dar asta nu va fi vina lor. Niciodată nu e vina lor. Va fi vina voastră, că nu ați încercat mai mult, că nu ați iubit mai mult, pe ei și pe voi, că vă împiedicați singuri, din cauza unor lucruri în care s-au împiedicat și părinții voștri, și din cauza cărora sufletul vostru nu e întreg, plin, ci știrb, plin de carii pe care le transmiteți mai departe.

Ați putea să vă opriți o clipă, să vă uitați la voi, la copilul din voi. A fost el iubit? I s-a spus lui că e o minune? Că e bun și frumos și înțelept? Sau a auzit că e rău, obraznic, că nu e bun de nimic, iar el a crezut și așa a și devenit?

Copiii nu sunt răi. Noi suntem, dacă vom crede asta despre ei, în loc să ne uităm de unde vin durerea, lipsa de răbdare și de empatie, sentimentul nostru de furie. Copilul din noi, neiubit, nevalorizat, își strigă durerea. Să-l alinăm pe el întâi și apoi vom putea vedea cât de BUNI sunt, de fapt, copiii!

shutterstock_399643882

Sursa foto: copil via Shutterstock.com

Pin It

89 Comments

  • Bibi spune:

    Dap, mai ales dupa ce ai copii si le vezi cu adevarat puritatea si minunea nu mai poti spune ca sunt rai. Urasc sa aud mamele zicand de bebelusii lor ca sunt rai. Bebelusi! Care plang de foame, de mami, de ceva… Intr-adevar, cum zicea tanti cu reprosul e greu la varsta de 2-3 ani cu independenta si crize si vreau dae nu stiu ce vreau. Ma dispera mandra uneori, dar mereu incerc sa ma linistesc cand o vad cat e de mica si neajutorata. Si buna. 🙂

  • Roxana spune:

    Exact. Mă bucur că cineva gândește că mine în această problemă. Când am încercat, pe ici pe colo să vorbesc despre asta, am fost privită ca pe o scrantita, cu priviri de genul : cum adică eu sunt de vina? Eu ?? EU???? Eu care-i iau ce-i în luna si in stele, care-l trimit la instituții de învățământ private, care-i iau tot, dar tot ce-ai dorește, să nu sufere ca mine? Dar degeaba, dacă-i de toate, draga părinte, ceea ce nu-i iei este chiar timpul si grija ta. Ptr ca nu-i așa, tu faci sacrificii să faci tot restul. Oamenilor le este greu să recunoasca, ptr ca nu-i așa, asta înseamnă că tb sa se asculte pe ei, să se iubească pe ei, să se vindece pe ei. E greu. E greu tare. Dar merita, dragi părinți, indiferent ce aflați despre voi. F bine spus, Ioana. Felicitări!

  • Dan spune:

    Sa citez din „cartea cartilor”, capitolul „Proverbe” (sau Pildele lui Solomon):

    13:24: „Cine cruta nuiaua, uraste pe fiul sau, dar cine-l iubeste, il pedepseste indata.”
    22:15: „Nebunia este lipita de inima copilului, dar nuiaua certarii o va dezlipi de el.”
    23:13: „Nu cruta copilul de mustrare, caci daca-l vei lovi cu nuiaua nu va muri.”
    23:14: „Lovindu-l cu nuiaua, ii scoti sufletul din Locuinta mortilor.”
    29:15: „Nuiaua si certarea dau intelepciunea, dar copilul lasat de capul lui face rusine mamei sale.”

    O discutie despre o eventuala traducere literala (cuvant la cuvant, cu pierderea nuantelor) sau cu sens schimbat (adica formularea initiala sa fi fost in sens filosofic si nu prozaic) isi are locul doar pe vreun hol de facultate sau poate pe vreun blog de nisa. La un nivel cat se poate de fundamental avem un numar de abordari si comportamente care preced istoria scrisa si si-au gasit locul inclusiv in cartea fundamentala a celor mai comune religii de pe planeta.

    In concluzie e mult de luptat si sunt multe mentalitati de schimbat; suntem inca la inceput.

    • Maria spune:

      Ce păcat că din toată Biblia atâta ați reținut. Și că vă folosiți de ea pentru a argumenta în favoarea a ceva rău. Cât timp consumat să căutați citatele și să le scrieți pe net! Pe de altă parte, dumneavoastră dacă face copilul dumneavoastră ceva rău nu-l certați? Adică nu-i spuneți că nu e ok ce a făcut? Îl lăsați să se poarte în continuare urât? Și nu este adevărat că un copil lăsat de capul lui își face de râs părinții? Nu e adevărat că un copil trebuie îndrumat și controlat? Tocmai pentru că e la început și habar nu are ce are de făcut?

      • corina spune:

        nu, un copil nu trebuie controlat, ca nu e nici sclavul tau, nici robotul tau sa faca ce vrei tu.
        e plina biblia de tampenii ca astea, nu trebuie sa cauti mult.

      • Robo spune:

        Draga Maria, este o diferenta intre ce spui si ce scrie in Biblie.
        Sigur ca daca copilul face ceva rau trebuie sa ii explici de ce e rau ce a facut si eventual poti sa si il certi, daca simti neaparat nevoia.

        Insa in Biblie se vorbeste de nuia, iar „cearta cu nuiaua” inseamna bataie.

        Nu e nimic de discutat aici, scrie negru pe alb ca daca il iubesti trebuie sa-l bati.

        Evident, in substrat se intelege din vorbele alea ca copiii sunt rai din oficiu si singura modalitate sa-i aduci pe calea cea buna e cu nuiaua.

      • Monica spune:

        Dar nu este necesar sa sapi cine stie ce. Din cate imi amintesc eu unui tip Avram i s-a cerut sa-si hacuiasca copilul pentru a-si demonstra dragostea fata de dumnezeu si ala si-a dus copilul sa-l transeze. De asemenea, din umilele mele cunostinte, nou nascutii – adica ai mai nevinovati de pe planeta – nebotezati nu valoreaza pentru dumnezeu nici cat o ceapa degerata. In plus mamele care i-au purtat si i-au nascut sunt niste ultra mega pacatoase care trebuie pedepsite si trebuie sa treaca prin niste rugaciuni si ritualuri speciale pentru a se curata de abominatia de a fi adus o viata pe lume.
        Ma scuzati daca la ce scrie in Biblie zic pas, da?

        • Hajni spune:

          Draga Monica,
          „umilele tale cunostinte ” se bazeaza pe traditia care ti -a fost inoculata de mic copil,probabil.
          Daca nu ai studiat Biblia nu iti permite sa faci declaratii referitoare la ce invata ea. Copiii valoreaza tot atat de mult in ochii lui Dumnezeu ca si oricare adult.Dovada e textul care spune „Lasati copilasii sa vina la mine si nu-i opriti caci Imparatia Cerurilor este a unora ca ei !”Marcu 10,14.

          • CR/ST/AN spune:

            Citatul e corect dar…

            Nu se referă la copil in sens fizic,ci la cei ce au calitățile copiilor, inocență, spontaneitate lipsa condiționărilor (inclusiv religioase) etc. Prin urmare cei ce sunt maturi dar au anumite calități speciale pot ajunge in timpul vieții lor la EL/EA.

          • ALEX spune:

            Asta zicea Iisus parcă? Dar Vechiul Testament e plin de exemple asemănătoare cu cele ale Monicai

  • Cinderella spune:

    Trebuie sa recunosc ca si eu am avut o perioada in care credeam ca fetita mea e dificila, nu neaparat rea. O vedeam necooperanta, altfel decat alti copii, mai greu de gestionat, mai plangacioasa, etc etc si totul sustinut de sotul meu si bunici . Toti imi ziceau ca vai ce dificila este, ca trebuie sa recunoastem ca este f rasfatata.
    Insa cand m-am deschis si eu la minte si ea s-a schimbat f mult. Cand am inceput sa-i zic adevarul si nu sa incerc sa o pacalesc, ea a devenit mai cooperanta. Cand am inceput sa merg cu ea la supermarket fara sa-mi fie frica ca o sa ceara de toate si va trebui sa o refuz, a devenit si ea mai intelegatoare. Tot ce am facut a fost sa renunt la eticheta de „copil dificil”, sa-mi extind mintea cu idei, sa ma port cu ea asa cum vreau sa se poarte si ea cu mine (fara minciunele, recompense, amenintari). In loc sa-i cronometrez minutele de desene animate si sa o amenint „daca nu inchizi telefonul, ti-l iau” folosesc urmatoarea tactica: dupa aprox 5-10 min incerc sa o atrag la joaca, ii zic ca vreau sa se joace cu mine si singura renunta la desene.

  • Sorina spune:

    Si cum faci sa te vindeci pe tine mai intai…?

    • Cinderella spune:

      Mie mi a luat fix1an de terapie ca sa vad realitatea si sa ma deschid la minte.insa trebuie gasit psiho terapeutul potrivit. Inainte am fost la cineva care nu m a ajutat deloc, ba chiar imi alimenta fixurile si gandurile care imi faceau rau.

  • o femeie spune:

    eu consider ca un copil copie reactiile parintilor, si nu ceea ce le zicem sa faca ci fac ce vad!. Comportalemtenele se transmit peste generatii (asa se explica angoasele si rusinile si nevrozele balcanice, nervozitatile si razboiala arabilor, neintegrarea bastinasilor din australia). E nevoie de multa vointa si efort sa ies din asta, sa le recunoastem, sa ne depasim si sa ne impacam si sa ne iubim singuri. Sa ne respectam. Sa avem grija de noi. E efort.

    Mai bine si mai frumos explica Otilia mantelers; copiii apasa pe butoanele alea la care vad ca reactionam si impactam. Prea suntem absenti (cu gandul aiurea), cu nasul in tv sau laptop sau telefon. Si nici nu e o chestie noua, si la adultii de alta data erau aceleasi absente din lumea copiilor…

  • Alina spune:

    Cred foarte mult in relatia noastra cu copilul nostru interior, iar o intrebare legitima ar fi: zi-mi cat de conectat esti cu propriul tau copil interior, ca sa-ti spun cine esti? Pentru ca da, daca noi reusim sa ne privim pe noi, sa ne iubim vom reusi sa-i iubim sincer si pe cei din jurul nostru, mai ales pe copilul nostru. Cred cu tarie ca atunci cand adresam copilului cuvinte de genul ‘rau’ ‘dusman’ ‘prost’ etc de fapt cuvintele astea ne oglindesc pe noi, sunt trairi vechi, reprimate de noi, nici macar nu realizam ca de fapt cel din fata noastra nu are legatura cu acel cuvant, dar noi reusim sa atribuim acel cuvant situatiei respective ( e ca un fel de decriptare a unei situatii prin care am mai trecut candva si am fost criticati pentru un comportament asemanator, care a declansat multa suferinta in noi) pentru ca trezeste in noi emotii. De fiecare data cand vom vedea acelasi pattern de comportament, vom raspunde asa cum am encriptat situatia in istoria noastra personala si o decriptam… Pe scurt: Cand simtim frica, panica, raspundem cu agresivitate verbala sau fizica. Cand ne simtim amenintati mai bine folosim cuvinte dure si taioase. Asa cum ziceai si tu, e mai usor sa ramanem in starea asta, e mult mai comod sa aruncam vina pe puiul de om de 2-3 ani care este instinctual si irational ( da, neocortexul se dezvolta mult mai tarziu) decat sa ne observam pe noi, cum reactionam, ce simtim si cum suntem capabili sa gestionam relatia cu noi dar si cu cel mic.

  • Rox spune:

    Dar de la ce varsta se poate spune ca uneori e rau copilul? Ca eu imi amintesc de niste faze pe care le-am facut unor copii, faze care-au fost oricum numai frumoase nu, ci de-a dreptul rautacioase. Nu m-a invatat nimeni sa le fac, asa am simtit pentru ca nu-mi placeau copiii respectivi, nu eram rautacioasa cu toti. Mama e de vina? Ca eu stiu sigur ca nu ea m-a invatat asa si n-ar fi aprobat asemenea comportament daca ar fi stiut.

    • Printesa Urbana spune:

      Eu as zice ca nu e ok sa-i spui niciodata unui om ca e rau, copil sau adult. Ii poti spune ca a avut un comportament nepotrivit, care a ranit pe altul, ii poti arata cum vede ca celalalt sufera, ii poti explica de ce un comportament raneste. Sa-i spui ca-i rau oricui nu cred ca serveste cuiva, vreodata.

      • Rox spune:

        Eu am zis sa spui DESPRE cineva, nu cuiva direct. Dar pana la urma e chestie de semantica. Nu spui despre un om ca e rau, spui ca e rautacios, insensibil, egoist (cum am fost eu in relatia cu acel copil), tot cam acolo e, dupa mine, tot denumesti niste trasaturi negative, doar ca folosesti alte cuvinte (nu m-a facut nimeni asa la momentul respectiv, e concluzia pe care o trag cu mintea de adult de acum, am fost pur si simplu o mica scorpie cu bietul copil).
        La fel cum mi se pare ca nu-i mare diferenta intre a spune „esti rau” sau „ai facut un lucru rau” (poti sa inlocuiesti „rau” cu orice alta notiune). Ideea e tot acolo, doar ambalajul e diferit. O fi si pentru ca eu sunt o persoana mai directa care nu sta prea mult sa „ambaleze” vorbele ceea ce uneori e bine, alteori e neplacut (si pentru mine si pentru altii).

        • Cristina spune:

          Nu, nu este chestie de semantica. A spune despre un om ca este rau este o eroare de gandire, o generalizare. Asa cum a spus si Ioana, comportamentele pot fi numite, masurate. Un om poate avea comportamente bune, rele (aici vorbim de termeni generali, pt ca bun si rau sunt notiuni subiective) De exemplu, o persoana isi saluta mereu vecinii, ii ajuta cu plasele grele, ofera locul in autobuz (comportamente) Putem spune ca persoana este un om bun? Putem. Dar aceeasi persoana loveste un caine cand trece pe langa el (pentru ca ii e frica) sau rade de un om cu dizabilitati (comportamente) Putem spune ca este un om rau? Suprageneralizarea „esti un copil/om rau” transmite ca persoana respectiva nu are valoare, ca nimic din ce face/este nu este bun. Ceea ce este neadevarat. Cu totii suntem o suma de ganduri, emotii, comportamente bune, rele, folositoare, nefolositoare, etc 🙂

        • Talida spune:

          Nu e vorba de ambalaj Rox. Esti rau inseamna ca este o trasatura de caracter care este aproape imposibil de schimbat. Pur si simplu nu ai de ales. Faci ce faci pentru ca esti rau.
          Ai facut un lucru rau presupune o alegere constienta. Ai fi putut sa faci mai bine, dar nu ai facut. Din diverse motive, nu ai vrut sau nu ai stiut, este absolut irelevant, dar se presupune ca asta se poate schimba.
          Ce le spunem copiilor se va transforma in dialogul lor intern – „uite am luat un 8, sunt o proasta! ” vs. „uite am luat un 8 pentru ca am focut o prostie.” SAU
          „am ridicat tonul la copil, sunt o mama rea.” vs. „uite m-am enervat pe copilul meu si i-am aratat asta intr-un mod rau.”
          Simti diferenta?

        • Liliana spune:

          Nu persoana este rautacioasa, insensibila, egoista, etc. ci actiunea pe care aceasta a facut-o este asa. Adica esti un om bun dar ai facut un lucru urat pentru ca nu ai stiut cum sa reactionezi intr-o anumita situatie si ai luat o decizie gresita, dar asta nu te face un om rau.

  • Roxana spune:

    Dar unii sunt chiar convinsi ca cei mici sunt rai, diabolici, ca o fac musai sa le faca viata un iad sau poate nu sunt ai lor asa, ii vad pe altii si nu isi pot explica cum unii parinti pot permite odraslelor sa fie asa. Am citit chiar aici la tine pe blog comentarii in care spuneau ca ai un copil „rauț”, asta este cea mai tare expresie, le e teama zica rau, dar nici sa taca nu prea ii lasa inima, asa ca isi arunca prostiile doar cu jumatate de gura, cum ar veni.
    Culmea este ca aomenii au impresia ca cei mici o fac intentionat, sa le faca in ciuda, deci e vorba despre ei, ei, adultii au de suferit, dar cand vine momentul sa caute cauza, nu mai e vorba despre ei. E un fel de ambivalenta, ba e vorba despre mine, ba nu e despre mine 🙂

  • Irina G. spune:

    Se vede ca te-au ”usturat” mult comentariile despre Sofia din articolul precedent.

    • Printesa Urbana spune:

      Nu m-au usturat, sunt obisnuita sa fiu biciuita de (unii dintre) cei care ma citesc, dar m-au intristat si m-au speriat.

      • Gabi spune:

        Biciuirea de care zici, parerea mea, vine din invidie. Eu apreciez balanta de care dai dovada in a alege subiectele, multe frumoase si de inspiratie si unele care ne dau de gindit si vedem ca sinteti si voi, ca familie, vulnerabili. Oamenii frustrati asteapta sa loveasca acolo unde apare crapatura. Sint curioasa daca vreodata au avut ceva pozitiv de comentat.
        Voi trebuie ca sinteti foarte uniti ca sa puteti sa va puneti viata cit de cit publica. Nu multe familii ar rezista…. si cu atit mai mult va admir si va doresc sa va stea sirma ghimpata bine in jurul vostru, sa va apere de rai si rele.

    • Ade spune:

      Sentimentele genereaza sentimente, e posibil sa o fi deranjat unele comentarii, de ce nu, dar cred ca au deranjat-o pentru ca ii parea rau pentru cei care le fac, nu pentru ea, ea oricum nu isi va schimba atitudinea fata de copiii ei in urma unor comentatii eu as spune neavizate si uneori rautacioase de-a dreptul. M-am simtit in unele din ele ca mi s-ar adresa mie, pentru ca eu imi cresc fetita in acelasi fel, cu o rabdare pana acum infinita. Acum la trei ani observ ca s-a schimbat mult in bine, ma intelege mai mult, ne intelegem din ce in ce mai bine, si asta cred ca se cheama ca incep sa culeg roadele comportamentului meu rabdator si empatic de pana acum.
      Ieri, o amica, (cu o fata care acum are 22 de ani), care, evident isi articula copila cand era mica pentru ca nu avea nervi destui, a reusit sa recunoasca ca ceea ce fac eu e corect, e ideal fata de copil, dar e infinit de greu. De aceea ea a ales cealalt cale, a fost mult mai simplu sa ii mai dea cate una, rezolva rapid problemele asa iar ea nu avea timp. Dar imi spune cu mare sinceritate ca totusi eu procedez corect, poate pe undeva incearca sa spuna ca ii pare rau, nu stiu, dar eu ii apreciez mult sinceritatea.
      Si inca o vorba aporopos de copii buni sau rai. Fetita mea a avut momentele ei in care cerea lucruri in magazine, cu insistenta maxima, imposibil de evitat. Ei bine, ieri am fost in Jumbo, cu ea evident ca nu avem aproape bunici sau matusi sau bone, si am rugato asa: te rog frumos sa intelegi ca acum mergem sa vedem muuuulte jucarii, din care trebuie sa alegem si sa ii spunem Mosului ce vrem, dar nu putetm cumpara nimic. Ai inteles ce a zis mami? nimic, nimic nimic. A raspuns ca da. Am intrat, le-am mangaiat pe toate, le-a salutat, am traversat tot magazinul aproape si s-a oprit sa mangaie o pisicuta si vai, ce o mai mangaia, si ce se mai bucura de ea! Eu oricum eram pe spate, nu imi venea sa cred ca mi se intampla mie. Am intrebat-o daca vrea pisicuta. Imi zice: aduce Mosu? zic: nu pui mic, mami, cumpara acum. Atuma atuma, zice ea? Ii sclipeau ochii, a fost atat de fericita, dar nici nu i-a trecut prin cap sa o ia altfel.
      E o vorba: Vorba dulce mult aduce. Eu zic ca e valabila si in relatia cu ei.

  • Carla spune:

    Cât de ușor este să etichetăm un copil și cât de grea este pentru cei mici povara asta… ce ne facem atunci când chiar un cadru didactic, presupus a fi școlit pedagogic, face asta?

  • Mira 2 spune:

    Fetiţa ta nu este rea, suferă din cauza existenţei fratelui. Are o inteligenţa peste medie, va creşte, se va detaşa mai mult, nu va rămâne cu traume. Aşa cum nu rămân cu traume nici copiii a căror mame se întorc la serviciu după 6 luni, nici copiii care sunt lăsaţi să doarmă singuri în pat. Dar există OAMENI răi. Mari şi mici. Fără să aibă legătură cu părinţii.
    Aaa, este mai simplu să dăm vina pe părinţi sau pe cine ştie ce întâmplare „absconsă” din copilărie decât să admitem că este pur şi simplu vina noastră, sau a copiilor respectivi. Este un transfer al responsabilităţii.

  • Alexandra D spune:

    ”Aud foarte des oameni spunând despre copiii lor sau ai altora, pe care îi cunosc bine sau mai puțin ori poate chiar deloc, că sunt răi. Obraznici. Diavoli împielițați. Monstruleți. Tirani. Râzgâiați. Și sunt perplexă. Nu reușesc să cuprind realitatea asta: că cineva care are copii poate spune așa ceva despre copilul propriu sau despre ai altora.”

    Ioana atunci cand merg pe strada si intr-un loc mai stingher ma inconjoara 5 galigani cu varste intre 14-17 ani ( sunt minori , deci sunt copii ) , imi vorbesc urat si imi iau tot neamul in ce apuca gurile lor nu stiu daca ma limitez doar sa le zic ca sunt obraznici sau rai. Ar rade de tine si cu fundul. Si daca se mai nimereste sa-ti arate un cutitas pe sub geaca iti zic eu ca ori ii spargi mecla bine , ori o iei la sanatoasa . Si da, am copil dar daca copilul meu ar fi abuzat de un asemenea specimen iti garantez eu ca l-as mutila cu mana mea. Toate adjectivele de care vorbesti tu mai sus n-ar face o ceapa degerata.

    • Daniela spune:

      Ioana face tot ce face tocmai ca noi, cei care avem copii mici acum sa nu crestem viitori adulti care sa se comporte nepotrivit, care sa faca rau celorlalti. Cine stie din ce familii fara iubire provin adolescentii respectivi.

  • Alnivol spune:

    Copii nu sunt nici buni si nici rai. Sunt buni si rai in acelasi timp. Natura umana ne-a aratat asta. Copii care cresc cu toate cele necesare inclusiv dragoste pot ajunge la maturitate sa devina ceea ce am numi rai. Si vice versa, copii ce au crescut in conditii vitrege sa ajunga la maturitate sa fie buni.
    Deci problema e la tine ca nu intelegi exact natura umana. Copii sunt si buni si rai in acelasi timp ca oricine altcineva. Restul e gargara de panselutza care vede lumea mai roz decat e ea de fapt.

    • Printesa Urbana spune:

      Ai si niste argumente, sau e doar parerea ta, pe care o postulezi aici in campul de panselute?

      • Metallicat spune:

        Just Babies – The origins of good and evil (Paul Bloom)

        „Q) What made you choose to write this book at this moment?

        A) These are exciting times for anyone interested in morality. There are major developments in areas like social neuroscience, evolutionary theory, and moral philosophy. And several research teams—including my own at Yale—are making surprising discoveries about the moral lives of babies and children. I think that now, perhaps for the first time in history, we have scientifically informed answers to some of the questions that matter most: How is it that we are capable of transcendent kindness—and unspeakable cruelty? How do evolution, culture, parenting, and religion conspire to shape our moral natures? How do we make sense of people’s strongly held opinions about abortion, gay marriage, affirmative action, and torture? And how can we become better people? Just Babies tries to answer these questions.”

        • Mihai D. spune:

          Indraznesc sa imi dau cu parerea la ceva atat de complicat: aveti partial un punct de vedere legat de afirmatia „Copii nu sunt nici buni si nici rai. Sunt buni si rai in acelasi timp.” insa eu consider ca diferenta intre animale si oameni este tocmai capacitatea specific umana de a face un efort constient in a ne intelege unii cu altii. Daca animalele sunt bune si rele in acelasi timp si se bat sau se inteleg numai in masura in care este destula mancare, apa si siguranta (presupun ca putem fi cu totii de acord ca acest lucru este adevarat fara a mai fi necesar sa demonstram), atunci teoretic si oamenii needucati sau crescuti izolat sau pe o insula pustie sunt si buni si rai in acelasi timp. Educatia insa (prin educatie a se intelege incercarea de a adapta un individ la un anumit set de reguli sociale in asa fel incat sa se poata integra intr-o comunitate) presupune eforturi de a minimiza sau a gestiona cumva cat mai bine acest rau ereditar din noi si de a incuraja si creste binele.
          Si acuma, concret relativ la acest articol, cu un copil care inca nu intelege anumite lucruri ca un (presupus) adult, ar fi cel mai de ajutor pentru el sa ne comportam intr-un fel in care sa il ajute cat mai bine sa faca ulterior diferenta intre bine si rau si prin asta sa se integreze cat mai armonios in societate. Deci daca ii spunem doar ca e rau nu l-am ajutat clar cu nimic, ba mai mult, l-am incurcat.
          Si bine s-a spus in articol ca in majoritatea cazurilor, copii fac anumite lucruri pt. ca nu stiu altfel. Am citit recent undeva o replica de genul „Cu cat inaintez in varsta cu atat imi permit mai mult sa ma comport asa cum vreau eu” – adevarat, numai ca asta se poate face IN SIGURANTA numai dupa ce am inteles suficient de bine ce este bine si ce este rau – daca facem asa de prea devreme vom deveni niste izolati, paria, etc. Si practic asta vor face copii nostri daca le zicem ca sunt rai – vor face ce vor de prea devreme si asta nu va fi deloc in siguranta pentru ei.
          Deci daca ne pasa catusi de putin de copii nostri, vom incerca sa ii ghidam si sa ii ajutam sa inteleaga binele si raul, ca ei sa fie mai ales buni si sa inteleaga de ce sunt asa si la ce e util sa fie asa, si pentru asta vom face toate eforturile necesare de rabdare, intelegere si chiar si terapie (adica sa cerem ajutor) daca nu ne descurcam singuri.

  • Estera spune:

    Ieri m-am intors dintr-o scurta vacanta,am fost cu niste prieteni. Am avut o experienta foaarte neplacuta,cand una dintre mamici a inceput sa gesticuleze si sa urle in ultimul hal catre copilul meu de nici 2 ani,ca de ce a pitigat-o pe bebelusa ei care are 10 luni. Nu am spus nimic,mi-am luat doar copilul speriat in brate ca sa il linistesc si sa ii spuneam ca nu e bine ce a facut,si ma muscam de limba sa nu ii spun cateva prietenei mele despre tonul vocii ei. Dar asta nu a fost tot,ca imediat alta mamica mi-a spus sa fiu mai atenta cu copilul meu,ca nu il supraveghez destul,ca si pe fetita ei a pitiga’o de cateva ori, am vazut asta si din pacate mi’am si batut copilul peste manuta dupa ce pitiga, si acum regret enoooorm,am facut-o doar ca sa le multumesc pe ele,dar se pare ca tot nu a fost indeajuns pt ele,din moment ce au inceput cu reprosuri ca sunt neglijenta, ca copilul meu nu e normal,ca nu e normal ca un copil sa aibe astfel de gesturi, ca copii lor nu au facut niciodata asa ceva, au dat vina chiar si pe firea mea calma,desi repet, imi certam si loveam peste manuta copilul cand pitiga fata. M-au durut aceste vorbe foarte mult, sunt si mai sensibila ca sunt insarcinata, si nu stiu daca vreodata o sa mai am curajul sa merg in vreo vacanta unde sunt copii….as fi incontinuu stresata….

    • Monica spune:

      Ce inseamna a „pitiga”?

    • Monica spune:

      Scuze.. gata l-am gasit!

      • Evelina G. spune:

        Si eu am cautat pe google:)) O fi vreun regionalism, ceva, eu stau în Bucuresti si recunosc ca n-am auzit în viața mea de „a pitiga” pe cineva:)

    • Andreea_A spune:

      Ce inseamna „a pitiga”?

    • Alexandra D spune:

      Estera , ce inseamna a pitiga ?

    • Adri spune:

      Draga mea, cred ca te-ai simtit groaznic fiind ‘certata’ de catre prietenele tale pentru cum iti educi copilul. Insa mereu se va gasi cate cineva sa comenteze despre tine ca mama sau despre copil, sa arate ca ea este o mama mai buna si are un copil ‘mai bun’ ca al tau (asta doare cu atat mai tare cu cat este o persoana mai apropiata).Nu mai lua la inima aceste lucruri si nu lasa ca ele sa intervina in relatia dintre tine si puiul tau, nu iti lovi/certa puiul din pricina rusinii pe care o simti. Cred ca este ok sa ii spui ca ce a facut nu este bine, insa copilul este mic si trebuie multa rabdare si repetitie pentru a-l dezvata de acest obicei. Insa forta fizica nu este o solutie. In plus nu cred ca este ok ca de exemplu de fata cu respectivele prietene sa ai o anumita atitudine (mai intransigenta) fata de acest comportament al sau, iar daca ai fi doar tu cu fetita sa ai o alta atitudine (mai relaxata) pentru ca astfel ea nu va intelege nimic. Fii blanda cu tine (nu exagera cu regretele) insa cauta sa iti asculti instinctul tau de mama si mai putin celelalte voci din jur.

      • Mira 2 spune:

        Ciupitul unui copil de 10 luni mi se pare totuşi ceva grav. Dacă îi facea ceva mai rău, de exemplu să îi scoată ochii? Eu nu ştiu câte mame ar fi stat calme într-o situaţie de genuk ăsta. E simplu de vorbit când e vorba despre copilul altuia.

        • Monica spune:

          Exact. Avem o finuta mai mare cu un an jumate decat al meu copil. De fiecare data cand ne intalnim, inevitabil ii face ceva, cum ar fi: dat cu leaganul intentionat in capul copilului, impins de la spate si aruncat pe jos… si mai pot continua.
          Ce am facut? Am rarit intalnirile, mult de tot.
          Dar oricat de prieteni am fi cu parintii ma doare sufletul caNd vad ca al meu copil sufera.

        • Estera spune:

          Si mie mi se pare grav,tocmai de aceea nici nu i-am spus nimic prietenei mele,m-am pus in situatia ei si stiu ca m’as fi speriat si eu desi nu mi’as fi permis sa urlu la copilul altuia. Incidentul cu bebelusa a fost atunci o singura data,restul cu o fetita de varsta lui cu care tot avea de impartit jucarii…

  • Ardeleanca spune:

    Nu vreau da fiu rea, dar eu nu mi-as fi atins copilul numai sa îmi văd prietenele mulțumite ca am luat „atitudine” fata de comportamentul copilului. Si da, as fi răspuns prietenelor intr-un mod civilizat vizavi de faptul ca al meu copil de 2 ani ar fi atins copilul de 10 luni. Copiii învață din atitudinea noastră.

  • Moldoveanca spune:

    Eu nu cred nici macar ca exista adulti rai, d-apai copii rai??? Majoritatea actiunilor unui om au explicatii logice – si astea de obicei tin de nevoile de baza. Oamenii nu vor sa fie raniti, sunt obositi sau infometati, au avut o noapte alba, s-au certat cu altcineva. Intotdeauna exista o slabiciune care justifica o actiune „rea”.

    • dianacj spune:

      Un viol, de exemplu, e justificabil?

      • dianacj spune:

        sau pedofilia, e justificabila si ea? asta, ca sa vorbim doar de ce se intampla in statele europene, ia vedeti putin atrocitatile facute de isis, nici aia nu sunt oameni rai? tortura, mutilarea… astea tin de nevoile de baza???

        • cineva spune:

          Au avut anumite traume severe in copilarie/conditii de viata care i-au adus pe aceasta cale. Sau probleme psihice determinate de anumite anomalii cerebrale. Actiunile lor sunt rele. Insa nici macar despre ei nu stiu daca se poate spune ca sunt rai. Desi sunt rare, exista cazuri cand chiar si criminali se caiesc si aleg o alta cale pentru restul vietii lor. Pana la urma fiecare fiinta daca are parte de conditiile si indrumarea necesara se poate dezvolta inspre bine, redresa, progresa.
          Faptul ca spunem despre o alta fiinta ca este rea ne da un anumit sentiment de siguranta ca nu putem ajunge ca acea persoana si de diferentiere „eu nu sunt ca el/ea” (poate sunt chiar „mai bun”), ne poate scapa de o frustrare a noastra de moment. Insa nu rezolva de fapt nimic, nu aduce nici o siguranta si nici o garantie si nici nu ajuta acea fiinta sa fie mai buna.

          • dianacj spune:

            sa inteleg ca tu ti-ai lasa copilul in grija unui pedofil dovedit, dar consiliat psihologic cativa ani si adus pe calea buna, redresat?

            eu nu am frustrari care sa ma faca sa ma simt mai bine comparandu-ma cu un criminal, si nu inteleg de ce gresit sa consider pe cineva un om rau. Omul ala e suma actiunilor lui

            • cineva spune:

              E o diferenta intre a nu considera pe cineva ca fiind un om rau si a il considera potrivit pt a-mi lasa copilul in grija lui. Sunt doua chestiuni total diferite in viziunea mea.

        • Moldoveanca spune:

          LOL isis nu sunt oameni rai. Sunt doar oameni spalati pe creier (pionii) si oameni cu interese financiare/religioase (conducatorii). Treaba cu omul rau si omul bun am invatat-o la religie, ca sa ne ajute sa diferentiem intre cine merge in rai si cine in iad.

          Pedofilia e o boala psihica, la fel ca psihopatia. Sunt dovezi ca si in cazul violatorilor exista o dereglare – testosteronul ar fi peste cotele maxime. Nu, nu sunt oameni rai. Sunt doar oameni bolnavi/periculosi, etc.

    • Moldoveanca spune:

      Mai oamenilor, nu vorbesc de cazurile patologice. Doamne fereste, boli psihice si altele. Ca asa ma intrebati Charles Manson daca a fost om rau!

  • Mada spune:

    „Intr-o seara, un batran indian ii explica nepotului sau ce lupta teribila se da in interiorul fiecarei persoane. Si ii spunea asa:
    Exista in fiecare dintre noi doi lupi.

    Lupul Raului. El este furia, gelozia, invidia, tristetea, regretele, aroganta, cupiditatea, vinovatia, inferioritatea, minciuna, orgoliul, superioritatea si egocentrismul..

    Lupul Binelui. El este bucuria, pacea, iubirea, speranta, linistea, modestia, bunatatea, bunavointa, generozitatea, adevarul si compasiunea.

    Dupa o clipa de gandire nepotelul il intreaba:
    ”Bunicule si care lup castiga?”
    La care batranul ii raspunde simplu:
    ,,Cel pe care il hranesti””

    Cred ca este cea mai frumoasa explicatie despre ce inseamna natura umana si caracterul unui om, indiferent de varsta. Iar la copii, cea mai mare parte a „hranei” o dau parintii…

  • Mary spune:

    Cand o persoana face un lucru bun este considerat o persoana buna, corect? Păi si atunci cand cineva face un lucru rau, constient ca il face, cum il numesti? Si da, sunt oameni care fac rau deliberat, stiu ca au si altă optiune si aleg sa daca rau. Asa ii băgați pe toti părinții intr~o oala si ii puneti la perete si aruncati cu pietre in ei. Fiecare părinte isi educa copilul cum crede de cuviință, atat timp cat nu il raneste din punct de vedere fizic si psihic. Dar dacă nu ii zici unui copil ca vrea ce a făcut este rau si ca asta il face si pe el rau, atunci el ca crede că e ok sa daca rau pt ca el e tot un copil bun si acceptat exact asa de societate.
    Pana la o varsta copilul nu stie ce e bine si ce e rau, de aia il înveți si ii spui mereu. Dar cand stie, dupa atata repetiție, atunci ii explici ca este rau, pt ca stia ca e bine si ce e rau. Si nu va suferi copilul ăla, va suferi ăla care este informat gresit.
    Nu va mai protejați copiii atat, lumea asta mare este plina de fel si fel, tu ca părinte trebuie sa iti pregatesti copilul pentru orice.
    Pe copil nu o sa il intereseze ca i~ai zis ca este rau, cu sa il înveți ce este rau si ce este bine!

    • Printesa Urbana spune:

      Poti sa il inveti ce e rau si ce e bine si fara sa ii spui ca e el rau, pentru ca asta nu e adevarat (poate si tu faci unele lucruri rele, dar in 99% din timp faci bine, deci presupun ca tu crezi despre tine ca esti o persoana buna) si pentru ca nici nu-l ajuta sa se corecteze. Tie ti-ar placea sa vina seful la tine de trei ori pe zi sa-ti spuna ca esti rea sau proasta? In loc sa-ti spuna ca ai facut un lucru rau sau ca nu ai facut bine un proiect? Ce te-ar motiva mai mult sa faci mai bine si ce te-ar afecta la modul personal, care fel de exprimare ti-ar afecta in rau stima de sine?
      Hai ca nu e asa greu de inteles, ce naiba…

      Si tocmai, TOCMAI pentru ca lumea e plina de oameni care ranesc, noi, parintii, ar trebui sa NU facem asta, sa fie la noi locul acela sigur si iubitor, ca ura si rautati sunt peste tot. Nu e cazul sa ne antrenam copiii pentru nefericire, vor da peste ea in cele din urma si fii sigura ca se vor descurca.

      Doamne, cand aud din astea… lumea e rea, deci hai sa-i chinuim de mici, sa-i pregatim… zau ca nu mai pot si nu mai am rabdare, ma ia cu frisoane. 🙁 🙁 bietii copii. 🙁

  • Mary spune:

    Deci tu crezi ca al meu copil alege sa lovească alt copil pentru ca Mos Crăciun nu mi~a adus mie o jucărie preferată, sau pentru ca vacanțele de vara le petreceam la bunici in loc sa merg intr~o tabără alaturi de colegi?
    Sau colegul copilului meu i~a tras un pumn în arcada ochiului pt ca tatăl său mama nu au avut bani dr înghețată candva? Serios?
    Si ca sa iti raspund la intebarea cu seful, tie ti~ar face plăcere să lucrezi cu cineva caruia ii explici cum si ce are de facut de cateva ori sau ii spui persoanei adevarul si.cu asta basta. Ca sa stie omul ca nu e bun pt meseria respectiva. Nu ti se pare mai corect sa spui adevarul ?
    Tu ai ajuns la afirmația de mai sus, adică titlul, printr~o.experienta proprie sau ai citit vreun blog pe.undeva si te~ai decis sa publici si tu asa ceva doar pt.ca esti de acord cu acel articol si nu pentru ca te~ai documentat indestul? Afirmatia aceea suna mai mult ca o concluzie a unui studiu facut pe.anumite persoane dintr~o anumita categorie etc…

    • Moldoveanca spune:

      Mary, hai sa facem un experiment ca sa-ti probam teoria: eu acum as putea sa-ti explic cu bunavointa unde gresesti, sa scriu un comentariu kilometric din care tu sa nu intelegi nimic. Sau as putea sa-ti spun pur si simplu adevarul in fata, bazandu-ma pe faptul ca tu si practici ceea ce predici: fata, pune mana si mai citeste si tu altceva inafara de cartile de joc, ca la felul in care te exprimi si la ideile tale despre viata …. ce sa-ti spun, e groasa rau de tot, sa stii.

      E OK asa? Ai inteles ce doresc sa-ti transmit? Daca te superi inseamna ca aplici teoria doar cu altii, nu si cu tine insati.

    • Moldoveanca spune:

      Trecand inapoi la politete – intrebarea cu seful. Eu cica as fi un sef. Raspund de 4 oameni. Echipa mica. Nu stiu cum e la echipele mari, dar eu iti spun din experienta mea: daca tu crezi ca sefia asta presupune sa ii spui persoanei adevarul in fata, sa stii ca te inseli foarte grav. Oamenii trebuie motivati, trebuie luati cu frumosul. Orice sef stie ca un angajat format de tine e de 100 de ori mai valoros (si mai loial) decat unul care iti vine gata copt. Na bine, daca vrei sa fii sef doar cu numele sa ai cu ce sa se laude maica-ta la vecini, asta-i altceva. Pai tu crezi ca atunci cand formezi o echipa primesti asa pe tava oamenii pregatiti? Nu scumpa, nu se intampla asta – decat, bineinteles, daca te doare la fund de costuri.

      Ia uite, ti-am spus si eu din experienta proprie, nu am citat nici un studiu sau blog (ceea ce nu inseamna ca nu le-am CITIT). Tu ai ceva experienta proprie in lucrul cu oamenii adulti pe care doresti sa ne-o impartasesti?

  • Mary spune:

    Faptul că tu ai formulat titlul in felul acesta a deranjat pe.unii, pe mine inclusiv. Adică hai sa dam vina pe părinți pentru comportamentul copilului.
    Este eronat! Doar daca ai probleme mintale ti se mai acceptă, dar si atunci cred ca fiecare avem sansa si oportunitatea de a decide altfel.
    Nu zic sa ii spui copilului ca este rau permanent, poti sa nu ii spui niciodata, dar nu dai vina pe.parinti asa unu doua, mi se pare gresit.
    Părinții si asa sunt criticați de societate la fiecare pas si fiecare miscare, tu ca părinte ar trebui să simți si sa stii asta.
    Dupa o anumita varsta copilul ia decizii singur, bune sau rele, indiferent de ce răni ai părinții.
    Nu suna deloc asa, dar sunt imparțială, fiecare ne crestem copilul cum credem mai bine. Nu zic sa iti smintesti copilul in.bataie sau sa il faci prost la orice colt.

  • Mary spune:

    O ultima nota vreau sa mai las.
    Cand vb in comentariile de mai sus de copil, nu ma refer la cel de 2~6 ani. Cred ca de la 7 ani in sus copilul stie ca daca loveste pe cineva este un lucru rău.

  • Isabella spune:

    Mi se pare o prostie. Cum se explica ca doi frati si surori crescuti de aceeasi mama sunt complet diferiti. Am vazut cazuri in care unul era plin de empatie is bunatate si cel alta era un monstru tot Timpul plin de plangeri si negativitate. Tot mama SAraca e de vina? Tot mama e de vina ca e ajunsa in pragul epuizarii din cauza unui copil care are nazuri!dupa 8 ore de munca, curatenie, spalat, teme tot mama e de vina ca un copil nu coopereaza? Am vazut mama in lacrimi la Mila toanelor copilului. Dar cum se explica ca frati de comporta diferit in bunatate daca toti ne master buni? e o premisa minunata! Deci noi toti de nastem perfecti dar Suntem treptat stricati, traumatizati, contaminati de mediu, de parinti de angosele seculare. Oare e adevarat? Eu una am vazut copii din familii normale care aveau un comportament oribil. Stiu o mama blanda, buna de meserie profesor cu experienta de lucrat cu copii de ani de zile care a fost Adusa in pragul nebunii de comportamentul plangaret si negativ al primului copil. A Mai avut curajul sa il faca pe al doilea care era bonom. De abia atunci s- a bucurat cu adevarat relaxat de maternitate.

    • Moldoveanca spune:

      In nici un caz. Si tatal e de vina, nu numai mama. Pai ar face mama 8 ore de munca, curatenie, spalat si teme daca tatal n-ar fi absent din viata familiei?

  • Isabella spune:

    Nimeni nu e perfect. Dupa ce muncesti ca la galere te alegi tot cu critica ca si parinte la final. Oricum e o terorie revolutionara ce trebuie analizata. Ne nastem perfecti dar mediul ne contamineaza si devenim lipsiti de empatie, urland si Asa Mai departe. In cazul asta nici o mama nu e candidate la mama anului. Poate mama lui Nelson Mandela se califica. Sunt sigura ca ea nu si- a iesit din tatani niciodata. In cazul asta sa fii parinte mi se pare cea Mai grea meserie sau vocatie. Cred ca indiferent cat de mult ai munci si te- ai strofoca e inevitabil sa o dai in bara.

  • deea spune:

    snowflakes. mult tamtam pentru nimic. pe plozii rasfatati ii doare in cur daca le spui ca sunt rasfatati, obraznici sau rai. pe ei ii afecteaza daca le iei jucaria preferata sau daca ii opresti din a face rau adica sa nu mai bata, ciupeasca, deranjeze pe altii. copiii se nasc diferiti – unii buni, altii rai, de aceea nu functioneaza aceeasi metoda la toti, pentru ca unii au gargauni in cap, altii nu. DAR, cea mai mare vina o au mamele lenese care nu se ocupa de educatia lor. chiar si in articolul de la Theme am citit multe mame care merg cu copiii dupa ele dar isi doresc relaxare- nu draga, te duci cu copilul, te ocupi de el, il supraveghezi si stai de el/ei. nu exista sa te relaxezi cand esti cu puradelu’ dupa tine. cine ai vrea sa aiba grija de el? chelnerii?

    • Printesa Urbana spune:

      Sigur ca poti sa te relaxezi si cat stai alaturi de copii, ca nu tragi la galere.

      • deea spune:

        probabil personalul de la Theme o fi responsabil de supravegherea puradelului cat timp ma-sa se relaxeaza. really?

        • Printesa Urbana spune:

          Mai scriu o data, ca poate nu ai citit tot ce am scris mai sus: te poti relaxa si in timp ce supraveghezi copilul. relaxare nu e numai aia in care stai intins cu ochii inchisi si careva iti maseaza soldurile. Poti sa te relaxezi si in timp ce stai pe un sezlong si copiii se joaca la un metru de tine, daca mediul e placut, ai muzica, temperatura corecta, priveliste frumoasa etc

          • deea spune:

            ohoo, copii care se joaca la 1 metru de sezlongul parintilor? ultima data cand am fost la piscina, progeniturile erau la multi metri departare, iar raza vizuala a mamei era demult absorbita in aplicatiile de pe telefon. da’ tot e bine ca au delimitat spatiile. gata cu offtopicu’.

            • Cristina P spune:

              Progenituri, puradel, ma-sa…
              Draga Deea, conceptia ta despre parinti si copii imi spune ca inca nu ai plozi (sic!) si, de asemenea, ca parintii tai puteau sa aiba o viziune mai dragastoasa asupra lumii!

              Ca mama, sunt sigura ca atunci cand si tu vei avea copii tai, nu vei ramane nici inchisa in casa pentru a nu-i deranja pe cei fara *progenituri* si nici nu vei iesi cu ei tinuti in lesa ca sa fie la 55.8 cm de tine. Vei gasi calea de mijloc, ca noi toate, cu riscul de a parea pentru unii prea permisiva iar pentru altii prea tigroaica!

              O mica remarca, oricat ar fi de *monstru* in ochii tai un copil – vreau sa stii ca toate apelativele pe care le folosesti tu pentru copii ne jignesc. Pe mine ca mama, ma jignesc! EU AM FACUT MIRACOLE! Eu am infaptuit 3 miracole, draga DEEA. Din dragoste si din niste celule eu am produs in corpul meu alte fiinte vii! pe care ma straduiesc, si eu si sotul, intre job, casa, curatenie, si …viata – sa le educam asa cum stim noi mai bine! nici prea tinuti sub papuc, nici prea libertini! adica….perfecti 😀

              In rest, sa imi dau si eu cu parerea despre articolul de fata – copiii nu sunt rai, doar adultii vin de acasa cu anumite asteptari, bagaje grele si conceptii inoculate! Unii reusesc totusi sa vada miracolul vietii si sa isi aminteasca faptul ca monstruletii si progeniturile de ieri suntem fix desteptii de azi

              • deea spune:

                In conceptia mea, tu ar trebui sa discuti strict pe subiect, nu pe viata mea privata.
                Daca distractia mea include deranjatul celor din jur, prefer sa imi pun pofta in cui. Nah, asa sunt eu, cu bun simt.
                Comentariul tau suna atat de comunistoid, mai bine spuneai pe sleau – ma deranjeaza cand cineva scoate la iveala adevarul in care ma regasesc. De fapt, as vrea ori sa taca, ori sa ma laude. Cele 3 „minuni” ale tale nu reprezinta nimic pentru mine, poate doar dezgust in cazul in care sunt needucati, nu mi-i baga pe gat aiurea.
                Copiii-miracol sunt cu totul altceva… copii cu totul deosebiti, fie foarte inteligenti, fie au capacitati iesite din comun – sportivi de performanta, genii etc. Altfel, sunt chiar banali. Sunt minuni doar pentru parintii lor, pe restul lumii chiar nu intereseaza.
                Ai facut presupunearea ca nu imi plac copiii – daca ar fi asa nu vad care e problema, nu-mi spune ca poti pune monopol si pe ceea ce ar trebui sa imi placa si ceea ce ar trebui sa gandesc? Sa stii ca unii imi plac, dar numai cei educati, si slava Domnului, inca se mai gasesc, deci se poate, trebuie doar sa te ocupi de ei.
                Mah, ultima data cand am verificat, sexul neprotejat era la indemana oricui, si nu un „miracol”. Daca in loc de argumente, tu imi bagi in ochi ca ai facut sex neprotejat, ca argument al superioritatii fata de mine, cam ce credibilitate ai putea avea? Suna mult a „coalitia pentru familie” discursul tau, honestly.
                Nu te obosi sa raspunzi, eu nu discut decat pe chestii obiective, nu pe sentimentalisme si „miracole” (sex neprotejat) de 2 bani.

  • deea spune:

    opa, uitasem ca „moderezi” comentariile care nu iti convin. cat de ipocrita poti fi. ai sange in instalatie si raspunde cu argumente, daca poti. DAR, nu poti, stiu. ce ai facut pana la urma pentru copilul cu ADHD din Pitesti ca te laudai ca stii tu metode si tehnici? in afara de acuzat victimele, nimic.

    • Printesa Urbana spune:

      Te aprinzi cam usor. E live comentariul tau, ti-am si raspuns intre timp, dureaza putin, nu stau cu blogul deschis non stop, am si eu o viata, stii… nu aprob comentarii la secunda. 🙂

      • deea spune:

        nu la comentariul asta ma refeream. cand am vazut ca e in moderare, mi-am adus aminte de alte comentarii mai vechi care nu au fost aprobate, chiar daca nu contineau injurii. doar pentru ca opinia nu corespundea cu articolul.

        • Printesa Urbana spune:

          sau poate opinia ta era instigatoare la violenta si in general extrem de neplacut formulata?

          dupa cum poti observa daca chiar te intereseaza subiectul, la orice articol gasesti zeci de comentarii care exprima pareri diferite de ale mele, cata vreme sunt civilizate. iar ale tale, unele chiar nu sunt.

          • deea spune:

            „instigatoare la violenta”- eu nu sunt nici influencer, nici ministru, nu vad cum opinia mea ar putea sa instige pe cineva la orice. concret, am amenintat pe cineva? au fost aprobate comentarii cu jigniri si referiri la mine, desi eu n-am jignit pe nimeni.
            „extrem de neplacut formulata” – o expresie subiectiva, se poate traduce prin „nu imi place opinia ta dar nu am argumente sa o combat”.

            • Mihai D. spune:

              Daca imi permiteti, va explic eu ce inseamna „neplacut formulat”. Hai sa vedem:
              – de ce folositi limbaj de genul „a durea in cur”?
              – de ce va referiti la copii cu termenul „puradel”?
              Aceste intrebari sunt concret exact pe textul scris de dvs. si nelegat de autoarea articolului cu care sa zicem, aveti ceva socoteli neincheiate.
              In rest, exprimarea dvs este deseori construita ca si cum cineva v-a facut rau sau v-a ranit in mod direct prin articolul publicat sau prin replicile ulterioare, desi acest lucru nu reiese evident din ceea ce scrieti si nici din cum formulati, cu alte cuvinte lasati impresia unei agresivitati nejustificate.

              • Andreea spune:

                Mihai, sunt de acord ca aceste comentarii ale Deei sunt „neplacut formulate”. Insa nu inteleg de ce Ioana a aprobat de-a lungul timpului comentarii mai rautacioase decat acestea, de exemplu:

                „nu am cuvinte sa imi exprim scarba fata de homofobia pe care o afisezi fara complexe.”

  • Andreea spune:

    Mai, eu sunt partial de acord. Eu chiar am vazut copii rai. Si rautaciosi. Stiu caz concret. Copil super suflat, neatins o data in viata lui, efectiv face lucruri cu rautate in ochi si in atitudine. Uneori si al meu copil are o privire rautacioasa ( atunci cand ma loveste cu picioarele cand il imbrac si ii blochez miscarile spunandu-i ca ma raneste, ca noi nu ne lovim, ca e dureros, etc) si imi pare rau sa spun sau sa cred asta, dar mno, e adevarat. Si da, este si rasfatat, caci i-am facut toate mofturile si il suflam in continuare si nu, nu imi pare rau ca am facut-o, dar simt ca e cazul sa inceapa si el sa ne respecte si sa fie macar uneori in acord cu noi si sa ne ajutam practic unii pe altii. Sorry, dar eu chiar cred ca exista copii rai si rasfatati. Si nu, nu cred in totalitate in vina parintilor. Eu chiar cred ca este si o chestie genetica in rautate.

  • Tiberiu spune:

    Nu se iezicsta bun sau rau.
    Exista doar conform ori ne-conform moralei la putere.
    Faceti o experienta:
    Puneti langa cei mai blanzi doi copii (ori catei ?))))))))))), care abia au invatat sa umble, un copil (sau catel) cu handicap.
    Il vor ataca.
    Suna ca dreacu’, dar asta este NORMALITATEA. Setarea naturala.
    Noi trebuie sa-i educam ca „nu se face”.

  • Dana spune:

    Ba da, exista copii rai!
    Am vazut n exemple, frati crescuti identic, unul cuminte, bun(ma refer atat la copilarie, cat si mai tarziu, ca adult) si unul groaznic… la polul opus.
    Eu de exemplu am fost un copil foarte cuminte, foarte ascultator si bun cu toate ca nu am auzit o vorba buna in viata mea de la mama mea, ci doar un sir infinit de jigniri si batai si de cele mai multe ori fara motiv, sau pentru motive stupide, gen am varsat apa pe jos din greseala. Dar asta nu m-a facut nicio clipa sa cred ca sunt rea sau sa devin asa.
    Mi se pare ca tu ai impresia ca detii adevarul absolut, ca tot ce crezi tu este corect si doar cum procedezi tu este bine.
    Copii rai exista, asa cum exista si copii prost educati deoarece parintii considera ca un copil nu are nevoie se disciplina, de reguli, se limite….

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *