Trash the dress, teorie și practică

Pentru că e vineri și mi-am propus să am o zi bună, azi scriu despre ceva frumos, cu rochii de mireasă. Cui nu-i plac rochiile de mireasă?

Teoretic, trash the dress înseamnă să-ți faci praf hainele de nuntă în cadrul unei sesiuni foto specială. Că te arunci cu rochia în mare sau te urci cu ea în copaci, că o faci bucăți plimbîndu-te pe vulcanii noroioși sau alergi cu ea prin ploaie într-o fabrică dezafectată, trash the dress înseamnă joacă, eliberarea de toate regulile și tradițiile și scorțoșenia pe care ți-o impune nunta adevărată. Practic, ești mireasă, ai rochia de prințesă, alături îți stă mirele cel ales, și de data asta poți face ce vrei. Nu-i soacră să strîmbe din nas, nu-s oameni străini veniți din obligație la nuntă și puși pe cîrcoteală.

Poți sta desculță sau încălțată în clăpari, îți poți face machiaj goth, poți purta pălării demente, mirele poate sta în șosete sau își poate pune papion verde. Iar fotograful e acolo să vă prindă pe senzor. Nu contează ce rămîne din rochie, de cele mai multe ori se face franjuri, importante sînt instantaneele și amintirile. Din păcate, la noi puțină lume face asta, și zic că e păcat. Joaca asta de-a mirii la ceva vreme după nuntă e ceva ce mie-mi place! Noi am făcut-o în două forme, la doi ani diferență!

Primul trash the dress a fost cel de la Paris, din luna de miere. Ne-am luat cu noi rochia de mireasă și costumul de mire (cu ceva dificultăți la urcarea în avion), ne-am încălțat în cizme, respectiv bașcheți, ne-am trezit devreme într-o zi de luni cînd am calculat noi că e mai liber orașul, ne-am dat cu mîna prin păr, am luat camera foto și trepiedul și-am pornit prin Paris. Am făcut poze în mai toate punctele turistice, am dat autografe străinilor, am făcut poze cu ei, ne-am certat cu bodyguarzi, am alergat pe străzi și prin metrou, ni s-a cîntat, ni s-a dansat, a fost una dintre cele mai incredibile zile din viața mea.

N-am făcut rochia bucăți, deși e drept că la cît am tîrîit-o prin tot praful, s-a murdărit și s-a și tocit pe la poale, dar nu dramatic. Am purtat-o din nou la nunta de la Piatra Neamț, și încă o dată la al doilea trash the dress.

Mai multe poze de la Paris găsiți aici.

A doua sesiune trash the dress am făcut-o anul trecut, cînd s-au împlinit 2 ani de la nuntă. Am mers cu Mircea, omul bun care ne-a fotografiat frumos și la nuntă, și cu Silviu, un nou prieten fotograf, pe domeniul Cantacuzino de la Florești. Și acolo ne-am jucat de vampirii, de-a picnicul și apoi de-a războiul sexelor. Rochia a scăpat din nou aproape întreagă. Nu și machiajul, pentru că ne-am bătut cu apă. 😀

Ha, pentru o rochie de 150 de dolari, și-a făcut treaba admirabil!

Mai multe poze am urcat aici.

Aș fi vrut să fac încă o sesiune foto cu mine foarte gravidă în rochia de mireasă, dar mi-e teamă că nu mai încap în ea. Dar sigur vom face la vară sau vara viitoare un nou trash the dress, de data asta și cu copila între noi.

Așadar, îndemnul de azi e să faceți trash the dress, și ce dacă au trecut deja niște ani de la nuntă? O să vă distrați, o să vă surprindeți și-o să rămîneți cu niște poze excelente.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4182

64 comentarii

  1. Foaaarte faine pozele! La mine au trecut, cum spui, cativa ani de la nunta, dar nu stiu daca as avea curajul sa facem asta… desi de rochie nu cred ca mi-ar parea rau, de scumpa n-a fost scumpa, de vandut n-o vand, de probat o mai tot probez din cand in cand sa vad daca (mai) incap in ea :))).
    Chiar cred ca am sa ma gandesc serios la varianta asta, fiindca de la nunta nu am ramas cu multe poze, iar cele reusite…pot fi numarate pe degetele de la o mana, din pacate.

    • Ba daaaa! Acum sa fie de acord si jumatatea :))))) si sa gasim un fotograf bun. Cine stie si imi poate spune si mie cam la cat ajunge o sesiune foto de TTD? De la nunta noastra cred ca s-au mai modificat tarifele…

  2. eu nu am pastrat rochia. cumnata mea s-a casatorit civil in Argentina si venind in tara ne povestea cat de scumpe sunt acolo rochiile de mireasa etc. i-am dat rochia mea, mai ales ca i se potrivea. si mai ales ca niciun invitat de la nunta mea nu va pune piciorul la nunta ei. si i-am dat-o cu cea mai mare placere, e o rochie facuta pe comanda,a costat nitel mai mult decat as fi fost dispusa sa dau si de aceea ma bucur foarte tare ca va mai aparea si in alt album de familie. deci trash the dress in Argentina

    • Ah, cu atit mai bine, am auzit ca au acolo niste peisaje… Cind te duci in concediu, ai putea incerca niste poze, doar asa, for fun… 😀

    • daca ne-ar tine buzunarul de niste bilete de avion in Argentina ar fi bine. am calculat si noi doi si cu copilul de 2 ani jumate ajungem al 5000 eur, doar avionul pana la Buenos Aires. Iar ei locuiesc la 600 km de capitala, iar cu copil de 2 ani jumate pe autocar….hm cam greu. Au peisaje geniale, iar ei sunt mari amatori de drumetii, isi fac concediile hoinarind si am vazut multe multe minunatii in pozele lor. Dar din pacate, e cam scump pentru noi. Poate o data in viata vom reusi, cine stie.

  3. Super pozele tale! Cele de la Paris imi plac foarte, foarte tare!

    Am luat parte si eu la 3 sedinte TTD. Inedit a fost ca eu le-am facut pe toate 3 inainte de nunta mea, cu o rochie imprumutata. M-am lasat corupta de prietenele mele deja maritate. Una a fost o sedinta foto de grup cu mirese, la Cernica, foarte draguta, a doua a fost la Bran, in zapada, la -18 grade, iar a treia a fost organizata de un forum de mires ela Romexpo (cea de-a treia nu mi-a placut).
    Poze acici: http://www.facebook.com/media/set/?set=a.182459398445295.42855.100000437076451&type=3

    Cand am facut contractul cu fotografii pentru nunta mea, mi-am inclus si eu o sedinta foto TTD in pachetul meu, cu ideea de a ma poza si eu cu rochia mea cea frumoasa, nu cu cea imprumutata si urata. Au trecut aproape doi ani de la nunta, dar inca nu m-am urnit sa ma pozez. Poate vara asta…

  4. Oau, eu nici nu mai stiu pe unde e rochia de mireasa. Daca as sti pe unde zace, as duce-o la curatat si apoi la o biserica, s-o dea unei fete semi-insarcinate (cum am fost eu) si mai nevoiase, s-o poarte in ziua nuntii :-). Mi-a parut f rau ca nu am putut s-o port pe-a mamei, o rochie frumoasa si ampla, insa stricata de vreme (fermoar ruginit, mancata usurel de carii pe ici-pe colo) si cu un numar mai mica decat ce-mi trebuia mie.

    • 🙂 Asta cu rochia mamei mi se pare o idee geniala, nici eu n-am putut s-o practic ca mama si-a pierdut-o de tot pe-a ei. Iar a mea deja e mega uzata, clar n-o pot da mostenire.
      Aha, deci tu erai preggo la nunta? Mi se pare asa romantic…

  5. Superbe pozele!!! Primele sunt minunate, insa le prefer pe cele de la a doua sedinta deoarece sunt mai funky, sunt ALTCEVA.
    Cat a costat a doua sedinta si ne poti spune si cine le-a facut?
    PS:Asteptare cat mai usoara iti doresc pana o sa va intalniti cu Delfina :).

    • Eu le iubesc si pe cele de la Paris, care chiar daca nu-s spectaculoase prin continut si pozitii, sint facute ACOLO. Of, cind oi mai ajunge oare???

    • Sunt deosebite si cele de la Paris, care sigur inseamna f mult pt. voi deoarece sunt mai aproape de nunta, dar in celelalte v-ati jucat mai mult si ati interpretat niste roluri. Inca o data fffff frumoase, toate.
      Sper sa ne gasim si noi timpul necesar pt. asta fiindca as fi vrut sa le facem imediat dupa nunta, dar la noi a fost o graba maxima cu nunta avand in vedere ca nu locuim in tara (dupa multe peripetii abia am ajuns sa fim prezenti in ziua nuntii :)). O sa-ti trimitem si tie pozele dc reusim sa facem asta :), asa fiindca ai fost un impuls pt mine.

  6. Pentru cine nu vrea să-şi transforme rochia de mireasă în rochie de seară, se pretează sesiunea Trash the dress. Eu încă mă mai gândesc dacă să facem acea şedinţă sau nu. Ea este deja inclusă în preţul tuturor fotografilor.
    Şi în plus, acesta este încă un lucru copiat de la americani, ca şi corsajele fetelor, candy bar-ul…

  7. Mi se pare genial ca nu te saturi de sedinte trash the dress. din pacate multe cupluri nu le vad utilitatea dar pt mine e ceva unic intradevar. Noi am avut nunta in octombrie si a fost absolut superb totul. Nu am apucat insa sa facem trash the dress deoarece nici vremea (nunta a fost la jumatatea lui octombrie 2011) si nici burtica care a inceput sa creasca nu mi-a mai permis sa intru in rochie 😀 :D. Acum am 32 de saptamani de sarcina si astept cu mare nerabdare sa vina micul strumf in viata noastra. Pana cand facem un an de la nunta mi-am propus sa reincap in rochie si sa facem un trash the dress in 3. Vreau sa fie ceva vesel, colorat si memorabil, care sa arate ca suntem din ce in ce mai fericiti si ca nu lasam timpul sa isi puna amprenta pe noi si pe pofta noastra de viata. Pt exemplificarea a ceea ce inseamna „NOI” poze de la nunta: http://www.danpetru.com/blog/nunta/nunta-roberta-si-alexandru-galin/.
    Ideea ta cu Parisul a fost geniala trebuie sa recunosc. Voi doi si trepiedul….imi si imaginez cat ati fost de relaxati si cat v-ati distrat :)).
    Te felicit pt pofta de viata pe care o emani, pentru toate postarile de pe blog, pentru desenele de pe pereti si nu in ultimul rand pentru delfina care vine in curand in vietile voastre sa va completeze fericirea 😉

    • Frumoase pozele voastre, il stiu pe fotograful vostru de la botezul unei prietene, bun, da, imi place!
      Bafta, sa ai nastere usoara si sesiune trash the dress minunata, tot cu Dan faceti?
      Multumesc pentru vorbele bune!

    • Da o sa continuam colaborarea cu Dan si la botez, si la trash the dress si mai am in plan si o sedinta cu burtica dupa Paste 🙂 A facut o treaba extraordinara si la cununie si la nunta. Avem incredere in el in continuare 🙂
      Sa ai un weekend minunat 🙂

  8. Am visat toata noaptea rochia mea de mireasa de pe pod cu care alergam prin ploaie si incercam sa opresc un taxi. Si ma trezesc acuma si dau cu ohii de asfaltul ud, ca uite chiar a plouat si tu scrii despre trash de dress. 🙂 Concidenta mare monsher 😉

    Doar ca 2 probleme mi se pun mie inainte sa ma apuc de asta.
    Prima: eu mi-am cumparat rochie de mireasa pt. ca vroiam sa fac niste poze mai speciale, si nicidecum ca m-as fi maritat.
    Si doi: nu mai incap in ea 🙂 De acum 4 ani cand mi-am luat-o, multe calorii au trecut prin burta,sanii si copanele mele.
    Deci ce zice doamna rotunda de la Bucuresti? Trash de dress cu rochie cusuta pe corp si nemaritata? Sau ce sa fac cu ea? 🙂

    • Haha, chiar ca ditamai coincidenta…
      Hm… pai daca ai barbatul si fotograful, eu zic s-o faci! Nunta vine ea dupa sau nu… Intr-un cimp de margarete, sa nu se vada ca e cusuta rochia, la apus, pfuuu, poa sa iasa minunat!

    • ce barbat sa am…Ca tocmai m-am despartit. Dar am trepied si stiu sa fac si poze 🙂
      Deci eu, rochia cusuta, camp de margarete la apus. Mai are cineva o idee? haha

    • Ah, si mai bine, poti sa faci poze cu o prietena care sa fie imbracata casual asa, si iei si bicicleta…

  9. Aoleu, trebuie să fac şi eu astaaaaa…. Cu toate că rochia nu mai e completă, am aruncat cât colo crinolina pentru că îmi mânca prea mult spaţiu. Şi în plus, am cu 15 kg ma mult…..vai, nu cred ca mai incap în rochie….

    • Pai poti sa faci poze in orice rochie alba, cine stie ca nu e rochia ta de mireasa?
      Si eu am aruncat crinolina, c-am facut-o bucati, dar pt sesiunea foto am imprumutat una de la o prietena care fusese mireasa de curind…
      Haide, solutii se gasesc, important e sa vrei sa faci treaba. Daca vrei, ca daca nu, nu-i nicio nenorocire…

  10. Minunate fotografiile! Imi place tare mult ideea de a merge la Paris pentru asa ceva. Si ideea de a va pune alaturi: el cu laptop, tu impletind :P. Frumoase aminitiri, de care o sa se bucure Delfina. Nastere usoara, sanatate ! si..o sa ne lipsesti in universul virtual:).

  11. Super poze :-). Poti sa imi spui cine te-a coafat? Arata demential. Ne-am trash-uit si noi la vreo 2 luni dupa nunta, ne-am distrat maxim.

    • Anca Macavei. Foarte buna, mai ales pe chestii punk si mai neconventionale! Din pacate pt noi si din fericire pt ea, s-a mutat definitiv la Roma.

  12. Eu am nunta in septembrie anul asta , poate pun de-un trash de dress in ianuarie ca tare-mi plac miresele in zapada 🙂 .

  13. Uite ceva ce mi se pare foarte fain! Nu știu dacă o să ne și căsătorim vreodată, dar poze din astea vreau și eu să fac, iar ideea ta cu Parisul mi s-a părut genială de când am auzit-o/citit-o prima dată.
    Nu văd care e problema că e iar o idee furată de la americani că nu e ca și cum tot ce vine de la ei e nasol. Problema e la noi că suntem destul de conservatori… Deci mai bine have fun 😀

  14. No uite cum dai tu de lucru oamenilor 🙂 Am sunat-o pe sora-mea sa adune toate componentele tinutei de mireasa ca sa le recuperez in mai. Chiar mi-e dor de ea (rochia) si de mine-n ea! :)) Poate ajung la Praid si fac poze in salina. Ca oricum tre’ sa dau aerosoli la copii 🙂

    • Ha! Trash the dress in salina, ei da, asta e ceva ce si eu as face! Neaparat sa va duceti!! SI ne arati si noua, cine stie, poate venim si noi, daca iese frumos la voi. Problema e numa ca lumina artificiala nu arata niciodata la fel de frumos ca cea naturala… Dar cine stie ce nebunie stie sa faca un fotograf cu un luminist bun…

    • Adevarat! Bine, noi am fost norocosi, avem poze frumoase si de la nunta, niste sute…

    • Voiam sa adaug si eu the ultimate: adica sa o decupezi. Apoi mi-a venit altceva in gand, dar spun de la bun inceput ca nu le am cu superstitiile: si daca o tii pentru alte trash-uri impreuna cu Delfina? Ideile sigur nu-ti lipsesc, insa si o sa ne povestesti tu.
      Daca va ganditi ca poate fi ultimul weekend in doi ce planuri sugubetze aveti?

    • N-o decupez, musai vreau s-o mai port. 😀 O sa incerc sa o port asa, peste burta, macar 2-3 poze sa facem…
      Ultimul (poate) weekend in doi e asa: film de dimineata pe canapea, plimbat prin cartier, facut piata, mincat, film, gatit, mincat, film si tot asa…

  15. Buna,
    Daca mai ai putin timp liber in care te plictisesti pana pe 7 aprilie,ti-am lasat o leapsa: http://roxtao.wordpress.com/2012/03/31/leapsa-2/
    Cu toate ca blogul tau nu este unul axat pe lectura (cum sunt celelalte catre care am transmis leapsa asta), mi-ar placea mult sa iti citesc raspunsurile. Poti sa nu mentionezi de unde ai primit-o, nu incerc sa imi fac trafic cu ajutorul tau sau altceva de genul acesta 🙂 A fost interesanta leapsa si cum te urmaresc de ceva vreme si ti-am citit blogul cap coada, mi-as dori sa iti aflu parerile si despre acest subiect. Sper sa o accepti si sa iti placa sa o rezolvi!
    Weekend placut!

  16. As face o sedinta de fotografii in rochie de miresa,m-as urca si eu in primul avion si le-as face intr-o tara din Europa sau nu,oricum imi place ideea asta,indiferent ca este imprumutata de la americani,mai fac si chestii bune:).
    Cris,cumnata ta de cat timp locuieste in Argentina?eu am calatorit in Argentina o luna in noiembrie-decembrie 2010,m-am indragostit de aceasta tara si chiar ma gandesc intr-o zi sa locuiesc acolo,preturile sunt asemanatoare cu cele din Romania,mai putin inchirierea sau cumpararea unui apartament si asta conteaza tare mult,anul asta as vrea sa ajung iar in Argentina.
    Eu am zburat Bucuresti-Praga-Barcelona bilet 200 de euro,am dormit doua nopti in Barcelona,Barcelona-Doha-Sao Paulo-Buenos Aires 400 de euro,poti sa urmaresti ofertele la companii,mai apar si oferte pe la 700-800 de euro,oricum nu se ajunge la 5000 de euro doar pentru niste bilete de avion,este scump dar ma gandesc voi ati avea cazare asigurata si pentru mancare tot cheltuiti in tara,sper sa reusiti sa strangeti bani pentru o vacanta acolo,cred ca stii asta si de la cumnata ta.
    unde locuiesc in Argentina?eu am calatorit cu autocarul prin toata Patagonia,a fost obositor dar eu am vrut varianta asta,biletele de autocar costau aproape cat cele de avion,am insistat eu sa vad cat mai mult din acesta tara imensa:).

  17. Subscriu la indemnul tau! Cine n-a facut „Trash the dress” trebuie sa incerce! Eu as mai face asta o data,.. daca m-ar mai incapea rochia 🙂 La mare si la soare.
    Imi pare rau ca n-am facut-o praf la paintball, cum a sugerat fotograful. Mi-a fost mila de ea..

  18. Foarte frumoase fotografiile ! Si noi am avut un trash the dress a doua zi dupa nunta,intr-un rau 😀 iar eu am mai profitat o data de ea la un TTD cu inca 5 mirese 🙂 Dar sincer mi dor de ea,si as vrea un TTD la un an de casatorie …

  19. Preintesa, absoult superbe fotografiile!
    Eu nu am avut parte de Trash The Dress, pentru ca am avut rochita de nunta inchiriata. Insa daca m-as gandi sa mai fac o sedinta foto cu o rochie de mireasa, chiar si imprumutata, as opta pentru Love the Dress, o sedinta ceva mai cuminte, cu peisaj frumos si ipostaze candide.
    Cred ca sedintele Love the Dress sunt noul trend, insa si cele trash au inca popularitatea lor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *