Dacă am reușit să vă enervăm, apăsați tasta diez!

Acum cîteva zile, după o noapte extrem de scurtă (fetiței îi mai ies niște colțișori și ne invită la dans la ore mici), constat la 8 dimineața că nu e net, nici ton la telefonul fix, nici semnal de cablu.

Telefonul fix nu-l folosesc, televizorul nici atît, dar fără internet, viața e trist, așa că mă pornesc să reclam defecțiunea. Noroc că am net pe telefon, aflu numărul pentru relații cu clienții. Un număr scurt gratuit în rețea. Păcat că atunci cînd ai o defecțiune, nu-ți merge fixul, deci degeaba e gratuit în rețea dacă tu nu ai ton, că tot de pe mobil suni, iar un minut de pe mobil pe număr scurt costă bănuți, indiferent de abonament.

Bun, așadar sun pe numărul fix. Evident, robot. Dacă sînt client, să apăs tasta 1. Daca nu-s, să apăs 2. Dacă nu-s, dar aș vrea să fiu, tasta 3. Apăs pe 1, sînt, da, momentan sînt un client nemulțumit.

Perfect, acum tastați vă rog numărul fix din contractul cu Romtelecom pentru a vă identifica în sistem. Păi cine-l știe? Că doar nu mă sun foarte des pe mine însămi. Nu pot accesa agenda de telefon în timp ce vorbește robotul și plînge copilul, așa că închid, deschid agenda, memorez în cap numărul, formez din nou 1930, apoi tasta 1, apoi numărul meu de fix.

Robotul repetă raaaar de tot numărul pe care tocmai l-am introdus. Dacă e corect, apăsați tasta 1. E corect, la naiba, au mai trecut 2 minute.

Bine-ați venit, dacă doriți informații despre factură și plăți apăsați tasta 1 etc etc pentru deranjamente apăsați tasta 3. Da! Apăs 3. Ce, credeți c-am ajuns unde trebuie?

Ntz. Mai e! Pentru deranjamente TV, apăsați tasta 1. Pentru deranjamente internet, apăsați tasta 2. Tasta pentru deranjament la toate trebile nu există, așa că apăs pe 2, internetul e mai important ca orice. În sfîrșit, intru pe Hold. Muzichie drăgălașă în timp ce aștept. Au trecut deja 5 minute. Altele după cele 2 pe care le-am pierdut că n-am știut să-mi tastez propriul număr.

După alte două minute, îmi răspunde un tînăr domn. Se prezintă. Apoi ce credeți că face?

Da, ați ghicit, mă întreabă care e numărul meu de fix, ca să mă identifice în sistem!

Bun, zic numărul, zic care-i problema, zice că o să vină o echipă, la revedere mulțumesc. Închid.

Apoi o iau de la capăt, ca să rezolv și deranjamentul la cablu. Introduc din nou numărul de fix, mai apăs tasta 3 o dată, apoi tasta 3 înc-o dată, muzichie. Peste alte 3 minute, o nouă voce zglobie. Bună ziua, vă rog să îmi spuneți numărul dvs de fix ca să vă pot identifica. Desigur, că doar îl știu deja mai bine ca pe tatăl nostru. Am ajuns din nou la alte 6 minute vorbite.

Încep să povestesc ce și cum cu semnalul TV, domnul tocmai îmi spunea cum să deșurubez cablul din receiver cînd îmi sună fixul, care în urmă cu un minut nu mergea. Îl rog pe tînărul de la Servicii clienți să aștepte o clipă, răspund, era celălalt tînăr de la Servicii cu clienții, să mă întrebe dacă acum merge fixul. Evident, mergea, că altfel n-ar fi avut cum să mă întrebe. Între timp, primul domn îmi închide, după ce pierdusem deja 8 minute să ajung să vorbesc cu el. Îi închid celui de al doilea domn, înjur sănătos toate telefoanele din lume și o iau de la capăt.

1930, tasta 1, numărul meu de fix, tasta 1 să confirm numărul meu de fix, apoi tasta 3, apoi iar tasta 3, muzichie, alte 6 minute, în fine răspunde un al treilea tînăr, povestesc, notează în sistem, sună iar fixul. Același număr de telefon ca mai devreme. Era primu tînăr, să mă întrebe dacă pe el l-am înjurat mai devreme și de ce. Între timp, al treilea tînăr se pregătea să-mi închidă. Îmi cer scuze de la primul tînăr și îl implor pe al treilea să nu închidă. N-a închis.

În cinci minute mergeau toate. Uite de-aia îmi place mie Romtelecom, că se rezolvă toate rapid (RDS nici pînă acum n-a venit să ne conecteze, deşi am depus cererea în septembrie 2010). Păcat că mi-am încins urechile și degetele tastînd vreme de 26 de minute în total. Dar măcar acum îmi știu bine de tot numărul de fix. Păcat că peste cîteva zile ne mutăm. Mda.

Printesa Urbana
Printesa Urbana

Scriu de cînd mă știu. Scriu și cît mă joc cu copiii, și sub duș, și în somn scriu. Scriu despre mine pentru mine. Și sper că ce scriu pentru mine să fie de folos și altora. Unii s-au născut să cînte, alții să facă poezii sau să frămînte pîine. Eu m-am născut să scriu declarații de dragoste copiilor mei și vieții noastre pline.

Articole: 4183

19 comentarii

  1. :))..E un episod in Familia Bundy cu ceva de genul asta:))
    Noi am depus cerere pentru Digi in mai 2008 si dupa cateva saptamani de insistente si promisiuni am renuntat si am sunat la Focusat – ei au venit a doua zi. Cei de la Digi ne-au sunat undeva prin iunie 2009 (nu exagerez absolut deloc) sa stabilim o data pentru instalare ca si cum n-ar fi trecut un an de la cererea initiala. E incredibil cum la noi in tara de unii trebuie sa te rogi tu ca sa le dai bani…

    In ce zona va mutati?

  2. era de la ei doamna. si ar fi trebuit sa discuti direct cu primul ca nu iti merge nimic de la ei,ca e totul printr-un singur cablu. probabil a fost nevoie doar sa reseteze vreun switch ceva.

    • ps. eu la digi am mobil de la ei. hehe… asa ca… daca pica am de pe ce suna. putem sa stam de vorba linistiti. au fost momente in care am stat si 20 de minute. pare-mi-se ca pana la un punct poti suna, dupa care ti se inchide automat.

  3. „Fără internet, viața e trist” mi-a adus aminte cat am putut sa rad cand am vazut Secretul lui Bachus si zicea unul la betie „Fara poezie, viata e pustiu”. :))

  4. N-o sa mai fi la fel de fericita cand o sa iti vina factura la telefon…eu am platit pt ~5 min cu ei vreo 2 euro( am sunat de pe cartela prepay) ceea ce mi se pare oricum destul de mult avand in vedere ca se stricase din vina lor tot eu sa platesc? Daaar adevarul este ca sunt prompti si cand ai nevoie de o echipa de a lor te programeaza in ziua x intre orele y si z si chiar atunci vin.

  5. cand sunt toate 3 in 1, cel mai mult imi place cand nu-mi merge netul si sunt cu call-centerul lor de vorba de pe telefonul fix , cum nu apuc niciodata sa zic: „nu restartati mantzocaria, ca raman fara telefon si va pierd dupa ce am stat juma de ora on hold sa-mi raspunda cineva!!!” ca deodata, trosc, agentu’ din call center apasa un buton si eu raman si fara telefon, pe langa net. Si pornesc procedura cu mobilul descrisa de tine mai sus… Iar pe vremea cand netul de pe telefon nu exista, sunam de pe mobil un prieten care sa-mi dea de pe netul lui functional numarul de tel pentru reclamatii. Tehnologia e fun, numai noi nu stim sa ne distram.

  6. Data viitoare (desi nu iti doresc sa mai fie o data viitoare) sa pui telefonul pe speaker

    Te scuteste de iradierea voluntara a creierului si mai poti face si altceva in timp ce asculti muzichia

    • Ah sa stii ca m-am gindit, numa ca aparatele astea de le dau ei nu au aceasta mareata functie. Sau o fi, dar bine ascunsa! 😀

  7. a fost haioas… dar eu tin minte ca oricum trebuie sa suni de pe un mobil, ca te pun sa scoti cablul de net, te intreaba daca ai router sau nu, sa te duci sa urmaresti cablul pana afara din apartament, cel putin eu asa am patit cu cei de la RCS (sau RDS sau amandoi)

  8. Pe mine nu m-au vrut cei de la Romtelecom, au zis ca daca nu iau tot de la ei, nu imi dau nimic :-). Eu vroiam doar TV, de furnizorul de internet sunt multumita, iar cu fixul nu am ce face.

  9. draga printesa, stiu ca sunt pe langa subiect, insa am o intrebare legata de mansarda. preferi sa iti scriu in alta parte?:) multumesc frumos!

  10. Eu m-am cablat la RDS in 4 zile dupa ce-am facut solicitare – in conditiile in care ei mi-au spus ca dureaza trei saptamani. Asta a fost in 2007.

    De-atunci, n-am avut nicio problema cu netul de la ei.

    Din punctul asta de vedere, nu am ce sa le reprosez.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *