Ce este și ce nu este aprecierea și de ce e important s-o rostim

– Bravo, ce băiețel bun, cum ai oferit tu jucăria în parc!
– Ești o fetiță minunată!
– Yey, ai schimbat nisipul la pisică, ești cel mai tare soț din lume!

Acestea nu sunt aprecieri, ci laude, aplauze și etichete. Nu e nici o nenorocire dacă le folosim, dar o apreciere adevărată ar face mult mai mult bine și celui care o primește, și relației dintre voi.

– Ivan, când ai oferit jucăria băiețelului din parc, m-am simțit foarte bucuroasă!
– Sofia, când l-ai ridicat de jos pe fratele tău mi-a crescut inima cât o minge.
– Omule, așa de fericită am fost azi când am venit acasă și-am auzit cum râdeați acolo toți trei, întinși pe parchet!

Așa suna aprecierile sincere. Aprecierea nu înseamnă Bravo! Aprecierea nu înseamnă nici: Ești un copil minunat sau Ești soțul ideal. Laudele nu sunt aprecieri, ci sunt etichete pozitive, care-l pun pe cel care le exprimă undeva deasupra (eu sunt autoritatea care decide cine e copil bun sau soț bun, iar pe cel care le primește într-o poziție de inferioritate, el stă acolo și primește verdictele persoanei superioare). Laudele și Bravo nu ajută prea mult pe termen lung, am scris aici acum niște ani în detaliu de ce.

Dacă ne dorim relații frumoase, line, vindecătoare (nu lipsite de conflict, pentru că asta e imposibil și pentru că oricum, conflictul este o oportunitate de a întări o relație), e foarte important să ne arătăm aprecierea sinceră față de cei din jur.

Din păcate, puțini dintre noi știu să facă asta. Eu habar n-am nici să ofer apreciere, nici să o primesc. Se întâmplă des să vină către mine persoane străine care să-mi spună, zâmbind și privindu-mă în ochi, că îmi mulțumesc pentru un text sau o carte sau că apreciază mult munca și scrisul meu. Iar eu mă fâstâcesc, îmi vine s-o iau la fugă, bâigui ceva despre cum nu e meritul meu, că e mai mult noroc și că oricum alții scriu mai bine, când de fapt eu am mare nevoie de apreciere și să o primesc mă unge pe suflet. Mă duc acasă și sar în sus de bucurie, uau, cineva mi-a spus asta MIE! Dar pe moment, mi se face rușine și nu știu să reacționez civilizat și plăcut pentru cel care și-a făcut curaj să mă abordeze.

Deși nevoia de apreciere este o nevoie reală a ființelor umane, nu știm să reacționăm când cineva ne-o împlinește. Abia de puțin timp am învățat, cu efort conștient, să spun Mulțumesc când cineva îmi arată apreciere. Spun Mulțumesc, mai spun și cât de mult mă bucur să aud așa cuvinte frumoase. Îmi arăt și eu aprecierea pentru împlinirea unei nevoi atât de importante pentru mine.

Nu știm să ne exprimăm aprecierea și nici să o primim pentru că, din păcate, trăim în această lume în care majoritatea consideră atât de mult mai important să menționeze lucrurile care nu merg, pentru a le corecta și a le elimina, decât să menționeze lucrurile pozitive. Și cât de mult ajută un cuplu, de exemplu, ca cei doi parteneri să-și exprime aprecierea pentru lucrurile mărunte… Că el îi face ei cafea dimineața. Că ea îi duce cămășile la spălătorie. Că el doarme cu bebelușul ca ea să se odihnească. Da, sunt lucruri firești și mărunte, dar ele înseamnă mult pentru cel care beneficiază de ele, iar cel care face aceste lucruri firești merită apreciat. Încrederea lui în sine crește, se creează acolo un moment de conectare reală care este foarte valoros.

Când vine vorba despre copiii noștri, lucrurile stau la fel. Lor ne vine ușor să le spunem Bravooo, ce curajos ești sau Ești cel mai deștept băiețel din lume. Eu fac asta mereu, în fiecare zi de multe ori pe zi, pentru că așa-mi vine. Dar acestea nu sunt aprecieri sincere, sunt laude și etichete pozitive (sincere, nu se îndoiește nimeni) care nu arată prea mult respect și nici nu au efectul uimitor pe care îl are aprecierea sinceră. De fapt, dacă e să fim cinstiți, de cele mai multe ori le spunem nu doar pentru că ne vine, ci mai ales pentru că vrem să ne asigurăm că cel mic o să repete comportamentul care a dus la această etichetare pozitivă. Ce băiat bun ești că ai împărțit jucăriile, o să mai faci și data viitoare, nu?

Dar oare ne-am exprima așa și față de soț? Bravo, ce soț minunat ești, ai dus gunoiul, ia să te și aplaud puțin. E ridicol, nu? Atunci de ce le spunem lucrurile astea copiilor?

Pentru că ne vine, de acord. Dar dacă am sta puțin și ne-am gândi înainte, am putea găsi o formulă de apreciere mult mai autentică și care va rezona mult mai intens în sufletul copilului. Aprecierea adevărată este cea care-ți vine din suflet, este o bucată din tine, este doar despre tine și nu e motivata nici 1% de dorința de a obține repetarea comportamentului, pentru că atunci, în clipa aceea, este despre prea plinul din sufletul tău, pe care vrei să-l arăți și celui care l-a provocat. Aprecierea exprimă bucuria ta din clipa aceea!

Încercați, faceți acest exercițiu alături de mine! Vă promit că veți vedea în ochii celui care primește aprecierea și altceva decât produce un simplu Bravo! Știu că e greu să-și schimbi complet limbajul dintr-odată, dar măcar uneori, o dată pe zi, să oferim cuiva o apreciere adevărată.

Haideți să ne exprimăm aprecierea față de cineva care ne-a umplut de bucurie de curând.

Încep eu: Monica Reu, atelierele tale din tabăra de la munte au fost atât de frumoase, de duioase și de utile, mi-au împlinit nevoia de confirmare, de validare și de speranță în noua generație de părinți, sunt fericită că am putut participa și anul acesta la ele. Mulțumesc!
(Articolul de față pornește de la unul dintre ateliere, și multe dintre aspectele prezentate în el le-am aflat de la Monica, toate și-au găsit ecou în mine).

Dragă soț, pentru mine înseamnă enorm că dormi în continuare cu cel mic, iar eu mă pot odihni noaptea, asta mă ajută să pot funcționa ziua și să am resurse nemăsurate de răbdare cu copiii de dimineață până seara.

Mama, mă bucur mult că ești aproape de bunica, mă simt mai sigură că o să fiți bine acolo departe dacă sunteți împreună. Știu că e obositor și ți-e greu, dar eu stau liniștită știindu-vă aproape.

Acum e rândul vostru. Puneți în comentarii, anonim dacă vreți, câteva cuvinte de apreciere. Nu uitați, ca să fie o apreciere adevărată, trebuie să:
1. Vină direct din suflet, nu din cap
2. Să nu conțină etichete
3. Să vorbească doar despre voi, despre cel care o formulează
4. Să precizeze acțiunea care a provocat bucuria
5. Să precizeze nevoia pe care a împlinit-o și felul în care asta vă face să vă simțiți.

Și după ce le scrieți aici, puteți să le și trimiteți pe email sau să le scrieți pe un post-it prins de frigider sau să le spuneți direct, dacă destinatarii sunt prea mici și nu au învățat încă să citească. Niciodată nu e prea devreme sau prea târziu pentru o apreciere sinceră. Face minuni, vă promit!

Sursa foto: îmbrățisare de apreciere via Shutterstock.com

Pin It

17 Comments

  • mihaela spune:

    Eu si sotul meu ne apreciem sincer mereu. Cred ca a contat mult ca atunci cand ne-a fost greu, am fost unul langa altul. El imi spune adesea ca imi multumeste pentru ca am grija ziua de copilul nostru, eu ii multumesc ca el conduce cand mergem undeva, desi am si eu permis etc. Conteaza foarte mult, dar este important sa vina din suflet, din iubirea pe care o porti celuilalt.

  • Miruna spune:

    Iubitule, mă bucur de numa’ că nu te-ai căsătorit cu alta așa cum am visat eu azi-noapte (Doamne, promit că nu mai intru pe cancan.ro!), că m-ai ales pe mine și mi-ai făcut un Broscuț mic și adorabil (nu mă pot abține de la aceste etichete, sunt conștientă că s-ar putea să nu fie chiar așa) și cea mai fericită sunt seara când amândoi picăm de somn iar tu totuși îmi mângâi picioarele chiar și în zilele când sar peste duș.

    I-am dat și link, sper să nu mă ucidă că am scris lucrurile astea public.

  • itimea spune:

    Draga Ioana, ma simt tare bucuroasa cand dimineata ( dupa doar 3-4 ore de somn, pricinuite de insomnii si bebelica) inainte de a-mi incepe ziua citesc cateva randuri pline de ganduri bune si frumoase, pline de incurajari si optimism. Mi se umple sufletul de good vibe, redevin zen,semi-lesinata de somn, dar zen, si imi gasesc resurse de energie si rabdare pt puiul meu. Keep doing this for me! 👏🏻👏🏻👏🏻❤️❤️❤️

  • Roxana spune:

    Mama, iti multumesc ca-mi spui ce probleme de sanatate ai si ca ma lasi sa-ti platesc abonamentul la un spital privat. Mereu mi-ai ascuns problemele tale ca sa nu ma impovarezi, asa ca da, sunt tare incantata ca ma lasi sa te ajut

    Draga sot, iti multumesc din TOT SUFLETUL ca esti un tip organizat si maniac cu curatenia. Ca dai cu aspiratorul si cu mopul si esti, culmea, mandru de asta. Ca strangi dupa noi prin bucatarie dupa ce ne bagam la somn. Ca nu stai peste program la birou si esti alaturi de mine si baietel dupaamiaza si seara.

    Draga soacra, n-am suficiente cuvinte sa-ti multumesc pentru cat esti de buna si blanda cu copilul meu.Cand vad cat de mult te iubeste si-si doreste „la bunica Nuti”, simt doar recunostinta. Nu mai exista femeie ca tine. Sper sa traiesti 150 de ani.

    Printesa, iti multumesc ca m-ai invatat sa fiu o mama mai buna pentru copilul meu. Nu reusesc sa fiu atat de blanda si empatica mereu, insa crede-ma cand iti spun, blogul tau m-a ajutat sa fiu mandra de cum imi cresc puiul. Multumesc

  • Paula spune:

    Ioana, iti multumesc ca scrii desi cred ca ai avut momente in care ai vrut sa te opresti cand primeai gratuit mesaje negative din partea necunoscutilor. iti multumesc ca alaturi de tine incep sa ma cunosc, sa-mi dau seama de traumele si greselile mele fata de altii, ca ma vindec alaturi de tine, ca esti un om simplu si deschis si ai curajul de a te arata asa cum esti cu toate bubele si frumusetile si suferintele si invat si eu sa fac asta odata cu tine. iti multumesc pentru lacrimile de eliberare si bucurie si hohotele de ras din toti acesti ani de cand te citesc! cu drag, Paula. <3

  • Cristiana spune:

    Printesa, iti multumesc ca m-ai lasat sa public un articol aici despre un subiect atat de intim si complex, m-a ajutat in procesul meu de vindecare si mi-a implinit nevoia de eliberare si totodata dorinta de informare a altora. Multumesc!

  • Alexandra spune:

    Ioana-prințesa, mulțumesc!
    Soț minunat, n-am cuvinte…
    Pui de om, ce bine ca ma iubești și ca m-ai făcut mama!
    Antrenorule de la sala, ce energie faina transmiți!
    Instructore de tenis, ma înclin!
    .
    .
    .

  • Gabriela spune:

    Draga Ioana, iti multumesc pentru ca ai taria si generozitatea sa impartasesti din experienta si trairile tale ca mama. Am invatat o gramada de la tine si ma inspira textele tale, ma fac sa ma gandesc.. ‘aha.. aici as putea sa fac si altfel’.. sau ‘aha.. chestia asta chiar are efect’.. sau ‘ce informatie buna, mi-ar fi luat o gramada de timp sa rastorn internetul s-o gasesc ”.. Iti multumesc pentru ca ma faci sa rad, uneori. Cand ti-am citit prima carte a fost un balsam pentru gravida speriata ce eram.. M-a linistit si m-a destins. Iti multumesc ca i-ai oferit si mamei mele un moment de a se reconecta la starea de mama tanara, care a fost.. si la cea de bunica, care este..si, de asemenea, ai facut-o si pe ea sa rada. Ai umor cat incape! Esti o tipa foarte misto. Asta e un compliment. 🙂

    ps – mi.a placut mult modul in care il privesti pe sotul tau in fotografia din concediul din Grecia (anu’asta) – asta nu are legatura cu articolul de azi, dar are legatura cu voi doi – daca relatia voastra nu ar functiona, nici articolele de aici nu ar fi atat de interesante. Love is in the air si asta e frumos.

  • Silvia spune:

    Draga Ioana, am invatat de la tine multe lucruri bune, lucruri usor de pus in aplicare, lucruri care dau rezultate. Iti multumesc!

  • Diana spune:

    Draga mea, textul acesta este minunat si binevenit si foarte valabil pentru persoanele mari. Dar (carcotasa de data asta) nu reusesc sa nu imi spun ca a adresa unui copil doar fraze gen „Asta m-a facut fericita/asta mi-a umplut sufletul” etc nu mai e despre actiunile lui ci doar despre mine! Adica e ok sa ii spui ce trairi iti provoaca ceea ce face, dar a-l „lauda” asa pe termen lung nu il va purta oare la a face lucruri doar ca sa o fericeasca pe mama? La a se stradui sa le faca pentru a produce un efect pozitiv in inima unui parinte? Credeam ca ideea e sa invete sa faca lucruri pentru sine si a-l gratifica, cu aprecieri de genul asta doar cand face ceva in mod special pentru noi…Sunt un pic in confuzie, multumesc daca imi sugerezi ce nu am perceput corect! Te imbratisez cu mult drag!

    • Printesa Urbana spune:

      buna, ideea pe care o primeste copilul dupa ce primeste o apreciere este aceea ca fiinta lui aduce bucurie altora, iar asta este o parte importanta din empatia si responsabilitatea sociala pe care copilul trebuie sa o invete. stima de sine si increderea in sine vin si din asta, din faptul ca iata, eu, asa mic cum sunt, reusesc sa implinesc nevoile celor mari, dar si din sentimentul de succes pe care il au singuri atunci cand le iese ceva. cumva sunt, din ce inteleg eu, parti separate ale aceluiasi scop, cai complementare care duc la un adult sigur pe el, care stie si poate sa implineasca si nevoile altora, caruia ii pasa. aprecierea nu este o lauda si nici nu-si propune sa fie, copiii nu au nevoie de laude ca sa aiba incredere in ei, au nevoie de esecuri si de succese pe care sa le evalueze singuri, fara etichete si aplauze din partea adultilor.

  • Corina spune:

    Ioana, multumesc pentru blogul asta, insa multumesc pentru grupul de facebook, grup care m-a ajutat sa imi dau seama unde gresesc, m-a ajutat sa ma evaluey, m-a ajutat sa gasesc forta de a ma opri inainte sa incep sa tip.

    Sotule, iti multumesc pentru ceea ce esti, pentru ca ma suporti asa cum sunt, pe ca ma asculti, pentru ca incerci sa ma intelegi si iti multumesc pentzru micile iesiri din rutina, absolut fantastice! Te iubesc

    Maya, iti multumesc pt ca m-ai invatat ce inseamna iubirea neconditionata, pentru ca m-ai ajutat sa devin mai rabdatoare. Iti multumesc ca existi si ca ne-ai ales sa iti fim parinti. Te ador!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *