730 de zile libere

Se împlinesc 2 ani de cînd mi-am aprins ultima țigară. 730 de zile. Sigur că încă mi-e foarte poftă. Sigur că aș da aproape orice să mai simt măcar o dată senzația aia minunată de fum aromat care alunecă pe gît și-mi umple plămînii. Apoi să eliberez printre buzele țuguiate trei rotocoale groase, să îmi rotesc elegant încheietura mîinii în care țin țigara și să-mi spun că viața e mișto. Acum 2 ani, am ales să nu mai fac asta niciodată. Mi-am aprins o țigară și mi-am zis: “ce-ar fi să fie asta ultima?” Nu mă simțeam rău, nu-mi ieșiseră nasol radiografiile, nu rămăsesem însărcinată, nici nu citisem vreo carte adventistă. Pur și simplu. Am simțit că e momentul să depășesc momentul ioana-care-fumează. Că pentru mine ar fi mult mai cool să mă las decît să fumez. Că-mi va fi mult mai bine mie cu mine însămi dacă fac un efort de voință.
Acum 2 ani a început calvarul. Primele trei luni au fost cumplite. Mă furnicau plămînii, creierul și degetele. Făceam crize de isterie, dormeam prost, visam numai țigări, fumuri, brichete, foc. Spărgeam, înjuram, trînteam, mîncam. Mi se părea că nimic pe lume nu mai are farmec și nici gust. Acum apreciez cîtă răbdare au avut atunci oamenii de lîngă mine, care fugeau să fumeze pe balcon ca să nu-mi facă poftă, care strîngeau după mine cînd trînteam, și care-mi spuneau că-mi stă minunat cu cele 3 kg extra pe care le pusesem pe mine. Un om anume m-a ajutat mult, mi-a dat peste mînă într-un moment în care probabil aș fi aprins o țigară, și apoi încă una, cu pretextul ca sunt slabă și deh, asta e, o să mă las data viitoare. Mi-a dat peste mînă atunci, mi-a smuls dintre degete țigara nenorocită, și-apoi de fiecare dată cînd mi-a mai venit să fac gestul asta (adică de cel puțin 20 de ori pe zi, în fiecare zi din ultimii 2 ani), m-am gîndit la vorbele pe care mi le-a zis el cînd mi-a dat peste mînă: “Mai așteaptă un minut, poate mai tîrziu nu-ți mai trebuie…” N-ai avut dreptate, încă îmi mai “trebuie”, dar n-o fac. Mai aștept un minut, și încă unul și tot așa pînă într-o zi cînd poate am să uit ce bine e să fumezi. Ce bună e țigara de după, aprinsă cu palmele transpirate, în pat și-n întuneric. Ce gust bun îți rămîne în gură după un Lucky lights amestecat c-o cafea tare (chiar dacă e decaf). Cum merge o țigară după 6 ore de mers cu trenul sau cu avionul… Sau la o bere și-un film bun, sau pe plajă, în timp ce stai cu ochii-n mare și coatele-n nisip.
Totuși, over all, cred c-am făcut bine. Pielea mea e mai curata, dinții îmi sunt mai albi, nu mai tușesc (mă rog, mai tușesc, dar numai zilele astea, cînd sunt răcită), miros frumos, simt gustul plin al mîncării, sexul e mai bun, ceaiul e mai bun, pot să urc 10 etaje fără să mă ia cu leșin, pot să declar mîndră că “nu fumez” cînd vreun domn ferchezuit îmi cere ștrengărește un foc. Nu mai am găuri de arsuri în cearșafuri, și în mașina mea miroase în continuare a nou și proaspăt, ca în ziua în care am luat-o de la dealer, acum mai bine de un an.
Cu siguranță e cel mai greu lucru pe care l-am făcut în toată viața mea. Mai greu decît bacul și licența la un loc, mai greu decît operațiile, despărțirile și părăsirile de oameni pe care i-am iubit, decît rămasul pe străzi sau morcovii fierți ca singură sursă de hrană timp de-o săptămînă legată.
Ah ce-aș fuma acum o țigară… N-o s-o fac, firește, pentru că greul a trecut și pentru că nu mai vreau să trec niciodată prin ce-am trecut acum 700 și ceva de zile.
Ce vreau de fapt să spun e că… se poate. Eu am putut. Și merită. Pentru că te face să te simți bine cu tine. Fiincă e atît de greu încît, după o vreme de chin, știi că dacă ai putut să faci asta, poți face orice! Dar absolut orice!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

13 comentarii

  1. Te-ai lasat de fumat??? Hm… straniu, eram sigur ca inca fumezi… Felicitari, si sa te tii tare, ca daca te apuci din nou, nici ca te mai lasi!

  2. Cam asa m-am hotarat si eu sa ma las…au trecut 3 luni si desi inca imi mai trebuie…sunt cat se poate de mandra de mine 😀

  3. Eu n-am fumat niciodata… dar uneori imi doresc sa fi fumat ca sa ma pot lauda si eu ca m-am lasat. Am fost casatorit insa, si-am divortat, se pune la capitolul lasat de vicii?

  4. Ioana, bravo, sa nu te lasi. Daca ai nevoie de incurajare, sunt aici!
    Blake, dar si inainte puteam sa ma pup oricind cu baietii, acum doar le ofer o pereche de buze care n-au gust de scrumiera plina.
    Victor, daca ai avea 4-5 divorturi la activ, poate-as mai zice ca te-ai lasat de ceva, dar asa, doar unul… intra la erorile tineretii. Cred.

  5. eu m-am lasat de 4 ani. si fumam un pachet pe zi. sau doua, in weekend. m-am lasat de pe o zi pe alta.
    si ce bine e…

  6. Da… e fantastic de bine… mai ales pentru ca e ceva ce ti se datoreaza 100%. Patru ani… abia astept s-ajung si eu acolo. Am zis ca la 3 o sa ma premiez cu o narghilea… acum mi-e frica sa incerc…

  7. Eu sint asa anti-tutun, anti-cafea:) felicitari ca ai renuntat…unei fete delicate nu-i sade bine sa fumeze:) te puuup

  8. eu m-am lasat de fumat in anul 2005 in iulie cu 3 saptamani si jumatate inainte de examenul de licenta. si a fost bine…
    ma simt excelent

    P.S. sotia, mama si prietenii fumeaza… si nu ma deranjeaza

  9. Esti o ambitioasa 🙂 si eu am avut o tentativa , insa nu a decurs asa cum ma asteptam…am fost prea orgolioasa intr-un anumit punct si le-am reluat. Felicitarile mele !

    (Da, de vreo 3 zile te citesc incontinuu 😀 sunt tot aici)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *