Imaginați-vă că azi scrieți un articol pentru un blog. Primul articol scris de voi pe blogul vostru. Cu emoții, fără vreo idee despre ce vă propuneți, cu nici un cititor, zero bani pentru promovare și zero idei despre cum se face asta. Doar scrieți, pentru că simțiți nevoia asta uriașă.

Apoi scrieți și mâine. Și poimâine, Și în ziua următoare. În unele zile scrieți de două ori. Recitiți. Corectați. Faceți asta vreme de zece ani, inclusiv în weekenduri. Luați pauză doar când realmente nu mai puteți scrie, pentru că nu e timp deloc sau pentru că ceva dureros vă împiedică. Adunați 2.500 de articole publicate. Moderați aproape 100.000 de comentarii, răspundeți la aproape jumătate dintre ele. Faceți asta vreme de șase ore pe zi, în fiecare zi, în paralel cu serviciul o vreme, apoi ca job full time.

Primiți în plin judecăți, acuze, jigniri, răutăți. Fiți urmăriți și fotografiați în parc când ieșiți cu familia. Găsiți-vă poze cu copiii vostri pe grupuri de Facebook.

Găsiți texte de-ale voastre, întregi sau modificate superficial, semnate de alții.

Răspundeți zilnic la 50 de mesaje private despre probleme intime ale unor oameni pe care nu îi cunoașteți. Încercați să nu dați sfaturi, să nu fiți expeditivi, să ajutați cât se poate.

Empatizați zilnic cu 15.000 de oameni necunoscuți. Scrieți astfel încât fiecare dintre ei să se simtă validat, acceptat, să ia ceva bun, să nu simtă nici o urmă de îndoială că e altfel decât perfect și înțeles.

Fiți mereu responsabil pentru fiecare cuvânt publicat. Documentați-vă de cinci ori pe același subiect, din cinci surse diferite. Validați cu un specialist.

Scrieți, scrieți orice-ar fi, milioane de cuvinte care să ajute, nici unul care să încurce.

Primiți cu recunoștință bucuria celor pe care i-ați ajutat, sute, mii. Primiți lacrimile lor când vă îmbrățișează pentru prima oară.

Acceptați ca lumea să vă îmbrățișeze pe stradă sau într-o farmacie, pentru că o dată, mai demult, ați scris un text care a salvat un om de la depresie.

Acceptați o felicitare de la un copil care trăiește acum pentru că ați publicat un articol. De la o mamă care nu-și mai lovește copilul, pentru că a găsit la voi alternative la bătaie. De la o familie care a aflat dintr-o carte scrisă de voi ce înseamnă respectul pentru copil.

Primiți mulțumiri zilnic de la oameni care apreciază efortul, sinceritatea și emoția puse în fiecare cuvânt.

Citiți în fiecare seară cărți bune, ca să puteți scrie mai bine, tot mai bine.

Învățați să primiți critica, și ea vă face mai buni. Chiar dacă doare.

Scrieți despre voi autentic, fără să încălcați intimitatea celorlalți membri ai familiei. NU publicați texte care vor face mama, soțul sau copiii să se simtă rușinați sau expuși.

Învățați în fiecare zi de la cei care vă citesc. Rămâneți umili și modești, nu uitați niciodată ziua în care ați scris primul text, ziua în care ați primit primele vorbe frumoase despre un articol.

Plângeți de bucurie că reușiți să faceți ce-ați visat demult: să scrieți pentru voi în folosul altora.

Acum știți exact cum mă simt eu. Zece ani de când scriu aici. Milioane de oameni care citesc. Bucuria mea că suntem împreună. Promisiunea mea că voi rămâne aici, pentru oricine are nevoie de cuvintele mele.

Vă mulțumesc. Ne vedem sâmbăta asta la Cluj și pe 28 la Pitești!

printesa-urbana-10-ani

Credit foto: Bogdan Niță Photography, Piatra Neamț

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4174

54 comentarii

  1. Citesc tot ce scrii in fiecare zi de 4 ani de cand te-am descoperit. Am citit atunci la inceput tot ceea ce publicasei pana atunci atat de tare mi-a placut. Imi daruiesti emotie si lacrimi in fiecare zi si pentru asta iti multumesc 🙂 La multi ani!

  2. Felicitari! Esti un exemplu pt un blogger, pt o mama, pt o femeie. Iti doresc sa te bucuri cu inima deschisa de tot ceea ce ai realizat pana acum, ca si de acum inainte, iti transmit cele mai frumoase ganduri! Multumesc!

  3. Multumim, Ioana, pentru toata emotia pe care ne-o impartasesti! Am ”trait” fiecare cuvant din articolul asta, esti minunata! Te imbratisez.

  4. Totul frumos, felicitari multe, doar treaba aia cu pozele copiilor pe FB nu mi-a placut deloc; nu ca nu ar trebui sa fie pozele lor pe FB (asta e alt subiect) ci pentru ca cred ca sunt facute si publicate pe furis, fara acordul vostru, al parintilor.

  5. Ioana, eu cred că tu ești une dintre foarte puținele persoane publice, din media, care sunt atât de responsabile și atât de conștiente de puterea pe care o au și pe care o folosesc atât de înțelept. Apreciez la tine răspunderea pe care ți-o asumi, munca enormă pe care o depui, cercetarea pe care o faci pentru articole și, mai presus de orice, bunul simț cu care ne tratezi. Ești o ființă minunată, o persoană de care avem atâta nevoie și la care suntem bucuroși să revenim ori de câte ori publici câte ceva. Prezența ta în mediul online (și nu numai!) din România arată că există speranță, că există oameni buni, calculați, iubitori, gata să împărtășească din experiența și din gândurile lor. Îți mulțumesc că exiști, că ne scrii zilnic din suflet, că ții la noi, toți cei care te citim, și că ești atât de bună. Felicitări pentru blog și pentru tot ce ai realizat. Și pentru faptul că ești atât de echilibrată în ceea ce faci! La mulți ani!

    • Foarte bine și frumos spus. E ceea ce simt și eu dar nu aș fi putut exprima în cuvinte atât de potrivite!
      La mulți ani plini de experiențe frumoase!

  6. Prințesă, you make my day!
    Multă sănătate, multe bucurii, și tot ce e mai bun pentru tine și ai tăi dragi! Să-ți dea Dumnezeu putere să scrii mult mult mult și de acu încolo! Hugs de la Cluj!

  7. La cât mai mulți ani în continuare! Felicitări pentru tot ce ai realizat în acest deceniu și, mai ales, pentru că, în ciuda momentelor grele prin care ai trecut, ai reușit să transmiți atâta iubire, iertare, bunătate!

  8. La multi ani la fel de frumosi si continua sa faci asta! Astept cu drag ziua de sambata sa vin sa te vad…ca inca nu cred ca esti reala! Te pup printeso si de-abia astept sa ne si vedem ca de citit o fac cu drag!!!

  9. Felicitari, Ioana!
    Rareori comentez, dar citesc cu drag si perseverenta de vreo 10 ani – Ioana mea a crescut cu tine, multe din sfaturile sau informatiile gasite aici mi-au fost de folos. Am apreciat si admirat mereu sinceritatea, autenticul, umorul fin – si m-ai facut mereu sa cred ca se poate Multumesc si la multi ani !

  10. La multi ani, sunt aici de aproape 10 ani, te-am descoperit intamplator si mi te-ai lipit de suflet.Sa fii sanatoasa, fericita si sa mai faci, pentru ca faci tare bine!

  11. La multi ani !!! Din ziua cand ai publicat un aticol despre Ciocolata si copii te citesc in fiecare zi. Esti ca si sora mea mai mare. Multumesc pentru tot ce faci si in multe privinte mi-ai schimbat viata, m-ai facut sa vad multe lucruri si din alta perspectiva, am cunoscut oameni minunati datoria tie, am invatat multe… Esti o putere, o forta… chiar si atunci cand nu mai poti si iti este greu.. Nu ma pricep deloc la cuvinete… insa am un nod in gat atunci cand iti scriu… Multumesc sincer… multumesc!

  12. Eu nu te felicit atât pentru unde ai ajuns….ci mai mult pentru drumul pe care l-ai parcurs. A fost nevoie de multă perseverență și puțin somn, printre altele, și puterea de a deveni persoană publică, cu tot cu dezavantajele care decurg din asta.
    Cel mai bine e că ai ajuns să trăiești aceste momente deosebite datorită propriului efort iar asta e cea mai grozavă satisfacție.
    La mulți ani!

  13. Sa fie inca un zece, cel putin! Sunt sigura ca va fi nevoie de cuvintele tale multa vreme si de acum inainte chiar daca ai atins deja milioane de inimi. Multumiri si imbratisari si de aici!

  14. Tu traiesti sufleteste intr-o zi cat altii intr-o suta! Cu cata emotie reusesti sa ne incarci si pe noi in fiecare zi, citindu-te! Si eu iti multumesc pentru implicare, pentru pasiune si normalitate. Cred cu adevarat ca doar fiecare fiind mai buni ii putem molipsi si pe cei din jur sa fie la randul lor mai buni si doar asa putem sa facem un pic mai buna lumea in care traim. Multumesc!

  15. Multi ani de scris si de acum inainte! Cu folos si iubire pentru ceilalti, cu bune si rele aferente scrisului 🙂
    Si atunci cand vin judecatile de la ceilalti, sa gasesti puterea sa le depasesti fara sa lase urme adanci.
    Felicitari, Ioana, pentru tot ce faci!

  16. Eu iti citesc blogul de cand era Sofia bebelus – atunci l-am descoperit si l-am citit pe tot din urma pana „la zi” in cateva saptamani in pauzele de munca. Ai un talent pe care foarte putini alti bloggeri il au – chiar daca n-am fost de acord cu tine uneori, chiar daca ai scris si pe teme care nu ma interesau sau vizau direct, chiar daca poate uneori nu-ti inteleg trairile, imi place sa citesc tot ce scrii. Pentru text, pentru exprimare, pentru poveste. Mai sunt doar alti doi bloggeri pe care ii urmaresc constant pe nise complet diferite, desi am citit articole ale unor zeci si nu m-au „convins”.Talentul asta ambalat in multa munca si legat cu o funda de pasiune pentru scris te-au adus in punctul in care esti si meriti felicitari. Tine-o tot asa, nu mai pune suflet in toate chestiile negative si o sa fie bine 🙂

    Am comandat romanul tau si abia astept un weekend liber sa-l citesc.

  17. Deci nu te lași de blog. Asta e o veste buna. ?
    Și eu m-am schimbat datorită tie, am avut mai mult curaj sa imi susțin părerile. La tine am blog am scris prima oară ever, pe un blog. Multe am făcut pentru prima oară datorită tie. Și îți mulțumesc! Și aici… ?

  18. La multi ani! Sunt o mama mai buna pentru ca te citesc pe tine si parca imi aduci aminte mai mereu sa fiu si o femeie mai buna. Chiar iti multumesc ca scrii. Nu e un cliseu. Mai urmaresc si alte bloguri, dar nici unul nu scrie asa cursiv si frumos ca tine. Ar fi frumos daca ai posta si cate un mic articol cu ce carti mai citesti tu. Orice.

  19. Felicitări si sa scrii atât timp cât simti ca faci ce-ti place si ce-ti dorești !!!!!

    Spuneai ca citești carti bune seara…când poti, ne dai câteva exemple?

    Multumim pentru tot, printeso !!!!

  20. mi-au dat lacrimile la birou cand am citit articolul acesta!
    au fost altele la care am plans si nu unul…dar acesta a fost ”altceva”.
    am simtit emotie, ma bucur ca ai ajuns aici, sa nu te lasi, sa scrii, despre tot ce simti, atat aici, cat si in carti 🙂
    ma bucur ca scrii pe blog din 2007 si ca eu te citesc din 2010 🙂
    mai mult decat atat, ma bucur mult ca, desi am inceput sa te citesc de pe vremea cand citeai despre mancare, gatit, vacante, apoi copii, familie, am ajuns si la dezvoltare personala 🙂 durere, etc. Faci un lucru bun si asta se vede deja aici si ma bucur ca atat de multe feedbackuri pozitive 🙂 asta ma bucura mult! Mult succes, inspiratie, putere, astept cartea la care scrii acum 🙂 ultimele 2 lansari la care am participat, in Bucuresti, mi-au placut mult de tot! Multi ani de acum inainte, sper sa te citesc si peste 30 de ani 😀

  21. Va multumesc tuturor ca v-ati rupt din timpul vostru sa imi lasati un gand bun, le-am primit pe toate si le-am pus deoparte pentru vremurile in care o sa-mi treaca prin cap sa renunt.
    Va imbratisez, sa ne citim cu bine si peste alti zece ani! Si peste cincizeci! 🙂

  22. Da!
    Zece pentru articol.
    Unii au noroc, alții au ambiție, unii talent și noroc, alți talent și ghinion propriu construit.
    Mulțumesc pentru articol. Aveam nevoie să citesc.

  23. Am citit pe undeva ca astazi s-a sarbatorit ziua cuvantului „multumesc”. Acum, cand vad articolul tau, ma gandesc ca poate nu e tocmai o coincidenta. Asa ca Multumesc! Pentru toate cate le-ai enumerat mai sus si pentru toate cate or sa mai vina!

  24. La cat mai multi ani! Sa fie urmatorii mai linistiti, la fel de prolifici si sa reusesti tot ce iti propui! Iti multumesc ca scrii si ca existi 🙂

  25. Oauuu, Prințesa! Câte emoții, lacrimi, fericire în zece ani. Mergi înainte pe acest drum. Noi, cititorii tai suntem aici. Ne ești draga.

  26. Sunt oameni la care ma gandesc adesea, la care ma intorc cu drag, pe care ii caut doar ca sa stiu ce fac, de la care invat, pe care ii simt alaturi chiar daca sunt departe, tu faci parte dintre ei, draga Ioana si pentru asta de 10 ori iti multumesc.
    Sa ne citim cu bine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *