Prima lecţie de înot: rată de succes 50%

Scoţi capul din apă, inspiri, bagi capul în apă, expiri.

Ce-a reţinut Prinţesa? Bagi capul în apă, inspiri, scoţi capul din apă, expiri.

Ce-a rezultat din asta? O cisternă de apă cu clor inspirată adînc pe nas şi pe gură direct în plămîni şi stomac (da, prinţesele cînd inspiră, şi înghit puţin, aşa e programat sistemul respirator regal), un dragon cu costum de baie cu buline, care scuipă apă la fiecare expiraţie de apă cu clor.

Nu mă întrebaţi cît şi dacă am inspirat şi vreun pic de aer la această primă lecţie de înot cu profesor profesionist, că nu mai ţin minte. Ţin însă minte următoarele:

– prima jumătate de oră n-am făcut decît să merg cu capul jumătate-n apă, jumătate-n aer şi să bolborosesc acolo pînă învăţ să-mi golesc plămînii de tot aerul în apă, ca apoi să respir scurt la suprafaţă. a fost greu, dar cam în jumătate de oră mă descurcam binişor, aşa că am trecut la next level

– am plutit o vreme ca meduza, cu burta în sus, genunchii îndoiţi şi braţele leşinate. asta a fost uşor, că ştiu să fac pluta de cînd eram în liceu. practicam des în cadă

– după aia am exersat mişcarea de picioare, cu braţele susţinute de o plută mică

– apoi a venit rîndul mişcării de braţe pentru crawl, pe rînd pe fiecare braţ, cu celălalt braţ pe plută, cu respiraţie

– apoi am mai făcut nişte lungimi de bazin în plută

– apoi am încercat un crawl fără plută, a mers, dar numai preţ de vreo 9 braţe, apoi obosesc

– la final, nişte sărituri de pe marginea bazinului, nu ştiu cît de bine mi-au ieşit, ştiu numai că de fiecare dacă cînd răsăream de sub apă, sutienul mi-era ba colac în jurul gîtului, ba perfect lipit de ochi, ba numai bine înşurubat după cot. Aşa că azi mi-am luat costum întreg, că sînt femeie măritată şi nu-i frumos să îndrept sfîrcul aşa, spre necunoscuţi.

Nu ştiu cum naiba am ajuns la 31 de ani fără să ştiu să înot. Deh, părinţii mei au fost prea ocupaţi să mă înveţe să schiez. NOT. În fine, cît am fost mică n-a avut cine să mă înveţe, acum că-s mare sînt prea speriată de boli, ciuperci şi alte lucruri care plutesc prin piscinele noastre, aşa că m-am ţinut departe. Ieri însă am început programul bloggeri waterproof, iniţiat de Toma Nicolau, la piscina Body Art Wellness Spa din cadrul Rin Grand Hotel. Aici e curat, apa e caldă, prosoapele-s moi şi după trei ore de bălăceală aseară, sînt perfect sănătoasă. Aşa că mă mai duc şi în seara asta, şi luni, şi marţi, şi miercuri şi, cu puţin noroc, pînă sîmbăta viitoare o să pot face două bazine legate fără să pun piciorul jos.

E greu, n-o să vă mint. Oboseşti. Îţi vine să vomiţi. Îţi tremură picioarele. Am înghiţit atîta clor de azi noapte am stat trează în capul oaselor pînă la 5 din cauză că mă ardea pe gît. Dar am mai stat trează dintr-un motiv: îmi venea să bag capul la fund şi să dau din mîini. Şi m-am tot zvîrcolit în aşternuturi de dorul apei. Mi-e dragă apa, mi-a fost dintotdeauna, iar faptul că acum o să ştiu şi cum să nu mor în ea mă umple de bucurie d-aia pe termen lung. Sînt optimistă. Se poate. Cu mult exerciţiu şi un stomac tare, peste o săptămînă o să pot să-i raportez instructorului care-a înfăptuit minunea, adică Laurenţiu Ticală, că am o rată de succes de 99%. Ştie el ce-nseamnă asta.

Pe scurt, oameni mari care nu ştiţi încă să înotaţi şi vă credeţi fără speranţă, aflaţi că se poate! Uite, şi Cristina Bazavan poate. Şi ea are frică dintr-aia cumplită de apă.

Daţi-vă o şansă. Jos textila şi bîldîbîc în piscină. Eventual luaţi-l şi pe Laurenţiu cu voi, face minuni cu corpurile noastre în ceea ce priveşte flotabilitatea. Pe scurt, o să învăţaţi să înotaţi. Mare lucru, vă zice prinţesa specialistă în inspirat lichide şi speranţe dubioase.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

51 comentarii

    • Pai nah, cînd eram mică aveam o cadă maaaaaaare, mă dădeam peste cap în ea. Hm, de fapt e foarte posibil ca mare să fie doar imaginaţia mea. Sau cine ştie. Important e că ştiu să fac pluta.

  1. Wee! you is swimming! almost … 😀 but you’ll get there! nus de ce scriu in engleza, dar ma bucur pentru tine! Eu am invatat un fel de inot cu bunicul la rau si asa am ramas, cu the froggie style :p

    • Eu??? Eu era sa ma inec in piscina de 1,50m, cand aveam si eu tot 1,50m, ce-i drept. 🙂
      Asa ca mi-am trimis copiii, pe rand, sa invete sa inoate, ca eu de la 6 m n-o sa sar niciodata! Dar piscina o traversez, inot, fara sa o beau :D.

    • Sigur ca e usor, dupa ce inveti. Cam ca la orice lucru. Pina atunci insa, e ceva mai greu.

  2. Inotul e cea mai apropiata forma de zbor pe care o poate efectua omul cu mainile si picioarele din dotare. Ceva mai minunat nu exista decat sa te arunci in Mare si sa te lasi sa zbori printre valuri si pesti. Cand ajungi acolo, departe, de unde pamantul se vede ca o linie si oamenii de pe el sunt doar niste furnici tacute…acolo iti auzi respiratia. Acolo vezi cerul cu adevarat. Acolo simti cine esti si cat de trecatoare e lumea si viata. O picatura de apa intr-un ocean.

    • Oh, when you put it that way… leorpăiala mea cu bulbuci sună şi arată mult mai puţin poetic…

    • Bai nene, dupa leorpaiala si regurgitatul de clor…o sa vina si inotatul. E mult mai simplu sa inveti la mare pentru ca aia e sarata si te tine deasupra. Acolo poti avea incredere ca nu te duci chiar ca toporul. Eu am invatat de una singura pentru ca orice „amabil” de adult care incerca sa imi explice sau sa ma tina ma enerva iremediabil, nu ma simteam in siguranta si imi venea sa urlu. Mie mi-a fost o mare frica de apa pana pe la 7-8 ani cand m-am ambitionat si am invatat singura sa inot. Si am ramas addicted forever. Crawl nu mi-a placut niciodata si nu pot sa inaintez cu el nici de frica. Cu brass insa merg kilometri…si ce bine eeeeeeeeeeee…

    • Am tot: slapi, costum special de inot, mi-am luat si clips pentru nas. O sa fiu de un succes rasunator azi, am zis!

  3. La mine a fost a 3a sedinta deja si ai vazut ce frumos aratam in piscina :). Laurentiu face minuni, il recomand cu toata inima. Azi merg iar, maine iar. Nu lipsesc deloc 🙂

    • Vali, da, tu esti deja avansat binisor. Cind ma fac mare, peste 3 lectii, vreau sa fiu ca tine!

      Laurentiu ne place, ia uite ce elevi silitori face din noi, ditamai oamenii! Cind terminam cursul, imi fac tricou cu Laurentiu! 🙂

    • Hehe, eu am deja alte planuri mari cu el…sa vezi ce ti-l promovez, mai ales ca ma duce de 2 zile cu masina acasa 😀

  4. Congrats for the first lesson!
    Si pe mine ma bate gandul sa ma apuc de aceasta „meserie”. Ca si tine stiu sa fac pluta, ba chiar inot pe spate f bine, mai bine la Phelps :))) dar cand e de intors pe burta s-a sfarsit totul, ma duc baldabac.

    • Elena, musai sa incerci. Uite, poate te ajuta tot Laurentiu. Face minuni dpdv flotabilitate.

  5. Ce dor mi-a facut articolul asta de o baie in mare … imi place asa de mult apa si imi pare super rau daca nu ajung sa innot macar o data pe an. Ma gandesc sa ma duc si eu la innot de luna viitoare, am gasit un bazin cu pret ok si aproape de mine si curat. Sa vad daca imi fac curaj sa-mi fac un abonament.

  6. io am invatat la 30. si acu bag bazine peste bazine si tur de lac. si e foarte fain si ador sa inot! bafta, printeso, o sa reusesti, sunt sigura!

    • Da, sint destul de increzatoare. aseara am facut aproape un bazin intreg, fara pauza, cu respiratie corecta. azi ma astept la progrese majore. 🙂

  7. Deci exista speranta?! Oau, bravo, prind si eu curaj! 🙂 In tara asta as face bine sa invat, nu de alta da’ daca merg singura cu copiii la plaja, cum plajele noastre aici nu prea gem de oameni, ar fi bine sa fiu in stare de un minim dat din membre pentru prunci …
    Felicitari si spor, tot inainte!! 🙂

    • Draga mea, garantat se poate. E nevoie doar de un profesor bun si ceva rabdare. Si ce minunat e dupa ce treci pragul intre mi-e frica si da, pot!… merita!

  8. Sa vezi ce bine o sa fie saptamana viitoare. Dupa ce termini cursurile ai sa vrei la piscina in fiecare weekend. Eu am inceput sa visez noaptea piscine uriase 😛

    • DEJA vreau la piscina in fiecare zi, si inca nu-s sigura pe mine…
      Sa vedem cum evoluez azi!

    • Vine si concursul, inca astept de la organizatori mecanismul. deh, din pacate nu depinde de mine… dar va tin la curent, sper sa aflu ceva zilele astea.

  9. Am invatat sa inot la 19 ani, pana atunci nu mai incercasem desi imi doream foarte mult…Eu cred ca se poate, eram trista gandindu-ma ca daca nu am invatat cand eram mica nici nu mai invat…Uite ca nu a fost asa :-). Asa ca suporta primele lectii si o sa vezi ce satiafactie imensa vei avea cand vei reusi
    ps: eu in maxim 2 ani vreau sa invat sa schiez, nu imi pasa de ori voi da cu fundul de partie
    Succes!

    • Of, asta cu schiatul s-a dovedit imposibila pentru mine. poate cu placa sa am mai mult succes.
      Dar cu inotul sint foarte optimista.

    • Draga mea, ar trebui sa te vezi macar o data cu Laurentiu. Face minuni. Cristina Bazavan si Alina Constantinescu, care invata cu el ca si mine, au trecut de la frica de apa la „pot sa mai staaau putin in pluta, va rooooog, inca cinci minuteee!”. Se poate. Da-ti o sansa.

  10. Bravo, Printeso! Eu am invatat singura…stiu doar bras, suficient cat sa nu mor daca naufragiez vreodata in larg 🙂
    Tot la Rin am inotat si eu. E draguta piscina. Am in plan sa reincep de la iarna.

    • Da, pisicina e mare, curata si nu foarte aglomerata. Eu sigur revin. Poate ne intilnim sub apa. saptamina viitoare invat bras, can’t wait.

  11. draga printesa, stiu ca a trecut mult timp de cand ai scris postul asta, dar vin [abia acum] cu o intrebare 🙂 sunt si eu o non-inotatoare ajuns la o varsta prea inaintata, respectiv 28 de ani si tare as vrea sa invat sa inot, mai ales ca imi place apa de numa’! m-am uitat pe site-ul body art wellness spa dupa cursurile de inot pentru adulti, dar nu gasesc nicaieri preturile. imi poti spune tu cat a costat cursul de initiere in inot, macar asa, orientativ? 🙂

    • salut,
      body art nu organizeaza cursuri de inot, ei au fost gazda ocazionala a cursului de inot pentru bloggeri.
      a trecut multa vreme de atunci, se fac doi ani, cred ca despre preturi poti discuta direct cu Laurentiu, profesorul nostru. Depinde mult de frecventa orelor, de locul unde se tin cursurile, de citi elevi are in grup, lectiile private sint, evident, mai scumpe. pe laurentiu il gasesti aici: http://www.facebook.com/ticala.laurentiu
      Bafta!

  12. 30 de ani și am început și eu lecții de înot. La prima lecție am dat doar ture de bazin cu pluta și am încercat câteva exerciții de respirație. Cat de repede ați progresat? După câte ședințe ați putut înota un bazin?

  13. Buna,

    Am dat din intamplare peste postarea ta cautand recomandari pentru lectii de inot. Am 32 de ani si sunt in aceeasi situatie in care ai fost si tu. 🙂
    Am intrat pe link-urile din articol, dar nu mai are contul de fb Laurentiu si nu reusesc sa-l gasesc pe google. Stiu ca au trecut ceva ani, dar ai putea te rog sa-mi dai un contact? Daca ai pastrat legatura cu el sau daca stii unde lucreaza. Imi doresc foarte mult sa invat, sa nu ma mai duc la fund ca toporul. 😀 Nu stiu nici pluta sa fac si mi-e greu sa cred ca o sa reusesc sa inot. 🙁
    Felicitari pentru curaj, banuiesc ca acum deja faci bazine intregi fara nici o problema.

    Zi frumoasa!

    • salut, din pacate nu am tinut legatura, nu mai stiu nimic de el. stiu insa ca la Dinamo sunt multi profesori foarte buni!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *