Universul Lucrurilor Bebelușești trebuie să fie mereu în mișcare (p)

Majoritatea lucrurilor pentru copii sunt nejustificat de scumpe. Cu cât sunt mai mici, cu atât costă mai mult, nu pricep cum funcționează treaba asta din punct de vedere economic, presupun că are de a face cu valoarea emoțională a lucrurilor de zece ori mai mici și de două ori mai scumpe: proaspeții părinți sunt dispuși să cheltuiască mai mult decât celelalte categorii de cumpărători. Și uite-așa dăm banii pe o grămadă de lucruri, pe multe nici nu apucăm să le folosim, copiii cresc așa repede! Altele nu ne plac sau nu le plac copiiilor, iar unele pur și simplu nu ni se potrivesc.

În Danemarca există o firmă care închiriază pe abonament haine de bebeluși. În fiecare lună primești o geantă cu 16 obiecte, le returnezi, apoi primești altele puțin mai mari și tot așa. Fiecare hăinuță e purtată de până la 200 de ori!

Universul Lucrurilor Bebelușești este extrem de costisitor și poate fi o sursă  mare de frustrare, dar și de deșeuri. Dacă am scoate în fața blocului tot ce nu am folosit cu copiii sau ce ne-a devenit inutil în timp, n-am mai avea loc pe stradă de paturi, cărucioare, jucării gălăgioase, urși de pluș cât muntele, borcănele și device-uri electrice.

Noroc că mulți dintre noi păstrăm acest Univers în mișcare. Luăm de la alți părinți ce ei nu mai folosesc și, după ce le folosim, le dăm mai departe. Pe bani sau de drag. Pentru că e păcat să arunci un lucru care mai poate fi folosit cel puțin cinci ani, de cel puțin trei copii care au nevoie de el.

Ieri am văzut la BBC o știre care mi-a uns sufletul de reciclatoare! O antreprenoare din Danemarca, Vigga Svensson, a creat un sistem prin care 3.000 de familii închiriază lunar haine de bebeluși pe care apoi le returnează (vedeți tot reportajul aici). Hainele sunt purtate de 150-200 de ori fiecare, sunt recondiționate și sterilizate după fiecare nou copil pe care-l îmbracă, în felul acesta se economisesc resurse și nu se poluează planeta. Zice acolo în reportaj că 80% dintre hainele de pe Glob sunt aruncate după primul utilizator și nu mai sunt reciclate. Eu aș apela fără probleme la un astfel de sistem de închiriere de haine. Acum cumpărăm haine noi în fiecare sezon, ce rămâne mic dăm mai departe cunoscuților, iar obiectele mai valoroase le vindem în licitații caritabile (banii merg la cazuri sociale sau medicale grave).

Alteori, decidem că vrem să reinvestim, cum facem de exemplu acum: vrem să vindem căruciorul Inglesina 3 în 1  și să luăm în loc un Inglesina Sport, la mâna a doua. Nu mai folosim de mult nici scoica, nici landoul, e păcat să le ținem în debara când se poate bucura alt copil de ele.

Scanăm în fiecare zi OLX și imediat ce găsim căruțul sport pe care-l căutăm, îl vom pune pe al nostru la vânzare.

Sigur faceți și voi curat în dulapuri zilele astea. Veți găsi multe haine, accesorii, jucării pe care cel mic nu le mai folosește.  Dacă nu aveți planuri cu ele pentru un frate sau văr mai mic, le puteți vinde sau dona pe OLX, să faceți loc (și rost de buget) pentru altele noi.

Noi folosim cu încredere OLX de mulți ani, nu doar pentru lucruri bebelușești. Acum o lună, soțul și-a vândut bicicleta staționară (oricum nu o folosea deloc și ocupa spațiu degeaba în balcon de trei ani). Nu avem nici o problemă să cumpărăm lucruri care au fost folosite și de alții, ne bucurăm de energia bună cu care vin lucrurile din alte familii! Am cumpărat și telefon pentru mama de pe OLX, am prieteni care și-au vândut acolo casa de vacanță sau mașina. Pentru că sistemul e foarte simplu: urci anunțul gratuit, cu poze, detalii și preț (care poate fi zero, dacă donezi obiectul), poți investi apoi în promovarea anunțului sau nu, sistemul de căutare e foarte bun și dacă cineva are nevoie de produsul pe care îl vinzi tu, sigur te va găsi rapid.

Iei legătura cu vânzătorul, vorbiți, vă întâlniți chiar în aceeași zi, dacă graba e mare și sunteți în același oraș, nu mai stai după curier.

Vă recomand secțiunea Mama și copilul, sunt acolo o grămadă de accesorii în stare foarte bună sau chiar noi, jucării care nu se găsesc la noi, cărți, haine, păpuși, biciclete, triciclete, sisteme de purtare. E, practic, cel mai mare magazin online cu anunțuri din toate categoriile! Doar în secțiunea Mama și copilul sunt peste 60.000 de anunțuri noi în fiecare lună! Noi am pus la vânzare acolo scaunul auto vechi al Sofiei, este un Bebe confort care poate fi montat rear-facing până la 13 kg ale copilului, e în stare bună, nu a fost implicat în nici un accident (e important să știți asta când luați un scaun auto la mâna a doua). Încă așteptăm cumpărător, anunțul e aici! 🙂

Până pe 5 septembrie se desfășoară și un concurs pe OLX, se numește BebeBine. Vă faceți cont pe OLX, răspundeți la câteva întrebări simpatice și puteți câștiga una dintre cele zece ședințe foto profesionale pentru copilul din dotare.

Spor la concurs, dar mai ales la vândut și cumpărat lucruri pentru copii, Universul Lucrurilor Bebelușești trebuie să rămână în mișcare!

Sursa foto: lucruri de bebeluș via Shutterstock.com

Pin It

27 Comments

  • gianina spune:

    Ideea cu „haine de închiriat” mi se pare minunată. Noi ne-am descurcat cu „cercul de prieteni” întrucât s-au născut, rând pe rând, primul, apoi al doilea copil. Ne-am „rotit” hainele copiilor între noi, în funcție de vârstă și necesități, așa că obiectele cele mai scumpe – rochițe pentru serbare, costume pentru ski, încălțări potrivite pentru ploaie/zăpadă – au fost „salvate” din mers. Și la zilele de naștere ale copiilor ne consultăm în legătură cu hăinuțele pe care le vom oferi, astfel încât să fie utile. Merge și așa!

    • Printesa Urbana spune:

      Oh, asta e ideal, sa ai satul tau de prieteni si sa impartiti resursele si cheltuielile!

      • Mada spune:

        Incaltamintea pentru copii nu se foloseste la mana la 2. Din simplul motiv ca fiecare copilas isi formeaza propriul mers iar pantofii se deformeaza in functie de asta.

  • mihaela spune:

    Olx rules. Eu am vandut si porcii crescuti de parintii mei pe olx. :)))
    Off topic: s-ar putea cumva ca blogul tau sa memoreze numele si adresa de mail cand comentezi? Pe alte bloguri, daca ai comentat o data, acestea raman salvate. Nu stiu daca tine de device, browser sau site in sine.

    • Printesa Urbana spune:

      Porci? :))

      Eu pe olx mi-am recuperat bicicleta furata.

      chestia cu adresa de email tine de browserul tau, nu am eu ce face pt asta din wordpress, sorry. 🙁

  • Angela spune:

    Si eu am vandut si si cumparat de pe olx multe lucruri, mai ales pentru bebel. Nu merita sa le cumperi noi cand stii ca le foloseste doar un anumit numar de luni. Am noroc la vanzare si sunt foarte multumita. De pe olx mi-am luat masina, premergator, carucior nou, scaun de birou. Plus ca sunt fana second hand si de acolo cumpar hainute pentru toata familia. Hainutele de la bebe le-am donat cu drag unor prieteni care au avut bebe dupa noi si am dat si prin cartier la mamici nevoiase. Am si primit hainute tot ramase de la un copilas mai maricel si le-a purtat Eric de drag.
    De asemenea recomand si jucarii reciclate care sunt in fiecare cartier din bucuresti si in marile orase din tara. Se vand la kg si sunt in stare f buna.

  • o femeie spune:

    Si eu vand si cumpar la mana a2a, dar pe grupuri locale de pe fb. La haine am circulat in grupul de prieteni – am si primit si dat mai departe, au trecut deja pe la 3-4 purtatori. Doar ca cele ce nu sunt de calitate cedeaza imediat, asa ca asta e. Ba mai mult, pe fond de alergii, mi s-a recomandat sa iau haine la mana a2a ca deja au fost spalate de cateva ori sa elimine din vopseluri si chimicale.

    Super mi-a placut cand in gasca noastra o mama a cerut sa cumpere body-uri pt cresa ce incepe curand, si vreo 4 mame s-au oferit sa vanda.

    Eu am multe cumparate la mana 2a: mobila, apartamentul, haine mie si la copil, incaltaminte (era niciodata purtata!!sau doar o data), jucarii si carti, oale si tacamuri etc. Le bag la o spalare de 60-90gr sau in congelator dupa caz, si go go go. Si vand. Vand ieftin (de ex. la 10% din pret) sa se dea repede, dar si pentru ca stiu ca sunt persoane intr-o situatie financiara precara, dar care au si principii sa nu ceara, persoane care altfel nu si-ar permite sa cumpere mai nimic.

  • o femeie spune:

    Acum ceva timp am vazut un filmulet impresionant despre cum se face reciclarea hainelor in india:
    https://www.youtube.com/watch?v=bOOI5LbQ9B8

  • Cinderella spune:

    Sincer, hainele de bebe purtate si ras purtate sunt gretoase. Sa nu mai zic ca multe mamici spala cu detergent bio adica petele de caca nu ies. sa nu mai zic ca am primit si haine de bebe nespalate cu mancare sau caca(!) Intarit pe ele. Eu zic ca daca aveti bani luati haine noi pt bebe si apoi le faceti cadou

    • Printesa Urbana spune:

      Acuma, c-or fi si oameni lipsiti de bun simt care ofera sau vand haine cu caca intarit, nu neaga nimeni (eu una n-am patit, dar or fi). Totusi, asta nu e un motiv sa nu accepti/cumperi haine purtate, cred ca procentul celor care ar face cadou caca e totusi unul redus. As rari intalnirile cu prietena respectiva, n-as trage concluzia ca e musai sa cumpar de nou totul. 🙂

  • Florina spune:

    Eu sunt destul de cumpatata, sa stii. Acum ca am si baietel, nu doar fetita, cumpar cu masura haine de baiat, iar fetitei, ii croiesc singura ce stiu si pot, iar accesoriile chiar ma pricep sa i le fac pentru ca, sincer, sa dau 10 lei pe o catifea de par, mi se pare aberant. In rest, am mai primit de la oamenii apropiati,( nu de la oricine ) si am dat, la randul nostru altora. Am preferat sa donam si nu sa vindem lucrurile ramase.

  • Carla spune:

    Eu nu cumpăr nimic SH. Chiar cred că obiectele rămân impregnate cu energia celor care le-au folosit.
    Sunt mulți care vând hainele și mobilierul rudelor decedate și care au suferit de boli grave…
    Ați dormi în patul în care a zăcut sau și-a dat sufletul cineva? I-ați purta hainele?

    • Printesa Urbana spune:

      eu am dormit un an in patul unei doamne care acolo murise (stateam in chirie). acum mai dorm in patul de la tara unde a zacut si a murit bunicul. nu mi s-a parut nimic deranjant, niciodata…

      • Mira 2 spune:

        Eu nu am treaba cu energiile, dar nu as putea sa dorm în patul în care a murit cineva. La fel nu pot sa folosesc haine SH. În rest nu am nicio problema. Am început cu cumpărătul cărților SH în studenție.

    • o femeie spune:

      oare putem canaliza energia asta? as scadea factura de la curent electric.

      Dincolo de gluma, nu s-au aruncat lucrurile din familie dupa moartea unchiului, matusii, sau a bunicului. Si toti au zacut, si un an. Eu am purtat din camasile bunicului si ma gandeam ca s-ar bucura ca le-a pastrat zeci de ani cu grija.

  • Sorin Man spune:

    Am intrat intr-o magazin de hainute pentru bebelusi si mi se pare sinistru. Niste preturi wow in comparatie cu cele ale adultilor. E strigator la cer mai ales pentru o familie in start de drum.
    Si e geniala ideea danezilor. Macar e chiar gandesc in comparatie cu noi !

    • Mira 2 spune:

      Mi s-a spus, de persoane care lucrează în industria asta, ca manopera la realizarea hainelor „mici” este mai scumpa. S-a mai discutat treaba asta aici, pe blog, cu detalii tehnice.

  • Ileana D. spune:

    La sugari unde banuiesc ca hainele nu se mai potrivesc de la o luna la alta (sau poate la fiecare 2 luni) merita foarte tare sa cumperi SH si sa dai mai departe. Acum am intrat pe olx sa ma uit la hainute de bebelus de curiozitate si foarte multe din hainele aflate la vanzare erau haine de ocazie (haine de botez sau de petrecere, scumpe la pret din materiale sintetice care par si incomode) si m-am gandit automat la articolul anterior… Ceea ce ma deranjeaza este ca parintii care vand hainutele mici ale bebelusilor nu consolideaza mici pachete. Nu merita sa cumperi 3 bodyuri din Constanta si 2 paturele din Valcea – pierzi timp pt cautat si bani pt. taxele de transport.

    • Alina_M spune:

      Eu vand SH si cumpar SH haine pentru ca …3 copii, haine patate definitiv la gradinita, rupte la joaca…asa ca pana mai cresc se pot descurca cu ele mare parte SH. Nu iau insa de pe olx.ro sau altele asemanatoare pentru acelasi motiv: lipsa consolidarii. Dar sunt foarte multe site-uri cu haine SH, sunt vreo doua din Brasov si Cluj de la care cumpar de ani de zile si hainele se pot returna daca nu vin sau par purtate. Tot ce am luat era CA NOU. Da, sunt putin mai scumpe decat cele de la olx.r dar vin toate o data, si sunt mult mai ieftine decat cele noi. In plus sunt multe care nu exista ca branduri in Romania…

  • Ramona spune:

    Buna Ioana! Eu as fi interesata de caruciorul Inglesina 3 in 1. Sper sa gasiti cat de repede caruciorul sport, caci astept cu interes anuntul de vanzare 🙂

  • Mona spune:

    Sa stii Ioana ca si eu am fost pro haine SH pt bebe…pana sa-l am. Dupa ce l-am avut pe bebe am simiti inacceptabil, pt mine ca mama, sa-i dau ce au purtat alti copii cand eu si tati nu purtam decat haine noi. N-am putut, pur simplu, numai la gandul ca alt bebe a facut caca, pipi in acele hainute si ma uitam la perfectiunea mea de baiat (perfect pt mine, ma-sa hahaha) am simtit ca tot ce are trebuie sa fie nou.
    Acum are 2 ani, m-am mai relaxat, are masini de colectie din anii 60/70, jucarii si haine SH…si sunt ok. Insa cat a fost f mic n-am acceptat nimic SH.

  • Corina spune:

    Eu sunt foarte pro haine sh. Acum am de gand sa fac si eu 3 loturi sa le vand (la bucata n-am nici rabdare nici dispozitie sa le vand). Asa ca daca e cineva interesat de haine 0-3 luni, 3-6 luni sau 6-9 luni am si eu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *