Discuții cu cei doi copii despre un eventual al treilea

La masa de dimineață, a mia conversație despre încă un frate sau o soră (pentru care vă garantez că nici un adult din această casă nu are vreun plan).

Sofia, molfăind un gălbenuș moale:
– Mami, tu ai mai putea să mai faci un copil?
– Cred că aș putea, dacă aș mai vrea.
– Și… ai mai vrea?
– Nu, nu cred că mai vreau.
– Mami, eu nu mai vreau încă unul.

Mă prefac mirată. Ea nu l-ar fi vrut nici pe cel care mănâncă acum albușul din farfuria de lângă a ei.
– Nuuu? De ce?
– Păi aș avea încă unul cu care să mă cert, mami….

Asta e drept.

– Da, dar ai avea încă un copil cu care să te joci, să râzi, să alergi tot timpul.
– Mda, așa e. Dar până să ajungă el să alerge….

Nu pot deloc s-o contrazic, bebelușeala din primul an e grea pentru sora mai mare, care trebuie să-l vadă pe cel mic non-stop în brațele mamei.

Ivan, mai pe la prânz, în timp ce îi citeam:
– Mami, mai faci un bebe?
– Nu, puiule, de ce întrebi?

Recunosc că mă cam exasperează discuțiile astea. Mă fac să mă îndoiesc de mine.

– Eu nu mai veau, mami. Doan noi. Eu și Sofi.
– Da, puiule, știu. Vom rămâne doar noi patru.
– Sigun?
– Sigur.

Acuma, habar n-am dacă el chiar nu mai vrea frați sau doar repetă ce-a zis Sofia (nu a ieșit complet din faza de idolatrizare a Zeiței cu păr de migdale, încă mai e soldatul ei credincios pe alocuri, care gândește tot ce-i poruncește ea și uneori gândește ce gândește ea fără vreun ordin prealabil în acest sens, pe sistemul: Dacă Sofia crede că X, atunci sigur X).

Sofia, pe seară:
– Mami, eu când o să fiu mare și după ce o să mă căsătoresc cu un domn înalt, o să fac patru copii. O să pot să fac patru?
– O să poți face câți vrei tu, sper.
– Douăzeci??
– Ei, eu sper să nu faci chiar douăzeci…
– Bine, atunci patru. Ca să fie doi într-o cameră și doi într-o cameră și când se ceartă, fac schimb.
– Mi se pare un plan bun. Dar s-ar putea să fie greu cu patru copii.
– Ție ți-e greu cu doi, mami?
– Uneori. De cele mai multe ori, nu.

Trebuie să recunosc că acum chiar nu mai e greu.

– A fost greu când ați fost mai mici. Acum e mai ușor. Și mai amuzant.
– Da, mami, zi mersi că nu suntem patru.

Da, zic, slavă Dooomnului că sunt doi. Deși mereu mi-am dorit trei. Și mor după bebeluși.

La culcare, Ivan întins și lipit de mine, se plânge de frig. Frig nu e, nici vorbă. Îl înghesui în mine.

– Măi ghemotocule de aproape un metru, te bag înapoi în burtă, acolo nu e niciodată frig.
– Da, mami, veau! Bagă-mă acuma, haide!
– Păăăi, nu prea mai intri, nu vezi că ești aproape cât mine? Când te-ai născut erai atâtica, și-i arăt cu palmele dimensiunile unei sticle de jumătate.
– Ce dăguț, mami! Mai faci unu? Unu mic, asa ca mine? Mic și dăguț?
– Nu pot, că ți-am promis mai devreme că rămânem doar noi patru.

Apare și Sofia, care ascultase din ușă.

– Dar, mami, am putea să luăm la noi un copil fără părinți?

Am vizitat de curând un grup de copii orfani și le-am povestit și lor, plângând, despre asta. De atunci, amândoi caută soluții să-i ajute.

– Am putea, dar e destul de complicat și cred că ne va fi greu tuturor. Ai vrea, cu adevărat, să facem asta?
– Aș vrea, dar nu cred că pot, mami. Adică aș vrea să îi ajutăm și pe ei, dar dacă ne certăm tare și lor o să le fie greu la noi? Dacă ție o să-ți fie greu cu mai mulți?

Acolo mi-a filat creierul. Și acum stau să mă întreb de ce, hm.

– Copilașii mei, de ce vorbim ATÂT de mult despre asta? M-ați întrebat, am zis că nu, m-ați mai întrebat încă de o sută de ori, hai să mai vorbim și despre altele.
– Bine, a zis Ivan și a doua zi a luat-o de la capăt.
– Mami, îmi vine mereu să te întreb despre asta, nu știu ce am, a zis Sofia, și a doua zi a luat-o de la capăt. Cred că mi s-a stricat capul, mami.

Eu cred că dimpotrivă, capul ei funcționează foarte bine. Și inima.

Pin It

28 Comments

  • Cristina spune:

    Cât sunt de faini! Alex şi-a dorit mult o soră. Acum că o are nu mai e chiar aşa sigur că a fost o idee bună. 🙂 De al 3-lea sigur nu va întreba. Mai rămâne de văzut cu ce idei va veni Sara. 🙂

  • Roxana spune:

    Al meu insista cu aceeasi placa. Vrea o sora mai mare :)) el este foarte bland si lipicios si imbratiseaza toate fetitele care-l lasa, insa intotdeauna fetite mai mari(evident). I-am zis ca copiii se nasc mici, nu mari, insa cum el ma contrazice in orice discutie… 🙂 🙂

  • Stefania spune:

    Noi avem doua fetite(5 ani si 3 ani), iar cea mare isi mai doreste o surioara. M a rugat zilele trecute sa i scriu o scrisoare lui Dumnezeu si am dus o impreuna la posta. Sa vedem ce raspuns primim :))))

  • Manuela spune:

    Doamne, mamico ce mai stai? Încă un pui de om nu poate fi decat bucurie. Eu am 2 copii la distanta intre ei de 1an ai jumătate. Regret că nu am mai făcut unul…acum e prea târziu …am deja 41 de ani…Trei e cifra magică! 🙂

  • Irina spune:

    pustiul meu ma bate la cap ca vrea un frate geaman…

  • andaz spune:

    Și ai mei mai vor. Victor (10 ani) vrea un frate mai mare ca să joace fotbal cu el. Iar Sara (8 ani) vrea un bebeluș. Nu contează, fată sau băiat, dar să rămână bebeluș pe vecie.

  • Meg spune:

    ” (pentru care vă garantez că nici un adult din această casă nu are vreun plan)”

    imi suna atat de cunoscuta replica asta….:))))))))))))))

    • Printesa Urbana spune:

      măi, nu cobi, serios….

      • Irina spune:

        partea buna e ca daca il produci pe Trei o sa stie lumea exact ce sa nu-ti cumpere pt bebelus. 😛 iar io deja stiu ca o sa apar cu un platou cu kebab de la arabu’ favorit. :-))))

        • Meg spune:

          Irina, nu te cunosc dar pari om cu suflet bun.. pana apare Trei la Printesa iti dau datele mele de contact..mai sunt maxim 3 saptamani si apare la noi…nu am un arab favorit, e bun oricare :))

  • Deea spune:

    Sosirea unui frate mai mic este întotdeauna o trauma majora, e firesc sa te reîntorci cumva acolo. Eu mi-am dorit mereu o sora mai mică, am apelat la lacrimi, rugăminți, șantaje, rugi către Doamne-doamne. Nu mi s-a spus ca nu se vrea, nici ca se vrea vreodată, nici ca nu se poate. Pur și simplu, după foarte mulți ani, a apărut. Am fost fericita, a fost o experiența pe care am trecut-o cu brio. Totuși coșmarul meu, mulți ani după, era ca mama vine sa ne anunțe ca urmează nr.3. Știam ca nu vor, ca vârsta nu era de partea lor, dar tot am stat cu frica și stress.

  • A_K spune:

    Eu am 1 fetita si 2 baieti. Daca as castiga la loto – adica o casa mare cu mult teren aferent pentru a putea sta afara si singuri nu doar dusi si adusi din parc, plus o bona interna as mai face inca 1 fetita. Sau inca o pereche de gemeni. Imi place perioada asta,este incredibil de grea dar fenomenal de usoara.

    • Adriana Iager spune:

      Noi avem un baietel de aproape 5 ani si am luat acum aproape 2 ani (cand era timpul de al doilea) decizia „cea grea”, adoptam. Asteptam telefonul magic.
      Primul gand vine si trece, dar cumva ramane.
      Si apoi revine periodic, pana devine decizie 🙂

  • Federova spune:

    Hehe ce simpatici sunt ei! Eu il am doar pe Ed de 4 ani si nu stiu ce mai vreau dar simt ca mi-ar mai fi placut un copil. Dar nu o sa mai fie..
    Acum cateva zile il pupaceam incontinuu si la un moment dat imi zice : „gata mami, ajunge cu pupatul asta”
    Si zic eu: „eee, lasa ca imi cresc eu un bebelus aici in burtica si il pupacesc cat vreau eu.
    El napustiind pe burta mea si privindu-ma fix in ochi: „nu, nu, nuu, nuuu”. M-am topit toata cand am vazut cum nu-ul ala hotarat si lung a disparut si ochii i s-au umplut de lacrimi…
    Nu cred ca vrea. Desi a fost o perioada cand imi baga maimutoaie pe sub tricou si zicea ca vrea sa am burta mare :))

  • Diana spune:

    Eu înțeleg că te gândești să adopți. Dacă da, felicitări din toată inima, sunt sigură că vei inspira cu gestul tău pe mulți care se gândesc la asta, dar ezită să ia decizia.

    • Printesa Urbana spune:

      ma gandesc de multa vreme la asta, din pacate mi-e greu sa iau decizia asta si pentru ei doi…

      • dojo spune:

        Nu v-ar fi mai OK la inceput cel putin varianta de plasament? In satu’ in care ne-am luat noi casa de weekend sunt 2 familii care au cate 2 copii in plasament. Una dintre familii are deja o fiica de 12 ani pe care au luat-o in plasament acum cativa ani si apoi au primit si acceptul de adoptie, deci acum este a lor complet. Intentioneaza sa faca la fel cu celalalt copil luat in plasament. Mi s-a parut interesanta ideea, mai ales ca stim ca orfelinatul chiar nu e o solutie viabila. Nu stiu insa care is avantajele/dezavantajele plasamentului, dar e o chestie ce pare interesanta.

        • Printesa Urbana spune:

          of, nu stiu, mi-e teama ca tot ar fi foarte greu… ne gandim.

          • A_K spune:

            O familie prietena are gemeni adoptati. Pentru a putea sa ii ia acasa imediat cum s-au nascut – deja mama copiilor stia ca urma sa ii dea in grija statului si i-ar fi placut sa ajunga copiii la aceasta familie – au facut intai actele pentru a-i lua in plasament. Au devenit ai lor in acte abia pe la 3 ani dar acei copii nu au petrecut in spital mai mult de cele cateva zile necesare de dupa nastere. (sanatosi, aproape la termen) La randul lor au facut astfel pentru ca primisera „pontul’ ca este, in ciuda faptului ca legislatia ar fi mai buna in acest domeniu decat in urma cu cativa ani, singura varianta de a lua copiii imediat acasa. Nu a fost nimic ilegal, nu au dat spagi etc. Bucuresti.

  • Raluca spune:

    Eu am doi baieti (4 ani si 2 ani) si de cateva saptamani imi spun sa mai fac un bebe roz (fetita) pe care sa il car eu in burta si apoi sa merg la maternitate sa ma taie medicul pe burta ca sa scoata bebelusa si ei sa vina in vizita ca sa se plimbe cu liftul ala maaare cu oglinzi multe si viteza de pisoi (nu stau pisicile sa le prinda ei sa le smotoceasca).

  • Adina spune:

    Printesa, pun pariu ca în maxim 2 ani ne dai o veste :)…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *