Zilele astea, citesc. Îi citesc.

Sofia se învârte în apă ca un titirez. Râde și bate din mâini și din picioare, apa strălucește în jurul ei ca o vitrină cu pietre prețioase.
– Sofia, uite, marea e fusta ta, care se înfoaie și se învârte în jurul tău, i-am strigat de pe mal.

Apa era prea rece pentru mine.

– Da, mami, ai dreptate, și valurile astea sunt ca niște volane! Mami, am o fustă mare, plină cu pești și cu scoici! și râdea și se învârtea și ne tot striga să ne arate dansul ei ud.

M-am dus să mă așez pe nisip, era prea devreme să fac baie, nu deschisesem ochii de tot și părul îmi mirosea încă a pernă.

Ivan scobea în nisip cu palmele goale, întins pe burtă, pe jumătate în apă.

– Mami, uite, fac o fântână. Când o să ajung ia apă, o să-ți dau să bei. E apă magică, mami, să nu moi niciodată.

Apă cu nisip, caldă și sărată, să nu mor niciodată. Îi zâmbesc și-i fac semn că abia aștept să gust apa lui magică.

Scot cartea din geanta de plajă și-o las alături. Aș putea să citesc din ea, dar prefer să citesc din ei. Să le privesc bucuria, să învăț din joaca lor, să mă molipsesc cu dorința lor de a se hrăni din toate, să mă învârt în fusta din mare și să sap după nemurire, mereu cu un ochi la mama și la tata, care trebuie să fie martori și beneficiari ai tuturor acestor comori care par că-s ale naturii, dar nu, de fapt, sunt ale noastre, marea devine fusta noastră doar dacă ne învârtim în ea, apa e magică doar dacă o scoatem din nisip cu palmele goale.

N-am mai scris zilele astea, îmi imaginez că ați observat. N-am putut, n-am avut timp. Am stat să citesc. Să-i citesc. Am stat pur și simplu, atentă la ei și la noi, le-am întins câte-un zâmbet, ei mi-au întors o poveste.

Cam ca acasă, doar că mai frumos.

Pin It

6 Comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *