Sînt atît de obosită încît dacă mi-aș înfige un deget în ochiul drept și l-aș lăsa acolo, nici n-aș observa că ceva e în neregulă cu jumătate din cîmpul meu vizual și că-mi lipsește un deget.

Hm, acum stau și mă întreb care dintre cei doi ochi e cel drept.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

23 comentarii

  1. Ufff… dar pun pariu ca daca un firicel din freza bestiala a bebelusei sta orientat mai spre stanga decat de obicei, observi imediat pana si gradul cu care s-a inclinat 🙂

    • Nu chiar, in schimb mi se pare ca o aud ca plinge in camera cealalta chiar si cind ea doarme pe mine.

    • wow, ce amintiri imi trezesti. ieri dimineata dormeam cu burta pe perna, asa am apucat, din cauza Crinei, care doarme oricum, numai cum trebuie nu, si visam ca dorm pe Ema. Ema, bineinteles, doarme cuminte la ea in patut. Iti dai seama in ce hal si cu ce durere de cap m-am trezit. Oh, this little thing called baby/babies

    • Absolut se sudeaza! Pacat ca se subrezeste rau mama in proces…

  2. Sunt atat de obosita incat imi crapa capul in doua de durere, tocmai am facut cina pentru iubirea vietii mele care are 10 luni, dupa ii voi face baie, alapta si pe urma spera ca nu va dura 3 ore ca luni seara…pana cand va adormi. Dupa aia as vrea sa lesin vreo doua zile sau macar as vrea ca asta-noapte sa se trezeasca doar o data si eu sa DOOOOOORM in sfarsit! Te tin de mana de departe…dreapta, stanga nu conteaza. We’re both in si nu esti singura 🙂

  3. plange, mananca si vomita ,dar creste?Cat cantareste acum?ce sa-ti spun ca va trece,nu ma crezi .dar o sa fie mai bine/Va pupa bunica.

    • Creste, nu la fel de bine ca inainte, dar creste. Pupam si noi.

    • Pai daca ar creste in fiecare luna ca in prima, ai avea un ditamai bebelusha 🙂 Noroc ca exista curbe de crestere..
      Imi amintesc perfect ca singura mea dorinta atunci cand CelMaiFrumosCopilDinLume (aici n-ai cum sa contrazici cioara din mine) eram mic mic –era sa dorm o noapte intreaga…Acum ca el ma lasa sa dorm am insomnii din varii motive…ca sa vezi cum e natura umana…sau poate numai natura mea? 🙂

  4. Recomand metoda Tom and Jerry: iti lipesti pleoapa de spranceana cu leucoplast si speri ca tine 😛
    29 mai 2013… mai e putin 🙂

    • Ah daa, la ei parca mergea metoda, nu?
      Vai, de-ai sti ce greu trece fiecare zi…

  5. Doamne Dumnezeule, de ce nu chemati o bona cu ora, va roooog!! 10.2 lei pe ora, nu valoreaza macar atat un pui de somn?

    • Nu mi-e confortabil sa aduc un om strain sa stea cu ea. Poate mai incolo…
      Hugs!

    • Cu tristete, inteleg, toate am trecut pe acolo. Numai tu o sa stii cand o sa fie momentul. Eu sunt la faza la care mi se pare absolut imposibil sa imi pot da copilul la gradinita si sa suport gandul ca sta o zi inreaga printre straini.

  6. Ioana, uitandu-ma inapoi la perioada respectiva din viata noastra mi-as fi dorit sa stiu ca ma voi obsinui. Iti doresc din tot sufletul sa treaca, sa nu mai aiba pitica niciun disconfort si sa doarma repede multe ore legate . Dar pana atunci, whenever the moment will be, te vei obisnui treptat. La noi cand a venit ziua cu somn neintrerupt si m-am trezit eu de la mine putere am pornit spre el tremurand si dorindu-mi doar sa mai respire, nici nu ma gandeam ca poate sa doarma toata noaptea.

  7. Cumva sunt invidoasa pe oboseala ta. Sa nu mi-o iei in nume de rau. Ma bucur oricum pt. voi toti, si asa pe necunoscut. Dar totusi…oftez, si iti trimit multa energie positiva.

  8. Dupa ce o sa fie botezata si o sa aiba si 3 luni totul va deveni infinit mai usor!! Eu in primele 3 luni nu am avut energia si timpul sa ma gindesc cum va fi copila peste o luna , 6 luni, un an. Tu esti mult mai puternica pt ca deja te-ai gindit, ti-ai imaginat!

    • Da? Zici ca scufundatul ala in cristelnita o sa ma ajute sa dorm mai mult? Ce sa zic, doamne-ajuta!

  9. Die ce nu o aduci pe bunica/mama ta sa stea la voi2,3 saptamani? Stiu,bunica are gaspodarie,mama probabil serviciu(si daca nu ma insel,a mai venit o data) ,dar ar trebui sa gasiti o solutie sa vina la voi sa stea una din ele, mie mi-e mila de tine cand iti citesc postarile astea…

    • Exact cum spui, si mama si bunica au trebi importante la ele acasa, nu pot sta dupa fundul meu. O sa ma obisnuiesc si gata, ca toate celelalte mame.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *