Copiii din România au dreptul prin LEGE la o adaptare treptată la creșă (plus 22 de strategii pentru o acomodare lină)

Legea română spune clar că părinții au dreptul să însoțească pe cel mic la creșă vreme de 15 zile, am pus mai jos fragmentul din lege care certifică acest lucru, să-l știți și să-l aduceți ca argument atunci când este nevoie. Unele creșe au regulamente interioare care contrazic legea, însă acest lucru nu este legal, atunci când intervine un conflict de principii, legea este superioară regulamentului interior. Ideal ar fi să nu ajungeți să vă certați cu angajații grădiniței, ci să discutați rațional și calm despre binele copilului, care trebuie să primeze. Copiii au nevoie să se desprindă în ritmul lor de părinte pentru a rămâne fără suferință într-un loc nou printre străini. Părintele poate rămâne pe un hol sau în curte, iar cel mic poate ieși la el când simte nevoia. În câteva zile, majoritatea se desprind fără prea multe lacrimi și episoade dureroase.

Știu că multe creșe și grădinițe nu permit acomodarea treptată, dar cred că dacă tot mai mulți părinți ar cere asta (e dreptul nostru legal până la urmă) într-o manieră repectuoasă și argumentată, acomodarea lină n-ar mai fi un moft, ci o normalitate, așa cum este în multe țări civilizate. Sunt foarte mulți părinți care nici nu și-au pus problema să încerce sau să ceară așa ceva, care și-au lăsat copiii în lacrimi și au regretat asta. Mereu există variante, dacă suntem informați și pregătim terenul din timp.

HG 1252/2012 privind aprobarea Metodologiei de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolara (sursa: Dreptonline.ro), publicat în Monitorul Oficial, Partea I nr. 8 din 7 ianuarie 2013, în temeiul art. 108 din Constituția României, republicată, al art. 27 alin. (2) din Legea educației nationale nr. 1/2011, cu modificările și completările ulterioare, Guvernul României adoptă prezenta hotarâre.
Art. 23: În vederea adaptării copilului, după înscriere, părintele/reprezentantul legal poate însoți copilul la programul din creșă pe o perioadă de maximum 15 zile.

Acum, câteva strategii care vă pot ajuta și pe voi, și pe cel mic, să vă acomodați mai ușor la noua rutină cu creșa sau grădinița (reluate dintr-un articol al meu din 2015, completate cu idei proaspete de la mine, după acomodarea celui de al doilea copil al meu la grădiniță, dar și de la voi):

1. Înainte de orice, în măsura în care e posibil, să-l dăm în comunitate când e momentul potrivit pentru el. Din păcate puțini dintre noi își permit asta, majoritatea trebuie să ne întoarcem la muncă foarte devreme, nu avem cu cine să-l lăsăm. Dacă acesta e și cazul vostru, săriți peste acest paragraf. Dacă însă puteți alege, urmăriți copilul. Cei mai mulți dintre ei au nevoie de atenție unu la unu cel puțin până la vîrsta de doi ani, iar creșele din păcate nu oferă acest beneficiu uriaș. Dacă trebuie să vă întoarceți la muncă mai devreme, ar fi minunat să găsiți o persoană de încredere cu care să lăsați puiul măcar până la doi ani. Din observațiile mele, vârsta de trei ani, chiar trei ani și jumătate e ideală pentru intrarea în comunitate. Atunci copilul e sigur pe atașamentul cu mama, e capabil să învețe și să respecte un program, poate fi atent mai mult timp, poate lega prietenii, își poate exprima cu ușurintă nevoile și vrerile, are un control emoțional bun, dar și o nevoie mare de independență. Sigur, copiii sunt foarte diferiți, sunt copii care la doi ani sunt mai pregătiți de grădi decât sunt alții la patru. Voi știți cel mai bine ce și cînd i se potrivește copilului vostru.

2. Prezentați grădinița din timp ca o experiență plăcută. Îi puteți citi cărți despre grădiniță (are Lucia Muntean una foarte simpatică, „Grupa lui Ciufulici”), îi puteți povesti despre ce se întâmplă la grădi, puteți trece în plimbare pe lângă o grădiniță cu curte, să vadă ce veselie e acolo și cum se joacă cei mici. Explicați-i din vreme de ce e importantă grădinița pentru el și pentru voi, părinții, ce e interesant acolo, ce va învăța, cum va fi mâncarea, cum va merge singur la toaletă. Ajută mult dacă veți putea vizita din timp chiar grădinița la care va merge cel mic, să se obișnuiască fără presiune cu decorul, cu ceilalți copii, cu drumul spre și dinspre grădiniță. Explicați-i și ce se va întâmpla dacă i se va face frică sau dor de voi și voi nu veți fi acolo. Spuneți-i cum puteți fi contactat și explicați-i de fiecare dată că veți veni negreșit să-l luați după program. Cred că asta e cea mai mare teamă la început, că rămâne abandonat acolo, printre străini, și de aceea e importantă adaptarea blândă, în timpul căreia învață că mami nu dispare când el rămâne la creșă.

3. Optați pentru o acomodare blândă la fața locului. Eu nu aș fi lăsat în veci copilul la grădi dacă nu mi s-ar fi permis să stau cu ei cîteva zile pentru acomodare. Pur și simplu nu aș fi avut încredere că o grădiniță care practică smulsul copilului de lăngă părinte cu urlete și zbateri îi poate oferi puiului meu o continuare a educației bazate pe respect și blîndețe pe care i-am oferit-o eu. Cred că a lăsa părintele să-și încurajeze și să-și ajute copilul să se adapteze, stând pe hol câteva ore vreme de câteva zile nu este un compromis prea mare pentru o grădiniță atentă la nevoile emoționale ale copilului. Eu nu am intrat în sala de activități, nu am perturbat programul lor, doar am stat pe hol, iar copiii mei au ieșit să mă ia în brațe de câteva ori, tot mai puțin spre finalul săptăânii de acomodare. E foarte posibil ca cel mic să se desprindă ușor și repede, caz în care, desigur, nu e cazul să mai stați în zonă, dar dacă are nevoie de voi alături, eu aș zice să nu smulgeți plasturele din prima. 🙂

4. Căutați o grădiniță cu care să vă simțiți confortabil. Cum spuneam la punctul 3, dacă vi se pare că personalul și filosofia grădiniței nu vi se potrivesc (deși în teorie suna bine, la fața locului aveți sentimentul de nesiguranță), dacă vă e teamă să îl lăsați pe cel mic (pentru că scările sunt prea abrupte, pentru că nu sunt camere, pentru că vi se pare că ați auzit o educatoare folosind un ton nepotrivit), mai bine schimbați grădinița.

5. Găsiți formula optimă pentru lasatul și luatul de la grădi. Noi am descoperit că desprinderea dimineața e mai ușoară dacă o lasă tati cu bicicleta. Nu plânge deloc, e foarte încântată de drum, nici măcar nu se uită după el când se despart. După-amiaza o iau eu, pentru că pe mine mă așteaptă, de mine îi e cel mai dor, îmi povestește în mașină despre ce a mâncat și cum a discutat cu unul sau cu altul. Încercați și voi diferite formule (dacă vă permite programul), e posibil ca dacă o lasă o bunică sau bona dimineața să nu fie deloc cu supărare și plîns.

6. Nu tratați cu ușurință refuzul copilului de a merge la grădi. Uneori copiii refuză să meargă din motive întemeiate, altele decît faptul că preferă să stea acasă cu mami. Unora nu le place mîncarea, alții sunt agresați de colegi, poate nu pot dormi acolo, poate e speriat de o educatoare sau de una dintre jucăriile din curte. Încercați să îi descifrați plânsul, căutați în joacă motivul real pentru care cel mic nu vrea dimineața să plece de acasă sau pentru care îl găsiți plâns după program. Apoi, tot în joacă, încercați să rezolvați teama lui (după ce ați rezolvat și problema de la grădi, dacă e rezolvabilă). Copilul trebuie să știe că nevoile lui sunt respectate, că sentimentele lui sunt importante pentru voi, nu presupuneți că plânge la grădi doar pentru că e mămos, undeori chiar sunt probleme serioase acolo. Aveți încredere în copil, vă va ajuta el să găsiți soluția să fie bine și pentru el.

7. Comunicați mult cu personalul grădiniței. Ajutați personalul grădiniței cu multe informații despre copilaș. Cum îi place să i se vorbească, să fie alinat, ce activități îi plac mai mult. Apoi țineți legătura cât de des se poate (fără să stresați personalul, care în timpul zilei trebuie să se concentreze asupra copiilor, nu asupra telefonului), întrebați zilnic cum e copilul, ce progrese face, dacă interacționează cu colegii și cum, dacă a plâns și de ce, dacă e interesat de activități și de care, dacă poți face ceva să ajuți tu, de acasă, la integrare (eu am primit sfaturi foarte bune de la educatori referitor la cum să îi vorbesc Sofiei despre grădiniță).

8. Încercați să primiți voi, părinții, cu bucurie începerea grădiniței. Veți avea ceva mai mult timp pentru voi. Pentru job, pentru dormit, pentru casă, pentru hobbyuri sau pentru stat degeaba. Copilul crește! E tot mai independent, ați făcut o treabă excelentă!

9. Încurajați dezvoltarea unei relații mai apropiate cu măcar un copil de la grădiniță. Discutați cu părinții cu care vă întâlniți când aduceți sau luați copilul, poate seara vă puteți vedea în parc cu cei mici. Sau prin cartier, la o plimbare împreună.

10. Instaurați jucăria specială pentru grădi. La noi asta a ajutat mult. Unul dintre plușurile ei preferate a fost declarat (de ea, la sugestia noastră), prietenul de grădi al Sofiei. El a mers o vreme la grădi în fiecare zi cu ea, ea i-a prezentat grădinița, colegii și programul și s-a asigurat că lui nu i se face dor de prietenii lui de pluș de-acasă.

11. Faceți diminețile plăcute. Am observat că uneori, deși își dorește să meargă la grădi, agitația și graba de dimineață o fac să devină irascibilă și plângăcioasă, să se desprindă greu și să capete sentimente negative față de grădi, deși biata de grădi chiar n-are nici o vină că Sofi și tati și Ivan iar au dormit până la 8 sau că mami n-a făcut mâncarea la timp. Așa că ne pregătim cum putem. Stabilim de cu seară hainele (asta nu merge întotdeauna, dar ne străduim), pregătim micul dejul din timp, o pieptăn în timp ce ea mănâncă și așa mai departe.

12. Faceți drumul spre grădiniță cât mai plăcut. Noi cântăm în mașină sau pe bicicletă, facem planul pentru seara, ne povestim cu poftă despre ce vom mânca fiecare care, copiii la grădiniță, eu acasă.

13. Înainte de a începe grădinița sau creșa, jucați-vă de-a mersul la grădiniță făcând schimb de roluri. Cu puțină creativitate parcurgeți, cu copilul în rolul părintelui, programul zilei de mers la grădi. Imaginați-vă împreună că faceți toți pașii, de la trezire, spălat, îmbrăcat, mic dejun etc. până la momentul sosirii la grădiniți și, în final, la momentul când copilul-părinte e luat acasă de părintele-copil.

14. Faceți împreună cumpărăturile pentru cele necesare la grădi. OK, știu că umblatul prin magazine cu cel mic e departe de a fi visul oricărei mame. Dar pentru el va fi important să participe și să își poată alege singur câte ceva – creioanele, plastilina, rucsacul, pijamaua sau vreun accesoriu simpatic care îi atrage atenția.

15. Dacă grădinița permite, faceți o vizită înainte de începerea „anului preșcolar”. Treceți într-o zi pe acolo, arătați-i celui mic cum îl veți aduce, cum veți intra pe poartă, cum arată incinta, care va fi clasa lui, care va fi atul lui. Îi poate fi de ajutor pentru că în ziua când va începe propriu zis programul o să fie câteva necunoscute mai puțin pentru el.

16. În seara de dinaintea primei zile de grădi, stați cu el un pic mai mult ca de obicei. Alegeți împreună cu ce se va îmbrăca, pregătiți creioanele, cariocile etc. Prelungiți un pic rutina de somn, stați cuibăriți, drăgăliți-vă mai mult.

17. Gândiți-vă împreună la un fel de ritual de rămas-bun. Am văzut părinți și copii care se despart cu un cântecel, sau frecându-și nasurile, sau cu cinci, dar fix cinci pupături pe frunte. Nu contează, de fapt, ce faceți, important e să fie felul special în care voi vă luați la revedere și să se repete zi de zi. Repetiția, ritualul îi aduc celui mic un plus de confort, el știe în felul acesta că, la fel ca ieri și ca în fiecare zi, și azi mami se va întoarce după el.

18. Chiar dacă aveți inima cât un purice și vă tremură genunchii de griji și emoție, zâmbiți. Încercați. Puneți-vă o mască de încredere și voioșie care să nu pice nici pe drum, nici imediat ce ați intrat pe ușa grădiniței. Copilul nu are de unde să știe că anxietatea voastră vine din dragostea pe care i-o purtați. O să creadă că vă e frică de ce se va întâmpla la grădiniță și va prelua această stare.

19. Scriam mai sus că îi face bine celui mic să aibă cu el o jucărie preferată care să-l ajute să se consoleze mai ușor. Dacă politica grădiniței nu permite asta, variante mai sunt. de exemplu, puteți comanda tricouri care să fie imprimate cu personajul lui preferat sau cu jucăria favorită de acasă. Iar dacă are o păturică sau o altă textilă preferată (știu mulți copii care nu se duc la somn fără așa-zisa cârpiță), puteți tăia o bucățică pe care să o aibă la el, în rucsac sau în buzunar.

20. Explicați-i că toți copiii sunt un pic agitați și temători în primele zile de grădiniță și că e absolut în regulă dacă se simte așa. Îl va ajuta să știe că nu doar lui îi e teamă de necunoscut și de despărțire. Arată-i că ai încredere în el și în cei de la grădiniță, în faptul că se va simți bine și va fi fericit acolo.

21. Vorbiți împreună despre situații din trecut când a stat fără tine/voi și despre cât de bine s-a descurcat atunci. Poate a fost o ieșire la restaurant, la concert, la cumpărături cu bunica.

22. Asigurați-l că este capabil și competent, că are voie să se exprime la grădiniță, să ceară ajutorul, să spună când îi este dor, că oamenii de acolo sunt în preajma lui pentru a-l ajuta și a-l susține. Faceți astfel un transfer de încredere de la voi către personalul grădiniței și asta îl va ajuta pe cel mic să se simtă mai bine.

Curaj și răbdare, va veni o vreme când se va desprinde e voi cu zâmbet și nerăbdare! Posibil ca asta să se întâmple peste 15 ani, dar câtă vreme există speranță, viața e frumoasă! 🙂

Sursa foto: copii la creșă via Shutterstock.com

Pin It

11 Comments

  • Laura P spune:

    ma bucur sa vad ca am bifat multe din sfaturile tale. Citisem si articolul anterior si oarecum imi ramasesera in minte multe idei privind acomodarea si sa stii ca la noi au functionat. Desi incepere gradinitei a fost un mare stres pt mine, copilul s-a acomodat usor, dar sunt constienta ca asta a tinut si de modul in care am abordat de fiecare data acest subiect 🙂

  • dojo spune:

    Eu sunt in plin proces de acomodare a Nadiei cu gradinita si deocamndata sunt multumita. Nu am lasat-o inca acolo, stam de pe la 8 jumate pana la 9, cand se inchide gradinita. Azi a stat in sala de mese cu educatoarea, a mai plans, a mai stat, dar a stiut ca sunt pe hol si o astept. Educatoarea SPRIJINA ideea asta, chiar m-a chemat in sala de grupa cateva minute, pana prinde fata un pic de curaj. Mi-a placut atitudinea ei si ma bucur ca este deschisa.

    Si azi am decis sa o iau acasa la ora 9, dar in general este super-incantata de gradinita si de educatoare, doar ca inca ii este teama sa stea fara mine. Maine mergem din nou …

    Scriu despre procesul nostru de adaptare aici: http://dojoblog.ro/2017/09/18/cum-facem-adaptarea-nadiei-la-gradinita/

    Nu ma astept momentan la minuni, este extrem de atasata de mine, dar este placut impresionata de ce e la gradinita si se pregateste pentru momentul in care va si sta acolo. Insist pe ideea ca nu o parasesc, ca mereu voi veni dupa ea. Sper ca in 2-3 saptamani sa o pot lasa la programul scurt. Daca nu – nu e nicio graba.

  • Irina spune:

    Al meu are 1 an si 8 luni. E 6a zi de grădi. A plâns. Apoi am plâns și eu. Ii vorbesc mult despre gradi. Ii inteleg si ii respect plânsul. Imi doresc din inima sa nu sufere. Nici eu nu am stiut cum sa fac cu primele zile la gradi si nu am stat pe acolo. Am solicitat pt ca plangea f tare sa stau si eu pe acolo si nu au fost de acord. Le am zis ca mi se pare tortura sa fie lasat asa sa planga…ca eu nu l am lasat sa planga asa. Nu stiam de legea asta…din pacate. E tare fericit cand vin si il iau si din cate am citit se pare ca are un atașament sigur. E intarcat și de aproape 2 luni, blând, cu vorbit mult și explicat. E un copil tare înțelept care inteleg TOT daca esti blând și vorbesti cu respect și ii explici ce se intampla in lumea asta mare… pot sa zic ca m a durut articolul tau despre cresa și plâns, de săptămâna trecuta, dar intr un fel ai dreptate…insa e un subiect atât de delicat și nu trăim în lumea ideală in care mama sa mai aiba un job part time care sa o ajute să aleagă o gradi blânda și conforma cu ceea ce isi doreste pt a și crește copilul altfel… si sa mai stea acasă cu copiii până la 3 – 4 ani… te pup

  • Luminita spune:

    Ioana, din ce ai precizat tu, inteleg ca legea mentioneaza numai cresa, nu si gradinita. Atunci, teoretic, nu ar trebui sa fie aplicabila si in cazul acestora. Suna tare frumos ce scrii tu, dar din pacate, in majoritatea cazurilor, realitatea este alta. Situatia mea, cand inca locuiam in tara: mama singura, in Militari, cu doar o gradinita disponibila in drumul meu zilnic spre metrou si servici (trebuie si sa muncim si sa ajungem la timp la birou, altfel banii nu cad din cer, din pacate). Am incercat timid sa precizez ca as dori sa mai stau putin cu fetita mea la inceput, si mi s-a raspuns ferm ca nu au loc, ceea ce era adevarat, pe hol pentru toti parintii si ca asta e politica gradinitei. Ce era sa fac, unde sa ma duc cu copilul? A plans primele doua saptamani dimineata, apoi i-a trecut si a inceput sa ii placa.

    • Printesa Urbana spune:

      da, legea specifica doar cresa, nu si gradinita, cu gradinita suntem la mica intelegere cu personalul gradinitei.

  • Liliana spune:

    Apropo de creșă, oare există specificat în vreo lege, hotărâre etc. faptul că copiii trebuie să iasă zilnic afară? La creșa copilului meu îngrijitoarele efectiv iau foc când le rog să scoată copiii afară, iar coordonatoarele (am vorbit și cu ele) m-ar linșa dacă aș deschide subiectul încă o dată. După ce m-au bălăcărit că grupele sunt sus, cine să îmbrace atâția copii, copiii nu știu să coboare scările, copiii sunt în perioada de acomodare etc. mi-au zis explicit că îi scot la primăvară. Primăvară 2018. Aprilie-Mai 2018. Până atunci copiii vor sta exclusiv în sălile de grupă și nu vor ieși deloc afară. Creșa copilului meu e de stat, copilul merge la program prelungit (8.30-17.00) și niciun copil nu iese afară… decât seara, când îi iau părinții acasă. Știe cineva vreo soluție ca acești copilași să poată fi scoși afară? Măcar o oră pe zi. Mulțumesc!

    • Monica spune:

      Exista o solutie: alt guvern, alte legi, gradinite/scoli mai bune, etc.
      Desi sunt de acord cu tine din pacate trebuie sa ne uitam si la cate educatoare si ingrijitoare sunt alocate la cati copii. Eu sa imbrac un copil de 2 ani in haine de toamna/iarna plus descaltat incaltari de interior si pus incaltari de exterior … am nevoie de 1 minut daca si copilul coopereaza. Ca sa imbrac 30 copii si stim ca atunci cand sunt multi nu coopereaza: unul alearga, altul se apuca sa se dezbrace, doi se bat, etc…. ai nevoie de 30 minute. Daca sunt parintele copilului imbracat primul si trebuie sa astepte dupa ceilalti 29 atunci ma supar… nu imi convine ca al meu, transpirat, sa iasa in frig.
      Si am pus 1 minut de copil cu indulgenta. Si sa nu uitam, dupa ce i-ai imbracat pe toti se trezeste vreunul ca face caca. Sau vrea apa. Sau are pampers si a facut deja caca. Ce faci? Il lasi cu rahatul la fund? Ii dezbraci pe toti sau ii tii imbracati in timp ce il schimbi pe cel care trebuie schimbat? Femeile alea sunt depasite numeric, nu e vina ta dar nici a lor.
      Eu vad la fi-miu la gradinita ce haos e cand se iese afara si sunt 20 copii cu totul, la toate grupele. Daca dublez numarul de copii si injumatatesc personalul = gradinita de stat.
      Eu nu m-as duce la gradi sa le dau cu legea in cap. Chiar daca ar exista legea aia. Lucrurile sunt stricate in alta parte.
      Aveam o colega cu problema asta: seara ca era iarna ca era vara cand luau copilul de la gradinita il duceau in parc. Obositi asa cum erau.

  • Florentina spune:

    La mine au trecut 20 de ani de la prima mea zi de gradinita, insa mi’o amintesc perfect si acum. Am fost crescuta de bunica, locuia cu noi in casa, drept urmare am fost un copil care nu a primit independenta pana la varsta de 5 ani.

    Mama a fost cea care m’a pregatit si mi’a dat foarte multa incredere, povestindu’mi despre ce se va intampla acolo, aratandu’mi copiii care se jucau in curte cand treceam prin zona si asigurandu’ma ca la sfarsitul zilei va veni sa ma ia.

    Cu siguranta din acest motiv, insa si probabil pentru ca aveam o nevoie de independenta pe care o simteam de ceva timp, prima zi de gradinita a fost extrem de placuta. Am si uitat sa ma duc la mama sa o pup inainte sa plece, incantata de multimea de copii si jucarii. Nu am plans si nu m’am ingrijorat nici macar o clipa. Ba chiar in saptamnile ce au urmat, luam fiecare copil nou care venea si plangea dupa parinti chiar si jumatate de zi si le tineam acelasi discurs purtat de mama catre mine, ii duceam la jucarii, le faceam cunostinta cu ceilalti colegi. Ii initiam pe toti :)))

    Asa ca da, din proprie experienta, cred ca discursul parintelui si asigurarea ca la sfarsitul programului va veni sa’l ia, precum si varsta potrivita cand copilul devine suficient de independent sunt cele mai importante puncte pentru un inceput de mers la gradinita de succes.

  • s spune:

    varsta optima e 4 ani, dupa mine. am incercat la 3 ani, am stat 3 saptamani, eu pe hol, se acomodase aproape de tot, dar se imbolnavea dupa fiecare saptamana, asa ca am renuntat, mai ales ca eram deja in luna a 9 a cu cel de al doilea copil si mi-am dat seama ca nu pot sa imi permit sa il imbolnavesc de cum il aduc de la maternitate. acum am dus o din nou la gradi, nu a mai fost nevoie de nici o perioada de acomodare, nici sa statu acolo, a inteles de la inceput, a vurt sa stea, m-a sunat educatoarea a doua zi si mi- a spus ca Sofiei ii e dor de mine, asa ca m-am dus sa o vad, ne-am pupat, a supt niste san (in joaca) in curtea gradinitei si apoi s-a intors la joaca cu ceilalti copii. din pacate, dupa aceasta prima saptamana, s-a imbolnavit si i-a transmis virusul si fratiorului de 10 luni, asa ca nu stiu ce sa fac. cum sa fac sa o dau la gradi, dar sa pot sa il feresc pe cel mic? mucii.nu cred ca poate fi ok sa fie un bebelus bolnav in continuu. este inca foarte alaptat, dar tot a luat de la surioara

    • Ana spune:

      Eu l-am născut pe al 2-lea în octombrie. Cu ajutorul fratelui mai mare, a avut muci şi a tuşit până în aprilie. Nu am avut cum să îi separ, aşa că m-am relaxat.
      Anul ăsta o luăm de la capăt. Deja au avut amândoi prima răceală.
      Ce nu îi omoară, îi face mai puternici! 😁
      În ritmul ăsta, la voi, la nicio vârstă nu o să o poți da pe fetiță la grădiniță. Şi cel mic nu va fi bolnav în continuu. Vara nu prea se îmbolnăvesc. 😊
      Nu mă bucur când răceşte cel mic de la cel mare, dar ştiu că aşa îşi întăreşte sist inunitar.
      Curaj şi succes!

  • Irina spune:

    Baietelul meu a inceput sa mearga la cresa de la 11 luni. I-au placut mereu copii si m-am gandit ca e mai bine sa mearga sa fie cu copii intr-un cadru organizat. Eu eram inca acasa , dar urma sa ma intorc la servici.
    Am ales o cresa la 5 min distanta de casa, si gradinita doar la 2 case departare. O cresa privata, cu o educatoare si o ingrijitoare la max 10 copii, si cred ca a fost cea mai buna alegere pentru cel mic. I-am prezentat cu mult entuziasm cum se va juca cu copiii si cate jucarii va avea acolo, am fost in vizita inainte impreuna ca sa vada si el.
    Mai multe probleme am avut eu in prima zi, si in cele urmatoare, decat el. Dupa ce il lasam acolo plangeam aproape incontinuu pana cand se facea vremea sa ma duc sa-l iau. Dar el nu a avut nici o problema, poate pentru ca era si foarte mic. Pentru el faptul ca putea sa se joace cu copii a fost extraordinar…si sa aiba ataaatea jucarii ( nu ca acasa i-ar lipsi). In perioada de acomodare la cresa a avut o educatoare dedicata care a stat doar cu el ( insa si ea imi spunea ca nu are nevoie de ea).
    Am crescut progresiv timpul petrecut la cresa , cate o ora, apoi a ramas sa si doarma ( cu mine prin preajma in caz de probleme). Nimic….i-a placut de la inceput, nu a plans , nu s-a schimbat nimic. Dimineata ne pupam, primea titi inainte de a pleca si apoi nu avea treaba pana dupa amiaza cand ma duceam sa-l scot.
    Apoi l-am acomodat sa mearga dupa el o dadaca, sa mearga impreuna in parc si sa stea sa se joace cu el pana ma intorc eu de la servici. Am preferat sa fie o persoana tanara, fara experienta in crescut copii, tocmai pentru a nu ingradi copilul cu idei de genul ” nu te murdari”,” nu te urca acolo”…Si sa aiba energie si dispozitie sa alerge dupa un copil in parc. Si aceasta a fost foarte bine; timp de 2 ani, dupa cresa, baietelul meu a mers in parc, cu tramvaiul sau la plimbare, sau a stat acasa si s-a jucat in groapa de nisip din curte ( mai ales vara , la pielea goala :)).
    Astazi puiutul are 3 ani si jumatate si nu concepe sa nu mearga la gradinita (si in concediu ma intreba de colegii lui). Tanara care a avut grija de el timp de 2 ani dupa cresa nu a mai putut veni, insa am gasit un baiat responsabil de 18 ani care sta cateva ore pe zi cu el si cu care: „fac treburi de barbati ” (citat, adica merg in parc, se urca in copaci, merg cu bicicletele…).
    A avut o perioada cu tipete si plansete cand il lasam la gradinita, cand s-a facut trecerea de la cresa si cand dadaca lui nu a mai putut veni dupa el si ma duceam eu. Si aceasta pentru ca stia ca mami e la servici si ii era frica sa nu-l las tarziu acolo. Insa dupa o saptamana, cand a vazut ca vine mami si ca nu ramane la gradinita, nu au mai fost probleme.
    Ceea ce am observat ca a functionat foarte bine a fost ca el mereu stie unde sunt si ce fac. Ii povestesc mereu ce am facut cat nu am fost impreuna, si acuma imi povesteste si el.
    Cand eram acasa si el la cresa stia ca pregatesc de mancare pentru cand se intoarce el, cand am inceput serviciul l-am dus la mine la birou ca sa vada unde sunt, sa-mi cunoasca colegii si sa stie unde este mami cand el este in parc sau acasa.
    Stie ca el este in inima mea si eu in a lui, si ca atunci cand el este gata sa doarma la gradi inimioara lui spune „mami, mami” si inimioara lui mami ii raspunde „iubire, iubire”, ca ma poate suna oricand , daca doreste sa vorbeasca cu mine ( in 3 ani s-a intamplat de 2 ori)…si nu are nici o problema.
    Nu l-am mintit niciodata in legatura cu „locatia” mea, si cand am avut deplasari in interes de serviciu sau l-am luat cu mine, sau i-am spus in detaliu ce urmeaza sa fac si ca nu poate veni cu mine pentru ca nu ar apuca sa ma vada. I-am explicat ce extraordinar ar fi pentru el sa ramana la bunici, sa vada animalute si sa mearga cu bunul la padure, sa vorbeasca cu mami la telefon , decat sa stea la hotel si sa ma astepte sa ma intorc.
    Nu l-am fortat niciodata la nimic, mereu i-am explicat care este situatia intr-un fel cand mai usor de inteles pentru varsta lui, si nu am avut probleme cu puiutul sa fie stresat de „departarea” de mama.
    Sa nu uit….suntem doar noi doi, deciziile le iau singura si incerc sa fac in asa fel incat sa am un pui fericit, care stie ca este iubit neconditionat ( inclusiv de catre tatal lui care anul acesta a reaparut) si in orice situatie, chiar cand nu suntem fizic impreuna. Si, vazand cum reactioneaza si cum evolueaza, cred ca am un copilas independent, fericit, care stie ce vrea si care iubeste si stie ca este iubit.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *