Sunt aici fără tine

Azi e ziua ta. Sau a fost. Ori mai degrabă ar fi fost. Să le ia naiba de conjugări.

Azi e ziua ta. Habar n-am ce-ți plăcea să faci de ziua ta. Nu știu dacă îți cumpărai tort sau primeai unul. Dacă veneau prieteni pe la tine. Dacă te suna multă lume. Sau dacă doar stăteai singur în camera ta ascultând Deep Purple și bând.

N-am mai petrecut ziua ta alături de tine de mai bine de 25 de ani. Nici măcar nu știu dacă-ți plăcea că e ziua ta sau mai degrabă te incuiai în bârlog și așteptai să treacă.

Uite că acum nici n-o să mai aflu. Pentru că azi e ziua cuiva care nu mai există pe lumea asta. Nu te pot suna. Nu le pot spune copiilor că azi e ziua bunicului lor. Am aprins o lumânare, în schimb. Care nu e pe nici un tort. E lângă o poză de la nunta ta cu mama, o poză alb-negru cam de când începeam și eu să exist.

Ce faci când e ziua cuiva care a murit? Când ar trebui să sărbătorești ani de la naștere, iar tu nu mai știți cât sunt, dar știi exact ziua și ora când l-ai văzut alunecând în mormânt pe două sfori rufoase?

Aseară m-am gândit că azi o să celebrez cu gândul la tine. Că o să ascult muzica ta, că o să-mi amintesc toate momentele bune cu tine. Am dat play, i-auzi, e un Pink Floyd, Wish you were here. Așa s-a nimerit. Mereu se nimerește adevărul. Doar că nu găsesc nimic de sărbătoare în sufletul meu. E numai lipsă și durere. Mă doare râsul nostru. Dansurile noastre de când aveam opt ani și tu 30. Concertele noastre. Planurile. Vacanțele. Regăsirea noastră după două decenii de dor. Moartea ta nemernică atât de curând după asta.

N-am avut timp. Ni l-ai luat tu când ai plecat în altă țară atât de devreme în viața mea. Ni l-a luat moartea, când tu poate ai fi vrut să revii.

Sunt aici fără tine de aproape doi ani deja. Nu-mi place fără tine. Chiar dacă n-am fost aproape două treimi din viața mea, măcar erai undeva. La niște mii de kilometri, dar erai. Te puteam suna de ziua ta și tu-mi urai înapoi să fiu sănătoasă și să am grijă de toți.

Aș vrea să fii aici. Uneori am impresia că ești. Strâng palmele în pumni ca tine. Râd ca tine. Folosesc cuvintele tale. E subconștientul meu care te caută, te aduce aproape. Ieși din mine ca spuma dintr-un pahar prea plin cu bere.

Să-mi zic la mulți ani mie, că e și puțin din tine aici? Nu-mi vine. Oricum, mă gândesc la tine. În fiecare zi. În fiecare zi mi-e dor de tine, dar azi mai mult. Azi mă doare mai mult.

Mi-aș dori să fii aici.

Pin It

Tags

11 Comments

  • Alina spune:

    Offff….. plang in hohote…. am si eu aproape 2 ani de cand am pierdut-o pe mamica mea si nu e zi sa nu ma gandesc la ea. Nu e moment de fericire sau de tristete pe care sa nu vreau sa il impartasesc cu ea…copiii mei nu au cunoscut-o si nu o vor cunoaste niciodata. Nici ea pe ei si asta ma doare enorm. Ca ei nu se vor putea bucura de dragostea bunicii lor, care i-ar fi iubit enorm

  • Carla spune:

    Să se odihnească în pace Bunicul Stelian.

    Te îmbrățișez, Ioana.

  • diana spune:

    Sarbatoreste cu zambet caci in ziua asta el ti-a fost dat tie, sa iti fie tata atat timp cat ati avut impreuna! Sarbatoreste amintindu-ti clipele frumoase! Sarbatoreste ca si cand el te vede si iti doreste fericirea asa cum tu o doresti copiiilor tai! Stiu ca eu asa fac…

  • Alexandra spune:

    Offf Ioana….Așa de trist este, te înțeleg perfect, ieri ar fi fost ziua tatălui meu care nu mai e printre noi de aproape 3 ani… Și eu m-am gândit la cum ar trebui să-l celebrez, tare mult mi-aș fi dorit să mai fie încă aici, doare mult mai tare in zilele astea speciale când ți-ai dori sa pui mana pe telefon și să-i auzi măcar glasul. Eu sper că este undeva și că simte toată dragostea pe care i-o port… Fii puternica și adulți mereu aminte de momentele frumoase…Te îmbrățișez!

  • MIRELA spune:

    7 ani fara tata…zi de zi ma trezesc gandidu-ma la el.
    La inceput si o amintire scurta, o tresarire a imaginii lui in minte in aducea lacrimi in ochi. Acum dupa sapte ani, amintirile imi lumineaza ziua, gandul la el ma linisteste; il simt uneori langa mine, parca ma mangaie si ma incurajeaza. Mie dor…tare dor, dar dorul nu mai doare atat de intens acum.
    Il regasesc in fiul meu: zambetul, timiditatea si forta totodata cu care abordeaza viata si lumea, mainile cu degete lungi si frumoase, felul acela de a privii dincolo de imaginea pe care o afiseaza oamenii, felul in care reuseste sa gaseasca bucatica aceea buna din fiecare. A lasat in el mai mult din ce a lasat in cei trei copii ai sai.
    Mie dor…

  • Mihaela R. Boboc spune:

    Da, ai pus în cuvinte sentimentele care m-au încercat acum 5 zile, când tatăl meu ar fi împlinit 64 de ani, dacă…cancerul care mi l-a adus aproape pentru prima dată în viață nu mi l-ar fi luat doi ani mai târziu…
    Mereu doare mai mult în ziua asta, dar cel puțin eu am remarcat că are grijă de acolo, de sus, să aducă ceva special care să-mi schimbe starea din ziua respectivă, e modul lui de a mă proteja, iar eu știu și simt și scriu.
    E mai ușor…parcă!

  • mira 2 spune:

    Ioana, poate ţi se va părea nepotrivit, dar eu, de ziua „cuiva” care nu mai este voi chema câteva persoane apropiate la masă. Aproape așa cum era şi în timpul vieţii. E adevărat, au trecut câţiva ani, la început nici eu nu am putut de prea multă durere.

  • paula spune:

    si eu te imbratisez..”mereu se nimereste adevarul”…Lumina tatalui…

  • Mona spune:

    Cat de bine inteleg ce simti….luna aceasta ar fi fost ziua mamei mele dragi, care a parasit aceasta lume, acum 2 ani, la doar 54 ani. Nu a apucat sa-si vada nepotul…eram insarcinata in 5 luni cabd a murit….Nu exista zi sa nu ma gandesc la ea….lumea e mai pustie fara mama, si oricat de fericita as fi, undeva in suflet e si o durere si un gol…. Ma uit la pasari, copaci, flori, ploaie si iarba si ma gandesc ca ea nu le mai poate vedea. Si mi se pare nedrept felul in care viata merge totusi mai departe….ca si cum n-ar fi fost niciodata pe acest pamant.

  • Roxana spune:

    Te inteleg perfect…se fac 3 ani si inca doare groaznic. Eram gravida in 8 luni cand a plecat de langa mine…iubea copiii dar nu a apucat sa le iubeasca pe ele, nepoatele lui…doare rau si o sa tot doara… Trista si nedreapta este viata uneori.
    Te imbratisez cu drag…

  • Riri spune:

    Cel mai frumos articol pe care l-ai scris vreodata.

Lasă un răspuns la Carla Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *