Cine nu iubește o chiuvetă plină? (concurs foto)

Azi nu vorbim despre bebeluși. Azi uităm de asta și ne concentrăm pe… vase murdare.

Ia să vedem, care ziceți voi c-a fost unul dintre cele mai cumplite lucruri din cele 9 luni de viață de gravidă? Poate greața cea de fără sfîrșit? Durerile de spate și de șold? Acidul și refluxul? Drumurile la toaletă din 5 în 5 minute, mai ales la ceas de noapte? Hormonii? Coșmarurile? Fricile de ce urmează? Mîinile și picioarele umflate?

Nu, frați și surori. Cu toate astea m-am obișnuit, că vorba ceea, 9 luni e vreme lungă. Ce m-a scos din sărite din prima săptămînă și pînă în ziua în care-am născut e spălatul vaselor. Pentru că din cauza alterărilor fizice enumerate mai sus, a fost musai să mănînc din două în două ore, cel mai adesea mîncare gătită. Ceea ce înseamnă că la fiecare două ore în chiuveta mea poposeau cel puțin o farfurie sau un castron și tacîmurile aferente. În zilele în care și găteam, chinul e triplu. Tigăi, oale, tel, vase de robot, castroane grămadă. Pe care, nu, nu le puteam spăla imediat ce le murdăream, pentru că trupul meu îngreunat de burtă nu era capabil să mănînce și să spele vase fără o pauză de odihnă de cel puțin o oră între activități.

Așa că o dată pe zi îmi suflecam mînecile, îmi trăgeam mănușile de cauciuc și mă apucam de treabă. Durează cel puțin 40 de minute să spăl toate vasele, mai ales dac-am avut musafiri și am pahare, castronele și scrumiere de ocazie, apoi să spăl chiuveta și blaturile din jur și să pun la loc toate acareturile.

Mi se întîmplă uneori să NU chem prieteni la mine pentru că mi-e groază de vasele murdare pe care orice vizită le lasă în urmă. La fel cum mi se întîmplă uneori să comand mîncare în loc s-o gătesc, deși a mea e mai bună, dar cea de catering vine în casolete și cu tacîmuri de plastic pe care le arunc fără milă.

Eheeei, dar dacă aș avea o mașina de spălat vase… Aș renunța de bunăvoie la espressor, la robotul de bucătărie, la fierul de călcat, poate chiar și la aspirator și la prăjitorul de pîine, numai să primesc o mașină de spălat vase. Din păcate, aici în mansardă nu e loc de-așa ceva, bucătăria mea are 2,5 metri pătrați. Dar la casa mea, o astfel de cea-mai-bună-prietenă va fi prima achiziționată și montată sub blatul de bucătărie. Și-atunci o să pot da petreceri cu lume multă, o să murdăresc orice vas fără milă și-o să am și timp să stau la umbră pe terasă în timp ce ea, nu eu, face lună vesela.

Sînt sigură ca puțină lume se înnebunește după spalatul vaselor. Că multe dintre chiuvetele voastre stau îngropate sub maldăre de lucrușoare mînjite cu resturi de bunătăți. Că puțini dintre voi ar refuza un astfel de device minune care să vă scape de așa corvoadă umedă. Buretele ăla dubios, în care se ascund lighioane periculoase cu gura mare, apa și timpul irosite, oftatul resemnat de la prima farfurie spălată și oftatul epuizat de la ultima furculiță pusă la loc în sertar…

La noi încă nu e la modă mașina de spălat vase. Eu cunosc doar trei familii care au. Și le invidiez egal pe toate. Păi nu-i păcat?

Așa că vă invit la un concurs. Voi îmi trimiteți la printesa@printesaurbana.ro o poză cu cea mai catastrofal de plină chiuvetă cu care v-ați luptat în ultima vreme, eu o postez aici cu link către voi, apoi mama, femeie gospodină, va alege poza care, în opinia ei, prezintă situația cea mai dramatică. Premiul pe care vi-l ofer este ceva foarte drag mie. Primul cadoul pe care l-am primit de la Om, la primul nostru Crăciun împreună. Pentru că imediat ce-o să vă luați mașină de spălat, o să aveți timp și de rețete ceva mai sofisticate…

Are și o dedicație pe pagina patru.

De fapt, dedicația asta mi-e mai dragă decît cartea cu totul, din care am gătit doar vreo cinci chestii. Îmi doresc să ajungă la cineva care să preia energia pozitivă din cuvintele lui către mine și s-o folosească într-un scop nobil. În nici un caz la spălat vase. 🙂

Aștept pozele voastre de acum pînă lunea viitoare la miezul nopții. Ia să vedem, cum arată o chiuvetă catastrofal de plină?

Ana Alina ne arată cum se prezintă chiuveta ei în aproape fiecare seară.

Iar Irina se arată încrezătoare că va cîștiga cu acest exemplar de chiuvetă:

Uana Uana se laudă cu un mega ultra tiramisu, după care chiuveta arată așa:

Iar Loredana de la Maramu ne arată o chiuvetă plină de dragoste: 😀

Ana Maria, care ne dorește tot binele din lume și-o mașină de spălat vase, se prezintă cu asta:

Diana Musoiu a umplut și ea chiuveta, iaca:

D. a încercat să facă papanași fierți, pe care i-a mîncat cățelu.

Alina se mîndrește cu această chiuvetă:

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

34 comentarii

  1. Eu urasc chiuveta plina, nu suport sa o stiu asaltata de vase si ustensile murdare, mai ales si pentru ca da o senzatie de supra-aglomerare micii noastre bucatarii. Prin urmare, spalatul vaselor se petrece: in masura posibilitatii – pe parcursul pregatirii bucatelor, pentru ca nu imi prieste mancatul la mai putin de 1m de vasele murdare in care s-a preparat mancarea si imediat dupa ce ne-am ridicat de la masa, pentru ca nu suport sa ies din bucatarie dupa ce am mancat si sa stiu ca in chiuveta e plin de vase murdare. Mai avem si „norocul” de a fi blagosloviti cu o apa din aceea calcaroasa care lasa pete uracioase pe vesela, pahare, chiuveta din inox si baterie…

    • Subscriu.Personal,nu pot sa dorm daca am vase nespalate in chiuveta dar nici pe departe nu dau cu piatra in cei care au (consider ca-s exagerata eu,mai degraba ).Masina de spalat vase tocmai am primit de la pretiosul meu sot si abia astept sa o folosesc nu ca sa scap de calvarul spalarii vaselor (asta nu ma darama ) ci pentru ca stiu ca vor fi spalate bine si dezinfectate(aici,da,am fixuri).Una peste alta,ma bucur de pe acum pentru cel/cea care va castiga cartea…as fi ipocrita sa nu recunosc…da,mi-a trecut prin cap sa imi las vasele nespalate ceva vreme,da’ am renuntat.

  2. Io n-am poza cu o chiuveta plina, am poza cu o bucatarie devastata in urma unei invitatii la vizita adresate unui grup supra-dimensionat de prieteni, asta-toamna.
    Sunt complet de acord cu tine, ba chiar, trec acum prin faza „nu mai vreau oameni in casa/curte, pt ca asta inseamna sa strang dupa ei” (nu numai vase, dar si jucarii, dar si podele murdare etc etc), orice vizita ma oboseste peste poate si ajunge, chiar, sa imi strice dupa-amiezile :(.
    In ultima vreme, laud masina de spalat vase cu orice ocazie, mi se pare o inventie geniala, chiar daca nu o folosesc f mult/ constant si chiar daca elementele sofisticate ale robotului, sau storcatorului de fructe, sau aparatului de gatit la aburi nu se prea preteaza, din cauza de forma, la spalarea in masina. Cred ca e tare buna, cand stai weekendurile pe acasa, cu sotul si copiii (nu mai punem varianta musafirilor, ca acolo devine chiar necesara!)
    Si asta vine de la un om care nu ura sa spele vasele, ba, intre sters praful si spalat vase, alegea a doua varianta…

  3. Eu am cea mai frumoasă chiuvetă plină şi o să îţi trimit poza să vezi dar nu vreau să particip la concurs… una, pentru că or să fie mulţi doritori şi prefer să primească altcineva cadoul de la tine şi a doua, cadoul tău mi se pare un pic prea personal, prea intim, prea drag ca să poţi renunţa la el…

  4. Oh, Doamne! Deci nu sunt singura care evita cat poate musafirii din cauza de zeci de minute de spalat vase afterwards, rastimp in care mai scap si cate o injuratura printre dinti? Ce bine, ma simteam atat de singura! 😀

    Cele patruzeci de minute mi-au mers la inima, si la mine dureaza mult, my significant other ma ia de fiecare data peste picior ca dureaza o vesnicie insa mie imi place sa fac lucrurile temeinic! 😀
    Chiuveta plina nu detin, vasele le spal ori in timp ce gatesc, pe masura ce la folosesc, ori imediat dupa masa, insa pacatul meu este ca le las la uscat pe suport, imi e lene sa le sterg si sa le pun la loc. Ahhh, multe pahare am mai pierdut eu asa, probabil aveau rau de inaltime si au picat in cap din varful mormanului de vase puse la uscat… 😀

    Cartea o am si eu, esti foarte generoasa sa o oferi mai departe! 🙂

  5. O chiuveta nu e chiar cel mai dramatic lucru pe care-l poti umple cu vase murdare… Ceea ce avea sa constate nasa’mea in vizita la verisorul ei adolescent, care, nemai avand loc de vase murdare in chiuveta, a folosit in acest scop cabina de dus. E? Creativ, sau ce? Daca ne gandim ca in felul asta nu mai avea unde sa se spele nici el, situatia devine usor tragi-comica. But stil.

  6. Imi pare rau ca n’a fost scris ieri postul pentru ca era atat de plina chiuveta si nu mai aveam farfurii si cesti disponibile, iar noi eram rupti de foame si sete de cafea incat ne gandeam cum sa improvizam niste cesti si farfurii.
    Pana la urma am gasit niste farfurii curate, iar cafeaua am baut’o in carcasa de cocos care mi’a ramas de la inghetata :)))).

  7. Ce dedicatie frumoasa! 😡 Eu nu am cum sa particip la concurs pentru ca niciodata nu lasam vase murdare in chiuveta 😀

  8. In sfarsit se mai plang si altii de lupta cu mormanele de vase adunate in chiuveta. Momentan locuiesc singura si disper instant cand vad chiuveta plina fiindca nu pricep cum naiba un singur om manjeste atatea vase zilnic. Am zile cand ma tenteaza sa folosesc, in loc de burete, ciocanul de batut snitele. Sunt din ce in ce mai dese zilele alea….
    Imi urasc chiuveta plina cu pasiunea cu care iubesc masina de spalat vase a visurilor mele. Intr-o zi noi doua ne vom intalni 🙂 si vom trai fericite pana la adanci batraneti. Pana atunci, rezist cu greu tentatiei ciocanului si a farfuriilor din plastic:)

  9. Ei…vasele…eu poate sunt un caz fericit sau neobisnuit: imi place s spal vasele, mai ales iarna, cand e frig. Sunt friguroasa din fire si spalatul vaselor e un moment placut penru ca ma incalzesc la maini si nu mai mi-e frig!
    Daaaar! Exista si un mare DAR – acum! De cand astept bebe, spalatul vaselor a devenit un chin pentru mine. Sunt inca la inceput cu sarcina si greturile si mirosurile insuportabile ma chinuie. Nu ma deranjeaza mirosul de mancare de pe farfurii, ci parfumul detergentului, pe care nu pot sa il sufar! Spal vasele cu nasul in tricou sau intorcand capul intr-o parte, ma grabesc sa le termin cat mai repede si sa fug in sufragerie, unde nu miroase a nimic.
    e greu cu greturile, nu suport nici mirosul detergentului de rufe, sotul meu are misiunea sa le intinda pe sarma caci eu lesin daca dau cu nasul de hainele parfumate! E de ras…sau e de pland, dar, Ioana, sigur ma intelegi! Si alte mamici care au trecut prin aceeasi situatie!
    Nu pot sa particip la concurs… cu chiu cu vai spal vasele pentru ca nu imi place sa se adune. Si nici musafiri nu am ca sa se stranga prea multe.
    Chair, cadoul tau e foarte frumos, dar mult prea intim… Ce te face sa te desparti de el?

    • La DM am gasit un detergent de vase fara parfum. E cel mai bun detergent al lor. Nu doar ca nu miroase, e si foarte concentrat si tiiiine mult. 🙂

  10. Daca stiam ca chiuveta plina de farfurii murdare, ar fii fost demna vreodata de o privire dinafara, cu siguranta as fii fotografiat-o 🙂
    Dar na, acuma (sau, pana acuma) stau la casa dotata, si bineinteles ca masina de spalat vase nu lipseste.
    Dar imi amintesc cum era inainte. Sub ultima farfurie curata din dulap, aveam un set de farfurii din carton. Cum nu mai gaseam farfurii curate ( bineinteles ca nu imi place sa spal vase!), pac! luam farfuria de unica folosinta. M-a ajutat o vreme buna treaba asta 🙂
    Si probabil ca o sa se repete povestea. De luna viitoare sunt din nou mutata in apartament fara utilitati de lux 🙁

  11. De 100 de ani de cand sunt alaturi de „zoţul” meu, am făcut pe gazda. Casa mea era mereu loc de război, bucătăriile mele (că m-am tot mutat de-a lungul timpului şi nici amu nu-s la casa mea) au cunoscut pe piele proprie era construcţiilor din pahare murdare, ceşti, ceşcuţe, farfurii, farfurioare, platouri, tăvi, furculiţe, linguriţe (astea le urăsc cel mai tare), etc. toate aruncate una peste alta şi lipite între ele cu resturile meselor îmbelşugate. Am spălat munţi de vase şi am curăţat de mii de ori cuptorul şi plita aragazului. De multe ori mă întrebam la ce Dzeu îmi mai fac unghiile cu ojă? Oricum, după ce cuceream piscul vaselor etajate, unghiile mele aveau nevoie de tratamente, iar mâinile mele de masaj. Problema mea e psihică. Nu rezist să le las acolo chiar dacă e 3 noaptea sau 5 dimineaţa, nu rezist şi pace. Spăl până leşin, frustrată şi înlăcrimată, şi-mi jur în sine că nu mai chem pe nimeni niciodată să mănânce la mine. Of, of, măi, măi… Amu nu prea mai vine lumea, nici nu prea mai invit pentru că sunt în tranzit şi nu-mi permit astfel de chermeze în casa altuia… Iaca parcă nici nu mai lăcrimez atât din pricină de vase murdare… Tot răul spre bine… Cât despre poze ce să zic… Încerc, dar nu promit…

  12. Mai Ioana mai (mai, mai) cum te lasa mai inima sa dai cadou cartea asta? 🙂 Dedicatia e absolut minunata, mai bine pastrezi cartea si cumperi alta la fel pe care sa o dai ca si premiu. E de pastrat in biblioteca si aratat Sofiei cand va fi mare, sincer. 🙂

    As participa cu mare drag la concurs, dar am asa o mare oroare de privelistea infricosatoare pe care o reprezinta pentru mine o chiuveta plina, incat spal vasele imediat ce termin de gatit sau mancat. Oricum, empatizez cu tine si iti inteleg dorinta de a avea o masina de spalat vase. Someday, intr-o casa mai mare, imi voi lua si eu asa o jucarie.

  13. He he ce tare e chestia asta cu spalatul vaselor!!! Si eu am un fix, nu suport sa le vad in chiuveta, nu suport si pace! Nu ca-mi place mie sa spal vasele, dar adevarul e ca asa m-a invatat Mama – vasele se spala imediat ce ai terminat de mancat, de gatit, etc, pentru ca mai apoi e mult mai greu 🙂 Si cata dreptate are Mama ( btw, Mama are intotdeauna dreptate – ma rog, aproape intotdeauna, de fapt :)) Si aici, a nimerit-o! Asa ca, eu spal mereu vase, la mine acasa, la birou ( caci si aici se aduna movile de pahare, cesti si farfurii in chiuveta, desi toata lumea jura ca isi spala vasele folosite dar noah, ce sa fac, daca vreau sa imi spal un pahar, musai sa spal toata chiuveta!!! Si cand merg in vizita la cineva, ma ofer sa spal vasele, sa dau si eu o mana de ajutor, cat de mica, dar sa fie acolo, asa … Cand am musafiri – si am gramada, caci imi place sa-mi fie casa plina, cat de mica e ea – nu ma prinde dimineata cu vasele nespalate, oricat de „devreme” ar pleca lumea … Sa nu credeti ca ii condamn pe cei care nu spala vasele imediat, din contra, fiecare face cum pofteste si cum il taie capul!! In ce priveste masina de spalat vase, eu chiar nu stiu ce sa spun, am avut din asta la un monet dat, dar nu m-a incantat sa spun sincer … trebuie sa astepti sa se adune suficiente ca sa „renteze” sa o pui in functiune – bine asta nu se pune atunci cand ai musafiri – si daca s-a uscat mancarea pe farurii sau bautura pe pahare trebuia sa le clatesc un pic inainte sa pornesc masina, si nici atunci nu ieseau super curate. Dar poate era un model mai vechi, acuma or fi mai performante … :)) Spor la spalat vase la toata lumea deci!! 🙂

  14. Eu ajung la o concluzie citing atat postul tau cat si comentariile: nu mai bine sa ai strictul necesar de tacamuri si vesela, fix pentru tine si ai tai, care-ti vin constant la masa? Un back up nu strica pentru situatii surpriza unde trebuie sa faci fata, dar ala sa se tina separat, si folosit doar in situatii extreme. Mie mi se pare ca romanul tinde sa isi doreasca mult prea multe lucruri inutile, dar sa le si pastreze peste ani, sa nu se incumete sa arunce sau dea mai departe lucruiri vechi si ponosite… motiv ptr care se agomereaza cu 1000 de lucruri in casele si asa foarte mici..
    Cand gatim, nu e mai bine sa folosim strictul necesar si in timp ce ciorba fierbe sau musacaua se face la cuptor sa spalam tocatorul, si cutitul si castonul ca oricum in timpul ala mare lucru nu poti face, pana e gata mancarea?
    Si ma enerveaza si ideea asta ca iti trebuie 1000 de ustensile si castoane si tigai si una si alta and faci o banala ciorba. Atata timp cat nu ornezi prajituri sau faci vreun fel complicat de mancare unde e nevoie si sa toci, si sa fierbi, si sa pui la cuptor etc, foloseste-te de esential!
    Ca normal ca nu-ti mai vine, dupa 3 ore de gatit, dupa o masa copioasa sau dupa ce musafirii au plecat (nici chiar macar ziua urmatoare) sa cureti maldarul…

    Bine, sa nu ma suspectati ca tonul meu este autoritar si ma apuc sa dau sfaturi pe aici. Eu de multe ori il rog pe sot sa spele vasele :)))) Sau facem cu randul. Sau seara, pentru ca nu mancam foarte copios deci ne putem misca, cine termina primul de mancat isi duce farfuria la chiveta, o spala, si de cele mai multe ori ajunge sa o spele si pe a celuilalt.
    Cand o sa avem copii, cu siguranta ii vom implica in acelasi proces, nu ca o corvoada, ci ca un lucru absolut normal in familia noastra. De mici copii sunt foarte interesati sa „ajute” adultii la diverse trebuir. Si cel mai indicat este ca, chiar daca nu fac evident treaba la fel de bine ca tine, sa ii lasi. De exemplu, sa spele farfuria din care au mancat, chiar daca poate dupa ce adoarme mai dai tu o tura sa o speli din nou sau chair sa o clatesti.
    Mi se pare ingrozitor cand o femeie, sotie si mama, face absolut totul in casa: gateste, spala, calca, spala vasele, curatenia etc SINGURA. Vorbesc bineinteles la modul personal, eu nu as putea fi nicioadata asa. Faptul ca sunt si persoane care fac asta este de inteles decat prin prisma faptului ca nu gandim cu totii la fel.
    Si revenind la ce am spus mai sus, mai cred si ca trebuie sa incercam cu totii sa ne facem viata mai usoara. Sa ne petrecem timpul in general facand ceea ce ne face fericiti. Si daca intr-o zi nu avem chef sa spalam vasele lasate peste noapte, dupa ce ne-am intors de la servici, sa nu ne simtim vinovati (nu vinovate!) ca mai raman acolo ptr o a doua noapte. Pe cuvant ca o seara petrecuta la o terasa cu prietenii ne va unge sufletele mai mult decat ca ne stim vasele curate!
    Masina de spalat… cu dus si intors. Ca pana nu o umpli, nu prea are sens sa consumi apa, electricitate si detergent. In plus, vasele trebuiesc curatate foarte bine de absolut toate resturile inainte de a fi puse in masina, altfel o strici. Mai costa si mult!
    Si ca ultima idee, eu am genul de prieteni care atunci cand vin pe la mine stiu locul aproape ca la ei acasa. Asa ca nivelul de comoditate pe care il am cu prietenii mei ne face pe toti din gasca sa folosim farfurii si pahare de plastic de cele mai multe ori (mai putin tacamurile ca sunt mult prea proaste). Care evident ca se arunca dupa. Si inainte sa sara gospodinele cu pietre ca nu arata bine masa sau mai stiu eu ce, sa stiti ca iau din acelea colorate de calitate buna (nu ti se duce cutitul prin ele); uneori le iau turcoise spre exemplu si fata de masa o potrivesc cromatic, servetelele la fel.. Avantajele sunt multe, pe langa faptul evident ca nu e nevoie sa le spal.
    Poate ca asta e „the easy way out”, dar functioneaza pentru mine, si ma concentrez la timpul cu prietenii, nu la faptul ca s-a spart paharul si trebuie sa strang cioburi, sau ca invitatul x are pahar cu suc, auoleu ii trebuie si unul de vin, si unul pentru apa, de ajungi la un moment dat sa nu te mai vezi de cate pahare pline de degete si urme greasy de buze sunt in fata ta.
    Interesanta dezbatere ai iscat, Ioana 🙂
    Pe langa subict, sper ca iti este mai usor cu micuta sau ca momentul in care „mai usorul” se va instala e pe aproape.
    Ah, si sa nu uitam! Faptul ca Ioana doreste sa dea mai departe o carte daruita de sotul ei, basca cu dedicatie „luva-luva” nu cred ca este deloc ciudat. Ci chiar dragut! Nu e doar un premiu la un concurs pe blog, nu e doar o carte de bucate, este un simbol pentru mai multe lucruri care tin mai mult de „ce ne face ferici”, ca tot am scris mai sus ca ar trebui sa ne petrecem mai mult timp facand asta, in loc sa spalam vasele!
    Spor la gatit, la splat vase, la facut copii 😉 tuturor (nu doar doamnelor, ca nu doar lor li s-a pus stea in frunte sa spele vase, sa gateasca sau sa aiba grija de aia mici :D).

    • Stai numai sa faci copii si sa incepi diversificarea…atuci sa vezi viteza cu care se umple masina de spalat…eu umplu una pe zi in zilele „normale”..Si da, asta imi da 40 de minute in plus pt mine sau pt copilul meu..

  15. Mie imi place sa spal, imi place sa am chiuveta curata si nu suport sa vad vasele cu mancare uscata, adunate acolo cu zilele 😀 Imi pare rau pt chinul tau, daca spuneai mai devreme, zau daca nu ma ofeream sa le spal. Sunt un cleaning freak in bucatarie :))

  16. Vaaai, nu da cartea premiu, e asa frumoasa si personala dedicatia, mai ales ca e primul cadou de la el….mai bine da un burete de vase si o sticla de Pur, ceva :-), cartea trebuie sa ramana la tine.

  17. Exista si masini de spalat mici, de 6 seturi si cica si de 4 seturi:
    http://www.altex.ro/masina-de-spalat-vase-platinium-pdw-4e-4-seturi-5-programe-argintiu
    Sunt cat cuptorul cu microunde, asa ca poti rezolva problema spatiului usor.

    Si din categoria „cum sa economisesti timp cand esti mama” iti recomand un uscator de rufe cu condensator, sa-l poti muta unde ai loc. De exemplu eu il tin pe hol, dar ma gandesc ca in curand sa-l scot pe balcon. Scapi de calcatul rufelor (la 2 copii pierdeam cam 6 ore pe saptamana); camasile mai ar trebui calcate, dar dupa 30 de minute in uscator se calca asa repede si bine…

    • Asta arata foarte bine, si eu ma gandeam ca e mai mare si ca pana o umpli stai vreo doua zile cu chiuveta plina

  18. Hm,.. la noi acasa eu gatesc si el spala vasele. Asta inseamna ca sunt mare norocoasa, nu?
    Din pacate n-am nici o poza catastrofala, ca El e un harnic si-i place tare mult linistea in casa 🙂

    PS: nici eu n-as da cartea. E prea pretioasa.

  19. mi-ar placea sa castig eu premiul. nu stiu ce chiuveta catastrofala sa inventez… asa ca n-as putea castiga decat prin abandonul celorlalti! sooo, astept.
    mi-ar placea sa castig eu premiul pentru ca, de Craciunul asta, s-o primesti inapoi. Pentru ca Mos Craciun insista sa gatesti cu drag 🙂

  20. Hihi, tocmai am spalat vasele, asa ca la mine in chiuveta e curat luna. Iar cartea o am deja, cu dedicatie de la mine pentru el, in speranta ca poate-poate 😀 Recunosc, a gatit vreo 2 retete din ea, fiecare proces tehnologic a durat 3 ore si ABSOLUT TOATE vasele din bucatarie/podeaua/aragazul au fost murdarite groaznic. Dar m-a ajutat la ceva postul tau.I-am trimis link-ul pe mess si i-am dat un ultimatum: burta mea de cinci luni n-o sa se mute in casa cea noua fara sa gaseasca acolo o masina de spalat vase 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *