Şi se făcu vară iar

Nu-mi place toamna. E indecisă, lungă, umedă. Prea lungă. Prea subiect de posturi nostalgice. Prea lăudată pentru frunzele ei portocalii, pentru serile călîi, pentru dimineţile parfumate. Eu nu-i găsesc prea multe virtuţi, vă rog să mă iertaţi pentru asta. E ok, că nici vouă nu vă place aşa mult fasolea bătută, şi eu nu vă pedepsesc pentru asta, nu?

Cumva presimt că toamna asta o să-mi placă cel mai puţin dintre toate.

Am venit acasă de două zile încheiate şi nu m-am ridicat din pat decît ca să mîngîi scurt pisica uscată de dorul meu. N-am chef să scriu, n-am chef să citesc, nu-mi pot mobiliza oasele să se mişte în direcţia niciunui prieten care îmi cere elegant companie. Nici să mă gîndesc la recent încheiatul concediu în Grecia n-am poftă. O s-o fac însă, am informaţii utile pentru viitori vizitatori de Thassos. Doar nu acum, nu pot, aud că afară a venit toamna şi eu sînt complet nepregătită şi la mine-n inbox sînt nişte sute de mesaje care stau cu semnele de Urgent în sus ca nişte gîndaci de bucătărie răsturnaţi pe spate.

Nu-s pregătită. Nici pentru muncă, nici pentru toamna asta. Vreau să stau aici întinsă şi să se facă sfîrşit de primăvară. Da, nici primăvara nu-mi place. E drept însă că iarna-mi displace cel mai tare. Voi să vă bucuraţi de toamnă însă, să puneţi frunze portocalii la uscat între paginile dicţionarului Larousse, să scrieţi texte frumoase despre culori şi ploi şi mirosurile toamnei, să alergaţi prin ploaie şi mă rog, ce-o mai fi de făcut în zilele astea multe şi lungi şi umede şi indecise.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

26 comentarii

    • Nu nu, vara nu trecu, vara e inca aici, jur ca e, uite cum transpir aici la birou, hai ca mai e putin din ea, sa nu dam drumul asa usor….

  1. Bine ai revenit!…nici nu stii cat te invidiez pentru concediu in Grecia:) Personal mi se pare o tara minunata si sunt absolut indragostita de mancarea lor.Cat despre toamna, are si ea farmecul ei cu toate culorile cu care se imbraca..:)

    • Multumesc, Mara, deh, eu prefer anotimpurile care nu ma tin in casa nonstop pe motiv de ploi interminabile! 🙂

    • Pai nu lasam ploile sa ne tina in casa. Cum, tocmai toamna cand incepe stagiunea la teatru, cand numaram ca pe boboci festivalurile de toate felurile, cand la cinema mai intra si filme bune dupa prostioarele din vara, cand putem iesi din casa la amiaza fara sa ne topim de caldura?

    • Da io nu ma pling de munca. Munca e ok. Munca e chiar misto. De toamna ma pling, of.

    • Asa, hai ca daca ne stringem mai multi, poate schimbam cursul vremurilor, cine stie…

  2. Sper din suflet sa gasesti si cateva momente in toamna asta care or sa iti placa…
    Si mai sper, si asta chiar foarte mult, sa devina bunica ta sanatoasa.

    • Multumesc, e mai bine bunica, azi a iesit din spital!
      Esti foarte draguta, zice ca te asteapta cu un borcan de dulceata de cirese amare!

  3. Prelungeşte concediul cât simţi tu, a zăcea nu era ilegal în ţara asta ultima dată când am verificat.
    Dar, totuşi, află că afară e încă vară. Îţi dau şi link dacă vrei, ca-n bancurile alea cu internet geeks.
    Nici un sfat printre rânduri, doar o informaţie.

    Bun venit. Şi să ştii că mie-mi place toamna. E anotimpul în care mă îndrăgostesc.

    • Heheee, bine-ar fi sa se poata. Dar chiar si astea 7 zile de concediu s-au dovedit a fi dramatice. Nu mai fac. 5 e maximum.
      Da bai, e vara inca, ce bine, mor de cald, da-i bine! 🙂

  4. Pe zi ce trece tot mi se pare mai mult ca munca e doar o inventie facuta sa ne distraga de la ceea ce conteaza cu adevarat. Nu dispera, poate odata si odata te innobileaza munca si scapi de ea. 😉

    • Eh, nici asa nu mi-ar conveni, ca as ramine cu mult timp liber sa ma gindesc la lucruri si asta nu e niciodata bine!

  5. Eu as vrea o ultima baie in mare, la bulgari. Poti sa-mi spui unde ai stat in Kaliakra? Parca ziceai de o pensiune romantica, cu vita de vie…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *