Listă cheltuieli bebeluș – revizuită la două luni

Mîine se împlinesc două luni de cînd ne-am multiplicat, de cînd viața noastră a devenit mai plină, mai gălăgioasă, mai confuză, mai grea, mai minunată. Prilej cu care am aruncat un ochi pe măreața listă de lucruri pe care noi le-am cumpărat pentru bebelușă, listă care-a stîrnit atîtea discuții și controverse.

Iată mai jos lista, urmată de comentariile și adăugirile mele în urma experienței celor două luni de bebelușeală.

Ce NU am folosit deloc:
– Sacii de dormit (sînt grosuți și a fost foarte cald, sigur îi vom folosi la iarnă, sînt mari și or să îi vină și atunci)
– Patul de voiaj (încă n-am plecat nicăieri)
– Chitul pentru mulaj (am încercat o dată, n-a stat deloc copilul, apoi n-am mai avut vreme și am uitat)
– Wrapul (nu stă deloc în el, e și foarte cald acum, sper să recuperăm la toamnă)
– Și slingul și marsupi le-am folosit foarte puțin, nu vrea deloc să stea în ele (dar sînt optimistă pentru mai tîrziu)

Ce aș cumpăra altfel:
– Cada de baie aș lua-o fără forme anatomice, toate dîmburile alea mai mult ne încurcă acum, cînd copila nu poate fi lăsată să stea direct în cadă

Ce am mai cumpărat/împrumutat/servicii plătite:
– Saltelută activități (încă nu stă pe ea, sper totuși pînă la urmă s-o folosim, că am dat 240 de lei pe ea, e de la Noriel)
– Tone de medicamente (numai pe Colief am dat pînă acum 1.000 de lei, un flacon costă 77 de lei și ține 6 zile)
– Consumabile în valoare de hm… să zic 1.000 de lei (cam 8 scutece pe zi, o aleză la 3 zile, 10 tampoane de sîn pe zi, cremă pentru fundul bebelușului, comprese sterile, ser fiziologic)
– Set biberoane anticolici de la Tommee Tippee, 55 de lei setul, să fie în casă
– Încălzitor biberoane (încălzim laptele muls în care preparăm Colieful)
– Haine de vară de la C&A (ce aveam nu erau pe mărimea ei): 300 de lei
– Vizite la pediatru, ecografii (abdominală și de șold), analize la Medlife și Regina Maria: 1.000 de lei
– Vaccin la 2 luni, Infanrix Hexa 160 de lei
– Sutiene de alăptat (aveam 2, mi-am mai cumpărat 4 de la HM, foarte rezistente, colorate, ușor de folosit, 40-50 lei bucata)
– Pompă electrică de sîn (pentru Colief e nevoie de puțin lapte muls înainte de masă, iar cu pompa manuală e destul de greu pentru mine, așa că am împrumutat o pompă electrică de la o mamă inimoasă)
– Saltea gonflabilă pt schimbat scutece (Ikea), prima s-a spart recent

Așadar concluzia noastră e că, deși multă lume ne-a arătat cu degetul drept cheltuitori exagerați, se pare c-am fost destul de aproape de necesar, ba încă a mai fost nevoie de lucruri fără de care inițial am crezut că ne putem descurca. Nu comentez marca fiecărui produs ales, sigur că erau și branduri mai ieftine, noi am ales ce-am crezut că e mai bun pentru ea și pentru noi, în limita veniturilor noastre. La alte limite se pretează, desigur, alte produse, mai ieftine sau mai scumpe. Cred că totuși mai important e să discutăm de ce-am avut noi nevoie (și poate veți avea și voi la primul copil) și eventual unde se găsește mai ieftin un anume produs, decît să dezbatem de ce am ales un brand și nu altul.

Ah, și n-aș vrea să ne pierdem în polemici despre de ce am ales să doarmă copilul în pătuț și nu cu noi în pat sau alte asemenea detalii legate de creșterea copilului, știu că terenul e minat și vreau să mă țin departe de el, în liniștea (și așa fragilă) a regatului meu urban. Respect alegerile tuturor și mi-ar plăcea să fiu tratată la fel de mamele care au ales alte căi decît mine.

Aventura continuă. Vă țin la curent și cu evoluția cheltuielilor, și cu evoluția minunii noastre cu ochi tot mai albăstrui.

La mulți ani, BabyBuburuzăGirl!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4182

49 comentarii

  1. acolo la consumabile esti sigura ca e vorba de 1.000 de euro si nu de 1.000 de lei?
    ca iar se isterizeaza parte din public si zice ca am avut scutece de haur si aleze cu cristale şvarovschi, in calitate de snobi infatuati ce suntem
    🙂

    • a dracu’ pielea pe voi…numa’ ieuroi si shvarovsky visati printre tipete, vome si nesomn…sa va fie rusine! :)))))))))))))))))))))))))) ia repede la autocritica…ciocoi ce sunteti! adica ati indraznit sa mai cumparati si pampersi, da? huo! :)))))))))))))

  2. Măi, fiecare cumpără/ împrumută ce crede el că este necesar, pentru copilul lui, cum zici tu, în limita veniturilor 🙂 Depinde în primul rînd de copil și necesitățile sale, cît și de stilul tău de parenting și de puterea financiară.
    Evident, dacă fetița are nevoie de un anume medicament, n-o să faci economie taman acolo! Logic.

    Și noi am folosit multe din lucrurile pe care le pui tu pe listă, multe la prețuri mult mai mici sau de împrumut, pentru că atît ne-am permis. Dar și alte lucruri pentru care am plătit mai mult că le-am considerat importante pentru noi 🙂 Și da, este posibil cu indemnizația de 1.200 lei să izbutești (only just). Găsești alternative pe unde se poate și renunți la ce nu e necesar (gen mers la film, extrem de scump! N-am mai fost de mai bine de 3-4 ani). Mai rămîi fără telefon fix din cînd în cînd, dar asta e 😀

    Cu sling/ wrap/ marsupi/ mei-tai/ căruț – copila va trece prin faze. N-o să vrea în căruț, o să vrea numai în căruț etc. deci nu dispera. Bine, sînt și copii care refuză anumite mijloace de transport, dar nu cred că e cazul la voi. Noi am folosit marsupiu+căruț, apoi mei-tai+căruț, iar acum la un an am trecut la căruț-sport, tip umbrelă (mei-tai-ul rămîne pentru vreme mai rece și cînd e de somn, nu doarme neam în căruț).

    Succes în toate!

  3. Ah, am uitat:
    – sacii de dormit sînt grozavi, copiii se foiesc în somn și se dezvelesc – sacul rezolvă această problemă, deci într-adevăr utili pe vreme rece (să citești eticheta, pe al nostru de la Kiabi spunea clar că temperatura ambientală să fie de 19C, pentru a evita supraîncălzirea copilului, de altfel și în cărțile de îngrijire a copilului se specifică foarte clar cînd se folosește sacul și cum)
    – patul de voiaj poate fi folosit și pe post de țarc ceva mai încolo, cînd o să stea în funduleț și o să mișune
    – salteluța de activități abia de pe la 3 luni devine interesantă… oricum va fi utilă și mai încolo, cînd mișună.

  4. Eu una impartasesc ideea asta cu copilul sa doarma singur, dar intrebarea este: patutul este la voi in camera? Intreb deoarece eu as vrea sa amenajez o camera doar pt. copil si sa iau monitoarele acelea pentru sunet, insa stiu cum e cu socoteala de acasa si mi-ar placea sa aflu parerea unora mai experimentati decat noi :).

    • Pina acum, la 2 luni, a dormit tatal ei cu ea in camera, acum s-a mutat si el inapoi in dormitorul mare, ea a ramas singura in camera ei. dormim cu toate usile deschise si avem monitor video. ne odihnim mai bine cu totii asa, si ea are reprize de somn ceva mai lungi.

    • Nu cred ca as putea dormi in alta camera decat cu bebe, pur si simplu mi-ar fi dor. Cel putin acum, cat e ff mic, dupa un an o sa mai vad…De cand s-a nascut el sta in patutul lui, lipit de patul din dormitor in care dorm. Practic e aproape in patul cel mare, fiindca am dat la o parte una din lateralele patutului lui si acum salteaua lui e lipita de salteaua din patul mare.
      Oricat de mult muncesc si sunt obosit sau stresat niciodata nu m-a deranjat, enervat sau obosit sa ma trezesc noaptea ca plange sau vrea sa manance. Nu o lua ca un repros, te rog, ca nu e deloc, iti spun doar ce simt eu si cum e la mine. Uneori doarme si in patul mare, alaturi de parinti, cam o data sau de doua ori pe saptamana.

    • Si noi l-am „separat” mai repede pe cel de-al doilea copil.
      Pe la doua luni mi-am facut curaj si l-am mutat in camera de langa, nu era primul copil deci mai stiam ce si cum, nu a fost inconstienta.
      Se foia mult noaptea, desi nu plangea, nu avea probleme, asa dormea el. Dar eu nu reuseam sa dorm si dupa ce am trecut peste ceva mustrari de constiinta cum ca as fi egoisa sau ca la primul copil a fost altfel, totul a fost mult mai roz, toata lumea fericita.

      Nu exista ca nu auzi/nu simti ceva ce se intampla cu copilul tau, chiar daca este in alta camera, pur si simplu nu era nici o diferenta cu cazul in care am fi avut un dormitor de 100mp 😀 si el ar fi fost in coltul opus 🙂

      Patut „de voiaj” am avut si noi, folosit cu succes timp de 3 ani, la doi copii, atat in deplasari cat si „pe pozitie”, acasa 🙂 Foarte usor de mutat si plimbat cand e cazul!

      Cadita „ergonomica”, mare fas, cele de 20 de lei din piata sunt mult mai bune, se pot fol excelent la sanius mai tarziu 🙂

      Restul … noi cu venituri mai subtiri, am mai taiat, am mai improvizat, am folosit multe no-name-uri, ne-am adaptat.
      Mi se pare util sa ai informatii (ca cele de aici) dar fara sa compari sau sa te simti inferior/superior.
      Eu gasesc foarte folositoare aceste informatii espuse, si decent argumentate.

      Felicitari ca ati gasit solutia care vi se potriveste!

      Felicitari pentru curajul de a aborda o asemenea transparenta si mai ales pentru atitudine! Este corect, nu e „litera de lege” ce spune Printesa, cei care au cap, pot sa priceapa, si nu sa faca comparatii sau comentarii inutile, sa despice firul in saptezeci.

      Sa cresteti frumosi si sanatosi cu totii!

      Pacat ca demarajul a fost asa anevoios, bebeluseala e o chestie misto 🙂

    • Si noi l-am mutat pe Stefan la el in camera la 7 saptamani..se foia mult, la cel mai mic sunet eram in picioare. Spun cu mana pe inima ca a fost si e mult mai bine pt toate partile implicate, il auzi si cand respira, dapai daca plange. Si nici monitor nu am avut, noaptea fiind liniste in casa si dormitoarele practic usa in usa se aude tot.

  5. Si cica „e usor in zilele noastre sa cresti un copil”, pf! Felicitari pentru curaj 🙂 Cat despre fiica de printesa… nu e usor sa te nasti la rang inalt :p

  6. legat de lista ta, pentru ca si eu am tot facut pana m-am plitisit :-).

    – Cada tot asa cu forme :-)), la un urmator kid as schimba-o pe una simpla.
    – Sacii de dormit – eu am nascut toamna si nu i-am folosit deloc, desi lumea zice ca sunt ok. A mea nu a vrut si pace! Tot paturica e sfanta! 🙂
    – Marsupiu – Manduca via hiphip – am luat cand a inceput sa-si tina mai bine capul, cam pe la 3.5+ luni asa si inca o folosesc. E una din cele mai bune investitii! O poti folosi si cand e mai mititica, dar si mai tarziu.
    – Salteluta de activitati – pe la 3+ luni , cand incepe bebe sa descopere mediul incojurator. Mie personal mi se pare foarte utila, o va stimula sa se ridice in fundulet, sa intoarca pe parti, sa urmareasca chestii. 😉 Eu saltea am primit cadou, Bright Stars Petals&Friends

    Produse de decor (sau folosite prea rar sa justifice costul). Leagane, gen Bright Stars Comfort & Harmony Portable Swing. A mea nu a vrut sa stea, pe la 6-7 luni statea o idee. Din fericire, noi l-am primit cadou si nu am dat bani pe el.

    Jucarii – sunt super ok jucariile pentru nou nascuti de la Ikea: sunt din material, nu sunt mega scumpe.

    Altfel, mie lista ta mi se pare super rezonabila! Acum bine spui si tu, depinde de fiecare, de buget etc. Sa vezi cand trebuie sa iei scaun de masa, diversificare etc… :-

    • Ah, da, leagan, am primit si noi, nu prea sta in el, maximum 3 minute. Poate mai incolo.
      Jucarii noi n-am luat, e inca devreme, om vedea cind o fi cazul.

    • Da, pai jucarii tot in jur de 3 luni. Da, eu am luat cateva sa am de inceput, iar astea din Ikea erau ~5-10 lei/buc (Torva sau Leka Circus ).

      Ah, legat de colief ca ziceai ca folosesti biberoane etc, pana la urma eu am folosit o lingurita de silicon si za old fashion manual way. 2-3 picaturi LM + colief in lingurita. Gura mare, hop tzop! Iti zic pentru ca in perioada puseurilor este mega extenuant – muls pt biberon, colief, alaptat, … Am folosit si eu metoda ta la inceput pana m-a intrebat si pe mine o alta mamica de ce ma complic 😀 … De altfel, producatorul chiar recomanda varianta cu lingurita pt LM daca ii prinzi la targul de copii, dar cred ca pare cumva la prima auditie.:-)
      Seara faina! Si La multi ani printesei 🙂

  7. Draga printesa, eu zic „bine ca ti-ai permis si ai putut sa cumperi/imprumuti ce ai crezut de cuviinta pentru tine si bebele tau”. La multi ani celei mici, iar tie toata fericirea din lume!

  8. La multi ani, fetelor!
    Noi am fost, ca si voi, de parere ca micutii dorm mai bine in camera lor, fara sa-si auda tatal sforaind si mama foindu-se, si am preferat sa ne deplasam noi de aproximativ 100 ori pe noapte, cum bine ai vazut si tu, ca sa-i hranim, schimbam, alinam. Cheltuielile… dupa buzunar; noi am trait bine-mersi fara multe din cele de mai sus la primul copil, ca sa ne devina „indispensabile” la ultimul.
    Sa fiti sanatosi toti trei si sa aveti parte de tot binele din lume!

  9. La multi ani, sa fie sanatoasa buburuza!
    Cu purtatul copilei nu dispera, e posibil sa se mai schimbe. Dupa o incercare esuata la 4 luni, i-am luat manduca la 6 luni si sta fericit in ea, adoarme de fiecare data cu toate ca nu suporta caldura. Bine, nu il pun atunci cand sunt 35 de grade afara, logic. De fapt cand e asa cald aman si iesirile cu caruciorul pentru seara, pentru ca sunt o mama nebuna care se plimba in parc la 9 seara.

  10. Buna,

    In primul rand, felicitari pentru ca ati trecut cu bine de aceste 2 luni atat de dificile si solicitante. Bebelusul meu este cu 12 zile mai mic decat Sofia si pot spune ca dupa ce a implinit 2 luni, lucrurile au devenit mult mai simple : cred ca a scapat de colici (nu stiu inca daca au disparut de la sine sau daca Debridatul ne-a ajutat in sensul asta), doarme mult mai bine noaptea (se trezeste o singura data pentru masa, dupa care se culca, asta dupa ce, cu doar cateva saptamani inainte, avea nopti albe on a regular basis).

    In alta ordine de idei, m-ar interesa de unde ai achizitionat vaccinul Infarix Hexa cu 160 lei?

    • Cu 12 zile mai mic si a facut deja 2 luni? Cred c-ai vrut sa zici mai mare, nu? Astept si eu minunea cu somnul, noi inca ne luptam cu ea sa doarma. Mai nou sta treaza pina la 1 noaptea, desi n-o deranjeaza nimic. Pur si simplu n-are ea chef sa doarma…

      Vaccinul l-am luat de la Bebe Tei, am prins o promotie. Dar iti recomand sa stai cu ochii pe ei, mai toate produsele sint mai ieftine la ei decit oriunde.
      https://comenzi.farmaciatei.ro/

  11. Da, e mai mare cu 12 zile, ma incurcasem 🙂 Multumesc mult pentru pontul cu Farmacia Tai, e super bine de stiut.

    Eu va tin pumnii sa-si faca si bebelina voastra rutina a somnului cat mai repede, un somn de 4-5 ore neintrerupt in fiecare noapte e divin, nu se poate compara cu nimic…:)

    • Dada, azi noapte am avut si noi un somn de 4 ore, urmat de unul de 5 si sintem amindoi ultra fresh. 😀 Doamne-ajuta sa se tot repete!
      Sanatate multa si voua!

    • Nu, noi avem un medic pediatru care vine la noi pt vaccinuri si controale. Incerc sa evit spitalele si policlinicile pe cit posibil, chiar si pe cele private. Merg acolo doar pt urgente si ecografii.

  12. 10 tampoane de sani/zi??? Ce brand folosesti? Poate nu sunt destul de absorbante? Eu folosesc chicco (dupa muuuulte altele incercate) si sunt tare multumita de ele, folosesc 4/zi.

    • Eu le schimb cam la fiecare alaptat, nu-mi place gindul ca sta lapte acolo cu orele… Folosesc marca DM, sint f multumita de ele.

    • Am adoptat si eu soluția ta, cu cele de unica folosință vreo 6 luni. Preferam sanosan. Apoi am descoperit medela, mai scumpe, dar, paradoxal, mai economice chiar si decat cele de la DM pentru a absorb mult mai bine si sunt mai rezistente. Abia tarziu le-am testat pe cele lavabile, tot la Tei, si s-au dovedit cea mai buna alegere. Dar cred ca sunt confortabile cu adevarat abia dupa vreo 2,5-3 luni ale bebelusei, cand se regleaza practic fluxul de lapte. P.S.: La multi ani veseli si sanatosi!

    • Cheltuiala asta cu tampoanele de sîni dispare în timp, se reglează fluxul de lapte în funcție de cît și cînd mănîncă gîgîlicea și nu mai curge inopinat.

  13. Cica de curand statul a inclus Infanrix Hexa in lista de vaccinuri gratuite, la 4 luni si 1 an au ramas totcu concurenta. Intrebati la medicul de familie pentru vaccinul de 2 luni si 6 luni.

    • La vaccinuri, daca mergi integral pe schema de la Glaxo poti face o reducere de vreo 1200 lei cu cardul de reducere. Noi l-am luat de la medicul de familie si merge pe sistemul „acum platesc infarix iar urmatoarea doza o am gratuita”. Chiar daca nu cred ca ii vom face toate vaccinurile din acea schema tot merita pentru ca e o reducere considerabila de pret.

      Altfel, foarte utila lista de cheltuieli. Tin minte ca am tot cautat asa ceva dupa ce am ramas insarcinata pentru informare. A mea de pre-nastere e oarecum asemanatoare cu a voastra, daca ar fi sa o revizuiesc post-nastere as renunta la o parte din chestii (gen carucior pe care l-am folosit de 2 ori si mi-au ajuns urletele, sterilizator pe care l-am primit cadou si sta tot in cutie… mi se pare mai usor sa fierb pompa inainte de folosire, samd) insa per total, blogul tau a devenit f informativ pe chestii bebelusesti. 🙂
      Iar leaganul a devenit interesant pentru a noastra pe la 3 luni pentru ca are niste animalute agatate si ii place sa se legene si sa se uite la ele. Oricum, cel mai tare o distreaza lampile si orice umbra de pe pereti asa ca cred ca puteam pana in acest stadiu sa nu luam nici o jucarie :))
      Pentru Sofia de peste o luna as recomanda o carte. A noastra e innebunita dupa o carte cu Peter Rabbit pentru somn (adica e moale, are diferite texturi si o pagina care fosneste ca o poleiala). O molfaie, o fosneste, ii da paginile si mai nou se uita foarte atenta la desene. Si ii mai place sa-i citim in timp ce ea se uita la poze si la cum dam noi pagina.

  14. La fix a picat update-ul asta pentru lista. In week-end tocmai ce-am facut si eu liste cu ce sa cumparam pentru bebe si am avut 3 modele (primul si cel mai complet fiind al tau, multumesc!). Chiar ma gandeam daca vei face o revenire la listele initiale, cu ce ai folosit si ce nu, iar articolul de azi este exact ce-mi trebuia. 🙂

    Voiam sa te intreb daca folosesti cosmeticele pt bebelusi de la DM (cele trecute in lista), ca nu stiu ce marca sa aleg.

    Multumesc inca o data pt liste si pentru update, mie mi-au fost de mare ajutor.
    Si spor la bebelusit in continuare – desi pare al naibii de greu, a inceput sa para si frumos la voi in regat! 🙂

    • Da, folosesc gama babylove, sint f multumita de ele, pielea sofiei arata impecabil!

    • Subscriu la babylove DM, și noi folosim, sînt mai ieftine decît alte năzbîtii și de calitate bună. Au și cosmetice pentru mame (cremă pentru mameloane etc.)

  15. Eu iti multumesc din suflet pentru listele astea ale tale, mai am 3 luni pana la marele moment, nu am tinut never in brate un copil mic pentru ca imi e frica de mor de ei, nu am idee ce sa cumpar si de ce, asa ca o astfel de lista facuta de cineva destupat e o minunatie! Saru’mana! Sa fiti sanatosi cu totii…. Si tot nu zici nimic de pisica, doar ca mai calci pe ea :))) Totul ok sper………

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *