AMR: 4 luni

Azi am avut morfologia de trimestru 2 la dr. Răzvan Botică Rădulescu de la Regina Maria, 500 de lei 25 de minute. mi-ar fi plăcut să am poze să vă arăt, nu am, pentru că mai nou, nu mai primeşti un CD cu poze la final, ci un dvd cu filmul întregii proceduri, iar dacă încerci să fii şmecher şi să faci print screen, îşi rezultă nişte poze geniale, ca asta:

Aşa că am dat eu stop cadru şi am făcut nişte poze cu telefonul la ecranul de laptop, au ieşit groaznic, dar nah, ca orice femeie mîndră de odrasla ei, calitatea pozei nu e importantă, conţinutul e rege! Mă rog, Prinţesă, în cazul nostru.

Recunoaştem aici un nas uşor în vînt, preluat de la mamă-sa.

Iar aici, o atitudine filosofică ce poate fi uşor confundată (de nepricepuţi) cu somnul, preluată de la tată-său.

În rest, totul bine, normal, omogen, dezvoltat la termen. Avem 21 de săptămîni şi 5 zile de convieţuire, iar data estimată pentru livrare e 20 aprilie. Are 400 de grame şi 23 de cm, destul de mare pentru spaţiul pe care i-l pun la dispoziţie. Voi naşte la Euroclinic, nu ştiu încă pe ce parte. 😀 Vedem ce se mai întîmplă pînă atunci, că doar care-i graba?

Aşadar, avem un pui de om care deja îşi vede singur de treabă acolo, înghite, sughite, îşi suge degetele, se încruntă (am văzut), zîmbeşte (sper), ne iubeşte (simt).

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

35 comentarii

  1. Succes pe mai departe! E ok Euroclinic, am o colega ce a nascut acum 3 luni acolo, ar reducerea pentru cei asigurati in sistemul de sanatate e substantiala.

    • Din cite stiu, reducerea e la fel la toate clinicile private, e o indemnizatie de la stat. Si da, aud si eu ca Euroclinic e printre cele mai bune. Noi aici avem dr care ne supravegheaza, asa ca practic n-am avut nimic de ales, s-au asezat lucrurile singure.
      Multumesc pt urari!

  2. Cat de draguuuut. La eco de ultimul trimestru iti va face si cu mana, draguta Printesuca 🙂 Sarcina usoara in continuare. Enjoy.

  3. Ce frumoooooooos!!! Cred ca este o senzatie incredibila sa constientizezi ca tot ceea ce vezi pe ecran se intampla inauntrul tau:) Nici nu imi pot imagina!

    Sa se alinieze toate planetele:) si sa ai parte de cea mai usoara si frumoasa sarcina!

  4. ooo ce veste frumoasa!!!
    n-am mai trecut prin regat de prin aprilie-mai, cred, iar atunci erau „vremuri” triste pe aici.
    nu stiu ce mi-a venit azi sa arunc un ochi… ba stiu 🙂 trebuia sa te felicit si sa-ti urez multa sanatate si zile senine in continuare 🙂

  5. sa stii ca-s f reusite pozele, cel putin in comparatie cu ce mi-au dat mie pe hartie, cum mai bine de 3 ani…
    sa fiti sanatosi, saricna, si mai apoi, nastere usoara si mult, mult senin!

  6. Hmmm:) parca seamana putin si la manute cu Printesa mama:) Adorabila!!! Ma bucur enorm pentru voi! Abia astept sa vin in tara si sa va vad pe toti 3!!! Pupici din Dublinezia!!!

  7. Fix treaba cu nasucul am observat-o si eu, inca din prima secunda cand am vazut poza.
    Apropo de poze, dupa ce se va naste sanatoasa si frumoasa, vei arata poze cu mica printesa pe blog?

  8. felicitari pt contesa, probabil contesa tauras!
    din cat si cum vad eu va avea trasaturile tale pentru gura, nas,forma fetei si ale domnului tata pentru ochi, sprancene.
    succes si multa dragoste!

  9. Mult noroc in saptamanile pana la nastere si, evident, nastere usoara! Pozele astea sunt inselatoare, seamana prea putin cu realitatea, dar is bune de privit pana apare originalul 🙂

    • Da? Ca mame proaspete din jur zic ca dimpotriva, pozele astea sint printre cele mai relevante..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *