Un nou studiu arată cât de important e să ne ținem bebelușii în brațe

Când e vorba despre ținutul copiilor în brațe, în inima și mintea mea n-a existat niciodată vreo îndoială, nici pe vremea când nu aveam copii, iar după ce i-am avut, a venit și dubla confirmare în practică a teoriei. Instinctul mi-a spus dintotdeauna că locul copiilor mici și mari este în brațele părinților de fiecare dată când ei simt că au nevoie de asta. Mai mult în primele luni de viață, apoi tot mai puțin. Am știut dintotdeauna că vreau, pot și am să-i țin pe copiii mei în brațe cât vor ei și încă o secundă. Știu, de asemenea, și câ sunt mulți părinți care nu simt la fel, care se tem că a-l ține în brațe duce la răsfăț, că-l „stricăm”, dom’le, ce atâta brațebrațe, ia să facă bine să mai stea și singur, are patru luni, e mare de-acuma! Sigur ați auzit și voi!

Un studiu recent publicat în Current Biology arată că bebelușii ținuți în brațe devreme și cât de des posibil, mai ales dacă sunt prematuri, înregistrează o mai bună și mai rapidă dezvoltare a creierului. Studiul arată că nu există drăgălit și ținut prea mult copilul nou născut. Atingerea este un element crucial în dezvoltarea celui mic, iar la capitolul dezvoltare a creierului are câteva beneficii importante.

La un spital pediatric din Ohio s-a făcut următorul experiment: s-a evaluat felul în care 125 de prematuri și bebeluși la termen au răspuns la atingeri, la contact fizic. A reieșit că la prematuri reacția era mai degrabă redusă față de bebelușii la termen. Iar prematurii care au suferit proceduri medicale mai dureroase aveau cea mai scăzută reacție la atingere. Daaaar, prematurii pe care părinții îi mângâiau și drăgăleau des, sau dacă nu părinții, măcar personalul medical, reacționau mult mai bine la atingeri blânde decât cei care nu fuseseră băgați în seamă la fel de des. Deci orele pe care le petreci la terapie intensivă, de exemplu, legănând și alintând copilul chiar dau rezultate. E dovada că atingerea blândă, susținerea manifestată prin contact fizic ajută la dezvoltarea creierului.

E foarte util skin-to-skin-ul, spune coordonatoarea studiului, Dr. Nathalie Maitre: „Este esențial mai ales pentru prematuri să primească din partea părinților această susținere extraordinară a contactului piele pe piele sau măcar a atingerii, a mângâierii. Nevoia lor de confort e chiar mai mare decât cea a copiilor care au ajuns la termen în siguranța și liniștea intrauterină.”

Așa că drăgăliți-vă copiii după bunul plac – al lor și al vostru. Și voi, mamelor, dar și tații. Dacă mama nu poate lua puiul în brațe imediat după naștere, s-o facă tatăl. Vocea lui sigur îi e familiară. Căldura lui, vorbele lui îl vor liniști și vor alina dorul de mamă.

Atingerea voastră e pentru ei cel mai important lucru din lume. Contează mult mai mult decât vă puteți imagina, contează chiar dacă în primele zile pare că nici nu observă că sunt iubiți. Unii plâng mult, alții dorm mult. Dar fiecare atingere le transmite siguranță, confort, iubire, căldură. Țineți-i aproape, lipiți-vă de ei, atingerea e, mai ales în primele săptămâni, singurul limbaj pe care-l înțeleg. Cu delicatețe, cu zâmbet, cu iubire și calm, țineți-i la piept, răsuflați în creștetul lor, mângâiați-le pielea și părul, construiți o bază puternică de atașament, ca ei să se poată desprinde apoi în siguranță către marea lume.

Sursa foto: mamă ținând bebeluș în brațe via Shutterstock.com

Pin It

20 Comments

  • dojo spune:

    Nadia mea si acum, la 3 ani, cere dragoste, desi o primeste pe saturate. De cate ori e nelinistita sau ii este frig/cald, imi spune „mama, vreau in brate”. Si mama o ia in brate, ca doar asta este menirea mea, sa ii fiu alaturi. Si ma intreaba daca, atunci cad va fi mare, o voi mai lua in brate. Normal, chiar daca va fi mai greu sa tin in brate ditai fatuca, atat timp cat mama inca respira, o va lua in brate, de cate ori este nevoie. Si un pic peste, ca nici mama nu se poate abtine de la pupat si imbratisat prea mult 😀

  • Monica spune:

    Deci daca asta poate:
    https://www.youtube.com/watch?v=0rwFYHBccSs

    si mama cimpanzeu poate iar de mama cangur ce sa mai povestesc?

    Si noi ne plangem de un pui pentru ca ne luam dupa toate povestile si sfaturile babesti cu „semvata”. Cand aud sfaturi care contin „are 4/8/6 luni, e mare” imi vine sa mor de atata prostie. Nu sunt mari fetelor, uitati-va la mami opossum Aia da mama!

  • Roxana spune:

    Cand erau baietii mai mici, incercam intr-o dimineata sa ajung cu ei la gradinita, unul de mana, unul in brate, poseta mea pe umar, geanta lor cu schimburi pe alt umar si…aveam si eu niste incaltari cu un fel de toc, baietii erau maricei, cel din brate cred ca avea in jur 1.5 spre 2 ani, probabil ca eu paream destul de chinuita in incercarea mea de a ajunge la un taxi, ca ma ia un baranel la rost: daca tot vrei sa-l cari in brate, macar nu-ti mai lua tocuri! :))
    A fost amuzant, bine ca n-a zis de copil, ca aruncam cu pantofii dupa el 🙂

  • Mira 2 spune:

    Mie nu mi-a plăcut niciodată sa fiu luată în brate/pupata de părinți. I-am spus asta maica-mii pe la 8 ani și nu i-a căzut prea bine. În concluzie eu zic sa nu generalizam.

    • A_A spune:

      Dar putem sa ne intrebam copiii din momentul in care verbalizeaza sau pot indica macar prin semne daca le face placere sau nu. Eu cel putin asa am facut si e ok. Mama mea nu este/ nu a fost pupacioasa sau imbraticioasa dar mie imi placea la nebunie asa ca pe bunica si pe fratele meu ii pupam si imbratisam mereu si ma ceream iubita. Si a fost bine si asa. 🙂

      • mira 2 spune:

        Eu am fost foarte empatică de mic copil si mi-am dat seama că o să o deranjeze, așa că nu am vrut să o supăr. I-am spus adevărul când nu am mai putut suporta.

  • Georgiana TLP spune:

    Fetita mea de 3 ani căzuse rău în parc când sarea sotronul si am dus-o în brate pana acasa, plângând ca o doare piciorul foarte tare. În drum, am intrat într-un magazin. Vânzătoarea, văzând-o pe fetita în bratele mele, a comentat: „Asa mare si sta în brate?!?!? Vai, vai, vai!!!”
    Vai, vai, ce i-am putut face de nu stia unde sa se ascundă 💪

    • Mira 2 spune:

      Eu, dacă as fi fost în locul tău ma-as fi făcut ca nu aud și as fi închis incidentul. Mi se pare o atitudine mai decenta decât sa fac tămbălău în magazin pentru o vorba aruncata in vant. Ca sa nu mai vorbesc de exemplul de agresivitate dat copilului.

      • Georgiana TLP spune:

        Nu-ti închipui că am păruit-o sau am înjurat-o 😊 am întrebat-o dacă o deranjează faptul ca-mi tin copilul în brate…si ea a dat în balbaiala: „sa ma deranjeze? Am zis si eu asa..” am reacționat deoarece replica ma terorizează de mica 😠

        • IQ spune:

          Uite, vezi? Eu d-aia evit sa intru in vorba cu copiii, cat de dragalasi ar fi si chiar daca se uita insistent la mine (daca-mi zambesc, le zambesc si eu, ma stramb la ei, ne hlizim unii la altii, dar totul fara vorbe). Ca nu mai stii in ziua de azi ce stiluri de parenting sunt la moda si o dai cu bata-n balta scapand o remarca de genul in fata unei mamici din asta emancipata si atunci sa te fereasca [inserati aici in ce crede fiecare]! Fiecare familie stie cum sa-si creasca cel mai bine copilul asa ca nu mi se pare un mare sacrificiu sa evit contactul verbal pentru a proteja linistea si principiile acelei familii.

      • maddy spune:

        cam da, sunt de acord cu Mira 2. de multe ori oamenii spun chestii aiurea numai ca sa le spuna, nu neaparat ca vanzatoarea are ceva cu tinutul copilului de 3 ani in brate. e din categoria ”are x ani si inca are suzeta?” sau ”inca poarta scutec”, etc. la genul asta de remarci zambesti si ignori, nu te justifici si nu ii tii morala ca nu vad rostul.

        • Georgiana TLP spune:

          Recunosc ca am o problema cu remarcile gratuite pe care le primesc în magazine, parcuri, tramvaie…a zis foarte bine IQ: mai bine fără vorbe, o socializare minima cu copilul si atât! „Ce fetita ati mai văzut fără cercei?”, „Suge si tot se îmbolnăvește?”, „De ce nu-i dati pufuleti?” ma irita si reacționez pentru ca nu mi se pare normal ca un străin sa ma ia la rost…

  • Daira spune:

    Eu am citit articole de genul de cand eram gravida. A fost doar tinut in brate si purtat si doarme cu noi. Întrebarea mea e, ce te faci când numai in brate vrea? Abia il pot lasa jos putin sa ma incalt sau orice altceva pentru ca plange si se catara pe mine. Deloc nu vrea sa meargă de mana sau sa exploreze singur. Are aproape 2 ani. Si eu is praf cu spatele.

    • o femeie spune:

      stai lina ca nu sa ajunga si momente cand o sa fuga :)))

    • Roxana spune:

      iti recomand un sistem de purtare, ajuta. Iar explorarea si independenta vor veni atunci cand se va stimti pregatit, un trebuie s afaci tu nimic. Iti recomand sa citesti despre atasamentul sigur, o sa intelegi mai bine anumite comportamente ale copiilor mici

  • Cinderella spune:

    Pe fata o tineam tot timpul in brate ca mi-a distrus spatele. O adormeam in brate, o plimbam in brate, etc. La baiat am gasit alternativa: adormitul pe burta mea. Este tot un fel de tinut in brate dar mult mai comod pt mama

    • Roxana spune:

      Copiii nu prea ne distrug nimic, daca exista probleme, se pot agrava daca nu sunt tratate, daca nu existau probleme inainte, inseamna ca pozitia a fost defectuoasa.
      Eu am cifoscolioza si hiperlordoza, am purtat 2 copii, pe cel mic pana spre 3 ani, nu mi-au distrus nimic. Folosind sling, care este pe un singur umar, ma resimteam cumva, date fiind si problemele mele, dar n-as putea afirma ca mi-a distrus copilul spatele. Cu cateva sedinte de masaj, eram ca noua.

Lasă un răspuns la o femeie Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *