Nu te mai iubesc niciodată, mami! – Eu o să te iubesc întotdeauna.

Aseară, după câteva ore de parc, după un duș viteză și un îmbrăcat instantaneu în pijamale, ne-am așezat cu toții în jurul mesei pe care așternusem în viteză toate cele necesare cinei. Sofia a început să bâzâie. Ba că felia ei de pâine e mai mică decât a lui Ivan. Că i-am tăiat roșiile prea mărunt. Că i-am pus prea puțină salată (avea mai multă decât mine). Întâi am încercat să-i rezolv nemulțumirile, apoi mi-am dat seama că ea de nu de asta avea nevoie. Avea nevoie să plângă, dar așa, ca lumea de tot. Așa că i-am spus că îmi pare rău că e supărată, că sunt foarte flămândă și obosită și că o să mă așez să mănânc.

S-a supărat, evident, și mai tare.
– Nu te mai iubesc niciodată! mi-a spus plângând nervoasă.
– Eu o să te iubesc întotdeauna, i-am spus șoptit, dar nu ca s-o sfidez, ci ca să-i reamintesc că o iubesc și când se poarta într-un fel enervant pentru mine.

Eu știu că nu face asta cu intenție. Ea pur și simplu nu știe ce altceva să facă cu emoția care o copleșește.

Mâncăm, ea plânge. Fratele ei lăcrimează de mila ei în timp ce-și soarbe laptele cu paiul.
– Ai vrea să vii la mine în brațe? am întrebat-o.
Atunci a început să plângă mai tare. A dat din cap că da.
Am luat-o în brațe, am mângâiat-o, am legănat-o puțin ca pe un bebeluș. Apoi am început investigația. Uneori când face așa urmează o febră sau o durere de burtă.
– Te doare ceva, iubito? Capul? Gâtul? Burta?
Nu, nu o durea nimic de genul ăsta.
– Te doare sufletul, poate?
A dat din cap că da.
– Iubita mea cu suflet mare, de ce suferă el?
A mai plâns o vreme, apoi mi-a zis cu nasul îngropat în oasele mele:
– Că nu stau destul de mult cu tine…

Și dă-i și jelește încă niște minute bune, în timp ce eu o mângâiam și-i spuneam că uite, o s-o iau mai devreme de la grădiniță și facem numai ce vrea ea, apoi vine weekndul curând și avem tot timpul doar pentru noi patru. I-a fost greu zilele astea, am mers în parc să adunăm bani pentru Eva, au venit mulți copii, m-am jucat și cu ei, le-am citit, unii m-au îmbrățișat, pe unii i-am îmbrățișat, cred că a simțit că pierde o bucată din mine și asta a durut-o.

Apoi a vrut să mănânce din brațele mele (nu a făcut asta niciodată, nici când era bebeluș). A mâncat suspinând roșiile și pâinea cu unt și telemeaua, a băut un pahar mare cu apă, la final mi-a zis:
– Dar eu te iubesc, mami, chiar și atunci când nu te iubesc.
– Știu, minunea mea.

Știu.

Azi dimineață mi-a spus că nu mă mai iubește niciodată pentru că i-am tăiat omleta ceva mai mare decât felia de pâine și sandvișul ei n-a ieșit perfect. Grea ante-pre-adolescența asta de la cinci ani…

Dar știu. Și ea știe.

Sursa foto: fetiță și mama ei via Shutterstock.com

Pin It

20 Comments

  • Flory spune:

    Uff este greu 🙁 . Fetita mea mi-a zis de cateva ori ca ma uraste si ca sunt cea mai rea mama din lume . Am ramas blocata pe moment , am aflat apoi ce a suparat-o dar totusi nu uit cum m-am simtit in acele momente . Parca mi-se scursese viata din mine si ma simteam rece . Mi-au trecut multe ganduri prin cap , printre care si faptul ca nu fac corect ceea ce fac , ca nu ii educ cum trebuie 🙁 . Mi-e teama de adolescenta , acum are abia 7 ani :)))

  • o femeie spune:

    m-am scos cu unele crize, copila mea isi taie singura de pe la 5 ani.
    In rest, crizele astea la noi sunt de la supra oboseala. Isi face plansul, se descarca, si mai departe.

  • Lila spune:

    noi de cateva zile incoace suntem „niste prosti” (5a10l). imi amintesc de cum raspundea maica-mea cand eu eram la gradinita si ii faceam prosti, razand: „lasa, mama, multumesc lui Dumnezeu ca nu v-am facut si pe voi prosti”.

  • Amy spune:

    Cred ca e greu pentru un parinte sa auda din gura copilului lui „nu te mai iubesc” sau „esti rea”… si mi-aduc aminte ca si eu ii spuneam mamei cand ma enerva, „tu esti rea, tati e bun, pentru ca el ma lasa sa fac asta”…regret si abia acum imi dau seama ca nu exista un parinte mai bun si altul mai rau, exista doar parinti care vor binele. 🙂

  • Andreea spune:

    Da, am auzit si eu deja doua Nutemaiiubesc-uri de la baiatul un pic mare, de 3 ani si 2 luni fara o zi. Pe primul l-am pus la suflet: a durut foarte tare, era cat pe ce sa dau in plans. Azi in schimb am sarit imediat sa ii spun ca eu il iubesc oricum.

  • C spune:

    Si totusi cum ii invatam ca nu e ok sa spunem chiar ce ne trece prin cap cand suntem suparati? Trebuie sa invete ca cuvintele dor si exista consecinte pentru actiunile lor.
    La 2 ani mi se pare ok sa faca o criza de isterie ca am taiat gresit marul (e mic si n-are destui neuroni in cap) dar la 5 ani nu mi se pare ok sa urle ca ma uraste pentru ca l-am rugat sa-si stranga jucariile.
    Intreb asta pt ca stiu cazuri in care adultii urla toate jicnirile posibile la nervi si se asteapta ca dupa, celalalt sa uite si sa se prefaca ca nu s-a intamplat nimic. Cum fac sa nu cresc un astfel de om?

    • Printesa Urbana spune:

      Eu cred ca lucrurile acestea se invata in urmatorii ani, un copil de 5 ani e inca mic, important acum e inca echilibrul lui emotional si exprimarea emotiilor, dar si sa se simta acceptat. Apoi, e o diferenta intre a spune ce simti si a jigni. Eu nu incurajez cuvintele urate, nu le folosim niciodata, dar nu ii pot interzice sa imi spuna ca nu ma iubeste, in clipa aceea asta simte si e ok sa simta orice. Eu sunt un om stabil emotional si stiu sigur ca ea ma iubeste, chiar daca la furie simte altceva, asa ca pot asculta emotia ei fara sa imi faca rau. Daca mi-ar face rau, i-as spune asta.

    • Roxana spune:

      Draga C, fi-miu la 3 ani si 5 luni a inceput sa observe clar deosebirile dintre el si restul copiilor. El e baietel, ea e fetita, el e baiat mare, ala e bebelus, altul e gras, altul are ochelari. E nasol pentru mine fiindca spune asta cu voce tare: baieteluleee graaaas, vrei sa ne jucam??? Mi se taie picioarele de jena. Evident, ii explic ca nu e-n regula sa numim copiii/adultii dupa gabarit sau sex sau altceva…nu intelege deocamdata pe cine/cand raneste cu cuvintele, din punctul lui de vedere doar l-a strigat pe baiat, nu l-a jignit. Asta afla de la noi, parintii, incet incet pe masura ce cresc si sunt pusi in diverse situatii. Vor invata ce raneste, cu rabdare, in contexte clare, nu doar din teorie. Am citit o chestie foarte interesanta: copiii invata din comportamentul nostru, daca vrem sa dea buna ziua trebuie sa ne vada pe noi facand asta de multe ori, daca vrei ca al tau copil sa interactioneze cu X copil intai mergeti impreuna sa faceti cunostinta sa invete DE LA PARINTE cum e treaba cu socializarea, ce cuvinte/expresii folosim. Asa si cu exprimarea supararilor. Invata usor usor de la noi, daca si noi stim sa ne exprimam frustrarile cu blandete in preajma lor(in lipsa lor mai arunci c-un papuc in sot, asta e :)) ). Si puiu meu plange cand ii e dor de mine, e furios pe mine, cu cat ii e mai dor, cu atat ma pedepseste si ma evita cand sunt langa el…asa se fac ei mari 🙂

      • Madalina spune:

        Hahaha, exact asa patesc si eu cu fiul meu care are 2 colege de culoare la scoala si pe care le numeste Ana cea maro si Eva cea maro….Mi-e foooooarte greu sa ii explic, la aproape 5 ani, despre discriminare :))

  • Andreuta spune:

    Asta e preadolescenta de 5 ani?Ok, bine ca mai e si la altii – si fii miu 5 ani si multe luni mi-a spus dupa o suprare ca nu vreau sa ii iau inghetata ca eu nu-l iubesc, ca o iubesc pe sora-sa mai mica si ca nu are incredere in mine. m-a lovit drept in moalele capului pt ca eu de cand a aparut sora lui ma straduiesc si rastraduiesc sa ii arat ca il iubesc, il ascult, fac lucruri doar cu el, nu uit niciodata sa-l imbratisez, etc, etc. si el zice ca doar tasu il iubeste.i-am explicat cum sta cu iubirea, i-a facut experimentul cu lumanarea, cu flacara care e la fel dupa ce aprinzi alta lumanare, ne-am pupat, imbratisat si dragalit.stiu, nu sunt o mama perfecta, nici nu tind sa fiu dar tot e greu cand spune asta. pe de alta parte ma bucur f tare ca a reusit sa exprime ceea ce simte.

    • Alta Miruna spune:

      Cum e experimentul cu lumanarea? Ce simbolizeaza?

      • Justme spune:

        Iei 2 lumanari: – pe una o aprinzi cu chibritul si pe cealalta o aprinzi din flacara primei lumanari, si ii intrebi care e flacara mai mare- evident amandoua sunt la fel. explicatia e ca prima lumanare e iubirea parintelui pt primul nascut si a atunci cand vine alt copil iubirea mamei raamne la fel, nu se micsoreaza.

  • Mira spune:

    Esti fericita ca iti spune ce o deranjeaza. A mea nu :(. Imi dau seama ca isi cauta motive sa planga, o las, o alin dar nu prea aflu de ce vrea sa planga. Motivele expuse: prea multa/prea putina pasta pe periuta de dinti, vine noaptea, mergem acasa etc. Uneori oboseala e de vina dar nu mereu. Si nu reusesc sa o fac sa imi zica; nici atunci nici mai tarziu. Are 3 ani si 4 luni.

  • Mira spune:

    A mea nu imi spune de ce e suparata. Imi dau seama ca motivele de la care porneste plansul nu sunt cele reale dar nu reusesc sa o fac sa imi spuna nici atunci nici dupa putin timp 🙁

  • cris spune:

    Si noi am patit asa de multe ori in ultima vremea, are tot 5 ani.
    Ne distram de minune la ora culcarii si deodata ma intreaba, mami tu ma mai iubesti?
    eu raspund ca da. si ea incepe sa planga de nu intelegeam ce zice, ca de fapt eu nu o mai iubesc, ca n am vorbit cu ea deloc, ca nu m am jucat, etc..imi mai zice ca nu ma mai iubeste, uneori parca nu o lasa sufletul sa zica ca deloc si atunci imi zice ca doar putin ma mai iubeste.
    si dupa ce trece criza pe care nu incerc sa o opresc pentru ca oricum nu dureaza mai mult de 10 min imi spune ca ma iubeste, ca ma adora.

  • Eliza spune:

    Ma intreb cum reusesti sa ma atingi mereu pana la cea mai ascunsa coarda a sufletului… Sper sa stii cu adevarat cat de bine fac cuvinetele si povestile tale. Imbratisari

  • Ramona spune:

    DAaa chiar pre-adolescenta!
    Sa vezi la 6 ani „EU am 6 ani si fac ce vreau!!!” Mai zi ceva!!!???

  • Bunghez loredana spune:

    Buna si a mea de cateva zile e tot suparata pe mine striga nu te mai iubesc …..nu mai vreau sa stau cu tine .. esti cea mai rea mama din lume si toate crizele ei pornesc de la te miri ce ……ca o rog sa isi stranga jucarile ….ca asa vrea ea sa fie rea …..ca nu vrea mancarea respectiva …..ca nu vrea sa coloreze …..mai pe romaneste nu vrea nimic ……sincer nu mai stiu cum sa iau ….sunt foarte rabdatoare de felul meu dar deja cam atinge limita calmitati …..cum sa procedez cu ea …..dupa ce tipa si plange se linisteste …..dar in fiecare zii mai ales demult nu a mai avut crize asa dintr-o data . ….nu stiu ce sa mai fac cu ea ….😑😑

    • Mihaela spune:

      Cred ca in ziua de astazi copiii sunt mult prea excitati cu prea multi stimuli din exterior, de la 3 ani sau chiar mai devreme ei incep un fel de viata sociala (cresa, gradinita), care este obositoare si pt care nu sunt pregatiti, fiindca este ceva nenatural sa fie rupti din sanul familiei (si adultilor le este greu cu 6-8 ore pe zi la serviciu). Pe langa asta mai sunt si celelalte activitati : parc, optionale, cumparaturi cu parintii, baia zilnica pt unii. ..este prea mult. Eu imi aduc aminte si acum cum plangeam uneori fara un motiv evident, ci doar de oboseala si acum 25 de ani, cand eram eu la inceputul scolii nu era viata asta agitata a copiilor si a parintilor. Acum insa toti suntem in viteza, nici noi nu stim ce vrem defapt, iar copii sunt oglinda noastra, numai ca ei nu pot sa faca altfel fata stresului pe care il preiau din jur.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *