Nu regret nimic din ce-am făcut și am fost în cei 37 de ani și jumătate de când sper că nu fac umbră degeaba Pământului, pentru că fiecare om și fiecare lucru pe care l-am ales cândva m-a adus aici, pe canapeaua mea din camera asta luminoasă, cu prieteni adevărați în jur, plină de iubire pentru copiii mei și pentru omul meu, obosită, dar recunoscătoare pentru tot ce e este viața mea acum, pentru cine sunt eu acum, iar asta o datorez și greșelilor și eșecurilor mele, care mi-au fost profesori buni.
Totuși, de dragul jocului de-a ce-ar fi fost dacă, pentru cititorii extrem de tineri (cu mare surprindere aflu mereu că sunt mulți și din aceștia, n-aș fi zis că o mamă semi-casnică aproape de criza de la mijlocul vieții ar avea de spus ceva de interes pentru ei), m-am gândit să fac o listă cu ce-aș face diferit dac-aș putea schimba ceva din ce-a fost?
N-aș mai sări niciun mic dejun.
Nu m-aș mai apuca de fumat la 17 ani.
N-aș mai sta la soare până mă ardeam inclusiv pe tălpi, ca să am bronz frumos. Ce prostie…
N-aș mai sta în relații toxice și abuzive doar de teama c-aș rămâne singură.
Aș alege să rămân singură mai mult, să am mai mult timp cu mine, să mă caut și să mă găsesc, nu să alerg dintr-o relație în alta pentru că ți-e teamă să fii singura din gașca mare care nu-i combinată.
N-aș mai abuza de vodcă și de vin ieftin.
Aș da mai mulți bani pe excursii și mai puțini pe țigări și petreceri.
Aș citi mai mult în anii tinereții. Doamne, cât de mult mă ajută acum tot ce citesc…
Aș spune mai des mulțumesc și te iubesc și mă bucur că te-am cunoscut.
Aș suna-o mai des pe bunica.
Aș căuta mai puțin zgomotul și haosul și mai mult liniștea și prezența.
Aș folosi mai multă protecție solară.
Nu mi-aș mai decolora părul lună de lună, an de an.
Nu mi-aș mai sfărâma sufletul atât de mult cu drame amoroase care oricum se sfârșeau cu împăcări zgomotoase, iar eu știam asta de fiecare dată. Dar deh, e plăcut să suferi din dragoste. Și necesar, presupun.
Nu m-aș mai grăbi. Multe, multe dintre greșelile pe care le-am făcut, dintre suferințele cauzate altora sau doar mie s-au petrecut pentru că n-am avut răbdare câteva ore. Am reacționat mereu impulsiv (și acum mai fac asta și de foarte multe ori iese rău).
N-aș mai renunța la prânz pentru o ciocolată sau o înghețată de ciocolată.
I-aș spune mamei mai des ce simt legat de orice. Vorbeam mult noi două, dar rareori despre ce contează cu adevărat.
Aș scoate mai multe poze pe hârtie, să am acum câte un album din fiecare perioadă nebună a vieții mele.
Aș pune la sertar mai multe amintiri frumoase și mai puțin din cele dureroase. Oare aș putea?
Aceasta e lista mea. Voi ce-ați schimba?
Multe. As fi mai putin naiva si mai selectiva cu relatiile in care ma implic. M-as apuca mai devreme de sport si de viata sanatoasa.
Cred ca e stupid, dar nu as schimba mare lucru, cred ca as fi mâncat mai puțin zahar și tot ce îl conține… și poate sa sufăr din dragoste mai puțin. ??
Daca schimband ceva din trecut nu as mai reusi sa il gasesc pe cel care este acum sotul meu, atunci nu as schimba nimic.
https://alicedinoglinda.blogspot.ro/2016/12/aproape-bilant.html
Cam asta.
Eu as fi mai puternica si increzatoare in mine. N as mai manca fast food atat de des. As face mai mult sport si as folosi produse cosmetice mai putine , dar calitative. Si poate as merge la terapie.
eu nu as schimba nimic. Stiu ca fiecare gest, fiecare perioada mai mult sau mai putin dureroasa, mai mult sau mai putin nebuna, fiecare razvratire, fiecare noapte plansa, fiecare despartire, m-au facut sa devin ceea ce sunt acum. Si imi place de mine asa cum sunt acum.
Am 36 de ani si asa cum ma uit la mine, omul care sunt astazi, nu as schimba aproape nimic din tot ce am trait pana acum. Si am trait destule, zic….o copilarie faina (chiar daca ai mei au avut si au si acum o relatie super tumultuoasa, cu multe certuri si amenintari de divort), o adolesenta tumultoasa (un an de liceu pierdut, experiente bune si rele, chiuluri, diferite cai de a ma regasi si a ma linisti), relatii de toate felurile, si mai exotice si mai normale, cu iubiti pe care nu as fi putut usor sa ii aduc acasa la mama sa ii prezint, cu prietenii vechi din liceu, cu o relatie minunata in prezent, cu o fetita fantastica, capoasa si pliiiina de personalitate, pe scurt o viata cu de toate.
Si omul care sunt acum imi place foarte mult, am crescut sa fiu un om bun, integru, capabil sa inteleg o relatie adevarata si sa o apreciez ca atare (tocmai pentru ca le-am trait si pe cele profund in neregula), cu un job fain (fac ceea ce imi place de cand ma stiu), cu prieteni buni. Experientele pe care le-am trait, cumulul lor ma fac sa fiu omul care sunt astazi, sculptata de bine si de rau, mai puternica si mai ambitioasa tocmai pentru ca am trait in saracie si in lipsuri, mai dornica sa oferi si sa primesc dragoste, tocmai pentru ca nu am avut poate cata a trebuit. Relatiile toxice au ajutat, lipsurile au ajutat, prietenii au ajutat, toate elementele astea de puzzle s-au adunat cum trebuie si de pe la 26-27 de ani, cred ca s-au strans sa ma defineasca pe mine ca om fericit cu mine. Daca as schimba prea multe din trecut, nu as fi cea care sunt astazi….
Asa ca intr-o nota pozitiva de luni, va propun sa va imbratisati pe voi cele / cei care sunteti, fara sa vreti sa schimbati prea mult (sau poate deloc) din tot ce s-a intamplat si doar sa va bucurati de oamenii misto care sunteti. Si tineti minte vorbele unui om mare Franklin D. Roosevelt: ‘A smooth sea never made a skilled sailor.
G.
Felicitări pentru modul de a gândi ! Mi-a plăcut mult comentariul dvs.
Nu mi-as mai face atatea complexe legate de felul in care arat. Stiti voi: ca parul nu sta nu stiu cum, ca picioarele, ca sanii, etc. M-as bucura mai mult de ceea ce sunt, decat de ceea ce mi-ar placea sa devin. As trai mai mult in prezent și m-as bucura mai mult de tinerete 🙂
Eu dacă m-aş întoarce în timp aş învăţa mai mult în liceu la materiile care aveam impresia că nu-mi plac. Şi aş evita niște amiciţii toxice.
În rest observ că n-am făcut majoritatea lucrurilor pe care tu regreţi că le-ai făcut. Dacă mă gândesc bine, n-aş schimba prea multe.
As face copii mai devreme. Aveam 31 de ani cand am nascut baietelul. as fi vrut sa am 2-3 copii pana la varsta asta… dar doar daca ar fi fost cu sotul meu si in aceleasi conditii (iubire, prietenie, respect).
Cred ca e singura chestie pe care as schimba-o. Am nascut fata la 36 de ani, acum sunt in prag de 40, prea tarziu pentru inca un copil. nu ca as avea cum sa cresc 2 fara sa ma arunc pe geam, dar uneori ma bate gandul ca era fain sa mai am un prunc.
As ramane mai mult singura, eu cu mine, fara teama de a fi necombinata si „single”. Dupa asta tanjesc si acum, cand singura presupune un mare efort logistic.
M-as iubi mai mult. Pentru ca am fost frumoasa si probabil cand voi avea 45 de ani(acum am 33) o sa spun despre mine ca si la 33 am fost frumnoasa. Fiindca niciodata n-am simtit asta. Si mare pacat, chiar am fost frumoasa. Sotul insista ca inca sunt 🙂
M-as apuca si m-as tine de sport. Ca sa am carnea tare, incredere in sine, forta.
As fi mai putin impulsiva. As arunca cu MULT mai putine cuvinte urate. Unele dintre ele m-au indepartat definitiv de oameni iubiti. Nu pricep de ce spun lucruri atat de dureroase oamenilor iubiti.
As fi mai curajoasa cu cariera. M-as duce la Work and Travel in America, la un internship la o companie misto, as fi sigura pe mine si rabdatoare cu cei care vor sa ma invete.
As pune picioru-n prag in clasa a 9 a si i-as zice mamei „NU vreau sa fac liceul la profil real! Nu ma pricep la mate si nu mi-e rusine cu treaba asta”. 4 ani de liceu intr-o clasa unde 70% dintre materii erau pentru mine un chin au lasat urme ireparabile in stima de sine.
Sa accept ca eu ma pricep la unele lucruri si altii la altele. Si ca nu tre sa fiu cea mai buna in toate, nu trebuie sa le stiu pe toate
Nu mi-as mai incepe viata sexuala asa devreme. N-am inteles nimic :))
As fi mai curajoasa. Mereu m-am crezut curajoasa, insa trebuia sa fac totul de mai sus ca sa fiu de-adevaratelea.
Over 🙂
Nu aș mai mânca atât de mult. Mi-am irosit o mare parte dintr-o perioadă care putea fi cea mai frumoasă a vieții mele mâncând și simțindu-mă vinovată pentru asta. Atâta am știut.
Nu as mai face lucrurile doar ca sa-i fac pe alții sa se simtă bine, nu m-as mai focusa pe ce gândesc alții despre mine. As trai pur si simplu!
Singurul regret, ca n am facut copii mai devreme.
As face al doilea copil imediat dupa primul.N-as mai divorta.M-as bucura mai mult de viata si de tinerete.
Doar de dragul jocului as schimba: nu m-as apuca de fumat, nu as fi intrat intr-o relatie de la 16 ani care mi-a oferit multe dar mi-a luat si mai multe, m-as fi dus la facultate in Bucuresti sau Constanta asa cum vroiam in anii de liceu nu in Iasi pentru ca un el era acolo si imi era frica ca nu vom mai fi impreuna, as fi plecat cu work and travel, as fi emigrat atunci cand sotului i s-a oferit primul job in strainatate, as zambi mai des si as asculta mai multa muzica 🙂
„N-aș mai renunța la prânz pentru o ciocolată sau o înghețată de ciocolată.” aoleu, dar de ce sa te pedepsesti asa rau? 😛
M-aș apuca mai devreme de făcut copii….poate până în 25 de ani.
Legat de cititorii tineri. Eu am doar 24, recent impliniti si te urmaresc de cand aveam 23 (ba chiar 22 spre 23). Ai multe de spus pentru cei ce doresc/au nevoie sa te auda. Asa ca iti multumesc. Sa nu uiti de noi! Hugs >:D<
Ce fain, multumesc!
M-as ruga mai mult! As fi mai buna cu cei din jur. Mi-as educa mult mai mult inteligenta emotionala, as fi mai selectiva cu cei din jur. Un prieten este suficient daca este prieten adevarat!
Cam asa ar sta treaba si la mine ma regasesc perfect.sunt din ’82..am avut alte vremuri ..
Me too. Sunt tot din 82!
Oh mama! As face tot ce am afcut pana acum. Asa m-am format si asa am reusit sa invat sa traiesc in viata asta. Minunata introspectie!
Îs tentată să spun că aş face tot posibilul să nu-l cunosc pe el, pe tatăl ei… dar aşa n-ar mai fi acuma ea. Şi ea e … altceva ☺
E complicat şi nu prea ?
Hei! Si eu am 24 si te citesc de vreo 2-3 ani de zile. Chiar aveam o intrebare pt tine legat de partea asta cu deciziile vietii, doar ca nu stiam exact unde sa iti scriu. Imi doream sa fie mai mult o discutie privata, dar cred ca am sa scriu aici. Sunt din Iasi si in curand o sa trebuiasca sa iau o decizie in ceea ce priveste alegerea orasului in care imi voi petrece viata…cum a fost mutarea si acomodarea ta in Bucuresti? Cat de greu a fost? Stiu ca esti si tu moldoveanca :d Daca ai lua-o de la inceput acum, ai alege un oras mai linistit sau consideri ca Bucurestiul este varianta cea mai buna? Multumesc!
Buna, Elena, cred ca venitul in Bucuresti a fost cea mai buna decizie! Bine, probabil si pentru ca am ales jurnalism, in orasele de provincie sigur nu as fi avut atat de multe posibilitati in bransa asta. Nu mai stiu daca m-am adaptat greu sau nu, sigur mi-a fost greu pentru ca nu aveam prieteni si bani, acum mi-ar fi mult mai usor.
Iti doresc mult succes! 🙂
Ha, Ioana! Uite aici încă un cititor tânăr. 21 de ani. Te citesc încă dinainte să o ai pe Sofia, când cochetam și eu cu un blog amărât de adolescentă neînțeleasă. Mi s-a părut așa de inedit titlul „prințesa urbană” încât am luat toate postările la rând. Te citesc mereu în speranța că o să mai învăț și eu ceva până vine timpul meu de mamă și soție cool :))
uaaau 21 de ani! multumesc, ce sa zic, ma bucur ca esti aici!
Am 40 de ani. In clasa a 12-a, la primul contact sexual, am ramas gravida. Am avortat. Era inadmisibil sa-l fi pastrat. Au urmat: facultati (timp in care l-am cunoscut pe cel care de 16 ani imi este sot), specializari, reconversii profesionale, o cariera pe care mi-am facut-o exact cum doar in visele obscene visam sa o am. Suntem proprii nostri angajatori, vizitam lumi, facem ce dorim amandoi. De 10 ani insa nimic. Am o boala urata, am insa multe complicatii medicale si multe alte proceduri chirurgicale. Si niciun Fiv nu s-a prins.
Ce-as face daca m-as intoarce acum fix 2 decenii in urma? As naste. Atunci cand mai visez ii spun sotului ca daca am avea o fetita as sustine-o din toate punctele. Nu am avut sustinere atunci, in familia mea de atunci. Cum sa-l fi pastrat (nici nu au stiut) cand in acele momente tatal meu imi spunea ca daca nu intru la facultate ma omoara?!
E prea tarziu si o recunosc si parintii. Ce regreta la randul lor.
Atat de mult ne-am schimbat, eu in relatia cu ai mei, ai mei parinti cu mine. Suntem maturi cu totii.
Dar asta regret…
Si chiar dupa ce ai nascut am continuat sa te citesc, pentru ca esti o femeie deosebita.
Eu uneori visez cu ochii deschisi, la o mine cu un bebe. Nu-mi cunosc insa viitorul.
Adopta Madlene! Unii oameni nu fac copii tocmai pentru ca sunt capabili sa schimbe viata unor alte suflete, in bine. Am o prietena care la 40 de ani a adoptat 2 copii, este cea mai fericita si copiii sunt minunati.
Madlenec, nu e prea târziu. Mi se pare nedrept să văd că femeile se otrăvesc cu regrete, doar pentru că au ales ceea ce la momentul de atunci era o alegere…normală. Să fii mamă adolescentă în România anilor 90, probabil fără un partener stabil în peisaj, însemna fie să ai o familie care să te susțină necondiționat (câte dintre noi putem spune asta?) fie să-ți iei lumea în cap și să-ți faci, singură sau cu un partener matur, o viață de la zero.
Poți fi mamă pe mai multe căi, dacă ești deschisă spre ele – ovocite donate, embrioadopție sau adopția unul copil. E o presiune enormă pe femei să reușească în toate, mai ales în loteria biologică a reproducerii, la care dacă eșuezi te simți mizerabil oricâte alte realizări ai avea.
Infiaza un copil, o sa vezi ca iti va aduce liniste si pace in viata si in suflet! Poate asa ai reusi sa treci mai usor peste reprosuri si regrete! Sau doneaza pt case de copii! Fa ce va pentru sufletelul avortat! Impaca-te cu tine insuti, cu Dumnezeu! Multa bafta! Te sustin!
Daca as schimba ceva nu as fi cine sunt azi, asa ca mai bine sa nu schimb. Cu bune si rele m-am format, iar experientele urate si-au avut rolul sa ma modeleze.
Eu daca as putea schimba ceva, as schimba cam..TOT.As fi vrut sa nu fi fost atat de timida in liceu si sa nu ma simt atat de neinsemnata din cauza celor care se credeau centrul universului. As fi vrut sa am mai mult curaj si incredere in mine sa ma exprim si sa fiu asa cum vreau eu sa fiu, fara sa-mi pese de parerea celorlalti.Sa fiu mai sigura pe mine de ce pot si stiu, si sa nu ma fi lasat calcata in picioare. DA, cu siguranta as schimba multe, poate prea multe sau..TOT, dar poate fara toate acele intamplari care m-au facut sa sufar la vremea respectiva nu as fi persoana puternica care sunt AZI! I’m titanium!? Ps: persoanele care spun ca nu ar schimba nimic ori sunt ipocrite ori chiar au avut o viata perfecta, ceea ce „ç’est né pas possible”!??? na c-am zis-o??
Si eu am 25 ani (impliniti chiar saptamana asta!) si te citesc din liceu.. sa tot fie vreo 10 ani! Este singurul blog pe care il urmaresc, dintre multe altele pe care le citeam! Cred ca este mereu de actualitate si ai o combinatie buna de subiecte despre care scrii cu un fler aparte!
uaaaaau, ma citesti de la 15 ani?
pf, m-ai dat pe spate. multumesc! 🙂
Nu as schimba nimic.
Daca as schimba ceva, nu as mai deveni omul care sunt astazi, probabil nu as mai avea sotul pe care il am, nici minunea de fetita nu ar exista. Asa ca, nu. Nu as schimba nimic. Imi place rezultatul a ceea ce am facut.
Daca m-as putea intoarce in trecut as trai in prezent cu planuri de viitor! Foarte bun articolul. Felicitari