Aproape 6 luni, pofte

Diversificarea nu merge grozav, ce bine că nu ne grăbim deloc. Fructele sînt toate bleah, brînza la fel, legumele cu carne au ceva trecere în unele zile, dar amorul mare e tot cu laptele mă-sii. Ceea ce nu poate decît să-mi umfle pipota. Şi, desigur, să mă facă să mănînc mult piure de legume cu carne de pasăre, că doar n-o să arunc bunătate de meniu doar pentru că-i are textură de terci.

În schimb toate desenele de pe pătura de activităţi ar vrea să le bage-n gură. Alea da, bune, ceva deosebit, gourmet! Mai întîi încearcă să le adune la piept făcînd deştele greblă. Apoi fie trage de material să-l bage în gură şi-l roade cu cioturile de dinţi, fie se aruncă pe pătură cu gura deschisă, poate-poate reuşeşte să deguste minunatele punctuleţe şi liniuţe colorate. Rezultă ditamai băloşeala şi un copchil flămînd şi mereu pofticios. Dacă mîncăm pe lîngă ea, stă numai cu ochii la mîncare şi deschide gura laaaarg în speranţa că poate îi pică şi dumneai ceva. E tare caraghioasă cu dinţişorii ăia abia mijiţi, cu picioruşele subţirele şi strîmbe mereu în drum spre gingii, cu părul cel lung în cădere şi cu părul cel scurt şi blond în creştere, cu chirăielile şi bombănelile de domnişoară mofturoasă…

Creşte fata mea! Peste cîteva zile împlineşte 6 luni. Poate vouă vă vine să credeţi, mie una deloc. Cum, nu ieri mă văitam p-aici cu burta sub bărbie că abia aştept să nasc? Heheeee, habar n-aveam ce carusel mă aştepta… Musai să vă povestesc despre lucrurile pe care mi le tot spunea lumea înainte să nasc, despre ce le răspundeam eu şi mai ales cîtă dreptate au avut sau n-au avut bine-intenţionaţii sfătuitori. Dar asta într-un episod viitor, acum mă duc să ronţăi picioruş dungat şi fund grăsun!

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

10 comentarii

  1. incearca sa iti faci tie ceva de mancare sa mearga sa ii dai si ei…. gen cartof copt cu branzica, spanac cu iaurt(nu stiu daca i-ai introdus oul dar merge si un galbenus de ou) a mea mananca cu pofta de la mine din farfurie, piureurile nu i-au facut niciodata cu ochiul:))))

  2. Eu cand am inceput diversificarea am incercat sa pun intotdeauna si fructe in piureu..adica ii faceam de exemplu cartofi piure cu mar copt si scortisoara si manca printesa de ma speriam..

  3. Are un fundulet adorabil, numai bun de muscat! (nu nu sunt pedofila si nici canibala 🙂 )
    Eu nr zilele pe degete…mai am 13 zile!

  4. Nu am auzit de bebelus care sa manance din prima.
    Dupa ce m-am isterizat din cauza ca pitica „scuipa” tot ce ii dadeam sa manance si dupa ce am ajuns in pragul depresiei, mi-a scos Dzeu in cale o persoana care mi-a explicat ca,de fapt, bebelusii nu scot mancarea din guritza (pt ca nu le place), ci efectiv nu stiu sa inghita ceea ce le dam sa manance. Intre „tehnica” de inghitire a laptelui supt la san si „tehnica” de inghitire a mancarii solide exista diferente si, drept consecinta, bebelusii scot din guritza mancarea cu limba pt ca miscarea este exact invers decat la supt. Si de cele mai multe ori incep sa planga de nervi ca nu reusesc sa-si potoleasca foamea. E mult mai simplu pentru ei sa suga, decat sa manance….. si recunosc, ca de cele mai multe ori era mai usor si pentru mine sa alaptez.
    Perioda diversificarii a fost cea mai grea pentru mine si pt bebelusa.
    Bafta!

    • Ba noi am mancat din prima! Si mancam de rupem. Cat are mama, atata mancam. Nu ne lasam. Si verificam si castronelul, poate e si el bun de mancare, asa… gol. Pana acum am incercat piure de mar, banana, prune, cu sau fara biscuiti, branzica… Numai ca… ne constipam rau de tot 🙁 Asa ca maine incercam piure de pere…

  5. Incearca sa ii dai mancarea bucatele. Poate e din categoria celor care nu o sa manance ever apasat si o sa iti dea peste cap tot ce ai acumulat dpdv informational referitor la diversificare. Cum mi s-a intamplat mie la Radu 🙂 eu pana la el am crezut ca e o prostie aia cu BLW. Mi-a aratat el cum sta treaba de fapt….
    Asa ca:
    Regula 1: Nu exista nici o regula
    Regula nr 2: omul cat traieste invata. si from time to time se mai si minuneaza de ce afla :))

  6. La multe luni anticipat!
    Din ce am observat, cred ca e o chestie des intalnita la copii sa vrea mai multa tata cand vine vremea diversificarii.
    Eu zic ca ii dai ceva sa rontaie, de exemplu un pufutele (aici se gasesc si fara sare, in Romania am cautat dar nu am gasit). Sigur nu se ineaca cu el, ca se topeste in gura si il v-a rontai cu placere, cu dintisorii ei. Am observat ca, in general, copiilor de 6 luni si peste nu le place mancarea papa, ei vor sa muste, e mai distractiv. Poti incerca si cu morcove fiert.

  7. eu am inceput cu cereale cu orez! Le prepar cu lapte si mananca super bine! Nici nu schimba gustul laptelui! Matei nu a implinit 5 luni si mananca deja o masa de cereale!
    Peste 1 saptamana ii introduc legume, sper sa le accepte!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *