Scrisoare pentru doamna educatoare sau îngrijitoare,

ACEST ARTICOL APARȚINE UNEI CITITOARE CARE ȘI-A DORIT PUBLICAREA LUI AICI, PENTRU VOI

Drago doamnă educatoare sau îngrijitoare,

Poate cunoști sau ai cunoscut vreodată copii mai frumoși si mai deștepți decât al meu, dar sa știi că el si toți ceilalți pe care i-ai avut vreodată in grijă merită respect, chiar dacă au puțin peste un metru. N-ai dreptul sa-l atingi decât cu mângâieri, n-ai dreptul sa tipi, decât sa cânți mai tare, n-ai dreptul sa-l zdruncini sau sa-l zgâlțâi, nici măcar în joaca. Ți-au trecut probabil generații întregi prin mâna pe care i-ai speriat cu bau-baul tău bolnav, dar poate intr-o zi vei înțelege ca Dumnezeu nu taie limbile copiilor care plâng, așa cum explicai tu mogaldetelor care nu vroiau decât putina alinare.

Aș vrea sa nu mai poți spune așa orori copiilor. Îmi sângerează sufletul la gândul ca l-am lăsat cu tine crezând ca e in siguranța, ca va învață câte puțin despre lume, așa cum poate el. Nu știi ce-a fost in sufletul lui când a fost speriat, umilit, lovit si îngrozit. Nu știi câte mi-au trecut prin minte (scenarii cu câte si ce as putea sa-ți fac) când am aflat ce monstru cu chip de bunicuța ești. Vei spune probabil ca nu poți struni grupa altfel, dar știi si tu ca nu e o scuza.

Știi ca se poate, știi ca unii chiar au reușit. Am învățat datorită tie sa-mi ascut instinctul de mama, sa-mi cred copilul care  îmi arată că se întâmpla ceva, fără prea multe descrieri, doar prin reacții si cuvinte simple. Îmi pare rău ca a trebuit sa învăț asta, sa ne cuprindă groaza. Când ți se spune „mama-vitregă”, sa știi ca el a văzut si a simțit cum le otrăvești sufletele. Ai crezut ca nu se va afla, ca nu va spune niciodată, ai crezut ca e imposibil? Am învățat sa vreau si sa pot schimba ceva, sa am mereu încredere in el si sa merg pentru el pana in pânzele albe. Nu-i tolerez pe cei ca tine, dar mi-e mila de copiii tai si de toți ce ți-au trecut prin mâna.

As mai vrea ca sistemul asta sa se curețe de oameni ca tine, deși nu-mi vine să te numesc om.

Sursa foto: educatoare furioasă via Shutterstock.com

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4182

28 comentarii

  1. Cu o astfel de atitudine a mamei, imi dau seama ce copiii vor aparea! Si ne miram de ce copiii din ziua de astazi nu mai stiu ce este acela respect! Poate educatoare o fi torturat copiii, crescuti prea sensibili de atotstiutoarea mama, dar pe mine m-a scarbit tonul pe care mama se adreseaza cuiva, ton pe care din pacate il va transmite si in educatia copiilor! Acei copiii vor creste cu impresia ca li se cuvine totul, iar cadrele didactile le sunt niste supusi, ca ei au numai drepturi!

    • andreea, am citit si recitit articolul mamei dupa ce a aparut comentariul tau si nu pricep ce anume te scarbeste in tonul folosit. nu pricep nici ce intelegi prin „astfel de atitudine”. si de ce crezi ca un copil speriat va deveni respectuos. in schimb, mi se pare ca tu ai mari probleme cu tonul. stii tu sigur ca e vorba despre copii „prea sensibili” si ca mama e „atotstiutoare”…si stii sigur cum vor creste ‘acesti copii” si ce impresii vor avea despre cadrele didactice. o fii misto sa ai numai certitudini despre persoane si cazuri despre care nu stii mai nimic! pastreaza-ti scarba pt tine, andreea, eventual trateaz-o cu o limonada cu multa gheata, pe canicula asta.

    • Andreea, sa speram ca, cu asa atitudine a mamei, sa apara copii care sa nu ajunga la psiholog la vârsta adulta din cauza sechelelor din copilărie.

    • Andreea draga, esti o psihopata daca ai impresia ca cineva pe lumea asta are dreptul sa agreseze un copil fara aparare, care nu stie sa se exprime. Acestea se numesc traume si sunt cele care invenineaza sufletele cu adevarat, care transforma caractere. Ce oameni…sa vi se intample voua, asta meritati!

    • Despre ce vorbesti draga Andreea?? Copii crescuti prea sensibili?? Copii sunt copii si atat…nu am sa fac militarie cu ei acasa ca sa nu mai fie sensibili sau sa-i agresez fizic ca sa invete ce e ala respect. Dar tu ce ton ai aborda daca ai afla ca o educatoare ti-a agresat copilul verbal si fizic??? E prea putin o scrisoare? Asemenea oameni trebuie sa dispara din orice sistem educativ si sanctionati cum se cuvine!!

    • Cred ca orice mama aflata in postura de a-si vedea copilul suferind, la mana unui strain pana la urma, dupa ce ea a incercat nu sa il sensibilizeze, ci sa il invete ce e aia empatie, bunatate, frumusete, ar reactiona cel putin pe un ton asemanator. Cadrele didactice au scopul de a indruma, nicidecum de a tortura sau leza emotional pe cineva. Si drepturi au destule. Pe ei ii protejeaza o lege, pe copiii aceia nu ii protejeaza decat o mama alerta.

    • Nu ai inteles nimic! Probabil esti tot o bruta numita educatoare!
      In plus,ca sa ai pretentie la respect trebuie ca si tu sa oferi respect!

  2. „Poate educatoarea o fi torturat copiii” ?! Adica e ok ca le-a mai dat cate o palma, ce stie mama lor cu atata vorbit frumos si iubit. Lasa ca i-a pus educatoarea cu picioarele pe pamant si sunt adusi la realitate. O realitate in care e permis sa lovesti pe cineva mai slab ca tine. Cred Andreea ca esti cadrul educational si mai cred ca trebuie ca inainte de a iesi din casa in fiecare zi trebuie sa fii tinuta in brate strans, cu dragoste, sa fii privita in ochi si sa ti se spuna ca va fi o zi minunata! Ca esti minunata! Asa cum sunt toti copiii! Merita dragoste si vorbe de iubire si limite ferme dar aplicate bland. Asa cum tu nu vrei sa mergi la munca stiind de frica unui sef exact asa si copiii vor sa mearga mai departe in viata cu incredere nu cu frica. Lasand la o parte tonul mamei( unul perfect normal pentru situatia expusa) cred ca e nevoie de mai multa iubire nu de supunere. Uita-te in oglinda si zambeste mai des!

    • Andreea cumva te simti cu musca pe caciula?Te regasesti in aceasta scrisoare?Cumva tu esti actrita principala?Nts nts

  3. Degeaba va luati de Andreea, are dreptate. Tonul mamei este complet gresit.

    In acest caz tonul trebuie sa treaca de 1000 de decibeli, sa mearga pas in pas cu reclamatii peste reclamatii si ‘reclama’ pentru gradinita pana dispar specimenele astea.

    Daca eu am avut rabdare 3 ani jumate sa nu o troznesc pe fii-mea, sa aiba si damele astea rabdare, ca de asta le platesc din banii/taxele mele.

    • Aveti cumva copilul la gradinita privata? Daca nu explicati-mi si mie cum platiti d-voastra educatoarea.
      Incercati sa nu mai platiti taxele dumneavoastra cu care va laudati sa vedem daca ea nu-si va mai lua salariul.
      Asta este o ineptie pe care o spun multi.Sunt bugetara si satula sa aud asta.Cei care vb asa sa vad daca cand sunati la 112 v-ar intreba mai intai daca aveti taxele la zi si abia apoi ce urgenta aveti.si as putea da multe exemple prin care sa va dati seama ca noi BUGETARII PLATITI DIN BANII DUMNEAVOASTRA suntem utili si indispensabili si ca ne facem treaba,si bine, indiferent de cat de mult suntem calcati in picioare si priviti cu dispret de catre platitorii de taxe.
      Ps. Si noi platim taxe…practic cred ca de acolo ne luam banii,ne platim salariile unii altora.

  4. Din pacate copiii imit ce vad acasa! Daca nu iti convine ceva, ia atitudine si schimba situatia! Vorbeste cu cineva in masura sa faca acea schimbare: poate chiar doamna educatoare sau vreun superior! Dar de aici si pna la a scrie un articol in care vrei sa arati ce „tare esti in muschi”, prin tonul folosit mi se pare cale lunga! Pana sa dezvolte un copil traume de la modul in care este tratat la gradinita, trece mai intai prin filtrul familiei! Unde ce vede? Ca daca ceva nu iti convine, vorbesti pe un ton superior si lumea trebuie sa ti se supuna! Si nu, nu sunt cadru didactic, sunt medic – alta natie hulita de mamicile care isi cresc copiii dupa reguli promovate de bloguri! Am auzit mamici suprate ca nu i-au legat doamnele educatiare la sireturi! Pai sunt cumva slugile copiiilor nostri educatoarele?

    • Adica e ok ca o educatoare sa „tortureze” un copil (termenul va apartine), dar nu e ok ca mama lui sa ii scrie o scrisoare furioasa? mie mi se pare ca tonul folosit de ea e absolut potrivit, iar furia exprimata e elegant controlata, e mai degraba o amarala si o dezamagire uriasa decat un discurs de tare in muschi.

      nu, lumea nu trebuie sa ti se supuna pentru ca folosesti un ton superior (spuneti atat de multe tampenii pe decimetru patrat ca mi-e greu sa cred ca vorbiti serios, eu inca mai cred ca sunteti troll si sper din suflet ca nu sunteti medic cu adevarat si mai ales sper ca nu lucrati cu copii), lumea nu ar trebui sa agreseze copii, niciodata, in nici o conditie, iar daca o face, meirta sa stea la inchisoaare conform legii si da, merita sa primeasca mesaje dezamagite pe internet (vai, ce drama, extraordinar, sa plangem de mila acestei educatoare ANONIME). Un copil mic a fost agresat, iar noi ne suparam pe mama, ca e dezamagita.

      Sinistru!

    • Andreea, tu esti normala? Serios te intreb, ai fost la psiholog, sau chiar psihiatru (wouldn’t hurt), si ti s-a spus, ca e totul OK cu capul tau…? M-as mira… si daca esti certified, atunci scuze in numele tuturor cititoarelor care te-au stresat mai sus cu opiniile lor aproape la fel de agresive (NOT) ca si educatoarea din post, meriti toleranta pana cand reusesti sa te vindeci…

    • „imita”… copiii IMITA nu IMIT. Zi-ne si noua unde esti medic, la ce clinica/spital… sa ocolim si noi. Multumesc.

    • So , e mai bine sa nu-i lege sirerueile, sa se impiedice si sa-si sparga nasul, nu?

    • Propun ca toti superiorii, indiferent de profesie, sa isi tortureze fizic angajatii… Si angajatii pot fi neascultatori cateodata.

  5. Sper ca aceasta mamica a luat masuri mai serioase de atat. Nici nu vreau sa ma gandesc cum as fi reactionat intr-un astfel de caz. Mamica, spun eu, a dat dovada de multa eleganta si stapanire de sine in acest articol. Educatorii si invatatorii pe care nu-i (mai) tin nervii, ar trebui sa caute ajutor la un specialist si sa-si schimbe profesia. Din pacate, am tot auzit de abuzuri in gradinite. Te apuca groaza, nu alta!

    Mamico, sper ca mergi pana-n panzele albe sa te asiguri ca se iau masuri si ca alti copii nu vor trece prin aceleasi experiente.

  6. Andreea n-ai dori sa ne intalnim undeva sa-ti explic pe propria piele cum e cu tortura? Ca ti se pare floare la ureche….si sunt atat de generoasa ca te-as invata…pe gratis…nici nu primesc spaga dupa, la modul in care esti tu obisnuita. O fac pro bono

  7. Andreea, am dat si eu linkul la o emisiune de stiri si i-am rugat sa faca un reporta mai amanuntit despre cazurile astea. Sa vedem ce mai zic si altii. Oare toti suntem cu o asa „atitudine superioara”? Sau oare copiii ar trebui ingrijiti cu mai multa grija, iubire, tandrete, intelegere?

  8. Printesa urbana, nu inteleg de ce tolerezi ura si revolta pe bolgul tau! Mama care a scris articolul ar fi trebuit sa fie indrumata sa rezolve situatia, nu sa se adreseze astfel cuiva! Este de neacceptat ce se intampla in unele gradinite, dar nu trebuie sa instigam la revolta si amenintari! Eu sunt de partea Andreei, acesta mama se va manifesta la fel la viitorul acces de furie si fata de sot, si fata de copii, si fata de colegii de serviciu! Problemele se rezolva discutand cu calm, nu tipand!

    • Aceeasi Marie cu alta palarie?voi sunteti mame?de fapt,oameni in primul rand.cum sa agresezi o fiinta care nu se poate apara singura?!?in conditiile in care tu esti acolo sa-l ajuti sa devina pe cat de bun poate.tu ai ales sa faci asta,nu te-a obligat nimeni!sunt mama si inteleg furia acestei mame.ii inteleg furia si din postura de femeie,nu doar de mama.

  9. Lasand deoparte cazurile de abuz fizic si agresivitate verbala ce pot fi prezente in sistemul educational din nefericire, adevarul sta totusi undeva la mijloc. O spun din start ca mama este invatatoare si cu siguranta ea insasi a acumulat in ultimii ani suficiente traume cat sa spere la o pensionare anticipata. Printre copiii crescuti cu iubire, calm si empatie ca valori de baza, se afla si copii cu probleme de comportament serioase care refuleaza de cele mai multe ori atunci cand sunt constransi sa se supuna unor reguli (scoala fiind cea care se bazeaza pe asa ceva). Intr-un colectiv de 30-32 de copii din care majoritatea nu stiu sa vorbeasca pe un ton normal (aici ma refer ca tipa pur si simplu unii la ceilalti), au gesturi obscene si limbaj vulgar de la varste din ce in ce mai fragede cu trecerea generatiilor, imaginati-va puterea unui dascal de a-i struni (da, acesta este cuvantul potrivit). Vorbesc de o scoala prestigioasa unde preda mama si unde, mergand in pauze cu diferite ocazii la ea, am putut sa remarc haosul. Ea a reusit sa echilibreze generatiile ce i-au trecut prin mana, fara urma de violenta, de insulte, de refulari proprii dupa o zi agitata. Este o persoana integra, stie sa impuna respect prin aptitudini si merite, nu prin fisa postului. Dar in ultimii ani a trait experiente care o fac usor-usor sa capituleze. Chiar anul trecut a sunat un parinte in timpul orelor si l-a rugat respectuos sa vina sa isi ia baiatul de la scoala pentru ca pe ea, in peste 30 de ani de invatamant, n-a reusit pana in ziua respectiva sa o faca un copil (de 7 ani) sa planga si sa o insulte in felul in care a facut-o. Ganditi-va la momentele cand tantrumul e la cote maxime, cand si asa ati avut o zi proasta pana atunci, cand simtiti ca va explodeaza capul de nervi iar cel mic pur si simplu nu vrea sa coopereze, inmultiti cu 30 si gasiti rapid o solutie de rezolvare cu calm a situatiei (fara nici macar sa ridicati tonul, asa cum are pretentia autoarea articolului). Iar datoria unui invatator este totusi de a dezlega pentru copii tainele materiilor ce le preda, de a le insufla dorinta de cunoastere, de a-i pregati pentru etapa urmatoare de invatamant. Disciplina, politetea si chiar legatul sireturilor la papuci tine de cei 7 ani de acasa.

    • Educatia cu iubire, calm si empatie nu presupune lipsa limitelor sau a regulilor, ideea este ca ele sa fie impuse cu blandete, sa explici copilului de ce avem nevoie de ele si sa le folosesti cand este nevoie, nu sa impui reguli doar pentru ca tu esti mai mare si poti. Un copil crescut in acest fel ma indoiesc ca o sa refuleze cand se loveste de o regula, eventual nu o sa fie de acord cu ea si o sa isi poata sustine punctul de vedere. Sunt sigura ca sunt multi copii care refuleaza la scoala din diverse motive dar asta nu este o scuza pentru un comportament lipsit de respect (macar) din partea profesorilor. Atitudinea mamei tale mi se pare foarte corecta, daca nu reusesti sa colaborezi cu copilul, trebuie implicat parintele. Dar nu cred ca genul de educatie promovat de Ioana pe blog este cauza unor astfel de comportamente, iar eu cand citesc articolele de pe blog ma raportez la principiile promovate de ea.

  10. Draga doamna autoare a articolului, te inteleg si sunt alaturi de tine. Ai dreptate in fiecare cuvintel scris (de altfel foarte frumos). Toate cadrele didactice ar trebui sa fie atent si frecvent analizate la caput, adica sa nu poata profesa daca nu vin cu patalamaua de la psihiatru, anual. Pentru ca ingerasii nostri sau viitorii membrii de baza ai societatii (depinde de unde ii privesti) petrec mai mult timp activ la gradi cu program prelungit, deci cu educatoarele, decat acasa cu mama. Ai spus un lucru foarte corect si am sa tin minte:sa imi cred copilul, si atunci cand spune si atunci cand face. Sa caut raspunsuri, sa nu prefer sa trec peste, chiar daca pare mai comod. Imi pare rau pt copilul tau si nu stiu daca sa te admir sau nu pt ca te-ai abtinut sa o flocaiesti bine (vai, dar ce terminologie!!!!), dar da, sa o flocaiesti bine pe scarba aia care isi spune educatoare.
    Andreea, esti…nimic. Iti sugerez totusi sa iti dezvalui identitatea si locul de munca, sa ne ferim ca de dracu’ de tine, pe noi si pe copiii nostri. Stiu, tonul meu e cam naspa. Tare-n muschi nu sunt (mi-as dori sa fiu, ca sa ii bat grav pe cei ce abuzeaza copii), dar cred ca ma descurc sa iti leg sireturile si sa cazi in nas.

  11. Si inca ceva. Mai, printesa, cum iti explici ca medici de felul Andreei citesc blogul tau, cu articole minunate, despre bine, frumos, copii, ingeri, iubire? Eu chiar nu pricep ce cauta. E ca si cum un vampir s-ar droga cu esenta se usturoi.

  12. Eu am 33 de ani si nici acum n-am uitat cum era cand eram legata de scaun la gradinita si jignita, cum eram facuti idioti si dati cu capul de tabla de o invatatoare nebuna de-a binelea. Da, stiu si ca unii copii sunt cam rasfatati, dar nu pot sa fiu de acord cu amenintari, batai si jigniri pentru ca ele vor cantari greu in dezvoltarea lui ulterioara. Eu ani de zile nu am avut curaj sa deschid gura la scoala, de teama de a nu fi lovita sau jignita pentru ca am spus ceva gresit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *