Deși ei sunt tot mai mari, loc o să fie mereu

Adoarme greu. Ar vrea să mai stăm împreună, să ne jucăm, să mă întrebe, să-mi arate. Timp. Vrea mai mult timp cu mama. Chiar și în zilele în care stăm împreună de când deschide ochii până adoarme noaptea, tot nu-i ajunge. Hei, îl înțeleg perfect! Pentru el nu există altceva decât iubire și joacă.

Șe foiește lângă mine, mă trage de mâini, se împinge în mine, se rotește de pe-o parte pe alta ca o gogoașă la prăjit.
– Pot să adomn pi tini?
– Hai, puiule.

Se urcă pe mine cu totul. Se învârte pe pieptul meu tare ca un motan gras care vrea să se culce pe un cuptor prea mic. N-are loc, nu mai are loc de mult. El a crescut, eu m-am împuținat. Se aburcă, se împinge, se cocoață, un picior și câte-o mână îi cad pe lângă mine, el insistă, mă trage de haine, se proptește în perne. Vrea cu totul sus, pe mama, unde e cald și moale tare. Corpul meu e la fel de confortabil de dormit pe el ca un sac burdușit cu crengi uscate. Dar pentru el nu contează că-l înțeapă o claviculă în coapsă și o coastă a mumă-sii în burtă. El vrea să adoarmă pe mine, ca atunci când avea 2 kilograme și jumătate. Acum are 15.

S-a liniștit. Stă pe mine de-a curmezișul, capul îi atârnă pe-o parte a mea, picioarele pe alta. E mulțumit acum, doar degetele i se mai foiesc încet, în timp ce mă mângâie cu o mână pe gât. Sora lui doarme de o jumătate de oră, mă ține strâns de mâna pe care și-a ales-o când ne-am strecurat cu toții la culcare. Mereu e așa: o mână la ea, o mână la el. O îmbrățișare la ea, una la el. O inimă la ea, aceeași și la el. El vrea să adoarmă pe mine, ea vrea să adoarmă cu mine.

Nu e o competiție, nu așa cum era la început. E tot mai mult un dans al acceptării, al soluțiilor de compromis, al iubirii înmulțite. Aștept să-l pui pe el jos ca să ma iei pe mine. Apoi mă dau eu jos ca să-l iei pe el. Când nu vrea el să te ajute, vin eu. Atunci când n-o să pot eu, o să vină el. Sau o să venim amândoi, când tu nici nu te-aștepți.

Ne-am liniștit și acum ne bucurăm. Primim și ne oferim pe rând sau în același timp, pentru că am înțeles, și eu și ei, că relația noastră crește mereu, că rezervele de iubire se înmulțesc cu fiecare clipă pe care o petrecem împreună, pentru că ne obosim și ne odihnim unii pe alții, pentru că avem încredere unii în alții, pentru că ne oferim timp, adevăr și iubire. N-am știut să facem asta de la început, au fost multe clipe în care ne-am certat și ne-am supărat pentru că ceream mai mult decât era disponibil, sigur or să mai urmeze și altele, dar acum știm să avem încredere unii în alții. Știm că ne certăm ca să ne împăcăm, ca să construim împreună.

Nu există prea multă iubire de copil. Nu există exagerat de multă acceptare. Și limitele tot din iubire vin și pot fi așezate cu respect. Nu vă lăsați convinși că o palmă nu strică. Ba strică. Cum ați privi în ochi un om pe care-l iubiți, după ce v-a lovit? Exact așa simte și copilul. Care iartă, pentru că își iubește părintele prea mult. Dar nu la fel. Apare frica, neîncrederea, durerea. Pe ele nu se poate construi nimic bun. Iubirea nu are limite, încrederea însă are. Frica oprește dansul, evoluția, cunoașterea.

Sursa foto: mamă și copil via Shutterstock.com

Pin It

11 Comments

  • cristina spune:

    Foarte frumos. Mi-l imaginez pe Ivan cum incearca sa-si gaseasca un loc confortabil. A mea aseara a vrut sa doarma cu tati. Dar la miezul noptii m-am trezit cu ea pe mine ca i-au inghetat piciorusele si nu simtea mirosul meu de mama.Uneori imi ia esarfele si pleaca cu ele la gat, doar sa aiba mirosul meu cu ea.Ai dreptate. Cum sa lovesti un pui de om, tu un adult asumat? Zilele acestea m-am suparat pe ea ca a golit biblioteca sub birou. Am rugat-o 2zile si nu a vrut sa le puna si i-am spus ca ma doare ca eu o rog atat de frumos si ea nu vrea sa ma ajute si atat de mult a suferit ca m-a vazut trista incat mi-am cerut eu iertare ca am facut-o pe ea sa fie trista. Va pupacim si o zi frumoasa, draga printesa

  • diana negrea spune:

    Minunat, multumesc!

  • Dojo spune:

    Nadia tot pe mine sta, cand este infrigurata sau cand nu se simte bine. Nu are decat 14 kile, dar si ea atarna destul de caraghios. Nu conteaza, sta pe ‘fotel’ si e fericita. Nu am lovit-o si nu intentionez, desi e tot mai greu sa ma abtin, la cat e de zburdalnica. E nervoasa uneori, face deja tot felul de nazbatii, dar mi-am propus sa nu fie lovita si nu va fi. Tie trebuie sa-ti mulutmeasca 😀

  • paula spune:

    woaaa! finalul m-a rupt! asa e! Binecuvantata sa fii, femeie! iti multumesc!

  • MonicaZ spune:

    M-ai facut sa plang!!!!

  • Anamaria spune:

    Mi-am promis inca de cand eram copil ca nu o sa-i lovesc,ca eu nu o sa-mi bat copiii niciodata,asa am facut,nu zic ca nu am facut si eu greseli ca parinte dar stiu ca nu as fi suportat sa privesc in ochii lor ,apoi si sa vad rana din ei. A fost si este multa presiune in jur si de multe ori sunt invinovatita cand fac copiii ceva „rau” , uite nu ai fost o mama buna , nu ai stiut sa educi , dar conteaza doar ca cel putin sotul este pe aceeasi lungime de unda cu mine . Un sfat : lasati adolescentii sa se exprime. Multa rabdare va doresc.

  • Elena spune:

    Cel mai dulce moment al zilei este acela cand tanarul vine de la scoala si vrea sa ne iubim….Tanarul meu are 10 ani,36 kg si 1.50m….eu am doar 1.56m.Dar nu conteaza pentru el,vrea sa se iubiceasca cu mami🤗.Ma coplesteste cu pupici si imbratisari…si sa stiti ca are putere..ma strange strasnic in brate…uneori ma doare..dar il atentionez si isi slabeste stransoarea.E cel mai fericit cand tati adoarme in living..e rost de dormit cu mami😉.In fiecare dimineata sunt mandra de ceea ce am reusit eu sa creez:un pui de om minunat

  • Oana spune:

    Iar m-ai făcut sa plâng, foarte frumos articolul, ești o talentată, Ioana! <3 În plus, iți mulțumesc ca educi mămicile sa nu folosească bătaia în educația copiilor.

    Și eu, și soțul ne-am propus sa nu apară violenta fizica sau verbala în micuța noastră familie, bebe are numai 9 luni și pana acum a fost totul bine, asa o sa fie asa pana la adânci bătrâneți!!!

  • Elena spune:

    Frumos spus. Eu deja stiu ce urmeaza cand incercam sa adormim si Emma se ridica in picioare – vrea sa se aseze mai bine si in incercarea ei de a se baga cat mai mult in mine, cel mai adesea aterizeaza pe capul sau pe gatul meu. Sau incearca sa ma escaladeze si primesc un cot sau un genunchi in gura. Sunt plina de vanatai, dar cred ca sunt singurele vanatai din dragoste pe care le pot accepta.

  • Ana spune:

    Foarte frumos… Asa este si cea mica a mea, vrea mereu mai mult timp: „Mami, haide sa ne jucam; mami, colorezi cu mine?; mami, mi-e dor de tine; mami, de ce nu vii dupa mine la gradi?(am un program la birou de la 8:30 la 17:30, fetita mea face in august 5 ani si in acesti 5 ani am putut merge dupa ea de 2 ori, in afara a 3 luni si jumatate, anul trecut, cand mi-am modificat ptogramul de 6 ore, ca nu avea cine sa mearga dupa ea, dar acum sunt din nou la program normal); mami, ii zici sefei tale sa te lase sa vii dupa mine?; mami, asa ma bucur, cand vii tu dupa mine!; mami, ne jucam de-a doctorul?, mami, ne jucam cu plastelina?; mami, vrei sa dansam amandoua?…” Si ar ma fi…
    Mi se rupe sufletul, dar nu am alta oportunitate, deocamdata. Dar copilul are nevoie de parinti, de aceea este copil, are nevoie de timpul nostru, al parintilor, are nevoie de sprijinul nostru, are nevoie sa fie ascultat. Noi doua, inainte de somn, ne jucam de-a doctorul, ne consultam si povestim pana ce adormim…Este cel mai frumos sentiment atunci cand vine copilul la tine, te pupaceste pe obraz si iti sopteste: „Mami, te iubesc! Mami, mi-e dor de tine!” Timpul petrecut cu ei trebuie sa existe, deoarece aceasta perioada din viata noastra nu o mai aduce nimeni si nimic inapoi…Ea este acum la varsta, la care zice multe, vrute si nevrute, intelese si neintelese, iar noi trebuie sa fim rabdatori cu ea, sa intelegem doar faptul, ca este COPIL si asa am fost si noi la randul nostru.
    Multumesc pentru articol, mi-ai facut ziua mai senina!!!

  • Natalia spune:

    Apropo, de ce zici in ultimul aliniat, pe mine ma fascineaza zi de zi cat de mult ne iubesc copiii nostri, cum ne accepta cu toane bune si cu toane rele, pur si simplu asa cum suntem. Sincer am impresia uneori ca eu personal nu voi ajunge vreodata sa iubesc atat de pur si atat de neconditionat. Ii iubesc nespus de mult, fara doar si poate, dar tot apar in capul meu franturi de conditionari, chiar daca acestea raman nespuse.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *