Încep s-o cunosc tot mai bine

Fetiţa mea e călătoare.

Zburdă din părţile stîngi ale burţii în cele drepte cu aceeaşi naturaleţe şi viteză cu care am zburat şi eu, în trecut, de la Amsterdam la Paris, la Praga şi apoi la Lisabona în doar cîteva luni.

Îşi propteşte vitejeşte un picior în ficatul matern şi în secunda următoare aterizează cu capul direct în vezică, spre bucuria colegilor mei de birou, care se trezesc scoşi din baie cu forţa de amenințările femeii gravide.

Desenează coate şi călcîie pe interiorul bluzelor mele cu lejeritatea cu care şi eu, la rîndu-mi, am scrijelit mesaje pe trotuarul din faţa clădirilor gemene din New York, care acum nu mai există.

Se dă peste cap cînd tocmai mă bucur c-am reuşit să mai strecor pe gît în jos încă două linguri de ciorbă, şi-mi împinge stomacul pînă peste urechi.

Seara la culcare dansează breakdance de mă simt ca şi cum mă curentează cineva printre intestine, buricul tremură, toată burta tremură, şi n-am idee dacă e dansul bucuriei că a mai trecut o zi din cele care nu ne lasă se ne vedem moaca una alteia sau dansul tristeţii că e seară şi e musai să stingem lumina şi să încălecăm perna de gravidă.

Cert e că abia aşteaptă să se aştearnă o mîna de mamă sau de tată pe burta rotundă ca să vină să dea un şut de Hello în uterul întins la maximum ca o minge de plajă prea umflată.

Fetiţa mea e călătoare, se vede treaba. Ca mine. Abia aştept să-i pun în spinarea mică un rucsac mic plin cu lucruri mici de voiaj şi să pornim toţi trei aşa prin lumea mare, să ne facem poze şi să mîncăm peste tot creveţi cu mult usturoi, bine prăjiţi în tigaie.

Bottom line, fetița mea e nu doar human, ci și dancer.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

35 comentarii

    • ramine sa i se confirme si talentul literar si e clar ca e a mea! :))))
      pina una alta, te poftesc sa vezi burta!

  1. 🙂 Sper sa nu te superi ca incep prin a iti spune ca sunt sanse foarte mari ca dorintele post-viata-cu-burta, se schimba destul de mult fata de cele din timpul vietii cu burta. 😉 In bine. Mereu in mai bine. 🙂
    .. indiferent care vor fi dorintele tale, eu iti doresc sa se implineasca! 🙂

  2. Si fiul meu e calator. Inca de la 4 luni l-am dus prin Versailles si prin Louvre :). Apoi Italia, Maroc etccE important sa calatoresti de cand e mica ca sa se obisnuiasca, si sa ii placa, sa nu urle afara 🙂

  3. Suna super! Mi se face si mie pofta de calatorii numai cand aud descriind miscarile zglobii ale micii printese.
    Sa va bucurati din plin de perioada asta plina de mister, datorat faptului ca nu v-ati vazut nasucul inca.

    Numai bine si crestere usoara 🙂

    • Multumim, sa tot fie! M-as bucura si mai bine daca m-ar mai slabi raul asta macar o clipa. Azi noapte la 2 citeam in picioare, din cauza refluxului gastric, o bucurie.

    • Functioneaza cateodata o jumatate de lingurita de bicarbonat de sodiu dizolvat in jumatate de pahar de apa plata. Stinge focul si poti dormi. Ideal e sa nu o faci in fiecare zi, una da si una nu e ok. Pe mine m-a ajutat foooooarte mult, am refuzat medicamentele contra aciditatii pe care mi le tot recomanda medicul meu de familie si bine am facut. Mai functioneaza si o infuzie de ghimbir. Pui cam 1 l de apa pe foc, si cand fierbe adaugi cam 2 cm de radacina de ghimbir curatata de coaja si taiata felii mai groase. Mai adaugi o jumatate de lamaie, cu tot cu coaja, taiata tot cuburi mai mari. Si cand vezi ca fierbe totul strecori. Cand e caldut pui miere (mierea devine toxica daca se pune in lichid peste 40 de grade deci astepti sa fie caldut doar) si bei. Si sa vezi ce bun e si ce bine-ti face.

  4. Si eu tot in aprilie (pe 15) am adus pe lume printesa,ti-am spus ieri cezariana la spital de stat super bine etc.Intr-adevar spre sfarsitul sarcinii bebelusa Mara imi deforma pur si simplu burtica,se aseza cumva sub coaste si nu mai puteam sa respir-trebuia sa stau nemiscata pana se muta de acolo ca altfel parca nu intra aerul.Noaptea de la ora 4 se trezea,automat si eu si stateam pana la 7 dimineata sa ne uitam la toate filmele posibile,apoi adormeam.Noroc ca asta s-a intamplat mai ales de prin februarie si eram deja acasa in prenatal (din 18 februarie).Insa toate astea parca ne-au facut sa constientizam si mai intens prezenta acestei fapturi absolut minunate.A,si a mai fost sughitul, sughita in reprize de 15 minute era asa frumos.Daca ce ti se intampla acum e minunat sa vezi ce va urma ,e incredibil cu gagalicile astea.Sunt fericita ca am reusit sa stau cu ea 2 ani (ma rog mai avem pana la 2 ani dar a fost cea mai frumoasa perioada din viata mea)
    Vreau sa spun ceva ce am observat nu numai pe acest blog am vazut asta si pe forumurile cu bebei-acum nu prea mai citesc dar inainte sa nasc si apoi cand era Mara f mica ma uitam mereu sa vad alte mamici ce fac in anumite situatii etc-deci se incepe de la o intrebare,parere etc si de fiecare data se gaseste cate cineva care este atat de vehement si jigneste pe toata lumea de parca nu e adevarat.Asa a fost si tipa de ieri cu excursiile versus nastere in conditii bune.Eu am spus ca am nascut la stat si a fost excelent,nu am nascut natural sau la particular.Asta nu inseamna ca nu respect deciziile celorlalte mamici sau ca am impresia ca asa cum am facut eu e cel mai bine( ce e cel mai bine pentru mine poate pentru altcineva nu e) Oameni buni ,invatati sa convietuiti unii cu altii, sa va acceptati parerile, deciziile ca altfel ajungem izolati unii de altii .Mai ales la ceva atat de delicat ca o nastere unde fiecare femeie reactioneaza in felul ei….sa spui asa aberatii ca e mai importanta o excursie…aoleu ce ne facem noi mamelor care nu avem poze din vacante de pus pe Facebook,dar avem experienta sublima a nasterii fara traume…care om fi mai in avantaj?
    Si sa mai apara si jigniri….ca nu stim ce vorbim etc….e urat. Oricum printesa te pup si fa cum simti tu mai bine

  5. Ai putina rabdare si totul va fi bine. Nu te stresa si nu te gandi mereu la clipa aceea .O sa vina si o sa treca si o sa-ti para rau pentru gandurile de acum/

  6. „Fetita mea”. Pentru formularea asta imi vine sa ma sui in tren si sa vin peste tine sa te pup si sa te strang in brate. Atat de drag imi e! 🙂 OOOOOF, tu si fetita ta! si taticul! si Ciocolata voastra! >:D<

    • Ah, la 4 luni tropaiam de nerabdare sa creasca burta. Sarcina usoara in continuare!

  7. Melodia a aparut ulterior sa inteleg, ca parca dimineata nu era:), dar e prea inspirata si one of my fav. You are too gud to be true:)

    • 🙂 dap, embedul l-am pus la citeva minute dupa postul initial, ca mi s-a parut ca merge asa, la fix…

      i love the killers!

      PS: I love your name, daca tot sintem la declaratii! 🙂

    • :)) :* multumesc! Lumea imi tot spune, dar eu nu reusesc sa ma atasez de el, dar ce sa-i faci tata a vrut, tata a ales, eu ma supun si il port.:)
      P.S. Nu stiu daca te-ai mutat au ba, ca nu ma pricep, dar eu sunt la pagina 70. AM fost deja la nunta voastra- foarte frumos, emotionant, felicitari!- am fost si pe la Paris si acolo garsoniera micuta divina, and the story goes on…:)

  8. Draga Printesa, tare fain mai scrii! Si am avut o zi urata si mi-a inghetat intreg trupul si un pic din suflet, dar aici la caldura, cu o ciocolata calda si randurile tale minunate, totul e mult mai frumos. Hm, incep sa am emotii ca o sa te intalnesc maine :). Va pup pe amandoua :)!

  9. Draga mea, astazi te-am descoperit si te-am tot citit…
    Mi s-a facut dor de mine cand aveam minunea in burta si imi regasesc toate spaimele si incantarile. Am ras si am plans si chiar daca e enervant pentru o gravida, trebuie sa iti spun ceva: nici nu iti imaginezi ce te asteapta! Daca crezi ca acum esti fericita, incearca sa inmultesti asta cu miliarde de ori si rezultatul cu alte miliarde de ori pentru fiecare zi alaturi de botul plangacios, care va deveni un omulet zambaret si fara dinti si incet-incet va fi cutia cu surprize, multe, altele in fiecare zi! Azi alearga si striga dupa pisici „mau”, maine vrea sa manance singura ciorbita de vita…si anul trecut era asa de mica si nu intelegea nimic din ce-i spuneam! Acum stie sa aduca telecomanda si isi alege singura aplicatiile pe ipad…ca doar e fetita mare, are 1an jumate!
    Daca crezi ca spaimele de acum sunt spaime, stai sa vezi prima raceala, prima febra sau primii muci! Si toate ingrijorarile pentru lucruri complet neadevarate si inventate!
    Dar nu vreau sa te sperii! De fapt vreau sa-ti spun ca iti vei trai viata mult mai intens! Cu adevarat! Ceea ce e de bine:)!
    Te imbratisez pe tine si pe fetita ta! Obisnuieste-te cu sintagma „fetita mea”…mie inca nu imi vine sa cred ca am primit cadoul asta cel mai frumos din lume! Nu exista zi sa mi se para trista de cand s-a nascut ea, am inteles si ca moartea e doar o forma de existenta si de aceea nici moartea mamei mele nu ma mai doare atat, nici cea a bebelusilor pierduti. Pentru ca sunt cu mine, ii port in mine si iubirea mea pentru fiintele dragi e ca o sfera in care ii pastrez pe cei dragi. Asa ma va pastra si fiica mea, caci simt cacsuntem legate pe veci. Nu sunt poetica de felul meu, dar iata ca dragostea sublima pe care o simt scoate talentele la suprafata!
    Noapte buna!

  10. scrii foarte bine, ma binedispui! sa-tzi traiasca fetitza si sa va bucurati cu ea prin toata lumea!
    intrebare: daca tu esti printesa urbana (rotunda), ea cum se va numi?:)

    si inca ceva: pot sa te pun in blogroll-ul meu?

    • Hello si bine-ai venit,
      Inca nu mi-e clar ce va fi ea, cert e ca eu ramin printesa urbana, nu ma transform in regina, doamne fereste, that sounds old, ceea ce inseamna ca ea va fi un fel de delfina, cred. 😀
      multumesc pentru ideea cu blogrollul, m-ar bucura sa fiu acolo cita vreme o sa-ti faca placere sa ma gazduiesti.

  11. Am dat peste blogul tau din intamplare, mi-a placut, si raman, daca nu-i cu suparare. Sa va traiasca micuta, sa va aduca numai bucurii, sa fie sanatoasa si sa ai parte de o nastere asa cum am avut eu! Rapida si usoara, chiar daca se zice ca prima data e mai greu. Multa sanatate va dorim!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *